Glontul Negru

[Verrine]

Za next is here. Scz ptr intarziere ^:)^.

Capitolul 7:

Cu o zi in urma am aflat de misterioasa aparitie a lui Rei pe Pamant, insa am cazut amandoi de acord ca Yatobe-san nu ne-a spus povestea in intregime. Nu stiu exact care era aceasta componenta lipsa, insa daca ne ne-a fost spusa inseamna ca ori este mai bine sa nu stim ori trebuie sa o aflam singuri. Ambele variante ma intrigau, dar pentru moment detaliile aflate ieri sunt suficiente. Ca urmare a aglomerarii de evenimente din ziua precedent, azi am hotarat sa o invit pe Minako la mine acasa. Mama va fi la serviciul ei temporar -de pe timpul iernii- intre orele doua dupamiaza si sapte seara. Oricum, problema nu era asta, ci Rei. Nu stiam ce sa fac cu el pe parcursul vizitei lui Minako. Noi vom sta in sufragerie si probabil vom vedea niste filme, insa nu il pot lasa pe Rei la mine in camera- Minako sigur va dori sa intre si sa vada daca mi-am improspatat colectia de cd-uri. Asta va fi o problema. Parca sa il las in camera mamei… nu prea ma lasa inima. Chiar nu stiam ce sa fac.
Am oftat, aruncand o privire la ceasul din sufragerie: 14.25. I-am zis lui Minako sa vina pe la trei si jumatate. Nu mai aveam decat treizeci si cinci de minute si inca nu stiam ce sa fac cu Rei. Am oftat din nou, uitandu-ma prin camera ca sa vad daca mai era ceva de aranjat. Astazi m-am trezit destul de dimineata ca sa pot aseza putin lucrurile pana la sosirea lui Minako. Am pregatit chiar si niste aperitive.
Camera parea in regula. Am urcat scarile, indreptandu-ma spre camera mea. Sa vad ce parere are Rei despre toata chestia asta- inca nu i-am zis. Am apasat pe clanta usii, iar imaginea care mi-a iesit in fata ochilor m-a uimit. Rei imi tinea pisica in brate, mangaind-o. Puteam sa jur ca acum o saptamana ii era frica de ea- nu intelegeam de ce, Neko-chi avea o blana atat de alba si niste ochi verzulii, exact ca ai lui. Baiatul asta devine din ce in ce mai ciudat.
-Rei, avem o mica problema, ii zic in timp ce ma asez langa el, undeva la marginea patului.
Si-a ridicat privirea, intalnind-o pe a mea.
-In dupamiaza asta o sa vina o prietena la mine acasa si…
-Nu stii ce sa faci cu mine, continua acesta propozitia.
Am dat aprobator din cap, privind in alta parte. Chiar nu stiam ce sa fac cu el, aveam speranta sa aiba el vreo idee geniala.
-Eu sunt Necrodomul tau, ca urmare trebuie sa primesc ordine de la tine. Spune-mi sa ma feresc de ea si asa o sa fac.
Daca asta e ideea lui geniala, atunci regret ca l-am intrebat. Am privit dezamagita podeaua.
-Rei, uite ce e, pentru mine nu esti nici un Necrodom, nu te-am chemat aici in scopul de ati da ordine. In momentul asta iti cer un sfat, nu vreau sa-mi dai raspunsuri de genul.
Lasand la o parte subiectul discutiei, eram fericita. Asta ar putea fi inceputul unei relatii fericite intre noi, unde putem comunica si noi ca oamenii.
-O sa incerc sa ma gandesc la ceva.
Si in timp ce ii vorbesc m-am indreptat spre baie. Aveam singura camera din casa cu tot cu baie. Trebuia sa ma pieptam si sa ma arenjez pentru intalnirea cu Minako. Nu stiti ce “reprosuri” imi face daca ma vede nearanjata.
Imi descalceam parul saten, cand aud soneria de la intrare. Am aruncat o privire fugitiva la ceasul de pe birou, era abia trei fara cinci minute. Probabil era vecina de langa noi- iar isi pierduse motanul.
-Rei, du-te tu si raspunde, ii zic continuand sa-mi pieptan parul.
Roscovanul s-a ridicat agale de pe jos, luand-o pe Neko-chi si iesind pe usa. Aveam impresie ca cei doi o sa fie nedespartiti pentru o vreme. Gandul asta imi dadea fiori.
Am auzit un tipat strident de la parter. Parca mi se oprise inima in loc… era vocea lui Minako. Am lasat tot ce aveam in mana si am fugit repede pe scari sa vad ce se intamplase. Rei nu putea sa faca asta, bineinteles ca nu putea. El nu era asa. Insa… ce ma facea sa fiu atat de sigura? Pulsul inimii accelera nebuneste.
Ajungand la parter, am alergat spre hol.
-Nene-chan! Cine e frumuselul acesta?
