Laevis

[BloodyInnocence]

Deci asa cum vedeti este un fic in colaborare cu Denny, din punctul meu de vedere o sa fie interesanta aceasta colaborare:) Sper sa reusim sa creem ceva nemaipomenit.
Ce sa va spun despre poveste? Este genul fantastic si o sa vedeti rasturnari de situatie si multa actiune, dar pentru un inceput va rog sa suportati impreuna cu mine o mica incursiune in istoria celor ce au ajuns sa traiasca pe Pamant.:)
Sper sa va placa si sa ne spuneti parerea voastra.

Laevis

Prolog

Pamantul este pe moarte, iar omenirea este impartita in doua. Oameni care au reusit sa ramana normali, luptandu-se cu aerul toxic, ce constituie acum in anul 2234 atmosfera Pamantului, si cu apa poluata si oameni care au suferit transformari din cauza ca nu au avut posibilitatea de a se proteja. Unii au murit, altii au suferit groznice mutatii, dar majoritatea au suferit niste mutati la nivelul adn-ului care le-a oferit niste puteri. Acestia din urma au fost numiti mutanti si sunt vanati de cei care se numesc „ Normali” pentru ca sunt diferiti. Cand Pamantul era pe punctul de a deveni o planeta ostila, Normali au construit nave si s-au dus pe o planeta numita Anoestera. O planeta in afara sistemului nostru solar, o planeta pe care se lucra de ani de zile tocmai pentru a o face sa corespunda cu nevoile oamenilor. Asa ca au plecat, lasand pamantul sa moara in pace si lasand mutanti pe acesta sa moara si ei odata cu el. Numai ca nu am murit, sper nemultumirea Normalilor. Asa cum am spus, noi avem puteri. Acestea se manifesta in natura, dar ne-a luat multi ani sa invatam sa le controlam, din moment ce totul pe aceasta lume era corupta, facand totul foarte greu de controlat. Unii controlau focul si cu ajutorul acestuia si metalele, reusind sa creeze diferite lucruri iar cu aceasta abilitate au curatat pamantul si apele de toate metalele ce otraveau locurile inconjuratoare. Altii controlau apele si toate vietuitoarele, in afara de oameni. Acestia erau mult mai greu de controlat si de inteles, fiind fiinte care gandesc. Cei ce aveau acea putere impreuna cu cei ce puteau controla pamantul si automat si plantele, au redat culoare planetei, readucand la viata specii de plante si animale de mult disparute, iar ultimii puteau manipula aerul, atmosfera, clima, ei au scapat de toxinele ce il otraveau, redandu-i acea culoare de albastru deschis cerului ce de mult timp nu m-ai cunoscuse altceva decat negru si gri. Si imi amintesc acea zi in care cei ce stapaneau aceste elemente au terminat. Nu aveam decat doisprezece ani, dar imi amintesc de parca ar fi ieri. In acea zi am vazut pentru prima data in viata mea soarele. A fost atat de minunat. Sa simt caldura lui cum imi mangaie pielea mea albicioasa si bolnavicioasa. Singurii care nu aratau ca mine erau negrii si cei care erau o amestecatura intre negrii si albi, dar nici pielea acestora nu arata sanatoasa. Soarele reda tuturor culoarea aceea sanatoasa pe care o vazusem de multe ori in cartile foarte vechi ce povesteau despre un alt timp. Un alt timp in care existau patru anotimpuri, nu doar doua, un alt timp in care nu exista atata poluare, in care nu existam noi.
Nu imi venea sa cred. Nu cunoscusem aceasta latura a planetei in care traisem, niciodata. De altfel, nici nu speram vreodata sa o cunosc. Tot ce stiam era acel deseu de viata, in care trebuia sa lupti cu dintii pentru o masca de oxigen sau o gura de apa cat de cat curata. Nici nu imi inchipuiam sa mananc altceva decat terciul acela ce ni-l dadeau asociatiile guvernului. Cine manca altceva era bogat de isi permita hrana adevarata. Fructe si carne, lucruri ce puteau fi mestecate nu baute. Lacrimi mi-au aparut in ochi cand mi-am dat seama ca acum eram libera sa respir fara masca, libera sa beau dintr-un rau fara sa imi fie teama ca o sa mor in cateva ore. Nu eram multi. Doua mii de persoane. Un numar relativ mic fata de Normali, asa cum ne placea sa ii numim, iar majoritatea aveau puteri de apa, aer si pamant, doar vreo o suta stapaneau focul, inclusiv eu. Aveam sa inteleg mai tarziu de ce. Focul era cel mai puternic dar si cel mai instabil si periculos, dar nu ne pasa.
Am inceput sa ne cream singuri un mod de a ne organiza si ne-am impartit in patru clase dupa puterile noastre. Apoi fiecare clasa s-a impartit in familii si si-a creat singura orasul sau. Ne intelegem bine cu toti si din cauza tuturor greutatilor prin care am trecut, nu existau bani, toti eram egali si toti ne ajutam, asa ca nimeni nu avea motiv sa fure sau sa ucida, pentru ca ceea ce avea unul avea si celalalt. Bineinteles, ocazional mai existau crime din pasiune dar si acestea erau atat de rare. Nu pot sa va explic de ce. Poate ca o data cu noile puteri, fiind mai aproape de natura, am devenit mai pasnici, mai buni. Dar sa revenim la oile noastre. Ne ajutam reciproc chiar daca eram de clase diferite, neexistand nici un pic de rasism si prejudecata in mintile noastre, singurul lucru care ne despartea era limba. Nu eram toti de aceasi nationalitate si automat nu vorbeam aceasi limba. Dupa ce ne-am organizat si la conducerea statului s-au ales patru oameni, fiecare dintr-un clan, acestia au luat hotararea ca toti sa invatam stravechea limba a atlantilor, latina. Norocul nostru era ca aveam cativa vorbitori de limba latina care ne-au invatat, iar unde nu gaseam traducerea corecta a unui cuvant o inventam, incercand sa o ghicim. Sa fim cat mai aproape de adevar si uite asa cu toti am ajuns sa vorbim o singura limba. Vechile nume pe care le dadusem claselor au devenit pentru: apa – Aqua, foc – Ignis, aer – Aeris si pamant – Angelus, iar orasele le-am numit: Apamea, Elatea, Aegles si Ceres. Acestea erau doar orasele capitala ale fiecarei clase, existau si alte orase, dar mai putin importante.
Cat despre infatisarea noastra, va pot spune ca nu mai aratam umani dupa cativa ani. Aveam treizeci si patru de ani cand am inceput si eu sa ma schimb, ca toti ceilalti. Bineinteles copii mei se nascusera deja schimbati. Cei din clanul Aqua au inceput sa aiba parul si ochii in toate nuantele de albastru si albastru-verzui, de la cea mai inchisa nuanta pana la cea mai deschisa. Clanul Ignis le aveau in toate nuantele de galben-rosiatic, portocaliu, rosiu si negru-rosiatic. Clanul Aeris alb, roz pal, de la alb spre blond pana la gri, gri-albastrui, iar cei din clanul Angelus aveau culorile de la verde inchis la deschis, pamantiu si verde-pamantiu. Era o incantare sa iesi pe strada si sa vezi oameni cu parul intr-o multitudine de colori, semana cu un curcubeu ce intotdeauna era in miscare.
Am prosperat avand grija de pamant si incercand sa avansam tehnologic, dar tehnologia pe care o cautam trebuia sa nu polueze pamantul. Nu vroiam sa facem aceleasi greseli ca strabuni nostri, nu vroiam sa otravim din nou planeta. Din cand in cand mai aveam cate un vizitator de pe Anoestera care venea sa vada daca relatiile de amicitie inca mai sunt valabile intre planeta noastra si a lor. Imi amintesc si ziua in care a venit prima data un mesager sa vada ce s-a petrecut cu aceasta lume si cu cei pe care i-au lasat in urma. Toti nu am fost deloc multumiti cand l-am vazut pentru prima oara, aterizand pe Normal, dar cum traiam o viata pasnica, lipsita de razboaie, foame si poluare si cum era impotriva convingerilor noastre, l-am primit cu bratele deschise, incercand sa uitam ca oameni lui au fost aceia care ne-au lasat aici sa murim. Intr-un fel trebuia sa le multumim, dar cel care merita recunostinta noastra este Dumnezeu, nu ei, pentru ca El ne-a dat aceste puteri.
-Deci, copii aceasta este povestea noastra. Asa cum am trait-o eu atunci cand eram ca si voi, doar o copila, le spun eu celor douazeci si ceva de copii ce erau stransi in jurul meu ascultandu-ma cu atentie.
Ma uitam la fiecare cu atentie si cu mici perle sarate in ochii mei negrii-rosiatici, lacrimi de bucurie ca am supravietuit o suta cincizeci si sase de ani si am putut sa imi vad nepotii crescand, avand si ei copii lor de care sa aiba grija. Nu existau multi ca mine, de fapt nu mai existau multi ca mine, sa traiasca asa de putin. Eram printre ultimi dintre cei care au trait in acele timpuri cand Pamantul era pe moarte si acum incet si eu aveam sa ma indrept spre somnul cel de veci, sa ii las pe copii mei sa spuna povestea la randul loc cand vor fi la fel de batrani ca mine. Am murit cu zambetul pe buze, la cateva zile dupa ce mi-am spus povestea, fericita fiind ca lumea era pasnica si buna si ca nu existau pericole in aceasta societate in care traiam. Niciodata nu mi-am inchipuit cat de rau m-am inselat. Niciodata nu m-am intrebat de ce era necesar ca fiecare membru dintr-o clasa sa se casatoreasca tot cu un membru din aceasi clasa si nici nu aveam sa aflu raspunsul la aceasta intrebare, dar sunt sigura ca voi il veti afla. Am o presimtire ca asa se va intampla.

