Intre bine si rau

[Neith]

Teh : Mă bucur că ai continuat să citeşti şi că îti place . Nu mă aşteptam să încânte atât de mult poveste . Cât despre suspans este necesar , oricum mai durează până afli întreaga poveste ... Sper să mai citeşti !
marya02 : Mulţumesc pentru comentariu şi pentru că citeşti . Eu am o slăbiciune pentru acest nume şi nu mă aşteptam să fie aşa bine primit .
Minnie M. : Nu speram să am alţi cititori , dar mă bucur că m-am înselat .
Oricum mulţumesc tuturor pentru comm ... pun acum capitol pentru că mâine o să îmi pierd ziua pe la un concurs ... Ştiu că sunt destule greşeli .

Capitol 5

,, Ne temem de moarte , tremuram la acest gând . Ne ferim de cutremur , inundaţie şi bătrâneţe . Totuşi uităm că moartea are chipul unui om . Noi suntem adevăraţii vampiri .”


Am tresărit uşor , trezită din starea din veghe , căutând să aflu ce s-a auzit . Liniştea s-a instaurat prea brusc din nou , niciun sunet nu s-a mai auzit pentru mult timp . Se lăsase întunericul , iar nu îmi mai puteam zări nici mâinile .
Ce s-a întâmplat ? Şi ce naiba era cu acea împuşcătură ? Mă neliniştise şi nu am mai putut adormi . Am stat înghemuită pe pat , nemişcată timp de câteva ore . Timpul se scurge mult prea greu , fiecare secundă era echivalentă unui minut . Am început să număr în gând , dar mi-a pierdut şirul mult prea repede . O durere de cap pusese stăpânire pe mine , am înjurat , rugându-mă să înceteze. Credeam că o să explodez din cauza chinului , iar Matt va putea aduna bucăţi din ce a mai rămas . Am supravieţuit , lucru care m-a surprins şi pe mine . Singurătatea mă adusese la disperare , simţeam că nu am avea aer şi mă sufocam . Încă era întuneric şi frig , eram obosită şi nedormită . Atunci mintea mea a început să se joace cu mine , iar în faţa ochilor mei se derulau imagini de mult uitate.

,, - Lasă –mă în pace ! M-am săturat să mă cert cu tine ! ţipam sau mai de grabă urlam .
Voiam să scap cât mai repede de acolo , nu mai aveam aer şi mă temeam că voi ceda tentanţiei de a plânge . Se adunaseră multe regrete în mine , trebuiam să le eliberez cumva . Nu aveam de când să mă jelesc , cel puţin nu atunci . Ea m-a provocat , o să suporte consecinţele .
- De abia aştept să fac optsprezece ani şi să mă car de aici . Întotdeauna găseşti ceva să îmi reproşezi şi mie şi lui tata . Te urăsc ! Da , ai auzit foarte bine . Te urăsc!
- Nathalia , întoarce-te chiar acum !
Dar eu deja închisesem uşa , ea se îndepărtase de mine , nu mai puteam să o aud şi nici nu mai doream . Voiam să o fac să sufere la fel de mult ca şi mine , să simtă toată durerea ce era în interiorul meu . Mă durea că va plângea şi că eu eram cauză durerii ei . Oricum oricât de mult doream să îi spun că îmi parea rău, nu am făcut-o . Dacă aş fi ştiut ce urma să se întâmple , m-aş fi întors . Când am revenit , era prea târziu ... ’’

