Elena ÅŸi Ordinul Negru

[Ayu.Lore]

Mă bucur că vă place, am venit cu nextu... Sper să nu fie o dezamăgire pentru voi...Spor la citit!

Cinci

Intram în maşina parcată în faţa intrări, doi gardieni au dorit să ne însoţească, dar Cristian spunea că nu este nevoie de escortă. Asta e şansa mea să fug, ştiam că asta gândeau şi ceilalţi, dar nu am să-i las în urmă. Am intrat în maşină exact atunci când intrau trei camioane. Unul trebuie să fie cu mâncare, dar de ce trebuie să fie atât de mare, e prea multă mâncare.
- Aşteptă aici, am ceva de rezolvat înainte să putem pleca.
Cum eu sunt o fată ascultătoare am stat cuminte şi am aşteptat. Cum putem scăpa, trebuie să am un plan care să nu dea greş. Mintea mea nu putea concepe nimic în acest moment. Oare mama ce mi-ar spune dacă ar fi acum, aici, lângă mine? Trebuie să-ţi limpezeşti mintea, răspunsul poate fi în faţa ochii-lor, iar tu nici nu îl vezi. Am privit spre geamul maşini, ce răspuns poate fi acolo, nu este decât un camion care iese din… Am simţit cum mă fulgereşte cea mai bună idee pe care am avut-o în ultimul timp. Nu trebuie decât să ne furişăm într-un camion şi să plecăm din locul acesta blestemat. Acum că am găsit cheia scăpări noastre trebuie să găsesc şi o modalitate de a ajunge la ea fără să fim prinşi. Dacă aşa funcţionează atunci trebuie să mă gândesc la cuvintele mamei. Când eşti singur totul devine mai greu, dar unde se adună mai mulţi forţa creşte. Asta trebuie să fie, putem să ne ajutăm reciproc. Diana poate să citească gândurile celor care sunt pe lângă camion, forţa lui Alex ne va ajuta dacă trebuie deschisă vreo uşă, iar dacă David are vreo viziune proastă despre plan amânăm fuga.
Nici nu am observat când Cristian a urcat în maşină şi am pornit spre cimitir, acum un nod îmi cade în stomac. Mama mi-a dat sfaturi care mă pot scoate din probleme, dar eu nu o pot scoate pe ea de acolo, nici eu nici sfaturile mele fără sens. Este prima dată când ascult de cineva, prima şi probabil ultima. După ce vom fugi de aici ce se va întâmpla cu noi, eu una nu mai am alte rude, doar pe Cristian îl mai am, iar el m-a trădat.
Maşina intră în parcarea din faţa cimitirului, iar eu cobor cu privirea în pământ. Dacă plâng voi arăta că sunt slabă, iar dacă nu Cristian v-a bănui că ceva nu-i în regulă. Sicriul mamei era deja acolo, nu eram decât eu şi tata, nimeni altcineva nu a venit. Mă aşteptam să fie plin de oameni. Unde sunt toate prietenele mamei? Vecini, colegi mei de la fosta şcoală trebuiau să fie aici, alături de mine, să mă susţină. Am ridicat privirea şi am constatat că sicriul era închis, am vrut să cer să fie deschis, dar Cristian mi-a luat-o înainte şi se pare că le-a cerut să nu deschidă sicriul.
După ce sicriul a fost îngropat la trei metri sub pământ l-am rugat pe tata să mă lase singură un moment. Am mers până la cea mai apropiată bancă şi m-am lăsat să cad pe ea. Mi-am strâns genunchii la piept şi mi-am îngropat capul în ei.
„ Plângi?” Vocea nu-i era deloc prietenoasă, sau măcar să încerce să mă consoleze. Nu, el era rece, parcă ar fi venit aici doar pentru a râde de mine şi de sentimentele mele.
- Vrei să mă vezi plângând?
„ Aş vrea să te văd suferind la fel cum am suferit eu când te-am văzut cu Alex. Ştii, am crezut că ceea ce am văzut era doar o coincidenţă, m-am întors şi am vrut să văd ce explicaţie îmi dai. Eram pregătit să te iert, să te cred. Dar dacă te-aş ierta ar însemna că sunt cel mai mare prost din lume. Sărută bine? Nu părea să nu-ţi placă acel sărut.”
