Speranta Pierduta

[Ai_4ever]

[AbiiShu']

Buna, Andreea! Mersi mult ca m-ai anuntat. Nu prea mi-a ars mie de citit si comentat ficuri, dar avand in vedere ca e primul tau fiu... am zis sa ma sacrific pentru o prietena. *hug*
In partea de inceput, cat i-ai descris viata lui Senji am avut impresia ca vorbesti despre tine. De obicei nu prea-mi place cand aurotul/autoarea se transpune in locul personajului. Parerea mea despre ficuri si nu numai e ca trasaturile, comportamentul, trairile sa nu fie prea asemanatoare, mai ales daca cititorul te cunoaste pe tine ca persoana, cum e in cazul meu. Dar e ok ca tu ai doar un fic pana acum. Farmecul la fictiuni nu este facut numai de poveste, ci si de rolul personajelor, parerea mea. Daca in fiecare fic protagonistul/protagonista ar fi dulce, amabil/a ar fi ca si cum acelasi personaj ar aparea in fiecare fic, cam asta am incercat sa evidentiez mai sus.

Viata mea urma o rutina simpla: scoala, acasa, teme, ore particulare, exercitii suplimentare la mate si somn daca mai apucam.

Aici clar ti-ai descris viata din timpul scolii, exceptand doua, trei lucruri.

Titlul... hmm, suna interesant, dar pe mine, una, nu ma prea atrage. Suna prea a telenovela.

Greseli:
- abis negru. (m-ai cam surprins la faza asta, stiind ca tu esti o eleva de nota 10, ca si Senji, un pleonasm nu-si prea avea locul...)
- nepreaavand. (din care stiu eu sunt doua cuvinte - neprea avand)

Cam atat cu greselile, dar au fost si doua lucruri care nu orea mi-au placut:
1. Ai scirs "trei", cifra, iar in text ar fi dat mai bine in litere, mai ales ca nu era vorba de gramaj, dimensiuni sau altceva.
2. Cred ca ar fi aratat mult mai bine daca nu desparteai prin enter fragmentele. Textul ar fi fost mai "cursiv".

Cam atat. Bafta in continuare!

[hiimera]

Clar am sa critic ficul, nici de cum autoare. *hug* Hello! : ]
---
Nu va imaginati ca m-a respins, ca m-a refuzat - nu mai introduce astfel de propozitii in fic, fiindca sincer isi pierde farmecul, plus lasa personajul in lumea lui, fa altfel legatura cu realitate, nu il pune sa ni se adreseze noua.
...Stai putin... Ma uit la ceas. Scoala! - ok, iti sugerez sa nu iti mai opresti asa personajul, plus e un mod cam prea banal, caci alt cuvant nu gasesc mai potrivit de acesta, Mai bine descriai in continuare si dupa il readuceai cu capul pe umeri pe protagonist altfel, dar faza este urmatoarea la aceasta propozitie micuta, inainte personajul tot spunea despre problemele sale si deodata si-a reamintit. Putea altfel sa introduci aceasta fraza... nu stiu. Oricum sper ca ai inteles ce doream sa spun, daca nu, am sa explic pe parcursul comentariului. ^^
...n-spe mii de ori... - Mai bine spuneai "de nenumarate ori", decat cuvantul acela, e cam inestetic si nu infrumuseteaza cu nimic textul.