[Teh]

adn -- se scrie cu majuscule, a.k.a - ADN ( nu ştiu de ce, dar sunt cam 90% sigură că aşa trebuie ) .
sper nemultumirea -- spre

Ah , mi -a plăcut.
Ideea am mai găsit-o şi prin alte părţi , mai ales de când cu povestea cu sfârşitu' din 2012. Chiar săptămâna trecută am găsit o idee asemănătoare cu a ta, cu plecare pe o altă planetă etc etc etc. Dar îmi place, mai ales că ideea cu mutanţii care au refăcut planeta e foarte interesantă şi ceva mai originală. Mi-a plăcut cum ai povestit totul şi că a fost din perspectiva unui personaj ce, din câte am înţeles eu, a murit. Deci, vor veni alte personaje. Presupun.
A fost un prolog interesant şi destul de captivant. Ai un stil frumuşel de a scrie, mi se pare mie. Deşi prin unele rânduri mi s-a părut oleacă obositor, poate din cauză că mi-e mie somn. În fine, lăsând asta la o parte am menţionat două din greşelile existente. Ştiu că mai era una pe undeva dar nu ştiu unde şi mi-e lene să o caut, în rest nu am văzut cine ştie ce " erori".
A fost plăcută povestea şi introducerea în această lume, sunt curioasă cum o să decurgă povestea de aici înainte. Prologul mi-a plăcut. A fost interesant, descris bine, naraţiune bazată ca lumea, acţiunea interesantă, povestea frumoasă. Plus că ador că s-a ales limba latină, denumirile alea sună prea bestial. Ador şi termenul de Normali. Hmm, oare cu ce ne ve-ţi surprinde?
Nu ÅŸtiu.
Ah, am uitat să menţionez . Mi se pare foarte interesant titlul şi de abia aştept să înţeleg şi eu la ce anume sau la cine anume face referire. Este destul de... nemaiîntâlnit :)) dar să văd şi ce semnificaţie are şi după comentez per total şi cu siguranţă. La prima vedere e foarte plăcut.

Spor la scris >:d<

[Neith]

Reuşesc şi eu să citesc ... Ah şi scrisese comentariu , dar l-am şters Xd

Nu sunt o mare adeptă a genului Fantasy , dar povestea mi-a plăcut , mai ales partea cu puterile . Mi-am amintit de perioada în care îmi doream să stăpânesc puterea focului , apoi a pământului :)). Oricum e incredibil de interesant să deţii puteri şi să le foloseşti pentru a salva planeta . Până la urmă partea cu poluare a fost bună , astfel Pământul a primit şansa de a se regenera . Poate trebuie să se întâmple aşa ceva , să o luăm de la capăt şi să evităm greşelile trecutului .
Nu ştiu cât de originală este poveste sau detalii asemănătoare , dar totuşi de abia aştept să aflu ce se va întâmpla . Din câte am înţeles personajul din prisma căruia e realizat primul capitol a murit . Deci îi va redată viaţa ? Sau poate a altcuiva ... asta rămâne de văzut .
Greşelile de tastare au fost deja menţionate . Nu am mai citit ceva scris de tine , dar există un început . Oricum ai stilul interesant de a scrie , dar poate deveni greoi .
Sunt curioasă ce înseamnă titlul .
Aştept următorul capitol !Baftă la scris ...

[Yaku-chin]

Hey

Ma credeti ca a trebuit sa imi inving lenea cu cea mai mare durere din lume:))a fost atat de greu, ar am invins-o uraaaaa
Asa am citit si bingo( is cam distrata azi) si mi-a placut. Interesant deci luati nota maxima, original aici luati nota maxima plus un plus:D Si mi-a placut cum ai relatat, deci chiar nu am mai citit pana acum asa ceva.
E foarte originala idee, adica eu nu mai intanlit-o pana acum. Deci felicitari. Descrirea mi-a placut foarte mult, si wow, sunt putine persoanele care ma fac sa imi place acest mod de expunere pe care il detest din toata inimioara mea.
Vreau nexu asa ca te rog Denny sa vi repejor, da?:))

Succes la scris si kissu!

[Denny]

Hello fetelor >:D< Am venit si eu cu capitolul unu xD.
Teh, tilul de Laevis se refera la Instabilitate [ceea ce inseamna si cuvantul ] o sa vezi tu cum o sa se lege de poveste. ^^
Neith, persoana aceea nu va fi reinviata, a fost doar un personaj de care s-a folosit Crina pentru a povesti. ^^
Raluca, mersi de comm <3 ma bucur ca iti place ideea si crezi ca e originala. xD

Si multam si celor care au citit dar nu au dat comm.
Enjoy !



Capitolul unu


Nu-mi venea sa cred ! Priveam invitatia din mana mea nevedindu-mi sa cred de aceasta 'onoare'. Eram invitati (eu si cu mama si tata ) la petrecerea uneia dintre cele trei familii ale clanului Ignis. Familia din care facea parte Clara. Ma intreb cu ce scop, totusi. Daca ar fi fost o petrecere ... normala, cred, nu ne-ar fi invitat, cred ca avea sa fie ceva grandios. Am pus invitatia pe masuta din camera mea si apoi m-am dus spre pat si m-am asezat oftand. Era o ocazie perfecta sa o vad pe Clara, era minunat ! Insa, nu in aceste circumstante, cand nu ma pot apropia de ea decat pentru a o saluta si a o intreba ce face, si sa primesc un raspuns formal, ma distrugea. Nu puteam sa inteleg de ce trebuia sa-mi ascund acest sentiment, despre care marii poeti vorbesc cu atata mandrie, dragostea, sentimentul sfasietor pe care-l simteam si ma distrugea, deoarece era una imposibila din mai multe motive.
Am inchis ochii si am tras aer adanc in piept si am incercat sa ma calmez. M-am intins pe pat si curand am adormit.

[center]***[/center]

M-am privit in oglinda inainte sa imi iau sacoul negru pe mine. Azi era petrecerea. Inca eram intrigat de motivul ei, niciuna dintre variantele mele nu au fost confirmate. Urasc acest sentiment de curiozitate deplina, urasc sa nu stiu unele lucruri si sa aflu mai apoi ceva ce o sa imi darame lumea pe care am construit-o cu atata grija. Am auzit o ciocanitura la usa camerei mele iar apoi vocea mamei ca sa ma anunte ca ei erau gata. Am vrut sa spun ca eram gata, dar oare eram ? Eram pregatit sa ma duc acolo si sa o vad pe Clara si totusi ... sa nu ma port cu ea prieteneste si diplomat ? Da, eram, pe naiba.
Am auzit usa deschizandu-se si m-am intors pentru a vedea cine e, era doar mama. Am zambit si ea a facut la fel. Am pasit spre usa pentru a iesi si a merge la aceea 'petrecere' a carui rost nu i-l vedeam.

[center]***[/center]

Mai spre seara am ajuns in tinutul Ignis, mai exact la casa gazdei. Am intrat in urma parintilor mei, paseam neincrezator, uitandu-ma in jurul meu, atent la fiecare pas. Sala unde se tinea aceasta petrecere era una mare si frumos decorata. Un chelner a venit la noi servindu-ne cu bautura, am luat unul dintre paharele aflate si tava si am savurat incet alcoolul. Ma uitam dupa Clara, dar nu o vedeam. Pe durata a cateva zeci de minute au tot venit oameni sa ma salute, zambeam, raspundeam la intrebari politicos, nu eram eu cu adevarat. Curand, alaturi de fantana arteziana din incapere a aparut conducatorul familiei care a inceput sa vorbeasca ceva, caruia nu i-am dat importanta. Dintr-o data am vazut ca toata lumea si-a schimbat starea de spirit, intr-una plina de admiratie. Am mai vazut ca se uitau cu toti in acelasi punct, mi-am indreptat privirea si eu spre acel punct, si mare mi-a fost mirarea. Sincer sa fiu, nu mai vazusem nimic asemanator pana acum. Pe scarile care duceau de la etaj, a cobora incet Clara, aratad divin, avea pe ea o rochie albastra, destul de deschisa nuanta, parul ei negru rosiatic ii era lasat desprins, usor buclat, gatul ii era impodobit cu un sir de perle albe ca si cea mai pura nea iar de urechi ii atarnau niste cercei tot cu perle. Si totusi, era frumoasa, de fapt frumos era putin spus, arata splendid. Am luat ultima inghititura din pahar pentru ca mi se uscase gatul. I-am urmarit fiecare pas, fiecare gest, se vedea pe ea ca nu era in apele ei, privirea ii era coborata la podea. Ce era cu ea ?
S-a alaturat tatalui ei si a schitat un zambet fals. De ce zic fals ? Pentru ca eu il stiam pe cel real si nu se compara cu cel ce il afiseaza ea. Curand, tatal ei a inceput sa vorbeasca iar, facea un anunt.

