13-07-2010, 05:00 PM
Jasmine : Merci pentru sfaturi... ştiu, o să mai reduc din virgule şi da, aşa cum a spus Teru " Vanitas vanitatum, et omnia vanitas!" e o maximă latină, care se traduce: Deşertăciunea deşertăciunilor, totul este deşertăciune. Mie mi-a plăcut această maximă şi am insistat pe ea pentru că va avea legatură cu întreg ficul. Sper să mai treci pe aici şi încă odată merci foarte mult de sfaturi. *hugs*
Teru : Merci mult de com, mă bucur că-ţi place şi întradevăr ai tradus bine maxima ( eu am o mare pasiune pentru latina, de acea am insistat pe ea.... ) Cum ţi-am zis şi pe mess toată povestea este concentrată pe melodia lui Beethoven. Te mai aştept pe aici >:D<
Paradox : Da întradevăr, era un substantiv :] Mă bucur că ţi plăcut, chiar dacă am unele greşeli pe care voi încerca să le remediez, de acea sunt deschisă pentru orice fel de commTe mai aştept *hug*
IceCat : Mă bucur că ai decis să comentezi XD Păi da, sunt începatoare şi fiind că am o mare pasiune pentru cărţile poliţiste, am zis să încerc şi eu. De asemenea, mă bucură faptul că vă place titlul. Arigatou : x
Berry : Scumpoo, merci c-ai trecut pe aici :X Şi mă bucură faptul că-ţi place Elise XD So.... am adus nextul, aşa că te mai aştept *hugs*
FallenAngel : Da, întradevăr l-am folosit şi înseamnă subpământean :D En fine, te mai aştep cu drag >:D<
[b]Little M: Mă bucur că-ţi place. Şi mie îmi place mult melodia : X Te mai aştep p'aci >:D<
Lil'Zy[/b] : UUUf... din păcate nu.ţi pot răspunde...;]] Dar te mai aştep pe la ficul meu >:D<
Ich. : Ma bucură că.ţi place stilul meu XD Sper să mai treci p'aci *hugs*
Asa, inaite de-a incepe sa dau cateva explicatii: Cu maxima latina v-am lamurit, la fel si cu titlul.
Acum, nu stiu daca va dezamagesc,dar capitolul unu nu are nici o legatura cu prologul, si nici restul capitolelor nu vor avea ( adica, au dar nu cred ca veti intelege:]] ) Apoi, acesta nu este un fic "romance" ci unul gen drama. Si ultimul amanunt: actiunea din capitole se petrece in anul 1888, iar din prolog se petrecea ceva mai devreme ;]] So...cam atat>:< Spor la citit si va astept parerile si critcile >:D<
Teru : Merci mult de com, mă bucur că-ţi place şi întradevăr ai tradus bine maxima ( eu am o mare pasiune pentru latina, de acea am insistat pe ea.... ) Cum ţi-am zis şi pe mess toată povestea este concentrată pe melodia lui Beethoven. Te mai aştept pe aici >:D<
Paradox : Da întradevăr, era un substantiv :] Mă bucur că ţi plăcut, chiar dacă am unele greşeli pe care voi încerca să le remediez, de acea sunt deschisă pentru orice fel de commTe mai aştept *hug*
IceCat : Mă bucur că ai decis să comentezi XD Păi da, sunt începatoare şi fiind că am o mare pasiune pentru cărţile poliţiste, am zis să încerc şi eu. De asemenea, mă bucură faptul că vă place titlul. Arigatou : x
Berry : Scumpoo, merci c-ai trecut pe aici :X Şi mă bucură faptul că-ţi place Elise XD So.... am adus nextul, aşa că te mai aştept *hugs*
FallenAngel : Da, întradevăr l-am folosit şi înseamnă subpământean :D En fine, te mai aştep cu drag >:D<
[b]Little M: Mă bucur că-ţi place. Şi mie îmi place mult melodia : X Te mai aştep p'aci >:D<
Lil'Zy[/b] : UUUf... din păcate nu.ţi pot răspunde...;]] Dar te mai aştep pe la ficul meu >:D<
Ich. : Ma bucură că.ţi place stilul meu XD Sper să mai treci p'aci *hugs*
Asa, inaite de-a incepe sa dau cateva explicatii: Cu maxima latina v-am lamurit, la fel si cu titlul.
