Fallen without sound

[Too Many Dreams.]

Ok, va anunt de pe acum ca in primele capitole Sasuke nu apare, pana ajunge sa se cunoasca cu Sakura, replicile funny sunt luate de la o prietena foarte buna de-a mea, ByxxyLoveU, si ca
Nu detin nici un personaj, toate apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari. (Disclaimer)
~Enjoy!~

Cap. 1 - "Am ajuns acasa!"

Ies dintr-o mulţime de oameni obsedaţi de mine şi intru într-o limuzină destul de luxoasă faţă de altele în care am intrat.
Ori sunt prea obosită, ori tonele de machiaj aplicate de stilistul meu îmi fac pleoapele parcă din plumb. Aproape adormisem când cel mai bun prieten al meu şi în acelaşi timp bodyguard îmi spune că am ajuns la “Club 97 café”, locul preferat al rockeri-lor de prin Bucureşti. Noroc că intru prin spate că altfel nu mai ieşeam decât pe targă dintr-o altă imbulzeală.
Merg în culise şi cer o cafea tare, ca să pot rezista nopţii care avea să urmeze.
În momentele mele de adormeală pe scaun, îmi aduceam aminte de mama, pe care nu am mai vazut-o de vreo trei ani, de când am plecat singură la un concurs la Constanţa, pe plajă, de unde actualul meu impresar m-a “răpit” şi am ajuns aici. Sunt anunţata rapid că voi intra in scenă în două minute, deci îmi iau cafeaua si o termin mai repede. Intru pe scenă si încep să cânt piesa mea de debut şi de rezistenţă:
-Homecoming, I’m coming
My sweet mistake
Summer’s over, hope it’s not too late
I’m pacing, impatient
Up in my head
Taken back to the sidewalk where we met

And carved out our names
Do you remember that?

I’m coming home, I’m coming home
Did you take off while I was gone?
I missed it all, I messed you up, I missed you
I’m coming home, I wanna know
When all the leaves begin to fall
If I’m falling, falling apart for you

Descending, I’m spinning
Lost all defense
How could you swallow me again?
I left you, I meant to
Couldn’t let you in
Never mind a single word I said

Carve out your name
Do you remember that?

I’m coming home, I’m coming home
Did you take off while I was gone?
I missed it all, I messed you up, I missed you.
I’m coming home, I wanna know
When all the leaves begin to fall
If I’m falling, falling apart

You’ve got control of me
Is this the end of me?
‘Cause I just can’t cut up the strings
I’m coming back for more
Don’t let your heart go
Please don’t walk away

Homecoming, I’m coming, I’m coming back

I’m coming home, I’m coming home
Did you take off while I was gone?
I missed it all, I messed you up, I missed you
I’m coming home, I wanna know
When all the leaves begin to fall
If I’m falling, falling apart
I’m coming home, I’m coming home
Did you take off while I was gone?
I missed it all, I messed you up, I missed you.
I’m coming home, I wanna know
When all the leaves begin to fall
If I’m falling, falling apart…

De obicei cânt împreună cu camaradul meu, Naruto, dar aceasta piesă a fost concepută doar pentru vocea mea. În ultimele sunete ale chitării electrice, simt cum nu mai am pământul sub picioare, iar tot publicul meu petrecăreţ exclamă uimit…
Cad în braţele lui Naruto, după care nu mai ştiu nimic.

Am mica banuială ca nu ştii cine sunt. Ei bine, afli acum: sunt Sakura Haruno şi am şaisprezece ani. Am părul roz, dar îmi place să il mai şi vopsesc şuviţe, eh, asta e altă poveste…
Naruto, camaradul meu, este un tip blond, cu părul făcut ţepi, înalt, binefăcut şi cu ochii albaştri. În ulimul an petrecut de mine la liceu, m-am aliat cu el şi am format trupa False Hopes. Am fost şi la un concert de zilele orasului, la recomandarea directorului de la şcoala mea, unde ne-au văzut alte vedete, care ne-au adus aici. Cam asta e istoria noastră foarte pe scurt.

