11-04-2011, 02:55 AM
@fallen merci my crazy one ca citesti intotdeauna si ca imi intelegi intentiile din spatele replicilor personajelor. apreciez.
@ich la fel si pentru tine:). desigur vei fi printre primele persoane care vor primi un exemplar cu semnatura. si sper ca acest capitol sa te faca sa intelegi de ce i-am ales acele replici Medeei.
@Serenity multumesc pentru ca mi-ai evidentiat greselile. voi fi mai atent pe viitor promit. sper din tot sufletul ca ti-a placut ce ai citit si ca vei mai citi in continuare.
si nu in ultimul rand multumesc celor care mi-au facut in jur de 1600 de vizionari, celor care au avut curajul sa citeasca capitolele lungi pe care le-am postat si care insa nu au considerat ca un mic comentariu ar fi binevenit si apreciat va multumesc.
bun fara a mai lungi:
avertisment+18
textul urmator contine scene nerecomandate minorilor. cititi pe propria raspundere.
Soapte in intuneric
In intunericul noptii chiar si frunzele vorbesc. Trebuie doar sa asculti mutele lor soapte pentru a le afla secretele. Secret. Acel mic adevar ce iti poate schimba viataa.
- Edan
Ce ar fi lumea aceasta fara secrete. Ce s-ar întâmpla oare daca orice om ar cunoaşte cele mai ascunse secrete ale lumii. Sau ce s-ar întâmpla atunci când fiecare om ar spune adevarul şi numai adevarul. Imagineaza-ţi sa şti tot ce se întâmpla în jurul tau fara ca nimeni sa te minta, fara secrete, sa ai în faţa ta toate secretele, sa intri într-un joc de carţi unde toate carţile sunt pe faţa, sa cunoşti fiecare etapa a jocului numit viaţa...
Personal consider ca totul ar fi plictisitor. Fiecare om are dreptul la propriile secrete. Dar daca aflarea secretului unei alte persoane te va ajuta sa îţi atingi scopul, daca un simplu secret, o simpla fapta, un simplu gest, iar în cazul meu o simpla persoana ţi-ar distruge viaţa, visele, pe tine şi pe cei pe care îi iubeşti. Ce ai face? Ai plânge pentru ca viaţa ţi-a fost distrusa? Ai râde de propria neputinţa de a evita acel lucru? Ai încerca sa uiţi totul şi sa mergi mai departe? Te-ai învinovaţii în fiecare zi, în fiecare minut ca nu ai putut face nimic. Ai încerca sa recreezi cea ce ai pierdut, sa recladeşti piesa cu piesa viaţa pe care ai pierdut-o, sau ai alege razbunarea? Tu ce ai alege?
Eu le-am ales pe toate. Pe toate în acelaşi timp. Am plâns, am râs, am uitat, m-am învinovaţit, am recreat cea ce am pierdut iar acum am lânga mine persoane pe care le iubesc şi care la rândul lor îmi împartaşesc acelaşi sentiment, am recladit totul bucata cu bucata pâna când mi-am recapatat viaţa şi m-am razbunat o, da m-am razbunat. Dulce razbunare. Si ne iarta noua greşelile noastre precum şi noi iertam greşiţilor noştrii. De ce am ierta? De ce i-am ierta pe cei ce ne greşesc, pe cei ce ne distrug, pe cei ce ne fura şi ne tradeaza? De ce? Nu... nu merita iertare, merita sa fie distruşi, aşa cum ei ne-au distrus şi tradat pe noi.
Oamenii spun ca viaţa lor e grea, ca oricât ar lupta pentru o viaţa mai buna mereu, mereu apare ceva ce naruie ceea ce ei cladesc prin munca. Hmm, dar se înşala. Viaţa lor e mult prea scurta pentru ca ei sa realizeze într-adevar ce înseamna sa lupţi pentru ceea ce îţi doreşti. Mor prea repede ducându-se în putreziciunea în care sunt destinaţi sa ajunga. Devin gramezi de oase mult prea repede pentru a realiza ca scurta lor existenţa atârna de un fir de aţa şi ca impasurile întâmpinate de-a-lungul acesteia sunt atât de mici şi uşor de trecut. Lupta pentru lucruri frivole precum bani şi faima, hmm daca macar o data în minciuna numita viaţa pe care o au s-ar gândi la ei, la viaţa lor, la persoanele care cu adevarat conteaza pentru ei, la cum sa îşi prelungeasca existenţa, la frumuseţea şi libertatea vieţii, ah cât de...
Am spus într-un capitol anterior ca oamenii sunt fiinţe firave şi slabe ce se lasa înşelaţi de aparenţe asta aducându-le uneori moartea. Am fost şi eu aşa cândva, nu îmi e ruşine sa recunosc. Am fost înşelat, am fost tradat şi mi-au fost luate de lânga mine cele mai preţioase lucruri pe care le aveam. Am fost lasat plutind singur în neant, într-un abis rece în care flacarile cele mai calde ma ardeau chinuindu-ma încontinuu. Am fost legat de propria minte într-o dimensiune creata de propriile mele gânduri de vinovaţie, un vis, un coşmar haotic din care nu puteam ieşi. Singur, încatuşat, secat de viaţa, lipsit de orice dorinţa de a mai trai. Chiar şi acum dupa mult, mult timp înca ma mai doare atunci când ma gândesc, dar m-am razbunat pe toţi cei ce m-au ranit, nu am iertat şi nu îi voi ierta niciodata pe cei ce vor încerca sa îmi ia preţioasele mele lucruri.
Dupa convorbirea mea mentala cu Ariadna, eram în sfârşit gata de plecare. Hektor deja îi explicase Medeei ce se întâmplase în timpul în care ea fusese inconştienta, iar eu îi explicasem lui Godric. Lasasem în urma orice gând anterior, eram concentrat pe lupta simţeam adrenalina alergându-mi prin vene, simţeam energia acumulându-se în mine şi responsabilitatea. Da responsabilitatea, eram responsabil de viaţa lui Godric, trebuia sa îl protejez, aveam nevoie de el. Medeea a facut câteva comentarii la adresa Ariadnei fiindca cele doua nu se suporta, însa atunci când eu i-am spus sa înceteze, drama s-a sfârşit.
Urma ca seara urmatoare sa plecam, în seara zilei de 4 august. Mai erau câteva lucruri de facut înainte de a ne lua ramas bun de la Berlin. Johann trebuia sa se ocupe de câteva afaceri în oraş, sa închida unele contracte şi sa recupereze unele sume de bani, Hektor fusese însarcinat sa afle zvonurile ce se raspândisera în oraş despre dispariţia mea şi a lui Athos, deoarece în cele zece zile cât Athos şi mama sa treceau prin procesul de transformare nu avusese loc nici o execuţie, iar eu ramasesem acasa pentru a le explica celor doi nou nascuţi în ce consta o lupta cu vârcolaci. Ne aflam toţi trei în camera de zi stând lânga şemineu în trei fotolii negre.
- Ce ştiţi despre lobishomen sau licantrop sau vârcolac, spuneţi-i cum vreţi, i-am întrebat eu pe cei doi Medeea a fost cea care a raspuns.
- Nu prea multe, ştiu doar ca sunt creaturi ale lunii pline, oameni a caror înfaţişare se schimba devenind jumatate om jumatate lup, nu mi-a fost dat sa vad unul în ce patru mii de ani, însa cred ca e mai mult decât atât.
- Athos? Mai poţi adauga ceva la ce a spus mama ta sau încep eu sa explic?
- Da! Stiu câte ceva despre puterile lor. Am... chiar daca mama o sa se înfurie pentru ca am ţinut asta un secret... am un prieten care este vârcolac, i-am salvat viaţa cândva şi de atunci a jurat ca va fi în serviciul meu tot restul existenţei lui. L-aş putea chema daca vrei, este destul de puternic şi ne-ar putea fi de ajutor.
- Interesant, nu m-aş fi gândit ca ai fost atât de aproape de unul, dar ma îndoiesc ca un licantrop obişnuit are vreo şansa în faţa lui Dimitri.
- Si când aveai de gând sa îmi spui asta, a întrebat Medeea furioasa.
- Sincer? Niciodata, fiindca imediat ce ai fi aflat l-ai fi capturat şi cine ştie ce ţi-ar fi trecut prin mintea aia bolnava. Edan tocmai de aceea îţi spuneam ca ne-ar fi de folos deoarece nu este chiar obişnuit. Ţi-am spus ştiu destul de mult despre ei, despre puterile lor, slabiciunile, rangurile şi chiar şi despre sigiliul celor noua.
Interesant, si cum ai de gând sa îl contactezi, am gândit, punând gândul în mintea lui Athos, şti doar ca nu îţi mai poţi folosi magia odata ce ai fost transformat prin venin. M-am ridicat apoi din fotoliu plimbându-ma prin camera în aşteptarea raspunsului lui Athos, lasând-o pe Medeea sa creada ca ma gândesc la cele spuse de fiul ei.
Nu am nevoie de magie pentru a îl chema, este pe aproape, a venit cu mine însa se teme enorm de tine. Am un dinte de al lui, odata ce ma voi fi înţepat cu acesta şi sângele meu îl va atinge va veni. Oh, Edan încearca sa fi rezonabil şi sa nu îl sperii prea mult, se teme şi aşa doar când îţi aude numele.
Cheama-l ne va fi de folos. Interesant este ca a avut atât de multa încredere în tine încât sa îţi dea unul din colţii lui, ştiind ca planuiai sa devii un vampir. Nu te teme, daca tu ai încredere în el atunci îţi promit ca nu îi voi face nimic.
Am încredere deplina în el!
Cheama-l atunci! Du-te, adu-l aici, de mama ta ma voi ocupa eu.
Ai grija! Sa nu ai prea multa încredere în ea. Cu aceste cuvinte Athos s-a ridicat din fotoliu facându-se nevazut pe uşa, ieşind afara şi fugind spre padure.
- Athos! Athos, am strigat eu dar în zadar caci acesta era deja departe.
- Nu are rost sa te prefaci Edan, ştiu ca aţi vorbit telepatic, mereu ţi-a placut sa fi misterios, mereu ţi-a placut sa ţi secrete şi sa joci numai în avantajul tau. Deci care e marea lecţie pe care trebuie sa mi-o dai, deoarece sunt aproape sigura ca nu ai sa îmi spui nimic în legatura cu rangurile şi acel sigiliu! Am dreptate?
- Da. Trebuie să ai foarte mare grijă în lupta ce va urma, nu te lăsa muşcată, saliva lor este otrăvitoare pentru noi. Evită pe cât posibil asta căci dacă o vei face nu avem decât cincisprezece minute până când vei muri, şi îmi va fi imposibil să extrag otrava în timpul unei lupte. În al doilea rând va trebui să fi foarte atentă în zilele următoare la antrenamente singurele moduri de a îi omorî sunt fie muşcătura unui vampir, fie decapitarea sau incinerarea.
- Am înţeles!
- Nu nu ai înţeles. Nu este o joacă, în mod clar nu este o joacă, ca atunci când tu încercai să mă omori pe mine, va trebui să fi precisă şi rapidă sau vei muri. Sunt rapizi şi au instincte foarte bune însă ca vampir eşti mult mai rapidă, însă mirosul, văzul şi auzul lor sunt mult mai bune, va trebui mereu să gândeşti şi să ataci înainte ca ei să atace. Vei fi singură în luptă nimeni nu te va ajuta fiindcă toţi vom lupta, nu îţi întoarce spatele nici o clipă.
- Faci totul să pară atât de periculos, înţeleg că sunt puternici dar să fim serioşi fiul meu s-a împrietenit cu unul, nu prea par genul care să gândească prea mult.
- Nu fi proastă, căci îţi vei pierde viaţa, Dimitri şi haita lui trebuie luată foarte în serios. În plus nu confunda un jurământ făcut de vârcolac cu bunătatea sau slăbiciunea. Sunt sigur că prietenul lui Athos nu trebuie nici el subestimat, însă jurământul făcut fiului tău e sacru pentru el, o legătură între el şi Athos ce nu poate fi ruptă decât de moartea lui sau a lui Athos, nici cea mai puternică vrajă făcută de cel mai puternic vrăjitor nu poate rupe o asemenea legătură. Acum lasă-mă, am nevoie de linişte, te sfătuiesc să faci acelaşi lucru, relaxează-te, odihneşte-te, fă cea ce îţi place de mâine seară totul se va schimba, vom începe antrenamentele şi nu ştiu de câtă odihnă vei avea parte.