- V-am adunat azi pentru a va da o mare veste ! Datorita faptului ca eu sunt batran, si sfarsitul ma paste, am decis sa o casatoresc pe fiica mea cu descendentul celei de a doua familii a clanului Ignis !

Aceea veste a fost ca si cum ar fi aruncat cineva cu o galeata de apa peste mine. Casatorie ?! Cum s-a putut ajunge la asa ceva ?
Involuntar am strans paharul din sticla ce-l aveam in mana si l-am spart, cateva cioburi mi-au intrat in piele, dar nu-mi pasa. Cum puteam sa tac stiind ca ea se casatoreste cu altul ? Mi-am ridicat privirea si am observat ca atentia era indreptata asupra mea. Nu mi-a pasat, mi-am mutat privirea spre ea, si i-am vazut chipul plin de uimire. Apoi, am inceput sa rad, da, un ras fals si totusi credibil.

- Ce neatent sunt ! Heh, probabil ca m-am entuziasmat cu vestea.

Am spus incercand sa spun altceva decat ceea ce gandeam. Am plecat de acolo spre baia unde mi-a aratat-o unul dintre chelnerii ce se aflau acolo. Odata ajuns am inceput sa-mi scot cioburile din rana, parca trebuia sa simt durerea provocata de sticla scoasa din tesut, dar nu simteam nimic. Eram imun, parca gol, imun la alte sentiemente sau simturi. In timp ce imi spalam mana cu apa calda am auzit usa de la baie deschizandu-se. Era cineva, nu am dat atentie chipului persoanei, nici macar nu stiam daca e barbat sau femeie, a venit sa ma panseze, nu am protestat. Dupa ce a terminat am plecat de acolo, nu inainte de a-i multumi. Cand am pasit in sala cativa dintre oaspeti, unii care imi erau cat de cat apropiati au venit sa se ingrijoreze pentru mine, le-am raspuns politicos, asigurandu-i ca nu aveam nimic. Curand, am inceput sa o caut, desigur discret, pe Clara. Dupa un timp, am vazut-o stand afara, pe balcon. Era racoare, mai bine zis era destul de rece, dar stiam ca nu are nimic pentru ca cei din clanul focului se incalzesc singuri, deci sunt imuni la frig. M-am apropiat de ea, mi-am intins mana sa o ating, dar inainte ca sa pot sa o fac s-a intors, parca simtind ca eram acolo. Ochii ei, de un auriu vechi, erau plini de lacrimi. Suferea, de ce ? Pentru ca se marita ? Pentru ca nu il iubea. Am vrut sa spun ceva, dar imbratisarea in care m-a prins, m-a redus la tacere. Ii simteam trupul cald lipit de al meu, lacrimile ei udandu-mi camasa, si cu toate acestea, mie nu-mi pasa. I-am cuprins trupul si eu in imbratisare, o mana plimbandu-mi-o in parul ei. S-a indepartat de mine si m-a privit in ochi.

- Du-ma de aici, Amadeus. Te rog !

Mi-a spus printre suspine, cu glasul putin ragusit. Sa o duc ? Unde ? Am pune familiile din ambele clanuri, Aqua si Ignis, pe capul nostru, puteam sa fac asta ? Da, puteam, insa, ea putea iesi ranita din toata treaba asta, si atunci nu mi-as ierta-o niciodata. Am inchis ochii si mi-am dus mainile pe umeri ei.

- Nu, Clara, nu o sa te duc nicaieri. Tu o sa ramai aici, sa-ti indeplinesti atributie de urmasa a familiei, la fel cum am sa fac eu.

Am spus-o fara sa ma opresc, fara sa respir, si totusi cu o durere mare in piept, in suflet, care aproape ca m-a distrus. Si totusi, trebuia sa rezist pentru ea, ca sa-i fiu alaturi cand o sa aiba nevoie de mine, in calitate de prieten, cel putin. I-am privit fata, care acum se asemana cu cea a unui catel care a fost certat de stapanul lui. Ma durea sa o vad, uram asta, si totusi, ma uram pe mine, eu am facut-o sa se simta si mai rau din cauza a ceea ce am spus.

- Dar ...

A inceput sa spuna, dar am oprit-o, daca nu o faceam, aveam sa ma dau batut, si sa o duc departe, cu riscul de a pune cele doua clanuri pe urma noastra, si totusi as avea-o langa mine.

- Dar nimic, Clara. Acum, te rog sa ma scuzi, eu o sa plec de aici. La revedere, Lara !

De cand oare nu i-am mai spus asa ? De ceva vreme, cativa ani poate ? Nu stiu, in acel moment nu conta, inima mea era facuta bucati, si sunt sigur ca si a ei era la fel, pana la urma eu o iubeam, ea nu stiu, poate ca da, niciodata nu mi-a spus-o, insa eu speram din adancul meu ca raspunsul sa fie 'da'.
Am plecat acasa, nu am mai rezistat, de ce as fi stat acolo ? Sa vad minunatul cuplu ? Mai bine nu, acasa puteam fi eu, puteam sa sufar fara ca cineva sa ma intrebe ce am, sa sufar in liniste, exact cum vroiam.