- Am spus eu că nu mi-a plăcut? L-am adorat, am simţit cum puterea lui se scurge prin venele mele, cum acel foc mă cuprinde. Era şi mai interesant dacă îi luam o parte din puteri atunci când trebuie să se transforma. Sunt un magnet, iar tu nu eşti decât un om care se lasă înşelat de aparenţe fără să asculte.
Am ridicat privirea şi am văzut că el nu mai era acolo. Sigur acum e supărat, dar eu sunt cea care ar trebui să fie supărată, eu nu l-am acuzat nici o dată de nimic. Deşi ştiu că m-a înşelat cu o fată de la el din clasă, ştiu că m-a lăsat baltă pentru a ieşi cu o altă fată, dar nu am spus nimic pentru că îl iubeam. El nici măcar nu simte ceva pentru mine, dacă mă iubea şi el atunci acum era de partea mea şi mă susţinea.
m-am ridicat de pe bancă, lacrimile îţi ardeau în ochii care ştiam că era roţi, dar nu aveam de gând să le şterg. Lasă-le să curgă pentru că le-am ţinut prea mult timp în frâu, acum e momentul lor să iasă în faţă.
Am văzut că nu mai era nimeni lângă mormântul mamei, era momentul perfect să fug, dar nu îmi voi lăsa prieteni în urmă. Trebuie să găsesc un mod de a-mi controla puterile. Dacă nu aş ucide fiecare persoană pe care aş iubi-o. Şi un sărut ar putea fi prea mult, aş putea să-i absorb puterea vitală, apoi moartea. Am dat din cap pentru a-mi alunga acest gând, există un mod de a controla ceea ce fac, trebuie să existe. Am auzit cum maşina pune o frână bruscă şi o bubuitură puternică. Am ieşit repede din maşină, o maşină a ieşit de pe şosea, exact cum s-a întâmplat cu mine şi mama.
„ Acum ai ocazia să fugi.”
- Tu ai făcut asta?
„ Nimeni nu este în pericol.”
- Nu trebuie să mă ajuţi, între noi nu mai este nimic.
„ Eram sigur! Acum mergi fuguţa la Alex şi spune-i că răul de Ştefan a încercat să te salveze.”
M-am dus lângă Cristian care încerca să dea o mână de ajutor, nimic nu părea să fie bine. Femeia din fată avea o rană la cap, iar fetiţa era prinsă fără a putea ieşi. M-am dat înapoi şi am început să caut prin maşină. Oare unde este trusa de prim-ajutor?
- Bingo! Am scos cutia şi am găsit o ţeavă de metal pe care o puteam folosi.
Am fugi la meşină şi i-am înmânat trusa lui Cristian.
- Ce facem cu fetiţa? Am întrebat pentru că şofer a scos-o pe femeie şi s-a îndepărtat de maşină.
- Nu putem face nimic scumpo, e prea târziu. Vocea lui Cristian încerca să pară resemnată, dar am văzut că-i părea rău.
Mi-am imaginat că eram eu în locul fetiţei, că mama era scoasă din maşină în timp ce eu mă zbăteam să scap. Am strâns bara de metal în mână şi am fugit la maşină. Am dat în gemul din spate şi am reuşit să-l sparg până la urmă. Un miros puternic de benzină se simţea în aer, o flacără se aprinse în partea din faţă a maşini. Trebuie să o scot repede de aici, m-am aplecat peste cioburi şi am intrat în maşină. Centura era blocată, am apucat o bucată de sticlă şi am început să tai centura. Bucata de sticlă îmi intra în mână, iar sângele picura pe bluza roz a fetei. Credeam că e mai mare, dar acum că o vad era cel mult 7 ani.
Am luat fetiţa în braţe şi am încercat să ies, mai e puţin şi maşina va exploda. Mâinile mele îi protejau faţa în timp ce ieşeam pe geam. L-am auzit pe Cristian cum mă striga exasperat. Ce crede că am fugit?
O scot repede pe fată, piciorul mi se blochează în centura care mi s-a încolăcit în jurul gleznei. Unde-i Ştefan acum, nu am nici o şansă să scap, dar prieteni mei pot evada de acolo.
Am închis ochii aşteptând ca maşină să sară în aer şi totul să se termine. Simţeam cum ceva mă trage de mâneca, fetiţa încerca să mă scoată din maşină.
- Pleacă de aici, e foarte periculos.
