FOTM - Aprilie - Lucrarile

[Unia]

FOTM – Martie – Votarea lucrărilor participante

Perioada de votare: De astăzi, 28 aprilie, până duminică, 8 mai.

Cum votez?
Votarea se face obligatoriu prin poll şi opţional printr-un comentariu în acest topic. Votul prin poll valorează 1 punct, iar votul prin comentariu, 3 puncte. Prin votul prin comentariu nu se înţelege ceva de genul "Votez pentru lucrarea X, mi-a plăcut aşa de mult OMG!!!!! Eşti atât de bun *100 de emoticoane*". Aceste comentarii nu vor valora decât un punct. Cine vrea să comenteze, este rugat să critice şi să atingă măcar câteva aspecte legate de lucrarea în sine. Nu trebuie să comentaţi toate lucrările, sunt multe şi e greu să le citeşti pe toate cu atenţie iar mai apoi să formulezi o critică constructivă. Puteţi comenta o singură lucrare, aceea pe care vreţi să o votaţi.

Lucrările vor fi postate anonime, în ordinea în care le-am primit.



Lucrările


Lucrarea 1

Intermediar spre ideal

E beznă ca-n cavou şi linişte ca de mormânt. Nu îndrăznesc să deschid ochii şi să vad ce se întâmplă în jurul meu. Nu sunt speriat de ceea ce există, ci sunt bulversat de ceea ce va urma. Încerc să-mi potolesc apucăturile disperate de a face ceva, tocmai din cauză că s-ar putea să regret totul după. Prefer să rămân aşa… Doar gândul că nu trebuie să mă uit şi să incerc să mă abţin îmi face aceasă misiune mai imposibilă decât am considerat-o iniţial.

Nu ştiu unde mă aflu, nu ştiu cum am ajuns în starea asta, dar aş putea să-mi dau seama de ce. Disperarea de a mă opri pe mine însumi de la a acţiona, a devenit o obsesie. Totul în mine parcă se concentra într-un singur punct, având un singur scop bine definit: oprirea… Totuşi, mai lipsea ceva. Cu toate acestea, ceva-ul acela, era din păcate esenţial. Toată spaima şi neliniştea, toate frisoanele care-mi stăpâneau corpul slăbit, toate gândurile implicând acţiunea s-au dizolvat deodată; fără voia mea.

Mă las în voia sorţii. Încerc a mă aprofunda în ganduri, în sentimente. Încerc a da mai multă atenţie acestor aspecte. Ce oare m-a adus aici?... Tot ce îmi pot aminti cu certitudine, este viaţa mea. Nu este un scenariu deloc optimist, nici măcar acceptabil. Îmi aduc aminte de cât de tristă şi răzleaţă era aceasta în tot acest timp. Eram ca un călător fără o destinaţie bine definită. Nu aveam niciun rost, nicio speranţă cred… Scânteia voinţei, flacăra nemuritoare a speranţei, orice rază purtătoare de aspiraţii spre un ideal, au dispărut. O corabie în derivă, un căţel fără stăpân – aceste sintagme mă descriau în cel mai realistic mod în ultima vreme. Pe măsură ce aceste lucruri se tot aprofondau şi mă loveau fără milă, pe măsură ce voinţa mea de a schimba ceva se trasforma într-o cenuşă care mai apoi era luată de vânt, mă ofileam…

Încep să realizez ceva. Poate că în tot acest coşmar ambiguu, în toată această atmosferă asfixiantă, reuşesc să leg ceva. Ştiu că aş putea fi pe calea cea bună; încerc să rămân concentrat asupra a ceea ce gândeam înainte.
Mă ofileam din ce în ce mai tare. Nimic nu mă mai putea schimba parcă. Îmi amintesc foarte bine acum… eram ca anotimpurile. Vin, se desfăşoară, îşi lasă amprenta şi pleacă. Acest lucru nu poate fi încetinit sau oprit. Poate că am reusit să aflu ceva, dar motivul care a cauzat toate acestea – nu.

Întrebări peste întrebări; ipoteze peste altele... Devin din ce în ce mai agitat. Simt că nu mă mai interesează neapărat motivul; am neapărat nevoie de o soluţie. Sunt dintr-o dată cuprins de un fior rece; deschid ochii... Coşmarul s-a adeverit. Urmările de care îmi era frică s-au întâmplat. Sunt închis într-un mormânt; în unul din care nu aş mai putea ieşi. Mă cuprinde o disperare şi o agitaţie cum n-am mai simţit vreodata; o să mă ofilesc de tot... O să mor dacă nu reuşesc să aflu ceva ce m-ar putea ajuta să scap de acolo.
Aud dintr-o dată o voce slabă care încearcă să-mi zică ceva: „Probleme... griji, nemulţumiri şi speranţe deşarte... Te-au ofilit; te-au inchis într-un..”. Nici nu las vocea aceea să termine; ştiu ce avea să zică. M-au închis într-un morânt; defapt, m-am închis singur într-un mormânt al problemelor vieţii. Suspin adânc, ca şi cum ar fi pentru ultima oară. „Vreau... ştiu că vreau; nu mă pot ofili problemele. Orice obstacol poate fi trecut. Am să renasc din cenuşa făcută chiar de mine, spre a-mi atinge idealul de a continua. Nu mă voi da bătut pentru că vreau...”.

Pe măsură ce rosteam aceste vorbe, simţeam un tremur în mine. Simţeam voinţa şi dorinţa arzătoare de a renaşte. Credeam în ea; ştiam că acest intermediar între dezastru şi înălţare, renaşterea, mă va ajuta pe deplin... „E timpul să înfloresc pentru a doua oară. E timpul meu; a doua şansă.”
Strâng din dinţi, îmi adun toate puterile din mine, îmi iau inima în dinţi. Dintr-o dată, parcă cum n-am mai făcut-o niciodată, împig pereţii acelui nenorocit mormânt creat de mine... cu voinţa şi spranţa de a mă elibera din el.

