15-07-2010, 10:21 PM
Hellău evribadi, ce mai faceţi. Eu şi Ryuu am dcis să facem un fic cu shinobi ştiţi totuşi va fi o poveste diferită şi sperăm să vă placă Eu voi vorbi din perspectiva fetei iar el din perspectiva băiatului.
Sper că vă va place.
Capitolul 1.
Noapte. Tot în jurul meu e adormit şi liniştea mormântală şi-a făcut prezenţa imediat ce luminile căsuţelor au fost stinse. Vântul adie mângâindu-mi faţa şi ca şi cum aş fi atins o prezenţă mistică mă ridic şi vreau să-mi bată adierea vântului în faţă. Senzaţia este mai mult decât plăcută şi pentru o noapte de primăvară îmi place. Numai eu nu dormeam. Simţeam că trupul meu este mult prea încărcat cu energie şi trebuia să mi-o epuizez cumva pentru a scăpa de ea. Deşi era noapte, asta nu mă împiedica să umblu lung şi în lat peste tot admirând lacul săgetat de razele lunii. Un peisaj plăcut pentru o zi de primăvară şi totuşi îmi plăcea foarte mult peisajul de aceia îl vizitam foarte des. Câteodată nu reuşeam să mai ies din casă fiindcă tata era prea strict. Se temea. Îi înţelegeam temerile părinteşti, dar parcă vârsta de 19 ani spunea mai multe decât era necesar. În schimb mă tratau ca pe o prinţesă ceea ce eram. Nu îmi plăcea. Dar trebuia. Era ceva ce trebuia să duc la bun sfârşit dar nu ştiam cum. Îmi plăcea să fiu răsfăţată, dar cu măsură. Lumea se schimba. Eu eram într-o continuă luptă cu mine cu schimbarea şi cu lumea ce mă înconjura. Niciodată nu mi-am permis să încalc regulile tatei, dar pentru că doream cu ardoare să fiu liberă le încălcam. Pasărea închisă în colivie. Aşa mă simţeam câteodată. Chiar dacă mă bucuram de peisajul superb, trebuia să mă întorc. Mi-am luat arcul şi săgeata de pe pământ şi am plecat. Frunzele erau desprinse din copaci datorită vitezei pe care o aveam. Săream din copac în copac vrând să ajung mai rapid acasă până ce soarele avea sa răsară. Părinţii se puteai trezi oricând şi era periculos. Crengile mă zgârie rău pe obraji, dar şi durerea provocată mă incomoda. Luna licărea pe cer şi simţeam că noaptea nu avea să se sfârşească prea curând. Am mai micşorat viteza aşa că am început să alerg doar. Am păşit încet şi am intrat în sătuleţ. Ca întodeauna când intram în sat liniştea profundă mă ţinea parcă în loc. Am intrat în casa de chirpici şi m-am dus în cameră. Patul era făcut aşa că epuizată am căzut frântă acolo de parcă trupul mai avea puţin şi se dezmembrează. Licăririle lunii intrau răzleţe în camera mea printre paiele ce erau ataşate la fereastră. Şi am adormit. Am căzut într-un adânc somn al cărui vis nu l-am putut descifra niciodată. Simţeam că zarea de roşu nu se va mai termina. Era întuneric şi focurile dansau satanic împrejurul caselor din sat. Paiele erau ţintuite la pământ şi durerea mă năruie. Pe trupul meu alb şi gol se prelingea sângele. Mă simţeam străină printre acele jocuri diabolice. Nu era nimeni. Luna mă privea. Îmi fura intimitatea şi mă privea de aceasta. Mă simţeam legată de vis şi luna încă mă tortura cu priviri. Goliciunea mea era văzută şi mă simţeam invadată. Vroiam să se termine. Nu vroiam să mai vină privirea aceia diabolică. Mă simţeam ca o jertfă a propriului meu vis. Mă topeam sub privirile răzleţe şi perverse ale acesteia. Părul negru şi lung ca tăciunii îmi acoperea spatele mângâiat de o căldură năruitoare venită la scântei. Mă simt ca şi cum aş fi păşit într-o altă lume. Nu apuc să dau ochii cu visul pentru că mă trezesc. Limpede văd că sunt în patul acoperit de nişte aşternuturi din bumbac, iar soarele e sus. Rezele mă aţintesc şi mă simt ciudat. O durere zbuciumătoare mă nelinişteşte.
Mă ridic de pe pat şi îmi iau un alt kimono. Unul alb cu imprimeuri florare de culoare mov. Paşii mei mă conduceau către lac. Am intrat în apă şi goliciunea mea îmi amintea de invazia lunii din vis. Ţipetele păsărilor mă incomodau, dar era oarecum bine. Am inchis ochii si m-am lăsat purtată de apă. Corpul meu înfierbântat atinge răcimea apei. Mă cutremur. După ce baia a fost terminată, m-am şters cu un material alb şi m-am îmbrăcat cu acel kimono. Cadou de la mama. Mi-am luat katana la brâu şi părul mi l-am şters cu materialul. Era lung, lung până la genunchi. L-am şters uşor şi l-am împletit şi legat cu o fundiţă roşie. Am suspinat şi am plecat către sătuc.