Pe zi ce trecea mă îndoiam tot mai mult de intenţiile Medeei, până şi fiul ei Athos mă avertiza să am grijă. Mă gândeam dacă nu cumva fusese o greşeală să o transform. Medeea mă trădase o dată, încercase de nenumărate ori să mă omoare pentru că refuzasem să îi fac pe plac. Atâtea dubii, până şi Johann a cărui încredere poate fi uşor câştigată presimţea că ceva nu era în regulă cu aceasta. Timpul trecea cu repeziciune în timp ce îi aşteptam pe Hektor, Johann şi Athos.. Trecuseră aproape patru ore de la discuţia cu Medeea, era ora patru după amiază, timp în care am stat singur în sufrageria enormă, în fotoliul meu negru, sorbind din când în când din paharul de vin roşu, înconjurat de cărţi şi manuscrise pe care le puteam recita oricând în cel mai mic detaliu.
Ce loc mai bun să te afunzi în gânduri decât acela? Aveam ochii aţintiţi asupra unui tablou aflat deasupra şemineului, un portret a lui Johann, pictat chiar de mine în urmă cu câţiva ani, imortalizându-i chipul pe pânză. Blond cu părul creţ până la urechi, o privire rece, cu ochii lui albaştri de lapis lazuli, buze fine subţiri, nasul mic, chipul oval, semăna atât de bine cu tatăl său, Roland, bunul meu prieten uman. Fiul tău este bine, drag prieten, ultima dorinţă ţi-a fost îndeplinită. Aş vrea să poţi să îl vezi acum! Afundat în gânduri, despre moartea bunului meu prieten, gândurile mi-au zburat la Louis, reluând apoi în mintea mea toate evenimentele petrecute în ultimele săptămâni oprindu-mă asupra zilei în care sigilasem puterile Medeei în mine, la acel vis.
De ce nu mai avusesem înainte acel vis, de ce fusese acesta declanşat de magia Medeei. Nu puteam înţelege. Crudele mele amintiri îmi veniseră de multe ori în vise înainte, amăgindu-mă, cauzându-mi durere, făcându-mă să plâng în mine, deoarece refuzam cu desăvârşire să îmi arăt slăbiciunea în faţa celorlalţi. Dacă aş fi putut da timpul înapoi, măcar pentru o clipă, măcar pentru un minut, pentru a putea evita acel dezastru... Imagini, memorii, gânduri, toate se învârteau în capul meu, chinuindu-mă, bătându-şi joc de mine, râzând parcă de durerea mea. Lacrimile mele sângerii au început să curgă fără să îmi dau seama că rezultat al acelor amintiri. Pierdusem de mult noţiunea timpului, nu mai vedeam nimic în faţa ochilor decât pânza roşie ca de păianjen ţesută de lacrimile mele, nu mai ştiam unde eram sau de ce, sau cum ajunsesem în acea stare. M-ai fi putut decapita în acel moment fără ca eu să realizez.
Edan, de ce plângi? Am fost trezit din acea stare de vocea mentală familiară a lui Hektor care se întorsese.
Mă gândeam... la mine... la trecut... Hektor, răspunde-mi sincer... mă urăşti pentru că... pentru că... Am gândit eu în timp ce îmi scoteam batistă de mătase din buzunarul hainei negre ce o purtăm.
Nu, nu, Edan, de ce te-aş urî, de ce aş face-o, nu ai avut nici o vină.
Oare...? Am spus eu uitându-mă pierdut la E-ul cusut cu fir de aur de pe batista mea al cărei alb era acum pătat de roşu.
Ajunge, Edan nu mai te gândi la acel vis. Îţi promit că te voi ajuta, că voi face tot ce îmi stă în putere să aflu semnificaţia lui. În plus şti foarte bine că va veni şi clipa răzbunării noastre, însă până atunci vreau ca tu să fi bine şi să fi puternic, să fi acel Edan de care toţi se tem, acel vestit Edan care şi-a făcut un renume pentru puterea care o deţine, încă din primele luni ca vampir.
Ai dreptate, iartă-mă, nu ştiu ce m-a apucat.
Am o singură întrebare şi vreau ca tu să îmi răspunzi cu aceiaşi sinceritate de care am dat dovadă eu. Stiu deja răspunsul însă vreau să aud totul din gura ta. I-ai luat magia Medeei?
Da. Îmi imaginam că ţi-ai dat seama, am încercat să ascund totul înlăturând sângele şi mirosul acestuia, însă presupun că m-au dat de gol arsurile din piatră.
Nu e decât o vrajă în lume care să poată face acele arsuri, şi nu e decât o persoană în lume care o poate face. Nu te teme şti foarte clar că nu îţi pot refuza nici un capriciu, dar vreau să ştiu de ce, ce te-a făcut să acţionezi aşa, nu îţi stă în fire să trădezi persoanele pe care le iubeşti, şi poate că îi poţi minţi pe Johann, Medeea şi Athos, însă pe mine nu.
La dracul cu iubirea, căci e trecătoare, azi e mâine nu. Nu mai am încredere deplină în ea. Să fiu sincer o parte din mine niciodată nu a avut. Nu îi puteam lăsa atâta putere la îndemână, a avut stăpânire peste sufletul ei timp de patru mii de ani, iar asta mă împiedică să o pot controla, puterile mele în calitate de creator sunt nule în faţa ei. Si după toate dubiile pe care le aveam exact în ziua când i-am sigilat magia în mine, am acel vis şi ca şi cum asta nu ar fi de ajuns, Athos mi-a spus acum câteva ore să nu am încredere în ea. Nu ştiu ce să mai cred.
Crezi că este într-un fel implicată?
Nu ştiu, voi aştepta şi voi vedea, voi decide pe parcurs ce trebuie să fac. Hektor, jur că dacă e implicată îmi voi încălca orice jurământ şi o voi ucide fără milă.
Te înţeleg! Sunt cu tine, vreau doar să mă laşi să te ajut în acel caz. La fel ca şi tine vreau răzbunare.
După puţin timp, de la discuţia dintre mine şi Hektor, Johan şi Godric au apărut împreuna. După ce Johann mi-a explicat că afacerile noastre merg excelent, spunându-mi în detaliu despre fiecare, l-am chemat pe Godric să se aşeze lângă mine pentru a face schimbul de sânge. Băiatul s-a aşezat pe mânerul fotoliului meu, întinzându-mi mâna dreaptă, colţii mei au pătruns apoi uşor în carne, până când înţepăturile au fost destul de mari încât sângele să înceapă să curgă cu putere. Nu mă puteam sătura de gustul sângelui lui, m-am gândit la ziua când îl voi transforma şi acel gust va pieri, însă m-am consolat repede cu ideea că atunci acesta va fi şi mai bun. Nu am luat mult, căci nu aveam nevoie de mult, eram proaspăt hrănit. Când am terminat mi-am muşcat încheietura mâinii stângi pentru ca el să bea sângele meu. La fel ca şi mine el a luat decât câteva înghiţituri, timp în care rana provocată de mine s-a vindecat.
La scurt timp după aceea a apărut şi Athos, aducând cu el un miros puternic de lup. Când acesta a intrat în casă eu, Hektor şi Johann, am mârâit puternic, făcându-l pe Godric care încă stătea lângă mine să tresară, era pentru prima dată când mă auzea mârâind. Acel sunet gros, feroce şi gutural specific noua. Vampiri urăsc mirosul de lobishomen, la fel cum ei îl urăsc pe al nostru. Asta desigur nu însemna că ne urăm între noi ca persoane întotdeauna. Nu este aşa cum spun unele legende sau cum scrie în unele cărţi.
- Deci unde este prietenul tău cu coadă, l-am întrebat eu pe acesta râzând.
- Ce? Au întrebat Hektor şi Johan în acelaşi timp.
- Athos e plin de surprize se pare că este prieten foarte bun cu un vârcolac, unul care i-a făcut chiar un jurământ.
- Jurământ... este cu adevărat o surpriză, a spus Hektor care ştia foarte bine ce însemna acel jurământ.
- Edan, Hektor, ni s-a adresat Athos ignorând privirea plină de îndoială de pe faţa lui Johann, vreau ca voi doi să vă comportaţi normal, nu ştiu ce a auzit despre voi dar se teme, în special de Edan.
- Nu îi vom face nimic orice prieten de al tău e şi al nostru, a spus Hektor zâmbind. Eu unul m-am mulţumit dând din cap în semn de aprobare. După ce a primit aprobarea mea şi a lui Hektor, Athos s-a făcut repede nevăzut pentru a îşi aduce prietenul care îl aştepta într-un alt loc departe de casa lui Johann. Eram într-o dispoziţie bună în acel moment, trecusem din nou peste criza mea de sentimente datorită lui Hektor şi simţeam nevoia să beau un pahar de vin. Cum Martha avea liber zilele acelea, urmând să vină abia următoarea zi pentru a ne ajuta cu pregătirile pentru călătorie, m-am dus singur în crama pentru a îmi lua o sticlă de vin roşu, vechi de cincizeci de ani. În timpul în care eu eram în cramă pentru a lua vin, Athos şi prietenul său se întoarseră.
Când am ajuns în sufragerie, am fost întâmpinat de către faţa plină de uimire a lui Hektor şi de o persoană pe care o credeam de mult moartă. Aşa cum o oglindă copiază imaginea persoanei care se reflectă în ea aşa am copiat şi eu expresia de pe faţa lui Hektor la vederea vârcolacului ce stătea lângă Athos. Înţelegeam acum de unde se trage acea teamă faţă de mine, nu era pentru că auzise zvonuri despre mine, despre faptul că ucideam orice vampir, vârcolac, sau vrăjitoare care avea nesăbuinţa de a mă provoca, se temea de vârsta mea... nu acesta mă cunoştea ştia cine sunt, era o veche cunoştinţă, un vechi prieten pe care îl crezusem cândva mort.
- Era el este, Z...
- Zein, am spus eu cu jumătate de gură, incapabil să îmi şterg expresia de pe faţă.
- Vă cunoaşteţi? Asta explică frica lui faţă de tine, a spus Athos ţintuindu-mă cu o privire întrebătoare.
- Nu şti nici măcar un sfert din poveste, am spus eu pe acelaşi ton pe care îl avusesem înainte.
- Normal că nu ştiu, la fel ca şi tine Zein, ţine foarte bine de secretele lui.
- Unele lucruri nu trebuiesc spuse, e mai bine ca ele să rămână îngropate în trecut. Vocea lui Zein era aşa cum mi-o aminteam rece, groasă şi puternică. Ultimele raze de soare s-au reflectat în ochii lui galbeni, culoarea specifică vârcolacilor, culorile apusului făcându-i acum o nuanţă puternică de portocaliu. Puteam jura după schimbarea expresiei de uimire ce se creionase pe faţa lui atunci când mă văzuse că se gândea la trecut. Trăsăturile fine ale feţei lui deveniseră dure odată ce muşchi feţei se contractaseră. Buzele lui pline se desenaseră într-o linie dreaptă, iar privirea lui se fixase asupra mea, insă era ca şi cum privirea sa ar fi putut pătrunde dincolo de mine, ca şi cum ar fi putut vedea prin mine.
- Ce e cu expresia acea pe faţa ta Zein, erai mai amuzant înainte şi în plus aşa întâmpini tu un vechi prieten? Am pus sticla de vin pe masa din centrul sufrageriei, deschizându-mi apoi braţele pentru a îmi îmbrăţişa prietenul.
- Azim, a spus aceasta venind repede lângă mine strângându-mă cu putere în braţe. Nu îşi pierduse deloc puterea ce o avea cândva, ba chiar această se mărise considerabil. Te-ai schimbat, atât de mult!
- În timp ce tu ai rămas acelaşi, am spus eu zâmbind. Oh, acum sunt Edan, aş aprecia dacă m-ai numi aşa de acum înainte, iţi poţi imagina motivele.