- Şi pentru tine era periculos şi ai venit să mă scoţi. Îngerii nu trebuie să moară, iar tu se pare că eşti îngerul meu. Zâmbetul dulce al micuţei îmi spunea că mai este o şansă, că acum nu e momentul să renunţ.
Am simţit cum cioburile rămase în jurul geamului îmi lasă tăieturi adânci pe mâini, dar asta nu mai conta. Fetiţa asta crede în mine, şi eu cred. Prieteni mei aşteaptă să mă întorc şi să plecăm împreună.
- Am reuşit! Micuţa a sărit în sus de bucurie.
Am încercat să mă ridic, dar piciorul meu drept riposta. Nu pot să cred, mi-am luxat glezna. Nu am de ales, fetiţa asta va muri dacă va rămâne aici. M-am ridic sprijinită de maşină ţi am luat-o de mână pe fetiţă, ea mă ajută pe mine şi eu pe ea, poate că ea este de fapt îngerul meu. Nu am ajuns destul de departe când maşina a sărit în aer, m-am lăsat ca un scut peste micuţă în timp ce mă ţineam doar în mâini.
- Uita-Å£i mai este cineva acolo.
- Cineva a scos-o pe fetiţă din maşină!
- Cine este fata aceia?
Vocile nu mai încetau, mi-am acoperit faţa cu mâna liberă în timp ce şchiopătam spre maşină. Fetiţa mă ţinea strâns de mână, era doar puţin julită pe mâini se o tăietură micuţă deasupra obrazului drept. Am simţit cum cineva îmi aşează o haine pe umeri şi se aşează ca paravan până ajung la maşină. Mama fetei era şi ea acolo, era bine şi îmi mulţumea. Fetiţa a fugit la ea în timp ce eu urcam în maşină ajutată de Cristian.
- Mami, ea e îngerul meu. M-a scos din maşină şi a stat în faţa mea să nu fiu lovită, dar ea era plină de sânge. Crezi că va fi bine?
- Desigur, Elena. Ea este îngerul nostru şi nu poate păţi nimic, pentru că este cel mai puternic înger.
Elena era bine, era lângă mama ei. Am aruncat o ultimă privire spre cele două înainte de a închide Cristian uşa. Maşina a pornit pe o rută ocolitoare şi am avut de mers mai mult.
- Trebuia să mă asculţi, puteai muri.
- Nu ÅŸtii? ÃŽngerii nu mor.
Un mic zâmbet i-a traversat faţa şi am putut să văd îi ochii lui o sclipire ciudată, chiar dacă nu recunoştea era mândru de mine.
Maşina încetinea şi Cristian a coborât pe uşa cealaltă apoi m-a ajutat pe mine să cobor. I-am spus că nu aveam nevoie de el, ceea ce era o minciună, abia mă ţineam pe picioare.
- Eu trebuie să plec. Sigur te descurci? Ar trebui să stau cu tine, dar...
- Sunt bine, voi merge la cabinet nu-i nimic grav, câteva julituri şi vânătăi. I-am aruncat cel mai convingător zâmbet şi se pare că a avut efect.
Din câte am înţeles era sâmbătă, iar copii erau la locul de joacă, sau în camere. Am sărit într-un picior până la intrare apoi m-am sprijinit de tocul uşi. Am intrat în linişte şi am pus piciorul jos, protesta, dar am ignorat durerea. O ignor destul de des în ultimul timp. Am făcut doi paşi după care glezna mi-a cedat sub greutatea corpului. Căzătura asta sigur va durea. Deschis ochii simţind că eram luată în braţe, cineva mă ţinea puţin prea strâns. Mi-am întors capul şi Alex zâmbea răutăcios.
- Mai bine cădeam. Acum îţi sunt datoare. Am mormăit acele cuvinte doar pentru mine, dar se pare că şi el le-a auzit pentru că zâmbetul i se lăţi pe faţă.
- Las că îţi plăteşti tu datoria. Şi să şti că - îşi coborî vocea – vârcolaci au un auz bine dezvoltat.
Unde mă duce, nu că ar conta, sunt atât de obosită. Simt că sunt aşezată pe ceva moale, cred că este camera lui. O mână caldă a început să-mi mângâie faţa şi să mă liniştească. Durerea era insuportabilă, dar măcar eram calmă. Nu trebuia să-mi fac griji de nimic dacă Alex va fi lângă mine. Simţeam că el mă va apăra.