Ma uitam derutata la cele trei persoane din fata mea. Rei statea sprijinit de perete, iar Minako ii manga parul roscat, foarte emotionata. Mi-am indreptat privirea sfioasa spre cel de al treilea personaj. Alekseievici Itsumo. Nu venea sa-mi cred ochilor. Ce cauta el aici, la mine acasa?! Ii aruncam priviri intrebatoare lui Minako, neglijandu-i intrebarea precedenta.
-Ah, l-am adus si pe Itsumo-kun, sper ca nu te superi. Nu ne-am mai vazut de mult cu el si m-am gandit ca ar fi o idee buna. Oricum, cine e el? a zis intreptundu-si privirea spre Rei.
-Ah… e… uhm… varul meu. Il cheama Rei; tocmai a ajuns si el din Kyoto. Rei, aceasta este prietena mea Minako, iar el este Alekseievici Itsumo, un coleg de clasa.
Nu a spus nimic, tintuindu-i pe amandoi cu o privire infricosatoare. Se pare ca nu prea il incanta prezenta celor doi.
-Var? interveni Minako. Dar nu semanati chiar deloc! Daca as fi stiut ca ai niste rude asa de dragute, spuse chicotind.
Am oftat resemnata, incercand sa-mi asez gandurile. Prea multe surprize deodata.
-Puteti merge in sufragerie, o sa vin si eu imediat. Minako gandeste-te ce film vrei sa vedem, le spun in timp ce ma indrept spre bucatarie.
Deci, sa recapitulam. Minako l-a adus pe Itsumo-kun la mine acasa si l-a intalnit pe Rei ca si var al meu. Nu pot sa cred ca se afla chiar in casa mea, plus ca pot intelege cum de a fost convins de Minako sa faca asta. Oare o fi placand-o? Ah… nici nu stiti cine e Alekseievici, nu? Imi place de el inca din scoala generala, insa nu stie nimeni nimic despre asta. Nu sunt genul de persoana care sa vorbeasca despre sentimentele personale in fata celorlalti. S-a mutat aici in urma cu trei ani- a venit de undeva din vestul Rusiei. Din cate am inteles, mama lui era rusoaica, iar tatal japonez. Nu stiu exact ce-mi place la el, fizicul este unul destul de normal: inalt, cu un par negricios si niste ochi verzi, asemanatori cu ai lui Rei. Probabil atitudinea lui ma atragea intr-un anume fel. Nu era foarte sociabil ce-i drept, insa cand il vedeam cum se intristeaza cand ceilalti nu vorbesc cu el parca impartaseam si eu acelasi sentiment. Nu am incercat sa vorbesc prea mult cu el – ii placea de o colega de a mea de clasa. Mi-am zis ca nu are rost sa-mi bat capul atata timp cat are sentimente pentru altcineva. Ca urmare, am incercat sa renunt la el si am crezut ca am si reusit… se pare ca inima inca o mai ia razna cand il vad.
Am oftat, luand cele patru pahare fara model, umplute cu suc de portocale. Le-am dus pe o tava in sufragerie. Erau toti asezati pe canapea. Se pare ca Minako deja a ales un film pe care sa-l vizionam.
-Nene-chan, sa stii ca am ales o drama japoneza. Am vazut-o de vreo trei ori la cinema si mi-a placut foarte mult. E chiar foarte buna.
Avand in vedere ca singurul loc liber era langa Itsumo-kun nu am avut ce face, m-am asezat langa el. Mereu trebuie sa se intample asa. Langa Alekseievici statea Minako si in capatul celalalt al canapelei era Rei. Pentru un moment chiar uitasem de el.
Am pus filmul si cu totii ne-am indreptat privirile spre ecranul televizorului. Nu era foarte mare, dar nici mic, marimea potrivita pot spune. Era unul dintre televizoarele acelea vechi, nu lcd sau plasma cum avea majoritatea lumii de acum. Mamei ii placeau lucrurile vechi.
Pot spune ca am trait cele mai emotionante momente din viata mea. Inima imi batea cu putere, iar pulsul accelera nebuneste cu fiecare atingere dintre mine si Alekseievici-kun. Pentru a reusi sa ma controlez, am incercat sa fiu atenta la actiunea filmului. Intradevar, era o drama. O adolescenta, in primul an de liceu s-a indragostit de un delicvent. Fata stia sa cante la vioara, fiind destul de cunoscuta in orasul ei. Pe de alta parte baiatul de care s-a indragostit avea o reputatie foarte proasta. Bineinteles, oricine si-ar fi imaginat ca va fi un “ happy end” si ca cei doi vor ramane impreuna, insa atunci nu ar mai fi fost o drama, nu-i asa? Baiatul nu a placut-o nici macar o clipa, folosindu-se de ea pentru as remedia situatia in oras. Era Craciunul, iar cei doi se aflau la o intalnire, mergand pe o strada nu foarte aglomerata. Atunci s-a produs dezastrul. O masina cu un sofer beat la volan a lovit-o pe fata. Motivul? I-a salvat viata baiatului. De ce? Din dragoste. Oricum, baiatul a fost un dobitoc. A fugit de la locul accidentului, nici macar nu a mers la inmormantarea fetei. De atunci nimeni nu l-a mai vazut prin oras. Era clar ca nu a iubit-o niciodata si sincer, nici nu cred ca o va face.