Conştiinţa îmi reamintea fiecare din greşelile mele , ştia mult prea bine cât mă răneau aceste amintiri . Trebuiau să înceteze , să nu mă mai chinuiască . Le-aş fi şters , dar erau ca un tatuaj permanent , nu se spăla cu lacrimi .
Deja mă săturasem să stau închisă acolo , preferam compania celor doi . Am început să lovesc cu mâinile şi picioarele suprafaţa usii , am ţipat , în speranţa că cineva îmi va acorda atenţia cuvenită . Deodată apare Roy , deschizând uşa şi oprindu-mi isteria . Mă bucuram să îl văd , nu îl îndrăgeam deloc , dar măcar exista .
Mă privea uimit şi plictisit , apoi a început să vorbescă nervos :
- Ai înnebunit ? Ce naiba aveai de ţipai aşa ?
Aş fi preferat să tacă şi să îmi ţină companie , dar mi-a distrus planurile .
- Păi nu cred că sunt singură nebună . M-aţi închis aici şi nu mai suport . Vreau să ştiu de ce m-aţi adus aici şi ce s-a auzit azi-noapte ?
- Nu cred că ar trebui să pui atâtea întrebări . Dar dacă insisţi ...
M-a împins afara din cameră , lovindu-mă de perete şi adăugând o nouă vânătaie la colecţie . M-a condus până în încăperea pe care deja o cunoşteam şi despre care credeam că era biroul lui Matt . Ce am găsit acolo , mi-a surprins şi până cele mai ascunse gânduri . Brunetul era singur , lângă el aflându-se un cadavru . Regretam că îmi părăsisem camera , aş fi vrut să întorc , dar mi s-a împotrivit blondul .
Nu mă speriasem la vederea unui mort , poate că ar fi trebuit să o fac. Dar nu simţeam nimic , poate un pic de compasiune , sentiment pe care l-am alungat repede . Corpul său era aşezat pe pat şi acoperit de un cearşaf . Pielea îi era mult prea albă , iar ochii acoperiţi de pleoape . Prima dată când am realizat că nu mai era în viaţă , un fior mi s-a curs uşor pe şira spinării . Am încercat zadarnic să –mi stârnesc mila şi să vărs măcar o lacrimă . Eram îngrijorată pentru mine şi în acelaşi timp mă bucuram că nu eram în locul acelui copil . Era tânăr , mai mic cu trei – patru ani decât mine , aproximându-i vârsta la cincisprezece ani .
Am perceput moartea prea aproape de ureche mea , parcă trecuse pe lângă mine şi nu mă observase . Am răsuflat uşurată , dar şi speriată de cei doi . Acum ştiam că puteau să ucidă şi să nu aibă nici cel mai mic regret . De fapt au păstrat şi cadravul ca un trofeu al victoriei lor . Niciunul nu privea spre patul mortului , doar eu îl urmăream fascinată , cercetându-i fiecare centimetru de piele , căutând o rană care să îi justifice moartea .
- Îţi place ? Nu mă aşteptam să te încânte atât de mult un om putrezit . Cred că m-am înşelat în privinţa ta , prima opţiune ţi se potriveşte .
Nu , nu îmi plăcea moartea . Ştiam că face parte din univers , că se ascunde undeva în întuneric şi răpea tot ce aveam mai frumos . O uram , dar mă atragea misterul care o învăluia . Un fruct interzic , dar la care tânjeşti cu disperare , pentru ca apoi să realizezi că te-ai hrănit cu o otravă . Nici nu ştiu dacă exista , poate viaţa se plicitisea de noi şi ne arunca la groapa de gunoi . Prea multe ipoteze , prea puţin timp să le analizez .
- Posibil .
A fost singurul cuvânt care mi-a străbătut mintea în acel moment şi cred că îmi reprezenta întreaga fiinţă . Totul adunat într-un simplu adverb .
- Ai spus că vrei să ştii totul ? Foarte bine , nu te voi scuti de niciun detaliu .
Aşteptam începerea poveştii când ne-a îndemnat pe amândoi să ne aşezăm pe scaune . Am crezut că eram singura din acea cameră care se simţea ciudat , totuşi măcar putea să ia mortul şi apoi ne ascultam istorişirea . Poate ei erau obişnuiţi , dar pe mine mă secase de calm . Eram prea curioasă să aflu totul , întregul mister ce îi învăluia avea să fie suprimat , aşteptam nerăbdătoare să deschidă gura .
- Ar fi multe , poate prea multe de spus . Începutul este prea departe , nu l-ai înţelege , nu acum . Va trebui să mai aştepţi pentru a afla de ce . Dacă ai vreo întrebare , nu mi-o pune , chiar nu îmi pasă , aşa că nu îţi irosi vocea . Vrei să afli de ce prostul asta e mort ? Cred că ai aflat răspunsul din întrebare , pentru că a fost privat de orice fărâmă de inteligenţă . A vrut să fugă !
A făcut o pauză , începând să râda , totuşi nu era acel amuzament dispreţuitor pe care mi-l adresa doar mie . Au găsit o părtică de milă tăinuită în acei ochii negri , neîndurători . Până şi el era capabil de un asemenea sentiment , doar eu şi Roy era singurii insensibil , doar comparaţia cu el mă facea să realizez ce fiinţă tristă trebuia să fiu .
- Pentru această greşeală a murit ... Oricum nici nu merita să fie aici , noi nu trebui să simţim nimic , căci altfel nu vom putea supravieţui .
De ce vorbea la plural ? Eu nu puteam fi la fel ca ei , nu , asta ar însemna să decadat prea mult , atât de jos încă şi morţii s-ar afla deasupra mea .
- El , în schimb avea sentimente , această a fost cea mai mare vină a lui .
- Sunteţi nebuni cu toţii ! Nu suntem pietre , normal că simţim şi asta înseamnă să fie om . Am fost nevoită să îi spun ceva , să nu mai tac ...
- Înseamnă că noi nu suntem oameni şi nu ai niciun drept să ne judeci . Eşti la fel ca noi , poate chiar mai rău !
Vorbele lui atinseseră o coardă sensibilă , nu eram la fel ca ei . Dorea doar să mă enerveze , să se joace . În acel moment , aş fi vrut să îl dau dracului şi să plec . Nu mă interesa că eram înconjurată de pădure , măcar acolo o şansă de supravieţuire , aici urma să înnebunesc . Să ţip , să mă izbesc de perete , să doară şi să îi arăt că simt . Brusc am realizat că asta voia de la mine , o criză de isterie . Această satisfacţie nu trebuia să i-o ofer , m-am menţinut calmă .
A reînceput să vorbească , urmărind cu atenţie fiecare încruntare de pe chipul meu .
- Nu te judec , din contră ...te înteleg . După cum spuneam a vrut să evadeze , mânat de simţul dreptăţii , a uitat însă să gândească măcar o secundă . În primul rând suntem înconjuraţi doar de pădure , trebuie să parcugi peste o sută de kilometri pentru a găsi o benzărie . Desigur că ar mai fi un mic amănunt : de aici nu poţi pleca decât într-un sicriu . Uite exemplul viu , de fapt mort .
A arătat spre locul în care se afla corpul lui , apoi şi-a îndreptat privirea spre fereastră . Printre gratii nu vedea nimic , ceaţă densă îţi bloca viziunea asupra pădurii , se părea că nici vremea nu fusese de partea lui sau poate ca da . Era perfect pentru o evadare , nimeni nu îl putea vedea şi urma să se piardă printre copaci . Matt se înşelase băiatul asta gândise , poate chiar prea mult , dar nu a avut noroc .
- Casa asta e foarte bine păzită , la fiecare pas întâlneşti pe cineva care te urmăreşte . Oamenii mei l-au văzut şi te asigur că nu au ezitat nicio secundă să apese pe trăgaci . Şi îl cunoşteau , poate chiar îl simpatizau . Ştiu ce gândeşti , suntem nişte monştri . Ai perfectă dreptate , noi suntem adevăraţi vampiri , cei ascunşi sub chipul unui om , tânjim după sânge . Moartea ne vizitează în fiecare zi , o să o cunoşti şi tu ...dar poate mai târziu .
Nu mai puteam să mai aud , vorbea asemenea unui om nebun . M-am ridicat de pe scaun , nu trebuia să mai stau nicio clipă cu ei acolo . Brusc durerea de cap a revenit şi am început să respir greoi . Mi-am pierdut echilibrul , iar din dorinţa de a mă ridica m-am prins de scaun, însă puterea mă părăsise . Singura mea întrebare era dacă asta era moartea , patetic sfârşit . Am încercat să îmi păstrez un zâmbet şi nu am mai simţit nimic.

Edit: Deşi nu cred că va fi văzut , voiam doar să menţionez că ei nu sunt vampiri . Eu nu am de gând să fac din asta o poveste cu vampiri , ar fi mult prea previzibil . Am folosit cuvântul ,, vampiri " ca metaforă . Iniţial am vrut să îi numesc demonii , dar am simţit că era mult mai expresivă această comparaţie . Mai definitoare pentru ceea ce fac Matt şi Roy , aş putea să explic mai mult , dar aş dezvălui prea mult . Am vrut doar să clarific că nu sunt vampiri .

[Teh]

Am găsit destule greşeli pe parcursul capitolului. Unele au fost de scriere, aşa cum le-am interpretat eu, altele cred că au fost din pură neatenţie sau chiar greşeli gramaticale. Am văzut că prin unele locuri nu ai pus virgula, probabil ai omis-o. Nu ştiu, dar mi-a fost lene să enumăr. Am văzut şi o problemă sau două cu diacriticile, dar nimic care să-mi fi atras prea tare atenţia.
În fine, sincer sunt cam obosită şi nu am chef să enumăr greşelile, dar ai avut.

Cât despre acţiune, a fost ok. Ai avut replici bune, dar nu mă aşteptam la asta. Adică... Vampiri? Eu am sperat, ca să fiu sinceră, să fie altceva. Hmm real. Da, ăsta e cuvântul * laughs * să fi fost ceva care să nu aibă creaturi sf or smth. like that, dar acum asta nu mai contează atât de tare. Nici măcar o secundă nu mi-a trecut prin cap că sunt vampiri, am mai citit odată propoziţiile care conţineau aceste cuvinte şi tot speram , sau sper, să fie doar folosite ca metafore * laughs * doar aşa, ca se descrie ce fel de monştrii sunt. Nu şi că ar fi cu adevărat. În fine, nu ştiu ce să zic. Presupun că trebuie să aflu asta în următorul capitol, ce presupun că va veni cândva. Nu ştiu sigură dacă sunt cu adevărat vampiri, dar cuvintele spuse la început în italic aşa mă fac să cred. Oh, come on, whyyyy :)) mda am înnebunit de tot, dar crezusem că e altceva. Eh, altădată să nu îmi mai fac eu iluzii aiurea.

