Glontul Negru

[Verrine]

Katarina: Ok deci gomene pentru exagerarile mele. M-a luat putin valul:)). In legatura cu acel "perfect" mie chiar imi place cum a iesit propozitia:-?. In plus cred ca scoate la iveala si firea mai naiva a fetei... :-?. O sa apara si umorul negru, dar ceva mai incolo. Sper sa-mi iasa :-S. Nu este un roman politist, cu totul altceva. App sa nu te astepti sa apara Lucifer, se indragosteste de Nene-chan si happy end=)). Am niste idei. >:)
coral: Da te inteleg. Nici mie nu-mi plac cartile cu personaje perfecte. Nu mai distractiv:)). Ma bucur ca ti-a placut in mare parte ce ei citit pana acum.
Lil'Zy: Crede-ma, titlul are o mare legatura cu ficul, desi bineinteles, nu pare. Doar imi place sa bag lumea in ceata=)). Ok, ti-am laut sfaturile in considerare si o sa mai lucrez la modurile de expunere ^:)^.

Capitolul 2:

Am stat toata noaptea sa citesc cartea. Intradevar, atractiva! Totul avea legatura cu deciziile pe care le lua o adolescenta. Era una dintre acele persoane… avea o pasiune nemarginita pentru alcool. Nu parea o fata prea norocoasa; toata viata ei a fost inabusita de ghinion; iar tot acest ghinion a fost inecat in bautura. Mergea zilnic la unul dintre barurile din apropierea casei. Parintii ei murisera cu multi ani in urma intr-un accident de masina, iar ea a ramas in grija bunicii. Insa in urma cu un an si aceasta s-a stins din viata. Nu parea prea norocoasa. Insa totul s-a schimabt cand l-a intalnit pe el. Era una dintre acele zile mohorate de iarna, cand fata mergea pe straduta obisnuita ce ducea spre bar. Tocmai se certase cu cea mai buna prietena. Avea nevoie de alcool. Cum a ajuns in bar, a vrut sa se aseze in locul ei obisnuit – o masuta veche din lemn, cu doar un scaun, ce se afla in cel mai intunecat loc din bar-, dar era deja ocupat. Nu se mai intamplase asta pana acum. A vrut sa vorbeasca cu hotul, insa acesta i-a luat-o inainte. Imi aduc aminte clar vorbele sale: “ Cred ca ti-am ocupat locul, domnisoara.” Fata ii raspunse, uimita: “ Asa este. Locul acesta este cel mai intunecat din bar, aici pot sa reflectez in liniste asupra problemelor mele.” Necunoscutul s-a ridicat de pe scaun si l-a cedat fetei, insa nu a plecat. A luat un alt scaun, de la o alta masa si s-a asezat langa domnisoara. “ Atunci nu te superi daca am reflecta amandoi, nu?” zise acesta, cu zambetul pe buze. Fata a fost uimita de reactia barbatului, insa nu l-a indepartat. I-a impartasit toate necazurile pe care a trebuit sa le indure de una singura; barbatul ascultand-o, insa fara sa o lase sa se atinga de alcool. “ De ce nu ma lasi sa beau? E mai usor asa.” intreba fata revoltata de indrazneala necunoscutului. “ Totul ar fi mai dramatic si ai suferi mai mult.” i-a raspuns, ferm. Fata era dea dreptul impresionata. S-a ridicat de pe scaun, scuzandu-se. A plecat sub pretextul ca este obosita. Cand sa iasa din bar, a auzit vocea barbatului: “ Ne vedem maine.”
S-au intalnit si urmatorea zi, si ziua ce avea sa urmeze, pana cand se implinise un an de cand fata il intalnise. Barbatul a intrebat-o la un momentdat daca vrea sa afle despre identitatea lui, insa fata refuza, spunandu-i: “ Nu vreau sa stiu, nu merita sa risc toata aceasta fericire dobandita.”
Au continuat sa se intalneasca, pana intr-o zi. Fata nu luase examenul de admitere la colegiu, asa ca s-a dus in acel bar, in acelasi loc in care il intalnise pentru prima data, insa nu l-a mai gasit. A asteptat o ora, doua, trei pana cand zorii zile si-au facut aparitia printre materialul ce acoperea geamurile barului. A mers acasa dezamagita, insa in urmatorea seara se afla din nou in bar, asteptandu-l. Barbatul nu a aparut nici de data aceasta. Timp de doua saptamani l-a asteptat, dar observandu-i absentele si-a dat seama ca nu o sa-l mai vada vreodata.
Anii au trecut, dar fata nu l-a mai intalnit niciodata pe barbat. In fiecare seara se ruga sa cunoasca o persoana precum era el.
Intr-o zi, plecand in graba spre locul in care avea sa dea examenul de admitere la colegiul de medicina, s-a lovit puternic de cineva. Si-a cerut iertare, dar cand a vrut sa plece a observat ca barbatul era asemenea lui.
La scurt timp dupa incident, s-au mai intalnit la inceputul primului an de colegiu. Era profesorul ei de practica. Au inceput sa iasa impreuna, iar fata il intreba de fiecare data de ce nu a vrut sa o mai vada in delungul acestor ani. Raspunsul barbatului era acelasi de fiecare data: “ Este pentru prima data cand te vad.” Fata insista pana in momentul in care iesisera impreuna sa ia cina. Barbatul a intrebat-o politicos ce fel de vin doreste, iar fata si-a dat seama de cele intamplate. Abia atunci realizase ca in timpul acestor ani nu s-a mai atins de alcool, in speranta ca o sa-l reintalneasca.
A fost o poveste… frumoasa. Sunt geloasa pe fata, a intalnit fericirea intr-un mod atat de usor… si totusi pentru mine cred ar fi fost greu, prea greu. As fi renuntat cu mult inainte sa o faca ea.
La sfarsitul cartii se afla un fel de formular.
-Nume, descriere, animal reprezentativ, culoarea preferata, culoarea care o uraste, asemanari cu maestrul sau…
In cautarea unui motiv, m-am uitat in josul paginii: “ Citind cele ce mi s-au intamplat, cum ar arata varianta hotului pentru tine?”
Interesant si totusi… banal. Ar fi frumos sa scriu toate acestea, dar sunt dezamagita…el nu va aparea oricum. Am oftat. Nu aveam ce face asa ca… de ce nu?
-Nume…
Ce nume sa-i pun? Ceva reprezentativ, sa-i puna in valoare calitatile. Problema era ca nici nu stiam exact ce-mi doresc… Pentru inceput, o sa aleg ceva ce-mi place mie. Sa zicem… Rei*. Am completat numele.
-Descriere…
Nu vreau sa ma gandesc prea mult inainte sa completez. Trebuie sa fie ceva spontan. Prin urmare:

