Prin ochii visatorului

[ohaio_angel]

Multumesc pentru comurii :* si imi cer scuze pentru greseli.
Stiti, sunt cam uituca, bine, uneori. Am uitat sa va spun ca acest fic va fi povestit din perspectiva lui Sebastian. :D
Si acum Next.



Capitolul 2: Trezirea din abisul uitarii

Unde? Liniste deplina. Calm in lumea asta intunecata, dar o raza de soare imi tulbura somnul. Deschid lenes ochii si ma uit in jur, insa nimic. Mai pustiu ca in desert imi era patul. Singur, mereu a fost asa. Nu era cineva caruia sa ma trezesc vesel si sa-l gasesc intotdeauna langa mine. Imi frec ochii cu mainile si incerc sa ma ridic, dar raman intepenit in aceasi pozitie de cand adormisem. Uram cand trebuia sa dorm pe burta, insa si un lucru bun are si partea lui proasta. Imi musc buzele amintindu-mi de cele intamplate in urma cu cateva ore. O scena demna de neuitat. Am oftat doar cand ma gandeam ca totul nu are nici un rost pentru ce va urma. Doar o placere de moment. Imi intorc capul spre fereastra si gresala mea. Nici un soare, doar o zi ploioasa. Obositor doar cand incerc sa ma ridic. Ma uit in cealalta partea patului si era gol. Disparuse. Oftez incercand sa ma ridic.
Urasc sentimentul de compatimire sau chiar iubire. Nu mai am nici pentru mine.
In cele din urma ajung la studio. Ploaia mi-a mistuit gandurile ajungand la o stare de euforie. Am avut noroc. Nimeni nu m-a observat astfel ca ajungand la cabina, Rebekka sta linistita pe o canapea si se juca pe telefon. I-am intrerupt ''minunatul'' joc prin dregerea vocii si s-a speriat ca un copil mic la " vederea'' unui mostrulet imaginar.
-Nu sti sa bati?, ma intreaba iritata.
Dau din umeri ca raspuns, iar ea ofteaza incercand sa-si controleze impulsurile de mai devreme.
-Pregatete machiajul, ii vorbesc calm lunadu-mi hainele de pe umeras. Trebuie sa ne grabim, adaug pe urma pastrandu-mi aceasi tonalitate.
A pregatit totul ca o adevarata profesionista si am fost gata intr-un timp record.
Scena s-a continuat de unde am ramas cu o zi inainte. Anthony nu a zis ceva. Nici un cuvant in plus sau in minus. Distant si totusi atat de aproape.
" Aceasi incapere. I-am urmat pasi, iar ea a deschis usile. Am dat peste o sala de bal. Un pian negru lucitor, se afla in fata noastra. Cant. Singur, nimeni nu-i atingea fermecatele clape mladioase.
Ma privi cu coada ochiului. Trebuia sa o invit la dans. Intind mana cavaleresc, iar aceasta accepta. Acum incepe valsul dragostei. Continuam sa o privesc fermecat de trasaturile ei fine. Ea imi zambeste misterios. Orice era legat de aceasta fiinta mi se parea o adevarata enigma.''
-Taiati!, si aude vocea lui in spatele camerelor.
Ne indepartam unul de celalalt pregatindu-ne de noua scena. Rebekka m-a chemat din nou la machiaj. Vroia sa se asigure ca este perfect. Nu se insela.
-Sebastian, ce ai astazi?, intreaba curioasa.
-Vremea este de vina, surad usor privindu-mi reflexia in oglinda.
-Am auzit ca aseara ai iesit cu Anthony, spune zambind in coltul gurii.
-Da, continuai degajat uitandu-ma la ochii ciocolatii din fata mea.
-Si?, ma intreaba curioasa.
-Nu cred ca te priveste, raspund ferm si ridicandu-ma de pe scaun.
Ar mai fi vrut sa spuna ceva, dar nu i-am dat ocazia, ci mi-am vazut de drum spre cealalta parte a platoului.
" Un pat dublu cu asternuturile visinii. Zgomote puternice de afara. Tunetul parca rupea cerul in doua, iar fulgerul lumina cateva secunde incaperea sinistra. Cateva crengi au inceput sa bata in geam. Aveai senzatia ca cineva era acolo, in umbra peretului. Te intorceai si nimic. Senzatia ca esti urmarit, nu mai scapati de ea pana ce rascoalea nu se termina. Infricosator.
Revenind la cadrul romantic, eram in pat, deasupra ei. Ea fiind aproape goala si eu, eu avand pantalonii pe mine si camasa cu nasturii desfacuti. O sarutam mangaindu-i trupul cu mainile de gheata. Ma simteam fara viata, un mort cu ochii vi. Un rosu aprins ca sangele. Nu puteam controla aceasta dorinta de a...."
-Taiati!, se aude vocea puternica a blondului.
Vine spre noi doi care inca nu reuseam sa intelegem cu ce am gresit. A inceput sa dea din cap dezamagit. Parca eram cu rasuflarea taiata. Cu ce am gresit?