Oricum descrierea a fost ok în acest capitol deşi mi s-a părut ceva mai detaşată faţă de celelalte capitole. Poate este de vină dispoziţia mea îngrozitoare, nu pot spune cu certitudine. Însă a fost ok, nu la fel de profundă dar mi-a plăcut. Ai avut şi replici bune. Ca atunci când vorbea Matt [ parcă Matt vorbea, nu mai ştiu sigur ] şi a zis că : ăsta e dovada vie, de fapt moartă [ sau ceva asemănător ] , acolo chiar am început să zâmbesc. Căci mi-a plăcut tare mult : )) a fost foarte amuzant, la fel ca şi alte replici pe care le-ai dat pe parcursul ficului. Mi s-a părut oarecum stranie singurătatea pe care o simţea Nathalia. Da, a fost tristă într-un fel. Mai mult demnă de milă, aşa fără forţă şi nici măcar disperată. Fără să îi pese. Atitudinea asta m-a făcut să rămân puţin uau, hmm dar a fost ok descrisă.

Despre personaje... Îmi place Nathalia, e destul de ok. Şi Roy mi se pare tare interesant. Dar preferatul meu până la momentul actual este Matt. Nu îţi pot da un motiv anume pentru asta, dar mă atrage personalitatea sa =) Este destul de interesant. Şi replicile pe care le dă te fac să îl iubeşti, sau placi, şi mai tare. Apoi, mi-*am amintit acum de când vorbea cu nathalia şi i-a zis că poate s-a înşelat în privinţa ei [ atunci când ea a văzut mortul, şi mie mi s-a părut tare acea fază ] . În fine : -? e destul de interesant tipul. Monstrul ăsta, aştept să văd ce ne mai aşteaptă personajul său. ALături de celelalte, desigur.

Hmmm. . . Regretele nu's bune. cred că asta mă face pe mine să simt milă faţă de acest personaj feminin. Faptul că regretă şi că sufletul săui este atât de profund îndurerat, dacă îl pot numi aşa. Pentru că totodată încearcă să se convingă pe sine că nu simte nimic, că poate este goală pe dinăuntru, că este rea, egoistă şi aşa mai departe şi totodată, poate chiar fără să îţi dea seama, este o persoană bună, gata să lupte... ce simte multe pentru ceilalţi deşi nu vrea să o recunoască. genul de persoană care ar vrea să spună ' te rog ', ' mulţumesc ' , ' cu plăcere ' dar nu poate scoate cuvintele afară. Sau aşa mi se pare mie.

În fine. Aştept capitolul următor. Baftă la scris [ şi la concurs : ) ] >:d<

[Elusive wolf]

Dacă tot sunt aici :-“ . Păi , sinceră să fiu , este un fic extrem de bun . Am început să citesc de când a apărut , dar lenea e cucuoană mare şi nu am putut izbuti să o înfrâng decât acum xD . Uau , deci numai cuvântul ăsta îmi trece prin mintea mea întortocheată la ora asta . Deci personajele sunt extrem de bine conturate , prologul a fost foarteee tare <333 . Ai grijă la greşeli , îs cam multe şi trebuie să te obişnuieşti să le reduci numărul .
Nathalia este un nume foarte frumos , şi îmi place cum i-ai descris sentimentele :x . În sine ea este o tipă destul de interesantă , îmi place foarte mult personalitatea ei , gesturile sale . Şi despre captiolul unu , pot să zic că m-a surprins într-un mod super plăcut , a fost şi motivul pentru care am continuat să citesc .
Titlul ... Genial ! Mai ales că s-a regăsit în prolog <33 . ( uau , chiar mă mir că scriu corect la ora asta : )) ! ) . Şti , coincidenţă sau nu , pe fratele sefului personajului principal din ficul meu urma să îl cheme Roy , dar fiindcă am constatat că tu postaseşi prima , şi în plus este un nume super tare ( Doar înseamnă rege , nu ? ) , am ales să îl schimb . Oricum , ai respectul meu pentru alegerea numelor personajelor , foarte tari !
,, Ne temem de moarte , tremuram la acest gând . Ne ferim de cutremur , inundaţie şi bătrâneţe . Totuşi uităm că moartea are chipul unui om . Noi suntem adevăraţii vampiri .”
Vampiri , God :x ( Love ’em :x ). Bine , deci e metaforic , but I still love them .
Descrii foarte nice , îmi place mult . Ca şi Teh , sinceră să fiu , Matt este favoritul meu . Foarte comic . În plus , la început , mi.au plăcut amândoi , but Matt e foarte ¤ kawai ¤ .
Mi-e cam milă de situaţia lui Naty , dar sper pentru mai bine .
Cam atât ! Aştept nextul : D !
Hugs !

[Minnie]

Hello, again! :D

Well.. am văzut de ceva timp capitolul, dar abia acum am reușit să-l citesc. Mi-a plăcut acel motto de la început, chiar am avut impresia că este o poveste cu vampiri și după spusele lui Matt. Într-un fel sau altul chiar mă bucur că am presupus greșit. Pare mult mai interesante lucrurile așa.
Modurile de expunere s-au îmbinat armonios, iar descrierea a fost superbă, ca de fiecare dată totul este învăluit într-o aură de mister. Mă ți în suspans și aș vrea să aflu cât mai multe despre Nathalia și trecutul ei, totodată despre ce va urma să facă „împreună” cu Roy și Matt. Foarte multe greșeli de tastare nu am văzut, poate și din cauza orei la care am citit capitolul O.o , dar să fi mai atentă când recitești:
trebuiam - trebuia
de când - gând
va plângea - plânge
era singurii - eram
trebui - trebuia
să decadat - decad

Desigur că ar mai fi un mic amănunt : de aici nu poţi pleca decât într-un sicriu . Uite exemplul viu , de fapt mort .

Deci replica asta probabil ar fi trebuit să fie ceva de speriat, cu tente de seriozitate, dar chiar m-a bufnit râsul spre final : )) . Uneori Matt chiar le trântește.
Cât despre finalul capitolului.. Hmm! Oare ce a pățit Nathalia : - S , slăbită că nu a mâncat îndeajuns sau care e treaba?

Aștept nextu să mă lămuresc! Spor la scris!
kissu&byeee

[marya]

Am revenit!!!

Am citit de mult capitolul, dar abia acum am apucat sa comentez. Ce pot sa spun, in ansamblu capitolul a fost bun, dar se putea si mai bine. Actiunea a decurs bine si nu a fost grabita, descrierea a fost buna, dialogul nu a fost sec si s-a imbinat perfect cu naratiunea. Am observat greseli de tastare, dar au fost mentionate deja :P.