- Desigur. Am... am crezut că totul a fost pierdut... te-am crezut... oh cât mă bucur să te revăd.
- Si eu prieten drag, şi eu! Sunt atâtea lucruri pe care vreau să ţi-le spun, şi încă atâtea câte vreau să te întreb, dar... cum adică îţi este ţie frica de mine, ţie frică de cineva, am spus eu râzând îmbrăţişându-l încă odată.
- Sau întâmplat multe lucruri de când şti tu... Athos mi-a povestit despre tine, însă cea ce ştie el nu era de ajuns să îmi dau seama cine eşti cu adevărat, te-ai schimbat, iar descrierea pe care acesta mi-a dat-o nu m-a ajutat deloc. Abia acum când am putut simţi mirosul sângelui tău, când am putut fi aproape de tine am realizat că eşti tu. Trebuie să înţelegi că mă temeam, ca unul asemenea ţie m-ar putea urmări, ca însfârşit, ei s-au hotărât să trimită pe urmele mele un adversar pe măsură.
- Înţeleg, era o glumă, îmi imaginam că te-au urmărit şi că au încercat să te atragă de partea lor, iar refuzul însemna moartea.
Eram atât de bucuros pentru că îmi recuperasem vechiul prieten încât uitasem de tot. Cel puţin pentru moment. Zein era un bun prieten, un puternic aliat şi mai presus de toate una din persoanele în care puteam avea deplină încredere. După ce prezentările s-au făcut, ne-am aşezat toţi la masa din salon, eu stăteam în capul acesteia avându-l la stânga pe Hektor şi la dreapta pe Godric, Johann era în celălalt capăt al mesei avându-l la stânga pe Zein şi la dreapta pe Athos. Am stat acolo câteva ore bune în timp ce Hektor ne-a spus ce aflase în oraş despre Sanzzio. Avusesem dreptate când îl trimisesem pe Hektor, doar el putea strânge acele informaţii fără a stârni atenţia autorităţilor. Si eu aş fi putut face acelaşi lucru însă îmi lipsea răbdarea de care acesta dădea dovadă.
Sanzzio dispăruse, cardinalul pe care eu îl atacasem însă care nu îşi mai aducea aminte incidentul deoarece fusese hipnotizat chiar în acea noapte de către Hektor, îi spusese că Sanzzio se plecase în Italia, dându-i ordine să înceteze orice activitate până la întoarcerea lui sau până când el îi va trimite o scrisoare. Dar ceva îmi spunea că nu era ultima dată când eu şi Sanzzio ne vom întâlni. Însă Sanzzio nu conta în acel moment, era bine de ştiut că dispăruse pentru o vreme, dar cel mai important în acel moment era lupta care ne aşteptam, noi eram unsprezece împreună cu Ariadna, Damon, Eric, Katherina şi Damian, iar Dimitri probabil avea de partea lui cel puţin cincizeci de vârcolaci înafară de cei doi fraţi ai lui. Apariţia lui Zein nu făcea decât să mă bucure deoarece ceilalţi nu i-ar fi putut învinge pe Dimitri, Ivan şi Alexei. Dimitri era al meu, Hektor îl alesese pe Alexei, iar Zein era foarte bucuros că el era cel care se lupta cu Ivan se pare că avuseseră multe dispute în trecut.
Seara se lăsase, soarele fiind absorbit de întunericul nopţii fiind înlocuit de o frumoasă semilună. În casă discuţiile se stinseră, fiecare făcea câteceva pentru a se relaxa, Johann citea, Athos şi Zein jucau şah, Hektor se dusese din nou în oraş pentru a o aduce pe Martha, iar Medeea din câte îmi spusese Athos încerca din răsputeri să invoce orice fărâma de magie rămasă în corpul ei, însă era imposibil, ea nu mai avea aşa ceva, în plus un vampir transformat prin venin nu poate folosi magie. Eu eram la subsol, într-una din camerele de acolo unde ţineam armele. Camera nu conţinea decât rafturi pe care se aflau arme, unele datând de pe vremea romanilor, altele având mânere din aur, altele aparţinuseră cândva unor personaje importante din istorie, însă nu acele arme mă interesau, acelea erau simple trofee sau cadouri primite de-a lungul anilor de la prieteni. Cele mai de preţ arme de acolo erau cele pe care eu însumi le vrăjisem. Nu puteam omorî vârcolacii cu arme obişnuite. Am luat toate armele vrăjite din acel depozit pentru a le duce în salon de unde fiecare avea să îşi aleagă arma.
Medeea se întorsese, când m-am întors am găsit-o în fotoliul meu sorbind uşor dintr-un pahar de vin roşu. Făcuse cumpărături în oraş căci acum purta o minunată rochie de un roşu aprins, al cărui corset nu făcea decât să scoată şi mai mult în evidenţă şi mai mult formele corpului ei. Hektor se întorsese şi el, era în bucătărie cu Martha explicându-i de ce plecam. Am lăsat armele pe masă şi m-am îndreptat spre bucătărie pentru a îmi lua la revedere de la Martha, Johann a venit şi el în urma mea. Martha era singurul muritor din Berlin care ştia secretul nostru, singurul în care aveam încredere în acel oraş. La fel ca şi mama ei jurase să ia secretul cu ea în mormânt.
- Martha, am spus eu atunci când am intrat în bucătărie, iţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, pentru noi toţi, o să îmi fie dor de tine şi de sfaturile tale.
- Nu ai de ce să îmi mulţumeşti, Edan, mi-am făcut datoria şi o voi face până la sfârşit. Dacă îmi permiţi indiscreţia aş vrea să îţi dau un ultim sfat, ceva se va întâmpla după lupta pe care o veţi da. Aseară am întins cărţile şi ce am văzut nu mi-a plăcut deloc. Ai mare grijă la deciziile pe care le vei lua în zilele ce urmează, ceva nu e în regulă, nu ştiu ce este nu pot vedea deoarece vârcolacul pe cu care vă veţi lupta e implicat şi îmi blochează vederea dar patru cărţi mi-au atras atenţia: Preoteasă, Diavolul, Moartea şi Omul spânzurat. Sunt forţe puternice implicate în acest joc, ai grijă, Johann, Hektor aveţi grijă voi trei va trebui să aveţi grijă unul de celălalt şi să vă sfătuiţi în deciziile ce le veţi lua.
- Nu ai de ce să îţi faci probleme Martha, acum că Zein ni s-a alăturat lupta e ca şi câştigată, am spus eu zâmbind. Si chiar dacă tu nu îţi dai seama ce înseamnă acele patru cărţi, eu unul cred că ştiu ce înseamnă.
- Nu fi naiv, Edan şi ia în serios avertismentele Marthei, şti foarte clar că mereu sunt adevărate. Vocea lui Hektor era necontrolată şi acompaniată de un mârâit gutural, semn că ceva îl neliniştea. Atât el cât şi Martha mă priveau cu suspiciune, vorbisem mai mult decât trebuia, îngrijorându-i pe amândoi şi dându-le de bănuit.
- Martha, spuse Johann, şti doar că atâta timp cât Edan şi Hektor luptă împreună vom câştiga cu siguranţa, căinii ăia urât mirositori şi fără minte nu ne pot învinge.
- Să sperăm că ai dreptate, Johann, spuse aceasta uitându-se pe rând la noi trei. Aveţi grijă şi nu vă faceţi probleme, mă voi ocupa eu de casă şi de toate celelalte până la întoarcerea voastră.
- Asta nu va fi prea curând, stăm aici de douăzeci de ani, lumea începe să bănuiască. Cel puţin cinci ani va trebui să dispărem, însă vom ţine legătura. Când vom termina cu problemele din Spania ne vom duce la Paris, te vom informa imediat ce vom ajunge acolo.
- Înţeleg!
După încheierea discuţiei m-am întors în sofragerie nu am găsit-o decât pe Medeea care studia cu atenţie o sabie lungă. În timpul în care eu eram în bucătărie vorbind cu cei trei, Athos şi Zein plecaseră afară pentru a se antrena. Zein era un luptător formidabil şi ar fi putut ţine uşor pasul cu mine sau cu Hektor, însă personal aş fi preferat ca Athos să înveţe să lupte ceva mai subtil, să înveţe să atace rapid şi cu precizie înainte ca adversarul să îşi dea seama de intenţiile lui. Deşi Zein a încercat din răsputeri să înveţe să lupte în acest mod nu a reuşit niciodată, instinctele lui animalice sunt foarte greu de controlat, chiar dacă este unul dintre vârcolacii privilegiaţi cei care îşi pot păstra raţiunea atunci când se transformă. În luptă acea parte este încătuşată, fiind incapabil să mai gândească altceva decât cum să îşi sfâşie adversarul.
Eu şi Medeea ne-am privit timp îndelungat fără a ne spune nimic. O gură de vin, o privire furişă şi... nimic. Însă gândurile mele o luaseră razna, pielea mea vibra la gândurile mele. Nu mă puteam abţine să nu mă gândesc la sânii ei rotunzi ce se ascundeau sub acea mătase roşie a corsetului, la legăturile acestuia filigranate cum cedau una după alta presiuni degetelor mele, la pielea ei catifelată ce se topea precum untul la atingerea mea, la mirosul răcoros al acesteia, la buzele ei moi şi savuroase, la limbile noastre prinse într-un război pasional. Doar gândindu-mă simţea o anumită parte a corpului meu prinzând vigoare. Încă o gură de vin, încă o privire, încă puţină vigoare.
- Îmi place rochia, am spus eu zâmbind, luând apoi încă o gură de vin
- Mersi, tu ai plătit pentru ea, a spus aceasta jucându-se cu sabia.
- Am ceva în camera mea care va accentua şi mai mult acel roşu minunat al rochiei, dacă vrei să vi... sunt sigur că iţi va plăcea.
- Nu eşti deloc subtil. Un zâmbet parşiv a apărut în colţul buzelor ei.
- Nu te teme, nu muÅŸc!
- Ah, pierderea ta, am spus eu ridicându-mă apoi de pe fotoliul meu şi levitând până la scara ce ducea la etaj, ajungând în câteva secunde la camera mea. Am deschis unul din sertarele noptierei din stânga patului uriaş cu baldachin scoţând de acolo un pandantiv cu un rubin de zece centimetri prins într-un lănţişor de aur cu lucrătură manuală. După puţin timp am auzit o bătaie în uşă. Stiam că va veni era mult prea curioasă pentru a sta jos. Intră este deschis! M-am lipit de perete lângă uşa lăsând-o să intre, furişându-mă apoi în spatele ei pentru a îi pune pandantivul. I-am sărutat gâtul puţin câte puţin până am ajuns la urechile ei pe care le-am sărutat pasional, luându-le între buze şi masându-le uşor cu limba formând cercuri fine cu vârful acesteia.
- Ai spus că nu muşti!
- Dar nu muşcă, e doar un joc. O să te fac şi pe tine să te joci. O să îmi strigi numele în această seară de nenumărate ori! O să mă implori să te las să respiri, să te las să atingi orgasmul. Ah nici nu şti ce te aşteaptă! Fără a mai aştepta aprobarea ei am închis uşa cu piciorul şi folosindu-mă de telekinezie am răsucit cheia în uşă închizând-o. Am început apoi a desface legăturile corsetului, acestea au cedat uşor atingeri mele cu fiecare legătură care cedă puţin câte puţin din pielea Medeei se arăta, în acel moment acaparam acea părticică de piele cu săruturi, aplicând din loc în loc mici muşcături.
- Deci care este jocul? Care sunt regulile?
- Reguli... nu există reguli, cât despre joc... hmm... ce ai zice de un joc în care eu sunt stăpânul şi tu sclava care trebuie să îmi îndeplinească fiecare dorinţa şi fantezie?
- Să ţi-o trag!
- Eventual... dar acum vreau disciplină. I-am prins sânii în mâini jucându-mă în acelaşi timp cu sfârcurile ei care au răspuns imediat la atingerea mea, întărindu-se. Judecând după modul în care răspunzi atingerii mele, iţi place să fi o sclavă, am adăugat eu întorcând-o cu faţa spre mine pentru ai gusta buzele. Mi-am trecut repede limbă peste acestea pentru a o amăgi, pentru a o domina, era jocul meu, eu deţineam controlul.