Acum, nu stiu daca va dezamagesc,dar capitolul unu nu are nici o legatura cu prologul, si nici restul capitolelor nu vor avea ( adica, au dar nu cred ca veti intelege:]] ) Apoi, acesta nu este un fic "romance" ci unul gen drama. Si ultimul amanunt: actiunea din capitole se petrece in anul 1888, iar din prolog se petrecea ceva mai devreme ;]] So...cam atat>:< Spor la citit si va astept parerile si critcile >:D<
Capitolul unu
Priveau tăcute pe fereastră cum peisajul anost se derula cu repeziciune. În compartiment, singurul zgomot care tulbura liniştea era cel al şinelor, care sub presiunea greutăţii trenului scârţâiau scandalos. Cabina vagonului de clasa întâi ,care mirosea puternic a fum de ţigară, era ocupată de două doamne . Cea mai în vârstă nu avea mai mult de patruzeci de ani, dar îmbrăcămintea şi machiajul cam strident îi ascundea cu desăvârşire vârsta.
Stătea pe una dintre pernuţele de catifea roşiatică a canapelei ''foncé'', citind o ediţie a ziarului ''Times'' şi fumând tacticos dintr-o ţigaretă. Părul auriu prins intr-un coc strâns, ochii cenuşii, spatele drept şi toată construcţia fizică trădau o eleganţă şi o vanitate pur franţuzească.
Îşi aşeză probabil pentru a zecea oară rochia movalie de mătase De'Leffaires şi privi încruntată un articol din ziar.
- Scandalos! Numai minciuni! Cum pot scrie asemenea tâmpenii...auzi şi tu: '' Sir Georges si lady Beatrice Edward au murit într-un mod misterios şi bizar. Se zvoneşte că soţii Edward aveau mari datorii şi au fost victimele unui complot odios. Oare cei mai bogaţi aristocraţi ai Angliei chiar aveau datorii sau faptul că au murit pe teritoriul Franţei are vreo legătură cu moartea lor şi cu lipsa desăvârşită a banilor? Să fie oare adevărat? Fiica lor, milady Elizabeth Rose Edward a refuzat cu perseverenţă să dea vreun anunţ presei în legătură cu asta. Sursele noastre spun că aceasta a plecat din Londra însoţită de mătuşa ei văduvă, care se pare că se înjoseşte ''lucrând'' ca şi damă de companie. Ce se va întâmpla oare cu această tânără domnişoară? A plecat din Londra pentru a-şi găsi o slujbă? Ziarele de scandal insinuează că domnişoara Rose a plecat în Franţa pentru a-şi recupera moştenirea...Dar care e defapt adevărul? Nimeni nu ştie, cu exactitate ce s-a întâmplat. Aşteptăm mai multe veşti despre acest subiect mâine.''
-Eu mă înjosesc?! Nu s-au gândit că poate îmi place cea ce fac? Auzi şi tu Rose...complot... sunt nişte caraghioşi. C'est scandaleux! Ar trebui să fac o reclamaţie!
În faţa femeii stătea cu o nonşalanţă desăvârşită, sprijinită de geam o fată de nouăsprezece ani, care auzindu-şi numele o privi plictisită pe mătuşa ei.
- Mătuşă Amanda, ştii foarte bine că nu mă interesează câtuşi de puţin aceste ziare şi subiectele lor absurde.
Îşi scutură violent părul negru şi buclat lăsat despletit pe spate. Avea acel aer nepăsător şi plin de aroganţă demn de o englezoaică. Rochia lungă de voal negru, simplă, şalul gros de aceaşi culoare şi pălăria neagră cu voaletă acromică arătau clar că purta doliu. Avea o frumuseţe ciudată, o frumuseţe aproape sobră...
Căscă şi închise ochii, plictisită de monotonia peisajului. Cum de pot fi atât de ipocrită... îşi spuse oftând. Spunea că nu-i pasă ce se scrie în ziar... şi atunci de ce fugea din Londra? Da, practic fugea pentru o viaţă nouă... Încă îşi mai amintea şi acum ziua aia...de acum două săptămâni...