-Ce dobitoc, a spus Minako imediat dupa terminarea filmului.
-Ea era idioata, vorbise si Alekseievici pentru prima oara.
Ne-am indreptat cu totii privirile spre el. Dintr-un anume motiv, eram de acord cu el.
-Stia prea bine ca nu o iubeste, si-a sacrificat viata degeaba.
“Iata atitudinea pe care o iubesc eu atat de mult”, gandesc eu cu o serioasa nota de sarcasm. Nu pot crede ca sunt indragostita de un baiat in genul lui. Viata e cruda.
Ma rog, dupa film am mancat cate ceva din aperitivele pe care le-am facut in dimineata aceea, am jucat carti si am ascult din acea “ improspatare” de cd-uri- v-am spus ca Minako o sa ma controleze. Am incercat sa-l evit pe Itsumo-kun. Sincer, chiar nu imi placea prezenta lui, nu puteam sa gandesc limpede cand el era langa mine. Oricum, in jurul orei sase si jumatate au plecat cu totii- asta m-a facut sa rasuflu usurata. Cred ca nu o mai invit vreodata pe Minako la mine acasa, este prea periculoasa. Cine stie ce surpriza imi mai pregateste data viitoare.
-Naname…
M-am intors brusc spre Rei. Mi-a zis… Naname. Nimeni nu ma chema in felul acesta, eram uimita. Cred ca e pentru prima oara de cand a murit tata cand cineva imi spune asa. Era fericita, dar si trista – mi-am adus aminte moartea lui. M-am asezat pe pat langa el.
-Ce e?
-In timpul vizitei… am simtit ceva ciudat. Parca mi-ar fi luat inima foc, credeam c-o sa-mi iasa din piept. Tot corpul imi tremura si ma simteam ciudat de nerabdator. Ce e asta?
A vorbit foarte repede, incercand sa explice toata acea incurcatura serioasa de sentimente. Parea atat de speriat. I-am afisat un zambet… trist, vorbindu-i cu jumatate de voce:
-Inseamna ca te-ai indragostit.
-Daca asta e sentimentul pe care il ai atunci cand esti indragostit atunci chiar nu inteleg de ce toti oamneii tanjesc dupa el. In plus, voiam pe toti sa va omor. Asta face parte din dragostea voastra?
Nu stiam ce sa-i raspund. Mi-am indreptat privirea la calculatorul de pe birou. Nu puteam sa-l privesc in ochi. Aveam o idee asupra a ceea ce se intampla, insa nu stiam cum sa ii o spun. Ma privea mereu atat de derutat, trist si imi arata ca nu intelege nimic din capitolul sentimente.
-Stii ceva despre asta si nu vrei sa-mi zici? ma trase el la raspundere.
-Oarecum, ii zic sfioasa. Stii… atunci cand ne-am intalnit prima oara nu ai simtit si alte lucruri de genul?
A stat putin pe ganduri, apoi imi raspunse:
-A fost ceva diferit atunci. Simteam durere, nu dragoste. A fost mai ciudat decat acum. Parca as fi fost a doua oara izgonit din Paradis.
-Si eu am simtit durere atunci, ii zic, la care el ma priveste suspicios. Cred ca atunci cand eu am un sentiment, acesta se transmite automat si la tine.
Nu il puteam privi, era un subiect prea delicat. Atunci cand ne-am intalnit, mi-am dat seama ca ceva este ciudat, plus ca, puteam auzi vocea inimii lui cum striga neajutorata, cu speranta oarba ca cineva o va auzi:

*FlashBack*

Simt cum o mie de sageti imi strapung corpul, doar ca pare mult mai dureros in variant ei.

*End of FlashBack*

Acum, cand stau si il ascult cum incearca sa-mi explice modul in care il afecteaza acea dragoste pe care i-am transmis-o, parca ma intristeaza.
-Il iubesti pe acel coleg, nu? Deaia am simtit cum era sa-mi crape inima in doua.
Nu stiam daca e nervos, trist sau pur si simplu indiferent. Era o situatie in care chiar nu stiam cum sa reactionez. Era adevarat, il placeam pe Alekseievici, insa parca nu ma lasa inima sa-i zic asta lui Rei.
Nu am raspuns.

Poze:

Alekseievici Itsumo: