02-03-2011, 08:44 PM
Mersi de comentarii fetele.
@Little Star, ce sa ma deranjeze? :)) Stai linistita!:-)
Umm, nu stiu daca ideea e originala, nu stiu cat de originala este, mai exact. Oricum, multumesc inca o data de comentarii. :))
Capitolul II
Amintiri
Cu toate că m-am înecat în mări, acum simt cum mă scufund în Pacific. Văd cum pereţii se aproprie din ce în ce mai mult de mine, dar, înainte să mă distrugă, să mă sfărâme în mii de bucăţi, zâmbetul lui mă salvează de tot, inclusiv de mine.
Îmi zâmbeşte dulce, privindu-mă cu ochi rugători, parcă aşteptând să-i sar în braţe şi să-i spun că mi-a fost dor de el, să îi spun cât de mult îl iubesc. Parcă aşteptând contactul cu parchetul, parcă fiind pregătit să îmi aproprie şi mai mult trupul de al său, să mă lipească cu ``Super-Glu`` de el .Abia acum realizez că m-am pierdut din nou în abisul după care am tânjit în tot acest timp, în timpul ăsta lung în care nu i-am vizitat privirea nici măcar pentru câteva clipe.
-Sasuke, eu vă las. zice Suigetsu căscând şi ieşind din birou, închizând uşa după el.
Îngheţasem. Pur şi simplu amintirile îmi revin prin minte. Nu îmi imaginez cum am putut să îl uit tocmai pe el. Scumpul meu tovarăş. Am făcut împreună cu el tot felul de tâmpenii, care mai de care mai tâmpite, mai nebune, mai anormale.
Cât de perversă, indiferentă şi glumeaţă am învăţat să fiu. Sunt ceea ce sunt din cauza lui. Numai din cauza lui.
Mereu mă apăra, mereu era de partea mea, mă susţinea. Începusem să îl idolatrizez cândva, poate chiar mai mult decât mă idolatrizăm pe mine. Eram egoistă. Îi furam tot timpul ţinându-l lângă mine, nu aveam motive să îi dau drumul, să îi las pe ceilalţi să îl cunoască la fel cum o făceam eu.
Şi acum sunt la fel. Şi nu îmi pare rău. Este singura persoană pe care aş lua-o cu mine peste tot, pe care nu aş mai lăsa-o să plece de lângă mine niciodată, pe care nu aş lăsa-o să mă uite.
Cu toate că eu am făcut-o...
Îmi muşc buza inferioară amintindu-mi ce corp de milioane avea atunci. Probabil şi acum îl are.
-Orihime...
Nepoliticoasă cum sunt, l-am întrerupt. Nu vreau să vorbească. Tot ce îmi doresc e să îl strâng în braţe ca lumea să nu-l înhaţe. E al meu. Doar al meu.
-Taci! Ia-mă-n braţe şi ţine-ţi gura! spun surâzând, punându-mi mână în părul lui, şuviţele sale brunete aflându-se între degetele mele.
Brunetul mă prinde de talie, apoi, îmi lipeşte trupul de al său. Zâmbesc. Îmi afund capul în scurbura gâtului său, apoi îl muşc uşor. Surâde blând şi mă pupă uşor pe frunte, ca mai târziu să îşi strecoare degetele printre ale mele. Mă uit în ochii lui reuşind să mă pierd din nou.
Mă trezesc trântită pe pat. Cum dracu am ajuns până aici? Se trânteşte în pat alături de mine şi fără să mai aştept ceva mă urc pe el. În mai puţin de două secunde, ca întotdeauna, mă întoarce, ajungând peste mine. Îi scot limbă, enervându-l.
-Înainte să pleci, am început ceva şi scumpul de Suigetsu ne-a întrerupt. Însă acum, nu mai scapi atât de uşor.
O nu, nu vrea să facă asta! O, ba da, asta face. Mă gâdila. Ce copil! Cineva bate la uşă şi intră înăuntru. Îţi dai seama ce imagine a avut necunoscutul care a intrat, nu? Sasuke, domn în toată regula, la costum şi cravată, peste o domnişoară care e imbracta cu o rochiţă albă, până sub fund, gandiland-o. ``Nu!Stai!Termină!Te implor!``Toate astea fiind spuse prinre hohote de râs. Frumoasă imagine, nu?
Brunetul de opreşte brusc şi se ridică de pe pat, zâmbind stupid. Săracul, e tot şifonat. Văzând că ``bău-bău`` nu mă ``călăreşte``, fug direct pe uşă, doborându-l pe necunoscutul care mai târziu se dovedeşte a fi Suigetsu.
Sasuke nu se lasă mai prejos şi fuge după mine. Am coborât trepţii cât de repede am putut, împiedicându-mă din când în când, dar, ajungând totuşi întreagă în grădina din spate. Am făcut un pas în spate, şi încă unul, şi încă unul, şi încă... O, ba nu, aici îmi pierd echilibrul şi cad în piscină. Spre marea mea fericire, am reuşit cumva să îl trag şi pe brunet în apă cu mine.
Apa e numai bună. Rochiţa mea albă e acum aproape trasparentă. Oficial, suntem uzi leoarcă. Bărbatul mă stropeşte. Şi-a găsit pe cine să stropească! Îl stropesc şi eu apoi, Suigetsu, apărând din neant, se aruncă şi el îl apă. Suntem îmbrăcaţi în costume sau mă rog, eu în rochie, dar tot ce vrem este...
Să recuperăm tot timpul pierdut.

Vreau să-l stiu fericit şi să ştie că atunci când o să fie pregătit, o să fiu mereu acolo pentru el. Îmi pare rău amice! Mi-aş fi dorit să fi văzut că ai luat-o pe poteca greşită. Te voi iubi mereu pentru ce ai făcut pentru mine. Multumec! Mi-aş fi dorit totuşi să fiu eu aceea micuţă prietenă a ta pe care să o iubeşti şi nu de care să te îndrăgosteşti.
Cu un suflet infantil, pierdut în întuneric, micuţa ta mereu cu capul în nori.