Văd o lumină albă; pot respira fericit din nou cel mai proaspăt aer pe care l-am respirat vreodată. Lumina mă cuprinde încet şi mă bucură. Negrul sufletului meu, frica acumulată, temerile formate, au disparut toate. S-au desprins de sufletul meu, au căzut într-o mare a optimismului şi a speranţiei şi, au fost devorate în cel mai crunt mod.
Mă uit în spate, dar mai apoi îmi întorc ochii spre soare. „Renaştere... voinţă şi dorinţă. M-aţi ridicat peste dezastru, mi-aţi oferit o punte spre idealu-mi. Dar ştiu că am vrut... pentru că altfel nu se întâmpla.”
Şi în acel moment am renăscut, spre a-mi atinge idealul format în ghearele sarcofagului în care m-am inchis sigur. Idealul de a continua, de a spera... Cred şi mă bazez pe ideea că renaşterea depinde de voinţa ta. Dacă vrei, poţi renaşte spre altceva. Este o punte care işi poate deschide porţile pentru a păşi pe ea doar dacă vrei cu adevărat. La capătul celălalt al punţii nu se poate afla altceva decât idealul: care aşteaptă sa fie atins.
Renaştere? Da, dar şi dorinţă.

---

Lucrarea 2

Nebunul

Libertate

Ăsta era singurul lucru la care putea gândi şi spera. Toate dorinţele-i erau sfărâmate în mii de bucăţele. A ajuns în acel loc mizerabil, parcă închis într-o cuşcă. Într-o cuşcă nebună care îl mânuia pe degete şi care-i voia moartea. Nu putea distinge nimic, nici măcar pe el. Parcă a înnebunit. Nu mai credea în noroc şi în speraţa că va ieşi vreodată de acolo. A simţit. S-a apropiat de el cu paşi lenţi, graţioşi şi şi-a pus mâinile pe faţa lui palidă, mângâindu-l delicat în timp ce acesta încerca din răsputeri să se elibereze. Şi-a apropiat buzele de urechea lui şi i-a şoptit uşor : Tu eşti nebunul, eu sunt regele. Vei pierde, nu te mai strădui. Mereu înving, pion neînsemnat.
A ţipat şi şi-a acoperit urechile cu mâinile sale subţiri. Nimeni nu l-a auzit vreodată. Parcă ţipa în tăcere, vocii lipsindu-i glasul. Şi-a lăsat capul în jos, suferind. Nu putea spune nimănui. Nimeni nu-i dădea importanţă. Era doar un nimeni care-şi aştepta viaţa înapoi.
Un sunet greu s-a auzit în încăpere. Uşa a fost deschisă. Auzea paşii grei care se îndreptau spre el. Nici nu îşi putea imagina câtă tortură va suferi de data asta.
- Pleacă! Lăsă-mă, bestie fără suflet! ţipă acesta încercând să se apere.
- Eşti liber, poţi pleca acasă. Ţi-ai ispăşit pedeapsa, criminal fără minte.
- Criminal ...
L-a luat de braţ şi l-a scos afară din celulă. Păşea smerit pe culoarul lung şi întunecat. O poartă mare din fier s-a deschis în faţa lui, iar acesta a ieşit afară. Pentru prima oară după douăzeci de ani şi-a dat seama că trăieşte. Putea simţi aerul de afară şi putea vedea lucrul care i-a lipsit aşa de mult. Viaţa pe care a pierdut-o când a intrat în acel loc dezgustător. Simţea cum lumina îi invada ochii şi sunetul valurilor care se izbeau de bucata de pământ pe care stătea, îi dădea speranţă. Speranţa care a pierdut-o cu mulţi ani în urmă. Simţea că a renăscut. Îşi putea vedea din nou viaţa în propriile mâini. Era fericit, până când ...

Tu eşti nebunul, eu sunt regele. Vei pierde, nu te mai strădui. Mereu înving, pion neînsemnat.

Vocea era ca un ecou în capul său. Credea că a scăpat de chin odată ieşit din închisoare. A căzut în genunchi, iar vocea a continuat să-şi spună replicile nebuneşti. Un strigăt de ajutor i-a ieşit printre buze, dar unul pe care doar el îl putea auzi. Nu s-a bucurat prea mult de viaţa sa nouă. Credea că va fi fericit de atunci, dar nebunia aproape a pus stăpânire pe el spulberându-i din nou visele. Spera că tinereţa sa va dura la nesfârşit, dar era o dorinţă nerealizabilă. În final, a căzut leşinat la pământ, aşteptând să plece pe cealaltă lume.

Nebunul ÅŸi pionii

S-a trezit întins pe un pat înalt, cu cearşafuri albe îmbrăcat şi el la fel de imaculat. Privea în jur confuz de propria minte. Îşi imagina tortura primită în închisoare. Credea că a ajuns din nou acolo. În acel loc plin de suspine, durere, frică, deznădejde şi lacrimi. Toate aflate în inima bărbatului. Ochii priveau un punct fix, neştiind ce-l aşteaptă. Spera că va fi cineva lângă el, strângându-l de mână spunându-i că totul va fi bine. Voia să se simtă iubit şi protejat de cineva drag, dar de unde. Toţi cunoscuţii săi erau morţi. Nici măcar nu i-a putut vedea sau conduce pe ultimul drum. Locul lor de veci nici nu-l cunoaşte. Măcar printr-o lumânare să le mulţumească pentru tot ce i-au făcut. A auzit scârţâitul uşii. Nu ştia unde să-şi îndrepte privirea. Locu-i era străin, iar el era la fel. S-a uitat la persoanele care stăteau în faţa sa şi-l priveau.
- Un pion, doi pioni, trei, grăia numărând atent asistentele, uite şi nebunul, aţintindu-şi privirea spre doctor.
- Tu eşti nebunul, spunea o asistentă. Domnule, e în regulă dacă îl externăm?
- Nu mai avem ce să-i facem.

