19-07-2011, 01:59 AM
Vă mulţuuumesc pentru comentarii şi îmi pare rău e întârziere, dar, deh, eu sunt mai leneş din fire :]] .
@ madalyna_girl - Elizabeth şi Josh nu puteau să moară căci am mari planuri cu ei - sau aşa cred, momentan :]] . Finalul poveştii? Nici pe departe! Doar nu îi las pe Ace, Cheryl, Charlotte, Serena, Lizzy şi Josh să scape aşa uşor. * mwhahaha *
@ Dragonz Eyez - Mă bucur că Shawn ţi se pare super - arogant fiindcă chiar aşa voiam să fie şi îmi era frică să nu-l fi... îmblânzit. Şi Nox înseamnă noapte sau întuneric în latină, i don't really remember. :]]
@ Mad Hatter - Ehhe. Capitolul nu era foarte lung căci n-am avut cine ştie ce imaginaţie - poor me :]] . Şi mă bucur că ţi-a plăcut fraza de final fiindcă a trebuit să mă gândesc o tonă la ea - chestiile romantice, not my style :]] . Cât despre citatul în engleză, ştiu mai multe în limba asta şi, desigur, acţiunea petrecându-se în Londra, merge mai bine un citat în engl, guess so.
@ Pnş - Chiar mă bucur că îţi place şi că te-a captivat. Ace... ehm, nu se ştie ce născocesc gândurile mele sadice : - " . Sper să citeşti în continuare and thanks * hugs *
@ Ronnie - Mă bucur că ţi-a plăcut şi că îmi citeşti... micuţa creaţie. Thanks * hugs *
@ Kayla - Hehe. Lizzy şi Josh.. Să moară sau să nu moară? Who knows? :]] Am atâtea idei momentan încât ar putea să moară în următorul capitol * laughs * . Thanks for reading * hugs *
@ Cookiesor - Hehe. Nu mă aşteptam ca Shawn să fie atât de plăcut de... mulţi. Asta îi va hrăni orgoliul :]] . Yaps, acţiunea începe cu adevărat de pe acum. Până aici a fost o mică prezentare, punere în temă şi, desigur, a trebuit să introduc personajele lent, să nu apară aşa, una - două. So, o să fie fantasy din plin :]] . Thanks for reading * hugs *
@ sorynyk - Mă bucur că citeşti şi toate cele, dar te-aş ruga from the bottom of my heart să scrii comentarii puţin mai consistente în care să îţi expui o mică opinie despre capitol. Te rog.
Åži acum, my dears, continuarea : D
Am avut o noapte albă fiindcă n-am reuşit aproape deloc să dorm. De fiecare dată când închideam ochii, în minte îmi apărea imaginea lui Ace cu gâtul rupt, într-o baltă de sânge. Acea... halucinaţie îmi provoca o durere enormă. Parcă inima avea să mi se sfâşie, atât de tare mă afecta. Am oftat, bucurându-mă că se făcuse ziuă. Începeam să urăsc nopţile fiindcă erau momentele de slăbiciune ale oamenilor. În timpul acelei părţi a zilei, mă simţeam atât de vulnerabilă, atât de singură. Era ca şi cum aş fi putut încasa toate loviturile unui luptător imaginar. Şi durea.
Când m-am trezit, m-am dus precum un glonţ în bucătărie, unde am găsit-o pe Charlotte, stând pe un scaun. Avea părul răvăşit şi cearcăne mov sub ochi. Nici ea nu dormise foarte bine, din câte îmi dădeam seama.
- O să reuşim să facem ceva? am întrebat, stând dreaptă în faţa ei.
- Cine ştie? Trebuie să riscăm pentru a afla răspunsul, a oftat ea, privind o persoană ce stătea pe un scaun în faţa ei.
În faţa ei am observat-o pe Serena, care era cochetă ca întotdeauna. Probabil că făcea vreo vrajă pentru a se îmbrăca rapid şi pentru a se aranja. Sau poate că nu îi păsa de Ace. Ce mai conta acum? Ba da, conta. Şi aveam convingerea că îi păsa de el fiindcă voia să ne ajute. Amândouă s-au uitat înspre mine, având feţele lipsite de expresie. Am auzit voci venind din sufragerie, dar nu ştiam ale cui erau. Se apropiau de mine fiindcă le auzeam din ce în ce mai bine şi îmi dădeam seama că aparţineau unei femei şi unui bărbat. Când, într-un final, le-am putut vedea feţele, am rămas şocată. În pragul uşii bucătăriei stăteau mama şi tatăl lui Ace. Îi priveam cu ochii mari, uimiţi şi nu înţelegeam ce se întâmpla. Serena s-a dus plutind înspre ei şi a zâmbit. Nu îmi venea a crede că mama şi domnul Parker nu au fost deloc uimiţi. Deja ştiau că existau fiinţele magice? Era imposibil...
- Mamă! Ce cauţi aici? am exclamat, total uimită.
Nu m-am apropiat de ea, deşi şi-a desfăcut braţele, aşteptând o îmbrăţişare. Nu a primit-o, dar nici nu a fost surprinsă. Ştia că nu îmi venea a crede ce se întâmpla şi a oftat, privind înspre domnul Parker. Nu am sărit să o îmbrăţişez, chiar dacă îmi fusese dor de ea fiindcă... mă speria. Nu ştiam ce era – dacă era om sau altă fiinţă. Sinceră să fiu, ideea că mama mea putea fi ceva magic mă înfiora. Era ca şi cum Chace Crawford ar fi venit la mine şi mi-ar fi declarat dragostea eternă. Sau ca şi cum Ian Somerhalder m-ar fi cerut în căsătorie. Pur şi simplu imposibil şi ciudat!
- Ce vrei să ştii, draga mea? Că ştiu de existenţa magiei? Da, Cheryl, şi eu şi Sebastian Parker ştim. El este un Serafim, iar eu un Heruvim, a spus mama, privindu-mă calmă.