- Eşti un nebun, un sadic şi un... I-am pus un deget pe buze oprindu-i cuvintele vulgare pe care urma să mi-le spună.
- Nu aşa vorbeşte o sclavă cu stăpânul ei, Medeea. Văd că încă nu ţi-ai înţeles rolul. Foarte bine atunci! O să te fac să îmi cerşeşti milă draga mea, am spus zâmbind. Am chemat prin telekinezie dintr-un sertar al noptierei din dreapta patului o sfoară şi o panglică de mătase neagră. Am legat-o la ochi cu acea panglică, împingând-o apoi în patul cu aşternuturi de satin roşu, legându-i apoi mâinile de capătul patului cu sfoară.
- Edan, nu e amuzant, a spus ea în timp ce eu îmi dădeam jos hainele.
- Sclavii nu îi spun stăpânului pe nume, draga mea, mi-te vei adresa cu Stăpâne! De câte ori îmi vei spune pe nume iţi voi aplica două tăieturi de cuţit. Fără a o avertiza am scos cuţitul ce îl purtam la pantaloni şi i-am crestat destul de adânc două tăieturi de cinci centimetri pe abdomen. Când lama crestat în carnea ei un ţipăt înfundat de durere a ieşit pe buzele ei, însă a fost în scurt timp înlocuit de un geamăt de plăcere atunci când limba mea a început să deseneze cercuri în jurul sfârcurilor ei. Am continuat apoi pe abdomen, sărutând din loc în loc până am ajuns la locurile unde cu puţin timp în urmă sângele cursese, acel loc mirosea acum a sânge şi lăsându-mă prada instinctelor, colţii mei au apărut muşcând locul din unde fuseseră înainte rănile. Am supt o gură de sânge din acel loc, lăsând un mârâit să îmi iasă imediat ce sângele mi-a traversat gâtul, iar în acelaşi timp geamătul Medeei m-a acoperit. Mi-am continuat coborârea şi adorarea corpului ei care era acum al meu, servit, întins pe pat, gata pentru a fi devorat şi dominat.
Eram intoxicat de mirosul sângelui care se împrăştiase în întreaga cameră şi de gustul pe care acesta îl lăsase în gura mea. Mi-am trecut limba peste propriile-mi buze în încercarea de gusta şi ultima picătură de sânge de pe acestea. Sărutând din loc în loc abdomenul Medeei în scurt timp am ajuns la vaginul ei. I-am desfăcut picioarele îngropându-mi faţa între acestea, un geamăt lung a ieşit pe buzele ei savuroase. Am început să ling partea de sus a vaginului în timp ce două din degetele mele o penetrau făcând mişcarea de dute-vino, înnebunind-o. Nu mai gândea nici ea raţional, asemenea mie se lăsase pradă pasiunii sexuale şi savură fiecare atingere a mea, mi se dăruia toată. Am continuat aşa preţ de câteva minute, până când am simţit că se apropia de orgasm, în acel moment m-am oprit, începând din nou să îi sărut abdomenul, de data aceasta am început să urc până când am ajuns la sânii ei, limba mea să jucat puţin cu aceştia, muşcând sânul stâng atât de tare încât colţii mei au străpuns pielea şi sângele a început să îmi inunde gura.
Am sărutat-o apoi pe buze limbile noastre prinzându-se într-un duel al plăceri, amândoi încercam să îl savurăm cât mai mult pe celălalt, încercând să cucerim plăcerea celuilalt cu a noastră. Am rupt după ceva timp sărutul lipindu-mi buzele de urechea ei dreaptă.
- Te voi dezlega acum dacă promiţi să te comporţi ca o sclavă cuminte, i-am şoptit eu în ureche. Glasul îmi era înfundat şi respiraţia grea.
- Promit. Glasul ei era la fel ca al meu. I-am desfăcut ambele legături, îndepărtându-mă apoi de ea aşezându-mă pe scaunul de lângă geamul de lângă pat înainte ca ea să se ridice.
- Acum sclavo e timpul să îi oferi stăpânului tău plăcere am spus eu depărtându-mi picioarele. Membrul meu a tresărit la gândurile care îmi treceau prin minte. În genunchi, şi vino spre mine în patru labe ca o căţeluşa cuminte ce eşti şi arată-i jucăriei dintre picioarele mele afecţiunea ta.
Îşi intrase atât de bine în rol, punând toată pasiunea în cea ce făcea, vrând să mă facă să simt în al nouălea cer. Până la urmă motivul pentru care acceptase acest joc nu conta acum că era prinsă în el, îi plăcea la fel şi mie şi doar asta conta. Buzele ei pe mădularul meu îmi trimiteau fiori de plăcere în tot corpul, îmi simţeam fiecare fir de păr din cap vibrând. În timp ce buzele ei maşau lungimea membrului meu limba ei forma rotocoale pasionale în jurul capului acestuia.
Orgasmul se aduna puţin câte puţin în corpul meu, simţeam că încurând un val cald din lichidul creaţiei va ieşi din mine, însă vrând să prelungesc acest moment magic cât mai mult am oprit-o pe Medeea, deoarece acum era rândul ei să fie cea chinuită. Voiam să o fac să mă implore să o pătrund, să mă implore să o fac fericită, să îmi strige numele aşa cum îi promisesem.
- Acum e rândul meu, am spus eu ridicând-o în picioare, ridicându-mă şi eu în acelaşi timp de pe scaun. Am început să o sărut, încurând prinzându-ne amândoi într-un sărut lung şi fierbinte. Limbile noastre erau din nou prinse în lupta aprigă de cucerire, de impunere a pasiunii, de dominare a celuilalt. Îmi puteam simţi gustul pe limba ei care în urmă cu câteva clipe mă adusese în pragul extazului. Mâna mea stângă a ajuns intenţionat pe sânul ei stâng, prinzând-o de sfârcul acestuia, întărit şi jucându-se cu el trimiţând în corpul ei plăcere şi durere în acelaşi timp. În tot acest răstimp sărutul nostru a continuat, cealaltă mână alunecând uşor între picioarele ei, pentru ca în final două degete neastâmpărate să îşi croiască drumul în ea, mi-am continuat jocul cu sânul şi vaginul ei, fără a rupe nici o secundă sărutul, până când am putut mirosi în aer faptul că şi ea se apropia de orgasm. Mi-am retras degetele şi mâna de pe sânul ei, rupând în acel moment şi sărutul nostru. Amândoi respiram greu şi sacadat. Refuzând să îi fac pe plac înainte ca ea să mă implore să o penetrez, mi-am trecut degetele ce se jucaseră cu vaginul ei peste buzele ei apetisante, ea primindu-le de bunăvoie în gură pentru a le gusta.
- Edan, aaah... Stăpâne, a spus ea muşcând uşor degetul mijlociu al mâinii mele, pătrunde-mă, fă-mă a ta cu totul, vreau să simt mădularul tău intrând în mine până la refuz... Edan, te rog.
Asta am aşteptat am prins-o de talie aşezând-o apoi repede în pat, i-am desfăcut picioarele şi am pătruns-o, membrul meu lung a intrat în ea cu totul, iar în acel moment buzele eu s-au desfăcut pe ele creionându-se un geamăt mut. Stăteam în genunchi în pat, iar ea întinsă pe acesta cu picioarele încrucişate pe fesele mele împingându-mă în ea în timp ce eu împingeam la rândul meu, creând astfel o penetrare lungă şi puternică.
Două minute bune în acea poziţie am prins-o din nou de talie ricanând-o spre mine pentru a o putea săruta, ea a rămas cu picioarele încrucişate la spatele meu tot acest timp. Am strâns-o în braţe ţinând-o bine apoi am sărit repede din pat, lipind-o de uşa camerei unde am continuat mişcarea de dute-vino, gemetele noastre erau precum un cor ce cânta un imn al pasiuni şi al plăcerii imense ce corpurile noastre o emanau prin prii pielii noastre. Foamea ce o aveam unul pentru celălalt a ajuns la cote maxime atunci când eu am început să levitez ţinând-o în braţe până când spatele ei a atins tavanul camerei unde jocul nostru murdar şi pervers a continuat minute în şir până când amândoi am ajuns la un incredibil orgasm simultan, în acel moment eu mi-am înfipt dinţi în gâtul ei luându-i sângele în timp ce membrul meu îi oferea lichidul vieţii.
- Aaah, Edan! Edan! Edaaan!
Amândoi am adormit epuizaţi după acele momente eu întins pe spate în pat iar ea cu capul pe pieptul meu. Nu ştiu cât timp am dormit, însă am fost trezit de vocile ce se auzeau de pe hol. M-am ridicat repede din pat pentru a înţelege mai bine şoaptele ce mă treziseră. Medeea şi fiul ei se certau, iar eu eram din câte se pare subiectul acestei discuţii. Am devenit curios atunci când mi-am auzit numele rostit, însă din păcate nu am prins toată conversaţia ci doar finalul acesteia. Am rămas în acel moment cu şi mai multe dubii şi zeci de întrebări fără răspuns.
- Uită-te la tine eşti patetică! Crezi că dacă te vei culca cu el şi îi vei câştiga încrederea vei reuşi să iţi pui planurile tale nebuneşti în aplicare. Crezi că te voi lăsa să te foloseşti de el aşa cum te-ai folosit de mine când eram copil?
- Sunt mama ta, nu îţi permit să îmi vorbeşti aşa! Nu şti nimic despre mine, tot ce am făcut şi fac în viaţă este pentru binele meu şi al tău. Crezi că alegându-l pe el în locul meu îţi va fi mai bine? Nu ai idee cine este Edan sau cât de periculos este. Tu nu îi cunoşti decât faţa mascată şi eşti vrăjit ca un prost de ea însă cea de sub mască este un oribilă pe care nu doresc nimănui să o cunoască. Vei vedea în Spania cine este el cu adevărat, iar atunci îmi vei da dreptate.
- Tu vorbeşti de afecţiune şi dreptate? Cred că visez! Cine eşti tu să îl judeci pe el, tu care m-ai ţinut închis încă de la vârsta de patru ani într-o cameră pe tavanul căreia desenaseşi o pentagramă pentru a îmi canaliza puterile şi a le folosi în scopuri numai de tine ştiute. Crezi că m-am lăsat minţit de teatrul pe care l-ai jucat în noaptea când Edan m-a salvat? Nu tu ai fost lângă mine atunci când am călărit primul meu cal, sau atunci când copil fiind aveam nevoie de afecţiunea unui adult. Zilele în care mă foloseai sau terminat acum şapte ani însă nu ai ştiut niciodată să iţi admiţi înfrângerea. Ai pierdut din clipa în care am fugit de acasă şi l-am întâlnit pe Zein şi am aflat totul despre tine, ţi-ai sigilat secretele bine de frică să nu îţi fie citite de Edan, însă ai fost prea îngâmfată şi nu te-ai gândit că mai poate există cineva care să ştie ce ai făcut. Ţine minte dacă vei călca greşit Edan va afla totul.
- Nu mă ameninţa! Nu şti nimic, eşti o altă victimă inocentă orbită de farmecele lui şi de vorbele mieroase dar vei realiza încurând că nu eu îţi sunt duşmanul.
- stiu totul mama, totul despre tine şi totul despre Edan, eu mi-am ales tabăra rămâne să ţi-o alegi tu. Decizia e a ta uita orice plan nebunesc ai şi eu voi ţine secretul tău pentru mine şi îl voi obliga pe Zein să facă la fel. Alege greşit şi Edan află totul şi atunci sunt sigur că sub orice piatră te vei ascunde te va găsi şi atunci când te va găsi şi el şi Hektor te vor face să iţi doreşti să nu te fi născut.
- Nu ai îndrăzni! Sunt mama ta!
- Pune-mă la încercare! A şi ca să şti... eu nu am mamă, tu nu ai ştiut niciodată să fi o mamă.
- Athos, vino aici! Athos!
_______________________________________
in cazul in care va intrebati cum arata Edan sau dupa ce m-am ghidat in crearea portretului fizic aici aveti sursa:
Edan
@ich la fel si pentru tine:). desigur vei fi printre primele persoane care vor primi un exemplar cu semnatura. si sper ca acest capitol sa te faca sa intelegi de ce i-am ales acele replici Medeei.
@Serenity multumesc pentru ca mi-ai evidentiat greselile. voi fi mai atent pe viitor promit. sper din tot sufletul ca ti-a placut ce ai citit si ca vei mai citi in continuare.
si nu in ultimul rand multumesc celor care mi-au facut in jur de 1600 de vizionari, celor care au avut curajul sa citeasca capitolele lungi pe care le-am postat si care insa nu au considerat ca un mic comentariu ar fi binevenit si apreciat va multumesc.
bun fara a mai lungi:
avertisment+18
textul urmator contine scene nerecomandate minorilor. cititi pe propria raspundere.
Soapte in intuneric
In intunericul noptii chiar si frunzele vorbesc. Trebuie doar sa asculti mutele lor soapte pentru a le afla secretele. Secret. Acel mic adevar ce iti poate schimba viataa.
- Edan
Ce ar fi lumea aceasta fara secrete. Ce s-ar întâmpla oare daca orice om ar cunoaşte cele mai ascunse secrete ale lumii. Sau ce s-ar întâmpla atunci când fiecare om ar spune adevarul şi numai adevarul. Imagineaza-ţi sa şti tot ce se întâmpla în jurul tau fara ca nimeni sa te minta, fara secrete, sa ai în faţa ta toate secretele, sa intri într-un joc de carţi unde toate carţile sunt pe faţa, sa cunoşti fiecare etapa a jocului numit viaţa...
Personal consider ca totul ar fi plictisitor. Fiecare om are dreptul la propriile secrete. Dar daca aflarea secretului unei alte persoane te va ajuta sa îţi atingi scopul, daca un simplu secret, o simpla fapta, un simplu gest, iar în cazul meu o simpla persoana ţi-ar distruge viaţa, visele, pe tine şi pe cei pe care îi iubeşti. Ce ai face? Ai plânge pentru ca viaţa ţi-a fost distrusa? Ai râde de propria neputinţa de a evita acel lucru? Ai încerca sa uiţi totul şi sa mergi mai departe? Te-ai învinovaţii în fiecare zi, în fiecare minut ca nu ai putut face nimic. Ai încerca sa recreezi cea ce ai pierdut, sa recladeşti piesa cu piesa viaţa pe care ai pierdut-o, sau ai alege razbunarea? Tu ce ai alege?
Eu le-am ales pe toate. Pe toate în acelaşi timp. Am plâns, am râs, am uitat, m-am învinovaţit, am recreat cea ce am pierdut iar acum am lânga mine persoane pe care le iubesc şi care la rândul lor îmi împartaşesc acelaşi sentiment, am recladit totul bucata cu bucata pâna când mi-am recapatat viaţa şi m-am razbunat o, da m-am razbunat. Dulce razbunare. Si ne iarta noua greşelile noastre precum şi noi iertam greşiţilor noştrii. De ce am ierta? De ce i-am ierta pe cei ce ne greşesc, pe cei ce ne distrug, pe cei ce ne fura şi ne tradeaza? De ce? Nu... nu merita iertare, merita sa fie distruşi, aşa cum ei ne-au distrus şi tradat pe noi.
Oamenii spun ca viaţa lor e grea, ca oricât ar lupta pentru o viaţa mai buna mereu, mereu apare ceva ce naruie ceea ce ei cladesc prin munca. Hmm, dar se înşala. Viaţa lor e mult prea scurta pentru ca ei sa realizeze într-adevar ce înseamna sa lupţi pentru ceea ce îţi doreşti. Mor prea repede ducându-se în putreziciunea în care sunt destinaţi sa ajunga. Devin gramezi de oase mult prea repede pentru a realiza ca scurta lor existenţa atârna de un fir de aţa şi ca impasurile întâmpinate de-a-lungul acesteia sunt atât de mici şi uşor de trecut. Lupta pentru lucruri frivole precum bani şi faima, hmm daca macar o data în minciuna numita viaţa pe care o au s-ar gândi la ei, la viaţa lor, la persoanele care cu adevarat conteaza pentru ei, la cum sa îşi prelungeasca existenţa, la frumuseţea şi libertatea vieţii, ah cât de...
Am spus într-un capitol anterior ca oamenii sunt fiinţe firave şi slabe ce se lasa înşelaţi de aparenţe asta aducându-le uneori moartea. Am fost şi eu aşa cândva, nu îmi e ruşine sa recunosc. Am fost înşelat, am fost tradat şi mi-au fost luate de lânga mine cele mai preţioase lucruri pe care le aveam. Am fost lasat plutind singur în neant, într-un abis rece în care flacarile cele mai calde ma ardeau chinuindu-ma încontinuu. Am fost legat de propria minte într-o dimensiune creata de propriile mele gânduri de vinovaţie, un vis, un coşmar haotic din care nu puteam ieşi. Singur, încatuşat, secat de viaţa, lipsit de orice dorinţa de a mai trai. Chiar şi acum dupa mult, mult timp înca ma mai doare atunci când ma gândesc, dar m-am razbunat pe toţi cei ce m-au ranit, nu am iertat şi nu îi voi ierta niciodata pe cei ce vor încerca sa îmi ia preţioasele mele lucruri.
Dupa convorbirea mea mentala cu Ariadna, eram în sfârşit gata de plecare. Hektor deja îi explicase Medeei ce se întâmplase în timpul în care ea fusese inconştienta, iar eu îi explicasem lui Godric. Lasasem în urma orice gând anterior, eram concentrat pe lupta simţeam adrenalina alergându-mi prin vene, simţeam energia acumulându-se în mine şi responsabilitatea. Da responsabilitatea, eram responsabil de viaţa lui Godric, trebuia sa îl protejez, aveam nevoie de el. Medeea a facut câteva comentarii la adresa Ariadnei fiindca cele doua nu se suporta, însa atunci când eu i-am spus sa înceteze, drama s-a sfârşit.
Urma ca seara urmatoare sa plecam, în seara zilei de 4 august. Mai erau câteva lucruri de facut înainte de a ne lua ramas bun de la Berlin. Johann trebuia sa se ocupe de câteva afaceri în oraş, sa închida unele contracte şi sa recupereze unele sume de bani, Hektor fusese însarcinat sa afle zvonurile ce se raspândisera în oraş despre dispariţia mea şi a lui Athos, deoarece în cele zece zile cât Athos şi mama sa treceau prin procesul de transformare nu avusese loc nici o execuţie, iar eu ramasesem acasa pentru a le explica celor doi nou nascuţi în ce consta o lupta cu vârcolaci. Ne aflam toţi trei în camera de zi stând lânga şemineu în trei fotolii negre.
- Ce ştiţi despre lobishomen sau licantrop sau vârcolac, spuneţi-i cum vreţi, i-am întrebat eu pe cei doi Medeea a fost cea care a raspuns.
- Nu prea multe, ştiu doar ca sunt creaturi ale lunii pline, oameni a caror înfaţişare se schimba devenind jumatate om jumatate lup, nu mi-a fost dat sa vad unul în ce patru mii de ani, însa cred ca e mai mult decât atât.
- Athos? Mai poţi adauga ceva la ce a spus mama ta sau încep eu sa explic?
- Da! Stiu câte ceva despre puterile lor. Am... chiar daca mama o sa se înfurie pentru ca am ţinut asta un secret... am un prieten care este vârcolac, i-am salvat viaţa cândva şi de atunci a jurat ca va fi în serviciul meu tot restul existenţei lui. L-aş putea chema daca vrei, este destul de puternic şi ne-ar putea fi de ajutor.
- Interesant, nu m-aş fi gândit ca ai fost atât de aproape de unul, dar ma îndoiesc ca un licantrop obişnuit are vreo şansa în faţa lui Dimitri.
- Si când aveai de gând sa îmi spui asta, a întrebat Medeea furioasa.
- Sincer? Niciodata, fiindca imediat ce ai fi aflat l-ai fi capturat şi cine ştie ce ţi-ar fi trecut prin mintea aia bolnava. Edan tocmai de aceea îţi spuneam ca ne-ar fi de folos deoarece nu este chiar obişnuit. Ţi-am spus ştiu destul de mult despre ei, despre puterile lor, slabiciunile, rangurile şi chiar şi despre sigiliul celor noua.
Interesant, si cum ai de gând sa îl contactezi, am gândit, punând gândul în mintea lui Athos, şti doar ca nu îţi mai poţi folosi magia odata ce ai fost transformat prin venin. M-am ridicat apoi din fotoliu plimbându-ma prin camera în aşteptarea raspunsului lui Athos, lasând-o pe Medeea sa creada ca ma gândesc la cele spuse de fiul ei.
Nu am nevoie de magie pentru a îl chema, este pe aproape, a venit cu mine însa se teme enorm de tine. Am un dinte de al lui, odata ce ma voi fi înţepat cu acesta şi sângele meu îl va atinge va veni. Oh, Edan încearca sa fi rezonabil şi sa nu îl sperii prea mult, se teme şi aşa doar când îţi aude numele.
Cheama-l ne va fi de folos. Interesant este ca a avut atât de multa încredere în tine încât sa îţi dea unul din colţii lui, ştiind ca planuiai sa devii un vampir. Nu te teme, daca tu ai încredere în el atunci îţi promit ca nu îi voi face nimic.
Am încredere deplina în el!
Cheama-l atunci! Du-te, adu-l aici, de mama ta ma voi ocupa eu.
Ai grija! Sa nu ai prea multa încredere în ea. Cu aceste cuvinte Athos s-a ridicat din fotoliu facându-se nevazut pe uşa, ieşind afara şi fugind spre padure.
- Athos! Athos, am strigat eu dar în zadar caci acesta era deja departe.
- Nu are rost sa te prefaci Edan, ştiu ca aţi vorbit telepatic, mereu ţi-a placut sa fi misterios, mereu ţi-a placut sa ţi secrete şi sa joci numai în avantajul tau. Deci care e marea lecţie pe care trebuie sa mi-o dai, deoarece sunt aproape sigura ca nu ai sa îmi spui nimic în legatura cu rangurile şi acel sigiliu! Am dreptate?
- Da. Trebuie să ai foarte mare grijă în lupta ce va urma, nu te lăsa muşcată, saliva lor este otrăvitoare pentru noi. Evită pe cât posibil asta căci dacă o vei face nu avem decât cincisprezece minute până când vei muri, şi îmi va fi imposibil să extrag otrava în timpul unei lupte. În al doilea rând va trebui să fi foarte atentă în zilele următoare la antrenamente singurele moduri de a îi omorî sunt fie muşcătura unui vampir, fie decapitarea sau incinerarea.
- Am înţeles!
- Nu nu ai înţeles. Nu este o joacă, în mod clar nu este o joacă, ca atunci când tu încercai să mă omori pe mine, va trebui să fi precisă şi rapidă sau vei muri. Sunt rapizi şi au instincte foarte bune însă ca vampir eşti mult mai rapidă, însă mirosul, văzul şi auzul lor sunt mult mai bune, va trebui mereu să gândeşti şi să ataci înainte ca ei să atace. Vei fi singură în luptă nimeni nu te va ajuta fiindcă toţi vom lupta, nu îţi întoarce spatele nici o clipă.
- Faci totul să pară atât de periculos, înţeleg că sunt puternici dar să fim serioşi fiul meu s-a împrietenit cu unul, nu prea par genul care să gândească prea mult.
- Nu fi proastă, căci îţi vei pierde viaţa, Dimitri şi haita lui trebuie luată foarte în serios. În plus nu confunda un jurământ făcut de vârcolac cu bunătatea sau slăbiciunea. Sunt sigur că prietenul lui Athos nu trebuie nici el subestimat, însă jurământul făcut fiului tău e sacru pentru el, o legătură între el şi Athos ce nu poate fi ruptă decât de moartea lui sau a lui Athos, nici cea mai puternică vrajă făcută de cel mai puternic vrăjitor nu poate rupe o asemenea legătură. Acum lasă-mă, am nevoie de linişte, te sfătuiesc să faci acelaşi lucru, relaxează-te, odihneşte-te, fă cea ce îţi place de mâine seară totul se va schimba, vom începe antrenamentele şi nu ştiu de câtă odihnă vei avea parte.