După zece ani

Stătea în faţa oglinzii şi privea acel om cărunţit care se reflecta în aceasta. Simţea cum renaşterea sa pleca pe zi ce trece. Îşi amintea acel incident de acum zece ani când a ieşit din închisoare. Se bucura de fiecare secundă de libertate, până ce vocea i-a sfâşiat mintea ca un pumnal. Nu s-a mai întâmplat vreun incident asemănător până atunci şi spera să nu se repete. A fost la un pas de nebunie din cauza blestematei voci. Nici nu-şi putea imagina cum ar fi ajuns dacă nu-l tratau la timp. Îşi voia înapoi viaţa care a pierdut-o în închisoare şi în spital. Voia să dea timpul înapoi şi să renască din nou. Să simtă cum fericirea îi curgea prin venele secate. Avea nevoie de tinereţe mai mult ca aerul. Şi-a atins faţa plină de riduri şi zicea mereu:

Eu sunt nebunul.

---

Lucrarea 3

Magie

“Lumini, mii de lumini, de diferite culori, toate adunate într-un punct central: eu, cel de pe scenă. O cacofonie de sunete mă împresoară, mă macină şi mă ridică din nou, făcându-mă să reînvii de fiecare dată când lumina se întoarce din pelegrinajul ei prin sală, înapoi pe mine. Mă simt bine, viu, al meu. Îmi aparţin şi nimeni nu mă poate distruge. Nimeni nu mă poate atinge.

Zâmbesc, un zâmbet la fel de viu ca şi mulţimea care s-a adunat în faţa mea. Culorile, luminile, toate sunt şterse în comparaţie cu sentimentele mele, toate sunt...”, iar mâinile i se opresc, obosite, deasupra tastelor, un aer de melancolie trecând peste trăsăturile lui îmbătrânite.

Aceleaşi rânduri, posace, terne, fără savoare, i se adună în minte, refuzând să dispară ca să facă loc la altceva. Un oftat adânc îi cutremură pieptul scofâlcit de vreme, iar ochii încep să îi înoate în lacrimi, neputincioşi în faţa avalanşei de gânduri şi sentimente. Ce a ajuns el de fapt? Unde îi sunt visele de altă dată, unde e magia dintre rânduri, unde e viaţa din cuvinte? Unde s-au dus toate?

Bătrân şi părăsit de viaţă şi lume, aşteaptă moartea, căutând să scrie o memorie, un fel de roman al vieţii lui, odată plină de strălucire. Şi a funcţionat! Asta până şi-a dat seama de ironia dintre ceea ce s-a aflat atunci pe scenă şi ce se află acum, în această biată casă, într-un scaun cu rotile. Nu mai e ce era, nu mai poate face magie sau iluzii. Nu mai poate renaşte precum o făcea odată, dând gata cu trucurile lui săli întregi, uimind audienţa. Un gust amar îi rămâne pe limbă mereu, odată pornit pe cărările amintirilor.

Uitându-se cu ciudă la foile albe, apoi la cele scrise, mârâi încet o înjurătură, prea obosit de viaţă ca să mai poate să se ia la harţă şi cu spiritele care îl bântuie. Fusese cineva, cineva mare şi strălucitor, un phoenix cum nu se mai văzuse până atunci, o minune, dar timpul l-a prins şi pe el, nemilos şi de neînfrânt. Se întreba mereu, aşa într-o doară, când va muri, când va fi mistuit complet de neant, când va înceta să se mai târască de pe o zi pe alta, incapabil să uite sau să meargă înainte.

-Prostii! Cei de vârsta mea nu se mai deplasează înainte... Poate doar moartea te mai ia într-o călătorie, dar ea e cea finală... bodogăni bătrânul, oftând, împingând cu greu scaunul înainte.

Şi ce era mai rău era că avea dreptate. Nu mai avea unde să se ducă, iar singurele persoane care îl mai vizitau pe fostul magician, fostul star al unui circ care continuase şi fără el, erau numai cei care voiau să îl ia la azile de bătrâni, o fată micuţă care avea grijă de el, cei care îi cereau banii pentru facturi şi nişte fantome care nu se dădeau duse spre lumea celor morţi, iar cei care îl stresau cel mai tare nu erau micuţii funcţionăraşi şi nici fantomele, ci cei câţi doctori care îl tot împresurau cu rugăminţi de a se duce la azil.

-Pentru ce? vocea lui dogită de vreme răsună în casa goală care se văită a răspuns. Pentru ce să mă duc acolo? Nu mi-e suficient că mă prăpădesc aici? Vor să mor ucis de ghemotoace de praf şi uitare acolo? Nu mulţumesc... tuşi el ultimele cuvinte, împingând vechiul şi ruginitul lui scaun înainte, trecând cu greu peste pragul de la uşa de la bucătărie.

Un ciocănit îi întrerupse gândurile şi încercările, iar toată atenţia lui se focaliză pe uşa de la intrare, roasă de termite şi putregai. Cine putea să fie? Nu credea că cineva se va sinchisi de persoana lui într-o duminică, după ce că ani la rândul nimeni nu îl mai căutase nici măcar ca să vadă dacă mai trăieşte. Oprind înaintarea către bucătărie, îşi întoarse scaunul către intrare şi, din două mişcări, ajunse în faţa clanţei, căutând, în minte, o explicaţie pentru ceea ce se întâmpla în acel moment, uitând total de cartea pe care se chinuia să o scrie. Nu că nu i-ar fi păsat de ea, căci era ultima urmă din ceea ce fusese el odată, dar memoria, la bătrâneţe, te lasă, iar el nu făcea, la cei şaizeci şi şapte de ani ai săi, nici o excepţie.

Strângând din dinţi, atât cât şi putea permite, întinse o mână pătată de vreme şi cu pielea ridată, către clanţă apăsând, temător pe ea. Dar, în locul celor pe care îi dispreţuia, dar pe care totuşi îi aştepta, ca parte a existenţei lui de zi cu zi, un tânăr, frumos şi voinic, i se prezentă, zâmbind. Nu îl cunoştea, dar ceva din figura lui îi spunea că tânărul nu venise întâmplător pe acolo, la marginea oraşului. Măsurându-l din cap până în picioare, prima impresie îl făcu să zâmbească: tânărul semăna izbitor de mult cu el, cel din tinereţe, cel care fermecase inimă după inimă. Zâmbet radios, ochi jucăuşi, fizic impozant şi un aer de mister, asta îl caracteriza pe cel care apăruse, din senin, în faţa uşii lui, taman când numai singurătatea şi moartea mai păreau să treacă pe acolo.