Nu înţelesesem ce îmi spusese. Auzisem de denumirea de Heruvim şi Serafim, dar niciodată nu am ştiut ce erau. Niciodată nu am fost bună la religie şi am renunţat de mult să îmi bat capul cu ea sau să îmi pese măcar puţin. Probabil că am făcut o greşală uriaşă ignorând această materie. Serena observase că eram nelămurită fiindcă a început să explice:
- După cum cred că ştii, sunt mai multe tipuri de îngeri, iar Serafimii şi Heruvimii fac parte din această categorie. Heruvimii sunt deţinătorii evidenţei cereşti şi ai cunoaşterii lui Dumnezeu. Ei sunt trimişi pe Pământ pentru a îndeplini diferite sarcini uriaşe, cum a fost, acum mult timp, expulzarea oamenilor din Grădina Edenului. Ophaniel, Rikbiel şi Zophiel au fost Heruvimi. De asemenea, şi Satan a fost un Heruvim, înainte să fie alungat – sau aşa se crede. Ei ai chip de sfinx şi aripi albe, minunate. Asta este mama ta. Cât despre Serafimi, ei bine, ei sunt îngerii ce sunt cel mai aproape de Dumnezeu. Ei stau în jurul tronului Său şi emit o lumină intensă şi fierbinte, ce reprezintă dragostea Lui. Serafimii sunt numiţi Şerpi de Foc şi au şase aripi. Când vin pe Pământ pot fi observaţi fiindcă au o întruchipare umană înaltă şi subţire.
Am aprobat, privind-o pe mama şi apoi pe Sebastian. Tatăl lui Ace chiar semăna cu un Serafim fiindcă era înalt şi slab şi arăta mai bine ca ultima dată când l-am văzut.
- Mamă, erai prietenă cu Satan şi mie nu mi-ai spus? Oh, ce nepoliticos! Voiam să stau şi eu la discuţii cu înfiorătorul Dracu’, am spus, încercând să alung tensiunea din cameră.
- Satan nu e un monstruleţ în flăcări ca la televizor. Şi nici nu stă într-un cazan, cum îţi imaginezi tu, a spus mama râzând.
- Ce păcat... Mi-ai stricat fanteziile... Şi, ia spune, avea o iubită? Îmi şi imaginez cum stăteau într-un cazan şi şi-o trăgeau, am exlamat, râzând.
Toţi au fost amuzaţi de mica mea întrebare, dar nu am primit nici un răspuns. Trebuia să revin la lucruri mai... importante momentan. Despre Mama – Heruvima, ce aş putea spune? Dacă ea se căsătorise cu tata şi mă născuseră pe mine, însemna că eram un Nephilim. Era imposibil aşa ceva.
- Sunt un Nephilim, deci? am întrebat, uşor temătoare, sprijinindu-mă de bar.
- Nu, nu eşti. E mai complicat să explic asta. Fiecare înger poate să aleagă să devină un Înger Căzut, precum este Ace, sau poate să aibă un sigiliu. Acest sigiliu, ne ascunde adevărata natură, care devine aproape inexistentă. Cum acest lucru, noi suntem oameni din toate punctele de vedere. Când rupem sigiliul, devenim Serafimi sau Heruvimi. Tu, draga mea, ai fost născută după ce am creat acel sigiliu şi eşti un om, mi-a spus mama, liniştindu-mă.
Am oftat şi am zâmbit bucuroasă. În ultimele zile am fost atât de schimbătoare. Într-un moment eram fericită, mai apoi tristă, apoi nervoasă şi aşa mai departe. Erau atât de enervante schimbările acestea, dar nici nu ştiam cum să le opresc. Poate că aveam să-mi revin când lucrurile aveau să fie din nou normale. Dacă se va întâmpla asta vreodată. Eram foarte conştientă că Ace putea muri în orice secundă şi, o dată cu decesul său, toată lumea putea să fie distrusă. El era Beyr şi, fără el, profeţia nu putea fi îndeplinită. Desigur, fără el şi eu aş fi murit. Ace era singurul lucru ce m-a ţinut în viaţă în ultimele săptămâni. Era conexiunea mea cu realitatea şi făcea parte din mine. Fără el... Nu aş putea trăi.
Toată lumea a tăcut pentru o secundă, iar Charlotte a profitat de ocazie, întinzându-mi o ceaşcă cu ceai negru. Am luat-o în mână, luând o mică gură din lichid. Era cald, perfect. Două scaune au apărut din neant în bucătărie, chiar în faţa mea. Fuseseră, probabil, aduse de Serena fiindcă se uita fix la ele. Mama şi Sebastian s-au aşezat fiecare pe un scaun, privindu-mă.
- Deci, Sebastian, tu ştiai că Ace este un Înger Căzut, nu? Ca Serafim era imposibil să nu ştii, bănuiesc, a spus Charlotte, stând picior peste picior.
Bărbatul a aprobat scurt din cap şi s-a uitat la Serena, întrebător. Vrăjitoarea a zâmbit, aprobând uşor şi a dispărut pe hol, levitând. Mama şi Sebastian ne-au spus că aveau să rupă sigiliile pentru a-l salva pe Ace fiindcă el era Beyr. Şi Charlotte trebuia să îşi rupă sigiliul, lucru ce nu o încânta foarte tare. Era era un Înger normal şi, din câte mi-au spus, când cei ca ea, îşi rupeau sigiliul, îi durea. Însă era dispusă să facă orice pentru Ace – şi o înţelegeam perfect! El era ca un frate pentru ea şi îl iubea enorm. De asemenea, am aflat că fiinţa care mi-a dat naştere a fost trimisă pe Pământ pentru a avea grijă de cei ce puteau învinge Luna Sângerie – eu, Ace, Elizabeth şi Josh. Desigur, ea nu a ştiut niciodată că erau două Eskela şi doi Beyr. Mama nici nu a ştiut cine erau Aleşii, până nu a aflat întreaga poveste cu Călăul Nopţii. Mi-a spus, de asemenea, că ea nu a fost plecată deloc din Londra şi că a stat în umbră, asigurându-se că Lizzy şi Josh erau în regulă.