[Teh]

Așaaa, a venit într-un final și capitolul 1. De abia așteptam să apară :)) și iată că a venit.
Căci sunt extrem de curioasă ce și cum . Bine deja mi-ai zis câte ceva pe mess dar nu o să iau în seamă asta acum, ideea îmi place și capitolul a fost foarte tare.
Deși mi se părea la un moment dat destul de evident că tipa urma să se căsătorească, adică faza cu petrecerea și așa trebuia să ducă undeva pe acolo. Ok dar lăsând asta mi-a plăcut comportamentul lui Amadeus, personă aj care îmi place. Momentan Carla nu mă atrage în niciun fel , poate pt. că mi se pare doar genul tipic de fată care .. oh nu îmi găsesc cuvintele . Dar probabil o să îmi schimb părerea după ce se va povesti și din perspectiva ei. Sau odată cu trecerea capitolelor. Că poate nu e din perspectiva Clarei, că nu știm sigur =) waaaaaaaaah de abia aștept să văd cum stă treaba asta. Așa că voi aștepta cu nerăbdare capitolul lui Fallen.
Ugh deși eu una mă așteptam sau intuiam că va fi altceva încă din primul capitol, în fine cu lupte și așa mai departe dar e doar primul capitol așa că nu sunt gata să judec, să spun că e vorba doar de romance or whatever. La prima vedere și din primul capitol pare că e doar calmul dinaintea furtunii, că ceva e pe cale să înceapă. în fine, nu știu și aștept să văd cum decurge. îmi plac poveștile fantasy și vreau să văd cum o să fiu surprinsă , Și să văd și cum va scrie Fallen din perspectiva personajului ei, oricare ar fi acela.
Am văzut o greșeală pe undeva dar nu îmi amintesc care și nu mai am timp acum să stau să mă uit prin capitol ca să o menționez. Per ansamblu mi-a plăcut; în special faza cu paharul și cioburile a fost foarte tare. Ugh mi se pare cam ironic Amadeus, și îmi place ! : ) ok și îi ador numele.
Ok ok ok, gata că trebuie să plec. baftă la scris și aștept următorul capitol.

[BloodyInnocence]

am venit cu continuarea:) sper sa va placa:)