Satul era agitat, iar copii se jucau cu nişte beţe. Mama era lângă tarabă cu o femeie. Discutau. Le-am făcut cu mâna şi am continuat să merg, dar o mână m-a oprit. Kisame. Era înalt, bine clădit şi îmbrăcat într-un kimono de bărbaţi de culoare neagră.
-Akasuna – sama ! Tatăl dumneavoastră vă cheamă.
Făcu o plecăciune şi plecă. Am mers grăbită către casă, iar tata mă aştepta. Purta mereu kimonoul lui maro şi cu katana în teacă. Îmi face semn să iau loc. Mă aşez pe covorul roşu li fac o plecăciune.
-Tata, ce doreai să vorbeşti cu mine ?
-Akasuna – chan, vreau să te întreb dacă aseară ai plecat cumva undeva. Kisame – kun mi-a spus că a simţit o prezenţă.
Puteam să jur că acela nu îţi va ţine gura. Aşa face mereu. Paranoia lui era imposibilă.
-Nu, tată. Am dormit. Ce te face să crezi că…
-Akasuna – chan sper că nu mă minţi.
-Nu tată, serios. Crede-mă!
Îmi făcu semn să plec şi părăsesc casa. Noroc că nu a observat. E cel mai bine aşa. Data viitoare să fiu mai precaută. Puteam jura că nu îţi va ţine gura Kisame. Îmi promisesem să nu mai las lucrurile de genul să intervină. Trebuia să fiu mai precaută cu mine, mai grijulie.
Am plecat spre sat. Mama iar mi-a făcut cu mână, iar eu la fel. Era la fel de frumoasă ca de obicei. Părul ei ca tăciunele legat într-un coc, iar ochii ei pătrunzători ce sclipeau arătând o pasiune şi o tenacitate ca nimeni altcineva. Acei ochiu plini de viaţă mereu au avut grijă de mine. Kimonourile îi veneau perfect pe trupul ei şi ridurile îi mai brăzdau faţa trecută printre atâtea întâmplări.
Simţeam că îi era teamă. Că îi era teamă să nu fac ceva nechibzuit sau să rămân singură. Dar singurătatea era ceva ce mă făcea să tresar şi în piept simţeam că ceva mă apasă.
Ştiam că va muri şi că o s-o doară. Mi se părea că trăiesc un teatru bazat pe o poveste reală. Nu ştiam parcă ce se va întâmpla cu mine.
Sper că vă va place.
Capitolul 1.
Noapte. Tot în jurul meu e adormit şi liniştea mormântală şi-a făcut prezenţa imediat ce luminile căsuţelor au fost stinse. Vântul adie mângâindu-mi faţa şi ca şi cum aş fi atins o prezenţă mistică mă ridic şi vreau să-mi bată adierea vântului în faţă. Senzaţia este mai mult decât plăcută şi pentru o noapte de primăvară îmi place. Numai eu nu dormeam. Simţeam că trupul meu este mult prea încărcat cu energie şi trebuia să mi-o epuizez cumva pentru a scăpa de ea. Deşi era noapte, asta nu mă împiedica să umblu lung şi în lat peste tot admirând lacul săgetat de razele lunii. Un peisaj plăcut pentru o zi de primăvară şi totuşi îmi plăcea foarte mult peisajul de aceia îl vizitam foarte des. Câteodată nu reuşeam să mai ies din casă fiindcă tata era prea strict. Se temea. Îi înţelegeam temerile părinteşti, dar parcă vârsta de 19 ani spunea mai multe decât era necesar. În schimb mă tratau ca pe o prinţesă ceea ce eram. Nu îmi plăcea. Dar trebuia. Era ceva ce trebuia să duc la bun sfârşit dar nu ştiam cum. Îmi plăcea să fiu răsfăţată, dar cu măsură. Lumea se schimba. Eu eram într-o continuă luptă cu mine cu schimbarea şi cu lumea ce mă înconjura. Niciodată nu mi-am permis să încalc regulile tatei, dar pentru că doream cu ardoare să fiu liberă le încălcam. Pasărea închisă în colivie. Aşa mă simţeam câteodată. Chiar dacă mă bucuram de peisajul superb, trebuia să mă întorc. Mi-am luat arcul şi săgeata de pe pământ şi am plecat. Frunzele erau desprinse din copaci datorită vitezei pe care o aveam. Săream din copac în copac vrând să ajung mai rapid acasă până ce soarele avea sa răsară. Părinţii se puteai trezi oricând şi era periculos. Crengile mă zgârie rău pe obraji, dar şi durerea provocată mă incomoda. Luna licărea pe cer şi simţeam că noaptea nu avea să se sfârşească prea curând. Am mai micşorat viteza aşa că am început să alerg doar. Am păşit încet şi am intrat în sătuleţ. Ca întodeauna când intram în sat liniştea profundă mă ţinea parcă în loc. Am