Capitolul mi-a placut, foarte interesant si plin de suspans. Chiar sunt foarte curioasa sa vad ce se va mai intampla. Ador atitudinea Nataliei, imi place ca e curajoasa:))....Grabeste-te cu continuarea. Bye bye si multa imaginatie :*:*:*:*

[Neith]

Nu mă aşteptam să am atâtea comentarii ... dar mă bucura foarte mult . Thanks a lot !
Teh : O să reiau ce am scris în edit , pentru a clarifica că ei nu sunt vampiri , fiind folosită ca o metaforă . În rest , mulţumesc pentru că ai continuat să citeşti .
Elusive wolf : Nu mă aşteptam să descoper un nou cititor . Mulţumesc , în legătură cu numele personajelor , le-am ales de mult . Doar cel a lui Matt a fost decis pe moment .
Minnie M. : O să corecteze acele greşeli ...
marya02 : Merci pentru că ai continuat să citeşti.
Vă mulţumesc pentru comentarii. Despre citatele de la început sunt făcute de mine , un joc de cuvinte , care la final vor alcătui ceva .

Capitol 6

,, Câteodată mai primeşti o sanşă , nu te gândi de două ori . Accept- o şi apoi lasă –te purtat . Timpul va decide dacă ai greşit ...”

Durerea de cap a persistat prea mult timp , iar eu mă scufundam încet în întuneric . Am vrut să mă trezesc , dar fiecare încercare a eşuat lamentabil . Eram paralizată undeva în interior , printre miliardele de gânduri şi nu întelegeam ce mi se întâmplase . Dacă asta era moartea , eram dezamăgită . Nu simţeam nimic , nici cel mai mic regret pentru viaţa pierdută . Credeam că voi suferi , că îmi voi revedea fiecare greşeală şi mă va lovi asemenea unui pumnal . Întuneric , totul era colorat în negru . Nu existam , mă dezintegrasem în pete de culoare , eram o bucată din univers .
Deodată am auzit nişte sunete ce veneau de departe , iar o lumină puternică m-a îndemnat să deschid ochii. Am reuşit şi m-am trezit într-o cameră necunoscută . Acea încăpere era diferită de a mea , avea un pat mare în care acum mă odihneam . Printre ferestre , razele soarelui nu se temeau să pătrundă . Totuşi un miros ciudat se simţea , alcool , cât de bun ar fi un pahar de whisky în asemenea momente . De fapt unul nu ar fi fost suficient , cred că voiam mai mult de atât , nu conta la a cât înghiţitura urma să mă opresc . Trăiam şi asta mă surprindea incredibil de mult . Mă bucuram de fiecare înghiţătură de aer , iar teama mi s-a evaporat la fel de repede cum a apărut . Eram în siguranţă şi în viaţă . Nu înţelegeam bucuria subită care pusese stăpânire pe mine sau poate că nu voiam asta . Nu doream să realizez că îmi iubeam viaţa amărâtă şi mai presus de tot , mă iubeam pe mine .
Căutam în cameră orice persoană care să îmi spună ce s-a întâmplat , dar am aflat imediat că eram singură . Mă simţeam obosită şi lipsită în totalitate de energie , am vrut să mă ridic din pat şi să încerc să fug . Nu am reuşit , picioarele nu mai puteau să îmi suştină greutatea şi nu aş fi putut face niciun pas. Atunci Roy şi Matt au intrat în cameră , surprinzându-mă în momentul când am încercat să merg.
- Se pare că te simţi mult mai bine ! Deja încerci să scapi ? vocea lipsită de vreun sentiment a lui Matt .
M-am bucurat că niciunul nu se îngrijorase pentru mine , trebuia să le mulţumesc pentru grijă ?
- Nu ştiam că îţi pasă ... parcă spuneai că tu nu ai voie să simţi nimic .
Îmi plăcea enorm de mult să mă joc cu el , să îl văd nervos , deşi nu prea reuşeam asta . L-aş fi făcut şi nesimţit , dar m-am temut să nu ating o coardă prea sensibilă şi că va uita că eram bolnavă . Oricum nici nu trebuia să îl interesez , nu aveam nicio legătură cu el , nici nu mă cunoştea . Nu putea nutri sentimente pentru un nimeni şi nu era genul de om care ar face asta . Deci moartea mea l-ai fi scăpat de o grijă sau poate s-ar fi simţit jignit că nu a avut el onoarea să facă asta . Brusc am realizat de ce am leşinat , era în totalitate vina celor doi . Eu nu mai mâncasem de două zile , normal că organismul a cedat . Nu putea să stau mult timp fără a mă hrăni şi adesea mă simţeam rău din cauza asta .
- Vrea să mănânc ceva ! am spus clar , de parcă le-aş fi dat un ordin .
Matt i-a făcut un semn lui Roy , iar blondul a plecat din cameră , puteam doar să sper că l-a trimis după orice care se poate mânca . Prezenţa celuilalt mă irita şi nu era nicio plăcere că rămăsesem singuri . Îmi vorbise ca un nebun în ziua precendentă , fiecare cuvânt părea spus pentru a mă enerva , pentru a-mi face fiecare muşchi să tremure şi apoi sa cedez . Reuşise să mă sperie , poate că ar fi trebuit să îi mulţumesc pentru că mă avertisase . Pentru că oricât de mult aş vrea să neg , ştiam că era adevărul . Cei doi puteau să ucidă şi li s-ar fi părut la fel de uşor şi normal ca respiratul . Totuşi nu eram persoană potrivită care să îi judece şi să le ţină o morală despre buna creştere , dar nu însemna că eram de acord cu ce făceau . Viaţa era importantă , păcat că realizam asta în cel mai nepotrivit moment , când simţeam răsuflare morţii .
Brunetul mă privea insistent , parcă dorind să îmi vorbească şi bolborosea ceva prea încet pentru a-l putea auzi . Deodată părea că a găsit cuvintele potrivite şi a început să îmi vorbească :
- Cred că povestioara mea te-a speriat ... Dar nu mă aşteptam să leşini aşa . Apoi a început să râdă de starea mea de sănătate.
Speram că lămurisem de ce mă simţeam rău , pentru că ei nu au avut bunăvoinţa să îmi arunce o bucată de pâine .
- Nu ştiu dacă ar mai trebuit să îti mai povestesc . Poate mai târziu , când o să am timp şi o să mai trăieşti atunci .
Bănuiam asta , de fapt eram sigură că nu dorea de la început să îmi zică totul , poate doar să aţâţe . Nu asteptam cu nerăbdare să aflu adevărul , ştiam că trebuia să plec de acolo şi cât mai repede pentru a nu ajunge ca acel biet băiat . Consideram că merita toate mulţumirile mele , mă ajutase să găsesc momentul favorabil pentru a evada . Trebuia să mă mai rog la Dumnezeu , asta dacă exista cu adevărat , să mă ajute în acel moment şi să îmi dea măcar o picătura de noroc . Era necesar să cred în ceva sau cineva , fără speranţă existenţa noastră era lipsită de sens . În acel moment avea nevoie de un Dumnezeu , chiar dacă trebuia să îl creez special pentru mine .
Discuţia noastră a fost întreruptă de apariţia lui Roy pe care îl aşteptam cu nerăbdare . Avea o tavă plină cu mai multe feluri de mâncare , iar pentru prima dată de când mă aflam acolo am simţit o urmă de entuaziasm . Oricât de mult am vrut aş fi vrut să devorez repede toate bucatele , am ţinut cont de maniere pentru a nu a-mi atrage anumite ironii . M-am bucurat pentru mâncare primită , dar aş fi făcut orice pentru o ciocolată . Eram răpită şi eu mă gândeam la dulciuri .
M-a deranjat prezenţa celor doi în timpul micului meu dejun , deşi cred că era prânzul , aş fi preferat să lase singură într-un asemenea moment . Apoi am auzit întrebare lui Matt care îmi propunea să îmi fac un duş , nu am refuzat recomandarea . Aveam nevoie de asta , o clipă de relaxare . M-am îndreptat spre baia pe care mi-o arătase . Am întâlnit oglinda care era atârnată de un perete şi am realizat că arătam groaznic . Părul meu era mai ciufulit de când îl văzusem ultima oară , totuşi ochii îşi recăpătaseră o parte din strălucire .
Simţeam cum picăturile de apă se scurgeau încet pe pielea mea şi un fior mi-a străbătut întregul corp . În curând , apa caldă m-a acoperit . Adoram să stau acolo , doar să stau şi să mă pierd undeva departe de mine . Mă gândeam la lucruri neimportante , aproape uitasem de întâlnirea cu cei doi , chiar fugisem de acolo şi eram fericită lângă el. Cât de mult îmi lipsea prezenţa lui , oare m-a uitat şi m-am îngropat printre alte amintiri efemere ? M-ar ajuta dacă ar ştii ,
câte probleme îmi străbateau mintea ? Am nevoită să îmi întrerup visarea , auzindu-mi numele strigat . Am părăsit cada , îmbrăcându-mă şi mergând către cei doi .
- Acum trebuie să te întorci în camera ta . Roy , condu-o !
Toată bucuria mea a dispărut , speram să pot rămâne în acea încăpere, începusem să o îndrăgesc şi nădăjduiam să mai stau .
- Nu aş putea , totuşi să rămân ? I-am aruncat apoi o privire rugătoare , crezând că îmi va acorda aceasta satisfacţie , dar nu , mi-a spulberat toate speranţele .
- În primul rând nu te afli la un hotel , deci nu ar trebui să ai asemenea dorinţe sau mai bine zis cerinţe . Apoi , aceasta este camera mea şi nu aş putea renunţa la ea . Te-am adus aici din cauza stării tale .
Bine , dacă puteam rămâne aici , nu mă deranja deloc să fac pe leşinata . M-am ridicat , ţinându-mă de mâna blondului , dar din nou am simţit că îmi pierd echilibrul . Roy m-a ridicat , ţinându-mă în braţe şi aşteptând ordinul celuilalt . Eu speram că Matt să îmi permită să mai rămân în camera lui , el putea să se mute în a mea
- Ce mai aştepţi ? Du-o , sunt sigur că îşi va reveni ! Brunetul mi-a distrus planurile , dar ştiam că nu mă trebuia să aştept puţină îndurare din partea lui .
Blondul m-a lăsat în camera mea , petrecând însă câteva minute cu mine , nu ştiam ce făcea , dar am continuat să îmi menţin starea de leşin . Într-un final a plecat şi el , dar înainte de a închide uşa a scăpat cuvintele : ,, Sper că vei fi bine ”
Îi păsa ? El şi prietenul lui mă aduseseră în starea asta , dacă m-ar fi lăsat în pace , dacă ar fi trecut indiferenţi pe lângă noi în acea seară . Am alungat aceste gânduri şi vorbele lui din mintea mea .
Rămăsesem din nou singură şi mai trecuse o zi din viaţa mea , o zi petrecută într-un loc pe care îl detestam . Întunericul pătrunsese din nou , îndepărtând puţina lumina de care mă bucuram .
Stăteam întinsă pe pat când am auzit nişte paşi şi uşa s-a deschis . O persoană necunoscută a pătruns înăuntru şi chipul acesteia era ascuns undeva în negură .
- Ai face orice pentru a supravieţui ? O întrebare a răsunat în cameră .