“Nu vreau sa fie inger. Toti vor ingeri, iar asta ma face sa cred ca e plictisitor. Destul de banal si totusi deloc plictisitor! Vreau un demon, dar sa nu fie in totalitate demon. Nu sadic, insa indeajuns de sadic.
Cu parul lung… sau poate scurt. Nu trebuie sa fie invaluit intr-o ceata neagra; sa fie ceva colorat. Sa-mi placa. Trebuie sa ne intelegem, insa nu foarte mult. Ar trebui privit ca un joc, dar unde sa fim foarte seriosi… Sa ne desprindem sau nu de realitate? Totuşi, un joc, doar unul ai totul e bine. Perfect, insa nu foarte perfect. El o sa ma invete, iar eu o sa-l invat. Sa arate bine, dar nu exagerat. O fata trista, dar sa gazduiasca si zambete. Trebuie sa aibă aripi… lungi, de un rosu aprins si care sa-l ajute sa zboare, dar sa si cada. Daca se zdrobeste de pamant… sa nu moara, doar sa simta moartea. Sa ma inteleaga, dar in acelasi timp sa ma contrazica. Temeri… inexistente, doar propia persoana un posibil dusman. Sa gandeasca practic, totusi teoretic ar fi mai bine. Amandoua.
Lucifer… Sa fie Lucifer, un Lucifer doar al meu! Unul interesant si decis. Doar al meu.”

-Cred ca este bine asa. Sa vedem… animal reprezentativ…
Ma gandisem la ceva inca de prima data. Nu cred ca ar strica putin umor in povestea asta. Mi-am scris ideea, insa nu am mai continuat sa completez. Eram mult prea indecisa pentru celelalte. Nu aveam preferinte la culori, pentru mine erau toate la fel. Care era diferenta daca purtam o geaca neagra sau una alba? Niciuna… tot o geaca ramanea. Nu imi placea si nici nu detestam nici o culoare. O sa las asta la alegerea lui Rei. Asemanari cu maestrul… De ce ar semana cu mine? Am inceput sa rad. Nu imi doresc un Lucifer ghinionist.
-O voi lasa asa, pentru moment.
Si in timp ce am vorbit, hartia luase foc, nici macar scrumul ramanand in urma. Am privit trista.
-Dupa ce eforturi am depus sa o scriu…

Rei*- Una dintre traducerile lui ar fi: clopotei.