[Naruto] Leaving paradisse I: Madrid

[Rose ^^]

Hey, mersi ca mi-ai spus. Ma bucur ca a fost un capitol mare si destul de dragut. Actiunea a mers lin, si-a urmat cursu, la descriere sa zicem ca mai puteai pune vreo cateva figuri de stil. Mai, am crezut ca Sakura va fi aia care va fi lovita, dar se pare ca Sasuke o face iar pe eroul. Cine canta? se pare ca Sakura sa acomodat, iar daca ii plac copii ii va fi usor..mai greu cu Hinata care e o fitoasa si ce o avut de o machiat-o pe rozalie asa? o ducea in club.
Cam atat. Succes.

pupici :*

[Miranda.]

heloo
Nu m-a anunta nimeni, dar tot am venit, nu scapati voi de mine :)) . Mi-a placut acest capitol, chiar ma gandeam cum anume o sa continuati, prin minte imi treceau multe variante, dar niciuna nu era in stilul vostru, eu crescand prin ficurile lui Manu, ideile mele sunt mai directe ca sa spun asa. Dialogul a fost bun, cred ca la-ti pus acolo doar ca sa fie, nu era mare nevoie de el. Descrierea buna ca de obicei, dar nu inteleg accidentul, Ella intentionat nu ai spus unde se petrece tragica intamplare sau ai uitat, nu conteaza. Dar unde are loc? Actiunea este buna, dar mi s-a parut mie sau a fost grabita cand a condus Sasuke ? Oare ? Ideea este buna, dar tot are o tenta de la Manu :))
:bye:

[Piersicuta]

Hey Hey[ Doamne ce salut fara viata zic si eu -.-"]
Deci...nu stiu cu ce sa incep:S
In acest fic cel mai mult mi-a placut Hinata[o da Hinata fata reaa asa merita>:)]
Ma bucur ca nu este o fetita timida, si blah blah blah, si este rebela, asta face ideea ta originala^^
Acuma sa ne accentuam pe SasuSaku.
Ce sa mai zic...iubesc ficul tau...sper ca acel next sa ajunga pe aici pentru ca am fluturi in stomacel si trebuie sa aflu ce se intampla.
Elz terminat!
P.S:Anunta-ma cand l-ai postat.

[Miky sweetie :3]

Cap 6: Cei trei - Face To Face pentru Sasuke

Sakura:

Stateam acolo pe jos, langa victima, privind cum fratiorul sau nevinovat plangea parca dandu-si si sufletul din el, numai sa il vada pe cel la care tine mai mult treaz. Ma simteam total neputincioasa, vazand cum Zaia incerca sa il linisteasca pe Aki. Nu puteam pur si simplu sa ma uit cum cei doi sufera, oamenii care se adunasera cheama disperatii politia si ambulanta, iar eu sa nu fac absolut nimic. M-am incruntata, apoi dupa ce am trans adanc aer in piept am luat din buzunarul brunetului fara sa ma vada nimeni, telefonul acestuia. Trebuia neaparat sa ii anunt parintii ca fiul lor zace aproape inconstient pe sosea din cauza mea. Cautam in agenda telefonului ceva care sa semene cat de cat cu "Mami" sau "Tati" insa fara succes.

Tot ce gaseam erau diferite nume si numere care imi erau necunoscute, Deveneam din ce in ce mai agitata cand am auzit cum Akimitsu incepuse sa tipe la fratele sau sa respire. Mainile imi tremurau in adevaratul sens al cuvantului, apoi din intamplare am zarit un nume destul de cunoscut. Hinata Aaah, da! Vacuta Milka! Nu imi venea nici in ruptul capului sa o sun, dar trebuia sa o fac pentru Sasuke. El imi salvase viata, iar acum trebuie sa o salvez si eu pe a lui. Am apelat numarul, iar respiratia mi se taia-se cand vocea siropoasa a Hinatei imi suna in ureche.

Primul lucru care imi veni in minte a fost sa ii inchid, insa aceasta incepu sa tipe sa ii spun ce vreau. Traumatizata si speriata i-am spus cine sunt si ce s-a intamplat in fuga. Inainte sa inchid i-am spus sa vina la spitalul central din Madrid. I-am luat de mana pe Zaia si fratiorul trist, am urcat in ambulanta cu permisiunea doctorilor si am pornit spre spital. Aki statea in bratele mele, lasandu-si capul pe umarul meu si innecandu-si lacrimile acolo, in timp ce eu il mangaiam pe spate. Zaia ii tot spunea ca o sa fie bine si ca fratiorul lui ranit o sa se insanatoseasca, insa se vedea clar cum nici ea nu credea ce spune.

In schimb, eu mi-am aruncat ochii le trupul lui Sasuke, privind prinre medici. Era conectat la tot felul de fire si aparate, iar pe fata avea ceva amplasat sa sa poata respira. I-am privit ranile brazdate de sangele rosiatic. Capul era plin de acest lichid ce se scurgea prin firele sale de par, iar pe trup avea tot felul de zgarieturi, din cate am inteles de la medici, destul de grave. Mi-am inchis ochii pentru o secunda, iar in minte mi-a venit brusc o intrebare simpla, dar fara un raspuns concret: De ce m-a salvat? Mi-am deschis ochii si am mai aruncat o privire de ansamblu asupra sa. Era ranit grav, si oate astea din cauza mea. Nu puteam intelege. M-a salvat, luandu-ma la el acasa si propunand sa am eu grija de copii, pe cand ciudata aia umflata in pene m-ar fi omorat, iar roscatul acela misterios m-ar fi violat. Iar acum imi salveaza viata, din nou, aruncandu-se in fata masinii pentru mine.