*Flashback*
Mergea încet, cu paşi mici şi siguri, urmată îndeaproape de cele două servitoare ale ei. Ajunsă în faţa unei uşi masive de lemn se opri şi îşi aşeză cu stângăcie rochia în nuanţe sidefii. De ce? Asta era întrebarea care o măcina... De ce, avocatul tatălui ei o chema tocmai pe ea în biroul părinţilor? În curând aveau să vină... Îi era aşa dor de ei.... Îşi croise chiar şi rochia cea nouă, special pentru ei. Vroia să le arate şi noile ei proiecte, vroia să le arate şi cât de mult avansase în medicină...Câte avea să le povestească. Dar de ce mă simt aşa ciudat... Sunt oare prea pudică? Nu...Nu, e absurd. îşi alungă din cap gândul acela ciudat şi intră în birou.
Camera, puternic luminată mirosea puternic a ''cologne''. Tipic pentru Richard Dubram să folosească parfum în exces... îşi zise fata privindu-l cu dezgust pe bărbatul blond, cu un aer sever care stătea pe un scaun.
-Ce s-a întâmplat domnule Dubram? Dacă sunt chestii legate de bani sau ale minorităţi de ale dumneavoastră vă rog să-l aşteptaţi pe tata.Va veni în curând şi...
-Domnişoară Edward pricep aluzia şi ştiu că nu sunt bine primit aici, dar nu am venit să vorbesc cu tatăl dumneavoastră.Nu mai am cum...
-Pof...poftim?
- Domnişoară... îmi pare rău să fiu eu cel care vă anunţă că părinţi dumitale au decedat acum o oră datorită exploziei trenului care venea de la Paris spre Londra... În urma lor au rămas o datorie de cateva mii de dolari şi un cont gol în bancă.Ştiaţi că aveau mari datorii la statul Francez?
-Nu...Nu ştiam nimic. Nu se poate. Nu poate fi adevărat. Rose nu mai putea scoate nici un sunet...Parcă cineva îi sugrumase vocea. Se sprijini de una dintre canapele, pentru a nu leşina.
- Şi acum ce mă voi face? întrebă ea cu o voce stinsă, şoptită.
- Nu este treaba mea. Vă adresez condoleanţele mele şi mă retrag.
De ce zâmbeşte? Rânjetul lui seamănă cu cel al unei hiene... constată stupoare fata.
-Stai...nu poţi pleca. Adică... cu orfelinatul cum rămâne? Ce se va întâmpla cu orfelinatul mamei?
- Să ştii că nu am nici cea mai vagă idee...Probabil îl va lua statul. Dar de ce să-mi pese, domnişoară? Nu mai aveţi bani cu care să mă plătiţi, deci nu mai sunt în slujba dumneavoastră...Goodbye Milady. şi se făcu nevăzut.
Rose se lăsă pe canapeaua tare şi privi în gol . Se gândea...Trebuia să facă ceva...Acel om odios cu rânjet de hienă nu o va putea ajuta să recupereze acel lucru la care mama ei ţinuse enorm şi care acum era a statului.Ce putea face ea acum? Aerul rece de ianuarie intra inoportun pe fereastra larg deschisă. Fata se ridică cu greu de pe canapea şi ajunsă în dreptul ferestrei începu să tremure.
-Chiar e frig. Sau poate... nici ea nu ştia dacă tremura din cauza frigului sau din alt motiv...Dar, un lucru era sigur: tremura involuntar. Gândul că rămăsese singură, că toate realizările ei se duseseră pe apa sâmbetei, că nu putea face absolut nimic, toate astea o faceau să tremure...Acum, era sigură că ăsta era motivul... Îşi muşcă buzele, în timp ce câteva lacrimi îi udau rochia cea nouă. Trebuia să lupte singură de acum, nu mai putea face altceva..
*End of Flashback*
A adormit... îşi spuse uşor Amanda în timp ce împacheta cu scrupulozitate ediţia ''Times'' . O privea cu duioşie pe Elizabeth care dormea, un somn uşor şi liniştit. Ştia ea bine că frumuseţea şi talentul '' domnişoarei Edward'' erau cunoscute în întreaga Anglie.Ar fi putut avea orice bărbat, oricând... Dar nu, Rose se încăpăţâna să lucreze, să se descurce singură. Chiar şi în ziua plecării lor spre Paris, un tânăr peţitor îşi încercase norocul...Şi încă nu unul oarecare! O ceruse de soţie contele de Bermond, un bărbat extrem de bogat, frumos şi altruist, un adevărat gentleman.
Iar Amanda rămase complet prostită când o auzise pe Elizabeth cu câtă răceală şi duritate îl respinse pe tânărul gentilom.