-Incercati sa va sarutati cu mai multa pasiune, ofteaza incercand sa se faca inteles.
-Si eu cu ce am gresit?, intreb fiindca vroiam sa stiu ce nu am facut bine
-Isabelle, te rog arata camerei cat de sexy esti, da?, face abstractie de mine si ii vorbeste pasnic ei.
Hei, nu este corect. Cand greseam ceva imi tuna si fulgera. Poate asta era o latura a lui sa-si arate afectiunea. Uneori era bine. Oftez sperand ca ceea ce s-a intamplat atunci sa nu fie in zadar.
Ea aproba oftand. M-am incruntat la felul cum o privea. Simteam o oarecare gelozie, insa nu aveam de ce. M-a ignoarat, dar macar nu m-am certat cu el.
-Bine baieti, reluam!, adauga el indrepandu-se in spatele camerelor de filmare apoi a zis: Motor!
''O priveam fermecat apoi i-am cuprins buzele jucaus. Le-am demierdat cu atingerile fine dandu-le contur. Am savurat totul pana la ultima picatura."
-Taiati!, ii aud din nou vocea.
Mi-am dat ochii peste cap. Probabil venea cu aceasi problema. Nu m-am inselat. A inceput fetei sa-i explice cum sa faca. Nu intelegea. A fost nevoit sa-i arate asa ca s-a pus el in pat. Chiar in locul ei. In incercarea lui disperata de a-i explica eu fierbeam mai rau ca in iad toate acele senzati pe care mi le da mangaierile lui asupra trupului meu. Daca nu inceta prea curand aveam sa gem de placere si toti m-ar fi auzit.
-Inceteaza,ii soptesc la ureche pentru ca eram deja infierbantat.
Acesta inghite in sec si se da jos. Dar nu a plecat de langa noi pana nu s-a asigurat ca actrita a inteles. Macar o boaba din tot intergul.
Am mai repetat scena de nenumarate ori si nimic. Gasea mereu cate un chichis ca sa o luam de la inceput. Nu spun de rabdare, am incercat sa ma calmez si sa ne lase sa terminam scena. Nu spun ca nu mi-a placut sa o sarut de atatea ori. Trebuie sa fi prea incult sa nu iti placa o femeie frumoasa sau orb. Clar preferam cea dea doua varianta.
Dar am cam exagerat cu aceste saruturi scenice asa ca m-am revoltat.
M-am dat jos din pat, dar am dat de ochii sai. Ma privea cu o expresie serioasa. Imi era greu sa-i descifrez.
-Vrei sa te hotarati?!, il iau cu o ironie aratand faptul ca ma saturasem de repetarea aceluiasi lucru.
-Da, insa mereu gresiti, raspunde pe o tonalitate joasa.
Pufnesc dispretuitor. Alt argument? Da, stiam eu ca nimic, nu trebuia sa te consumi degeaba.
-Esti gelos cumva?, intreb simtindu-ma mandru de faptul ca sunt dorit.
-Am un motiv?, incepe sa rada ascunzand acest detaliu aparent minor.
-Poate, imi trec pervers limba peste buze.
-Crezi gresit, ma priveste serios. Acum , de la capat.
Se intoarce si face cativa pasi spre locul de unde a venit, dar:
-Asa de repede ai uitat?, intreb scotandu-mi afata perversa al vedere.
-Despre ce vorbesti?, isi intoarce capul spre mine confuz.
-Despre ce s-a intamplat aseza, zambeste ca un copil ce tocmai a primit o acadea si se simte campion.
Un joc al cuvintelor. Mi-a priceput mesajul. Ma intreb, atat de repde poate trece peste o noapte, poate nu chiar speciala, dar magica a fost. Deja ii simt lipsa. Prin ochii sai totul se invaluit in mister. Nu poate sa-si exprime sentimentele doar prin cuvinte. El are nevoie de imagini. Asa isi exprima gandirea, trairea si dragostea. Sau asa cel putin am inteles eu prin filmele sale.
A ramas pe loc cateva clipe, apoi:
-Urmeaza-ma, spune ferm incepand sa mearga.
Il ascult zambind. Oamenii din jurul nostru incepeau sa chicoteasca, iar eu eram nepasator. Ma simteam asa de bine cand incercam sa nu-i fac viata usoara. Toti suntem incercati in viata asta. Nu vreau sa se perceapa ca sunt rau, dar iubesc felul de a tine totul intr-un suspans continuu.
-S-a intamplat ceva?, intreb copilareste urmandu-i pasii repezi.
-Ai grija ce vorbesti de acum inainte.
I-am simtit vocea rece cand mi-a spus asta. M-am intristat regretand ca am sus o propozitie cu atat de multe subintelesuri. Vroiam doar sa-l invat un lucru care ii va fi de folos candva. Sa nu-i fie rusine cu ceea ce face. Este viata lui, iar cei cu care lucram sunt o adevarata familie. Cam asta am inteles in toti anii.
Am oftat dezamagit ca l-am suparat. Oare de ce imi pasa asa de mult?