Julieen [+16]

[Julieen]

Nu ştiam ce nume să-i dau cărţii, aşa că i-am dat numele ei. Ceea ce voi scrie în aceste file va fi o povestire amanunţită a vieţii ei. Am cunoscut-o în 1886, într-o zi de noiembrie.

Capitolul 1.

Anna P.O.V.

M-am născut în Moscova pe vremea ţarului Alexandru al II-lea. Nu-mi amintesc ziua. La 11 ani mama m-a părăsit vânzându-mă unui hangiu la care am stat până la 16 ani. Nu m-am plâns niciodată de nimic pentru că trăiam destul de bine având în vedere că nu am avut o casă de care să știu că aparțin, mereu trăind pe străzi și cerșind pentru mama. Hangiul avea două fiice care nu mă suportau și mă priveau de parcă eram ultimul om. Mă făceau mereu să mă simt vinovată că nu am mamă și îmi spuneau că eram doar o povară pentru familia lor. Am încercat odată să fug ca să îi scap de o gură de hranit, dar m-au prins și m-au adus înapoi. Soția hangiului m-a bătut până am căzut din picioare. După două zile încă se mai vedeau urmele pe brațe și corp. În timp ce hangiul mă mai accepta cât de cât și îmi mai arăta câte un zâmbet din când în când soția lui pe de altă parte mă vedea ca pe o rivală. Vedea în mine un pericol pentru familia ei. Hangiul, în urma insistențelor soției lui m-a vândut unui turc. De aici a început coșmarul meu.
Am fost dusă în Turcia și dată unui sultan. A fost o schimbare impresionantă de atmosferă. Din Rusia săracăcioasă și friguroasă am ajuns într-o țară îmbelșugată și călduroasă. Am fost dusă într-o sală enormă unde un bărbat bine îmbracat s-a apropiat de mine și mi-a studiat fața. A zis ceva ce aș fi putut-o traduce ca ”e bună”. Câteva luni m-a ținut în puf și mi-a pus la picioare cele mai scumpe nestemate. În sfârșit dormeam într-un pat adevarat care era învelit cu cele mai fine mătăsuri și acoperit de perne. M-am împrietenit cu un băiat de vreo 17 ani care era fiul grădinarului. Îmi dăruia mereu flori și mă făcea să râd, chiar dacă nu înțelegeam prea bine ce zicea. Când sultanul a văzut că eram veselă și bine dispusă a început să mă atingă. Îmi aduc aminte perfect prima lui încercare. Stăteam la masă, ca de obicei, eu în stânga lui iar el în capul mesei, când mi-a pus mâna pe picior. I-am luat ușor mâna și i-am dat-o la o parte. În aceste câteva luni învățasem puțin din limba lor și întelegeam unele propoziții. Am înțeles perfect când a zis ”a venit timpul să-mi plătești”. Am fost dusă într-o cameră în mijlocul căreia era un pat masiv acoperit de perne roșii. A venit și el în urma mea. M-a împins pe pat și a început să mă atingă. A vrut să mă dezbrace în timp ce îmi săruta fața. Când a încercat să-mi sărute buzele l-am mușcat atât de tare încât i-a dat sângele. Mi-a dat un pumn în față apoi a chemat pe cineva. Am fost închisă într-o temniță câteva zile. După acele zile de foamete în care l-am înjurat în toate felurile au venit doi bărbați grași și dezgustători ca aspect. M-au legat de mâini și m-au atârnat ca pe un sac apoi au început sa ma biciuiască. După câteva minute nu-mi mai simțeam trupul și o stare de amorțeală mi-a acoperit durerea. M-au lăsat câteva secunde, timp în care a venit un baiat și mi-a dat o gură de apă. Deși nu-i vedeam bine chipul știam că este fiul grădinarului. L-am privit în ochii și am simțit că îmi simte durerea. Avea o sticluță mică ascunsă în mânecă. În timpul în care cei care mă biciuiseră mâncau, tânărul mi-a spus în șoaptă:

- Nu mai scapi. Bea asta. E cel mai bine.