Trebuie sa recunosc ca ceva micut imi inflorise in coltul ochiului. Poate ca nu ii eram recunoscatoare pentru ca m-a rapit, dar aveam un suflet care imi spunea ca el din cauza mea e in starea in care e. Am lasat lacrima din coltul ochiului sa se scurga pe obrazul meu catifelat, dupa care am sters-o. Nu conta cat de mult as fi plans pentru el, nici macar dupa ce s-ar fi trezit, daca s-ar mai fi trezit... Nu conta catusi de putin lacrima mea, pentru nimeni. Trebuia sa-mi focalizez atentia pe cu totul altceva. Cum ar fi, intalnirea cu Sasori si... aia.

Nu puteam avea incredere in acea Hinata. Ce e drept, imi spusese ca o sa vina cu Sasori si cu niste tipi care sa ma aranjeze pentru ceea ce i-am facut lui Sasu. Nu ma interesa. Asta imi arata cat de "mult" tinea ea la el. Atat de mult incat era gata sa ma aranjeze pe mine incat sa stea langa el si sa se roage ca brunetul sa se trezeasca. Si, in plus, sunt absolut sigura ca roscatul nu ar fi lasat-o sa se apropie de mine, nici pe ea, nici pe matahalele alea. Si asta pentru ca stia ca o sa mai aiba nevoie de mine. Altfel, de ce m-ar fi pastrat acasa la Sasuke, daca nu pentru ceva ... "maret"?

Am rasuflat zgomotos si mi-am zis in gand ca o fac pentru cel care mi-a salvat viata. Aveam deja doua datorii la el, in primul rand banii, in al doilea rand viata. Asa ca o viata pentru o viata. Banii nu mai conteaza.

-Domnisoara? Am auzit o voce de barbat, iar cand mi-am ridicat ochii l-am vazut pe doctor. In ce relatii sunteti cu acest om? M-a intrebat.

Dintii imi inghetasera. Cum suna "am o datorie de cateva milioane de dolari la el si la gasca lui de camatari?". Pe de alta parte, nu aveam in ruptul capului de gand sa min ca sunt iubita lui ca sa-l protejez pe el si banda lui. Mi-am inchis ochii pentru o secunda. Ce aveam sa-i spun?

-Are grija de noi, am auzit-o pe Zaia spunand.
-Dadaca! M-am repezit eu. Am grija de fratiorii lui cand el e ocupat.
-Si-atunci ce cautati impreuna cu domnul si cu copii daca aveti grija de ei doar atunci cand el nu e disponibil? Ma privea suspicios, asteptand un raspuns promt din partea mea, iar asta se vedea dupa insistentele sale: Ei bine?
-Ne-am intalnit acolo, am spus indiferenta, fiind primul lucru care mi-a venit in minte.
-Unde ati fost?
-Sunt intr-o ambulanta sau la sectia de politie?! Am spus enervata. Va rog sa va faceti treaba. Nu sunt obligata sa va dau vreo explicatie. Nu sunteti in postura sa ma interogati!
-Ei bine, cineva va trebui sa plateasca pentru accidentul asta. Si politia va fi instiintata. Parintii acestui tanar trebuie anuntati. Personal nu sunt interesat de pozitia dumneavoastra in viata acestui domn, dar va pun in tema. Stiti cumva vreun loc de munca sau un numar de telefon al parintilor? Sau adresa?

Am inghitit in sec, amintindu-mi momentul in care cautasem in lista de telefon parintii brunetului si nu dadusem de nimic. Si am combinat scena aceea cu scena de acum, cand Zaia a spus ca eu aveam grija de ei in timpul liber, ca un fel de dadaca. De ce avea nevoie de o dadaca? Nu avea o mama si un tata care sa aiba grija macar de fratiorul sau? Varianta cum ca parintii l-au exclus pe brunet pentru faptele sale pica instantaneu. Il excludeau pe Sasuke, insa nu si pe fratiorul sau mic si nevinovat. Si-atunci tot ce imi mai ramasese era varianta cum ca parintii sai ar fi... morti.

-Domnisoara? Va simtiti bine?
-Din cate stiu eu, el e independent. Nu stiu despre parintii lui. Nu mi-a spus niciodata.

Nu ca ar fi avut timp sau chef sa-mi spuna, isi arata glasul vocea mea interioara. Am inabusit-o imediat, ca sa fac loc partii logice a creierului meu. Oare el i-a omorat? Un fior mi-a cuprins sira spinarii pana cand mi-a facut pielea de gaina intru totul. Am ignora starea asta si am patruns un pic mai adanc in toata treaba asta: Nu i-a pasat de parintii sai, dar in schimb i-a pasat de viata mea si m-a dat la o parte din fata masinii? Teoria asta e exclusa clar! Dar ar mai fi o varianta, si aceea ar fi fost ca el sa fie obligat sa o faca. Si totusi parea sa nu aiba nicio remuscare. Asta, sau incerca sa-si ascunda durerea sub chipul acela de bad boy clasic. Si atunci mi-am dat seama ca Sasuke e doar un... copil? Da, un copil. De cate ori incercase el sa faca pe baiatul rau, puteam sa citesc pe fata sa o expresie pur si simplu falsa. Dar nu pot citi mintile oamenilor, mai ales mintea unui... Sasuke.