Ideea este comuna, dar pare ca pe viitor are sa fie ceva frumos si promitator, insa iti sugerez sa nu te reduci la ideei de genul ca in primul capitol. Indiferent ca esti incepatoare, ai imaginatie bogata, stiu sigur asta, asa ca poti sa bagi inca de pe la inceput o idee sau actiune dinamica, cu impact. Desigur ca nu e usor sa creezi asa ceva, dar treptat iti spun ca vei reusi. Care e treaba pana la urma, dezvolta mai mult si nu asa cum ai facut tu cu protagonistul, nu il mai lasa sa ni se adreseze nou, lasa-l in lumea sa, plus nu e nevoie sa dezvalui atatea chestii inca de pe la inceput, lasa misterul sa se instaureze. Bine, ma gandesc ca asa era cam necesar sa spui, oricum incearca sa te gandesti la mai multe idei secundare, sa le dai volum de substanta sa lasi personajul sa reflecte asupra lor, mai degajat si mai lejer, desigur nu trebuie sa dramatizam, nu. Iti spun ca mi-a placut finalul, el ia invitat pe toti acei copii pe care nici nu-i cunoaste, pur si simplu ai pus foarte bine ideea aceea. O ador si abia astept nextul sa vad cum are sa se desfasoare totul. Ce ar mai fi de adaugat? Sa nu te grabesti la actiune, nu spun ca nu ai mers lin cu sirul povestirii, dar prea brusc mi s-a parut ca tipul a merg acolo, a facut aia, deja nu stiu ce... in fine, poate mi se pare, dar oricum sa nu te grabesti niciodata, descrie in tihna si de asemenea nu mai lasa atatea spatii - sunt multe paragrafute, ca sa le spun asa, nu cred ca treci chiar atat de repede la o idee principala la alta, scrie in continuare, fiindca e chiar inestetic si nu arata prea bine. Iti dau un sfat, fa paragrafe (daca iti plac) cand ai scris macar 20-30 randuri intregi cu descriere si dialog si alte elemente. Eu una consider ca paragrafele ar trebui puse doar atunci cand ai un capitol de 10 pagini sau 12, dar fiindca al tau este mic, nu isi au rostul. Si nu trebuie sa iti fie teama ca e scurt, nu apela la randuri libere doar ca sa-l faci mai mare, nu. Lasa-l asa cum este, caci e bine. ^^
Voi incheia aici, nu te speria de comm, vreau doar sa ajut cum pot. Plus imi place ideea, chiar daca este deja uzata, mereu mi-au placut ficurile cu scoala, trebuie doar sa gasesti ideile potrivite si originale care sa alcatuiasca totul in armonie si bine. Ceau si spor la scris! *hug*

Ps. imi cer scuze pentru eventualele mele greseli din comentariu, fiindca nu am putut sta chiar asa de atenta cu ochii in monitor.

[Ai_4ever]

Multumesc mult de comentarii!
Randurile libere le-am pus pentru ca in Word-ul pe care-l am eu pe laptop asa scrie normal si mi-a placut cum arata. Au si disparut deja din celelalte capitole. Mai am scrise trei (nu 3; aceea a fost o scapare in timp ce incercam sa lungesc putin capitolul cand mi-am dat seama ca trei pagini fara spatii nu mai sunt decat doua) capitole si putin din cap. 5, asa ca povestea nu o mai pot modifica prea mult. Nici felul in care e scrisa nu stiu cat il mai pot modifica acum, dar promit sa incerc sa tin cont de toate sfaturile voastre cand scriu de acum in colo.

@AbiiShu': Mersi ca ti-ai facut timp, Gabi draga! *hug* Sincer nu ma gandeam ca o vei face, deci iti multumesc inca o data. Am inteles in timpul ultimului RPG ca nu-ti place cand persoana care scrie ar simti la fel ca personajul daca ar fi in locul lui, dar ideea mi-a venit incercand sa-mi imaginez o varianta mai interesanta a vietii mele, asa ca nu se prea putea altfel. Anyway, de la capitolul urmator apar cateva (mai multe) diferente intre viata mea si a lui, chiar daca este si un lucru exact la fel, ca nu m-am putut abtine cunoscand sentimentul de a avea un astfel de premiu (vezi tu).
@Calipso: Nice to meet you! :) Nu-mi pot da seama cum de esti sigura ca am o imaginatie bogata, dar iti multumesc de incredere. Imi pare rau sa te dezamagesc, dar petrecerea va fi abia capitolul 6. Ignorand randurile goale, lungimea capitolului e ok?

Postez acum urmatorul capitol, ca oricum am decis ca noaptea asta nu dorm si prefer sa profit de timpul petrecut pe net fara ca mama sa-mi stea pe cap.