Puţin mai târziu, Serena şi-a făcut apariţia, ţinând în mână o hartă veche, îngălbenită. A pus-o pe podea şi am observat că ea arăta doar America şi Marea Britanie. Am văzut o dungă roşie ce pornea din Londra şi trecea oceanul, ajungând în punctul negru, unde se afla oraşul numit New York. Am oftat, observând distanţa uriaşă dintre cele două puncte. Enormă, chiar. Însă eram capabilă să fac orice doar pentru ca să fiu alături de Ace, să-l ştiu în siguranţă.
- Acolo se află Ace, dar nu ştiu cum am putea să ajuncem în New York în maximum... cinci zile. Zborurile trans-atlantice sunt oprite, deci avionul nu este o opţiune. O vrajă de teleportare nu pot face fiindcă e o distanţă mult prea mare, iar doamna Flanderg, Charlotte şi domnul Parker, chiar dacă sunt puternici, nu pot să zboare cu noi toţi atât de mult.
Din spusele Serenei, toate uşiţele se închideau la fel de repede precum apăreau. Şansele noastre se micşorau cu fiecare secundă ce trecea. Şi, de asemenea, moartea lui Ace devenea inevitabilă. Simţeam cum cineva îmi prindea inima şi trăgea de ea, rupând-o în bucăţele mici. Sfâşiind-o. Fără Ace îmi era imposibil să trăiesc. El... era precum aerul pentru mine. Brusc, draperiile au început să se mişte şi vântul bătea prin casă, chiar dacă geamurile erau toate închise. Ne-am uitat toţi în jurul nostru, dar nu descopeream nimic. Am auzit, mai apoi, un fel de râs ironic. În spatele meu, stând în fund pe bufet, era Shawn. Pe chipul său palid, şedea un zâmbet de toată frumuseţea, iar ochii săi mă priveau fix. Era prima dată când mă uitam mai atentă la Shawn şi am observat cum culoarea irisului său se schimba foarte des. Era mov, apoi albastră, roşie, verde... Erau exact ca ai lui Ace, la fel de schimbători. Părul îi era răvăşit, acoperindu-i mare parte din frunte şi îi puteam simţi aura bine dispusă. Desigur, bucuria sa nu se reflecta şi în îmbrăcăminte fiindcă toate hainele sale erau negre: blugii, tricoul şi geaca de piele.
- Vă pot ajuta şi eu, s-a oferit, zâmbind şiret.
- Ce îţi doreşti, Shawn? Tu nu faci nimic bun, decât dacă vrei ceva. Te cunosc mai bine decât crezi, a ripostat Charlotte, încrucişându-şi mâinile la piept.
- Ce aş putea să vreau? Doar ca scumpul meu verişor să fie în viaţă şi să nu sară ca deşteptul de pe Empire State Building. În plus, eu am tot sigiliu, nu sunt un Înger Căzut.
Pe chip i-a rămas zâmbetul de vulpoi şi ochii îi străluceau, fiind galbeni. Nimeni nu îl credea fiindcă toţi ştiam că Shawn nu poate să facă bine, că el poate să cauzeze numai durere. Însă el putea să zboare şi ne era de ajutor în călătorie, chiar dacă punea ceva la cale. Brunetul nu îl putea suporta pe Ace pentru că era de părere că a cauzat moartea lui Aileen şi îşi dorea din tot sufletul ca iubitul meu să fie într-un mormânt. Însă am acceptat să vină cu noi.
- Când plecăm, oameni buni? Nu ştiu dacă o să mai am răbdare să stau şi să pierd timpul pe aici, a oftat Shawn, începând a se plimba prin încăpere.
Am observat cum Sebastian îl privea urât şi se abţinea să nu-l omoare. Însă, chiar dacă Shawn îşi dăduse seama de acest fapt, tot continua să se plimbe încrezut printre noi. Ştia, cumva, că Sebastian nu avea să-i facă nimic sau, poate, că nu îi era frică deloc de un Serafim. Oricum, nu părea că dorea să se schimbe în vreun fel. L-am analizat îndeaproape, cât timp Serena, Charlotte şi mama discutau despre traseu. Arăta chiar bine, având un fizic de invidiat şi îi puteam vedea muşchii contractându-se. Semăna foarte mult cu Ace la corp, deşi la personalitate erau complet opuşi. De aceea, probabil, nu îl puteam iubi pe Shawn. Era prea orgolios, îngâmfat, încrezut şi nepăsător. Nu îl interesa dacă murea cineva, el doar voia să îşi îndeplinească planul. Şi toţi ştiam prea bine că avea unul şi de această dată.
- Bun. Am făcut un traseu şi ar trebui să plecăm... chiar acum, a început Charlotte, privindu-ne pe toţi pe rând. În prima zi, o să mergem până în Aberdeen, oraş din Scoţia, cu maşina şi o să traversăm Marea Nordică – cu ajutorul doamnei Flanderg, al lui Sebastian, al lui Shawn şi al meu – până în oraşul din Norvegia numit Stavanger. Apoi, vom închiria o maşină şi vom conduce pe rând până vom ajunge în Trondheim, tot în Norvegia. Acolo vom sta câteva ore, pentru a ne odihni. În a doua zi, noi, îngerii, trebuie să fim odihniţi fiindcă va trebui să traversăm Marea Norvegiană până în Reykjavik, Islanda, şi de acolo să ajungem în Groelanda, Tasiilaq. Acolo vom înnopta şi în a treia zi ne vom continua drumul, ajungând în Nuuk, capitala, şi apoi vom traversa în zbor strâmtoarea Davis, ajungând în insula Baffin. De acolo o să ajungem în Canada, în oraşul Ivujivik, de unde vom închiria o maşină şi ne vom opri în Ottawa, capitala, unde vom şi dormi. Şi, într-un final, în a patra zi, vom trece cu automobilul munţii şi vom ajunge în New York, încheie Charlotte, oftând.