Capitolul doi

Urăsc acest oraş! Il urăsc! De ce ne-a adus tata aici? De ce nu putea să mă lase să stau la casa noastră de la agrestis. Era atât de frumos acolo. Soarele mângâind copacii şi florile dându-le un farmec afară din această lume şi toate acele mici vietăţi care îţi duc viaţa în apropierea casei noastre... of! Cât de mult îmi lipseşte acel colţ rupt din Eden. Nu pot să spun că nu îmi place să locuiesc in oraş, mai ales în acest oraş, dar sunt perioade în care nu pot să suport multitudinea de culori care parca îmi zgârie ochii şi toate acele oglinzi care reflectă lumina soarelui cu atâta indiferenţă. Îmi place să stau aici doar atunci când frumosul meu cu părul albastru se află şi el in preajmă. Face ca lucrurile să nu fie atât de insuportabile doar prin simpla lui prezenţă. Dacă aş putea să îi mărturisesc cât de mult ţin la el... dacă aş putea să găsesc acel curaj de a-i spune adevărul... dar nu pot. Suntem doar doi copii care din cauza singurătaţii s-au găsit unul pe altul.
Şi atunci il văd. Merge liniştit pe stradă, înconjurat de prieteni lui şi râde. Cât de mult iubesc acel sunet pe care îl scoate de câte ori este fericit. Era muzică pentru urechile mele. Păul lui scurt, de un albastru închis, asemănător oceanului în timpul unei furtuni era ciufulit, probabil din cauză ca s-a bătut cu vreun prieten sau poate doar din cauza vântului care bătea cu câteva minute mai devreme. Nu ştiu şi nici nu ma interesează prea tare. Îi dă un aer dur părul ciufulit şi îmi place. Din păcate nu pot să îi văd chipul prea bine şi nici ochii, ochii aceia minunaţi de un albastru-verzui, în care mă pierd de fiecare dată când mă uit la ei. Vreau să îl strig, să îl salut şi să îl invit sus, dar nici nu deschid bine gura că îl aud pe tatăl meu cum îmi spune numele, forţându-mă să mă întorc pentru a-l privi în ochi. Nu era deloc politicos ca o tânără domnişoară să stea cu spatele la cel care doreşte să îi adreseze câteva cuvinte.
-Clara? Şopteşte tatăl meu în acel mod in care trimite mici fiori pe spinarea mea.
Întotdeauna reuşeşte să îmi rostească numele cu acea voce atât de plină de autoritate care mă face să îmi îndrept spatele şi să îmi ţin capul cât mai sus când sunt în prezenţa sa. Era înfricoşetor. Numai când îmi amintesc cât de puternic era şi acea amintire a puterii sale mă face să îmi doresc să fiu într-un loc cât mai departe de el, dar stau dreaptă şi încerc să nu îi arăt cât de teama îmi era de acesta. Nu ştiu cât de bună sunt la ascunsul sentimentelor, însă în acea clipă nu imi acordă prea multă atenţie.
-Da, pater?
-Ţi-ai uitat manierele, mea filia? Ce te-a învăţat ta mater?
-Să nu mă aplec peste pervazul ferestrei? Întreab eu neştiind unde am greşit.
-O fată niciodată nu ţipă după un băiat, spune el cu calm şi cu o expresie de gheaţă pe chip.
-Da, pater. Îmi cer scuze pentru indiscreţia pe care era să o fac. Promit să fiu mai atentă data viitoare.
-Să sperăm că nu va mai fi o dată viitoare, Clara. Cine era cel sau cea după care vroiai să strigi?
Nu ştiu ce să îi răspund. Să îi spun adevărul? Dar dacă îmi va interzice să îl mai văd? O fată dintr-o familie atât de renumită ca a mea nu are voie să se vadă cu un băiat dintr-o familie mai puţin renumită ca a lui, plus nici nu facem parte din aceleaşi caste. Eu sunt din Ignis, iar el este din Aqua. Văd focul ce începe să ardă în ochii roşii ai tatălui meu şi cu greu înghit nodul ce mi s-a format în gât pentru a putea sa îi răspund.
-Amadeus, şoptesc eu aproape începând să plâng numai la gândul a ceea ce va face tatăl meu.
-Amadeus Nymphe din clanul Aqua? Spune el nevenindu-i să creadă cu cine putea sa umble singura lui fată, singura mostenitoare a familiei Plater.
-D..d...da... mă bâlbâi eu simţind furia ce creşte văzând cu ochii a tatălui meu.
-Hmp... Nu contează. În această seară mama ta si cu mine dăm o petrecere. Este o petrecere foarte importantă şi te-am ruga să te îmbraci cu acea rochie albastră in care îţi stă atât de bine. O să cunoşti pe cineva foarte important în această seară. Poţi începe să te pregăteşti. Este ora şase, iar la opt fix tu te vei afla in dreptul scării ce uneşte palierul de la primul etaj cu sala de distractii, după ce termină dispare ducându’se in camera sa pentru a se pregăti.
Mă uimeşte când trece cu vederea peste mica mea „indiscreţie”, dar în acelaş timp sunt îngrijorată de această aşa zisă petrecere. Nu pot să nu mă intreb dacă nu cumva ceva se va întâmpla diseară şi nu îmi va plăcea, sunt sigură. Dar fac cum îmi spune tatăl meu şi scot din dulapul din lemn de mahon rochia mea de un albastru deschis. Nu prea mă încântă aceasta rochie. Era un dar de la Siracus şi deşi băiatul din cealaltă familie din clanul Ignis nu este atât de rău, eu nu îl pot suporta. Asta poate din cauză că mama mea încearcă de câteva zile să mă facă să mă îndrăgostesc de el. Mi-l bagă pe gât de fiecare dată când ne întâlnim. Ceva nu îmi miroase a bine in toată această afacere, dar ce pot să fac? Nu pot să trec peste cuvântul tatălui meu... Lacrimi amare încep să se prelingă încet pe chipul meu din cauza neputinţei mele. Ca o fată cuminte mi le şterg şi mă uit la ceas. Este şase patruzeci si nouă, mai am o oră şi ceva să mă pregătesc. Mă îmbrac cu rochia ce am pus-o pe pat şi apoi mă duc la toaleta mea pentru a căuta nişte accesori potrivite. Nu vreau nici să sufoc ţinuta mea cu multe bijuteri, asa că aleg o pereche de cercei cu o mica perla albă si un colier facut tot din perle de marime mijlocie albe ca neaua. Îmi dau o notă de eleganţă şi de superioritate. Mama va fi extrem de mândră de mine atunci când mă va vedea.
Am mai pierdut câteva minute uitându-mă în oglindă până să mă hotărăsc cum să îmi aşez părul. Într-un final am optat pentru o coafură simplă, ca părul meu negru-roşiatic asemnănător tăciunelui ce încă mai arde să mi se refarse liber peste umeri mei, fiind foarte puţin ondulat. Nu mi se mai văd cercei, dar sunt sigură că atunci când îmi voi întoarce capul oaspeţii vor observa mica sclipire a perlelor. Puţin dermatograf pentru a-mi accentua ochi, putin fard albastru de gheaţă, mascara negru pentru extra volum pentru genele mele şi puţin gloss incolor şi machiajul meu este gata.
Era opt fără cinci minute când m-am decis să cobor jos. Simt cum cu fiecare pas pe care il fac, apropiindu-mă de acea scară că mă îndrept spre un destin de mult plănuit, de mult pus la punct, însă nu mă pot opri. Nu mă pot întoarce înapoi în camera mea, refuzând să ies pentru că nu voi rezolva nimic. Dacă voi face aşa ceva, tatăl meu va veni după mine la nici două minute întârziere şi mă va târî în sala de festivităţi. Aşa că îmi fac curaj şi mă îndrept spre acea scară infernală. Ajung acolo şi aştept ca ceilalţi să facă linişte. Nu trebuie să aştept mult. Siracus apare de nicăieri şi îşi ţine mâna întinsă aşteptând ca eu să i-o dau pe a mea. Îmi cobor privirea pentru a nu mai vedea marea de oameni care îmi urmăresc fiecare mişcare mai rău decât nişte vulturi şi îi dau mâna. Încet, coborâm pentru a ne alătura tatălui meu. Siracus îmi şopteşte să zâmbesc, iar eu îi ofer unul nu prea bun. Ştiu că seamană cu o grimasă oribilă, dar mai mult de atât nu pot să fac. Cum ajung în dreptul tatălui meu, acesta începe să vorbească din nou. Siracus zâmbeşte multumit şi este atât de plin de sine... îl urăsc!
- V-am adunat azi pentru a vă da o mare veste! Datorită faptului că eu sunt bătrân, şi sfârşitul mă paşte, am decis să o căsătoresc pe fiica mea cu descendentul celei de a doua familii a clanului Ignis!
Ce? Poftim? Ce a spus? Mă căsătoresc cu Siracus?! Nu... nu am auzit eu bine. Trebuie să nu plâng pentru că este o greşeală, totul este o mare greseală. Da, asta trebuie să fie.
Nici nu mă liniştesc bine că aud cum un pahar este spart. Toată atenţia mi se îndreaptă spre locul de unde s-a auzit acel sunet. Şi atunci l-am văzut. Stătea şi se uita la mine, nevenindu-i nici lui să creadă ceea ce tocmai a spus tatăl meu şi sângele îi curegea din mâna cu care ţinea paharul. Apoi când şi-a dat seama ce a făcut a început să râdă. Un râs fals, care nu era al lui şi care ma rănea mai mult decăt orice altceva.
- Ce neatent sunt! Heh, probabil că m-am entuziasmat cu vestea, zice el dispărând.
Nu ştiu cât timp a trecut de la acel incident, dar eu după ce am reuşit să scap de Siracus m-am refugiat afară, pe balcon. Era răcoare, mai bine zis era destul de rece, dar nu conta. Cei din clanul meu au o temperatura corpului mult mai ridicată decât ceilalţi, deci nu îmi făceam griji că pot să mă îmbolnăvesc. Încercam să îmi ţin sub control lacrimile când simt pe cineva în spatele meu. Oh, doamne, te rog nu Siracus, orice numai el nu! Când mă întorc îl văd pe Amadeus. Aş vrea să zâmbesc şi să îi spun că totul este bine, să nu se îngrijoreze pentru mine, dar nu găsesc acea putere în mine. În schimb stau şi mă uit la el. Simt nevoia să îl îmrăţişez şi fără să mă gândesc la consecinţe chiar asta fac. Îl îmbrăţişez, iar el nu stă mult pe gânduri şi mă prinde şi el, în braţele lui tari şi puternice, mângâindu-mi părul meu lung şi mătăsos.
- Du-mă de aici, Amadeus. Te rog! Şoptesc eu, desprinzându-mă din braţele sale.
Şi-a inchis ochii pentru câteva secunde şi şi-a dus mâinile pe umeri mei.
-Nu, Clara, nu o să te duc nicăieri. Tu o să rămâi aici, să-ţi îndeplineşti atribuţiile de urmaşă a familiei, la fel cum am să fac eu.
A spus-o fără să se oprească, fără să respire de parcă îi era teamă că dacă se va opri nu va mai putea continua. Mi-am privit faţa, care acum se asemăna cu cea a unui caţel care a fost certat de stapanul lui. Mă dureau cuvintele lui, simţeam că mă sufoc, că nu pot să respir. M-a respins... m-a respins...
-Dar ... am început să spun dar m-a oprit.
De ce a făcut-o? Nu ştiu.
-Dar nimic, Clara. Acum, te rog să mă scuzi, eu o să plec de aici. La revedere, Lara!
Oare de când nu mi-a mai spus aşa? Nici nu mai ştiu. Pare atât de departe acel timp în care ne bucuram ca doi copii, unul de prezenţa ceiluilalt. Ma lăsat acolo, fără să se mai uite o dată înapoi. Nu mă iubea şi o ştiam încă din-nainte să îmi deschid gura şi să îl rog să mă ducă departe. De ce m-ar fi iubit? Nu avea motiv să o facă şi în acest caz îl înţeleg de ce nu a vrut să mă scape de soarta crudă pe care mi-a ales-o tatăl meu. Numai dacă aş putea să plec şi eu de la această petrecere aşa cum a facut Amadeus, doar că eu nu pot. Sunt gazda şi trebuie să stau să mă îngrijesc de invitaţi şi să primesc felicitările lor pentru nunta ce aşteaptă după colţ. Amadeus, mai lăsat singură!