Am baut din sticluță, apoi m-a părăsit. Am început să amțesc încetul cu încetul și îmi era frig. Cei doi m-au legat din nou de mâini și au continuat să mă loveasca fără reținere în timp ce eu simțeam cu mi se sfâșia pielea încetul cu încetul. Mă stingeam. Ușa s-a deschis, camera fiind invadată de o lumină puternică. Un alt bărbat intră în cameră. Era brunet și frumos, asemeni unui zeu. Am închis ochii și am simțit căldura lui. I-am auzit pe cei doi nenorociți țipând dar nu am mai putut sa văd ce se întâmpla. Am adormit.

Julius P.O.V.

- Frumos semn. A fost nărăvașă curtezana? a întebat Marco văzându-i semnul. L-aș fi întrebat chiar eu dar mi-a luat-o el înainte. Sultanul se fâstâcea căutând o batistă. Eu și Marco am întors în același timp capul către ușă. Holurile palatului erau îmbâcsite de mirosul sângelui care abia țâșnea din carne vie. Ochii lui Marco s-au înroșit brusc, dar la fel de repede au revenit la culoarea inițială. Era mai experimentat decât mine, dar totuși mă temeam de ieșirile lui. Am simțit mirosul sângelui. Oricât aș fi încercat să îl ignor, îl simțeam. La un moment dat am auzit-o scâncind. În momentul acela am înnebunit de furie și dorință.

- Mă scuzați, am spus eu ieșind pe ușă.

Trebuia să văd de unde vine mirosul. După ce am închis ușa în urma mea am zburat pe holurile pe care se găseau portrete ale sultanului în rame de aur masiv și cu cât mă apropiam mai mult cu atât am simțit o poftă sfâșietoare. Eram ca un animal de pradă, gata să sară la gâtul micuței căprioare. Am deschis ușa ușor și am văzut o scenă cumplită, care m-a șocat pentru o clipă, chiar și pe mine, un monstru fără inimă. Corpul îi pulsa de durere iar respirația îi era sacadată. Murea cu fiecare fracțiune de secundă. Cei doi s-au oprit doar când m-au văzut. Am sărit la gâtul primului sfâșiindu-l tot în timp ce prietenul lui țipa îngrozit. I-am curmat și lui suferința repede. ”Biată făptură nevinovată, te-aș putea ucide dintr-o atingere, dar chipul tău nu mă lasă.” I-am dezlegat ușor mâinile apoi am luat-o în brațe. Marco era în pragul ușii stupefiat.

- A încercat să profite de ea, nenorocitul. Îi simt mirosul pe trupul ei. Ar trebui să-i rup capul.
- Ar trebui, dar nu acum. Pleacă cu ea. Mă ocup eu de amicul nostru.

Ne-am urcat pe vas și am început călătoria către Veneția. Am încercat să o țin în viață timp de trei zile cu tot felul de leacuri dar în final am apelat la sângele meu.

***

Zorii zilei se iveau. Este a patra zi de când suntem în Veneția și încă nu s-a trezit. Începeam să-mi fac griji.

- Relaxează-te, va fi bine, îmi sugeră Marco.
- ÃŽncerc.
- Nu te-am mai văzut niciodată atât de agitat pentru un muritor, spuse el îndreptându-și ochii de la carte către mine. Citește o carte. Timpul o să treacă mai ușor.
- Care timp? întreb eu sarcastic.
- Metaforic vorbind.
- Iar citești Memoriile unui filozof modern? E a șaizeci și treia oară.
- Șaizeci și cinci, mă corectă el.

Mi-am dat ochii peste cap.

- Se trezește micuța căprioară, chicoti el.

Am trântit ușa în urma mea. În câteva secunde am intrat în camera ei. Stătea în pat uitându-se pe fereastră. În scurt timp a realizat că eram și eu în cameră, întorcându-și ochii căprui spre mine. Era frumoasă. Avea părul roșcat și lung până la talie, era înaltă și slabă iar pielea foarte albă. Mă privea pur și simplu, neschițând niciun gest. A ridicat puțin plapuma și a privit așternuturile. Erau pătate cu sânge. Am văzut pe fața ei teamă și părere de rău. A început să plângă, încet, fără suspine. Lacrimle au căzut peste petele de sânge. M-am apropiat ușor de ea, și i-am mângâiat părul. Era curat acum în comparație câteva zile în urmă. Sângele care pătase așternuturile era de la una din rănile de pe spatele ei. I-am ridicat ușor bluza astfel încât să îi văd rana. Era foarte adâncă. Mi-am pus mâna rece pe spatele ei ușor, făcând-o să tresară la contact. Am scos o batistă și i-am șters rana. Ținea capul în jos și evita să mă privească în ochi.