-Maestre! Vocea baritonală şi plină a baiatului îl seduse instantaneu pe bătrân, punându-l totodată în gardă. Maestre, am venit să îţi cer ajutor, tu cel care odată mi-ai arătat ce înseamnă misterul şi magia, tu cel care ai deschis uşi care nu păreau să existe!

Şarmant şi direct. Un phoenix care de abia învăţa să zboare îşi întorcea capul spre pasărea bătrână care trăgea să moară, pasăre care demult se transformase în cenuşă.

-Nu ştiu la ce te referi! Am atârnat demult tare mantia în cui, iar cărţile şi iepurii au dispărut definitiv. Nu ştiu ce poţi găsi la mine ca să te ajute.

-O vrajă, maiestre. O ultimă vrajă: cea de a rămâne nemuritor! seriosul şi imperturbabilul tânăr înaintă în casă, urmând scaunul cu rotile ce scârţâia agonic.

-Nu am ajuns să o fac vreodată, după cum se vede! cuvintele ursuze, spuse pe un ton de reproş îl îndepărtară pe străinul nedorit.

-Nu-i adevărat! Uită-te pe geam, maestre, şi priveşte la lumea pe care ai abandonat-o. Nu arunca cenuşa unui phoenix când acesta trebuie să renască. Tu ar trebui să ştii că nimic nu se sfârşeşte când ajungi să simţi magia cu adevărat! convingător şi insistent, cel fără nume, dar cu o faţă cunoscută pentru bătrân, continuă să vorbească.

Vrând să îl alunge definitiv din casă, prezenţa lui făcându-i rău, deşi toate lucrurile se întâmplaseră prea din scurt, întrebările şi dorinţa tânărului lărgindu-i golul din suflet, bătrânul se trezi împins înspre fereastră. De după ea, mii de lumini îi zâmbeau, sclipind, iar ochii mari şi gurile căscate ale publicului îl făcură să tresară.

Unde se afla?

„Doar un vis! E doar un vis... O premoniţie a ceea ce se poate întâmpla cu un phoenix care, deşi renaşte, îşi aruncă cenuşa în vânt! Un avertisment al celor care renasc, al nemuritorilor!” vocea suavă a unei femei îi răsună în cap, în timp ce un vârtej colorat îl lua din casa veche şi ponosită, îl ridica din scaun şi îl purta din nou la început.

-Maestre, te simţi bine? o fată frumoasă îl întrebă, scuturându-l încet, trezindu-l din somnul adânc.

O privi, durere şi spaimă în ochii lui, dar atingerea caldă a fetei îl linişti.

-Da! Un phoenix nu moare niciodată, iar când renaşte, se face şi mai frumos.

Visul îi arătase drumul, iar el, cel tânăr care încercase să se trezească pe sine, ştiuse din prima care era soarta celor ca el: nu avea să dispară, uitat. Va trăi, va zbura şi îşi va cânta trilul peste tot. Va renaşte iar şi iar, căci, deschizând uşa magiei eterne, se procopsise cu un dar de care, se pare, tot uita, dar pe care visele i-l aduceau aminte: darul nemuririi. Era şi va rămâne o pasăre mistică într-un trup de om. El şi tânărul care va rămâne pentru totdeauna, el şi veşnicul sfinx din lumile ce-l înconjurau.

---

Lucrarea 4

Stimata doamnă în abis

Vântul cald al iubirii poetice mângâie cu blândețe ale mele rânduri tăiate cu o desăvârșită dorință de-a deschide după mult timp tainele mistice ale trecutului. Să pășim cu încredere în minunata aventură a cunoașterii, să descoperim gândirea și sentimentele strămoșilor noștri, să aflăm ce-a fost ca să știm ce va urma. O aventură în care literele i-au viață și se așează singure pe foaia albă, dornice să formeze cuvinte sublime ca să vă atragă spre minunata lume a timpului pierdut.

Pașii mici ale istoriei răsună acum în vremurile noastre cerând cu inima la gura să fie reamintiți cei ce au trăit atunci, să fie lăudați și venerați pentru ce au realizat. Mulți au luptat cu vitejie punându-și viața la bătaie pentru noi, iar alții și-au pus mintea la contribuție ca să realizeze tehnologia de azi. O perioadă de aplaudat, felicitat și apreciat este cea renascentistă, cu ale sale îmbunătățiri ne-a adus azi unde suntem, că fără ea eram încă neevoluați. Să citim despre această perioadă, unde oamenii au renăscut ca să devină mai buni și cu mintea mai iute, să realizeze lucruri care pentru oamenii din peșteri reprezentau magii, lucruri de care ne bucurăm și noi în aceste vremuri.

Această perioadă măreață își are ca și componentă pictura, măreața artă în care imaginea din gând se așează pe pânza albă ca spuma laptelui. Desenele trezesc sentimente frumoase în inima oricui, dorința de-a putea și el să deseneze așa ceva, sau pur și simplu să aibă în casa lui. Tablourile te poartă în zbor spre alte meleaguri, parcă totul dispare când privești mânuirea pe care o are pictorul, intri într-o transă în care nu vrei să ieși, de simți atât de bine.

Și prin mulțimea de "mânuitori ai pensulei" își are prezența și un mare talent, care și-a păstrat în istoria omenirii un loc de zeu, pe care orice începător îl are ca idol: Leonardo da Vinci. Acest om a trăit în anii 1452-1519, dar el trăiește într-un fel și acum prin lucrările sale, este reamintit oriunde cu un zâmbet pe față, în orice perioadă el își are un loc în viața oamenilor. Prin minunatele sale portrete își are un loc rezervat și minunata Cecilia Gallerani cu a ei frumusețe și inteligență, păstrată până și în zilele noastre în tabloul: "Doamna cu hermina". Această stimată doamnă este pictată uitându-se într-o parte, parcă încercând sa vadă în afara tabloului, și cu a ei ochi plini de cultură vrăjește pe toți ce se uită la ea.

