Pentru că iubesc să trăiesc.

[Addeh]

So ... I`m really, truly sorry `cause I`m sooo late ! :[[ * tears * But ... Ehh, era imposibil să nu trec eu pe aici. Mai târziu, ce-i drept, dar contează că eu oricum nu pierdeam vreun capitol. I love this fic, sys` ! ^^
Hmm.. Am observat că tu cam mănânci nişte virguliţe şi sper să nu se mai întâmple. Right ? ;3 Dar asta nu e aşa de important cum a fost acest capitol. Treaba cu aura chiar e sinistră. E ceva ciudat.. De fapt, în tot ficul tău e mister şi paranormal. [ Nu că m-ar deranja or smth... ] :-" Şi totuşi, parcă sună mai interesant faza cu cea de-a doua fantomă, adică fantoma lui Claire. Sunt sigură că are o legătură, la fel şi fantoma lui Key [ din câte am înţeles .. ] xDD...
Ehh, eu am multe nelămuriri, like always. * laughs * : )) Daar, tu rezolvi cumva problemele acestea. <3
Ah, da.. Era să uit de scena cu ' gay '. Ohh frate ! * rollin` on the floor * Mă bucur că nu lipseşte pe aici amuzamentul. Iubita mea, să nu întârzii. Alright, să nu întârzii prea mult. :">

[SnowFlake.]

Capitolul paisprezece - Iluzie, vis sau realitate?

- Ce mama naibii? mi-am auzit vocea umplând incaparea. Vreau să ştiu ce se întâmplă aici şi ce vreţi voi de la noi! am continuat mai apoi.
Am auzit doar râsete. Sincer eu nu puteam să văd dincolo de cuvinte pentru a înţelege ce era aşa de amuzant. Şi poate răspunsul se afla dincolo de simţuri sau poate dincolo de orice emoţie pe care o simt eu în momentul ăsta. Nu pot să cred că simt bucurie! Nu sunt deloc, sunt doar confuză. Ambele sentimente îmi umplu corpul şi mă fac să mă cutremur. Abia acum mi-am dat seama. Primul sentiment nu e al meu. Fantoma aceea se simte aşa, la mine predomina teama.

Nu ştiu din ce motiv, dar am ameţit şi am căzut pe gresie. Capul îmi zvâcneşte uşor şi privirea îmi zboară peste tot prin încăpere. În doar două secunde Key era lângă mine, iar pe faţa sa puteam zări confuzia şi spaima pe care o simţea. Aş fi vrut să nu mai fie speriat şi jur că i-aş fi spus că totul va fi bine, până în momentul în care am văzut sânge pe lângă mine. Vroiam să întreb de unde provine, dar întrebam degeaba. Ştiam deja. De la mine, de la capul meu pe care, printr-un absurd, mi-l spărsesem. Lacrimile au început să-mi brăzdeze obrajii şi durerea mă cuprindea în braţe, iar cu fiecare secundă ce trecea se intensifica.
Am zâmbit gândindu-mă că acesta va fi sfârşitul. Nu e chiar cel pe care mi l-aş fi aşteptat. Şi nici nu am crezut că voi fi în pericol de moarte din cauza unei fantome, şi totuşi: iată-mă.

Am încercat să mă ridic şi am căzut la loc, dar de această dată când am deschis ochii nu mă mai aflam în baia din acel hotel şi capul meu era în stare bună, dacă se poate spune aşa. Mi-am aruncat o privire mirată şi am observat că eram îmbrăcată într-o rochie albă. Era frumoasă, dar nu ştiu de unde a apărut şi totuşi îmi stătea foarte bine. Am ajuns în câteva minute să fiu chiar foarte încântată de ea. Lăsând noua mea rochie la o parte, am zărit în faţă o lumină foarte puternică.
Era ca un fel de poartă care conducea spre altă lume sau spre alt tărâm. În jurul ei străluceau lumini de toate culorile. Era ceva uimitor şi totuşi înfricoşător, deoarece nu ştiam de ce se află aici şi nici pentru ce.

Am făcut câţiva paşi în faţă şi am simţit o atingere uşoară şi pufoasă, dându-mi seama astfel că eram desculţă.
- Claire! am auzit o voce care venea dinspre lumină. Nu-ţi fie teamă, eu sunt aici cu tine.

Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că vocea era a mamei, dar cum? De ce?
În doar câteva secunde se afla lângă mine şi mă privea ca şi cum aş fi fost în prima mea zi de liceu, speriată de nouă mea înfăţişare şi experienţă. Nu vroiam să o dau în bară şi nici acum nu vreau, dar nu prea înţeleg nimic.
- Nu te îngrijora, draga mea. E foarte simplu ce avem de făcut acum. Trebuie să trecem prin acea lumină. Ia-mă de mână şi urmează-mă.
- Dar mamă.. am început eu sfioasă. Ce e în acea lumină? Unde e Key? Cum se poate ca tu să fii aici cu mine când tu eşti, am înghiţit în sec înainte să pronunţ acel cuvânt, moartă?

Ştiu că ultima era o întrebare prea stupidă având în vedere că văd fantome, dar eram sigură că ea îşi găsise pacea după ce m-a ajutat cu Daniel.
Mi-a zâmbit şi m-a mângâiat pe obraz aşa de uşor, de parcă aş fi fost din porţelan.
- Eşti la graniţa dintre viaţă şi moarte.
Atât a putut să-mi spună şi totuşi m-am cutremurat când am auzit-o. Nu cred că eram pregătită să mor. Nu puteam fi pregătită să renunţ la viaţa mea de pe pământ şi totuşi ce aş fi putut face?
Am decis că trebuia să-mi accept sfârşitul, decât să încep să urlu că nu vreau să se întâmple asta. Era inevitabil indiferent de dorinţa mea.
Am strâns-o puternic de mână pe mama şi am arătat spre lumină. Ştia că sunt speriată, puteam vedea asta în ochii ei, dar nu mai putea face nimic să mă aline. Acolo aveam să-mi găsesc pacea sufletească. Sau poate că nu. Poate aveam să mă chinui. Cine ştie ce se poate întâmpla? Presupun că eu, imediat ce voi păşi dincolo.

- Claire! Tu nu mă poţi lăsa, nu acum! Te rog, trezeşte-te.

Am privit sfioasă în jur, dar nu am văzut pe nimeni. Oricum ştiam, acesta era Key.
- Trezeşte-te! Nu vreau să te pierd. Înţelegi? Nu mă lăsa singur. Nu ştiu ce m-aş face fără tine.
În momentul acela ştiam exact ce vroiam. I-am dat drumul mamei şi am început să merg cu paşi repezi în direcţia opusă luminii. M-am întors abia atunci când am fost sigură că mă aflam la o distanţă considerabilă.
- Îmi pare rău. Nu pot veni cu tine acum. Sunt alte persoane acolo jos care au nevoie de mine şi, probabil, şi eu am nevoie de ele.
A chicotit puţin şi m-a privit plină de înţelegere.
- E foarte bine că ştii să te decizi, dar fi atentă data viitoare va trebui să mă urmezi. Vezi ce faci micuţo.

Şi a dispărut. Totul a dispărut: ea, lumina, rochia. Am deschis ochii şi am văzut chipul cel mai drag mie şi am zâmbit.
- Oh! Ştiam eu că nu mă vei lăsa. Eşti bine?
Era cumva o întrebare retorică? Mă aflam într-un spital, aveam capul spart şi eram la câteva secunde distanţă de moarte, şi cu toate astea am răspuns:
- Sunt bine. Mai ales acum. Te iubesc Key. Nu te voi lăsa niciodată singur.
- Nici eu pe tine şi eu te iubesc. Însă ai nevoie de odihnă.

Am dat din cap afirmativ şi am constatat că mă doare. Da, e clar. Sunt mai vie ca niciodată. Mi-a fost frică să închid ochii prima dată, dar luându-l de mână pe Key şi strângându-l tare s-a mai diminuat sentimentul şi am adormit.