A/N: Aș vrea să plâng nostalgia care-mi ninge azi sufletul.

[Teh]

Hei ... D: +16, I'm here :]]
Am o întrebare, povestea se numeşte " Julieen +16 " sau ai pus aşa de la nick name-ul tău?
În fine, am găsit câteva greşeli :
supusă la unui -- supusă unui [ fără la ]
sală enorma -- sală enormă [ ai pus a în loc de ă ]
stare amorțeală -- starea de amorţeală
încetu -- încetul
Era curat acum în comparație cu acum câteva zile. -- Era curat acum în comparaţie cu câteva zile în urmă. [ pentru că ai repetat '' acum '' în aceaşi propoziţie, nu sună prea bine. O sugestie de reformulare : p take it or leave it ]

Povestea este interesantă şi atrăgătoare la prima vedere. Deşi mi se pare că ai cam grăbit acţiunea, părerea mea. Adică totul s-a reulat foarte repede. Presupun că lucrurile scrise în acest prim post nu au fost chiar atât de importante încât să le detaliezi, sau aşa ceva. În fine, a fost ok în principal.
Primul personaj [ the girl ] mi-a plăcut... Pentru că.. hmm, e misterioasă şi totuşi se vede că este puternică, şi că a trecut prin multe. Însă mai mult îmi place al doilea personaj. The boy.
Am rămas wow când am văzut că de fapt povestea este cu vampiri. Nu ştiam ce să cred atunci când am citit acolo că dorea sânge and stuff * laughs * asta chiar m-a luat prin surprindere, ok.. nu ştiu ce să zic, presupun că a fost o surpriză plăcută. Chiar nu mă aşteptam.
Naraţiunea este bună D: îmi place [ deşi am menţionat că mai sus mi se pare oleacă grăbită ] , dialogul, cât a fost, a dat o impresie plăcută... Sentimentele pe care le-ai pus au fost uşor de simţit , ah şi gândurile lui Julius m-au afectat, să zic aşa.

”Biată făptură nevinovată, te-aș putea ucide dintr-o atingere, dar chipul tău nu mă lasă.”

Mă face să vreau să ştiu mai multe.

Acum despre ceea ce ai scris în bold, înţeleg că este ori unul dintre aceste două personaje care povesteşte, ori este un al treilea care asistă la tot. Oricum ar fi, sunt curioasă să aflu. D: E interesant cum povesteşi la persoana I din perspectiva a două personaje + un al treilea care le adaugă povestea. Deşi al 3 lea poate este echivalent cu unul din cele 2. În fine, ideea e că e drăguţ.
Aştept următoarea parte. Baftă.

[Yaku-chin]

Mi-a placut primul capitol
interesant...si vampiri:X
Si eu am o "mica"( mare) obsesie pentru asa ceva...pentru astfel de creaturi
Imi place capitolul, a fost interesant
Insa vreau sa vii repede cu capitolul urmator sa ne dai mai multe detalii despre viata fiecaruia...
Eu o sa astept( ca altceva nu am ce sa fac;)) )
Succes la scris
Bye bye

[Julieen]

@Teh: Sa lamuresc putin situatia. Dupa cum se vede in josul postului l-am scris la 2 noaptea intr-o mare plictiseala, so de aici rezulta micile greseli si incurcaturi. Ceea ce este scris cu bold este spusa/ gandita de Julius. Am o mica obsesie cu numele Julieen ^^ Acesta va fi numele ... mai bine te las sa descoperi xD. Nu o sa mai scriu cu diacritice pentru ca ma omoara. O sa-l mai modific putin pentru ca ai dreptate e cam grabita actiunea. Mersi ca ai trecut pe aici si ma bucur ca esti o fana a vampirilor :3



Capitolul 2.

In lumina noptii semana cu un inger din picturile lui Botticelli. Poate ca oamenii simpli nu erau capabili sa ii aprecieze arta dar prin ochii mei era nepretuita.

Marco P.O.V.