Am oftat prelung, pana sa-mi dau seama ca masina oprise. Akimitsu adormise in bratele mele, asa ca nu izbuteam sa il trezesc. Gata, Aki patise prea multe pentru o singura zi. L-am ridicat cu grija, tinandu-l cu o singura mana, iar cu cealalta tinand-o pe Zaia, tot de mana.

-Nu-i asa ca Sasuke o sa fie bine? Ma intreba aceasta, gata sa planga.
-Sigur ca da, am spus cu un zambet larg pe buze. Sasuke o sa se trezeasca si o sa se faca bine. Nu va speriati, aveti in credere in el. Doar nu o sa cada prada mortii si o sa-l lase pe fratiorul sau singur, nu-i asa?

Cu toate ca zambeam, si o asiguram ca totul o sa fie OK, in realitate nici eu nu stiam. Tot ce stiam era ca daca o sa moara, va fi numai vina mea. Ma blocasem in fata masinii, cu toate ca Aki deja depasise linia strazii si era in siguranta. Am crezut ca nu mai am timp sa ma misc, si eram pur si simplu paralizata, in momentul in care Sasuke m-a impins. A dat sa fuga, dar a fost prea tarziu, si pentru asta e numai vina mea.

Medicii o luasera inainte cu tot cu targa iar noi ne tineam cu greu dupa ei. Mai ales eu, care il aveam si pe asta mic in brate. Priveam de la geam cum o asistenta ii punea toate perfuziile si o alta masca de oxigen, dupa care ii schimba pansamentele, notand pe o lista ceva anume. Micuta statea alaturi de mine, cu mainile si nasucul lipite de geam.

-Zaia! Am auzit o voce strigand, facandu-ma sa tresar.

Cand m-am intors, l-am vazut pe Sasori impreuna cu Hinata venind in spre noi. Vazandu-l, fetita a inceput sa alerge spre el si sa-i sara in brate, trigand din toti plamanii "fratioare". Mda, din cate am inteles de la Sasuke, ea ar trebui sa fie surioara lui. Nu ca l-as fi ascultat prea mult pe brunet, insa lucrul asta imi atrasese atetia. Mi-am intors fata spre geamul din sticla in speranta ca nu ma vor baga in seama... Desi inima imi bubuia in piept, iar creierul cauta o solutie in cazul in care cei doi m-ar intreba ceva sau m-ar brusca. In secunda urmatoare, m-am trezit impinsa cu brutalitate de cineva, aproape sa cad de pe picioarele mele. Bineinteles ca aceea fusese catelusa Laika, sau Hinata, cum i se zice. Frate, de parca nu i-ar fi fost de ajuns intreg geamul. Totusi, am preferat sa inghit si treaba asta, in aceeasi speranta ca cei doi nu imi vor acorda atentie. L-am intins pe Akimitsu pe canapeaua de asteptare, lasandu-l sa doarma linistit, si fix in momentul acela iesi asistenta din cabina.

-E bine?! Va rog sa-mi spuneti ca e bine! O lua la intrebari ciudata pe biata asistenta.
-Nu chiar. Starea lui e critica. Impactul a fost atat de puternic incat i-a afectat o mare parte a creierului.
-Si ce inseamna asta? am intrebat, curioasa.
-Tu sa taci, jigodie ordinara! Ma aposta Hinata, cu lacrimi in ochi. Tu l-ai adus in starea asta in care e! Trebuia sa ai grija de el, fufo! Tu meritai sa fi in locul lui, nu el, javra imputita ce esti!

Uau, tipa mai are putin si face crize. Unde imi e aparatul de filmat cand am nevoie de el?! Scena cu un lesin o s-o tin minte toata viata.

-Va rog, spuse asistenta. Fara jigniri, ce a fost, a fost. Si ca sa raspund la intrebarea domnisoarei... facu o pauza, dand un semn spre mine, apoi continua: Asta inseamna ca partea creierului care interactiona cu picioarele e aproape distrusa. A avut mare noroc, insa daca se va face bine, desi sunt slabe sanse sa se trezeasca, va trebui sa faca recuperari intense.
-Deci nu va avea o amnezie sau ceva... Nu-i asa? Intreaba roscatul facand semn din maini.
-Din cate mi-a spus medicul, partea aceea e in siguranta.Nu va avea o stare de confuzie sau amnezie. Is va putea misca toate partile corpului, in ciuda ranilor, insa va avea probleme cu picioarele, cum am mai spus. E singurul lucru care va fi afectat. Iar pentru asta ii va trebui ceva timp ca sa recupereze. Va avea nevoie in permanenta ca cineva sa stea cu el si sa-l ingrijeasca, si sa-l ajute sa se recupereze.

Sasoi s-a intos cu fata spre mine scrasnind din dinti, abea abea abtinandu-se sa nu ma pocneasca.