Iar ochiul meu de artist colindă încet desenul minunându-se de frumusețea uleiului prin care a fost realizată pictura, precizia lui Leonardo da Vinci ca să prindă în ochii frumoasei modele inteligența pe care o are, tot ce reprezintă acest tablou este superb și bine realizat. Mă uit la el și nu pot să vorbesc normal, să am un limbaj obișnuit, când mă uit la splendida femeie îmi pică în minte decât expresii poetice cu care s-o descriu, pe ea și pe desenul în care își are prinsă mândrețea:

O zeiță a marii frumuseții a fost "pusă" pe pânza albă ca să lumineze pictura cu a ei splendoare divină, acum, în perioada nostră ea a devenit o doamnă de invidiat prin a ei mândrețe. Splendoarea acesteia este impresionantă, până și când este serioasă acel mic zâmbet în colțul gurii o face ca și cum ar fi binecuvântată, ruptă din limitele posibile ale credibilului. Părul ei drept luminează întunericul în care a fost pus de bezna fundalului, iar lungimea firelor de păr din podoaba ei capilară par infinite în desen, neterminate și pline de reflecții strălucitoare.

Hainele din perioada renașterii păstrează în ele timpul acelor vremuri apuse, veșminte lungi prin care frumusețea interioara iese la iveală. Culorile vii care se găsesc în tablou simbolizează: iubirea și relaxarea, dar aici, pictorul transformă roșul în iubirea către animal, iar verdele reprezintă naturalețea modelului. Hainele sunt în sinea lor o "carte din trecut" care are tipărită în fiecare fir câte un an istoric, pe unde a trecut ca să fie păstrat și pus pentru a vedea toată lumea.

Fondul negru precum adâncimile celui mai profund abis înconjoară cu delicatețe stimata doamnă, arătând simplitatea și în același timp o reală afecțiune spre această nuanță întunecată. Femeia este împânzită de tăciunele închis dând senzația unei noi lumi, că doamna este într-o dimensiune paralelă, unde frumusețea sa poate fi văzută prin negrul de neînvins.

Hermina mică stă liniștită în brațele stăpânei sale bucurându-se de iubirea pe care o primește prin atingerea blănii sale de buricele delicate ale femeii. Mâna doamnei străbate lin pielea albă care simbolizează puritatea, dragostea adevărată intre cele doua ființe, una mai frumoasă și mai impresionantă decât alta. Gingașul animal se uita și el într-o parte, încercând și el să străbată limitele tabloului ca să vadă mai departe de el.

Uleiul se pune ușor pe pânza albă trezind la viață un desen rupt din imaginație, o uimire atât de mare te cuprinde când vezi mirificul tablou, nu îți vine sa crezi că este o pictură, și o fată care stă chiar în fața ta. Fondul negru nu atinge de loc hainele sau chipul fetei, nici cea mai mică dungă întunecată nu s-a pierdut de celelalte, o precizie atât de mare are pictorul încât trezește o stare de uimire. Fața stimatei doamne este perfectă, nici poza nu putea să prindă atât de bine mintea ei ageră, perfecțiunea este uimitoare. Haina este bine desenată, plină de istorie. Iar micuța hermină a putut fi pictată atât de pitică fără să fie greșită, până și ochii ei ca doua mărgele sunt perfecți.

Leonardo da Vinci este un pictor măreț, iar "Doamna cu hermina" un tablou de o frumusețe rară.

Sper ca această bucată din perioada renașterii să vă îndrume către istorie, să cercetați și voi ca să aflați mai multe, iar interesul către ce a fost să crească cu fiecare cuvânt pe care îl mai citiți din mica mea lucrare. Iar voi, micuților pictori să trăiți prin ce am scris, să-l aveți ca idol pe Leonardo da Vinci, iar reușitele voastre să fie la fel de ridicate. Cititorii mei dragi, sper că va plăcut mica mea bucată din raiul timpului trecut, și să mai întrați încă o dată ca să aflați ce nu ați știut.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus istoria așa.

[Kenky.]

Mi-a plăcut tema, trebuia să vin să votez :]


Lucrarea întâi- Intermediar spre ideal

Bun, ţin să precizez că nu am văzut decât o greşeală de tastare şi anume: morânt- mormânt.
Cea ce nu e grav, având în vedere dimensiunile oneshotului* mă bucur că e lung*.
Îmi place lucrarea, e bună. Are dimensiuni potrivite şi o aşezare în pagină foarte bună. Ideile sunt ’’aerisite’’, ca să zic aşa, lucru care face mai uşoară citirea. E un monolg destul de drăguţ, chiar reuşit după părerea mea. Ai avut o lungă descriere a sentimentelor acelui tip * vorbea la masculin, deduc că e un el* şi sincer mi-a plăcut. Ai folosit persoana întâi şi te-ai descurcat. Naratorul chiar mi-a transmis ceva. Mai ales la sfârşit când vorbea despre renaştere. Încă un plus e titlul, care, îţi spun sincer e fenomenal XD. E foarte fain, m-a făcut curioasă de cum l-am citit şi cum spuneam, cred că aduce un mare plus lucrării tale. Tema a fost respectată, mi-a plăcut cum ai abordat-o, nu am avut nici o problemă cu asta. Dialog sau naraţiune nu prea ai avut *în sensul că nu ai avut deloc, laugh* dar nu m-a deranjat. E o lucrare ’’profundă’’, dacă ar fi să o caracterizez într-un cuvânt.



Lucrarea a doua- Nebunul

Încep cu începutul, adică cu greşelile: Un sunet greu s-a auzit în încăpere. Uşa a fost deschisă. Auzea paşii grei care se îndreptau spre el.
Nu e o greşeală foarte gravă, atât doar că mă cam deranjează repetarea acelui adjectiv subliniat cu bold. Puteai înlocui cu un alt sinonim sau ceva, ca să eviţi repetiţia.
Oricum, îmi place titlul. E scurt, la obiect şi pe mine una chiar mă atrage să citesc. Dimensiunile lucrării sunt bune iar aşezarea în pagină la fel. Estetic vorbind, arată chiar foarte bine, iar acele cuvinte, respectiv fraze scrise cu italic, dau un plus oneshotului. Ai combinat toate modurile de expunere, destul de ok zic eu, dar povestea personajului nu m-a impresionat în mod deosebit. Adică mi-a plăcut, dar parcă nu i-ai descris cu atâta profunzime sentimentele. Eu una, nu am simţit suferinţa lui din închisoare şi restul. Înţelegi tu. Puteai să accentuezi asta. O lucrare destul de bună, dar nu prea mi-a transmis mesajul * părerea mea*. Tema cred că ai respectat-o, cred că ai respectat-o chiar foarte bine dar doar atât.