As fi vrut sa neg acest sentiment, dar stiu ca se indragostise de muritoare. Simplul fapt ca vroia sa o protejeze si sa o stie in siguranta ma facea sa realizez ca este mult mai mult decat un sentiment de mila. Statea langa ea zi si noapte. O auzeam in fiecare noapte tipand din cauza cosmarurilor. Vedeam in mintea ei tot ce gandea. Avea o minte ciudata si incurcata. Inca nu realizase ce eram noi. In fiecare seara il visa pe sultan cum incerca sa o atinga iar ea era neputincioasa, cu mainile legate de colturile paturilor. Acelasi vis se repeta in fiecare noapte; devenise obositor chiar si pentru mine. Julius era langa ea in fiecare moment si o linistea. Nu indraznea sa o stranga in brate oricat de mult ar fi dorit din simplul fapt ca ea va vedea acest lucru ca o incercare de a profita de ea. Julius si-ar fi dorit sa aiba puterile lui David, fratele nostru din Franta, ca sa ii poata sterge acele amintiri dureroase. Pe langa aceste amintiri mai vedeam in mintea ei si zapada. Era o dorinta a ei, sa se afle in mijlocul pustietatii imbracata intr-o rochie alba, dansand in timp ce fulgii de nea ii acopereau parul.
Acum cateva nopti Julius a incercat sa plece in Turcia si sa il ucida pe sultan, dar l-am calmat de fiecare data. Micuta incerca sa evite sa se gandeasca la noi si chiar ma suspecta ca fiind un vrajitor foarte invatat. Julius o rasfata alegandu-i cele mai frumoase si rafinate rochii, dar ea purta tot timpul pantaloni. Ii erau putin largi, dar erau preferatii ei. Julius nu o obliga sa poarte rochii si i se parea amuzant felul in care arata. De obicei femeile purtau pantaloni doar seara cand se dadeau drept barbati pentru a putea iesi in oras neinsotite. Pentru o fata de doar 16 ani arata foarte bine, si pot spune ca avea un farmec ascuns. Sangele care ii pulsa in vene era de asemenea delicios si ma abtineam cu greu sa nu ma gandesc la el. Pe Julius nu il interesa acest aspect, vroia doar sa o stie in siguranta. Deja devenise o obsesie aceasta grija.

***Decembrie***

Julius P.O.V.

De cand e aici nu a scos niciun cuvant. Ma ingrijora peste masura iar Marco nu facea altceva decat sa imi spuna "va fi bine". Ma scotea din minti, mai bine ar fi tacut. Am fost plecat un timp sa mananc in zorii zilei. Incercam sa nu ucid pe primul care imi iesea in cale si de multe ori omoram oameni bolnavi sau cersetori. In aceasta dimineata norocosul a fost un gondolier. Nu l-am lasat nici sa constientizeze ceea ce se intampla. I-am rupt gatul apoi m-am infructat din sangele lui care clocotea. "Fiinte muritoare viata voastra se sfarseste in mai putin de o secunda." La acesta replica a mintii mele nu m-am putut gandi decat la micuta rusoaica. Cand m-am intors la conac Marco era in camera ei uitandu-se la rochiile care umpleau sifonierul. Le scotea pe rand tinandu-le intr-o parte sau cealalta a micutei rusoaice comparandu-le cu tenul ei. Intr-un final s-a hotarat pe o rochie crem, simpla, cu maneci lungi din matase. I-a pus-o in mana fara sa ii zica nimic. M-a impins de la spate ca sa o lasam sa se schimbe. In fata mea nu avea nicio reactie. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca va percepe mesajul lui Marco. Cand am intrat in camera statea in picioare, imbracata cu rochia aleasa, dar nu isi legase corsetul. Marco s-a dus langa ea, ridicandu-i parul usor, inspirand mirosul ei apoi legandu-i corsetul. Pentru o secunda cred ca am fost invidios pe faptul ca el era atat de aproape de ea. Parul i l-a pieptanat incet apoi i l-a impletit intr-o coada. I-a luat mana stanga intre a lui si a asezat-o pe un scaun langa fereastra pentru a-i studia mai bine chipul. Am vazut ca si ea il privea intens si cred ca descoperise ca ceva nu este in regula cu noi. Pielea lui Marco era mult mai alba decat a mea, iar noaptea putea fi confundat cu un spirit. Si-a strans putin buzele ridicand usor sprinceana stanga, dupa care a afisat un mic zambet pe buze. Eram fascinat de frumusetea ei, si de chipul ei candid. Marco a vrut sa puna mana pe rujul rosu, dar l-a lasat jos.