-Ei bine, se pare ca te-ai ales si cu altceva pe langa grija de copii.
-Sasori! Ea nu a fost in stare sa il apere cand a fost nevoie si crezi ca are de gand sa-l ape...
-Gura! Am eu grija sa pateasca ce merita daca nu isi face datoria, spuse el zambindu-mi pervers.

Am inghitit in sec, evitand sa mimez si alte gesturi care sa-i dea de inteles ca imi era frica. Dupa alte cateva discutii cu asistenta, am aflat ca avea sa intre imediat in operatie, pentru a vindeca si ranile adanci ale acestuia. Iar noi aveam sa asteptam toti trei, si sa incercam sa ne comportam cat mai normal posibil macar pentru Sasuke...

***

Acum eram, oficial, una dintre cele mai fericite persoane de pe planeta. Sasuke trecuse cu bine peste operatie. Si mai mult decat atat, se trezise! Chiar se trezise! Mai aveam un pic si saream in sus de bucurie, insa, desigur, orice parte buna are si parti proaste. Prima care a intrat sa-l vada a fost Hinata, impreuna cu Akimitsu. Eh, cel putin a facut o fata tare haioasa cand a vazut ca nu poate intra singura sa ii vorbeasca. Apoi a urmat Sasori, care, bineinteles ca a stat ceva timp la palavrageala cu brunetul. Ei bine, se pare ca a venit si randul meu. M-am ridicat de pe scaun si m-am indreptat bucuroasa spre usa salonului, insa cand am pus mana pe clanta, mi-am dat seama de ceva: Ce aveam sa-i spun? Ma blocasem. Inima a inceput sa-mi fuga de colo pana colo. Probabil ca ma ura! Poate nici nu aveam dreptul sa il intalnesc sau sa-i vorbesc. Dar trebuia. Macar sa-mi cer scuze pentru tot si sa-i multumesc ca mi-a salvat viata!

Am apasat cu incredere clanta usii si am deschis-o intrand pe aceasta. Sasuke si-a aruncat ochii asupra mea, privindu-ma suspicios. Ma examina din cap pana in picioare, cu o privirea relativ incruntata, in timp ce eu ma simteam ca la un examen cu camere de supraveghere! M-am apropiat incetisor si m-am asezat pe marginea patului. Brunetul si-a ridicat o spranceana si m-a intrebat:

-Si tu ce cauti aici, ma rog?

Mi-am inghitit limba cand l-am auzit. Eram aproape sigura ca nu ma vrea prin preajma. Aproape. Si asta pentru ca imediat ce mi-am reintors privirea catre el, mi-a zambit larg. Si ca totul sa para mai convingator de partea pozitiva, am putut observa cum mi-a cuprins una dintre maini, iar asta mi-a facut inima sa salte de bucurie, cred. Cel putin, nu ma ura si nu ma invinuia ca toti ceilalti.

-Vroiam sa-ti multumesc pentru... Sti tu, mi-ai salvat viata.
-Da... Multumesc ca mi-ai salvat fratiorul. Tu n-ai patit nimic, nu?
-Bineinteles ca nu! Am zis, oarecum stanjenita ca tocmai el ma intreba asta. Nici eu, nici Aki, nici Zaia...
-EI bine, se pare ca asta a fost. Mergem? Spuse el dezvelindu-si cearsaful.
-Unde sa mergem? Ii spun in timp ce il priveam suspicioasa.
-Acasa. Nu conteaza daca ma externeaza sau nu, zise, dandu-se la marginea patului.
-Sasuke, nu! Am zis, repezindu-ma pe partea cealalta in fata lui.

Imediat ce s-a ridicat in picioare, genunchii l-au parasit. Brunetul a scos un scancer ascutit, cazand in bratele mele. L-am prins cu mare grija, astfel incat nimic din corpul sau sa nu se fi zdruncinat. Avea capul pe umarul meu, cu fruntea umeda de un lichid rosu, iar corpul sau statea parca paralizat in bratele mele. L-am ajutat sa se puna inapoi pe pat si l-am invelit.

-Ce te-a apucat?! Am spus, ridicand un pic tonul.
-Ce dracu?! mi-a spus el, facand ochii mari.

Mi-am lasat ochii in pamant, incercand sa-mi dau seama daca era mai bine sa ii spun sau sa tac. Ei nu i-au spus. Si ce se asteptau? Momentul in care sa realizeze singur si sa se prabuseasca la pamant?! Am luat o carpa umeda dintr-un sertar si i l-am presat pe zona murdara de sange de pe fruntea lui. Acesta a scancit din nou, insa nu a reactionat violent sau ceva de genul. Mi-a acceptat gestul pur si simplu, punandu-si mana peste a mea pe prosop. Mi-am retras usurel degetele ca sa ii las spatiu liber tanarului sa-si tina prosopul. Si-a ridicat pleoapele privindu-ma oarecum aspru, si in acelasi timp bland.

-Deci ce ar trebui sa stiu? Ma intreba el calm.
-Hinata si Sasori nu ti-au spus, nu-i asa?
-Am eu fata de tantalau? Chiar crezi ca te-as mai fi intrebat daca stiam despre ce e vorba? Ma intreba el din ce in ce mai nervos.