Capitolul 2


M-am ridicat din banca si am plecat spre casa. Eram plictisit de drum, avand in vedere peisajul monoton alcatuit din cladiri aproape identice. Ceea ce ma speria putin era ca acest inceput de an scolar semana foarte mult cu cel trecut. Daca maine se aseaza cineva langa mine ca sa-mi ceara ajutorul la invatat, chiar ca e ciudat. M-am oprit incepand sa tremur, in timp ce mici perle sarate isi faceau aparitia in colturile ochilor mei, pe masura ce amintirile imi invadau mintea.
- Hei, esti bine? aud din spatele meu. Abia apuc sa-mi sterg lacrimile ca simt o mana pe umar. Cand imi deschid ochii, imi dau seama ca am fost urmarit de unul din colegi. Arata destul de bine si... NU! N-am voie sa ma gandesc la asa ceva sau voi fi ranit din nou! Imi scutur capul pentru a alunga aceste ganduri si ii raspund colegului meu, care se uita la mine ca la un ciudat, desi astepta destul de rabdator raspunsul.
- Da, sunt bine. De ce n-as fi? zambesc fortat.
- Te opresti des in mijlocul strazii sa plangi?
- N-nu plangeam! I-imi lacrimau ochii din cauza... vantului. Poate... poate sunt alergic la ceva ... ii dau o explicatie pe care n-ar crede-o nici cel mai fraier om de pe Pamant.
- Mda, cum zici tu...
- Eu sunt Senji, ii spun si intind mana, dorind sa-i aflu numele.
- Stiu asta.
Ma priveste amuzat de faptul ca m-am incruntat la el. Gandindu-ma ca nu are de gand sa-mi raspunda, pornesc spre casa. Ma urmeaza, ajungand imediat in dreptul meu.
- Mikage.
- Hm? il privesc confuz.
- Numele meu e Mikage. Mereu esti asa aiurit?
- Nu, doar cand imi amintesc ce trebuie sa uit.
- Si ce anume trebuie sa uiti?
- Si casa ta e tot in directia asta? intreb pentru a schimba subiectul.
- Nu mi-ai raspuns.
- Si nici nu o voi face.
- Tot imi vei spune... candva.
- Deci imi spui?
- Ce anume?
- Unde stai. Vad ca nu sunt singurul aiurit!
- Pe-aici prin apropiere. Vroiam sa vad unde se va tine petrecerea.
- Vii? zambesc inconstient.
- Ma mai gandesc. Cand ziceai ca e?
- Sambata asta.
Ma opresc in fata unei cladiri mari si albe in stil ionic.
- Asta e casa mea.
- Nu, asta e casa vecinilor mei, sotii Dawson.
- E casa mea, sunt sigur de a...
- Senji, puiule, nu e frumos sa-ti tii prietenii in fata casei. Hai, invita-l inauntru! o aud pe mama, care iesise in fata usii.
- Nu cred ca poate sta. Trebuie... sa-si organizeze manualele si caietele.
- De fapt, as putea face asta putin mai tarziu. Multumesc.
Ii saruta mana mamei mele si intra in casa, urmat la un metru de mine. Mama il conduce in sufragerie si-l intreaba:
- Vrei ceva de baut? O limonada?
- Va rog. E foarte amabil din parte dumneavoastra.
N-ar putea sa se opreasca? Nu vreau ca el sa se acomodeze aici. Stai putin! Ce face?! Merge pe terasa, unde se aseaza pe scaun langa o masa mica, neagra si rotunda la trei metri de piscina dreptunghiulara. Il urmez, asezandu-ma langa el. De ce imi cunoaste noua casa mai bine decat mine?