Lucrarea a treia- Magie

Ca şi la restul lucrărilor, voi preciza greşelile: ci cei câţi doctori care îl tot împresurau cu rugăminţi de a se duce la azil.
Partea care e cu bold, nu prea sună corect. Pe mine una, mă deranjează…Puteai găsi o exprimare mai bună, nu dau exemple fiindcă sunt sigură că ţi-ai dat seama despre ce vorbesc.
Pragul de la uşa de la bucătărie.
De la-ul ăsta se repetă şi nu arată prea bine…Puteai să te exprimi altfel, de exemplu: pragul uşii de la bucătărie. Ar fi sunat mai bine şi ai fi evitat o repetiţie nefolositoare.
Revenind, îmi place că e o lucrare lungă şi că ai respectat tema concursului. Mi-a plăcut felul tău de-a scrie. Îmi place foarte mult cum combini descrierea cu dialogul şi naraţiune şi ai un vocabular bogat. Eşti citită , asta se vede. Ideea a fost drăguţă, mi-a plăcut cum ai exprimat sentimentele bătrânului iar finalul a fost chiar nais. Ce nu mi-a plăcut a fost titlul. Adică, nu ştiu…Mi se pare chiar foarte banal şi nepotrivit cu lucrarea. Există o legătura, dar puteai găsi un titlu mai inspirat.


Lucrarea a patra-Stimata doamnă în abis

În primul rând, ţin să precizez că nu am găsit nici o greşeală. Asta e bine, înseamnă că ai fost atent/ atentă şi ai recitit lucrarea. Acum, mie îmi place foarte mult titlul. Când am citit titlul credeam că lucrarea va fi cu totul altceva... Tu ai abordat o altfel de renaştere. Renaşterea istorică, ca să zic aşa. Îmi place, eşti creativ/ă. Ai un stil ordonat de a scrie şi plăcut. Dar sincer, tipul ăsta de lucrare nu o găsesc potrivită la un concurs. Poate într-o broşură istorică. Ne-ai descris la început Epoca Renaşcentistă * lecţie minunată, pe care am făcut în clasa a şasea, cred... încă mi-o amintesc în amănunt :]]*. Apoi toată lucrarea se rezumă la descrierea Doamnei cu hermina, de da Vinci, care sincer e o pictură care nu îmi place în mod deosebit *deşii sunt o admiratoare a pânzelor lui Leonardo*. Cum am mai spus, frumoasă lucrare, dar potrivită pentru un manual de istorie sau o broşură istorică. Anii de viaţă ai lui da Vinci, chiar nu cred că era necesar să-i precizezi. Sfâşitul îmi întăreşte ideea că lucrarea e mai degrabă o masă de informaţie potrivită pentru cu totul altceva… Oricum, asta e părerea mea.

În final ţin să precizez că mi-a fost greu să i-au o hotărâre... Chiar eram indecisă pe cine să votez. Preferatele mele sunt lucrarea întâi şi a treia, chiar dacă au fost toate bune, acestea două m-au impresionat cel mai mult.
Daaar, voi vota cu prima lucrare, Intermediar spre ideal. A avut, în opinia mea, ceva special.

[Addeh]

~Prima lucrare~

Titlul - Intermediar spre ideal - trebuie să spun că m-a capitvat. O să încep mai întâi cu câteva greşeli de tastare [ neatenţie ].

morânt - mormânt
defapt - de fapt
împig - împing
spranţa - speranţa
speranţiei - speranţei

Atenţie foarte mare la greşeli ! Eu de obicei, tolerez aşa ceva, însă ţinând cont că este un concurs de imaginaţie şi creaţie, nu.
Cu toate că ai avut un titlu sugestiv, mă aşteptam la un alt conţinut al lucrării tale. Dacă te uiţi cu atenţie în tot ficul, observi repetiţii prea multe sau chiar figuri de stil / expresii prea banale, care duc la ceea ce se regăseşte în final. Toată povestea cu idealul este captivantă, într-adevăr; în conţinutul lucrării este aceeaşi poveste, totul duce la acelaşi scop : un ideal. Ca şi mod propriu de a descrie, pot spune că a fost cât mai simplu.
Totuşi, ceea ce admir cel mai mult, este faptul că ai folosit anumite cuvinte mai " cultivate " să zic aşa, expresive; şi cu toate că sunt simple, au făcut " Intermediar spre ideal " să pară mult mai interesant. Felicitări ! Este o lucrare bună.


~A doua lucrare~

Nebunul

Titlul - Chiar nu mi-a trezit niciun interes, este foarte ... simplu. Întotdeauna, este important să găseşti un titlu sugestiv şi care să atragă cititorii. Vorbesc din proprie experienţă, căci ştiu cum este, aşa am fost şi eu la început; de aceea, data viitoare, reflectează la un titlu atrăgător şi care să trezească interes.
Revenind ... Ca şi mod de expunere, trebuia să fie mai multă descriere, în schimb, am observat la lucrarea ta multă naraţiune. Nu sunt de-acord cu asta. Eu, practic, nu am simţit nimic, aceeaşi chestie ca şi la titlu.
Atenţie foarte mare la repetiţii, nu sunt " acceptabile " deloc !
Am observat o singură greşeală de tastare şi este foarte bine.

tinereţa - tinereţea

În rest, puteai să mai lucrezi la estetică şi la moduri de expunere - tot ce ţine de figuri de stil sau alte expresii este mai mult decât important, în cazul în care creezi ceva. Este bine să iei arta de a scrie în serios, să pui " suflet " în aceasta. Oricum, este o lucrare bunicică ...


