07-11-2009, 05:23 PM
Capitolul 1
“Destinul nu este legat de noroc; este mai degraba legat de alegere. Nu este un lucru pe care trebuie sa il astepti, este mai degraba un lucru ce trebuie realizat .“
E decembrie. Luna in care iarna începe încet, încet sa apară. Desi norii plumburii au aparut pe cer, acestia nu vroiau sa lase fulgii de zapada sa coboare.
Mai sunt cateva zile pana la Craciun, si anume este 21 decembrie, iar oamenii au incetat sa mai spere ca va ninge anul acesta. Nu am mai nins de cativa ani, dar oamenii au ramas cu speranta in suflet.
Spre inserat, cand soarele se ducea la culcare, pe cer se vad mici sclipiri albe, zburand agitate. Ningea. Insfarsit a venit cu adevarat iarna! Dar ei nu stiau ca acest fenomen a fost declansat datorita unei mici fetite ce tocmai s-a nascut. Bucuria unei mame ca a nascut o fetita s-a spulberat curand, cand femeia in varsta de 25 de ani a inceput sa aiba dureri mari. Au aparut complicatii. Dupa multe incercari, doctorii au stabilit, in cele din urma, ora decesului. Acea fetita ce a fost in urma cu cateva minute bucuria mamei ei, acum este singura pe lume, tatal ei nemaiaparand in peisaj, de cand a aflat ca ea se va naste.
Au trecut 7 ani de atunci, acea fetita care a eliberat ninsoarea, mergea pentru prima oara la scoala, dar nu avea cu cine sa mearga, mergea singura. Pe tatal ei nu l-a cunoscut niciodata, iar ea a fost crescuta intr-un orfelinat. Cei de acolo i-au pus numele Wynter, deoarece avea pielea ca zapada.
Ajunsa in curtea scolii, cu ghiozdanelul in spate, toata lumea a incetat sa continue lucrurile incepute, iar acum se uitau la ea. Toate privirile erau atintite asupra ei. Toti erau fermecatii de frumusetea ei, desi era o fata obisnuita, parul ei roscat iesea in evidenta, in timp ce ochii ei albastri cu noante verzui ii privea sfioasa. Pasi prin multime, pana ajunse in locul dorit.
Dupa ce directorul terminase discursul, pe care il va spune si in urmatorii ani, elevii erau invitatii in noile lor sali de clasa. De cum ajunse in clasa, mica roscata se asezase in ultima banca. Statea cuminte si asculta spusele doamnei invatatoare.
Nu reusi sa isi faca in primi patru ani de scoala vreo prietena. Nimeni nu voia sa aiba de-a face cu ea. Era de la orfelinat si nimeni nu indraznea sa ii zica ceva. Viata la orfelinat nu era prea usoara si fericita. Tot timpul lua bataie de la cei mai mari. Tot timpul venea la scoala cu vantai si zgarieturi. Dar ea nu putea face nimic, era prea mica, dar nu ii ura pentru asta, considera ca asta trebuia sa se intample. Cu toate astea, ea nu credea in destin. Nu putea accepta ca nu isi poate controla viata. Stia ca le va demonstra tuturor ca au gresit in privinta ei. O carte nu trebuie judecata dupa coperta. Nimeni nu vedea cum era ea cu adevarat, o vedeau doar pe si trecutul ei. De ce ? De ce conteaza asa de mult trecutul ? Nu a fost vina ei ca mama s-a a murit. Nu a fost vina ei ca tatal ei nu a vrut sa o cunoasca.
A invatat sa nu se ataseze de oamneni si de lucruri, pentru ca stia ca va pierde totul. Nu vroia sa sufere, mai bine se izola de lume, decat sa suporte si mai multe suferinta. Toata lumea o privea cu dispret, cu mila. Ura acea privire de mila cu care era privita de catre toti.
Plangea in fiecare seara, isi ura viata, nu avea pe nimeni langa ea ca sa ii spuna ca totul va fi bine. Dar nu vroia sa le arate lumii ca viata era prea grea pentru ea, ci din contra, tot timpul avea zambetul pe buze. Stia cum sa invinga suferinta, stia ca daca va ierta, razbunarea ei va fi mult mai dulce.
Orfelinatul. Ura acest cuvant, ura locul in care a crescut. Dar in adancul sufletului ei era recunoscatoare. Ii multumea lui Dumnezeu ca era asa cum e ea. Nu Il ura pentru ca a lasat-o sa traiasca asa. Ii multumea ca nu era mai rau. Stia ca Dumnezeu avea un plan in care ea nu va mai sta in spatele scenei, stia ca intr-o zi va avea si ea un rol important in spectacolul vietii.