Pe zi ce trecea mă îndoiam tot mai mult de intenţiile Medeei, până şi fiul ei Athos mă avertiza să am grijă. Mă gândeam dacă nu cumva fusese o greşeală să o transform. Medeea mă trădase o dată, încercase de nenumărate ori să mă omoare pentru că refuzasem să îi fac pe plac. Atâtea dubii, până şi Johann a cărui încredere poate fi uşor câştigată presimţea că ceva nu era în regulă cu aceasta. Timpul trecea cu repeziciune în timp ce îi aşteptam pe Hektor, Johann şi Athos.. Trecuseră aproape patru ore de la discuţia cu Medeea, era ora patru după amiază, timp în care am stat singur în sufrageria enormă, în fotoliul meu negru, sorbind din când în când din paharul de vin roşu, înconjurat de cărţi şi manuscrise pe care le puteam recita oricând în cel mai mic detaliu.
Ce loc mai bun să te afunzi în gânduri decât acela? Aveam ochii aţintiţi asupra unui tablou aflat deasupra şemineului, un portret a lui Johann, pictat chiar de mine în urmă cu câţiva ani, imortalizându-i chipul pe pânză. Blond cu părul creţ până la urechi, o privire rece, cu ochii lui albaştri de lapis lazuli, buze fine subţiri, nasul mic, chipul oval, semăna atât de bine cu tatăl său, Roland, bunul meu prieten uman. Fiul tău este bine, drag prieten, ultima dorinţă ţi-a fost îndeplinită. Aş vrea să poţi să îl vezi acum! Afundat în gânduri, despre moartea bunului meu prieten, gândurile mi-au zburat la Louis, reluând apoi în mintea mea toate evenimentele petrecute în ultimele săptămâni oprindu-mă asupra zilei în care sigilasem puterile Medeei în mine, la acel vis.
De ce nu mai avusesem înainte acel vis, de ce fusese acesta declanşat de magia Medeei. Nu puteam înţelege. Crudele mele amintiri îmi veniseră de multe ori în vise înainte, amăgindu-mă, cauzându-mi durere, făcându-mă să plâng în mine, deoarece refuzam cu desăvârşire să îmi arăt slăbiciunea în faţa celorlalţi. Dacă aş fi putut da timpul înapoi, măcar pentru o clipă, măcar pentru un minut, pentru a putea evita acel dezastru... Imagini, memorii, gânduri, toate se învârteau în capul meu, chinuindu-mă, bătându-şi joc de mine, râzând parcă de durerea mea. Lacrimile mele sângerii au început să curgă fără să îmi dau seama că rezultat al acelor amintiri. Pierdusem de mult noţiunea timpului, nu mai vedeam nimic în faţa ochilor decât pânza roşie ca de păianjen ţesută de lacrimile mele, nu mai ştiam unde eram sau de ce, sau cum ajunsesem în acea stare. M-ai fi putut decapita în acel moment fără ca eu să realizez.
Edan, de ce plângi? Am fost trezit din acea stare de vocea mentală familiară a lui Hektor care se întorsese.
Mă gândeam... la mine... la trecut... Hektor, răspunde-mi sincer... mă urăşti pentru că... pentru că... Am gândit eu în timp ce îmi scoteam batistă de mătase din buzunarul hainei negre ce o purtăm.
Nu, nu, Edan, de ce te-aş urî, de ce aş face-o, nu ai avut nici o vină.
Oare...? Am spus eu uitându-mă pierdut la E-ul cusut cu fir de aur de pe batista mea al cărei alb era acum pătat de roşu.
Ajunge, Edan nu mai te gândi la acel vis. Îţi promit că te voi ajuta, că voi face tot ce îmi stă în putere să aflu semnificaţia lui. În plus şti foarte bine că va veni şi clipa răzbunării noastre, însă până atunci vreau ca tu să fi bine şi să fi puternic, să fi acel Edan de care toţi se tem, acel vestit Edan care şi-a făcut un renume pentru puterea care o deţine, încă din primele luni ca vampir.
Ai dreptate, iartă-mă, nu ştiu ce m-a apucat.
Am o singură întrebare şi vreau ca tu să îmi răspunzi cu aceiaşi sinceritate de care am dat dovadă eu. Stiu deja răspunsul însă vreau să aud totul din gura ta. I-ai luat magia Medeei?
Da. Îmi imaginam că ţi-ai dat seama, am încercat să ascund totul înlăturând sângele şi mirosul acestuia, însă presupun că m-au dat de gol arsurile din piatră.
Nu e decât o vrajă în lume care să poată face acele arsuri, şi nu e decât o persoană în lume care o poate face. Nu te teme şti foarte clar că nu îţi pot refuza nici un capriciu, dar vreau să ştiu de ce, ce te-a făcut să acţionezi aşa, nu îţi stă în fire să trădezi persoanele pe care le iubeşti, şi poate că îi poţi minţi pe Johann, Medeea şi Athos, însă pe mine nu.
La dracul cu iubirea, căci e trecătoare, azi e mâine nu. Nu mai am încredere deplină în ea. Să fiu sincer o parte din mine niciodată nu a avut. Nu îi puteam lăsa atâta putere la îndemână, a avut stăpânire peste sufletul ei timp de patru mii de ani, iar asta mă împiedică să o pot controla, puterile mele în calitate de creator sunt nule în faţa ei. Si după toate dubiile pe care le aveam exact în ziua când i-am sigilat magia în mine, am acel vis şi ca şi cum asta nu ar fi de ajuns, Athos mi-a spus acum câteva ore să nu am încredere în ea. Nu ştiu ce să mai cred.
Crezi că este într-un fel implicată?
Nu ştiu, voi aştepta şi voi vedea, voi decide pe parcurs ce trebuie să fac. Hektor, jur că dacă e implicată îmi voi încălca orice jurământ şi o voi ucide fără milă.
Te înţeleg! Sunt cu tine, vreau doar să mă laşi să te ajut în acel caz. La fel ca şi tine vreau răzbunare.
După puţin timp, de la discuţia dintre mine şi Hektor, Johan şi Godric au apărut împreuna. După ce Johann mi-a explicat că afacerile noastre merg excelent, spunându-mi în detaliu despre fiecare, l-am chemat pe Godric să se aşeze lângă mine pentru a face schimbul de sânge. Băiatul s-a aşezat pe mânerul fotoliului meu, întinzându-mi mâna dreaptă, colţii mei au pătruns apoi uşor în carne, până când înţepăturile au fost destul de mari încât sângele să înceapă să curgă cu putere. Nu mă puteam sătura de gustul sângelui lui, m-am gândit la ziua când îl voi transforma şi acel gust va pieri, însă m-am consolat repede cu ideea că atunci acesta va fi şi mai bun. Nu am luat mult, căci nu aveam nevoie de mult, eram proaspăt hrănit. Când am terminat mi-am muşcat încheietura mâinii stângi pentru ca el să bea sângele meu. La fel ca şi mine el a luat decât câteva înghiţituri, timp în care rana provocată de mine s-a vindecat.
La scurt timp după aceea a apărut şi Athos, aducând cu el un miros puternic de lup. Când acesta a intrat în casă eu, Hektor şi Johann, am mârâit puternic, făcându-l pe Godric care încă stătea lângă mine să tresară, era pentru prima dată când mă auzea mârâind. Acel sunet gros, feroce şi gutural specific noua. Vampiri urăsc mirosul de lobishomen, la fel cum ei îl urăsc pe al nostru. Asta desigur nu însemna că ne urăm între noi ca persoane întotdeauna. Nu este aşa cum spun unele legende sau cum scrie în unele cărţi.
- Deci unde este prietenul tău cu coadă, l-am întrebat eu pe acesta râzând.
- Ce? Au întrebat Hektor şi Johan în acelaşi timp.
- Athos e plin de surprize se pare că este prieten foarte bun cu un vârcolac, unul care i-a făcut chiar un jurământ.
- Jurământ... este cu adevărat o surpriză, a spus Hektor care ştia foarte bine ce însemna acel jurământ.
- Edan, Hektor, ni s-a adresat Athos ignorând privirea plină de îndoială de pe faţa lui Johann, vreau ca voi doi să vă comportaţi normal, nu ştiu ce a auzit despre voi dar se teme, în special de Edan.
- Nu îi vom face nimic orice prieten de al tău e şi al nostru, a spus Hektor zâmbind. Eu unul m-am mulţumit dând din cap în semn de aprobare. După ce a primit aprobarea mea şi a lui Hektor, Athos s-a făcut repede nevăzut pentru a îşi aduce prietenul care îl aştepta într-un alt loc departe de casa lui Johann. Eram într-o dispoziţie bună în acel moment, trecusem din nou peste criza mea de sentimente datorită lui Hektor şi simţeam nevoia să beau un pahar de vin. Cum Martha avea liber zilele acelea, urmând să vină abia următoarea zi pentru a ne ajuta cu pregătirile pentru călătorie, m-am dus singur în crama pentru a îmi lua o sticlă de vin roşu, vechi de cincizeci de ani. În timpul în care eu eram în cramă pentru a lua vin, Athos şi prietenul său se întoarseră.
Când am ajuns în sufragerie, am fost întâmpinat de către faţa plină de uimire a lui Hektor şi de o persoană pe care o credeam de mult moartă. Aşa cum o oglindă copiază imaginea persoanei care se reflectă în ea aşa am copiat şi eu expresia de pe faţa lui Hektor la vederea vârcolacului ce stătea lângă Athos. Înţelegeam acum de unde se trage acea teamă faţă de mine, nu era pentru că auzise zvonuri despre mine, despre faptul că ucideam orice vampir, vârcolac, sau vrăjitoare care avea nesăbuinţa de a mă provoca, se temea de vârsta mea... nu acesta mă cunoştea ştia cine sunt, era o veche cunoştinţă, un vechi prieten pe care îl crezusem cândva mort.
- Era el este, Z...
- Zein, am spus eu cu jumătate de gură, incapabil să îmi şterg expresia de pe faţă.
- Vă cunoaşteţi? Asta explică frica lui faţă de tine, a spus Athos ţintuindu-mă cu o privire întrebătoare.
- Nu şti nici măcar un sfert din poveste, am spus eu pe acelaşi ton pe care îl avusesem înainte.
- Normal că nu ştiu, la fel ca şi tine Zein, ţine foarte bine de secretele lui.
- Unele lucruri nu trebuiesc spuse, e mai bine ca ele să rămână îngropate în trecut. Vocea lui Zein era aşa cum mi-o aminteam rece, groasă şi puternică. Ultimele raze de soare s-au reflectat în ochii lui galbeni, culoarea specifică vârcolacilor, culorile apusului făcându-i acum o nuanţă puternică de portocaliu. Puteam jura după schimbarea expresiei de uimire ce se creionase pe faţa lui atunci când mă văzuse că se gândea la trecut. Trăsăturile fine ale feţei lui deveniseră dure odată ce muşchi feţei se contractaseră. Buzele lui pline se desenaseră într-o linie dreaptă, iar privirea lui se fixase asupra mea, insă era ca şi cum privirea sa ar fi putut pătrunde dincolo de mine, ca şi cum ar fi putut vedea prin mine.
- Ce e cu expresia acea pe faţa ta Zein, erai mai amuzant înainte şi în plus aşa întâmpini tu un vechi prieten? Am pus sticla de vin pe masa din centrul sufrageriei, deschizându-mi apoi braţele pentru a îmi îmbrăţişa prietenul.
- Azim, a spus aceasta venind repede lângă mine strângându-mă cu putere în braţe. Nu îşi pierduse deloc puterea ce o avea cândva, ba chiar această se mărise considerabil. Te-ai schimbat, atât de mult!
- În timp ce tu ai rămas acelaşi, am spus eu zâmbind. Oh, acum sunt Edan, aş aprecia dacă m-ai numi aşa de acum înainte, iţi poţi imagina motivele.
- Desigur. Am... am crezut că totul a fost pierdut... te-am crezut... oh cât mă bucur să te revăd.
- Si eu prieten drag, şi eu! Sunt atâtea lucruri pe care vreau să ţi-le spun, şi încă atâtea câte vreau să te întreb, dar... cum adică îţi este ţie frica de mine, ţie frică de cineva, am spus eu râzând îmbrăţişându-l încă odată.