[Teh]

Bau :*

Acceapt -- Accept
iubea -- iubeam
păcat că realizam asta în cel mai nepotrivit -- în cel mai nepotrivit moment ? cred că era şi moment acolo că altfel nu prea merge propoziţia întreagă .
poveÅŸtioara -- povestioara [ cu ' s ' ]
avea -- aveam

Oricât de mult am vrut aş fi vrut să devorez repede toate bucatele , am ţinut cont de maniere pentru a nu a-mi atrage

Poate că ai vrut să zici : oricât de mult am vrut să devorez [...] sau oricât de mult aş fi vrut să devorez [....] , una din ele. Sau să le fi despărţit prin virgulă , ca şi cum ai repeta acea chestie cu 'a vrea' dar nu mi se pare utilă.
Al doilea lucru, e cam forţată exprimarea pt. a nu a-mi atrage [....] eu ştiu la ce te-ai referit şi cred că este corect dar greu de înţeles. Este mai simplu să zici : pt a nu atrage anumite ironii asupra mea, sau ceva asemănător. Cum am mai zis, exprimarea mi se pare corectă dar mai greu de interpretat.
să lase singură -- să mă lase singură
spre baie pe care -- spre baia [ ...]
m-a uitat şi m-am îngropat --- cred că acolo era tot '' m-a îngropat '' cu ' m-a ' ci nu ' m-am '
Am nevoită -- Am fost nevoită
că nu mă trebuia --- ăă? Poate ' că nu mai trebuia ' sau ' că nu trebuia ' sau ceva asemănător. aşa nu prea înţeleg xD
~ Am văzut că pe undeva nu ai pus punct, prin altă parte ai început cu literă mică atunci când se terminase propoziţia, şi cam atât din câte am văzut eu. Restul le-am menţionat mai sus. Majoritatea sunt făcute din neatenţie, sau eu aşa cred. Greşeli de tastare, sau ceva asemănător. Eh everyone has them.