Am memorat imediat drumul, ce părea foarte lung. Însă eram în stare să fac orice pentru Ace. Am analizat încă o dată situaţia, realizând că erau patru îngeri – Charlotte, Shawn, mama şi Sebastian – şi două persoane ce nu puteau zbura – Serena şi cu mine. Apoi am făcut o conexiune importantă.
- O să vină şi Lizzy şi Josh cu noi, nu? am tresărit, aprope ţipând.
- Da, draga mea, o să vină şi ei. Nu ne permitem să-i lăsăm aici, a spus Sebastian, ciufulindu-mi părul.
I-am aruncat o privire urâtă şi m-am dat în spate, pentru a nu mă mai atinge fiindcă mă deranja acest lucru. A oftat şi s-a întors înspre uşă. În următoarea secundă, s-a auzit soneria şi am fugit să deschid, ştiind că erau Lizzy şi Josh. Stăteau în faţa mea, ţinându-se de mână şi uitându-se curioşi la mine. Fiecare avea câte un troller şi mi-am dat seama că mama le spusese ceva despre o călătorie. Mă întrebam dacă le spusese şi despre... magie. Lizzy era ciufulită şi avea un aspect dezordonat, atipic. Probabil că mama a trezit-o devreme când a sunat-o. Josh arăta mai bine, dar tot părea uşor obosit. Elizabeth şi-a ridicat mâinile, cuprinzându-mă într-o îmbrăţişare şi începând să ţipe:
- Ce se petrece, Cheryl?! De ce a trebuit să ne tr... însă nu şi-a terminat propoţizia fiindcă a exclamat: vai mie!
Se uita în spatele meu, precum şi Josh. M-am întors în direcţia aceea şi i-am observat pe toţi cei cu care aveam să plecăm în călătorie. Probabil că niciunul dintre ei nu s-a aşteptat la aşa ceva căci erau de-a dreptul şocaţi. Am surâs şi am ieşit toţi opt din casă, iar mama a încuiat uşa. În următoarea secundă, pe stradă se afla parcată o maşină mare, neagră. În ciuda faptului că era atât de mare, mi-am dat seama că putea să prindă viteză imediat, forma sa fiind una sport. Sebastian a pus câteva trollere în portbagaj, iar eu mi-am dat seama că nu aveam nimic la mine. Speram totuşi să găsesc ceva de îmbrăcat la Lizzy. Între timp, noi, ceilalţi, ne-am urcat în maşină. Elizabeth şi Josh au fost puţin cam reţinuţi şi îi înţelegeam perfect. În faţă s-a aşezat mama, pe locul co – pilotului, iar cel ce conducea avea să fie Sebastian. În spate, maşina arăta uluitor. Era ca un fel de încăpere. Erau patru canapele din piele neagră, aşezate astfel încât să formeze un pătrat. În mijlocul lor era o masă cu un mini-bar şi din tavanul maşinii putea coborî un fel de televizor cu plasmă. Semăna perfect cu o limuzină. Josh şi Lizzy s-au aşezat unul lângă altul, pe o banchetă, Serena şi Charlotte pe alta, iar eu şi Shawn stăteam izolaţi, fiecare pe propria canapea.
- Iubire, n-ai de gând să stai lângă mine? a întrebat Shawn, afişând zâmbetul său cuceritor şi, desigur, fluturându-şi genele lungi.
- Da, sigur. Imediat m-aş muta ca să stau lângă tine. Vezi să nu! Şi, te rog frumos, nu mă lua cu „iubire†căci, chiar dacă eşti înger, te fac praf, am ţipat, uitând că Lizzy şi Josh erau cu noi.
Charlotte mi-a aruncat o privire precaută, iar eu mi-am întors capul înspre cei doi. Se uitau împietriţi la mine, cu ochii mari, iar Lizzy îi strângea mâna băiatului. Acum, probabil, era momentul să le spun adevărul. Am oftat, încruntându-mă. Râsul lui Shawn s-a făcut auzit şi mi-am dat seama că era foarte amuzat de situaţia delicată în care m-am băgat.
- Fraiero! a silabisit şi s-a întins pe bachetă chiar când maşina a plecat.
L-am înjurat, dar el nu a spus nimic, doar a început să râdă şi mai tare. Îmi venea să îl omor, să îl dau de toţi pereţii sau să îl arunc din maşină. Însă ştiam că aveam nevoie de el în călătorie. Ce păcat! Mi-am strâns degetele în pumn, încercând să mă calmez şi, de asemenea, am încercat să îmi aleg cuvintele. Nu doream să îi sperii atât de tare pe cei doi şi nici nu voiam să simtă acelaşi şoc ca şi mine când am aflat. Însă nu ştiam ce să spun şi aş fi vrut extrem de mult ca Ace să fie aici. El se pricepea mai bine la dezvăluirea de secrete decât mine.
- Ei bine, nu ştiu cum să o spun pentru a nu vă speria, dar Shawn, Charlotte, Sebastian Parker şi mama sunt îngeri, am trântit-o, arătând cu degetul înspre fiecare persoană pe care am numit-o.
Probabil că am fost cam dură fiindcă Lizzy s-a oprit din respirat, precum şi Josh. Amândoi erau mult prea şocaţi şi priveau uimiţi în jur. Nu înţelegeau ce se întâmpla. Era logic să fie şocaţi. Am auzit cum Josh ne întreba ce căutau ei cu noi şi aceasta a fost o mare provocare. Trebuia să îmi aleg perfect cuvintele când aveam să le spun despre Luna Sângerie, Eskela şi Beyr, despre Profeţie şi despre Ace. Însă nu ştiam cum să formulez pentru a nu-i face să fugă sau pentru a nu-i face să mă creadă nebună.
Îmi era imposibil să gândesc coerent în acel moment.