intrat în casa de chirpici şi m-am dus în cameră. Patul era făcut aşa că epuizată am căzut frântă acolo de parcă trupul mai avea puţin şi se dezmembrează. Licăririle lunii intrau răzleţe în camera mea printre paiele ce erau ataşate la fereastră. Şi am adormit. Am căzut într-un adânc somn al cărui vis nu l-am putut descifra niciodată. Simţeam că zarea de roşu nu se va mai termina. Era întuneric şi focurile dansau satanic împrejurul caselor din sat. Paiele erau ţintuite la pământ şi durerea mă năruie. Pe trupul meu alb şi gol se prelingea sângele. Mă simţeam străină printre acele jocuri diabolice. Nu era nimeni. Luna mă privea. Îmi fura intimitatea şi mă privea de aceasta. Mă simţeam legată de vis şi luna încă mă tortura cu priviri. Goliciunea mea era văzută şi mă simţeam invadată. Vroiam să se termine. Nu vroiam să mai vină privirea aceia diabolică. Mă simţeam ca o jertfă a propriului meu vis. Mă topeam sub privirile răzleţe şi perverse ale acesteia. Părul negru şi lung ca tăciunii îmi acoperea spatele mângâiat de o căldură năruitoare venită la scântei. Mă simt ca şi cum aş fi păşit într-o altă lume. Nu apuc să dau ochii cu visul pentru că mă trezesc. Limpede văd că sunt în patul acoperit de nişte aşternuturi din bumbac, iar soarele e sus. Rezele mă aţintesc şi mă simt ciudat. O durere zbuciumătoare mă nelinişteşte.
Mă ridic de pe pat şi îmi iau un alt kimono. Unul alb cu imprimeuri florare de culoare mov. Paşii mei mă conduceau către lac. Am intrat în apă şi goliciunea mea îmi amintea de invazia lunii din vis. Ţipetele păsărilor mă incomodau, dar era oarecum bine. Am inchis ochii si m-am lăsat purtată de apă. Corpul meu înfierbântat atinge răcimea apei. Mă cutremur. După ce baia a fost terminată, m-am şters cu un material alb şi m-am îmbrăcat cu acel kimono. Cadou de la mama. Mi-am luat katana la brâu şi părul mi l-am şters cu materialul. Era lung, lung până la genunchi. L-am şters uşor şi l-am împletit şi legat cu o fundiţă roşie. Am suspinat şi am plecat către sătuc.
Satul era agitat, iar copii se jucau cu nişte beţe. Mama era lângă tarabă cu o femeie. Discutau. Le-am făcut cu mâna şi am continuat să merg, dar o mână m-a oprit. Kisame. Era înalt, bine clădit şi îmbrăcat într-un kimono de bărbaţi de culoare neagră.
-Akasuna – sama ! Tatăl dumneavoastră vă cheamă.
Făcu o plecăciune şi plecă. Am mers grăbită către casă, iar tata mă aştepta. Purta mereu kimonoul lui maro şi cu katana în teacă. Îmi face semn să iau loc. Mă aşez pe covorul roşu li fac o plecăciune.
-Tata, ce doreai să vorbeşti cu mine ?
-Akasuna – chan, vreau să te întreb dacă aseară ai plecat cumva undeva. Kisame – kun mi-a spus că a simţit o prezenţă.
Puteam să jur că acela nu îţi va ţine gura. Aşa face mereu. Paranoia lui era imposibilă.
-Nu, tată. Am dormit. Ce te face să crezi că…
-Akasuna – chan sper că nu mă minţi.
-Nu tată, serios. Crede-mă!
Îmi făcu semn să plec şi părăsesc casa. Noroc că nu a observat. E cel mai bine aşa. Data viitoare să fiu mai precaută. Puteam jura că nu îţi va ţine gura Kisame. Îmi promisesem să nu mai las lucrurile de genul să intervină. Trebuia să fiu mai precaută cu mine, mai grijulie.
Am plecat spre sat. Mama iar mi-a făcut cu mână, iar eu la fel. Era la fel de frumoasă ca de obicei. Părul ei ca tăciunele legat într-un coc, iar ochii ei pătrunzători ce sclipeau arătând o pasiune şi o tenacitate ca nimeni altcineva. Acei ochiu plini de viaţă mereu au avut grijă de mine. Kimonourile îi veneau perfect pe trupul ei şi ridurile îi mai brăzdau faţa trecută printre atâtea întâmplări.
Simţeam că îi era teamă. Că îi era teamă să nu fac ceva nechibzuit sau să rămân singură. Dar singurătatea era ceva ce mă făcea să tresar şi în piept simţeam că ceva mă apasă.
Ştiam că va muri şi că o s-o doară. Mi se părea că trăiesc un teatru bazat pe o poveste reală. Nu ştiam parcă ce se va întâmpla cu mine.
-