[Yaku-chin]

Mi-a fost o sila pana acum sa dau un comm..Doamne...iarta-ma:))
Asa, deci sa incep:
Mi-a placut cum ati scris cap 1 si cap 2. Mi-a placut cum ati descris totul si dialogul mi-a placut, a fost interesant si lejer , deci in concluzia a fost fain.;)
Chestia asta cu batranul tata si regulile familiei sunt cam cunoscute, insa e fain si asa. Sper doar sa intervina mai multe lucruri , nu doar familia ce ii desparte si alte de astea...oricum imi place, e frumos construit , Amadeus a facut ceea ce trebuia, insa ea e putin cam stangace ca sa zic asa, adica putea totusi sa isi dea seama si face cam prea mult pe victima...ma cam deranjeaza asta la ea, e prea fricoasa, si asteapta ca saracu baiat sa ii ia teama cand era nu face nimic ca sa scape de acea frica.
Sper ca in curand sa putin urmatorul capitol sa aflu ce se intampla in continuare.
Succes la scris.

Bye bye si kissu!:*

[Mitus]

Hello
In sfarsit am ajuns si aici:]]
Soo fetelor imi place povestea numai ca pana acum nu prea am inteles mare lucru:]] Denny e de vina ca nu vine cu continuarea:]] Glumeam.(dar totusi daca nu te grabesti te dau in judecata si nu mai primesti tort, te pun la regim:]] )
Asa sa incep...
Pai greseli nu am prea vazut, una singura mi-a atras atentia acum la sfarsit :
*Mi-am privit faţa*- cum adica si-a privit fata? Adica avea o oglinda sau cum a reusit? Banuiesc ca nu si-a scos ochii:]] Nu stiu poate nu am fost eu atenta cand am citit:]]
Nvm trecem peste. So actiunea nu e deloc grabita si aveti grija la detalii, ati avut rabdare si ne-ati explicat in primul capitol cum sta treaba cu acesti mutanti si toata chestia aia cu apa, focul si aerul. Sunt elemente interesante si fac din acest fic ceva unic, ideea este originala, eu una cel putin nu am mai citit nicio poveste care sa contina asa ceva.
Soo eu o sa astept cuminte continuarea, dar totusi Denny ar trebui sa ti se faca mila de mine si sa te pui pe scris:o3
Hurry up with the next chapter pls pls
Cya:*:*:*
:bye:

[Denny]

Mersi fetelor de commuri ma bucur ca va place. Aici e nextul. ^^

Capitolul trei

Se casatorea ! Inca nu-mi venea sa cred. De fiecare data cand imi aminteam nervii clocoteau in mine. Cat de naiv am fost cand am crezut ca puteam avea un viitor impreuna, viitor pe naiba ! Eu eram nascut din apa iar ea din foc. Doua elemente care se atrag, dar nu se combina prin simplul fapt ca se naste cunosa. De cateva zile incoace parca sunt un corp fara viata, nu mananc cum trebuie, nu ma ingrijesc, afara nu prea ies iar poezii ... nici nu compun. Inainte le compuneam pentru ea, doar gandul la ce snetimente nutream fata de ea ma inspira, doar rostrul ei ma facea sa scriu pagini si pagini, chiar daca nu aveau sens eu ma simteam implinit, doar pentru ca m-am descarcat pe hartia alba punanad cateva pete de cerneala pentru a-i da putina culoare.