A fost aşa fraieră...Dacă se căsătorea cu el putea uita că nu mai are bani, putea să salveze locul în care... dar femeia se opri. Jurase că nu îşi va mai aminti niciodată,că nu se va mai gândi niciodată la acel lucru...
Un scărţâit puternic de roţi şi vocea însoţitorului de vagon care anunţa sfârşitul călătoriei o făcură pe Amanda să se oprească din gândit şi să revină la aranjatul rochiei. Se ridică graţios de pe canapea şi luă valiza cafenie, singurul bagaj al Elizabethei.Trezită brusc din somn bruneta deschise leneş ochii de un roşu aprins şi se ridică plictisită.
Cele două ieşiră pe hol, spre ieşirea din tren. Rose privea încruntată înghesuiala de la ieşire... Ce ancombrament! De asta prefer eu călătoriile cu vaporul... Reuşind într-un târziu să iasă din tren fata privi cu atenţie peronul... Erau sute, poate mii de oameni care se împingeau, ici colo câte un camelat de dulciuri sau flori, apoi mai erau şi zecile de tinere, care zâmbeau fericite, lângă iubiţii lor, ţinând în braţe căte un buchet de flori sau o acadea în formă de măr. Mai erau şi acele ''reîntâlniri'' : soţi şi soţii îmbrăţişându-se, bunici şi nepoţi plângând din cauza reîntâlnirii, părinţi şi copii şi tot felul de oameni, toşi zâmbindu-şi vioi.
Rose privea oripilată în jur. Cum pot fi toţi atât de fericiţi ? Cum de zâmbesc toţi? Cum de există atâţia prefăcuţi? E dezgustător... Dezgustătoare toată acestă falsă fericire...
Amanda o luă de mână pe Elizabeth şi ieşiră amândouă din gară. Femeia facu cu mâna unei trăsuri elegante cu arcuri extrem de flexibile, una dintre acele trăsuri numite de francezi
"coupé''. Bruneta trase adânc aer în piept. E diferit şi e mai cald... îşi spuse cu naivitate fata. Într-adevăr , diferenta de climă era una considerabilă, ea fiind obisnuită cu iernile friguroase, ceţoase şi ploioase din Londra.
-Spre reşedinţa familiei Bounqoé' !îi spuse Amanda vizitiului.
Trăsura porni domol pe străduţele aglomerate ale Parisului. Aş putea să mă obijnuiesc...Va trebui să mă obişnuiesc... gândi Rose în timp ce privea fascinată bulevardul Champs-Élysées.
Priveau tăcute pe fereastră cum peisajul anost se derula cu repeziciune. În compartiment, singurul zgomot care tulbura liniştea era cel al şinelor, care sub presiunea greutăţii trenului scârţâiau scandalos. Cabina vagonului de clasa întâi ,care mirosea puternic a fum de ţigară, era ocupată de două doamne . Cea mai în vârstă nu avea mai mult de patruzeci de ani, dar îmbrăcămintea şi machiajul cam strident îi ascundea cu desăvârşire vârsta.
Stătea pe una dintre pernuţele de catifea roşiatică a canapelei ''foncé'', citind o ediţie a ziarului ''Times'' şi fumând tacticos dintr-o ţigaretă. Părul auriu prins intr-un coc strâns, ochii cenuşii, spatele drept şi toată construcţia fizică trădau o eleganţă şi o vanitate pur franţuzească.
Îşi aşeză probabil pentru a zecea oară rochia movalie de mătase De'Leffaires şi privi încruntată un articol din ziar.
- Scandalos! Numai minciuni! Cum pot scrie asemenea tâmpenii...auzi şi tu: '' Sir Georges si lady Beatrice Edward au murit într-un mod misterios şi bizar. Se zvoneşte că soţii Edward aveau mari datorii şi au fost victimele unui complot odios. Oare cei mai bogaţi aristocraţi ai Angliei chiar aveau datorii sau faptul că au murit pe teritoriul Franţei are vreo legătură cu moartea lor şi cu lipsa desăvârşită a banilor? Să fie oare adevărat? Fiica lor, milady Elizabeth Rose Edward a refuzat cu perseverenţă să dea vreun anunţ presei în legătură cu asta. Sursele noastre spun că aceasta a plecat din Londra însoţită de mătuşa ei văduvă, care se pare că se înjoseşte ''lucrând'' ca şi damă de companie. Ce se va întâmpla oare cu această tânără domnişoară? A plecat din Londra pentru a-şi găsi o slujbă? Ziarele de scandal insinuează că domnişoara Rose a plecat în Franţa pentru a-şi recupera moştenirea...Dar care e defapt adevărul? Nimeni nu ştie, cu exactitate ce s-a întâmplat. Aşteptăm mai multe veşti despre acest subiect mâine.''