- De unde ai stiut?
- Ti-am spus. Aici locuiau sotii Dawson. Se plangeau de cheltuielile de intretinere, dar nu m-am gandit ca s-ar muta fara sa-mi spuna.
- Si ce legatura are asta cu tine, ma rog?
- Sunt niste batranei tare simpatici. Au fost ca niste bunici pentru mine. Cand tata nu avea timp de mine, ii platea sa ma supravegheze pana am implinit unsprezece ani. Mancam aici cand veneam de la scoala si imi petreceam dupamesele cu ei, in mare parte jucand sah sau table sau sarind in piscina. Era foarte convenabil pentru el. Tot ce facea era sa opreasca masina cu o usa mai in fata.
- Deci locuiesti in casa de alaturi.
Afirma din cap. Minunat, fix asta imi trebuia! De ce nu poate locui departe de mine?
- Ai vreo problema cu asta?
- Nu, doar ca nu ma asteptam. Cand ai spus "pe aproape" nu ma gandeam ca stai atat de aproape.
- Ai si dormit aici? intreaba mama, aducandu-ne limonada.
- Da. Cand tata era plecat cu afaceri, dormeam sus, a doua usa pe stanga. Era o camera destul de mare, avea chiar si propria ei baie.
- Senji, n-ai vrea sa ii arati fosta lui camera? Mda, camera mea... Nu prea, dar n-am ce face.
-Sigur.
Ma ridic de la masa, luandu-mi si limonada. Cand ajungem in casa, Mikage mi-o ia inainte, probabil doar ca sa-mi arate ca si el cunoaste drumul. Cand ajunge in fata usii, apasa pe clanta, dar degeaba. Ii zambesc superior ajungand langa el.
- E totusi camera mea, nu a ta.
Scot din buzunar o cheie, descui usa si intru in camera, asezandu-ma pe scaunul de la birou. Intra si el, aruncandu-se pe pat.
- Incuietoarea e ceva nou. La fel si laptopul.
- Pe acela eu l-am castigat la un concurs, spun mandru de premiul meu. Cat despre incuietoare, e ca sa nu intre nimeni fara sa vreau.
- Sau sa iasa... ma completeaza, zambind pervers.
- Nu va fi cazul. De ce trebuie sa-mi tremure vocea cand incerc sa spun ceva hotarat?
- Nu poti fi sigur de asta.
Se ridica de pe pat si se apleaca peste mine, avand un picior intre ale mele.
- C-ce faci?
- Vreau sa caut ceva pe net. Te deranjeaza? Se departeaza putin, privindu-ma ciudat. Te simti bine?
- Da, de ce intrebi?
- Esti rosu la fata, imi raspunde chicotind. Oare ai febra?
Ma prinde de umeri, sarutandu-ma pe frunte. Mi se maresc ochii si de frica ma smulg de langa el.
- De ce ai facut asta? De ce tremur? In fond, nu mi-a facut nimic.
- Vroiam doar sa-ti verific temperatura, nu te mananc.
- Iti multumesc, dar sunt bine. Sunt sigur ca te poti uita la ce ai vrut si de la tine din casa. Ai putea sa pleci?
- Sigur. Ne vedem maine la scoala!
Imediat ce inchide usa, ma arunc pe pat, incepand sa plang. De ce reactionez asa? Nu am voie sa ma indragostesc. Nu trebuie sa permit nimanui sa se apropie de mine suficient incat sa las garda jos.