“Viata este ca o piesa de teatru : nu o intereaseaza cat de mult a durat, ci cat de frumos s-a desfasurat .“
http://i187.photobucket.com/albums/x213/.../kid39.jpg :Wynter la 7 ani
“Destinul nu este legat de noroc; este mai degraba legat de alegere. Nu este un lucru pe care trebuie sa il astepti, este mai degraba un lucru ce trebuie realizat .“
E decembrie. Luna in care iarna începe încet, încet sa apară. Desi norii plumburii au aparut pe cer, acestia nu vroiau sa lase fulgii de zapada sa coboare.
Mai sunt cateva zile pana la Craciun, si anume este 21 decembrie, iar oamenii au incetat sa mai spere ca va ninge anul acesta. Nu am mai nins de cativa ani, dar oamenii au ramas cu speranta in suflet.
Spre inserat, cand soarele se ducea la culcare, pe cer se vad mici sclipiri albe, zburand agitate. Ningea. Insfarsit a venit cu adevarat iarna! Dar ei nu stiau ca acest fenomen a fost declansat datorita unei mici fetite ce tocmai s-a nascut. Bucuria unei mame ca a nascut o fetita s-a spulberat curand, cand femeia in varsta de 25 de ani a inceput sa aiba dureri mari. Au aparut complicatii. Dupa multe incercari, doctorii au stabilit, in cele din urma, ora decesului. Acea fetita ce a fost in urma cu cateva minute bucuria mamei ei, acum este singura pe lume, tatal ei nemaiaparand in peisaj, de cand a aflat ca ea se va naste.
Au trecut 7 ani de atunci, acea fetita care a eliberat ninsoarea, mergea pentru prima oara la scoala, dar nu avea cu cine sa mearga, mergea singura. Pe tatal ei nu l-a cunoscut niciodata, iar ea a fost crescuta intr-un orfelinat. Cei de acolo i-au pus numele Wynter, deoarece avea pielea ca zapada.
Ajunsa in curtea scolii, cu ghiozdanelul in spate, toata lumea a incetat sa continue lucrurile incepute, iar acum se uitau la ea. Toate privirile erau atintite asupra ei. Toti erau fermecatii de frumusetea ei, desi era o fata obisnuita, parul ei roscat iesea in evidenta, in timp ce ochii ei albastri cu noante verzui ii privea sfioasa. Pasi prin multime, pana ajunse in locul dorit.
Dupa ce directorul terminase discursul, pe care il va spune si in urmatorii ani, elevii erau invitatii in noile lor sali de clasa. De cum ajunse in clasa, mica roscata se asezase in ultima banca. Statea cuminte si asculta spusele doamnei invatatoare.
Nu reusi sa isi faca in primi patru ani de scoala vreo prietena. Nimeni nu voia sa aiba de-a face cu ea. Era de la orfelinat si nimeni nu indraznea sa ii zica ceva. Viata la orfelinat nu era prea usoara si fericita. Tot timpul lua bataie de la cei mai mari. Tot timpul venea la scoala cu vantai si zgarieturi. Dar ea nu putea face nimic, era prea mica, dar nu ii ura pentru asta, considera ca asta trebuia sa se intample. Cu toate astea, ea nu credea in destin. Nu putea accepta ca nu isi poate controla viata. Stia ca le va demonstra tuturor ca au gresit in privinta ei. O carte nu trebuie judecata dupa coperta. Nimeni nu vedea cum era ea cu adevarat, o vedeau doar pe si trecutul ei. De ce ? De ce conteaza asa de mult trecutul ? Nu a fost vina ei ca mama s-a a murit. Nu a fost vina ei ca tatal ei nu a vrut sa o cunoasca.
A invatat sa nu se ataseze de oamneni si de lucruri, pentru ca stia ca va pierde totul. Nu vroia sa sufere, mai bine se izola de lume, decat sa suporte si mai multe suferinta. Toata lumea o privea cu dispret, cu mila. Ura acea privire de mila cu care era privita de catre toti.
Plangea in fiecare seara, isi ura viata, nu avea pe nimeni langa ea ca sa ii spuna ca totul va fi bine. Dar nu vroia sa le arate lumii ca viata era prea grea pentru ea, ci din contra, tot timpul avea zambetul pe buze. Stia cum sa invinga suferinta, stia ca daca va ierta, razbunarea ei va fi mult mai dulce.
Orfelinatul. Ura acest cuvant, ura locul in care a crescut. Dar in adancul sufletului ei era recunoscatoare. Ii multumea lui Dumnezeu ca era asa cum e ea. Nu Il ura pentru ca a lasat-o sa traiasca asa. Ii multumea ca nu era mai rau. Stia ca Dumnezeu avea un plan in care ea nu va mai sta in spatele scenei, stia ca intr-o zi va avea si ea un rol important in spectacolul vietii.
“Viata este ca o piesa de teatru : nu o intereaseaza cat de mult a durat, ci cat de frumos s-a desfasurat .“
http://i187.photobucket.com/albums/x213/.../kid39.jpg :Wynter la 7 ani
![[Imagine: adp075.jpg]](http://oi42.tinypic.com/adp075.jpg)