- Nu ai nevoie de trucurile mele, bella donna.

A sarutat-o pe crestet apoi s-a ridica. Noul ei aspect o facea mai in varsta, undeva pe la 22 de ani, dar imi placea. Imi aminteam cum o gasisem acum cateva saptamani in Turcia in acele zdrente rupte si pline de sange. Am inchis ochii si mi-am dus mana catre frunte, ca un gest de oboseala. Am inspirat adanc iar in aer era un miros placut de liliac. Marco o rasfata pe micuta noastra.

- Spune-mi, care este numele tau? o intreba Marco.

S-a uitat catre mine, apoi catre Marco, apoi si-a muscat buza. Chiar parea ca se concentreaza sa isi aduca aminte, pana a vorbit Marco.

- Nu-si mai aminteste.

Ce e drept avuse si o rana mica la cap, dar am ignorat-o la momentul acela.

- Ar trebui sa ai un nume. Al meu este Marco, se prezenta el stranganu-i mana, iar el este Julius, spuse aratand spre mine. Vrei un nume? o intreba zambind lasand sa i se vada coltii. Un moment m-am temut ca va tipa, dar a zambit aproband din cap. Era chiar o persoana greu de inteles.
- Ce nume ar trebui sa-i punem, Julius?

Am ridicat din umeri continuand sa-i privesc miscarile.

- Ce nume ti-ar placea? o intreba Marco.
- Juli ...

Am privit amandoi uimiti. A fost prima data cand a vorbit. A lasat imediat capul in jos rosind.

- Juli? Iti place? insista Marco.

A aprobat din cap, ridicand usor privirea.

- Ce spui de Julieen? am intervenit eu fara sa gandesc. Era ceva ciudat chiar si pentru mine sa ma arunc inainte fara sa ma gandesc la consecinte. Cred ca Marco a scrasnit din dinti la reactia mea.
- Imi place, a adaugat Marco rapid. Ce zici, bella donna?

M-a privit in ochi studiindu-ma pret de cateva secunde, dupa care a afisat un zambet discret. A aprobat din cap din nou, tinandu-si zambetul pe buze.
S-a indreptat catre fereastra lipindu-si mainile de geam si privind afara. M-am apropiat de ea si am vazut ca incepuse sa ninga. Zambetul ei putea fi comparat cu acel misterios al Monei Lisa. Un zambet care nu te lasa sa-ti dai seama de emotia care o domina.

A/N: Moartea unui om este o tragedie, moartea a o mie de oameni este doar o statistica.

Marco:

[A'Svear]

HeLLo..am trecut si eu pe aici :3
Imi place mult primul capitol....si da, si eu sunt o fana a vampirilor...si inca una destul de mare...
vroia- voia ( de la verbul "a voii")
Aceasta este singura greseala care am descoperit`o eu
Descrierea este foarte frumoasa si complexa dupa parerea mea. Sentimentele personajelor sunt evidentiate clar, folosind cuvinte potrivite, iar obiectele si peisajele sunt de asemenea descrise bine, fara vreo avalansa de figuri de stil sau mai stiu eu ce greseli. Deci parerea despre acest punct, descrierea, este foarte buna.
Naratiunea decurge bine, si se impleteste cu descrierea intr`un mod armonios.
Actiunea nu este grabita. Evenimentele sunt relatate frumos, far a fi pierdute amanunte, deci din nou parerea finala este aceea ca actiune nu e grabita deci este foarte buna de asemenea.
Dialogul contine replici interesante, bine alcatuite si pozitionate unde trebuie.
Povestea este foarte frumoasa si interesanta. Imi place mult modul in care scrii si abia astept capitolul urmator. Spor la scris si mult imaginatie
Zbye :3

[Yaku-chin]

