Dragostea este magia iluziei

[Me�al.]

Iată - ne prin zonă ! Aceasta este cea mai nouă creație din fabrica A & A ( că numele noastre încep cu A ) și sperăm să vă placă, fiind scrisă de doi lei adevărați și geniali.
Povestea are și un strop de fantasy, dar care o să fie injectat puțin mai târziu. Abbeh scrie din punctul de vedere al fetei, Diana zisă și Dia, iar eu din perspectiva lui Michael, zis și Mika.
Cred că astea ar fi detaliile importante.
În final, dorim să vă urăm lectură plăcută și vă așteptăm părerile.

Capitolul 1

Priveam pierdut în gol, stând pe aceeași băncuță din lemn vechi și ținând în mână un desen cu o pisică gri. Cineva m-a apucat de mână și m-a tras spre realitate. O fetiță cu părul de un șaten frumos și ochii verzi cu puțin căprui. Îmi zâmbea fericită și-mi luă desenul din mână, trâgându-mă după ea. M-am lăsat condus fără probleme de către ea și am străbătut locul de joacă, ajungând lângă gardul de lemn. Mi-a dat drumul încet la mână și a ridicat ceva. Nu mi-a venint să cred ce am văzut. Cu mâinile ei slăbuțe îmi întindea o pisicuță mică, gri, asemănătoare cu un ursuleț. Exact ce-mi dorisem. Mi-a afișat din nou acel zâmbet dulceag și am luat în mână pisicuța ce a morlăit și s-a așezat confortabil în brațele mele.