Deschid ochii si vad un tavan jos, gri. Pe pereţi erau tot felul de genţi si alte chestii. Zgomotul pe care îl aud mă face sa realizez ca sunt într-un elicopter, şi asta nu e bine. chiar a fost aşa de rău încât să mă ia cu SMURD-ul de acolo şi să mă ducă la naiba-ştie unde?
-Unde sunt? Ce s-a întamplat?
-Stai calmă, Sakura, mergem cu elicopterul SMURD la spital. Ai leşinat la ultimul concert, cred că ai făcut o cadere de calciu destul de nasoală. Trebuie să ţi se ia nişte analize ceva mai ample.
Aştept, aştept şi ajungem la mama naibii pentru analizele alea stupide. Mă inţeapă o grămadă de medici cu o mie şi una de ace chiar şi in venele pe care nu ştiam ca le am.
De le-ar baga d***u’ acele alea toate în fund şi să le lase acolo, poate chiar sa iasa pe buric, tare bine ar mai fi! Îi înjur în mintea mea de toţi sfinţii şi rămân într-un salon monoton. Îmi dau seama că nu mai sunt in Bucureşti: salonul nu avea nici măcar cel mai răblăgit radio din lume sau ceva…nimic. Stau liniştită pe pat. Mă ridic în şezut şi stau turceşte. Încep să mă clatin din stânga în dreapta şi să cânt: “Ala, bala, por-tocala”… Naruto se uita la mine amuzat, dându-şi seama că fac asta din plictiseală. Într-un final mă satur şi de asta, aşa că mă ridic de pe pat şi încep să dansez Hula prin salon. Blondul îmi pune mâna pe frunte să vadă dacă nu cumva am febră de făceam aşa pe acolo. Faza tare era ca până şi eu râdeam. Dar nu de mine, ci din cauză că mă gâdila acul perfuziei atunci când îmi mişcam mâna.
-Sunt bine, Naruto, dar mor de plictiseală. spun eu în timp ce înca mai dansam.
Acesta rasuflă uşurat. Eu mă opresc de la Hula şi încep o nouă creaţie: mimez cum aş cânta la chitara electrică o melodie şi incep:
-Jingle Bells, Jingle Bells! Impresaru’ meu pute de la două mile depărtareee! O da! spun pe o voce de rocker răguşit.
Naruto nu mai avea mult şi cădea pe jos de râs.
-Bă copil scos din punga de pufuleţi! Ce râzi atâta? Vezi că mai trebuie sa mai şi repiri!
Blondul ia o gura mare de aer si isi potoleste rasul. Tocmai la fix: intrase o doctorita care avea un machiaj hidos. Da sa imi spuna ceva, dar eu i-o iau inainte:
-Pot sa plec de aici va roog!! Pana nu il omor pe asta cu “actiunile” mele cand sunt prea plictisita…
-Sigur, doar ca in treizeci de nimute, dupa ce vi se termina de completat fisa de externare.
-Cat?! Pana atunci eu sar pe geam si mai dau trei concerte si lesin dupa fiecare!!
-Ne pare rau. vom face tot ce putem ca sa ne grabim. spune aia si in scoate perfuzia de la mana, care se terminase de cateva minute.
Iese tipa si incep iar sa fac pe nebuna prin salon. Cant iar.
-Ooo! E sarbatoare! Ooo! Impresaru-mi moare! Ooo! Naruto puse a sarmale! Ooo! Vreau o cafea tare!
Naruto deja cazuse in genunchi se ras si mai si dadea cu pumnii in podea. Eu radeam de el, dar sunt intrerupta de o tanti cu doua bete infipte in fund, in dreptul picioarelor (sau alea erau chiar picioarele?). Defapt, cred ca erau doua scobitori. Si mai avea si saboti cu extra-tocuri. Stetoscop la gat: clar era doctorita.
-Deci va simtiti mai bine din cate vad…
-Da… cred ca perfuziile alea au facut ceva. dar sa nu credeti ca am baut ceva de fac asa pe aici, ma plictisesc doar de nu mai pot, telefonul mi s-a descarcat si nu pot sa ma mai joc pe el, deci trebuia sa fac ceva… bag eu niste minciunele care chiar imi ies.
-Mda…
Spune ea ironic la care imi vine sa ii trag o palma de sa cada in fundu’ ala perforat de bete. In mintea mea: “Da, da… cum spui tu, scandurica!” . Hoasca…
-Aveti aici fisa de externare. Puteti pleca.
Naruto se ridica de pe jos abia acum, tinandu-si mana la gura si hilizindu-se. La care eu spun ironica:
-Copil de guma…
Incep sa imi arunc intr-o sacosa toate lucrurile pe care le aveam imrastiate pe acolo. Ies in graba din spital, ca de la inchisoare. Ma opresc in fata usii si citesc foaia aia idioata, amintindu-mi de vorbele reci adresate mie de catre tanti-scandurica.
-A’ D***u personalu’ asta din…Bacau?!?!?!
Spun eu uimita.
-Naruto! Suntem acasa!
-Serios? Chiar asa! spune el vazand stejarul de care s-a izbit cand alerga si se dadea la mine in anii frumosi ai copilariei, de a ajuns la Pediatrie cu capul spart.
A venit timpul sa merg...ACASA, locul pe care nu l-am mai vazut de ani buni. Iau un taxi din fata, dar nu inainte sa imi pun sa imi iau pe mine o jacheta cu gluga pe care mi-o pun pe cap si ochelarii de soare. Nu vreau sa tabarasca pe mine lumea, motiv pentru care Naruto imi ia modelul.
Intru in primul taxi pe care il gasesc. Imi las bagajele in portbagaj si dau sa urc in spate, dar Naruto imi face semn sa merg in fata. Soferul baga cheile in contact si porneste motorul, in timp ce ma intreaba unde merg. Sunt neatenta, cercetand cu privirea imprejurimile, uimita de schimbarile
facute in ultimii ani, dar vocea aceea ma distrage repede. O cunosteam de undeva...