[hiimera]

Hello! Deci sa inteleg ca deja ai 3 sau 5 capitole scrise? Bine atunci, dar tot am sa argumentez cete ceva.
Legat de lungime, fiindca tot ai avut semnul intrebarii acolo, eu spun ca e bine, oricum nu trebuie nici sa te fortezi acum sa scrii 20 de pagini, dar nici sa ramai la 3, incetul cu incetul incearca doar sa combini mai multe idei, dezvoltandu-le pentru a ajunge la capitole care sa te satisfaca pe tine ca lungime. <3 Nu, nu m-ai dezamagit, din contra ai reusit sa-mi instalezi curiozitatea in organism, sincer ma bucur ca nu are sa se desfasoare asa de repede petrecerea. Legat de capitole, iti sugerez doar sa le corectezi de greseli si daca este sa mai schimbi cateva chestii, in caz ca este nevoie.
Capitolul acest a avut mult, mult dialog, m-am cam incurcat sincer si abia pe la final am deslusit care personaj a spus ce si care a facut nu stiu ce. Ideea este ca pe langa dialog, sa continui cu descriere - sa argumentezi ceea ce face in acel moment, ai avut cateva pasaje de genul, dar putine, incearca sa adaugi ca sa ne dam seama cum stau lucrurile, de fapt care personaj spune ce si cum. Pe langa asta dialogul a fost sec, mai bine il inlocuiai cu povestire, cu naratiune. Iti dau un sfat, incearca sa pui dialogul in momente mai cu impact si sa il gandesti mai bine inainte de al plasa, adica sa nu ii faci sa vorbeasca despre lucruri banale mereu, adica sa ii lasi sa dea o replica intelingeta, o replica care sa zguduie totul in jur. In fine, ideea este ca nu trebuie sa te reduci la un dialog sec si simplu si nici atat de lung, incearca sa mai si descrii. Mi-a placut starea personajului, putin cam dramatica de fel, dar merge, pacat ca nu ai dezvaluit mai multe detalii, nu ai facut ramificatii. Pe viitor iti sugerez sa reflectezi mai mult asupra personajelor, asupra actiunii, incearca sa pui aceste doua elemente in miscare mai des si desigur imbogateste totul cu naratiune.
Cred ca ma opresc aici, fiindca simt ca ma repet cu aceleasi cuvinte... oricum sper ca ai inteles ce am dorit sa explic. XD
Capitolul chiar a fost interesant, in mare parte trebuia doar sa mai descrii. Astept nextul. *hug*


Ps. continua ficul indiferent de obstacole. Sunt aici cum sunt si ceilalti ,sa te incurajez. Ia-o treptat, lin si nu te grabi, fiindca doar asa poti face ceva bun, asa cum doresti. <3
Si da chiar imi place ficul, eu una as devora la el mult, doar ca trebuie sa astept nexturile, oricum nu te grabi! Succes in continuare scumpa mea.

[Ai_4ever]