Aşa, acum că am terminat cu greşelile... să vedem ce am de zis despre capitol. Mi-a plăcut, că altfel nu aş mai fi aici , asta e logic. Matt - îl ador. Este clar personajul meu preferat. Nu am o explicaţie logică dar este atât de tare , nu ai cum să nu îl adori. Nu îmi vine să cred că a lăsat-o să stea în camera lui. Chiar dacă asta a fost doar pt puţin timp şi după a refuzat să o mai lase acolo. Atitudinea aceasta din urmă m-a făcut să îl iubesc şi mai mult. Am fost surprinsă că a tratat-o atât de bine lol. Eh, chiar îmi imaginez faţa lui şi zâmbetul, şi persoana lui <3 ah felul în care râde şi aşa mai deparet. Este pur şi simplu genial. Chiar ai creat un personaj aparte, devine unul din preferaţii mei în general. Sper să nu mă dezamăgească el ca personaj : )) sau cine ştie? Poate să o să am un alt crush peste altcineva. Roy este ok mi se pare tipul de persoană prea impulsivă şi ,... nebun. Da , de parcă mai întâi face şi apoi gândeşte. Dunno , nu ştiu de ce s-a comportat aşa de bine cu Naty şi i-a zis că speră să se facă bin e. Dacă o zicea Matt atunci eram sigură că are un motiv ascuns, dar dat fiind că este vorba de Roy, nu ştiu ce să zic...
În fine ai descris foarte bine în acest capitol, mi-a plăcut la nebunie. Ai avut replici bune, ai avut şi dialog. Mda, ceea ce îi trebuie unui capitol pentru a fi reuşit , din pct. meu de vedere lol. Hmm, sunt curioasă cine a a apărut în camera ei şi ce a vrut să zică cu acea replică. Te pricepi să ne ţii în suspans, bnine de tot. Văd că propoziţiile acelea în italic de la început sunt legate cu capitolele tare de tot, cu sfârşitul lor lol : )) probabil aceea este 'şansa ' ei. De abia aştept să văd ce se va întâmpla.
Sunt încă curioasă şi total confuză despre toată afacerea ăstora. Nu ştiu încă ce fac aici şi tot restul, de ce o ţin pe Nathy aici. Sunt curioasă şi ador acest fic. De abia aştept să fiu lămurită : ))) probabil o să fiu al naibii de surprinsă. Nu ştiu de ce, dar aşa presimt. Nu m ă pot gândi la nicio variantă pentru care ei fac toate aceste lucruri.
Åži cine oare este personajul misterios?
O să aflu probabil în capitolul ce urmează. Aşa că baftă la scris >:d<

ps : merci că m-ai lămurit cu treaba cu vampirii . Mă bucur că e ' metaforic'.

[Minnie]

Hello!:D

În sfârșit am ajuns și eu pe ici : ) . Well.. am văzut că de greșeli s-a ocupat Teh, în rest ai avut un capitol extraordinar ca de fiecare dată. Am rămas puțin surprinsă când ai menționat că citatele de la începuturile capitolelor sunt făcut de tine, întradevăr un joc de cuvinte superb și foarte bine compus . Cât despre ce vor alcătui la final, chiar m-ai făcut foarte curioasă ;;) .
Sper ca Nathalia să se refacă, am presupus eu că e din cauza lipsei de hrană a leșinat. Suspansul acesta în care „ne” ți mă face să mă tot întreb cu ce se ocupă cei doi și ce vor să o pună să o facă. Mă gândesc la tot felul de posibilități : - ?? , dar nici una nu mi se pare destul de bună : )) . Presimt că voi fi chiar foarte surprinsă când voi afla.

Într-un final a plecat şi el , dar înainte de a închide uşa a scăpat cuvintele : ,, Sper că vei fi bine ”
Îi păsa ?

Bună întrebare! : )) Reacția lui Roy chiar m-a pus pe gânduri. Oare ar fi posibilă o idilă între Naty și el ;;)?! Deși, ea ar merita ceva mai bun după părerea mea ^^ .
Și spre finalul capitolului a apărut un alt personaj necunoscut.. Hmm! Poate chiar unica ei salvare : - ?? ?

Well.. aștept next-ul să mă lămuresc! Spor la scris! :*
:bye:

[Neith]

Voiam să postez capitolul de ieri , dar fac asta azi . Mulţumesc pentru comentarii şi pentru că citiţi . Vă apărea un nou personaj , dar veţi descoperi singuri asta .

Capitolul 7

,, Timpul se scurge pe buzele trecutului . Ai vrea şi tu să îl guşti ? Mă tem că mai întâi trebuie să mori ! ”