Am inghitit in sec. Maxilarul imi era inclestat iar toate oasele mele stateau ca pe ace. Muschii imi erau incordati, iar buzele crispate si uscate. Vroiau sa le spun eu. Ei nu au avut curajul! Iar eu preluasem cea mai grea parte. Acum inteleg de ce au plecat in momentul in care am vrut sa intru. Nu vroiau sa fie de fata. Sasuke, din nervozitatea sa, a agatat prosopul cu degetele si la aruncat in cealalta parte a camerei. Sangele ii curgea lin pe fruntea, dar lui parca nici nu ii pasa. Se ridica in sezut si ma privi aspru.

-Daca nu vrei sa-mi spui, eu plec de aici! Chiar si tarandu-ma pana la usa!

Am crezut ca glumeste, dar cand l-am vazut la marginea patului, gata sa se ridice, am sarit si l-am prins de mana, rugandu-l sa nu se ridice pentru ca am de gand sa-i spun. Acesta si-a intors capul si m-aprivit peste umar, cu o privire un pic dezorientata. Am vazut cum tot isi impleticea picioarele, vrand sa le urce in pat, dar puterile il lasau. Parca nu avea control asupra lor, si le tara doar cu puterea mijlocului si chiar asa era. L-am ajutat sa si le ridice, apoi i-am povestit totul. Cu fiecare cuvant al meu, el facea ochii tot mai mari si ma privea ca si cum mi-ar fi picat o ceoara moarta pe scafarlie. Dupa ce am terminat de povestit, i-am cuprins mana intr-amea.

-Uite... dar nu am apucat sa continui, ca brunetul si-a si smuls mana dintre mainile mele.
-Sti ca nu eu sunt cel care trebuia sa fie aici, nu-i asa? Si sti ca acum Aki sufera mult, nu-i asa? Si la fel si Zaia, si Hinata, si Sasori....
-Stiu, dar...
-Si-ti dai seama ca daca te-as fi lasat acolo, dupa tine n-ar fi suferit nimeni, nu-i asa? Iti spun eu ca asa este! In schimb, m-am aruncat in fata masinii ca sa te salvez, iar pe langa mine au suferit si altii. Sper ca vezi si tu asta.

Nimeni. Cuvintele lui imi ramasesera intiparite in minte, ca tusul unei imprimante. Si cu toate ca incercam sa neg cu toata fiinta mea, spunea adevarul. Mama mea era in strainatate, la fratele meu, peste ocean, probabil gata operata, simtindu-se bine. Nici un telefon de la ea sau fratele meu nici nu le mai pasa de mine, poate, cu toate ca eu m-am sacrificat pentru ea. In momente ca astea, ma intreb de ce Sasuke si nu eu. De ce a trebuit sa sufere altii pentru greseala mea? Imediat ce am gandit asta, am simtit ceva umezindu-mi ochii.

Mi-am promis ca n-am sa plang. Mi-am promis asta, pentru ca lor nu le pasa de lacrimile pe care le versi sau de sentimentele pe care le... simti. Nici lor, nici propriei mame, nici propriului frate mai mare. In lumea lor, esti curva perfecta, in lumea mea, in familia mea, esti carpa perfecta ambele folosite doar pentru binele altora, fara ca altii sa se gandeasca la binele tau. Mi-am sters rapid lacrima, sperand ca el n-o sa observe cu toate ca eram contienta ca a vazut-o.

-Am uitat sa-ti spun ca baiatul roscat m-a rugat sa am grija de tine, am zis, evitandu-i privirea, insa el m-a apucat de barbie si mi-a intors fata catre el.
-Pentru ce a fost asta? ma intreba privindu-ma serios.
-Mi-a intrat ceva in ochi. Inca ma doare, am spus, prefacandu-ma ca-mi sterg din nou ochiul. In orice caz, o sa ai nevoie de recuperari si daca nu te deranjeaza ca o sa am grija si de tine si de copii, pot sa...
-Inteleg, zise, privindu-ma la fel de serios, sau cel putin asa cred, pentru ca nu ii puteam descifra privirea neutru pe care o avea. Sasori mi-a spus ca o sa plece cu Hinata si copii sa ne astepte la masina. Poti sa ma ajuti?

Am dat aprobator din cap, apoi am luat scaunul cu rotile din coltul camerei si l-am ajutat pe Sasu sa se aseze. Am apucat manerele scaunului si am inceput sa il imping pe holurile spitalului. Imi mai aruncam ochii spre el sa-i pot cerceta reactiile, dar el avea aceeasi privire, de data asta ceva mai ganditoare.

Oare la ce se gandea?...