Pai...Cam atat, sper ca v-a placut >:D< Astept comentariile voastre :*

Uitati, vin cu un edit in ajutor:
Melodia: (Hey Monday - Homecoming) http://www.youtube.com/watch?v=FU0fQIezoK0

Personaje:
-Sakura (eu): http://media.photobucket.com/image/sakur...ck.jpg?o=4
-Naruto: poza este la Atasamente :)

[Moon princess]

Pai da! imi place ideea. :x
e frumoasa...Sakura e asa de amuzanta...si..rebela. Si e cantareata. Mda asta a mai fost, dar sper sa fie ideea originala.
descriere este si nu preaa este, dialog sec? nup doar amuzant. naratiune este, actiunea nu e grabita...prea tare. mai ai de lucrat oricum.
greseli de tastatura n-am vazut ce-i drept, nici graseli gramaticale. Iti spun sincer ca nu am citit versurile melodiei pentru ca m-as fi plictisit, mai bine nu le puneai, sa stii asta pe viitor.
oricum imi place cum ai inceput asa ca astept continuarea...sa ma anunti si pe mine cand o pui...
sper ca nu te-a suparat comul meu :o3

:bye:

[Vero]

Ce de ficuri au aparut azi :)). In fine. Sa inteleg ca e o parodie? Ce am ras Mai ales la partea cu ,,copil scos din punga de pufuleti" Oare de asta e asa blond? Poate In fine. Imi place dar ar mai trebui sa mai adaugi mai multa descriere. Nu e suficient sa descrii doar cum erau imbracate persoanele. Ci si locurile si sentimentele. In fine. Dialogul este putin cam mult, uneori oleaca sec dar e amuzant ceea ce imi place. In rest nimic. Astept next si de abia astept sa apara Sasuke
PS:Sa ma anunti cand pui nextu`

[Miranda.]

"Ooo! E sarbatoare! Ooo! Impresaru-mi moare! Ooo! Naruto puse a sarmale! Ooo! Vreau o cafea tare!", "Eu mă opresc de la Hula şi încep o nouă creaţie: mimez cum aş cânta la chitara electrică o melodie şi incep:
-Jingle Bells, Jingle Bells! Impresaru’ meu pute de la două mile depărtareee! O da! spun pe o voce de rocker răguşit. ". Fazele astea mi-au placut mult, cu adevat pare a fi parodie. Daca vrei iti pot spune o parodie foarte frumoasa, acolo nu este atata dragoste, mai mult haz. Daca vrei imi spui.
Sa ma anunti cand pui nextul :x:x:x

[Who said i have to be normal]

Am ajuns şi eu pe aici, nu o să comentez prea mult pentru că din neferifire lenea asta mă omoară cu zile. Deci mai multă descriere, e prea puţină. Dialogul nu e sec dar e cam mult. Naraţiunea e prezentă dar cu capu în nori. Ce tare sunt te-am făcut şi pe tine fană Hey Monday! Revenind la fic, renunţă la "Ooooo" e ciudat. În fine, vino repede cu nextu. An nou fericit de pe acum! >:D< >:D<

[Too Many Dreams.]