@ madalyna_girl - Elizabeth şi Josh nu puteau să moară căci am mari planuri cu ei - sau aşa cred, momentan :]] . Finalul poveştii? Nici pe departe! Doar nu îi las pe Ace, Cheryl, Charlotte, Serena, Lizzy şi Josh să scape aşa uşor. * mwhahaha *
@ Dragonz Eyez - Mă bucur că Shawn ţi se pare super - arogant fiindcă chiar aşa voiam să fie şi îmi era frică să nu-l fi... îmblânzit. Şi Nox înseamnă noapte sau întuneric în latină, i don't really remember. :]]
@ Mad Hatter - Ehhe. Capitolul nu era foarte lung căci n-am avut cine ştie ce imaginaţie - poor me :]] . Şi mă bucur că ţi-a plăcut fraza de final fiindcă a trebuit să mă gândesc o tonă la ea - chestiile romantice, not my style :]] . Cât despre citatul în engleză, ştiu mai multe în limba asta şi, desigur, acţiunea petrecându-se în Londra, merge mai bine un citat în engl, guess so.
@ Pnş - Chiar mă bucur că îţi place şi că te-a captivat. Ace... ehm, nu se ştie ce născocesc gândurile mele sadice : - " . Sper să citeşti în continuare and thanks * hugs *
@ Ronnie - Mă bucur că ţi-a plăcut şi că îmi citeşti... micuţa creaţie. Thanks * hugs *
@ Kayla - Hehe. Lizzy şi Josh.. Să moară sau să nu moară? Who knows? :]] Am atâtea idei momentan încât ar putea să moară în următorul capitol * laughs * . Thanks for reading * hugs *
@ Cookiesor - Hehe. Nu mă aşteptam ca Shawn să fie atât de plăcut de... mulţi. Asta îi va hrăni orgoliul :]] . Yaps, acţiunea începe cu adevărat de pe acum. Până aici a fost o mică prezentare, punere în temă şi, desigur, a trebuit să introduc personajele lent, să nu apară aşa, una - două. So, o să fie fantasy din plin :]] . Thanks for reading * hugs *
@ sorynyk - Mă bucur că citeşti şi toate cele, dar te-aş ruga from the bottom of my heart să scrii comentarii puţin mai consistente în care să îţi expui o mică opinie despre capitol. Te rog.
Åži acum, my dears, continuarea : D
10
You can take a risk and lose it all. But maybe, just maybe you can win everything.
You can take a risk and lose it all. But maybe, just maybe you can win everything.
Am avut o noapte albă fiindcă n-am reuşit aproape deloc să dorm. De fiecare dată când închideam ochii, în minte îmi apărea imaginea lui Ace cu gâtul rupt, într-o baltă de sânge. Acea... halucinaţie îmi provoca o durere enormă. Parcă inima avea să mi se sfâşie, atât de tare mă afecta. Am oftat, bucurându-mă că se făcuse ziuă. Începeam să urăsc nopţile fiindcă erau momentele de slăbiciune ale oamenilor. În timpul acelei părţi a zilei, mă simţeam atât de vulnerabilă, atât de singură. Era ca şi cum aş fi putut încasa toate loviturile unui luptător imaginar. Şi durea.
Când m-am trezit, m-am dus precum un glonţ în bucătărie, unde am găsit-o pe Charlotte, stând pe un scaun. Avea părul răvăşit şi cearcăne mov sub ochi. Nici ea nu dormise foarte bine, din câte îmi dădeam seama.
- O să reuşim să facem ceva? am întrebat, stând dreaptă în faţa ei.
- Cine ştie? Trebuie să riscăm pentru a afla răspunsul, a oftat ea, privind o persoană ce stătea pe un scaun în faţa ei.
În faţa ei am observat-o pe Serena, care era cochetă ca întotdeauna. Probabil că făcea vreo vrajă pentru a se îmbrăca rapid şi pentru a se aranja. Sau poate că nu îi păsa de Ace. Ce mai conta acum? Ba da, conta. Şi aveam convingerea că îi păsa de el fiindcă voia să ne ajute. Amândouă s-au uitat înspre mine, având feţele lipsite de expresie. Am auzit voci venind din sufragerie, dar nu ştiam ale cui erau. Se apropiau de mine fiindcă le auzeam din ce în ce mai bine şi îmi dădeam seama că aparţineau unei femei şi unui bărbat. Când, într-un final, le-am putut vedea feţele, am rămas şocată. În pragul uşii bucătăriei stăteau mama şi tatăl lui Ace. Îi priveam cu ochii mari, uimiţi şi nu înţelegeam ce se întâmpla. Serena s-a dus plutind înspre ei şi a zâmbit. Nu îmi venea a crede că mama şi domnul Parker nu au fost deloc uimiţi. Deja ştiau că existau fiinţele magice? Era imposibil...
- Mamă! Ce cauţi aici? am exclamat, total uimită.
Nu m-am apropiat de ea, deşi şi-a desfăcut braţele, aşteptând o îmbrăţişare. Nu a primit-o, dar nici nu a fost surprinsă. Ştia că nu îmi venea a crede ce se întâmpla şi a oftat, privind înspre domnul Parker. Nu am sărit să o îmbrăţişez, chiar dacă îmi fusese dor de ea fiindcă... mă speria. Nu ştiam ce era – dacă era om sau altă fiinţă. Sinceră să fiu, ideea că mama mea putea fi ceva magic mă înfiora. Era ca şi cum Chace Crawford ar fi venit la mine şi mi-ar fi declarat dragostea eternă. Sau ca şi cum Ian Somerhalder m-ar fi cerut în căsătorie. Pur şi simplu imposibil şi ciudat!
- Ce vrei să ştii, draga mea? Că ştiu de existenţa magiei? Da, Cheryl, şi eu şi Sebastian Parker ştim. El este un Serafim, iar eu un Heruvim, a spus mama, privindu-mă calmă.