[Piersicuta]

Hey Hey Hey^^
Buna scumpo:* Iti multumesc ca mai anuntat cand ai pus nextul.
A fost un capitol superb, pur si simplu superb. O.O Saracul Sasuke, ii plang de mile:(([daaa sigur], mai mila mie de Sakura, daca as fi in locul ei l-as plezni indiferent daca e sau nu bolnav. O daa!!
In legatura cu Hinata, bad girl, daaa, o adoorrr, de ce? Pentru ca eu nu o sufar pe Sakura, trebuie cineva sa ii coboare fitele din capul ala al ei.
Whatever...Astept nextul cu nerabdare, si sper sa vina cat mai repede. Pupici:*
P.s. Nu uita sa ma anunti :">

[Rose ^^]

Aoleu ce merita Hinata o buna bataie, cam cu tupeu fata... inteleg ca tine la Sasuke, dar nici chiar asa. Bine ca Sasuke a scapat desi are nevoie de mult ajutor pentru a se recupera si e o sansa mare ca cei doi sa se apropie :>
Descrierea parca a stat pe loc, adica tu ai pus..dar nu am simtit toata acele emotii si sentimente ale Sakurei si inca o chestie ce am observato e ca ai repetitii. Nu ai incercat ceva suprinzator si nu ai accentuat bine sentimentul ca Sakura nu mai are pe nimeni si e singura. ceea ce e frumos si bine e ca faci capitolele lungi.
Claritatea e buna si ideile sunt ordonate, iar la dialog stai bine...doar cu descrierea mai ai putin de munca. O ocazie mai buna ca cei doi sa se apropie nu se punea :> te rog ca Sakura sa o pocneasca pe Hinata, sa-i dea o lectie sau macar Sasuke care sa se rasteasca putin la ea >:)
Te pup :*

[DiamondZ]

Hey!Buna draguto.Hmmm....interesant capitol.Mi-a placut.Imi place ce i-ai facut lu' Sasuke!!:D
Descrierea este buna,eu zic ca ai avut descriere atat cat trebuia si ma bucur ca nu ai exagerat cu ea.
Naratiunea este ok,actiunea nu mi s-a parut grabita.
Dialogul si el a fost bun,chiar daca a fost putin cam mult( nu are nimic,chiar mi-a placut ca a fost putin mai mult dialog) nu mi s-a parut sec ci din contra chiar interesant.
Greseli de tastare am observat cateva,dar sunt putine.
So...cum ti-am mai spus,acest capitol a iesit super,mi-a placut cum ai dezvoltat ideea,cum ai facut lucrurile sa decurga.A iesit ceva ''misto''.:D
Astept sa pui nextuu!!Si te rog sa ma anunti!
Spor la scris!!
Pa!

[Sho-Yo]

Buna,

Pot spune ca m'a intristat destul de tare capitolul, mai exact cand i'a spus Sasuke Sakurei acele cuvinte. Inteleg ca poate i'a spus asta la nervi dar totusi s'a gandit putin ca o poate rani? Si + ca nici nu stie de ce a imprumutat suma aceea imensa de bani. Revenin la performantele tale: descrierea merge destul de bine, am simtit tristetea Sakurei, actiunea nu e grabita, dialogul nu e sec iar greseli de tastatura...ai cateva. In afara de asta pot spune ca deabia astept continuarea fic'ului si ma rog sa vina mai repede.

[~*Fallen* ~* Angel*~]

Hey dear!Super tare capitolul.Il ador.Pacat de Sasuke.Imi e asa mile de el dar nu stiu de ce s-a aruncat in fata masinii ca s-o salveze pe Sakura.Vad ca acum regretea ca a facut asta.Off,imi vine s-o omor pe Hinata.E o scorpie.Si Sasori,la ce sa ma astept de la el?Ca doar Sasuke e angajatul lui cel mai bun din cate am inteles,dar totusi ma bucur ca s-a abtinut sa nu-i faca ceva Sakurei cum a facut "vacuta Milka".Sper ca Sasu isi va reveni.Oare la ce se gandea?Anyway,next plzzzzzzz si nu uitati sa ma anuntati daca nu aici,imi spune Micky pe mess.Hugs!

[^Ciresica^]

Cap 7: Together Double S
Partea I

Sasuke:

