Scurtatura spre infinit [vampires]

[Sarra]

Capitolul saptesprezece: Musafiri


Rosalie m-a anuntat cu privire la faptul ca va fi plecata cateva zile, iar eu ma bucuram de situatie. Nu este vorba ca nu imi placea compania ei, dar unori nu faceam diferenta intre a fi sigura si a fi cu ea. Era tacuta si aprope inexistenta. Nu o auzeam cand pasea, nu o auzeam cand inchidea o usa. Am butonat telecomanda, dar nu m-au interesat stirile si nici filmele. L-am scos pe Aamon in parc. Am mers foarte mult, motiv pentru care presupun ca m-a luase ameteala. Am incercat sa ajung pana la banca, dar nu cred ca am reusit.
- Aamon, stai cuminte!
Eram acasa. Eram in patul meu. Am deschis incet ochii apoi am observat ca deja se intunecase. M-am ridicat incet si am incercat sa merg, dar se invartea camera cu mine si mi-am pierdut echilibrul. Am fost prinsa imediat de catre Isack si pusa inapoi in pat. Mi-a pus mana pe obraji si a constatat ca aveam febra. Ma simteam si foarte rau, tot corpul fiind greoi. Imi era frig si simteam si gatul cum se inflama. Isack mi-a adus cateva pastile, dar m-am incapatinat, pe motivul ca ma voi face bine daca dorm. La randul lui, mi-a dat doua variante; pastilele sau spitalul. Am decis ca este mai bine sa stau acasa cu o batista in mana, decat in spital cu o perfuzie in vena. Presupun ca inainte de accident patisem ceva in vreun spital si din cauza aceasta aveam fobie.
- Inchide geamurile, este curent.
- Nu este niciun geam deschis, m-a anuntat acesta.
Simteam un aer rece totusi, dar nu stiu de unde venea. M-am bagat inapoi in plapuma si am adormit. M-am trezit pe la ora unu pentru ca imi era sete, iar din bucatarie inca venea lumina. Am mers usor, tinandu-ma de pereti, apoi l-am zarit pe Isack jucandu-se cu Aamon.
- De ce te-ai ridicat, trebuia sa ma chemi, mi-a spus practic suparat.
- Imi era sete, nu mai tipa, ma doare capul.
Mi-a dat un pahar cu apa, apoi mi-a pus mana pe obraji:
- Inca ai febra. Haide inapoi in pat.
- Vreau sa stau aici, cu tine...Pot?
Practic a izbucnit intr-un ras violent si necontrolat. L-am privit mirata.
- Scuze, scuze, a spus printre lacrimi. Niciodata nu ai cerut acordul sa faci ceva. Mereu erai incapatinata.
- Isack...care era releatia dintre noi inainte de, stii tu...
- Cred ca eram prieteni, mi-a spus ganditor. Nu ne-am vazut de prea multe ori.
- Vreau sa te mai intreb ceva...despre lupi. Vreau sa-mi povestesti.
- Este tarziu si esti bolnava.
I-am aruncat o privire dura.
- O sa fiu si mai bolnava daca nu imi spui. O sa ajung iar la nebuni.
M-am ridicat sa plec, dar l-am auzit oftand.
- Bine...nu stiu cum sa incep. Tu...ai o legatura cu lupii...Sa o luam altfel. Iti place sa privesti luna, corect?
- Asa este.
- Tu esti speciala, ii poti auzi, dar si poti vorbi cu ei. Lupii aceia au existat dintotdeauna sa spunem, traind cu un singur scop. De ai ucide dusmanii lor.
Parea de-a dreptul nervos.
- Dusmanii no...dusmanii lupilor sunt cei acre beau sangele oamenilor doar pentru a se distra. Tu ai cunoscut o multime ca ei...din cauza lor ai patit ceea ce ai patit. Numai din vina lor. Daca as fi stiut...as fi venit mai devreme.
Am decis sa opresc conversatia, de dragul lui Isack. Era furios, si aveam un sentiment ca se va intampla ceva rau. M-am ridicat in picioare si l-am luat in brate.
- Vrei sa mananci ceva? Trebuie, mi-a impus el.
- Bine. Ce comandam?
- Iti gatesc eu.
A pus mana pe un cutit, apoi a scos cateva lucruri din frigider si a inceput prin a taia legumele. Manevra cutitul cu atat grija, iar felul in care isi unduia mana era incredibil, mai ales pentru un barbat. M-am ridicat din scaunul meu, si m-am apropiat de el. Mi-am pus coatele pe masa apoi mi-am sprijinit capul in palme. Ii priveam cu atentie, de parca as fi fost hipnotizata. S-a oprit o secunda si m-a pivit, dupa care s-a indreptat catre aragaz. In timp ce punea o tigaie pe foc, am luat cutitul si am continuat sa tai legumele, in locul lui. S-a intors, dar nu am vrut sa il las sa continuie. Se pare ca vroia sa inceapa un joc, asa ca si-a pus mana deasupra celeia in care tineam cutitul, iar cealalta mana a folosit-o pentru a ma prinde de talie. Mi-am intors capul catre el, zambindu-i, dar el mi-a raspuns cu un sarut. Doar o atingere de buze, dar vroiam mai mult. Mi-am uitat repede gandul. Auzeam cum apa fierbea si vantul sufla cu putere, dar totusi mai auzeam ceva, pe un fundal indepartat...un fel de marait.

[Elina]

Amurg scrie pe asta...dar ai si originalitate ta...
Greseli de tastare nu am vz...doar una
molti zic "vroiam"...dar din cate mia bagat in cap scompa mea sys nu pot sa nu iti zic ca e "voiam"
Descrierea ...cap putina...mai merge adaugat
Dialogul...a aparut in cea mai mare parte...interesant is delok sec
e cam mik capitolul...dar ma bucur ca postezi...
Abia ajtept nextul :bye:

[D@n@]

Si iata-ma din nou p'aici.
Nu ai prea avut greseli, doar doua si anume cea mentionata de Ang3l_R3b3l
si asta: ,,acre''-care. De multe ori am observat gresala asta si in capitolele celelalte, dar n-are nimic.
Si maraitul acela de unde venea? Banuiesc eu pe cineva dar nu sunt sigura.
Spor la scris in continuare.
:bye::bye::bye:

[Sarra]

Capitolul optsprezece: Moartea îți aduce liniște


Cand s-a intors Rosalie, nu eram in cea mai buna forma. Am auzit tipete din hol si am iesit sa vad ce se intamplase. Rosalie pur si simplu ardea de nervi si tipa la Isack. Nu am inteles nimic din ce ziceau, iar privirea mi se incetosa. M-am lipit de peretele , si am alunecat usor in jos. Cat aveau de gand sa ma zbiere? Vocea Rosaliei era manioasa, cred ca maraia...stai putin cum sa maraie, nu este caine. Iar o luam razna.
- Mai tace-ti darcu', amandoi!
Astfel i-am facut sa se opreasca. M-am ridicat de pe jos si m-am indreptat catre baie. Amandoi ma piveau inca dar nu ma interesa. Ce naiba zbierau in halu ala? Au continuat sa vorbeasca, de data aceasta pe un ton foarte scazut. Telefonul a sunat; un alt zgomot exasperant. Ma priveam in oglinda baii, in timp ce nimeni nu se obosea sa ridice receptorul. M-am deranjat si m-am dus chiar eu; la celalalt capat al liniei era Eniko. A vorbit mult dar nu am fost atenta.
- Eniko, stii ceva? Nu ma simt bine. Pa.
Am trantit receptorul exasperata, apoi am deconectat telefonul si l-am bagat intr-un dulap.
- Ma duc sa dorm, i-am anuntat pe cei doi, daca vreti sa mai zbierati duceti-va in parc.
In timp ce strabateam holul, am auzit lupii urland. Parca totul era impotriva mea si planuisera sa nu ma lase sa ma odihnesc. A inceput si Aamon sa urle. "E ca la nebuni aici!" M-am imbracat cu o rochie alba, mi-am prins parul intr-o coada de cal si am iesit pe usa, neinteresandu-ma ce zicea Isack sau Rosalie despre starea mea. Starea mea de sanatate nu era buna, inca tuseam si stranutam, dar daca as mai fi ramas acolo, probabil si starea mea pshihica ar fi luat-o razna.
Am luat un taxi si am mers pana la studiouri. Ce faceam acolo nu stiu, pur si simplu m-am lasat purtata de instinct. Nu am intrat inauntru, am ramas la porti, acolo unde incepuse totul. Am inchis ochii si am incercat sa-mi aduc aminte ce se intamplase. Ma vedeam pe mine, cum scapam telefonul si cum alergam. Am mai vazut o lumina puternica si dupa totul s-a oprit. Am continuat sa stau cu ochii inchisi, in minte aparandu-mi alte imagini, mai bine spus zgomote. Un aparat care piuia, apoi sunetul s-a lungit pastrandu-si tonul. Aparatele acelea din spital avea acelasi sunet. "O pierdem...adu-mi defibrilatorul." Ma vedeam intinsa me un pat, cu o multime de medici in jurul meu. M-am intors privind camera in ansamblu. Mai era o persoana acolo. Isi tinea respiratia, iar in ochii lui erau lacrimi. Nu era in halat sau altceva, deci nu era medic. "Dar in timpul operatii nu ar trebui sa fie acolo altcineva decat medici." Acestea erau cuvintele pe care le auzeam de la mine, de la cea care eram in interiorul mintii. Buzele au soptit involuntar un nume: "Louis".
- Vreau sa imi aduc aminte tot, am tipat catre cer.
Am luat din nou taxiul, oprindu-ma in fata unui bloc. Am urcat cele zece etaje fara nicio graba, savurand ultimele momente. Ajunsa pe acoperisul cladirii, am zambit. Se spune ca inainte ce mori ti se deruleaza in fata toata viata...macar de-ar fi adevarat as muri impacata. M-am apropiat de marginea cladirii si am inceput sa tip catre cer.
- Louis! Daca plangeai cand m-ai vazut acolo, daca voi muri sper sa ti se rupa sufletul.
Am vrut sa pasesc in gol, dar vocea m-a oprit.

Priveam orasul luminat de neoane si masini. Sangele imi era inghetat in vene, iar spaima ma cuprinsese la auzul vocii lui. L-am iubit atat de mult iar el a ales sa plece. A crezut ca asta ma va proteja, ca voi fi in siguranta...nu a realizat niciun moment ce va urma. Nu s-a gandit niciun moment la ce voi face, asta, poate oentru ca nu stia cat de mult il iubeam. El credea ca am o obsesie pentru specia lui, dar era mai mult decat atat, era atractia fizica dar si psihica de persoana lui. Atatea luni, traite in chin, cu doar cateva amintiri, asta fusese viata mea pana acum. In acest moment stiam totul, imagin vizuale si auditive imi treceau prin minte, vedeam totul, vedeam cu ochiul mintii, sau poate doar imi imaginam, cum Louis incerca sa-l convinga pe Matthew sa ma sune si sa-mi spuna ca e mort. In momentul de fata simteam doar un lucru: ura. Il uram pentru ce facuse, din toata inima. Eu eram dispusa sa fac orice, iar el...un nenorocit.
- Gia, te simti bine?
- Te-am iubit...
Simteam cum lacrimile reci mi se prelingeau pe obraji. Era o furie de nedescris in interiorul meu, dar incercam sa fiu linistita.
- Gia, stiu, iarta-ma. Daca as fi stiut ca...
- Ai stiut tot timpul!
M-am intors catre el brusc privindu-l in ochi.
- Doar ti-ai batut joc de mine. Am fost jucaria ta. E logic nu? Papusarul se joaca mereu cu papusile prostute si fara suflet.
Inima imi zvacnea in piept, avand impresia ca va sari din mine. Desi vorbeam destul de moderat, ii asteptat orice reactie care sa imi dea un motiv sa izbucnesc. Imi doream sa imi plesneasca o vena la cap, poate s-ar fi simtit vinovat.
- Gia, asculta-ma. Stiu ca nu am nicio scuza, dar...
- Nu-mi veni cu destea, deja vocea imi era mai ridicata. Poti sa te duci unde ai fost si in ultimul timp. Nu mai am nevoie de tine. Nu te mai iubesc! Opusul iubirii nu este ura ci indiferenta. Pot sa fiu indiferenta, dar pot sa te fac sa suferi si in alte feluri. As putea sa ma sinucid chiar acum, dar nu ti-ar pasa. Voi trai. Voi trai ca sa iti demonstrez ca nu ai reusit nimic. Trebuia sa mor cand m-a lovit masina, asta era planul principal? Nu ti-a iesit!
M-am indreptat catre casa scarilor, cu intentia de a cobora de pe acoperis, dar fir-ar al naibi, mi-a prins mana si nu m-a lasat sa plec. M-a sarutat incet, in ochii lui zarind cateva lacrimi.
- Cum poti sa spui asa ceva? Prostuto. Eu te-am iubit. Am vrut sa-ti fie bine.
Cand credeam ca ma calmasem, in sufletul meu a incoltit din nou furia. I-am lasat o urma rosie pe obraz, celui pe care alta data nici nu as fi indraznit sa-l sarut daca nu ar fi fost de acord.
- Sa nu ma mai atingi niciodata. Vreau sa pleci! Sa te duci, asa cum ai facut si atunci. Dispari din viata mea! Pleaca si lasa-ma odata.
Nu mai tipam, chiar ma durea in gat, dar cel mai rau ma durea acum inima. Fata imi era rosie de atat plans dar pe mine nu ma mai interesa nimic. Biata mea inima cat a trebuit sa indure. Am fost blestemata, am fost blestemata si nu am realizat decat acum. Durerea din inima si cea din suflet erau mai rele decat orice alt ceva. Nu pot sa cred ca am reusit sa rezist atata. Viata este dura, ce iti aduce pace este moartea. In seara aceea, ceva a murit in mine. Am devenit mai rece, mai distanta. A murit dargostea mea pentru vampirul meu.



Cred că e ultimul capitol...oricum nu o să mai postez o vreme pentru că plec în vacanță. În sfârșit, vacanță. Mulțumesc Dana, mulțumesc Ang3l_R3b3l pentru că mi-ați citit povestea.

[D@n@]

Asa deci. Pleci in vacanta. Distractie placuta! Si cat timp trebuie sa asteptam pana vine continuarea?
MINUNAT capitol si de data asta. Greseli nu ai. Sunt sigura (cred).
Imi dau sema cat sufera Louis. Dar si Gia. Ce prost a fost Louis ca a mintit-o. :zuppy20:
Peste 10 zile sper sa pui continuarea, daca nu mai mult.
:bye::bye::bye: si distractie placuta!!!