Nu înţelesesem ce îmi spusese. Auzisem de denumirea de Heruvim şi Serafim, dar niciodată nu am ştiut ce erau. Niciodată nu am fost bună la religie şi am renunţat de mult să îmi bat capul cu ea sau să îmi pese măcar puţin. Probabil că am făcut o greşală uriaşă ignorând această materie. Serena observase că eram nelămurită fiindcă a început să explice:
- După cum cred că ştii, sunt mai multe tipuri de îngeri, iar Serafimii şi Heruvimii fac parte din această categorie. Heruvimii sunt deţinătorii evidenţei cereşti şi ai cunoaşterii lui Dumnezeu. Ei sunt trimişi pe Pământ pentru a îndeplini diferite sarcini uriaşe, cum a fost, acum mult timp, expulzarea oamenilor din Grădina Edenului. Ophaniel, Rikbiel şi Zophiel au fost Heruvimi. De asemenea, şi Satan a fost un Heruvim, înainte să fie alungat – sau aşa se crede. Ei ai chip de sfinx şi aripi albe, minunate. Asta este mama ta. Cât despre Serafimi, ei bine, ei sunt îngerii ce sunt cel mai aproape de Dumnezeu. Ei stau în jurul tronului Său şi emit o lumină intensă şi fierbinte, ce reprezintă dragostea Lui. Serafimii sunt numiţi Şerpi de Foc şi au şase aripi. Când vin pe Pământ pot fi observaţi fiindcă au o întruchipare umană înaltă şi subţire.
Am aprobat, privind-o pe mama şi apoi pe Sebastian. Tatăl lui Ace chiar semăna cu un Serafim fiindcă era înalt şi slab şi arăta mai bine ca ultima dată când l-am văzut.
- Mamă, erai prietenă cu Satan şi mie nu mi-ai spus? Oh, ce nepoliticos! Voiam să stau şi eu la discuţii cu înfiorătorul Dracu’, am spus, încercând să alung tensiunea din cameră.
- Satan nu e un monstruleţ în flăcări ca la televizor. Şi nici nu stă într-un cazan, cum îţi imaginezi tu, a spus mama râzând.
- Ce păcat... Mi-ai stricat fanteziile... Şi, ia spune, avea o iubită? Îmi şi imaginez cum stăteau într-un cazan şi şi-o trăgeau, am exlamat, râzând.
Toţi au fost amuzaţi de mica mea întrebare, dar nu am primit nici un răspuns. Trebuia să revin la lucruri mai... importante momentan. Despre Mama – Heruvima, ce aş putea spune? Dacă ea se căsătorise cu tata şi mă născuseră pe mine, însemna că eram un Nephilim. Era imposibil aşa ceva.
- Sunt un Nephilim, deci? am întrebat, uşor temătoare, sprijinindu-mă de bar.
- Nu, nu eşti. E mai complicat să explic asta. Fiecare înger poate să aleagă să devină un Înger Căzut, precum este Ace, sau poate să aibă un sigiliu. Acest sigiliu, ne ascunde adevărata natură, care devine aproape inexistentă. Cum acest lucru, noi suntem oameni din toate punctele de vedere. Când rupem sigiliul, devenim Serafimi sau Heruvimi. Tu, draga mea, ai fost născută după ce am creat acel sigiliu şi eşti un om, mi-a spus mama, liniştindu-mă.
Am oftat şi am zâmbit bucuroasă. În ultimele zile am fost atât de schimbătoare. Într-un moment eram fericită, mai apoi tristă, apoi nervoasă şi aşa mai departe. Erau atât de enervante schimbările acestea, dar nici nu ştiam cum să le opresc. Poate că aveam să-mi revin când lucrurile aveau să fie din nou normale. Dacă se va întâmpla asta vreodată. Eram foarte conştientă că Ace putea muri în orice secundă şi, o dată cu decesul său, toată lumea putea să fie distrusă. El era Beyr şi, fără el, profeţia nu putea fi îndeplinită. Desigur, fără el şi eu aş fi murit. Ace era singurul lucru ce m-a ţinut în viaţă în ultimele săptămâni. Era conexiunea mea cu realitatea şi făcea parte din mine. Fără el... Nu aş putea trăi.
Toată lumea a tăcut pentru o secundă, iar Charlotte a profitat de ocazie, întinzându-mi o ceaşcă cu ceai negru. Am luat-o în mână, luând o mică gură din lichid. Era cald, perfect. Două scaune au apărut din neant în bucătărie, chiar în faţa mea. Fuseseră, probabil, aduse de Serena fiindcă se uita fix la ele. Mama şi Sebastian s-au aşezat fiecare pe un scaun, privindu-mă.
- Deci, Sebastian, tu ştiai că Ace este un Înger Căzut, nu? Ca Serafim era imposibil să nu ştii, bănuiesc, a spus Charlotte, stând picior peste picior.
Bărbatul a aprobat scurt din cap şi s-a uitat la Serena, întrebător. Vrăjitoarea a zâmbit, aprobând uşor şi a dispărut pe hol, levitând. Mama şi Sebastian ne-au spus că aveau să rupă sigiliile pentru a-l salva pe Ace fiindcă el era Beyr. Şi Charlotte trebuia să îşi rupă sigiliul, lucru ce nu o încânta foarte tare. Era era un Înger normal şi, din câte mi-au spus, când cei ca ea, îşi rupeau sigiliul, îi durea. Însă era dispusă să facă orice pentru Ace – şi o înţelegeam perfect! El era ca un frate pentru ea şi îl iubea enorm. De asemenea, am aflat că fiinţa care mi-a dat naştere a fost trimisă pe Pământ pentru a avea grijă de cei ce puteau învinge Luna Sângerie – eu, Ace, Elizabeth şi Josh. Desigur, ea nu a ştiut niciodată că erau două Eskela şi doi Beyr. Mama nici nu a ştiut cine erau Aleşii, până nu a aflat întreaga poveste cu Călăul Nopţii. Mi-a spus, de asemenea, că ea nu a fost plecată deloc din Londra şi că a stat în umbră, asigurându-se că Lizzy şi Josh erau în regulă.