Mi-a placut si acest capitol , foarte bun:X imi place cum scrii
Actiunea e foarte interesanta, descrierea placuta, iar dialogul foarte bun
Deci in concluzie totul e bine:D
Sa inteleg ca MArco reusea sa ii citeasca gandurile? Iar Julius s-a indragostit de un om:x ce frumos.
Sper sa vi curand cu urmatorul capitol si sa nu ne mai ti in suspans, sunt curioasa sa aflu ce se va mai intampla:D
Asa ca spor la scriss...
Bye bye

[BloodyInnocence]

deci am citit mai de mult ceea ce ai postat si nu am cum acum sa iti spun ce greseli de tastare ai, insa nu asta este important. Actiunea este grabita, adica eu as fi vrut sa stiu mai multe despre ce s-a intamplat in Rusia, in haremul sultanului, cum au ajuns acei doi vampiri de nationalitate necunoscuta sa fie in harem... Te pricepi la descris sentimente, pe mine una m-ai facut sa simt prin ceea ce au trecut atat fata cat si cei doi vampiri. Imi plac personalitatile personajelor. Julieen este o fata puternica si misterioasa, Marco este cel calm si calculat in timp ce Julius este foarte inflacarat si se c-am arunca, cu capul inainte.
Astept continuarea.

[SnowApple]

A/N: Mi-am uitat parola la celalat cont ...

Capitolul 3.

Desi nu multa lume practica acest lucru, am insistat in fata lui Marco sa petrecem Craciunul. Prima data a fost sarbatorit la Roma in 354. Am fost acolo si a fost un sentiment ciudat. Maria, i-a convins pe toti sa renunte pentru cateva ore la divergente si sa fie alaturi de familiile lor, aceasta fiind dorinta unui zeu. Asa isi spunea Maria si tind sa cred ca avea dreptate. Am cunoscut-o prin secolul al II-lea inainte de Hristos intr-o tabara romana. Am vazut-o de multe ori punand mana pe arme pentru a apara muritori. Incerca sa nu isi arate adevarata natura renegandu-si latura demonica. De multe ori regreta ca este ceea ce este si nu ii putea salva pe toti care mureau in lupte, dar stia ca nu ii putea transforma in vampiri. Maria a disparut din viata mea cand s-a alaturat unui trib din est..

- Te intrerup? ma intreaba Marco din pragul usii.
- Nu, deloc.
- Se insereaza. Ma duc sa mananc.

Scuipa ultimele cuvinte.

- Bine.

Lui Marco nu ii placea sa ucida oameni si daca tot era obligat sa o faca alegea femei din inalta societate. Spunea despre contese ca sunt mult prea ingamfate din cauza pozitiei sociale si ... la urma urmei tot aveau sa moara. Ce mai conta cativa ani in minus?

Afara inca ningea si m-am hotarat ca este timpul ca Julieen sa vada lumea. As fi putut jura ca imi citise gandurile cand am vazut-o pe hol cu un palton foarte gros in mana si cu cizme imblanite in picioare. Mi-a zambit cu un pic de teama si s-a apropiat de mine. S-a oprit in fata mea privindu-ma. Am ramas asa pentru o clipa apoi si-a pus capul pe pieptul meu. Nu am stiut cum sa reactionez. Nu vorbise mai deloc de cand era aici si brusc se apropiase de mine. A stat asa cateva momente apoi mi-a luat mana si a dus-o sub sanul ei facandu-ma sa-i simt bataile inimii. Mi-a zambit usor si mi-a dus mana la obrazul ei, mangaind-o usor apoi sarutand-o.

- Putem merge afara? m-a intrebat in ruseste.

Era sigura ca am inteles si ma privea cu ochii parca sclipindu-i.

- Da.

Ne-am indreptat catre usa, dar inainte sa iesim mi-am adus aminte ca eram doar intr-o camasa. Nu frigul era problema ci faptul ca as fi fost singurul om in mijlocul iernii in camasa afara ar fi dat de banuit oamenilor. Presupun ca Julieen se prinse ca e ceva in neregula cu noi inca din prima zi si dupa cele petrecute acum cateva minute probabil ma credea vreun zombi. As fi vrut ca Marco sa fie aici sa-mi spuna la ce se gandea. Am lasat-o doua secunde in pe hol, probabil nici nu a realizat, si mi-am luat o haina neagra din dulap.

- Mergem?

