Midnight Waltz

[Lucifer]

Sebastian

Oricine poate comite greseli in viata, dar uneori unele sunt de-a dreptul abominabile si de neiertat. Pentru unul ca mine faptul ca am sedus o muritoare si am lasat-o in viata, ba chiar i-am dat sangele meu, dandu-i pentru cateva zile abilitatea de a se vindecat aproape instantaneu si acel sentiment de omnipotenta pe care doar noi vampiri il avem este un lucru ce nu o sa mi-l pot ierta niciodata. Cum am putut fi atat de slab incat sa imi las corpul sa fie condus de inima si poftele ei carnale in loc sa las ratiunea sa judece totul! Schimbul de sange dintre noi doi a legat-o de mine pe vecie, nu va fi niciodata capabila sa iubeasca pe altcineva si niciodata atingerea unui alt barbat nu o va mai satisface.

Nu stiu daca cea ce simt pentru ea este doar pofta carnala sau pate iubire, totul acum in mintea mea este un amalgam de sentimente, majoritatea cauzate de repulsia fata de propriile actiuni. M-am lasat intimidat si purtat de aromele trupului ei pierzandu-mi judecata aducand-o la un pas de moarte. Aproape ca mi-am dezvaluit identitatea intregii Londre, iar din Londra toata lumea va afla ca vampirii exista. Va trebui sa dispar si sa caut ajutorul altora mai batrani si mai puternici decat mine. Dar nu inainte de a imi lua ramas bun de la ea si de a o vedea pentru ultima data chiar si de la distanta.

Nu ma pot decide ce trebuie facut o parte din mine vrea sa plece sa fuga departe de acest iad placut si dulce, sa fuga si sa refugieze in bratele creatorului sau pentru a ii cere sfaturi, insa o alta parte tipa sa raman aici sa ard in al pasiunii foc cu frumoasa Katerina. Cu greu iau o bucata de pergament si o pana de gasca pe care o inmoi in cerneala neagra. O uit inmuiata stand cu mana intepenita pe aceasta gandindu-ma ce as putea scrie. "Sunt un vampir, nu putem fi impreuna! Sebastian De La Croix?" In nici un caz!

Draga, Katerina,

Daca ai stii cum este sa adormi noptile sperand ca razele diminetii or sa topeasca dorul! Stii ce inseamna sa sperii zadarnic? Invata-ma atunci cum sa-mi iau sufletul si sa-l scutur zdravan ca sa curga din el picatura cu picatura veninosul dor, momentele care mi-au gonit ratiunea si au transformat-o in fericire. Mi-e dor, atat de dor... de tine, de noi. De cum erai cu mine. De cum eram cu tine. Si nu pot si nu gasesc cuvinte sa spun cum si cat de mult mi-as dori sa nu mai imi fie. Mi-e dor si ma strange. Ma sufoca si mi-a secat puterile. In vis ma inec cu prezenta ta. In realitate, ma sufoc cu lipsa ei. Dorul asta ma arde chiar si atunci cand stau bine pe picioare.

Mi-am dat seama tarziu ca viata merita traita. A fost de ajuns doar o privire, atunci cand noi ne-am intalnit si parca ne stiam de-o viata si inimile au tresarit, iar tu m-ai incurajat si eu am stiut ca incepe un vis din care amandoi nu am vrea niciodata sa mai fim treziti. Dragostea este o dulce iluzie ce se naste din lumina razelor de luna, caldura pamantului si lacrimile norilor. Fiecare gand al meu catre tine... se va lasa usor din mine, va pleca in zari si va lasa in urma un soare ce-o sa spuna:"a fost un vis frumos si va ramane un vis frumos, uitat de vremuri, uitat de noi". Nu mint cand iti spun ca te iubesc, nu mint cand iti spun ca imi lipsesc vorbele tale dulci, tandretea, dragostea ta si tot ceea ce esti tu. Mi-ai fost cantecul ce imi adormea noaptea, vocea ce-mi mangaia tristetea, vantul ce-mi invaluia corpul, dar nu ai fost decat un vis. Dragostea ta ma face sa ma topesc ca o bucata de gheata in a ta palma de foc si sa ma inalta fara aripi spre luna.