Nu am recunoscut persoana care intrase în camera , întunericul protejându-i identitatea şi chipul . Vocea îmi era total necunoscută şi nu se asemăna cu cea a lui Roy sau Matt , avea un timbru mai jos şi parcă mai delicat .
Întrebarea a stărui în mintea mea , apăsându-mi peste neuroni care încetaseră orice activitate . O repetam uşor în gând , îmi suna familiară , o mai auzisem din gura brunetului , dar atunci nu sunase aşa de frumos , de real . Pentru câteva minute ceva în interiorul meu mă implora să spun ,,da’’ , sperând că cerinţele să nu fie infernale , imposibile . Nu am putut să dau un răspuns afirmativ , conştiinţa nu m-a lăsat , aveam aşa ceva . Dar adesea refuzam să o ascult , îi îngropam vocea mută . De data asta mă biruise , cuvântul ,, Da” mi s-a blocat în gât şi l-am abandonat . Un răspuns negativ ar fi fost prea dur şi lipsit de sens . Îmi doream să trăiesc , descoperisem acest lucru şi nu avea să îmi las existenţa să îmi scape printre degete .
- Nu ştiu ! Am renegat aceste cuvinte şi le-am lăsat să piardă auzite de altcineva .
Credeam că era cea mai definitoare propoziţie a stării mele , orice era posibil şi asta mă neliniştea . Străinul a aşteptat doar răspunsul , apoi a plecat . Aş fi strigat după el , dar m-am temut să nu fiu auzită de altcineva . Poate că dorea să mă ajute , iar eu i-aş fi spulberat planurile . Câte speranţe se născuseră în mine , iar mii de idei îmi bulversau mintea . Totuşi de ce ar vrea cineva să ma ajute ? Nimeni nu făcea nimic fără a aştepta ceva în schimb ...Întregul univers se juca cu mine , în schimb eu aşteptam cuminte următoarea mutare . Niciodată nu îmi plăcuse şahul , în ciuda multiplelor mele încercări de a-l învăţa , nu am reuşit . Credeam că asta era cea mai potrivită comparaţie pentru situaţia în care mă aflam . Matt cunoştea prea bine jocul , iar putea doar încerca să îi aflu următoarea mişcare şi să fur cât mai mult din experinţa sa . Îmi displăcea fiinţa lui , nu cunoşteam motivul , poate pentru că reuşea să mă domine , un lucru pe care nu îl suportam . Aroganţa şi orgoliul lui se întâlniseră cu ale mele şi ştiam că vor ieşi scântei . Un câştigător nu va exista , presimţeam că amândoi urmam să pierdem .
Aveam nevoie de un motiv pentru a trăi . E ironic , ştiu . Deţineam o dragostea exagerată faţă de persoana mea , dar mă temeam că acel ,, orice ” însemna ceva care urma să mă distrugă . Atunci ce rost ar mai avea să fiu în viaţă , dacă urmam să îmi doresc să mor sau chiar să mă sinucid . Toate eforturile mele ar fi zadarnice , spulberate într-o clipă şi întreagă luptă privată de sens . Aş înfrunta degeaba vorbele lui Matt , dar poate că i-aş fura satisfacţia de a mă ucide . Nu , tot el ar fi învins... Am închis ochii parcă mă simţeam prea obosită , pentru a continua să mă agit , de parcă depusesem un mare efort . Brusc un chip apare alături de mine , două mâini mă cuprindeau în braţe . Parfumul lui îmi inunda nările , zâmbeam , eram fericită , nespus de bucuroasă . Mă scufundam în haina lui şi îi cautam obrazul pentru a –l săruta . Atunci i-am întâlnit privirea plină de blândeţe , compasiune . Adoram momentele în care eram doar eu cu el , nimeni nu mai conta . Doar noi , pierduţi pe undeva printre alte persoane neimportante . Străluceam diferit , dar nimeni nu o observa , eu însă simţeam asta , poate chiar şi el . Doi copii , asta eram ... Şi mă ţinea atât de strâns , temându-se să nu mă pierdă pe drum . M-am agăţat ca o scamă de haina lui , trebuia să rămân lângă el . Eram fericită , doar prin simpla lui prezenţă ...Am plecat însă , l-am lăsat singur şi am plecat . Am vrut prea multe ori să mă întorc înapoi în braţele lui , acolo unde mă simţeam atât de bine . Mă cauta disperat , eu îl urmăream cu atenţie dintr-un colţ ascuns . Era cel mai bine pentru amândoi sau cel puţin pentru mine , ştiu am fost egoistă de prea multe ori . Nu i-aş mai recunoaşte parfum , poate şi chipul s-a schimbat şi acei ochii căprui care răspândeau atâta dragostea când mă întâlneau . Mă regăseam în el , în fiecare gest pe care îl făcea şi fiecare sentiment pe care îl lasa liber . Ţineam la acesta într-un mod special , poate că îl iubeam sau nu . Asta nu era cu adevărat important pentru mine , contau acele clipe când eram împreună , restul se scurgea , dispărea , regăsindu-l doar într-o uitată amintire.
Acum m-aş întoarce la el , în braţele lui , dar e prea târziu . Am revenit la realitate , nu părăsisem camera , nimic nu se întâmplase . În acel moment , am realizat că aveam un motiv , unul superior vieţii mele : el . Voiam să îl mai văd o dată , să mă pierd într-o îmbrăţişare şi apoi să regăsesc în privirea lui . L-am părăsit şi acum îl voiam înapoi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat . Totuşi această reîntâlnire mi-ar fi dat impulsul pentru a lupta , o iluzie de care m-aş agăţat cu disperare , din dorinţa de a nu cădea . Am putut să adorm după ce ajunsesem la această afirmaţie şi m-am înecat într-o altă lume .
Dimineaţa am fost trezită de zgomotul cheii care se răscucea în broască şi l-am întâlnit pe Roy. Avea o privire ciudată , îi dispăruse o parte din aroganţă . I-am zâmbit , am simţit nevoia să o fac . Nu mi-a răspuns , din contră a ezitat să mă mai privească , prinzându-mă de mână , fără a-mi adresa vreun cuvânt . Ştiam unde mă ducea , într-un loc unde urma să mă reîntâlnesc cu Matt . Nu voia asta , dar strânsoarea era mai puternică . O singură întrebare pusese stăpânire pe mine : Ce se întâmplase cu blondul ? În acel moment , am ajuns din nou în birou .
L-am zărit pe brunet citind cu atenţie nişte hârtii aşezate , cu grijă pe biroul său . Nu şi-a îndreptat atenţia către mine în niciun moment şi atunci Roy a părăsit camera . Aşa am rămas singuri , eu privind pe pereţi , iar el preocupat de documentele lui . De ce m-a chemat dacă avea de gând să nu îmi vorbească nici măcar o clipă ? Mi-am îndreptat atenţia spre un tablou ce ţinea companie peretelui . O corabie era pierdută pe mare , iar un val părea că tocmai se pregătea să o scufunde . Undeva în acest peisaj dezolant , se putea zări un bărbat care se prinsese disperat de catarg , în timp ce ceilalţi părăseau vasul .
- Îţi place ? Eu îl consider fascinant ...Pentru câteva clipe a privit tabloul , apoi a continuat să vorbească . Vezi omul acela , nu cred că s-a gândit nicio clipă să fugă , ci a rămas pentru a muri împreună cu lucrul la care ţinuse cel mai mult . Ceilalţi au fost nişte laşi , s-au aruncat în apă pentru a-şi slava vieţile mizerabile . Toţi urmează să moară , dar numai unul este un erou . Tragic , nu-i aşa , dar mult prea real .
A continuat să admire tabloul , observându-l cum se încrunta . Momentul de reculegere a fost întrerupt de o bătăie în uşa , urmată de un ,,Intră ” din partea lui Matt . Brunetul s-a aşezat din nou la birou , privind îngândurat hârtiile . Nu mi-am întors privirea nicio clipă , toată atenţia mea abătându-se asupra lui Matt . Am auzit nişte paşii şi am crezut că era Roy cel care revenise în cameră .
- Treaba este rezolvată! Poftim !
Străinul a aruncat apoi un plic sigilat pe birou . Nu era vocea lui Roy şi curiozitatea m-a îndemnat să descoper cine era acesta persoană . Nu am putut rezista mult timp şi atunci l-am văzut . Era un bărbat , a cărui vârsta părea foarte apropiată de a mea . Avea un păr scurt , brunet şi o pereche de ochii negri care străluceau puternic sub sprâncene . A zâmbit în momentul în care mi-a întâlnit privirea şi mă analiza cu atenţie . Muşcându-şi buza inferioară , deja începuse să mă enerveze modul în care se holba la mine . A continuat acest obicei destule minute , până când liniştea a fost întreruptă de vocea străinului .
- Matt , nu ne prezinţi ? Ai uitat de bunele maniere sau te încântă atât de mult hârţoagele astea ?
- Spre deosebire de alţii , am îndatoriri . Dacă eşti aşa nerăbdător , cred că te descurci şi singur!
- Prea bine ! Eu sunt Christian .
Mi s-a adresat , dezvăluindu-şi cel mai seducător zâmbet . De când ajunsese aici nu întâlnisem pe nimeni , în afara celor doi . Chris era diferit , dar încă nu ştiam dacă în sensul bun . Era atrăgător prin felul în care se comporta , arătând chiar foarte bine . I-am răspuns la zâmbet şi m-am prezentat , spunându-mi numele . Ochii săi negri , neîndurători şi care părea a ascunde prea multe lucruri îşi fixaseră o ţintă . În acest timp , Matt a deschis plicul şi părea foarte mulţumit . Am încercat să văd ce scria , dar nu am putut întelege nimic .
- Cred că e timpul să pleci . Christian , nu mai ai treabă pe aici . Şi te-aş ruga să o laşi în pace pe Nathalia . Totuşi felicitări !
Matt a scos apoi o cheie dintr-un buzunar , descuind un sertar şi scoţând câteva bancnote de o sută de dolari , legate într-un teanc . Chris le-a luat , îndesându-le cu grijă într-un buzunar de la pantaloni . În clipa când se pregătea să plece , blondul tocmai intra . Pentru o clipă am crezut că urmau să se bată , judecând după privirile pe care şi le aruncau . Amândoi erau aroganţi şi se uitau superior unul la celălalt . Se analizau intens şi păreau doi lei care se luptau pentru pradă . Chris uitase complet de plecarea sa , concentrându-se asupra blondului .
- Roy ,băiete , ai mai crescut ? Apoi a început să râdă isteric .
- Poate ! Să ştii că nu mi-a fost dor de glumele tale bune . Se pare că nu ai murit şi eu , deja îmi pregătisem haine negre .
- Regret că te-am dezamăgit , dar lasă că le porţi cu o altă ocazie . Înmormântarea ta , de exemplu .
Nu era nevoie să fii un geniu pentru a realiza că cei doi nu se înţeleau deloc şi nu foloseau ironii subtile . Chiar mă amuzau şi nu avusesem de mult o asemenea distracţie , deci trebuia să mă bucur de spectacol .
- Eu nu credeam că se poate trăi fără creier , dar voi vă descurcaţi foarte bine . Chris , pleacă , ai stat deja prea mult !
Brunetul decisese să ia atitudine şi să calmeze spiritele , iar Chris i-a urmat sfatul . Păcat ! am soptit uşor pentru mine . Blondul era destul de nervos , dar Matt s-a apropiat de acesta , lovindu-l încet cu mâna peste umăr .
- Ce ar fi să facem o plimbare ?
Nu am crezut că făceam şi eu parte din planurile sale , dar mă înselasem . Eu şi împreună cu cei doi am părăsit casa . Cât de frumoasă era libertate pentru câteva secunde , aş fi vrut să încerc să fug , dar eram prea aproape de ei şi blondul m-ar fi ajuns prea repede .
L-am auzit pe Matt tuşind uşor şi întrebându-mă :
- Crezi că l-ai putea învinge pe Roy ?