Fug si iar fug. Simt cum bietii mei plamani ard la propriu, respiratia o ia razna, iar picioarele mi se inmoaie usor, usor, cu fiecare metreu parcurs. Dar nu imi pasa. Sunt absolut socat de tot ce s-a petrecut in ultimele cateva ore. Nu pot accepta lucrul asta, pur si simplu nu imi sta in fire. Politistii erau tot pe urmele mele, incercand sa ma opreasca de cand ii impinsesem din pragul usii si am luat-o la goana spre locul accidentului. Ma apropaim din ce in ce mai mult de intersectia cu pricina si prevedeam cum totul avea sa se clarifice ca persoanele au fost confundate si a fost o greseala. Nu puteau sa ma paraseasca tocmai acum, cand totul era bine.
Lumea se adunase intr-un cerc in jurul masinii, sau mai bine spus adunaturii de fiare izbita violent de un stalp. Oamenii misunau de colo-colo, privind ca la un spectacol de teatru, cum pompierii descarcerau cele doua victime de sub masina facuta praf. Politistii impanziti peste tot, ii tineau la distant ape curioasi, evitand astfel un alt incident neprevazut. Din ambulanta abia sosita, coborau grabiti paramedicii si asistentele cu targi si truse medicale sa le ofere ranitilor primul ajutor. Ma strecuram usor prin multime, pana am reusit sa ajung in fata tuturor sa aflu adevarul. Acolo, intinsi pe jos, era un barbat si o femeie pe care medicii incercau sa ii resusciteze. Privieam atent spre cei doi, de dupa bratul politistutlui care ma tinea deoparte si imi dadusem seama ca ceva nu e in regula.
Le deosebeam cu usurinta aspectul fizic si trasaturile unice, ca si cand i-as fi cunoscut de o viata, apoi am simtit cum absolut totul se naruie in fata mea. Se spune ca nu crezi pana nu vezi, iar cu toate astea, inca nu imi vine sa cred. Mama?! Tata?! Nu imi pot explica de ce tocmai ei? M-am smucit din bratele politistului care ma prinsese, dupa care m-am prabusit la pamant langa parintii mei. Mi-am trecut usor mana peste chipul mamei, apoi am simtit cum ochii imi sunt intepati din ce in ce mai mult de lacrimi amare, asa ca le-am dat drumul sa curga. Micutele perle argintii se prelingeau usor pe obrajii mei, apoi se izbeau brutal de ciment, spargandu-se in alte mii de bucatele.
Am inceput sa tip la medici sa le salveze mai repede viata, insa unul dintre ei se aseza langa mine si isi pune o mana pe umarul meu. M-am uitat la el pret de cateva secunde cum avea capul in jos, apoi ma privi si imi spuse ca nu s-a mai putut face nimic. Parintii mei erau morti! Nu, nu se putea intampla una ca asta! De ce parintii mei?! De ce tocmai ai mei! Cum ma voi descurca de acum incolo fara ei? Dar cel mai important, cum ii voi spune micutului Aki ca mama si tata nu vor mai veni niciodata acasa?! Ma uitam la fiecare persoana in parte, care ma priveau cu dispret ca si cand as fi un nenorocit de adolescent, care nu isi asculta parintii si acum regreta dupa ei. Insa e o minciuna, mereu le-am cerut sfatul cand aveam nevoie. Mai avusesem si certurile noastre, dar in final totul se termina cu bine pentru ca stiam ca ei ma iubesc, iar eu le transmiteam aceeasi dragoste. Deodata am deosebit doua chipuri care imi pareau asa de cunoscute, dar totusi atat de diferite. O femeie inalta, imbarcata intr-o rochie alba vaporoasa statea acolo si ma privea cu ochii ei mici si albastrii, iar parul ei roz ca o bomboana era fluturat de briza puternica. Langa ea un tip bine facut, ma privea insistent cu mainile bagate lenes in buzunarele blugilor sai. Ochii sai negrii ca doua margele, semanau asa de mult cu ai mei, iar parul sau prins intr-o coada la spate ma facea sa cred ca e o versiune a mea din viitor. Ma fixau cu privirea atat de tare si cu atat de multa ura, ca si cand eu mi-as fi ucis parintii. Mi-am pus mainile pe cap, incercand sa ma regasesc si am inceput sa utlu ca disperatu`, rugandu-ma ca nimic din ce e aici nu e real.