~A treia lucrare~

Magie

Din nou, revin la treaba cu titlul - complet neatractiv, cel puţin pentru mine ...
Ca de obicei, am observat greşeli şi asta este supărător.

ci cei câţi doctori - nu prea se leagă, iar dacă citeşti cu grijă şi restul frazei, o să vezi că am dreptate.
nici o - conform noului dom, mai nou, se scrie " nicio "
măiestre - maestre [ De câteva ori, ai scris acest cuvânt corect, însă am fost foarte atentă la greşeli şi se pare că l-ai greşit o data. :]] ]

Am mai observat, de asemenea, greşeli în exprimare.
În totalitatea lucrării tale, mă bucur ca ai folosit vorbele asemeni unui bătrân în dialog şi că nu ai uitat de descriere. Important, după părerea mea. Finalul, totuşi ... mi s-a părut prea banal şi copilăros, ba chiar mă aşteptam la aşa ceva. Încearcă să te bazezi mai mult pe surprinderea cititorilor, în asta constă o lucrare, o creaţie - sentiment.


~A patra lucrare~

Stimata doamnă în abis

Încep cu titlul. Cu toate că este atractiv, pe mine cel puţin, m-a făcut să-ţi citesc lucrarea, îţi spun sincer că mă aşteptam la un alt conţinut, la o altă poveste. Ştiu şi eu ... ? Ceva care chiar să se potrivească cu acest titlu.

Nu ştiu de ce, însă când ţi-am citit ficul, am simţit o oarecare plictiseală şi asta doar pentru că ai vorbit în mare parte despre istorie. Nu am nimic împotriva acestui subiect, căci am văzut clar că ai descris un tablou de-al lui Leonardo da Vinci; însă aici, nu sunt de acord. Trebuie să stârneşti pasiune şi curiozitate atunci când scrii ceva, asta e valabil mai ales pentru cititori. Ai probleme cu exprimarea; mie, una, nu mi-au plăcut deloc unele expresii pe care le-ai folosit. Îţi dau un exemplu : " îmi pică în minte decât expresii poetice " - Aici chiar mă " zgârie " pe cap când aud acel " pică ". Nu prea se potriveşte / se leagă de restul frazei.
Am mai observat greÅŸeli :

şi cu a ei ochi plini - şi cu ai ei ochi [ Grijă mare când faci acordul ! ]
atât de pitică - aceeaşi fază cu expresivitatea / exprimarea ..

În rest .. Revin la descriere... A fost prea simplă şi pot spune că oricine ar putea realiza astfel de descriere, tu doar ai " arătat " trăsăturile tabloului - mă rog, a doamnei din tablou şi a catelusei - şi doar atât.
Ceea ce ai spus în final, a făcut să pară că acest fic ar fi fost un basm [ şi nu se leagă deloc de restul lucrării. ] şi a reieşit într-un fel, prea banal şi pueril.



Ca şi o concluzie, spun clar că nicio lucrare nu a fost excelentă sau magnifică; în niciun caz , niciuna n-a fost perfectă - dar nu mă aşteptam la asta, adică la perfecţiune.

Pe mine m-a interesat dintotdeauna profunzismul, felul în care accentuezi sentimentele pe care le descrii. De aceea, " votul " meu merge către " Intermediar spre ideal " - pentru idei şi expresivitate - bune, după părerea mea ...

[Nya.]

Ok, cum ediția asta am fost cam - foarte mult - leneșă, nu am mai trimis lucrarea. Așa că, de această dată, voi critica ce văd aici ( mai ales că eu am ales tema, mă aștept să văd ceva naiz ). :]

Prima lucrare

Titlul mi`a plăcut, în mare măsură. Ai greșeli ( de tastare, în general ), dar îmi este prea lene să le scriu acum. Încearcă să corectezi o lucrare la final, mai ales dacă o înscrii într`un concurs. Opera în sine m`a plictisit. Nu a avut nimic care să mă atragă, să nu mai zic că ai avut niște repetiții supărătoare rău. ._. Ai făcut prea multe comparații la început, ce nu își aveau rostul. Măcar de erau unele impresionante, dar așa . . . Figurile de stil nu prea își au locul dacă nu știi să le utilizezi potrivit. Totuși, mi`a plăcut ultima replică de la sfârșit, cea cu renașterea și dorința, mă rog. Mă înțelegi tu. Deși nu mi s`a părut a avea legătură cu restul lucrării, though. Nu am surprins ideea de renaștere. : - ??

A doua lucrare

Titlul, în banalitatea lui, mi`a plăcut la nebunie. Aici chiar nu înțeleg care este legătura cu renașterea. ._. Mi s`a părut interesantă ideea, deși acțiunea a fost grăbită îngrozitor de tare. Ai cam abuzat de dialog, mai ales că mi s`a părut cam sec. E ca și cum ai scris totul mecanic, fără să pui sentiment. Nu ai avut descriere, deci totul m`a lăsat rece. Îngrozitor de rece. Îmi place cum sună eu sunt nebunul. Sună absolut genial, știai ? :]] Greșeli nu am sesizat, dar mi s`a părut că ai zis de prea multe ori ' nebun '. Deși ai vrut să evidențiezi asta, nu sunt de acord cu repetițiile. Puteai să găsești altă exprimare. În principiu, e ok. Dar nu are legătură cu renașterea, cum am mai spus. .-.

A treia lucrare

Titlul nu îmi place. Deși precedentul era la fel de banal, acolo mi`a plăcut. Aici nu m`a atras. Din prima am zărit două repetiții lumini - de patru ori - și viu - de două ori. M`au zgâriat pe creier, sincer, deși nu erau în aceeași frază. E o chestie pe care am înțeles`o. O cacofonie de sunete mă împresoară, mă macină şi mă ridică din nou [...]. Excuse moi ? Ce înseamnă așa ceva ? ._. Tu știi ce înseamnă cacofonie ? Îmi dai de înțeles că nu, din expresia ta total nepotrivită. Azi numai bazaconii am auzit / citit. Nici măcar nu știu ce ai vrut să spui. Este o discordanță aici. Ai zis că se opri din tastat, apoi că se uită la foile albe și apoi la cele scrise. Ne hotărâm ? Ori scria la pc / laptop ori pe foi. Deși mai e și varianta că scria la o mașină de scris și atunci se acceptă, relativ. Mi`a plăcut ideea, relativ originală. Ce ai zis despre phoenix - cu renașterea - chiar m`am întrebat când o voi vedea. :]] Și tu ai cam abuzat de dialog, mai ales că în unele cazuri nu i`am văzut rostul. E singura - till now - care s`a apropiat de temă.