[Teh]

Bau :*

apăsându-mi peste neuroni -- nu prea sună bine acolo ' peste ' . Dat fiind că este vorba de neuroni, ceva dinăuntru organismului and so, 'peste' este prea ... ' material' ca să zic aşa. ' apăsânu-mi neuronii ' mi se pare ceva mai estetic.
sperând că cerinţele să nu fie infernale -- nu sună bine acolo acel ' că ' din cauza continuării. Aş zice că merge mai bine ' ca' [ luând în considederare continuarea . ]
nu avea să -- nu aveam să
iar putea doar încerca -- nu are sens, dat fiind şi continuarea. Poate ai vrut să spui ceva de genul : iar eu puteam doar încerca , sau ceva de genul. Aşa merge.
recunoaÅŸte parfum -- parfumul
m-aş agăţat -- m-aş fi agăţat [ nu se poate fără acel ' fi ' adică nu are sens, : - ?? ]
Nu voia asta -- cine nu voia asta? roy sau Nathy? dacă era Nathy, atunci : nu voiam asta.
acesta persoană -- această persoană
care părea-- 'păreau' în cazul de faţă pt că se face acordul cu ' ochii ' care este la plural, şi altfel 'părea' este la singular şi nu se face acordul cum trebuie.


Aşaaa : )) capitolul a fost genial. Mi-a plăcut la nebunie, ţi-a ieşit excepţional. Ah , dar cât l-am adorat. Ai avut şi descriere şi dialog şi elementul de suspans. Ăla pare că nu mai lipseşte , de fapt nu a lipsit niciodată până acum şi asta îmi conferă o adevărată plăcere şi satisfacţie. Să îţi zic drept, şi fărăr ocolişuri, scri minunat. Deci, acest fic m-a captivat total. Ador ideea şi tot nu am ajuns să înţeleg ce caută aici Nathalia, pt ce ? în ce scop? ce face ea aici? cu ce se ocupă Matt şi ceilalţi? Nu ştiu. Asta îmi place, că ai atât de multe surprize. De fapt, nici personajul nostru nu pare să ştie. Ideea este că atrage foarte mult această aură misterioasă şi plină de suspans. De abia aştept să aflu mai multe :]] de pildă, cine a fost atât de important pt Nathy, acel şaten? ce e cu el? Oare îl va mai revedea? Dacă asta înseamnă să se lase pradă sentimentelor şi să devină slabă, atunci să nu îl vadă :]] dar cine sunt eu ? nope, tu ştii ce urmează să se întâmple!
Ah ador acest fic, ador cum l-ai creat. Îmi place ideea, scri foarte frumos <3 . Ai avut nişte replici geniale în acest capitol, am păstrat un rânjet stupid pe faţă tot timpul : )) şi acum îl mai am şi trb să îţi mulţumesc ţie pt. acesta. În fine, văd că personajul nou , care de fapt e vechi : )) aşa este în conflict cu domnu nostru Roy,sau domnişorul : )) în fine, nu ştiu de ce dar am adorat discuţia dintre ei doi. Dacă Nathy s-a distrat, atunci eu m-am super mega ultra distrat pe seama lor. A fost foarte tare = ]]

Ce se întâmplase cu blondul ?

Nici eu nu ştiu ce a păţit dar e cert foarte ciudat : )) adică... poate că are un fel de simpatie pt Nathy sau poate că e altceva la mijloc.
Acum de când a apărut şi Chris, mi se pare şi mai ciudat lşi încerc să înţeleg mai multe dar nu reuşesc.Ah că veni vb de Chris, îmi place mult de el <3

- Eu nu credeam că se poate trăi fără creier , dar voi vă descurcaţi foarte bine .

Matt a pus capac la toate : )) deci a fost pur şi simplu genial!!! cel mai tare X: când am citit replica asta am început deja să râd şi după mi-am păstrat iar rânjetul stupid pe faţă. E mult prea tare <^ cum a zis şi nathy, îi place de Matt şi mie îmi place,e prea interesant . Nu are cum să nu îţi atragă interesul. E atât de tare, şi replica asta afost genială. Una dintre cele mai tari de până acum :))
Sfârşitul capitolului e foarte satisfăcător. Mi-ai lăsat suspans şi m-ai făcut să îmi doresc să citesc cât mai curând următorukl capitol. Abia aştept să aflu la ce s-a referit Matt [ oh da matt cel adorabil smexy hot şi pe care îl ador ] când a zis dacă îl poate învinge pe Roy. La ce să îl învingă? Cum? În ce fel? Oh, de abia aştept să aflu!!
Grăbeşte-te cu next-ul şi baftă la scris! >:d<