Puţin mai târziu, Serena şi-a făcut apariţia, ţinând în mână o hartă veche, îngălbenită. A pus-o pe podea şi am observat că ea arăta doar America şi Marea Britanie. Am văzut o dungă roşie ce pornea din Londra şi trecea oceanul, ajungând în punctul negru, unde se afla oraşul numit New York. Am oftat, observând distanţa uriaşă dintre cele două puncte. Enormă, chiar. Însă eram capabilă să fac orice doar pentru ca să fiu alături de Ace, să-l ştiu în siguranţă.
- Acolo se află Ace, dar nu ştiu cum am putea să ajuncem în New York în maximum... cinci zile. Zborurile trans-atlantice sunt oprite, deci avionul nu este o opţiune. O vrajă de teleportare nu pot face fiindcă e o distanţă mult prea mare, iar doamna Flanderg, Charlotte şi domnul Parker, chiar dacă sunt puternici, nu pot să zboare cu noi toţi atât de mult.
Din spusele Serenei, toate uşiţele se închideau la fel de repede precum apăreau. Şansele noastre se micşorau cu fiecare secundă ce trecea. Şi, de asemenea, moartea lui Ace devenea inevitabilă. Simţeam cum cineva îmi prindea inima şi trăgea de ea, rupând-o în bucăţele mici. Sfâşiind-o. Fără Ace îmi era imposibil să trăiesc. El... era precum aerul pentru mine. Brusc, draperiile au început să se mişte şi vântul bătea prin casă, chiar dacă geamurile erau toate închise. Ne-am uitat toţi în jurul nostru, dar nu descopeream nimic. Am auzit, mai apoi, un fel de râs ironic. În spatele meu, stând în fund pe bufet, era Shawn. Pe chipul său palid, şedea un zâmbet de toată frumuseţea, iar ochii săi mă priveau fix. Era prima dată când mă uitam mai atentă la Shawn şi am observat cum culoarea irisului său se schimba foarte des. Era mov, apoi albastră, roşie, verde... Erau exact ca ai lui Ace, la fel de schimbători. Părul îi era răvăşit, acoperindu-i mare parte din frunte şi îi puteam simţi aura bine dispusă. Desigur, bucuria sa nu se reflecta şi în îmbrăcăminte fiindcă toate hainele sale erau negre: blugii, tricoul şi geaca de piele.
- Vă pot ajuta şi eu, s-a oferit, zâmbind şiret.
- Ce îţi doreşti, Shawn? Tu nu faci nimic bun, decât dacă vrei ceva. Te cunosc mai bine decât crezi, a ripostat Charlotte, încrucişându-şi mâinile la piept.
- Ce aş putea să vreau? Doar ca scumpul meu verişor să fie în viaţă şi să nu sară ca deşteptul de pe Empire State Building. În plus, eu am tot sigiliu, nu sunt un Înger Căzut.
Pe chip i-a rămas zâmbetul de vulpoi şi ochii îi străluceau, fiind galbeni. Nimeni nu îl credea fiindcă toţi ştiam că Shawn nu poate să facă bine, că el poate să cauzeze numai durere. Însă el putea să zboare şi ne era de ajutor în călătorie, chiar dacă punea ceva la cale. Brunetul nu îl putea suporta pe Ace pentru că era de părere că a cauzat moartea lui Aileen şi îşi dorea din tot sufletul ca iubitul meu să fie într-un mormânt. Însă am acceptat să vină cu noi.
- Când plecăm, oameni buni? Nu ştiu dacă o să mai am răbdare să stau şi să pierd timpul pe aici, a oftat Shawn, începând a se plimba prin încăpere.
Am observat cum Sebastian îl privea urât şi se abţinea să nu-l omoare. Însă, chiar dacă Shawn îşi dăduse seama de acest fapt, tot continua să se plimbe încrezut printre noi. Ştia, cumva, că Sebastian nu avea să-i facă nimic sau, poate, că nu îi era frică deloc de un Serafim. Oricum, nu părea că dorea să se schimbe în vreun fel. L-am analizat îndeaproape, cât timp Serena, Charlotte şi mama discutau despre traseu. Arăta chiar bine, având un fizic de invidiat şi îi puteam vedea muşchii contractându-se. Semăna foarte mult cu Ace la corp, deşi la personalitate erau complet opuşi. De aceea, probabil, nu îl puteam iubi pe Shawn. Era prea orgolios, îngâmfat, încrezut şi nepăsător. Nu îl interesa dacă murea cineva, el doar voia să îşi îndeplinească planul. Şi toţi ştiam prea bine că avea unul şi de această dată.
- Bun. Am făcut un traseu şi ar trebui să plecăm... chiar acum, a început Charlotte, privindu-ne pe toţi pe rând. În prima zi, o să mergem până în Aberdeen, oraş din Scoţia, cu maşina şi o să traversăm Marea Nordică – cu ajutorul doamnei Flanderg, al lui Sebastian, al lui Shawn şi al meu – până în oraşul din Norvegia numit Stavanger. Apoi, vom închiria o maşină şi vom conduce pe rând până vom ajunge în Trondheim, tot în Norvegia. Acolo vom sta câteva ore, pentru a ne odihni. În a doua zi, noi, îngerii, trebuie să fim odihniţi fiindcă va trebui să traversăm Marea Norvegiană până în Reykjavik, Islanda, şi de acolo să ajungem în Groelanda, Tasiilaq. Acolo vom înnopta şi în a treia zi ne vom continua drumul, ajungând în Nuuk, capitala, şi apoi vom traversa în zbor strâmtoarea Davis, ajungând în insula Baffin. De acolo o să ajungem în Canada, în oraşul Ivujivik, de unde vom închiria o maşină şi ne vom opri în Ottawa, capitala, unde vom şi dormi. Şi, într-un final, în a patra zi, vom trece cu automobilul munţii şi vom ajunge în New York, încheie Charlotte, oftând.