- Sau întâmplat multe lucruri de când şti tu... Athos mi-a povestit despre tine, însă cea ce ştie el nu era de ajuns să îmi dau seama cine eşti cu adevărat, te-ai schimbat, iar descrierea pe care acesta mi-a dat-o nu m-a ajutat deloc. Abia acum când am putut simţi mirosul sângelui tău, când am putut fi aproape de tine am realizat că eşti tu. Trebuie să înţelegi că mă temeam, ca unul asemenea ţie m-ar putea urmări, ca însfârşit, ei s-au hotărât să trimită pe urmele mele un adversar pe măsură.
- Înţeleg, era o glumă, îmi imaginam că te-au urmărit şi că au încercat să te atragă de partea lor, iar refuzul însemna moartea.
Eram atât de bucuros pentru că îmi recuperasem vechiul prieten încât uitasem de tot. Cel puţin pentru moment. Zein era un bun prieten, un puternic aliat şi mai presus de toate una din persoanele în care puteam avea deplină încredere. După ce prezentările s-au făcut, ne-am aşezat toţi la masa din salon, eu stăteam în capul acesteia avându-l la stânga pe Hektor şi la dreapta pe Godric, Johann era în celălalt capăt al mesei avându-l la stânga pe Zein şi la dreapta pe Athos. Am stat acolo câteva ore bune în timp ce Hektor ne-a spus ce aflase în oraş despre Sanzzio. Avusesem dreptate când îl trimisesem pe Hektor, doar el putea strânge acele informaţii fără a stârni atenţia autorităţilor. Si eu aş fi putut face acelaşi lucru însă îmi lipsea răbdarea de care acesta dădea dovadă.
Sanzzio dispăruse, cardinalul pe care eu îl atacasem însă care nu îşi mai aducea aminte incidentul deoarece fusese hipnotizat chiar în acea noapte de către Hektor, îi spusese că Sanzzio se plecase în Italia, dându-i ordine să înceteze orice activitate până la întoarcerea lui sau până când el îi va trimite o scrisoare. Dar ceva îmi spunea că nu era ultima dată când eu şi Sanzzio ne vom întâlni. Însă Sanzzio nu conta în acel moment, era bine de ştiut că dispăruse pentru o vreme, dar cel mai important în acel moment era lupta care ne aşteptam, noi eram unsprezece împreună cu Ariadna, Damon, Eric, Katherina şi Damian, iar Dimitri probabil avea de partea lui cel puţin cincizeci de vârcolaci înafară de cei doi fraţi ai lui. Apariţia lui Zein nu făcea decât să mă bucure deoarece ceilalţi nu i-ar fi putut învinge pe Dimitri, Ivan şi Alexei. Dimitri era al meu, Hektor îl alesese pe Alexei, iar Zein era foarte bucuros că el era cel care se lupta cu Ivan se pare că avuseseră multe dispute în trecut.
Seara se lăsase, soarele fiind absorbit de întunericul nopţii fiind înlocuit de o frumoasă semilună. În casă discuţiile se stinseră, fiecare făcea câteceva pentru a se relaxa, Johann citea, Athos şi Zein jucau şah, Hektor se dusese din nou în oraş pentru a o aduce pe Martha, iar Medeea din câte îmi spusese Athos încerca din răsputeri să invoce orice fărâma de magie rămasă în corpul ei, însă era imposibil, ea nu mai avea aşa ceva, în plus un vampir transformat prin venin nu poate folosi magie. Eu eram la subsol, într-una din camerele de acolo unde ţineam armele. Camera nu conţinea decât rafturi pe care se aflau arme, unele datând de pe vremea romanilor, altele având mânere din aur, altele aparţinuseră cândva unor personaje importante din istorie, însă nu acele arme mă interesau, acelea erau simple trofee sau cadouri primite de-a lungul anilor de la prieteni. Cele mai de preţ arme de acolo erau cele pe care eu însumi le vrăjisem. Nu puteam omorî vârcolacii cu arme obişnuite. Am luat toate armele vrăjite din acel depozit pentru a le duce în salon de unde fiecare avea să îşi aleagă arma.
Medeea se întorsese, când m-am întors am găsit-o în fotoliul meu sorbind uşor dintr-un pahar de vin roşu. Făcuse cumpărături în oraş căci acum purta o minunată rochie de un roşu aprins, al cărui corset nu făcea decât să scoată şi mai mult în evidenţă şi mai mult formele corpului ei. Hektor se întorsese şi el, era în bucătărie cu Martha explicându-i de ce plecam. Am lăsat armele pe masă şi m-am îndreptat spre bucătărie pentru a îmi lua la revedere de la Martha, Johann a venit şi el în urma mea. Martha era singurul muritor din Berlin care ştia secretul nostru, singurul în care aveam încredere în acel oraş. La fel ca şi mama ei jurase să ia secretul cu ea în mormânt.
- Martha, am spus eu atunci când am intrat în bucătărie, iţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, pentru noi toţi, o să îmi fie dor de tine şi de sfaturile tale.
- Nu ai de ce să îmi mulţumeşti, Edan, mi-am făcut datoria şi o voi face până la sfârşit. Dacă îmi permiţi indiscreţia aş vrea să îţi dau un ultim sfat, ceva se va întâmpla după lupta pe care o veţi da. Aseară am întins cărţile şi ce am văzut nu mi-a plăcut deloc. Ai mare grijă la deciziile pe care le vei lua în zilele ce urmează, ceva nu e în regulă, nu ştiu ce este nu pot vedea deoarece vârcolacul pe cu care vă veţi lupta e implicat şi îmi blochează vederea dar patru cărţi mi-au atras atenţia: Preoteasă, Diavolul, Moartea şi Omul spânzurat. Sunt forţe puternice implicate în acest joc, ai grijă, Johann, Hektor aveţi grijă voi trei va trebui să aveţi grijă unul de celălalt şi să vă sfătuiţi în deciziile ce le veţi lua.
- Nu ai de ce să îţi faci probleme Martha, acum că Zein ni s-a alăturat lupta e ca şi câştigată, am spus eu zâmbind. Si chiar dacă tu nu îţi dai seama ce înseamnă acele patru cărţi, eu unul cred că ştiu ce înseamnă.
- Nu fi naiv, Edan şi ia în serios avertismentele Marthei, şti foarte clar că mereu sunt adevărate. Vocea lui Hektor era necontrolată şi acompaniată de un mârâit gutural, semn că ceva îl neliniştea. Atât el cât şi Martha mă priveau cu suspiciune, vorbisem mai mult decât trebuia, îngrijorându-i pe amândoi şi dându-le de bănuit.
- Martha, spuse Johann, şti doar că atâta timp cât Edan şi Hektor luptă împreună vom câştiga cu siguranţa, căinii ăia urât mirositori şi fără minte nu ne pot învinge.
- Să sperăm că ai dreptate, Johann, spuse aceasta uitându-se pe rând la noi trei. Aveţi grijă şi nu vă faceţi probleme, mă voi ocupa eu de casă şi de toate celelalte până la întoarcerea voastră.
- Asta nu va fi prea curând, stăm aici de douăzeci de ani, lumea începe să bănuiască. Cel puţin cinci ani va trebui să dispărem, însă vom ţine legătura. Când vom termina cu problemele din Spania ne vom duce la Paris, te vom informa imediat ce vom ajunge acolo.
- Înţeleg!
După încheierea discuţiei m-am întors în sofragerie nu am găsit-o decât pe Medeea care studia cu atenţie o sabie lungă. În timpul în care eu eram în bucătărie vorbind cu cei trei, Athos şi Zein plecaseră afară pentru a se antrena. Zein era un luptător formidabil şi ar fi putut ţine uşor pasul cu mine sau cu Hektor, însă personal aş fi preferat ca Athos să înveţe să lupte ceva mai subtil, să înveţe să atace rapid şi cu precizie înainte ca adversarul să îşi dea seama de intenţiile lui. Deşi Zein a încercat din răsputeri să înveţe să lupte în acest mod nu a reuşit niciodată, instinctele lui animalice sunt foarte greu de controlat, chiar dacă este unul dintre vârcolacii privilegiaţi cei care îşi pot păstra raţiunea atunci când se transformă. În luptă acea parte este încătuşată, fiind incapabil să mai gândească altceva decât cum să îşi sfâşie adversarul.
Eu şi Medeea ne-am privit timp îndelungat fără a ne spune nimic. O gură de vin, o privire furişă şi... nimic. Însă gândurile mele o luaseră razna, pielea mea vibra la gândurile mele. Nu mă puteam abţine să nu mă gândesc la sânii ei rotunzi ce se ascundeau sub acea mătase roşie a corsetului, la legăturile acestuia filigranate cum cedau una după alta presiuni degetelor mele, la pielea ei catifelată ce se topea precum untul la atingerea mea, la mirosul răcoros al acesteia, la buzele ei moi şi savuroase, la limbile noastre prinse într-un război pasional. Doar gândindu-mă simţea o anumită parte a corpului meu prinzând vigoare. Încă o gură de vin, încă o privire, încă puţină vigoare.
- Îmi place rochia, am spus eu zâmbind, luând apoi încă o gură de vin
- Mersi, tu ai plătit pentru ea, a spus aceasta jucându-se cu sabia.
- Am ceva în camera mea care va accentua şi mai mult acel roşu minunat al rochiei, dacă vrei să vi... sunt sigur că iţi va plăcea.
- Nu eşti deloc subtil. Un zâmbet parşiv a apărut în colţul buzelor ei.
- Nu te teme, nu muÅŸc!
- Ah, pierderea ta, am spus eu ridicându-mă apoi de pe fotoliul meu şi levitând până la scara ce ducea la etaj, ajungând în câteva secunde la camera mea. Am deschis unul din sertarele noptierei din stânga patului uriaş cu baldachin scoţând de acolo un pandantiv cu un rubin de zece centimetri prins într-un lănţişor de aur cu lucrătură manuală. După puţin timp am auzit o bătaie în uşă. Stiam că va veni era mult prea curioasă pentru a sta jos. Intră este deschis! M-am lipit de perete lângă uşa lăsând-o să intre, furişându-mă apoi în spatele ei pentru a îi pune pandantivul. I-am sărutat gâtul puţin câte puţin până am ajuns la urechile ei pe care le-am sărutat pasional, luându-le între buze şi masându-le uşor cu limba formând cercuri fine cu vârful acesteia.
- Ai spus că nu muşti!
- Dar nu muşcă, e doar un joc. O să te fac şi pe tine să te joci. O să îmi strigi numele în această seară de nenumărate ori! O să mă implori să te las să respiri, să te las să atingi orgasmul. Ah nici nu şti ce te aşteaptă! Fără a mai aştepta aprobarea ei am închis uşa cu piciorul şi folosindu-mă de telekinezie am răsucit cheia în uşă închizând-o. Am început apoi a desface legăturile corsetului, acestea au cedat uşor atingeri mele cu fiecare legătură care cedă puţin câte puţin din pielea Medeei se arăta, în acel moment acaparam acea părticică de piele cu săruturi, aplicând din loc în loc mici muşcături.
- Deci care este jocul? Care sunt regulile?
- Reguli... nu există reguli, cât despre joc... hmm... ce ai zice de un joc în care eu sunt stăpânul şi tu sclava care trebuie să îmi îndeplinească fiecare dorinţa şi fantezie?
- Să ţi-o trag!
- Eventual... dar acum vreau disciplină. I-am prins sânii în mâini jucându-mă în acelaşi timp cu sfârcurile ei care au răspuns imediat la atingerea mea, întărindu-se. Judecând după modul în care răspunzi atingerii mele, iţi place să fi o sclavă, am adăugat eu întorcând-o cu faţa spre mine pentru ai gusta buzele. Mi-am trecut repede limbă peste acestea pentru a o amăgi, pentru a o domina, era jocul meu, eu deţineam controlul.
- Eşti un nebun, un sadic şi un... I-am pus un deget pe buze oprindu-i cuvintele vulgare pe care urma să mi-le spună.