Bine, bine, nu ma mai stresati atat :grr: Luati next de aici bah =))

Enjoy

Cap. 2 – Ne reîntâlnim...

Întorc capul şi văd faţa şoferului, rămân cu gura căscata o secundă, sar îmi revin rapid. Îmi îndepărtez puţin ochelarii de pe ochi şi mă uit în ochii săi: fără îndoială, el era. Fratele meu mai mare, căruia îi dăduseră lacrimile acum câţiva ani văzându-mă că plec.
-Speed! Speed, tu eÅŸti?
-…Da… spune acesta ezitând. Ne cunoaştem?
Uit că aveam pe cap gluga şi ochelarii de soare pe nas. Îi dau ceva mai jos, ţinându-i cu mâna. Mă uit adânc în ochii săi de un albastru abisal, care îi întâlnesc pe ai mei şi mă cuprind rapid cu dragostea şi uimirea lor, recunoscând ochii mei şi zărind şuvitele mele rog iesind de sub glugă.
-Sakura! spune acesta şi mă ia în braţe. Ce ţi-a venit de ai mai trecut şi tu pe aici?
-Eh…doar leşinatul în timpul unui concert şi S.M.U.R.D.–ul care m-a cărat aici pentru analize. Şi eu credeam că Bucureştiul are tot ce ar trebui. Marog… Ce s-a întamplat? Şeful tau era băut sau drogat cu etnobotanice când te-a angajat?
-Speed… spun eu ironica.
-Aah, nu. îmi răspunde el amuzat. Doar că m-a plătit o grămadă ca să renunţ la cursele pe şosea noaptea.
-Serios?
-Nu. Am primit vreo cinci amenzi într-o lună şi mama m-a obligat să le plătesc singur.
La care eu bufnesc în râs.
-Ciar aşa. Îţi fac o bucurie: bagă iar o viteză de-a ta şi du-mă imediat acasă şi pe mine şi pe Naruto. Dacă iei amendă ţi-o plătesc eu.
-Aa? Era ÅŸi Naruto cu tine? Salut!
-Mdah…Salut. spune el iritat şi dau mâna.
Normal, am ajuns acasă în două minute. Că doar nu degeaba frate-miu are porecla Speed.
Acesta intră în casă şi o strigă pe mama.
-Mamă! Ţi-am adus cadoul de Crăciun! Chiar dacă deja a trecut şi de-abia dacă ninge.
-Serios? spune aceasta ironică din bucătărie şi îi aud paşii cum se îndreaptă spre noi.
-Surpriză!! şi fac o fază cu mâinile luată de la TV.
A rămas aceiaşi femeie cu părul roz, visătoare dar cu picioarele pe pământ. Ca întotdeauna îşi stergea cu un prosop mâinile: mereu o găseam spălând câte ceva.
Din mâinile sale, prosopul ajunsese pe jos. Fug la ea şi o iau în braţe. Era atât de emoţionată, încât nu a realizat prea uşor că sunt eu.
-Mamă, ce mult mi-ai lipsit! Îţi promit că nu voi mai pleca de lângă tine pentru aşa de mult timp! Promit!
-Sakura?! Sakura, tu eÅŸti? Ai crescut aÅŸa de mult!

Au trecut mai bine de trei ore de când eu, mama şi fratele meu ne povesteam întâmplările din timpul pe care eu l-am pentrecut despărţită de ei.
Abia am observat şi eu că Naruto era deja la familia lui. Mă simt puţin vinovată că eram aşa de absorbită în nerăbdarea mea şi nu i-am spus nici macar un “Salut.” Sau ceva de genul… Eu nu sunt genul celorlalte vedete: nu sunt arogantă. Sunt ca o fată obişnuită, dar familiarizată cu scena.