@Calipso scumpa, iti multumesc pentru comenariu. :*

Capitolul 3


Imi las capul sa cada somnoros pe geamul masinii in drum spre scoala, pentru prima data de cand ma stiu nefiind entuziasmat de prima zi a anului scolar. Azi a trebuit sa ma trezesc cu o ora mai devreme, deoarece ieri n-am mai fost in stare sa ma scol din pat, cu toate ca abia am reusit sa dorm. A trebuit sa vina desteptul ala sa-mi strice obiceiurile din fiecare an! Si pe langa asta, imi va fi destul de greu sa fiu atent la ore. Voi avea noroc daca nu adorm in banca. Macar azi avem mate, ora la care sper ca imi voi reveni putin.
Ajuns in sala de clasa, m-am asezat in acelasi loc ca in ziua precedenta. Bine ca avem ora in aceeasi sala ca ieri. Acum va trebui doar sa-mi urmez colegii la urmatoarea clasa. Mi-am privit plictisit colegii. Cum ajung, nici nu se aranjeaza cum trebuie si deja incep sa povesteasca lucruri fara sens, in mare parte barfe. Oftez. Schimb de informatii inutile... Oare si el isi iroseste viata, la fel ca ceilalti? Nu,nu, nu, nu, nu! De ce ma gandesc din nou la el? N-ar trebui; mi-am promis ca nu voi mai permite sa ma atasez de cineva. Ca norocul se suna, iar prima ora incepe, alungandu-mi acele ganduri nedorite. Desigur, trebuia sa ma astept... Profesorul de istorie ma scoate la tabla si incepe sa-mi puna intrebari din materia anilor trecuti pentru a vedea cat stiu. Cu toate ca somnul ma atrage din ce in ce mai mult, ii raspund cu usurinta la intrebari, care mi se par prea simple pentru cantitatea de informatii acumulata in ultimii ani. Cand nu mai stie din ce lectie sa ma asculte, ma trimite la loc, informandu-ma ca am luat un zece. Oare crede ca vechea mea scoala e mai buna sau si-a dat seama ca am invatat si pe cont propriu?
Urmatoarele doua ore s-au petrecut la fel: eram ascultat, raspundeam perfect tuturor intrebarilor, luam zece, profesorul sau profesoara punea intrebari din recapitulare intregii clase, iar apoi ne preda prima lectie din manual. Acum, in sfarsit, am matematica. Profesorul intra in clasa, ne saluta si nici nu ma baga in seama. Incepe sa scoata la tabla diferiti colegi pentru a se asigura ca nu au uitat prea multe in vacanta. Sunt putin surprins de atitudinea lui, dar stiind ca as putea rezolva orice problema de acest gen in minte in cateva secunde, las somnul sa ma fure in lumea lui dulce, departe de aceasta realitate, care e fie prea cruda, fie prea plictisitoare.
Aud niste rasete enervante care ma obliga sa revin la realitate. Imi deschid lenes ochii, dar imediat ce imi dau seama unde ma aflu, sar in picioare, sperand ca profesorul sa nu-si fi facut parerea despre mine in urma acestei mici greseli.
- Takana, am salutat clasa. Consider ca se cade sa ma saluti la finalul orei.
- Aveti perfecta dreptate. Imi cer scuze.
- Ramai putin in pauza. As vrea sa discut ceva cu tine.
Se aude clopotelul, iar colegii mei se inghesuie sa iasa pe hol. Ii aud cum chicotesc gandindu-se ca voi fi pedepsit. Eu, cu teama, ma apropi de catedra. Profesorul mi se adreseaza fara a-si lua ochii din agenda sa.
- Vad ca ai avut rezultate surprinzatoare la concursuri.
Nu are de gand sa ma certe? Oftez usurat la acest gand.
- Multumesc, dar nu e numai meritul meu. Si fostul profesor de matematica s-a ocupat cu mine, iar mama m-a sprijinit sa continui.
- Si ai vrea sa faci asta si pe mai departe?
- Mi-ar face placere sa castig in continuare concursuri si chiar m-as bucura de inca o sansa de a castiga o medalie la nationala.
- Nu asta te-am intrebat. Nu uita ca matematica implica multa munca, iar timpul si rabdarea sunt esentiale. Dar mai presus de toate, tie iti place?
- Cred... cred ca da. In haosul asta, e deseori singurul lucru pe care il gasesc logic.
Tresar cand imi dau seama ca i-am dat un indiciu ca ceea ce vede e in mare parte doar aparenta, doar ceea ce se asteapta altii sa vada, dar el rade scurt.
- Lumea asta e un adevarat haos, asa-i? Dar daca tu esti sigur ca vrei sa continui cu munca pentru performanta, te astept in aceasta sala in fiecare dimineata de sambata, de la ora opt la unsprezece.
- Mul-multumesc, spun surprins de propunerea lui. Cat va datorez pe sedinta?
- Nimic. Pentru un profesor e o placere sa lucreze cu copii destepti, imi raspunde zambind sincer.
- Va multumesc frumos! La revedere!
Spunand acestea, imi iau ghiozdanul si merg la orarul scolii pentru a vedea spre ce sala trebuie sa ma indrept, dar portarita, o femeie de vreo cincizeci de ani, subtirica, scunda si roscata, cu emblema unei firme de paza pe camasa crem cu visiniu, ma anunta ca ultimii doi profesori nu s-au intors inca din vacanta, iar din aceasta cauza suntem liberi sa plecam acasa astazi. Ii multumesc si plec bucuros spre casa. Am scapat de geografie! Macar nu mai am de ce sa ma plang ca ne-au pus ora asta afurisita fix pe prima zi de scoala.
Vazand ca parintii mei sunt inca la lucru ma duc direct in camera mea si ma trantesc pe pat. Oare de ce nu a venit azi la scoala? Ieri a spus ca ne vedem... Nu din nou! Dar macar cat timp sunt doar ganduri, nu pot face niciun rau. Trebuie doar sa imi tin gura.
Tocmai cand eram pe cale sa adorm, aud niste batai in usa. Probabil tata si-a uitat cheia acasa. Ma ridic din pat si deschid usa fara a ma uita cine mi-a deranjat linistea. E prea multa lumina afara. De ce nu se culca si soarele mai devreme? Ii spun persoanei care a venit deja intors cu spatele ca mancarea e tot in frigider, motivand ca nu mi-a fost foame, si, tarandu-mi picioarele, ma intorc in pat pentru a ma afunda in lumea viselor, atat de asemanatoare cu vata de zahar, dulce si pufoasa.