-Eu mă înjosesc?! Nu s-au gândit că poate îmi place cea ce fac? Auzi şi tu Rose...complot... sunt nişte caraghioşi. C'est scandaleux! Ar trebui să fac o reclamaţie!
În faţa femeii stătea cu o nonşalanţă desăvârşită, sprijinită de geam o fată de nouăsprezece ani, care auzindu-şi numele o privi plictisită pe mătuşa ei.
- Mătuşă Amanda, ştii foarte bine că nu mă interesează câtuşi de puţin aceste ziare şi subiectele lor absurde.
Îşi scutură violent părul negru şi buclat lăsat despletit pe spate. Avea acel aer nepăsător şi plin de aroganţă demn de o englezoaică. Rochia lungă de voal negru, simplă, şalul gros de aceaşi culoare şi pălăria neagră cu voaletă acromică arătau clar că purta doliu. Avea o frumuseţe ciudată, o frumuseţe aproape sobră...
Căscă şi închise ochii, plictisită de monotonia peisajului. Cum de pot fi atât de ipocrită... îşi spuse oftând. Spunea că nu-i pasă ce se scrie în ziar... şi atunci de ce fugea din Londra? Da, practic fugea pentru o viaţă nouă... Încă îşi mai amintea şi acum ziua aia...de acum două săptămâni...
*Flashback*
Mergea încet, cu paşi mici şi siguri, urmată îndeaproape de cele două servitoare ale ei. Ajunsă în faţa unei uşi masive de lemn se opri şi îşi aşeză cu stângăcie rochia în nuanţe sidefii. De ce? Asta era întrebarea care o măcina... De ce, avocatul tatălui ei o chema tocmai pe ea în biroul părinţilor? În curând aveau să vină... Îi era aşa dor de ei.... Îşi croise chiar şi rochia cea nouă, special pentru ei. Vroia să le arate şi noile ei proiecte, vroia să le arate şi cât de mult avansase în medicină...Câte avea să le povestească. Dar de ce mă simt aşa ciudat... Sunt oare prea pudică? Nu...Nu, e absurd. îşi alungă din cap gândul acela ciudat şi intră în birou.
Camera, puternic luminată mirosea puternic a ''cologne''. Tipic pentru Richard Dubram să folosească parfum în exces... îşi zise fata privindu-l cu dezgust pe bărbatul blond, cu un aer sever care stătea pe un scaun.
-Ce s-a întâmplat domnule Dubram? Dacă sunt chestii legate de bani sau ale minorităţi de ale dumneavoastră vă rog să-l aşteptaţi pe tata.Va veni în curând şi...
-Domnişoară Edward pricep aluzia şi ştiu că nu sunt bine primit aici, dar nu am venit să vorbesc cu tatăl dumneavoastră.Nu mai am cum...
-Pof...poftim?
- Domnişoară... îmi pare rău să fiu eu cel care vă anunţă că părinţi dumitale au decedat acum o oră datorită exploziei trenului care venea de la Paris spre Londra... În urma lor au rămas o datorie de cateva mii de dolari şi un cont gol în bancă.Ştiaţi că aveau mari datorii la statul Francez?
-Nu...Nu ştiam nimic. Nu se poate. Nu poate fi adevărat. Rose nu mai putea scoate nici un sunet...Parcă cineva îi sugrumase vocea. Se sprijini de una dintre canapele, pentru a nu leşina.
- Şi acum ce mă voi face? întrebă ea cu o voce stinsă, şoptită.
- Nu este treaba mea. Vă adresez condoleanţele mele şi mă retrag.
De ce zâmbeşte? Rânjetul lui seamănă cu cel al unei hiene... constată stupoare fata.
-Stai...nu poţi pleca. Adică... cu orfelinatul cum rămâne? Ce se va întâmpla cu orfelinatul mamei?
- Să ştii că nu am nici cea mai vagă idee...Probabil îl va lua statul. Dar de ce să-mi pese, domnişoară? Nu mai aveţi bani cu care să mă plătiţi, deci nu mai sunt în slujba dumneavoastră...Goodbye Milady. şi se făcu nevăzut.
Rose se lăsă pe canapeaua tare şi privi în gol . Se gândea...Trebuia să facă ceva...Acel om odios cu rânjet de hienă nu o va putea ajuta să recupereze acel lucru la care mama ei ţinuse enorm şi care acum era a statului.Ce putea face ea acum? Aerul rece de ianuarie intra inoportun pe fereastra larg deschisă. Fata se ridică cu greu de pe canapea şi ajunsă în dreptul ferestrei începu să tremure.
-Chiar e frig. Sau poate... nici ea nu ştia dacă tremura din cauza frigului sau din alt motiv...Dar, un lucru era sigur: tremura involuntar. Gândul că rămăsese singură, că toate realizările ei se duseseră pe apa sâmbetei, că nu putea face absolut nimic, toate astea o faceau să tremure...Acum, era sigură că ăsta era motivul... Îşi muşcă buzele, în timp ce câteva lacrimi îi udau rochia cea nouă. Trebuia să lupte singură de acum, nu mai putea face altceva..
*End of Flashback*
A adormit... îşi spuse uşor Amanda în timp ce împacheta cu scrupulozitate ediţia ''Times'' . O privea cu duioşie pe Elizabeth care dormea, un somn uşor şi liniştit. Ştia ea bine că frumuseţea şi talentul '' domnişoarei Edward'' erau cunoscute în întreaga Anglie.Ar fi putut avea orice bărbat, oricând... Dar nu, Rose se încăpăţâna să lucreze, să se descurce singură. Chiar şi în ziua plecării lor spre Paris, un tânăr peţitor îşi încercase norocul...Şi încă nu unul oarecare! O ceruse de soţie contele de Bermond, un bărbat extrem de bogat, frumos şi altruist, un adevărat gentleman.
Iar Amanda rămase complet prostită când o auzise pe Elizabeth cu câtă răceală şi duritate îl respinse pe tânărul gentilom.
A fost aşa fraieră...Dacă se căsătorea cu el putea uita că nu mai are bani, putea să salveze locul în care... dar femeia se opri. Jurase că nu îşi va mai aminti niciodată,că nu se va mai gândi niciodată la acel lucru...
Un scărţâit puternic de roţi şi vocea însoţitorului de vagon care anunţa sfârşitul călătoriei o făcură pe Amanda să se oprească din gândit şi să revină la aranjatul rochiei. Se ridică graţios de pe canapea şi luă valiza cafenie, singurul bagaj al Elizabethei.Trezită brusc din somn bruneta deschise leneş ochii de un roşu aprins şi se ridică plictisită.
Cele două ieşiră pe hol, spre ieşirea din tren. Rose privea încruntată înghesuiala de la ieşire... Ce ancombrament! De asta prefer eu călătoriile cu vaporul... Reuşind într-un târziu să iasă din tren fata privi cu atenţie peronul... Erau sute, poate mii de oameni care se împingeau, ici colo câte un camelat de dulciuri sau flori, apoi mai erau şi zecile de tinere, care zâmbeau fericite, lângă iubiţii lor, ţinând în braţe căte un buchet de flori sau o acadea în formă de măr. Mai erau şi acele ''reîntâlniri'' : soţi şi soţii îmbrăţişându-se, bunici şi nepoţi plângând din cauza reîntâlnirii, părinţi şi copii şi tot felul de oameni, toşi zâmbindu-şi vioi.
Rose privea oripilată în jur. Cum pot fi toţi atât de fericiţi ? Cum de zâmbesc toţi? Cum de există atâţia prefăcuţi? E dezgustător... Dezgustătoare toată acestă falsă fericire...
Amanda o luă de mână pe Elizabeth şi ieşiră amândouă din gară. Femeia facu cu mâna unei trăsuri elegante cu arcuri extrem de flexibile, una dintre acele trăsuri numite de francezi
"coupé''. Bruneta trase adânc aer în piept. E diferit şi e mai cald... îşi spuse cu naivitate fata. Într-adevăr , diferenta de climă era una considerabilă, ea fiind obisnuită cu iernile friguroase, ceţoase şi ploioase din Londra.
-Spre reşedinţa familiei Bounqoé' !îi spuse Amanda vizitiului.
Trăsura porni domol pe străduţele aglomerate ale Parisului. Aş putea să mă obijnuiesc...Va trebui să mă obişnuiesc... gândi Rose în timp ce privea fascinată bulevardul Champs-Élysées.
Merci beaucoup LynnuÅŸor