Dupa doua saptamani de la aceea veste, Mark, prietenul meu cel mai bun a venit sa ma cheme la o intalnire cu grupul nostru. Era un grup restrans, il formau vreo opt persoane dintre care faceam parte si eu si Clara. Presupuneam ca avea sa fie si ea acolo asa ca la inceput am ezitat, dar Mark mi-a facut capul calendar si asa am acceptat sa ma duc cu el. I-am zis sa ma astepte pana ma imbrac. Cand am fost gata am iesit afara si am coborat la parter pentru a pleca impreuna la locul de intalnire stabilit. Am optat pentru o camasa alba si niste pantaloni de stofa. Primul nostru principiu era sa folosim haine care sunt facute din materiale care nu afecteaza mediul inconjurator.
Nu am regretat ca am iesit afara deoarece era o zi de toamna insorita, adoram acest anotimp. Se caracterizeaza cu elementul meu, toamana e ploioasa, ploaie automat apa. Soarele stralucea pe cer voios, oamenii se plimbau de colo in colo razand si facand tot felul de lucruri care orice om obisnuit. Cand am ajuns in parcul in care obisnuiam sa ne petrecem timpul, am observat ca majoritatea frunzelor erau pe jos, in timp ce pe copaci ramaneau cateva, care dadea senzatia unei femei dezbracate.
Erau toti acolo, inclusiv ea. De ce a trebuit sa vina ? Dar de ce sa nu o faca ? Am incercat sa schitez un zambet dar nu stiu cat de bine mi-a iesit. Cand ne-au observat, o fata a venit repede sa ne intampine, Beth. A sarit la gatul meu pupandu-ma pe obraz. Asa era ea, copilaroasa, era din clanul Aqua, asa ca eram prieteni buni, era mai mica decat mine asa ca pentru mine era sora mea mai mica. Ne-am salutat pe rand si cand am ajuns in dreptul ei i-am spus un rece si simplu ' Buna ' , fara alte pupaturi sau imbratisari cum faceam inainte, ea mi-a raspuns la fel.

- Amadeus, tocmai vorbeam cu Clara despre nunta ei, vei fi prezent, nu ?

M-a intrebat Diana, o fata relativ simpatica. Am zambit amar si m-am uitat catre Lara apoi mi-am mutat pirivrea inapoi la Diana.

- Nu, curand voi pleca la casa de tara a parintilor mei, voi pleca cu vreo doua - trei saptamani inainte. Avem niste probleme de rezolvat acolo asa ca ... imi pare rau ca nu voi putea merge.

Ultima parte am spus-o mai mult pentru mine. Caci era minciuna, nu m-am gandit sa ma duc, doar am inventat, ce probleme puteam avea acolo ? Niciuna. Oricum, poate pana la urma ar trebui sa ma duc acolo, departe de oras, departe de ea, ca sa poata fi fericita si in acelasi timp, eu sa o uit, si sa fiu si eu fericit, daca se putea.

- Apropo, Beth, ce ar fi sa vi si tu cu mine ? Adica, inainte de nunta sau dupa. Sunt sigur ca lui Yaya i-ar placea, nu te-a vazut de cand erai mica.

Am spus aproape inconstient. De ce nu ? Pana la urma ea putea fi salvarea mea, i-am vazut reactia de fericire si cum a aprobat din cap, si a zambit. Am privit-o pe Lara cu coada ochilui si am vazut ca nu i-a picat deloc bine, cu ce motiv ? hm, poate nici nu a auzit ce am spus, probabil era ingrijorata cu nunta ei.

- Da, o sa vin, abia astept sa vad ce e pe acolo, nu am mai fost de cand aveam treisprezece ani, mai tii minte cand aveam opt ani si am mers in mlastina ? Era sa fiu mancata de un crocodil de nu erai tu acolo.

A zis razand, la fel am facut si eu. Da, sigur, imi aminteam, era si Clara cu noi, ne uitam la niste pasari in timp ce Beth a mers cam prea aproape de apa, norocul ei a fost ca am invaluit-o intr-o bula de apa si crocodilul nu a putut sa-i faca nimic. De ce ? De ce Clara trebuia sa fie prezenta mereu in amintirile mele ? Peste tot in mintea mea era ea, oricat de inapoi as privi cele mai bune momente le-am avut alaturi de ea.

- Si mai sti cand ....

Dar nu am mai auzit-o pe Beth ce a spus, gandurile mele fiind cuprinse de durere. Da, aceea durere sufocanta care ma facea sa-mi pierd controlul. Cat de mult nu as vrea sa-i spun sentimentele mele adevarate, sa-i spun ca o iubesc, sa plecam de aici undeva unde sa nu ne gaseasca nimeni.
Niciodata nu am inteles de ce trebuia sa existe asemenea dureri, durerile din dragoste. Le uram, am citit multe povesti, tragedii, niciodata cand am terminat o carte nu m-am simtit cum ma simt acum, de ce oare ? Ma-ntreb de ce fiintele ca si noi, umane, sau neumane, trebuie sa simtim durere si sa suferim ? De ce pur si simplu nu suntem imuni ? As prefera sa fiu un robot, fara sentimente, fara ganduri, sa nu am vointa, sa ma ghideze cineva in viata, si sa ma las ghidat. Cum sunt eu, pe jumatate uman, ma impotrivesc unui destin scris de dinainte ca eu sa ma nasc.

[center] Un simplu destin [/center]

Mi-am zis in minte

M-am uitat in jur, nu mai era nimeni, inafara de ea. Unde se dusese toti ? Am privit buciumac totul, mi-am indreptat atentia asupra ei, ma privea curioasa.

- Ce s-a intamplat ?

Am intrebat-o aproape fara vlaga.

- Nici eu nu stiu. Ai ramas asa nemiscat ... si s-a inserat si s-au dus toti acasa, am zis ca raman cu tine, cine stie ce s-ar fi intamplat dacar te-as fi lasat singur.

Mi-a raspuns zambind. Nemiscat ? Cat timp ? Am simtit o briza de aer rece si mi-am indreptat privirea spre cer, era noapte. M-am incruntat. M-am ridicat si i-am spus ca plec, apoi i-am multumit ca a stat cu mine.

- Amadeus !

Am auzit-o strigand, m-am intors, ce vroia ?

- Eu ... .

Nu a mai continuat, caci altcineva a vorbit pentru ea.

- Aici erai !

A spus un barbat inalt, binefacut, brunet cu o privire blanda, era logodnicul ei. I-am privit pentru ultimadata si am plecat de acolo, nu cred ca puteam rezista sa o vad impreuna cu el. Trebuia sama las in voia destinului, sa ma dau batut in a-i castiga dragostea. Pentru ca pe noi ne despartea o prapasite mult prea adanca.