- Nu aşa vorbeşte o sclavă cu stăpânul ei, Medeea. Văd că încă nu ţi-ai înţeles rolul. Foarte bine atunci! O să te fac să îmi cerşeşti milă draga mea, am spus zâmbind. Am chemat prin telekinezie dintr-un sertar al noptierei din dreapta patului o sfoară şi o panglică de mătase neagră. Am legat-o la ochi cu acea panglică, împingând-o apoi în patul cu aşternuturi de satin roşu, legându-i apoi mâinile de capătul patului cu sfoară.
- Edan, nu e amuzant, a spus ea în timp ce eu îmi dădeam jos hainele.
- Sclavii nu îi spun stăpânului pe nume, draga mea, mi-te vei adresa cu Stăpâne! De câte ori îmi vei spune pe nume iţi voi aplica două tăieturi de cuţit. Fără a o avertiza am scos cuţitul ce îl purtam la pantaloni şi i-am crestat destul de adânc două tăieturi de cinci centimetri pe abdomen. Când lama crestat în carnea ei un ţipăt înfundat de durere a ieşit pe buzele ei, însă a fost în scurt timp înlocuit de un geamăt de plăcere atunci când limba mea a început să deseneze cercuri în jurul sfârcurilor ei. Am continuat apoi pe abdomen, sărutând din loc în loc până am ajuns la locurile unde cu puţin timp în urmă sângele cursese, acel loc mirosea acum a sânge şi lăsându-mă prada instinctelor, colţii mei au apărut muşcând locul din unde fuseseră înainte rănile. Am supt o gură de sânge din acel loc, lăsând un mârâit să îmi iasă imediat ce sângele mi-a traversat gâtul, iar în acelaşi timp geamătul Medeei m-a acoperit. Mi-am continuat coborârea şi adorarea corpului ei care era acum al meu, servit, întins pe pat, gata pentru a fi devorat şi dominat.
Eram intoxicat de mirosul sângelui care se împrăştiase în întreaga cameră şi de gustul pe care acesta îl lăsase în gura mea. Mi-am trecut limba peste propriile-mi buze în încercarea de gusta şi ultima picătură de sânge de pe acestea. Sărutând din loc în loc abdomenul Medeei în scurt timp am ajuns la vaginul ei. I-am desfăcut picioarele îngropându-mi faţa între acestea, un geamăt lung a ieşit pe buzele ei savuroase. Am început să ling partea de sus a vaginului în timp ce două din degetele mele o penetrau făcând mişcarea de dute-vino, înnebunind-o. Nu mai gândea nici ea raţional, asemenea mie se lăsase pradă pasiunii sexuale şi savură fiecare atingere a mea, mi se dăruia toată. Am continuat aşa preţ de câteva minute, până când am simţit că se apropia de orgasm, în acel moment m-am oprit, începând din nou să îi sărut abdomenul, de data aceasta am început să urc până când am ajuns la sânii ei, limba mea să jucat puţin cu aceştia, muşcând sânul stâng atât de tare încât colţii mei au străpuns pielea şi sângele a început să îmi inunde gura.
Am sărutat-o apoi pe buze limbile noastre prinzându-se într-un duel al plăceri, amândoi încercam să îl savurăm cât mai mult pe celălalt, încercând să cucerim plăcerea celuilalt cu a noastră. Am rupt după ceva timp sărutul lipindu-mi buzele de urechea ei dreaptă.
- Te voi dezlega acum dacă promiţi să te comporţi ca o sclavă cuminte, i-am şoptit eu în ureche. Glasul îmi era înfundat şi respiraţia grea.
- Promit. Glasul ei era la fel ca al meu. I-am desfăcut ambele legături, îndepărtându-mă apoi de ea aşezându-mă pe scaunul de lângă geamul de lângă pat înainte ca ea să se ridice.
- Acum sclavo e timpul să îi oferi stăpânului tău plăcere am spus eu depărtându-mi picioarele. Membrul meu a tresărit la gândurile care îmi treceau prin minte. În genunchi, şi vino spre mine în patru labe ca o căţeluşa cuminte ce eşti şi arată-i jucăriei dintre picioarele mele afecţiunea ta.
Îşi intrase atât de bine în rol, punând toată pasiunea în cea ce făcea, vrând să mă facă să simt în al nouălea cer. Până la urmă motivul pentru care acceptase acest joc nu conta acum că era prinsă în el, îi plăcea la fel şi mie şi doar asta conta. Buzele ei pe mădularul meu îmi trimiteau fiori de plăcere în tot corpul, îmi simţeam fiecare fir de păr din cap vibrând. În timp ce buzele ei maşau lungimea membrului meu limba ei forma rotocoale pasionale în jurul capului acestuia.
Orgasmul se aduna puţin câte puţin în corpul meu, simţeam că încurând un val cald din lichidul creaţiei va ieşi din mine, însă vrând să prelungesc acest moment magic cât mai mult am oprit-o pe Medeea, deoarece acum era rândul ei să fie cea chinuită. Voiam să o fac să mă implore să o pătrund, să mă implore să o fac fericită, să îmi strige numele aşa cum îi promisesem.
- Acum e rândul meu, am spus eu ridicând-o în picioare, ridicându-mă şi eu în acelaşi timp de pe scaun. Am început să o sărut, încurând prinzându-ne amândoi într-un sărut lung şi fierbinte. Limbile noastre erau din nou prinse în lupta aprigă de cucerire, de impunere a pasiunii, de dominare a celuilalt. Îmi puteam simţi gustul pe limba ei care în urmă cu câteva clipe mă adusese în pragul extazului. Mâna mea stângă a ajuns intenţionat pe sânul ei stâng, prinzând-o de sfârcul acestuia, întărit şi jucându-se cu el trimiţând în corpul ei plăcere şi durere în acelaşi timp. În tot acest răstimp sărutul nostru a continuat, cealaltă mână alunecând uşor între picioarele ei, pentru ca în final două degete neastâmpărate să îşi croiască drumul în ea, mi-am continuat jocul cu sânul şi vaginul ei, fără a rupe nici o secundă sărutul, până când am putut mirosi în aer faptul că şi ea se apropia de orgasm. Mi-am retras degetele şi mâna de pe sânul ei, rupând în acel moment şi sărutul nostru. Amândoi respiram greu şi sacadat. Refuzând să îi fac pe plac înainte ca ea să mă implore să o penetrez, mi-am trecut degetele ce se jucaseră cu vaginul ei peste buzele ei apetisante, ea primindu-le de bunăvoie în gură pentru a le gusta.
- Edan, aaah... Stăpâne, a spus ea muşcând uşor degetul mijlociu al mâinii mele, pătrunde-mă, fă-mă a ta cu totul, vreau să simt mădularul tău intrând în mine până la refuz... Edan, te rog.
Asta am aşteptat am prins-o de talie aşezând-o apoi repede în pat, i-am desfăcut picioarele şi am pătruns-o, membrul meu lung a intrat în ea cu totul, iar în acel moment buzele eu s-au desfăcut pe ele creionându-se un geamăt mut. Stăteam în genunchi în pat, iar ea întinsă pe acesta cu picioarele încrucişate pe fesele mele împingându-mă în ea în timp ce eu împingeam la rândul meu, creând astfel o penetrare lungă şi puternică.
Două minute bune în acea poziţie am prins-o din nou de talie ricanând-o spre mine pentru a o putea săruta, ea a rămas cu picioarele încrucişate la spatele meu tot acest timp. Am strâns-o în braţe ţinând-o bine apoi am sărit repede din pat, lipind-o de uşa camerei unde am continuat mişcarea de dute-vino, gemetele noastre erau precum un cor ce cânta un imn al pasiuni şi al plăcerii imense ce corpurile noastre o emanau prin prii pielii noastre. Foamea ce o aveam unul pentru celălalt a ajuns la cote maxime atunci când eu am început să levitez ţinând-o în braţe până când spatele ei a atins tavanul camerei unde jocul nostru murdar şi pervers a continuat minute în şir până când amândoi am ajuns la un incredibil orgasm simultan, în acel moment eu mi-am înfipt dinţi în gâtul ei luându-i sângele în timp ce membrul meu îi oferea lichidul vieţii.
- Aaah, Edan! Edan! Edaaan!
Amândoi am adormit epuizaţi după acele momente eu întins pe spate în pat iar ea cu capul pe pieptul meu. Nu ştiu cât timp am dormit, însă am fost trezit de vocile ce se auzeau de pe hol. M-am ridicat repede din pat pentru a înţelege mai bine şoaptele ce mă treziseră. Medeea şi fiul ei se certau, iar eu eram din câte se pare subiectul acestei discuţii. Am devenit curios atunci când mi-am auzit numele rostit, însă din păcate nu am prins toată conversaţia ci doar finalul acesteia. Am rămas în acel moment cu şi mai multe dubii şi zeci de întrebări fără răspuns.
- Uită-te la tine eşti patetică! Crezi că dacă te vei culca cu el şi îi vei câştiga încrederea vei reuşi să iţi pui planurile tale nebuneşti în aplicare. Crezi că te voi lăsa să te foloseşti de el aşa cum te-ai folosit de mine când eram copil?
- Sunt mama ta, nu îţi permit să îmi vorbeşti aşa! Nu şti nimic despre mine, tot ce am făcut şi fac în viaţă este pentru binele meu şi al tău. Crezi că alegându-l pe el în locul meu îţi va fi mai bine? Nu ai idee cine este Edan sau cât de periculos este. Tu nu îi cunoşti decât faţa mascată şi eşti vrăjit ca un prost de ea însă cea de sub mască este un oribilă pe care nu doresc nimănui să o cunoască. Vei vedea în Spania cine este el cu adevărat, iar atunci îmi vei da dreptate.
- Tu vorbeşti de afecţiune şi dreptate? Cred că visez! Cine eşti tu să îl judeci pe el, tu care m-ai ţinut închis încă de la vârsta de patru ani într-o cameră pe tavanul căreia desenaseşi o pentagramă pentru a îmi canaliza puterile şi a le folosi în scopuri numai de tine ştiute. Crezi că m-am lăsat minţit de teatrul pe care l-ai jucat în noaptea când Edan m-a salvat? Nu tu ai fost lângă mine atunci când am călărit primul meu cal, sau atunci când copil fiind aveam nevoie de afecţiunea unui adult. Zilele în care mă foloseai sau terminat acum şapte ani însă nu ai ştiut niciodată să iţi admiţi înfrângerea. Ai pierdut din clipa în care am fugit de acasă şi l-am întâlnit pe Zein şi am aflat totul despre tine, ţi-ai sigilat secretele bine de frică să nu îţi fie citite de Edan, însă ai fost prea îngâmfată şi nu te-ai gândit că mai poate există cineva care să ştie ce ai făcut. Ţine minte dacă vei călca greşit Edan va afla totul.
- Nu mă ameninţa! Nu şti nimic, eşti o altă victimă inocentă orbită de farmecele lui şi de vorbele mieroase dar vei realiza încurând că nu eu îţi sunt duşmanul.
- stiu totul mama, totul despre tine şi totul despre Edan, eu mi-am ales tabăra rămâne să ţi-o alegi tu. Decizia e a ta uita orice plan nebunesc ai şi eu voi ţine secretul tău pentru mine şi îl voi obliga pe Zein să facă la fel. Alege greşit şi Edan află totul şi atunci sunt sigur că sub orice piatră te vei ascunde te va găsi şi atunci când te va găsi şi el şi Hektor te vor face să iţi doreşti să nu te fi născut.
- Nu ai îndrăzni! Sunt mama ta!
- Pune-mă la încercare! A şi ca să şti... eu nu am mamă, tu nu ai ştiut niciodată să fi o mamă.
- Athos, vino aici! Athos!
_______________________________________
in cazul in care va intrebati cum arata Edan sau dupa ce m-am ghidat in crearea portretului fizic aici aveti sursa:
Edan
![[Imagine: 359k875.png]](http://i53.tinypic.com/359k875.png)
I will fight, one more fight
Don't break down in front of me.
I will fight, one more fight
I am not the enemy.
I will try one last time
Are you listening to me?
I will fight, the last fight
I am not your enemy.
Fiction:
Memento Non Mori
Iris Infinit
Midnight Waltz
Retroversus