O mai strâng o dată pe mama în braţe şi ies la o plimbare prin sat.
Aparent, străduţele sunt liniştite, dar vin la mine câţiva copii cu pixuri cerându-mi autografe. Refuz, dar aceştia devin din ce în ce mai insistenţi iar eu mă îndepartez de ei, timp în care alţi oameni mă văd, şi iată cum ajung eu să fug prin străzile Konohăi urmărită de o grămadă de fani. Nu mai nimeresc nici o scurtatură, nimic, până ce îmi aduc aminte că nu sunt departe de locul unde eu şi cei mai buni prieteni ai mei ne strângeam şi făcem tot felul de tâmpenii, nu conta ce. Lanţurile de la pantalonii mei se izbeau violent de picioarele mele, mai ales la viteza pe care o băgasem. Iau brusc o curbă la stânga, alunecând pe puţin pietriş, moment în care mi-am julit destul de tare skaterii pe care îi purtam. Mă izbesc de o persoană, care după faţă îmi pare cunoscută.
-Ten-ten?
-Da, Sakura! Mi-a fost aÅŸa de dor de tine! Ce faci?
-Momentan, fug ne nişte nebuni. Mai este pe aici clădirea aia părăsită?
-Da, încă mai este. Urmează-mă.
Şi mergem nu prea mult la locul unde m-am sărutat cu un băiat pentru prima dată, deşi a fost un accident, căci Ten-ten mă împinsese către el, dar nu pot spune că nu mi-a plăcut. Pe atunci îmi plăcea (de Naruto), dar mi-am dat seama că îl iubesc ca pe un frate. Rămân o clipă lângă uşă pentru ca prietena mea să îmi facă “intrarea”. Aud tot ce se spune, datorită ecoului.
-Lume! Dacă vă arăt cine a venit, nu săriţi pe ea şi nu anunţaţi tot satul?
-Poate.
Răspunsul îl spune o voce care îmi taie respiraţia. S-a maturizat mult, dar tot îi recunosc răceala şi indiferenţa. S-a întors înapoi?
~Flashback~
Îl imploram disperată să nu plece de lânga cei din sat, care aveau nevoie de el şi el avea nevoie de ei. Satul: eram singura sa familie ramasă.
-Sasuke, nu! Te rog, nu pleca! Am nevoie de tine, Sasuke, pentru că… te iubesc.
-Sakura, mulţumesc! apare el rapid în spatele meu şi îmi şoptise la ureche.
Apoi pleacă liniştit, rece, fără să îi pese de nimic, lăsându-mă să plâng în continuare, începandu-mi singurătatea. Doar luna mai era lângă mine, făcăndu-mi lacrimile să strălucească asemănător diamantelor. Mă aşez pe o bancă pe care şi adorm, nemaiavând putere sa merg acasă.
~EndFlashback~
Fix în momentul în care m-am trezit din visare, Ten-ten mă trage de mână şi intrăm. Văd ca toţi prietenii mei se antrenau din greu, deci senseii devin tot mai duri, ori ei sunt din ce în ce mai ambiţioşi. Unul singur stătea şi lua o pauză sau terminase deja, el era. Părul său negru îi înconjura faţa cu câteva şuviţe, iar restul erau făcute ţepi la spate. A rămas acelaşi tip dur, dar care mă facea să salivez mereu: Sasuke Uchiha. Îl privesc din cap până în picioare. Tupeul lui s-a schimbat mult, se vede după haine: tricouri mulate, adidaşi de firmă, blugi cu lanţuri, căşti. Ok, deci văd că începem sa semănăm. Dar nu, cand m-am îndragostit de el, a fost o greşeala, o mare tâmpenie, pe care nu o voi repeta. Îl studiez atent, dar nu las asta să se vadă. cu o notă de plictiseală şi sarcasm în privire. Acesta îşi dă seama şi îşi îndreaptă ochii săi misterioşi către mine, la care eu fac o faţă gen: “Care-i treaba, fraiere?” şi îmi mut privirea către ceilalţi.