[Kira's Scarlet]

Buna Ai-chan, am ajuns si eu la ficul tau. Unde ma asez? Vreau la V.I.P-uri, langa piscina.
Asa! Eu nu te critic, probabil a facut-o calipso deja. Imi place ficul pana acum, e destul de interesant. Ce tupeu are Mikage ala (ador numele). Sa nu te gandesti ca eu am venit sa te critic. Nu draga, nu sunt critic, si nici o scriitoare prea buna. O sa-ti spun din cand in cand, daca ai greseli sau. Pentru primul fic, nu e rau. Mai exersem, ne perfectionam. Un mic sfat: chiar daca primesti o critica dura, nu te descuraja. Asta ar trebui sa te motiveze sa vrei sa scrii mai bine, sa arati ca se poate mai mult.
Ori am fost eu chioara, ori nu am memorie buna, dar nu tin minte cum arata cei doi. Poate in capitolul urmator aflu mai multe.
Hurry up si adu-mi nextul. Spor la scris!

[Ai_4ever]

[Kira's Scarlet]

Hey hey. Eu sunt singura pisicel ca sa stii si tu. Si doar o persoana imi spune asa. Una care m-ar omori pentru infidelitate. :)) Vaii ce dragut. A rosit. :X :X Ma bucur ca ai venit cu un nou capitol. Chiar te asteptam. Hm...parca totul s-a petrecut prea rapid. Vroiam sa dureze mai mult. Oh, asta e. Poate urmatorul o sa fie mai lung. Miauu ~
Spor la scris!

[hiimera]

Uai, dar vreau sa iti spun ca ultimul capitol a fost genial. Desigur ca trebuie sa mai descrii, prea simplu, prea... dar nu asta conteaza, dialogul chit ca a fost lung rau de tot, dar a fost prea frumos, nu stiu ma simt de parca am citit o poveste de copii mult prea minunata, m-ai captivat si sincer imi place misterul din jurul lui Mikage. Nu stiu, e genial... m-ai fermecat cu el. Si sincer cum de aparea si disparea asa de rapid? Hmmm, asta da mister. *laughs* Bine, gata cu distractia, hai sa trecem la lucruri mai serioase. Capitolul precedent a avut o idee destul de banala, iar tu ai trecut destul de repede de la o idee la alta, fiindca este un fic care are ca tema "vaiata de scoala" nu prea o sa gasesti idei multe pentru a contura mai bine povestea in cadrul liceului, dar exista un dar, trebuie doar sa-ti lasi imaginatia sa zboare. Gandestete la totu felul de lucruri nastrusnice pe care cei doi baieti le pot face in scoala. Spun asta fiindca dupa capitolul trei m-am gandit ca asa o sa decurga mai mereu orele in fic si m-am cam intristat. Trebuie dinamica, mai multa daca se poate lasa-te purtata de imaginatie, plus Mihake e un baiat cu niste replici amuzante, treaba cu "pisoias" nu m-a incatat, astfel de alinturi in aceste ficuri nu prea merg, adica rar merge, sincer, iar la tine nu e cazul, mai bine ii spune pisic si gata. *laughs* Oricum ma voi opri aici, dar da, imi place ultimul capitol, insa mai ai de lucru si trebuie sa detaliezi mai cu volum si sa nu treci asa de repede de la o idee secundara la alta. Succes in continuare si abia astept nextul. *hug*