A aprobat din cap. Am iesit in gradina din spatele conacului. M-am asezat pe trepte in timp ce ea a luat-o inainte prin zapada. Era o imagine superba: totul era acoperit de nisoare, aceasta luand formele copacilor si a plantelor pe care se asezase. In aceasta mare de alb era o singura pata colorata: Julieen. O copila inca neexperimentata aruncata in aceasta lume plina de monstri si desi as fi vrut sa o apar pentru totdeauna stiam ca si ea va muri intr-o zi si totusi as fi putut sa-i schimb cursul vietii intr-o clipa, dar prefer sa ma bucur de clipa.

- Carpe diem, soptesc eu usor inchizand ochii.

Radacinile latine imi ramasesera imprimate in minte presupun. Se asezase in zapada cu genunchii la piept si parea ca deseneaza. M-am apropiat de ea si am vazut ca incercase sa faca un inger; aripile se asemanau cat de cat cu cele desenate de Botticelli, dar restul erau doar niste linii. La ce ma gandesc? Analizez totul prin ochi de nemuritor. Probabil pentru un simplu om e o incercare chiar reusita. Mi-a intins mana. Avea mainile rosii si foarte reci. Uitasem cum era sa fii om si uitasem sa-i dau manusi. M-am aplecat punandu-mi mana peste a ei. M-a tras langa ea usor, ca o invitatie. As fi putut sa nu o accept dar am intrat in jocul ei. In cateva clipe m-am trezit intins pe zapada, cu capul ei pe pieptul meu. Am stat in acea stare de visare cateva minute, mangaindu-i parul apoi ne-am ridicat in capul oaselro. I-am luat mainile intre ale mele si am suflat aer spre ele in incercarea de a le incalzi. Nu avea prea mare efect dar ea parea incantata. Si-a scos mana dreapta dintre ale mele si mi-a atins aparul. O suvita imi statea pe fata iar ea a dat-o dupa ureche.

- Carpe diem? intreaba ea.
- Inseamna "traieste clipa".

Si totusi, cum auzise?

- In ce limba este? continua Julieen.
- Latina.

O clipa de liniste.

- O sa ma inveti?
- Intr-o zi.

Am ridicat-o din zapada si ne-am intors in camera ei, asezandu-se langa semineu cu mainile spre foc.

- Daca ar sti ca focul care ii incalzeste corpul ne ucide, spuse Marco in italiana.

Julieen s-a intors nedumerita. De ce am alega sa vorbim pe limba pe care nu o intelege? Ar insemna ca ii ascundem ceva, dar o secunda mai tarziu si-a indreptat atentia catre semineu. Nu parea deranjata.

- Cum a fost vanatoarea?
- Ducesa de Florenta a fost un ospat pe cinste. Cum a fost iesirea afara?
- Mai bine decat ma asteptam.
- Impodobim un brad?
- Esti dispus sa lasi maleficul spirit al Craciunului sa intre in sufletul tau inghetat? l-am intrebat amuzandu-ma.
- Presupun ca da.

[BloodyInnocence]

"- Esti dispus sa lasi maleficul spirit al Craciunului sa intre in sufletul tau inghetat? l-am intrebat amuzandu-ma."
Tare rau faza. Nu as fi crezut ca cineva il poate considera pe Mos Craciun un spirit malefic...
Ai dialog, descriere, naratiune dar este totusi prea putina. Chiar mi-ar fi placut sa povestesti mai mult. Adica ne spui niste informati si te opresti aici, nu dezvolti acea idee decat foarte putin si asta, cel putin mie, imi lasa asa un sentiment de neterminat...
Sper ca nu te superi...

[SnowApple]

Capitolul 4.

I-am rupt rochia care ii acoperea pielea fina si alba, lasand-o doar intr-un corset roz intarit cu os de balena care ii accentua sanii, poate si asa prea mari. Ma privea speriata cu lacrimi in ochi si incerca sa il strige pe Marco, dar i-am acoperit gura cu mana apoi cu buzele. Stiu ca mi-a simit coltii. Cu cealalta i-am tinut mainile deasupra capului. Pasiunea se transformase intr-un monstru lacom care rupea acum corsetul dintr-o singura miscare. Toata aca munca depusa la crearea lui, toate acele micute perle care delimitau marginele toate cadeau acum pe lemnul rece al podelei. A incetat sa se mai zbata, dar lacrimile inca ii curgeau pe fata. I-am ridicat usor capul, sarutandu-i gatul. Un alt sarut a urmat dupa acesta, apoi altul, altul si altul, usor usor coborand spre pieptul ei. M-am ridicat o secunda sprijinindu-ma in mana stanga si i-am admirat trupul:

- Hmm, ceva nu se potriveste aici.