Eram ridicat in sezut, respirand alert, cu un fior rece pe sira spinarii si uitandu-ma atent in toate partile. Dupa ce m-am mai calmat, m-am lsat pe spate pana am simti perna alba si pufoasa ca prima zapada din an. Ma uit la ceasul de pe noptiera care indica miezul noptii. Ma ridic, imi iau carjele de langa si ma tarasc pana in baia camerei. Ma bucuram pe o parte, deoarece facusem progrese mari cu picioarele mele. Cel drept il simteam complet, puteam sa il misc, insa cel stang mai era inca amortit, asa ca medicii au spus ca puteam de acum incolo sa folosesc doar carjele. Numai ca, ce ma ingrijoreaza cel mai tare este faptul ca e a treia saptamana la rand de cosmaruri. A inceput sa imi afecteze munca si concentrarea. Mi-am spalat fata cu apa rece, crezand ca ma va inviora, insa in zadar. M-am uitat in oglinda la reflectia mea si m-am speriat complet. Eram atat de alb la fata de ziceai ca sunt mort.
Am oftat adanc, apoi m-am retras in camera si m-am asezat in pat. Linistea domina camera intunecata. Puteam auzi foarte usor ploaia care pornise afara. Picaturile de apa cristalina se izbeau de geamul camerei mele. Ascultam sunetul linistitor al ploii.
Dupa vre-o doua ore ploaia a incetat sa mai bata la geamul camerei mele, timp in care eu am stat in pat uitandu-ma in gol, gandindu-ma la nimic. Ma ridic, ma duc la fereastra si trag draperia deoparte. Micile balti, create de ploaie, erau prezente pe sosea, iar masinile din celelalte vile erau proaspat spalate. Deschid geamul si o mica briza imi mangaie fata obosita si stresata. Inspir adanc, iar aerul rece si tare imi invada numaidecat narile. Brusc imi veni o idee in minte. Inchid geamul, ies din camera, cobor silentios si cu grija scarile si ies din vila in care ne-am mutat toti patru. Sasori hotarase aces lucru deoarece credea ca e mai bine pentru siguranta mea, insa mie unu nu prea imi surase ideea, dar nu aveam cum sa ripostez.
Luna se arata sfioana de dupa norii de ploaie. Stele incepura sa straluceasca si ele, lasand timiditatea deoparte. Hotarasem sa fac o mica plimbare prin parcul din cartierul cu vile. Nimic nu-mi poate limpezi mai bine gandurile decat o mica plimbare sub clar de luna. Ma indreptam incet spre parc, privind cum totul era afundat in intuneric si tacere. Pana si cluburile pe langa care treceam erau inchise. Uram sa fie prea liniste, dar tacerea asta era una relaxanta si puteam sa imi pun cap la cap gandurile. Desi la suprafata paream fara teama, inauntrul meu se dadea o batalie. Da, o batalie intre nepasarea mea si suferinta care ma inconjura pretutindeni. Nu stiu cat voi mai putea rezista asa. In fiecare noapte am acelasi cosmar cu parintii mei morti. In fiecare seara, gandul ca trebuie sa ma culc ma ingrozeste si de fiecare data ma trezesc tulburat, speriat si cu ochii in lacrimi. Poate ca in sinea mea eram doar un copil… un copil care inca sufera dupa raposatii lui parinti si se ascunde dupa masca impenetrabila a indiferentei.
Simt cum ochii imi sunt inundati de lacrimi. Le dau drumul sa se prelinga pe fata ca apoi sa cada pe asfaltul ud. Totusi, nu din cauza asta au murit parintii mei. Ei au murit intr-un accident de avion, nu unul de masina. Iar acea femeie si tipu' de langa ea cine erau? Si de ce apareau in visul meu? Frunzele copacilor se miscau incet sub adierea lina a vantului, iar pentru un moment imi doream sa fiu in locul lor si sa-mi urmez ciclul scurt de viata, dar asa era imposibil. Pasesc incet pe aleea din fata parcului abia luminata. La tot pasul auzeam cum greierii canta fara oprire. Se pare ca nu sunt singurul care nu are somn. Mergeam pe langa florile, care desi erau adorminte, parfumul lor dulce inca defila prin aer. Mergeam in continuare pana cand ajunsesem la o fantana arteziana. Desi era trecut de miezul noptii aceasta inca functiona. Pe masura ce ma apropii de ea simt pe piele mici picaturii de apa. Ma asez pe margienea fantanii si incep sa-mi plimb degetele prin apa limpede. Luna argintie se oglindea in apa, dar imaginea ei se strica din cauza jocului meu.
-Stii, pentru o persoana care e in carje mergi destul de repede.
Mi-am intors ingrozit capul inspre directia din care venise acea voce inconfundabila. Sakura statea acolo, privindu-ma ingrijorata, tragandu-si rasuflarea.
-Ce faci aici? Intreb incruntandu-ma
-Am venit dupa tine! Te-am auzit cand ai tipat si te-ai trezit din somn, iar apoi te-am zarit pe geam cand plecai. Nu puteam sa te las singur, daca ti se intampla ceva? E resposabilitatea mea sa am grija de tine!
Am lasat privirea in jos, iar ea s-a asezat pe marginea fatanii langa mine. Ma intreb de ce era asa de agitata in privita mea? E doar ca sa scape de Sasori un timp, sau are alt motiv? Am privit-o cu coada ochiului. Ea se uita ingandurata la stele de pe cer. Trebuia sa aflu mai multe despre ea, pentru c acea femeie din visul meu semana foarte mult cu ea,
-Sakura… pentru ce ai ajuns sa imprumuti bani de la camatari?
Aceasta cum auzi vorbele mele, isi miji ochii si tacu. Sper ca avea de gand sa imi spuna.
-Ei bine… Tatal meu a murit acum trei ani, iar mama a avut un accident de masina. Imunitatea corpului ei a scazut foarte mult atunci si asa s-a imbolnavit grav. Fratele meu a plecat in strainatate sa adune bani, insa nu a reusit sa adune destul pentru tratamentul mamei si asa am recurs la… voi.
Am intrebat-o cum arata mama si fratele ei, apoi Sakura imi povestite cu urme de uimire in tonul vocii ei. Se pare ca ce era mai rau, se produse. Persoanele din visul meu erau mama si fratele tinerei, iar acum si accidentul de masina avea sens. Brusc un vant puternic dadu navala peste mine si ea. Ma uit in sus si vad ca norii negri de ploaie sunt pregatiti sa mai ofere inca o tura. Am rugat-o pe tanara sa ma ajute, sperand ca ploaia sa nu ne prinda, pana ajungem acasa, insa nu a fost sa fie. Cand ajunsesem acasa eram deja uzi leoarca, respirand rapid, iar inima imi batea mai sa-mi iasa din piept. Urcam incet carile tremurand de frig, pana Sakura m-a dus in camera mea. Am intrat si m-a pus in pat. Mi-a adus cateva prosoape sa ma sterg pe cap, apoi se aseza langa mine.
-Sasuke de ce te-ai trezit asa brusc? Asta nu e prima noapte cand tipi
La cat de obosit si infrigurat eram, ma decid sa ii spun ca de ceva timp am cosmaruri cu parintii mei morti. Isi puse o aman peste chipul meu, facandu-ma sa imi maresc ochii. Ma privea nu puteam sa spun cu mila, pentru ca minteam. Probabil era aceeasi durere care ne presa de atat de multi ani, iar acum parca o imparatseam unul pentru altul. Insa ne facea sa ne ragasim. Am luat mana ei intr-a mea si i-am stampilat un sarut in palma. Nu stiu ce de am facut acest lucur, iar un lucru il stiu sigur. Sakura e oaza mea de liniste si afectiune pe care nu vreau sa o pierd.