Apoi îi zăresc pe fraţii mei de cruce: Hinata şi Neji, care erau verişori. Ochii lila ai lui o îndrumau pe prietena mea cum sa facă să reuşească să îşi activeze Byakugan-ul, tehnică ce reprezenta clanul Hyūga. Merg la ei şi îi bat uşor pe umeri cu câte un deget. Aceştia îşi întorc privirile către mine, la care eu le fac din mână ca un copil.
-Salut!
Iar bruneta îşi dă din ochi şuviţele ei de păr negru cu reflexii mov-albăstrui şi îmi sare în braţe, odată cu obişnuita replică: “Ce dor mi-a fost de tine!” [8-|]
…Şi am luat în braţe fiecare fată de pe acolo, chiar şi pe Ino, uitând de fiecare dată când încerca să se dea la Sasuke pe când îmi plăcea de el ca să mă facă geloasă. Dar tot cheful meu a luat sfarşit când a apărut şi Temari, întrebându-mă multe chestii nebune…Pe care nu le bag în seamă.
Îl rog pe Neji să verifice cu Byakugan-ul său zona, să vadă dacă au plecat nebunii ăia. Minunat! Unul singur mai venea: Naruto. Plec rapid din clădire şi mă îndrept către casa. Aud paşi în spatele meu şi devin serioasă, gata oricând să îl castrez (sau cel putin sa îl învineţesc.).
-Spune-mi cine eşti sau trec la luptă!
-Eşti mai dură decât înainte, dar asta îmi place şi mai mult la tine. Sunt Sasuke. şi simt cum mă prinde de încheietură o mână puternică şi mă întoarce cu faţa la el.
-Te-ai drogat cumva? Ce ai păţit? Tu erai ăla căruia nu i-ar păsa de nimic! Dăăă!
-M-am mai schimbat între timp să ştii, şi cred cş de dorul tău.
Şi mă apucă de bărbie, sărutându-mă apăsat. Nu am timp să reacţionez, decât în timpul sărutului, trăgându-i o palmă peste faţă, mutându-i privirea.
-De parcă aş mai crede minciunile tale, Uchiha!
Şi plec de acolo cu pasul grăbit. Nu îi mai las şansa să mai comenteze ceva. Doar plec şi merg acasă, unde mă bag direct in duş, de unde ies cu un prosop pe mine. Şterg oglinda de aburi şi îmi privesc chipul. Eram frământată de amintirile mele cele mai recente. Mă simţeam vinovată de comportamentul meu faţă de el, dar nu voiam să îi arat ca încă…îl mai iubesc.
Merg în camera mea şi mă îmbrac cu o pijama grosuţă, afară fiind destul de frig. Nah, luna Decembrie. Mă bag în pat şi nu pot deloc să dorm, frământată de gânduri şi remuşcări. Ceea ce ştiam eu cu siguranţă era că sunt privită cu mult interes de el: dezavantajul ferestrelor înalte. Oare la ce se gândea? Probabil nu voi afla prea curând… Dar ştiu sigur că mi-am încalcat cuvântul: să nu fac iar greşeala de a mă îndrăgosti de el…Nu am idee cum, dar îi simţeam uşor prezenţa. Mă facea să îl doresc mai aproape de mine, dar nu. Îmi voi înfrunta dorinţele mele greşite şi voi încerca sa fiu altă Sakura.
-O, nu! Chackra! ÅŸi ferestrele de la camera mea se deschid brutal.
Fac Tehnica de Teleportare învaţată la şcoală înainte să plec din sat şi ajung lângă patul meu privind cum o persoană se apropie de mine. Silueta sa era brazdata de umbră, nu îi puteam vedea chipul, doar formele. Se apropia cu precizie de mine. Deşi nu îi zăream chipul, ştiam că era el, dar mă făceam că nu mi-am dat seama cine e.
-Zi-mi cine eşti şi ce vrei, sau s-ar putea să nu se termine cu “Happy-End”.
-Credeam că m-ai recunoscut. Dură, dar cu picioarele pe pământ. Asta mă face să te doresc din ce în ce mai mult.
-Nu, nu voi mai face aceleaşi greşeli din nou. Continuă să visezi! şi sar pe geam şi încep să fug disperată către pădure unde mă ascund de el, într-un fel.