Sarut urma trupului tau pe asternuturile mele, suspin ca un copil ori de cate ori inchid ochii caci in acea negura se oglindesc acele clipe minunate petrecute cu tine. Nu stiu si nici nu vreau sa stiu ce e cu mine, ceva s-a intamplat, ai rupt si spart lanturile inimii mele si i-ai dat foc. Ai pus in mine jaratec pentru a imi tortura trupul si mintea. Am fost nebun cand am atins acea piele fina tanjind dupa ea cum tanjesc petalele unui rosu trandafir dupa roua diminetii. Eram constient ca te voi rani, caci cea ce simteam noi desi pur era gresit si periculos. Periculos pentru tine caci ai fi putut muri atunci in bratele mele sub sarutul meu rece si murdar, iar atunci as fi murit si eu cu tine.

Cu mana tremuranda si cu lacrimi ce se lupta sa iasa afara incerc sa iti spun ceea ce eu insumi nu vreau sa fac, dar trebuie caci asa este irational. Uita tot ce a fost, caci nimic nu va mai fi, uita si nu plange, nu plange caci pentru noi plange luna ce ne-a fost martora si plang stelele si al noptii cer pentru sufletele noastre. Uita-ma si jura-mi pe sfanta luna si pe noaptea ce am petrecut-o amandoi ca vei arde aceasta scrisoare si vei uita pe vecie numele meu. Ma voi uri pe vecie pentru ce scriu acum dar asa e mai bine. Nu incerca sa ma cauti caci in timp ce tu primesti aceasta scrisoare eu parasesc Londra.

Te iubesc si... te voi iubii mereu Katerina.

Sebastian De La Croix

Am impachetat acea scrisoare cu multa grija gandindu-ma daca intr-adevar sa o trimit sau nu, sau sa o ard chiar acolo si sa uit de ea, sa imi iau pelerina neagra si bastonul si sa plec in cautarea frumoasei Katerine. A fost o tortura sa ridic ceara pentru a sigila scrisoarea, iar atunci cand ceara sangerie a inceput sa cada pe pergament in mintea mea au reaparut acele imagini cu mine savurandu-I sangele puteam chiar simti gustul sangelui ei pe buzele mele. Mi-am pus sigiliul in ceara si l-am chemat pe majordomul meu, Raphael pentru a ii inmana scrisoarea si pentru a il ruga sa o livreze Katerinei.

- Raphael, vino te rog, am strigat eu usor, stiind ca acesta tocmai trecea prin fata camerei mele. Usile duble s-au deschis, iar pe acestea a intrat barbatul de cincizeci de ani, inchizand in urma lui usile, facand apoi o plecaciune.

- Milord?

- Vreau sa livrezi o scrisoare, apoi vreau sa te intorci aici si sa iti eliberezi camera. Iti voi lasa in camera ta bani pentru serviciile tale si pentru ale celor doua menajere, cand te vei intoarce eu voi fi de mult plecat. Daca cineva te va intreba unde am plecat sau motivul vei spune ca nu sti nimic. Nu am avut aceasta conversatie niciodata! S-a inteles?

- Milord, dar...

- Fara intrebari Raphael!

- Cum doriti, milord!

Mana imi tremura cand i-am inmanat scrisoarea lui Raphael. Ma simteam foarte slabit ca si cum as fi rupt o bucata din sufletul meu si as fi inmanat-o unui strain. Barbatul a luat pergamentul sigilat si a iesit din birou facand o plecaciune. Imediat ce el a iesit mi-am pus mana in flacara unei lumanari pentru a simti arsura focului caci altfel as fi izbucnit in plans. Imediat ce durerea din inima mea a fost inlocuita de cea provocata de foc m-am putut calma.

