Sarutul trandafirului [ YAOI ]

[Hasamy lost vampire]

Multumesc pentru comentarii. Promit ca o sa aduc yaoi-ul cat de repede pot.

Capitolul XXIV

Kaoru se uita la el mirat. De ce vroia sa-i dea mai multe informatii despre o foaie care o gasise pe jos? Nu avea nici un sens. Nici macar nu-l cumostea! Desi nu intelesese nimic din ce citise, era interesant continutul. Si se intreba ce cauta ambasadoarea Indiei la Casa Alba. Si in legatura cu copilul ei, ce a patit? De ce se sinucise? Daca a fost cu Keito, il intelegea.
-Sigur, ii raspunse Koru la intrebare.
-Asteapta-ma aici, vorbi batranul.
-Atunci nu este nevoie. Se poate si maine.
Dar vorbi prea tarziu. Batranul plecase deja. Merse la o masa si pe drum lua o carte la intamplare ca sa nu se plictiseasca pana asteapta. Se aseza pe un scaun din apropiere si citi titlul: Legendele vampirlior . Cartea pe care nu si-o dorea. Vru sa o puna inapoi, dar ii era prea lene sa se ridice de pe scaun, asa ca o deschise. Dupa cateva propoziti, i se parea interesanta.
Citi pana aparu batranul cu nu plic mare in mana.
" Ce are acolo? Actele de la casa? " gandi baiatul confuz.
Il puse pe masa, inpingandu-l pana in fata baiatului. Acesta isi ridica capul si se uita la el mirat.
-Deschide-l! il indemna batranul.
Ochii lui de un albastru ca ocenul dupa amiaza il facu sa-si puna toata atentia spre el.
-Deschide-l! ii spuse din nou. Tineri din ziua de azi!
-Ah, scuze! spuse baiatul trezindu-se la realitate.
Deschise plicul si de acolo cazu cateva foi si doua poze.
-Le am de la un prieten care ... a murit.
Baiatul nu-i spuse nimic. Nici nu avea ce. Lua o poza si ramase uimit. Era Keito cu un adolescent langa el. Intoarse poza si vazu scris: Keito si Nahk-Raj anul 1956. Se uita confuz la poza si nu intelegea cum de Keito putea sa se vada in pozr. Doar e vampir!
Batranul baga maina in buzunar si simti ceva . Scoase mana si cazu o foaie pe jos.
Kaoru se rerezi sa-l ajute si ajunse amandoi in aceasi timp. Privira poza si batranul o lua inapoi.
-Cine-i persoana din poza? intreaba baiatul curios.
-Nimeni, minti batranul.
Se indeparta putin, gandindu-se daca face bine si gasi raspunsul. Ii lua mana si ii puse in mana poza.
-Ai mai mare nevoie decat mine si daca te intrebi, sunt eu. spuse batranul apropindu-se de Kaoru. Am impresia ca ar putea sa ajungi in locul meu langa el!
Spunand asta, se indeparta spre usa si vorbi:
-Trei zile de groaza si durere.
Kaoru se uita la el mirat. Cine era " el " ? Despre ce vorbeste? E nebun? A spus ca as putea sa ajung in locul lui. Dar ce facuse?
Lasandu-si intrebabarile sa zboare in minte, isi concentra toata atentia pe masa. Dadu cateva foi la o parte si privirea ii cazu pe una. O lua in mana si o citi in gand:

" In 1786, un an in care saracia puse stapanire pe sate. Casele erau inprastiate si doar una era mai indepartata de celelalte, fiind chiar in padure. Proprietarii acestei case erau o femeie si un barbat. Satenii spuneau ca sunt vampiri, doar presupuneau pentru ca le erau frica sa se apropie de casa lor , fiindca nu stiau ca puteri au.
Din ultimul timp, mumai barbatul mai iesea si satenii deveneau suspiciosi. Spuneau ca poate femeia a fost omorata de el sau alte prosti si erau curiosi ce sa intamplat cu adevarat, asa ca au facut un concurs cine afla primul primeste bani din partea regelui.
Un barbat care se credea cel mai tare, incerca primul. Intra pe un geam lasat pe jumatate dechis ca aerul sa intre in casa si merse pe un coridor pana in fata unei usi duble de lemn masiv. Auzi niste voci din incapere, usa, fiind si ea putin deschisa. Trase cu ochiul si ramase uimit. Femeia statea intinsa pe pat, iar barbatul langa ea, privindu-si fiul.
-Ce frumos e. Seaman cu tine!
Barbatul nu ii lua in seama cuvintele, vorbind si el:
-O sa-l cheme Keito.
Barbatul de la usa incepu sa fuga spre iesire dornic sa le spuna si celorlalti, dar facu o mare gresala. Vampirul ajunsese deja in fata lui si ultimil cuvant al lui fiind un tipat.
Si in urmatorii doi ani se intampla la fel, venind alt prost si omorandu-l pentru a nu afla si ceilalti satenii.
In 1793 au fost arsi pe rug, lasand in urma lor trei copii. "

Lasa foaia jos si ramase pe ganduri .Oare mai traiesc copii aceia? Daca da, sunt in siguranta?
Acum intelesese tot. Cum de nu si-a dat seama? Era atat de evident! Cei trei copii erau chiar ... Keito, Saisei si Natsuhi, iar siluetele de pe rug erau ... parintii lor. Dar cum a ajuns Keito pe invers? Si ceilalti doi s-au luat dupa el. Dar ceva il nelinistea . De ceau zambit cand erau pe cale sa-i omoare? Vazu o foicica cu ceva scris pe ea.

" Culoare pietrei sunt la fel ca ochii. Proprietarul lui va lua forma initeala. El va putea sa-i omoare si pe cei mai puternici inamici, dar numai daca ii va descopei adevarata putere ascunsa 200 de ani. "

I se parea ciudat, dar o mai auzise undeva. A, da! O spusesera Keito, Saisei si Natsuhi. Cand va merge maine la ei ii va intreba ca se se lamureasca si sa afle cate mai multe despre ei nu numai ce scrie de foi.
Lua cele trei poze si le puse una langa alta. In prima era Keito si Nahk-Raj, ceea cu data pe spate, a doua era Nahk-Raj singur dormind, nici cand dormea nu-l lasa in pace iar in ultima batranul in tinerete care semana perfect cu ultimul iubit al lui Keito.
" Dar nu se poate! A murit! " gandi Kaoru confuz.
Stranse repede foile si le puse la loc in plic si cartea in raft. Porni spre usa pana afunse afara, uitandu-se in toate partile. Batranul plecase!
Isi puse mainile pe genunchi si se propti cu saptele de cladire. Era prea tarziu! Privirea ii cazu in pamant dezamagit.
Porni spre casa, gandindu-se la un plan cum sa-l faca pe Natsuhi sa-i spuna ca il cunostea si din neatentie se lovi de cineva. Strainul il prinse inainte sa cada, strangandu-l la piept. Kaoru dadu cu parerea ca ar fi Keito ca nimeni altul nu ar face asta in fata mai multor oameni. Ii simti respiratia pe ceafa, o respiratie rece.
-Te lasi moale in bratele unui barbat? intreaba ironic acesta, slabind stransoarea.
Kaoru se sperie recunoncandu-i vocea. Era Jung. Incepu sa se zbata , dar orice ar face, ar fi fost in zadar.
Barbatul il lua in brate, crescandu-i o pereche de aripi de liliac.
-Prostule! Te vad oameni!
-Si?
-Nici nu si. Lasa-ma jos!
-Ai ceva ce imi apartine.
-Ti-as da cu placere, dar nu pot sa-l scot.
Ochii barbatului se marira la vorbele lui Kaoru, dar baiatul nu intelegea ce a patit. A spus doar adevarul.
-Inteleg, vorbi Jung si privi inainte.
Lui Kaoru i se parea ciudat cum de a afuns Jung la el si de unde stia ca era la bibloteca. Doar vroia sa vada unde sta, nu sa-l si rapeasca. Trebuia sa i-a ceva de la el si dupa acea sa plece, dar asta era o problema. Cum trebuia sa ajunga inapoi acasa? Nu vazuse pana acum drumurile astea. Si daca nu va ajunge pana diseara, ce o sa creada Natsuhi despre el? Nu ii placea idea ca la pacalit, dar promisiunea e promisiune.
Dupa cateva minute bune, ajunse la locul unde ar trebui sa locuiasca Jung. Il lasa pe Kaoru jos iar baiatul se uita in jur si il intreba, fiind confuz:
-Aici locuiesti? Asta e orasul vechi din Tokyo!
-Si casa mea, Pe aici si daca incerci sa fugi, nu va fi bine de tine.
-Mi-am dat seama.
Mersera pe o strada ingusta unde mirosea numai a benzina, incat Kaoru isi puse mana la nas. Ochii il usturau, asa ca si inchise, oprindu-se din mers.

Cam atat.