Sasuke:

Oare voi mai afla ceva despre ea? Merg de nebun prin camera ei şi caut ceva care să îmi dea vreun indiciu despre ea, dar nimic. Caut cu atenţie să nu derajez ceva, cine ştie cât de atentă o fi ea la detalii.
Doare, înca mă mai doare. De ce se comportă cu mine aşa? Ce nu înţelege că mi-o doresc lângă mine? Oare comportamentul meu o îndepartează? Stai. Ce este asta? Un caiet, dar nu e pentru şcoală. Pot recunoaşte asta doar după copertă: este plină de semnături şi litere scrise într-un mod ciudat, una mai mare, alta mai mică…
Semnăturile sunt pe spate, iar pe faţa sunt două mesaje, alăturate titlului “CrƷaTioNs”: “WanNa BƷ FrƷe” şi “AnoThƷr staR Has FallƷN, WiThoUT SoUnD…”. Înconjurate de steluţe făcute cu marker-ul. Mă uit printre desene şi cam totul este normal, în afară de ceva ca un mesaj: “NoT AnYmOrƷ”.
Eu am facut asta? Se pare că nu e chiar aşa de dură şi la interior. Găsesc o pagină din acel caiet cu un desene. Rămân uluit de cât de bine desena acum trei ani. Mai ales pe mine. Pagina e destul de veche, dar încă se mai văd sutele de lacrimi curse pe ea. Mă înduioşez prea tare şi merg să o caut. Ştiu că a mers în pădure, aşa că îmi activez Sharingan-ul să o pot găsi mai uşor. O depistez rapid, mă miră că nu stă ascunsă. Apar lânga ea dintr-un nor de fum, iar ea mă surprinde că nici măcar nu se uită la mine, ci îmi aruncă nişte cuvinte reci, care nu pot să cred, dar mă taie ca un cuţit pe suflet.
-Ce cauţi aici? Mă mir ca te-ar mai interesa de mine acum. Daca nu te deranjează, poţi să pleci, nu am chef de tine acum.
-Nu, nu voi pleca. îi spun eu calm, dar cu o notă de insistenţă.
-Şi ce te impiedică? Îţi spun sigur că eu nu, nu iar. Fă ce vrei şi lasă-mă pe mine în pace. Pentru totdeanua. si ii pot distinge tristetea din voce.
-Vreau să vorbim doar. Apoi te voi lăsa în pace.
-Spune mai repede, nu sunt în toane bune. spune ea ironică.
Chiar şi cu răceala asta în voce mă face să mă topesc după ea.
-Eu doar voiam să ştii…

~ Va urma! ~

Sper ca v-a placut >:D< Astept pareri ;) poop :*

[Vero]

Hey! ^^ Mersi ca m-ai anuntat:*. So, revenim la fic. Descriere ai cat de cat dar mai trebuie. Dialogul este ok cat de cat, desi, as fi inlocuit unele replici cuu descriere. Actiunea e asa si asa. Ce mi-a placut a fost ca desi Saku` e cantareata, ai pastrat si anumite lucruri din anime. Ce nu mi-a placut a fost dialogul ala din Flashback >.< sunt aceleasi replici din anime si am inceput sa ma satur de ele si deja ideea devenea banala, uzata. In legatura cu sfarsitul capitolului. Desi pare misterios, e previzibil. Parca vad ca in next chapter va zice ceva de care, cred, ca nu numai eu sunt sigura. In fine. So, astept in continuare nextu` si sa anunti cand il pui chiar daca sunt plecata la munte.

[Moon princess]

hey am vazut ca ai un singur com asa ca mi-am facut mila de tn sa nu plangi, si dau post in seara asta, nu maine precum vroiam :D
deci, capitolul asta a fost amuzant...te descurci destul de bn...:X
sa incep:
dialogul nu e sec, asta-mi place...
descrierea e buna, dar e loc de mai bine,
naratiunea e frumoasa si destul de interesanta :bv:
actiunea in schimb mi s-a parut un pic fugarita, prea multe s-au intamplat in capitolul asta
cam atat am avut de spus, sper ca nu te-a suparat comul meu si astept nextul

:bye:

[_Andreea_]

Hey!!! Am picat si eu pe aici:D
Super ficul... imi place fosrte mult, mai ales caracterul Sakurei, plus simtul umorului. Acum sa zic si cate ceva despre fic ....
Greseli nu prea am vazut, actiunea nu mi se pare grabita si dialogul nu prea mi se pare sec:D
Astept next-ul si ja ne!!!!

[Miranda.]

Nu pot sa spun chiar atat de multe lucruri. Capitolul este mai mare, dar nu are: descrierea spatiului ( pana la urma ce erau acele ruine, cum aratau?), descrierea sentimentelor ( incerci dar mai trebuie), actiunea ( cam grabita), naratiunea destul de buna. NU pot sa spun multe lucruri, doar ca astept continuarea. Dra ce intorsatura, parca Sakura era o fata normala, acum ninja. :x:x:x