Ramas singur in casa am urcat la etaj pe scarile rotunde spre camera mea. Imediat ce am intrat mirosul pielii ei si al parfumului pe care il folosea mi-au dat o noua lovitura, facandu-ma sa imi pierd din nou concentrarea si sa imi readuc aminte acele clipe. Hotarat sa sterg orice memorie a acelei nopti si a ei, am strans asternuturile si pernele si le-am aruncat in semineu dandu-le foc. Am privit indurerat cum focul distrugea acele bucati de matase ce pastrau precum un martor mut amintirea ei.

M-am dezbracat de toate hainele ce le purtam aruncandu-le si pe acestea in foc, indreptandu-ma apoi spre dulapul cu usi duble ce ascundea pe fiecare usa cate o oglinda imensa de cristal. Am deschis usile ramanand cu privirea fixate intr-una sin oglinzi. Vedeam un strain ce semana cu mine, dar nu eram eu in acea reflexive. Avea parul meu negru, lung pana la umeri, cret si bogat legat cu o panglica rosie la spate, ochii mei de smarald, buzele mele subtiri, barba ce imi inconjura buzele pornind de sub nasul mic si inchizandu-se formand un oval la barbie. Avea acelasi trup sculptat parca in marmura ce purta o cicatrice de pe vremea cand inca era om si cu toate acestea nu eram eu.
Era un trup golit de orice urma de fericire, macinat de vina si suparare, lipsit de orice dorinta de a traii.

M-am imbracat intr-o camasa neagra si un costum de aceiasi culoare, mi-am luat o pelerine si folosindu-ma de viteza vampirica m-am dus in camera lui Raphael lasandu-I pe pat o suma mare de bani pentru serviciile lui si ale celor doua menajere. Am parasit casa, in cateva minute iesind din Londra unde am facut un salt in aer luandu-mi zborul spre Italia unde urma sa imi intalnesc creatorul. Vantul imi biciuia fata in timp ce corpul meu plutea printre nori alaturi de pasari.

Ma gandeam la ce urma sa se intample, la intalnirea cu creatorul meu la vorbele ce avea sa mi le spuna, la misiunea ce mi-o daduse. Eu il tradasem si esuasem. Il auzeam parca spunandu-mi inainte ca pumnul lui sa imi fractureze sternul "Sebastian, Sebastian cum se face ca cel mai bun spion al meu sa strice o misiune pentru o muritoare, pentru o curva oarecare? Ma dezamagesti, Sebastian! Sti ce ar trebui sa fac acum? Sa o aduc pe aceasta Chaterine aici sa o leg de un rug si sa ii dau foc, iar tu dragul meu sa fi legat in fata ei si obligat sa o privesti in ochi in timp ce doi frati de ai tai isi folosesc puterile pe tine".
Insa eram pregatit sa il infrunt, sa accept orice pedeapsa sau tortura atata timp cat Katerina avea sa fie lasata in pace. Eu urma sa mor cu ea in gand sau sa traiesc urmatoarele secole iubind-o sub juramantul de a nu o mai vedea niciodata.

Zborul pana la Roma a avut un efect calmant pregatindu-ma pentru ceea ce urma sa se intample. Imediat ce am ajuns la intrarea in oras am continuat restul drumului la pas integrandu-ma printre localnici. Am cumparat doua buchete de flori pentru surorile mele sperand sa le cumpar ajutorul in fata tatalui meu.
Ajuns in fata conacului ce apartinea clanului meu am asteptat in fata portilor impunatoare sperand sa am un moment de reculegere insa dorinta mi-a fost in zadar caci imediat portile au fost deschise cu ajutorul telekineziei de catre unul din fratii mei care impreuna cu surorile mele au aparut in fata mea.
Le-am inmanat buchetele de flori salutandu-I apoi pe toti trei ducandu-mi pumnul la inima.

- Hai, Sebastian a spus Carmen, cea mai tanara dintre surorile mele.

- Rodrigo te asteapta, a continuat Ellenie.

- Minunat, am spus eu cu o nota grava de sarcasm.