A patra lucrare

M`a plictisiiiiiit. T.T Deși te`ai axat pe Renașterea în istorie - la asta mă gândisem și eu când am ales tema ! - nu te`ai legat de ceva interesant, ai spus mecanic istoria. Și deși eu sunt pasionată de istorie, lucrarea asta chiar nu m`a impresionat. : - ?? Ai avut o acțiune care curgea forțat, fără intonații, fără figuri cine știe cum, pur și simplu ai . . . descris fără pic de sentiment, să zic așa, dar mecanic. Obiectiv, mai exact. Nici nu am ce să spun mai mult, chiar nu mi`a plăcut, nici nu am fost în stare să o citesc până la final. Îmi pare rău.


Știți ce mă întreb ? De ce nu a încercat nimeni să facă Renașterea în istorie ? Nu cum a fost ultima lucrare, ci cumva despre povestea unui scriitor / pictor / whatever din acea perioadă, cum se simţea and stuff. Ar fi fost extrem de interesant. Acum mă oftic că nu am scris. :]]

Niciuna dintre lucrări nu a atins nici măcar incredibilul, v`aţi rezumat la acceptabil. Aş fi vrut să văd altceva. Ceva care să mă uimească. Chiar nu am din ce să aleg. O voi vota pe a treia, Magie, nu că ar fi fost deasupra celorlalte, ci pentru că se apropie de temă.

[Dragonz Eyez]

Heya^^ Se pare ca fiecare a inteles ceva diferit prin aceasta tema. Toate povestile puse aici au avut aceasi tema, si totusi o idee atat de diferita. Apreciez faptul ca fiecare are ceva aparte si ca v-ati straduit pentru acest concurs.



Prima lucrare- Intermediar spre ideal

Titlul este de invidiat. Este foarte bine ales avand in vedere continutul, si asta iti aduce un punct in plus. Ideea este exact cea pe care o asteptam cu aceasta tema. Este foarte expresiva si cred ca a trimis un mesaj destul de clar celor care au citit-o. Unele expresii mi-au placut mult, avand ceva aparte, altele au fost banale fara niciun pic de farmec. De asemenea ai avut ceva repetitii care au cam deranjat. Inceputul a fost cam lalait, dar restul a mai compensat. Pe la sfarsit ai facut ceva rime, banuiesc ca din greseala, care mi-au placut...mie una imi place cand vad rime intr-un text. Mesajul pe care ai vrut sa-l transmiti a fost usor de inteles, 'fluent'. Descrierea infloreste pe la tine. E bine ca stii cum sa te joci cu unele cuvinte. Se incadreaza bine in tema, avand ceva caracteristic al acesteia.


A doua lucrare- Nebunul

Intradevar, un titlu atat de banal, si totusi, atat de expresiv. Mi-au placut acele 'titluri' scrise cu italic, numai citindu-le pe ele si deja mi-am facut o idee a intregului text. Desi, a mea era total diferita de a ta. Toate randurile pe care le-ai scris tu acolo eu le-am interpretat probabil total diferit de cumn ai fi vrut sa o fac. Consider ca fiecare cititor al acestei lucrari a gandit altceva. Ceva-ceva descriere daca mai bagai probabil ca ar fi facut lucrarea prea lunga, si in plus, ar fi stricat-o, pentru ca acestui tip de lucrare nu-i este dat sa fie asaltat cu descriere. Deci la moduri de expunere te-ai descurcat. Eu cred ca ar fi trebui totusi sa te axezi mai mult pe prima parte, cand este la inchisoare si cand scapa de acea agonie. Partea cu spitalul mi se pare inutila.Consider ca te-ai incadrat in tema.


A treia lucrare- Magie

Titlul nu a fost la fel de expresiv ca la precedentele lucrari, desi probabil ca e cea mai buna alegere la lucrarea ta. Ai cam imbarligat povestea. La un moment dat m-ai scos complet de pe axa ei. Nu mai intelegeam ce-i cu baiatu' si fata aia, ce s-a intamplat cu batranul, acum si eu am o putere de deductie mai scazuta, dar totusi... Si aici, interpretarea poate fi oricare. Imi place ca ai lasat o parte din poveste sa fie imaginata de cititor, ca l-ai lasat sa 'descopere' singur, ca sa zic asa. Si aceasta idee ma asteptam sa o vad in concurs. Descriere, hm, parca puteai s ate axezi mai mult pe partea cand a 'renascut'. Cand ai povestit acea bucata de text, nu prea ai reusit sa transmitit destule sentimente catre cititor. Unele parti mi s-au parut plictisitoare pentru ca nu cred ca ai pus destul suflet. Mesajul este de apreciat si se incadreaza in tema.


A patra lucrare- Stimata doamnă în abis

Titlul chiar m-a captivat, desi, eu ma asteptam la cu totul altceva dupa ce am citit tilul si primul alineat. A fost superb conceput, dar continuarea m-a cam plictisit. Nu mi-a transmisi nevoia de a citi restul compunerii. Eu ador istoria, dar lucrarea ta nu a avut acel farmec, acel 'ceva'. Intentia ta e de apreciat. Ideea de a face lucrarea ta despre perioada renascentista este una buna, dar parca nu ai abordat-o cum trebuie. Mai multe figuri de stil n-ar strica. Intr-o astfel de compunere nu vad ce ar cauta anii in care a trait un personaj istoric, puteai sa inlocuiesti partea aceea cu ceva mai captivant. Mesajul nu m-a atins.


Cea care m-a atins cel mai mult, a fost prima lucrare.
Deci votul meu => Intermediar spre ideal

Bafta celorlalti concurenti.