Dintr-o singura miscare si zona ei intima a ramas complet neprotejata in fata ochilor mei. M-a mirat sa descopar ca este defapt bruneta. A privit spre geam. Incerca sa-mi evite privirea. Ningea. M-am indreptat lacom catre gatul ei muscand-o atat de tare incat a icnit. Daca lacrimile ar fi avut gust atunci ar fi fost amare si pline de suferinta.

- Uraste-ma, e problema ta.

Mi-am coborat usor mana catre buricul ei in timp ce inca ma infructam din ea, cu doua degete trasand usor zona ramasa din dreptul ombilicului pana la zona pubiana. Era draguta cand plangea iar parul ei rosu si ciufuluit acoperea toata perna. Mi-am continuat jocul patrunzand in miezul ei cald cu doua degete, mangaindu-i usor zona aceea stramta si umeda. Am lasat joaca. Am patruns-o puternic, din ce in ce mai repede pana ce m-am eliberat. M-am indreptat din nou spre gatul ei dar nu ii mai vedeam chipul. Mainile i se racisera, era ca o statuie de piatra iar trupul a inceput sa-i crape usor sub mine. Mi-am intors capul pentru o secunda pentru a-l vedea pe Marco in usa, apoi cand m-am intors la ea se transformase in cenusa.

- La dracu! m-am ridicat tipand.
- Aveam de gand sa-ti dau un pumn, spuse Marco.

Am alegat spre camera ei. Am deschis usa brusc si am vazut ca dormea. Avea aceeasi coada pe care i-o impletise Marco aseara pe partea stanga tinand-o in mana. Stiu ca ii placuse foarte mult.

- Te-ai linistit? ma intreba Marco.

Am inchis usor usa.

- Uraste-ma, e problema ta, adauga el danu-si ochii peste cap. Nu stiam ca inca mai poti visa.
- Nu a fost un vis, a fost un cosmar. Nu i-as face asa ceva niciodata.
- Te referi la sex sau la a o musca?
- Amandoua.
- Si eu sunt Bach.
- Esti destul de bun la pian, am adaugat eu schimband subiectul.
- Nu schimba subiectul. Sa-ti zic teoria mea?
- Nu.
- Visul tau reprezinta o dorinta reprimata.
- Asta din ce carte ai mai scos-o?
- Despre Univers de Aristotel.
- Esti imposibil.
- Marco ... se auzea vocea lui Julieen.
- Nu fi gelos, intr-o zi iti va striga si tie numele.
- Vin acum micuto.

Aveam nevoie sa ies, sa respir, sa ucid, sa-mi vars nervii. Am mers intr-un bordel de unde am ales o blonda. Aceasta a venit foarte zambitoare spre mine, nestiind ca este ultima data cand va mai vedea lumina zilei. Am urmat-o catre o camera mare unde am lasat-o cateva minute sa isi faca jocul. Politica acelui bordel era ceva de genul "Ce ai cumparat este al tau" iar asta imi dadea libertatea si sa o omor. S-a urcat deasupra mea desfacandu-mi camasa si incepand sa-mi sarute pieptul, a coborat usor in jos desfacandu-mi pantalonii si luandu-mi in mana organul pe care a inceput sa il sarute. Eram scarbit de ceea ce facea si mai facuse si altor cateva zeci. Am apucat-o de par si mi-am infipt coltii in gatul ei. Nu se misca si nici nu tipa, probabil inca nu realizase. I-am rupt capul si am plecat. In timp ce treceam pe langa o librarie am vazut o carte la care m-am gandit ca ii va placea lui Julieen. Am intrat si am cumparat-o. "Alice in Wonderland", o carte englezeasca care fusese publicata in 1865 de Charles Lutwidge Dodgson. Urma sa fie un cadou perfect de Craciun.