[Addeh]

Ohh, era timpul să mai postezi. *hugs* Aaand, tnx`. Că m-ai anunţat după atâta timp. ^^
Ştii ce ? De fapt, nu, sunt sigură că ( , ) Claire este o altă variantă de-a ta; pentru că, dacă luăm în calcul deciziile ei, atitudinea spectaculoasă şi desigur, faptele din dragoste, descopăr că sunteţi una şi aceeaşi. o.o Dap, bun fic, într-adevăr. *laughs*
*back to chapter*
Nu mi-a venit a crede când, practic, Claire era moartă; uuh`, nu ştiu ce ţi-aş fi făcut dacă într-adevăr, o omorai. Ofc, nu vrea nimeni asta. Right ? ^_^ Dar Slavă Cerului şi desgur, al Pământului, că protagonista noastră [ Snowy 2. ] este în regulă. Hmm.... Aşa va fi mereu. [-(

[Vero]

Iepurasul tembel e pe vaaaaaal xD =]] Nu ma baga in seama ^^" Delirez si eu :D. Mi-a placut nextul desi ideea capitolului nu a fost foarte originala. Ma refer la partea cu granita dintre viata si moarte. Dar mi-a placut cum ai descris. Chiar am zambit pe tot parcursul ei, de fapt, pe tot parcursul capitolului. Imi pare bine ca nu a murit si de abia astept sa vad ce o sa se mai intample. Descrierea cum am zis mi-a placut foarte mult, naratiunea la fel, actiunea nu mi s-a parut grabita si dialogul nu a fost sec si bla bla bla bla. Greseli de tastare nu am vazut deci e bine. ,,mă privea ca şi cum aş fi fost în prima mea zi de liceu, speriată de nouă mea înfăţişare şi experienţă.". Ehehe asa vom fi si noi peste 2 luni :>. So, atat am avut de spus. Astept nextu si nu uita sa ma anunti cand il pui. Buh bye! :*

[DeDal N.]

O, da. Daca tot a venit vacanta, ar fi timpul sa ne ocupam de fic-uri, asa ar trebui *cough*.
Ai descris foarte frumos toate sentimentele, chiar foarte frumos. La un moment dat m-am cam pierdut prin gramada aceea de cuvinte. As crede, Claire ar fi trebuit sa petreaca ceva mai mult timp cu mama ei. Cred ca ar fi fost frumos. Sa ii mai spuna care e treaba in lumea reala.
Trebuie sa fie ceva sa fii capabil/a sa stai la granita intre viata si moarte. Adica, wow, as vrea sa fiu in stare sa fac asta...asta suna gresit. In fine.
Probabil chiar il iubeste pe baiatul asta daca a renuntat la timpul pe care ar fi putut sa il petreaca cu mama ei pentru el. Nu stiu daca in realitate, toti am face aceeasi decizie. Sa renuntam la ceva asa frumos cum ar fi eternitatea cu cineva pe care iubesti.
OKE, ar fi cazul sa inchei pentru ca incep sa transform com-ul asta intr-o pagina de jurnal.
A fost un capitol frumos, cu toate cele.
Buh Bye !!!

[Lanna]

Cum? Ce s-a intamplat? Si cum de au ajuns de la hotel la spital? Sunt sigura ca fantoma aia a avut de a face cu aproape moartea ei. That bastard! Ce treaba aveau aia doi cu ea?
Prea multe intrebari.
Dar sa revin. Imi place cum a evoluat povestea. Stiu ca nu ti-am comentat de mult, dar am avut probleme personale. Si prin probleme personale ma refer la bac. Dar l-am luat si ma simt foarte bine.
Iar am deviat de la subiect. Scuze. Imi pare bine ca Claire ( cred ca asa o chema, nu imi mai aduc aminte. Sorry! ) l-a gasit din nou pe Key si sper ca nemernicul de Jake sa pateasca ceva ingrozitor de rau dupa ce i-a facut prietenei ei. Cum adica nu e mort? Si cine erau acele doua fantome care mai putin si o omorau?
Anyway, spor la scris. Vreau mai multe capitole interesanta.
Apropo, daca ai timp, treci si pe la povestea mea, cea de-a doua: Katie ( Povesti de viata ). Asta doar daca vrei.
http://animezup.com/forum/showthread.php...569&page=1

[Kayla.]

Hello :] Am ajuns si eu pe aici asa de tarziu, fiindca cineva nu m-a anuntat :-w :-L( simte-te). In fine, sa revenim asupra next-ului. A fost destul de dragut si lung, am avut ce citi din fericire. Mi-a placut mult faptul ca Claire nu a murit. Nu stiu cum ar fi facut fata socului Key. La capitolul descriere stai bine, desi mai puteai accentua putin sentimentele, naratiunea e buna, iar dialogul la fel. N-am prea vazut greseli de tastare, iar actiunea n-a fost deloc grabita. So, that's all. Bafta cu next-ul si te rog de data asta nu uita sa ma anunti cand il pui. >:D<