Am memorat imediat drumul, ce părea foarte lung. Însă eram în stare să fac orice pentru Ace. Am analizat încă o dată situaţia, realizând că erau patru îngeri – Charlotte, Shawn, mama şi Sebastian – şi două persoane ce nu puteau zbura – Serena şi cu mine. Apoi am făcut o conexiune importantă.
- O să vină şi Lizzy şi Josh cu noi, nu? am tresărit, aprope ţipând.
- Da, draga mea, o să vină şi ei. Nu ne permitem să-i lăsăm aici, a spus Sebastian, ciufulindu-mi părul.
I-am aruncat o privire urâtă şi m-am dat în spate, pentru a nu mă mai atinge fiindcă mă deranja acest lucru. A oftat şi s-a întors înspre uşă. În următoarea secundă, s-a auzit soneria şi am fugit să deschid, ştiind că erau Lizzy şi Josh. Stăteau în faţa mea, ţinându-se de mână şi uitându-se curioşi la mine. Fiecare avea câte un troller şi mi-am dat seama că mama le spusese ceva despre o călătorie. Mă întrebam dacă le spusese şi despre... magie. Lizzy era ciufulită şi avea un aspect dezordonat, atipic. Probabil că mama a trezit-o devreme când a sunat-o. Josh arăta mai bine, dar tot părea uşor obosit. Elizabeth şi-a ridicat mâinile, cuprinzându-mă într-o îmbrăţişare şi începând să ţipe:
- Ce se petrece, Cheryl?! De ce a trebuit să ne tr... însă nu şi-a terminat propoţizia fiindcă a exclamat: vai mie!
Se uita în spatele meu, precum şi Josh. M-am întors în direcţia aceea şi i-am observat pe toţi cei cu care aveam să plecăm în călătorie. Probabil că niciunul dintre ei nu s-a aşteptat la aşa ceva căci erau de-a dreptul şocaţi. Am surâs şi am ieşit toţi opt din casă, iar mama a încuiat uşa. În următoarea secundă, pe stradă se afla parcată o maşină mare, neagră. În ciuda faptului că era atât de mare, mi-am dat seama că putea să prindă viteză imediat, forma sa fiind una sport. Sebastian a pus câteva trollere în portbagaj, iar eu mi-am dat seama că nu aveam nimic la mine. Speram totuşi să găsesc ceva de îmbrăcat la Lizzy. Între timp, noi, ceilalţi, ne-am urcat în maşină. Elizabeth şi Josh au fost puţin cam reţinuţi şi îi înţelegeam perfect. În faţă s-a aşezat mama, pe locul co – pilotului, iar cel ce conducea avea să fie Sebastian. În spate, maşina arăta uluitor. Era ca un fel de încăpere. Erau patru canapele din piele neagră, aşezate astfel încât să formeze un pătrat. În mijlocul lor era o masă cu un mini-bar şi din tavanul maşinii putea coborî un fel de televizor cu plasmă. Semăna perfect cu o limuzină. Josh şi Lizzy s-au aşezat unul lângă altul, pe o banchetă, Serena şi Charlotte pe alta, iar eu şi Shawn stăteam izolaţi, fiecare pe propria canapea.
- Iubire, n-ai de gând să stai lângă mine? a întrebat Shawn, afişând zâmbetul său cuceritor şi, desigur, fluturându-şi genele lungi.
- Da, sigur. Imediat m-aş muta ca să stau lângă tine. Vezi să nu! Şi, te rog frumos, nu mă lua cu „iubire†căci, chiar dacă eşti înger, te fac praf, am ţipat, uitând că Lizzy şi Josh erau cu noi.
Charlotte mi-a aruncat o privire precaută, iar eu mi-am întors capul înspre cei doi. Se uitau împietriţi la mine, cu ochii mari, iar Lizzy îi strângea mâna băiatului. Acum, probabil, era momentul să le spun adevărul. Am oftat, încruntându-mă. Râsul lui Shawn s-a făcut auzit şi mi-am dat seama că era foarte amuzat de situaţia delicată în care m-am băgat.
- Fraiero! a silabisit şi s-a întins pe bachetă chiar când maşina a plecat.
L-am înjurat, dar el nu a spus nimic, doar a început să râdă şi mai tare. Îmi venea să îl omor, să îl dau de toţi pereţii sau să îl arunc din maşină. Însă ştiam că aveam nevoie de el în călătorie. Ce păcat! Mi-am strâns degetele în pumn, încercând să mă calmez şi, de asemenea, am încercat să îmi aleg cuvintele. Nu doream să îi sperii atât de tare pe cei doi şi nici nu voiam să simtă acelaşi şoc ca şi mine când am aflat. Însă nu ştiam ce să spun şi aş fi vrut extrem de mult ca Ace să fie aici. El se pricepea mai bine la dezvăluirea de secrete decât mine.
- Ei bine, nu ştiu cum să o spun pentru a nu vă speria, dar Shawn, Charlotte, Sebastian Parker şi mama sunt îngeri, am trântit-o, arătând cu degetul înspre fiecare persoană pe care am numit-o.
Probabil că am fost cam dură fiindcă Lizzy s-a oprit din respirat, precum şi Josh. Amândoi erau mult prea şocaţi şi priveau uimiţi în jur. Nu înţelegeau ce se întâmpla. Era logic să fie şocaţi. Am auzit cum Josh ne întreba ce căutau ei cu noi şi aceasta a fost o mare provocare. Trebuia să îmi aleg perfect cuvintele când aveam să le spun despre Luna Sângerie, Eskela şi Beyr, despre Profeţie şi despre Ace. Însă nu ştiam cum să formulez pentru a nu-i face să fugă sau pentru a nu-i face să mă creadă nebună.
Îmi era imposibil să gândesc coerent în acel moment.
Metal was here.
![[Imagine: metalsig.png]](http://i538.photobucket.com/albums/ff350/Ram369/metalsig.png)
I\'ll start to worry when I\'m dead.