- Michael !
Acel țipăt înconfundabil m-a trezit la viață. Pe ușa camerei mele a intrat Diana, sărind în pat, lângă mine. A prins așternutul verzui în mâini și a zâmbit, trăgând de plapumă. Am oftat, vizibil amuzat de caracterul ei copilăros și am privit tavanul albastru, de aceeași culoare cu pereții. Văzându-mă gânditor, Dia nu s-a abținut și a întrebat ce am pățit.
- Nimic, doar mi-e somn, am spus afișând un zâmbet stângaci și aruncându-i plapuma
pe cap.
A început să bombăne și să se foiască, făcându-mă să râd în hohote. În orice moment, Diana putea fără dar și poate să mă facă să fiu foarte fericit. Cred că asta era una dintre calitățile care-mi plăceau la ea. Și nu degeaba eram cei mai buni prieteni de opt ani. A sărit din pat, aruncând pe jos pătura și privindu-mă atentă, fiind gata să sară să atace. Am zâmbit visător și am privit-o cum își aranja tricoul negru cu inscripții și cum se avântă spre mine. Nu m-am mișcat din locul meu, fiind sigur că avea să aplice tactica cu gâdilatul. Și am avut dreptate. Cât de mult putea să profite de pe urma slăbiciunii mele ! A început să mă gâdile, eu prăpădindu-mă de râs și căzând pe jos, încercând să o opresc. Salvarea mea a fost Chabby, pisicuța gri, ce și-a făcut apariția în încăpere, miorlăind. A sărit în brațele Dianei, ea căzând pe spale și lăsându-mă în pace. Mi-a luat ceva să-mi revină respirația la normal și am stat acolo, ea sprijinită de pat, eu de perete mult timp. Ne priveam intens, Chabby uitându-se ba la mine, ba la Dia.
Într-un final, am întrebat:
-Până la urmă, ce facem azi ?
Era sâmbătă și, ca în fiecare weekend, amândoi stăteam împreună. Nu exista weekend
În care să nu ne vedem. De fapt, îl petreceam împreună, ca frații. Și, ca în fiecare sâmbătă, Dia era cea care venea să mă trezească, urlându-mi numele cu tonul acela familiar și sufocându-mă cu îmbrățișări. De câțiva ani, ea făcea acest lucru devenit deja un tabiet. La început, mama mea credea că era ceva mai presus de prietenie între noi fiindcă nu concepea apropierea aceea dintre un băiat și o fată, dar, cu timpul, a înțeles că eram cei mai buni prieteni.
-Tu n-ai niciodată vreo idee, Mika ? M-a mustrat. Dacă tot n-avem idei, hai în parc, a
continuat știind că nu aveam de gând să-i răspund.
Am zâmbit inocent și m-am ridicat de pe jos, luând un tricou de la Element din dulap. Fără să-mi pese că șatena era încă în cameră, l-am tras pe mine și mi-am pus perechea de blugi negrii și skaterii turcoaz. Dia continua să se joace cu pisica, așteptând să mă îmbrac. Într-un final, fiind sigur că eram gata, am ridicat-o pe adolescentă în picioare și mi-am luat skateboardul, știind sigur că aveam să mergem cu ele. Cum mă așteptam, skateboardul Dianei era sprijinit de perete, în același loc, lângă ușă. Am pornit încet pe drumul scurt spre parc. Aveam de parcurs doar o străduță și de traversat o intersecție și ne pomeneam în parc.
-Deci, la ce te gândeai dimineață? M-a întrebat ciufulindu-și părul.
-Ai o memorie prea bună, am comentat privind-o. Doar mă gândeam la felul în care ne-am cunoscut. Știi, cum tu mi-ai dat-o pe Chabby.
M-a privit și a zâmbit melancolică, amintindu-și acele minunate lucruri. A întins o mână spre capul meu și m-am uitat mirat la ea, vrând să întreb ce dorea. Dar imediat am realizat ce făcea.
-Știi, cred că ar trebui să te piepteni înainte de a ieși din casă, măi, a spus în hohote de râs.
Am râs, dându-i dreptate. Probabil că acesta era unul dintre marile mele defecte. Niciodată nu plecam din casă uitându-mă în oglindă, ori pieptănându-mă. Deseori, părul meu brunet, puțin lung, stătea perfect așa, ușor ciufulit. Și, desigur, lenea mă împiedica să mă pieptăn. Îmi plăcea părul meu când era ciufulit și cu asta basta.
-L-ai văzut pe tipul ăla cu părul șaten de pe coperta revistei Mojo ? A întrebat entuziasmată.
-Da, doar mi-ai arătat revista aia toată ziua și mi-ai citit tot felul de tâmpenii din ea. Dar care-i faza cu tipul ?
-Era așa drăguț ! Haide măi, Mika! Nu ai recunoaște o bunăciune nici dacă ți-ar da o palmă !
-Da. Din nefericire pentru tine, la ultima verificare nu eram gay. Îmi pare nespus de rău că nu pot să vorbesc cu tine despre ultimele „bunăciuni” de pe coperta Mojo, am glumit.
A izbucnit într-un râs nebun, ținând-o așa mult timp și întrebându-mă dacă nu sunt cumva gay sau dacă sunt sigur că nu sunt homosexual.
Restul drumului l-am parcurs râzând și bucurându-ne de clipele frumoase împreună, ignorând comentariile celor din jur cu privire la „ce cuplu frumos suntem”. Ce mai conta ce credeau ceilalți când noi știam foarte bine că suntem doar prieteni buni ? Sincer să fiu, niciodată nu m-aș fi gândit să fim un cuplu. Dia era prietena mea cea mai bună și nu mă puteam imagina stând cu ea și privind apusul, ca doi îndrăgostiți sau sărutându-ne și ținându-ne de mână. În plus, știam că ea fusese îndrăgostită nebunește de un fost tip din școală, ce a plecat. Îi plăcuse fără oprire timp de nouă luni – sau cam așa ceva – și nici măcar nu-l cunoscuse. Știam prea bine cât de mult suferise, cum plângea rareori, cum juca teatru în fața colegilor ca să nu observe nimeni durerea aceea... Eu fusesem singurul ce-și dăduse seama și am încercat orbește să-i fac să se cunoască, dar totul a fost în zadar. Chiar și acum, după câteva luni, simțeam cum durerea nu-i trecuse încă. Acesta era un motiv pentru care nu mă gândisem niciodată la o posibilă relație. Știam că încă suferea.
-Haide la rampe, a spus când am intrat în parc.
Simultan, am pornit într-o cursă pe skateboarduri, întreptându-ne rapid către rampe. Oamenii ce erau cu copiii lor mici în parc, în trăgeau departe de noi, având grijă ca nu cumva să-i rănim. Am surâs, deranjat de gestul adulților fiindcă nu era prima dată când vreunul dintre noi se dădea pe un skateboard. Probabil că și Dia a reacțional la fel, văzând cum a oftat.
Ajunși la rampe, ne-am aruncat rucsacele pe o bancă și m-am trântit pe aceasta, Diana așezându-se lângă mine. Și-a scos din geantă o revistă și mi-a aruncat o privire malefică de știi – tu – ce – am – eu – aici. Am privit răbtător și mi-a îndesat în față noul număr din revista Mojo, zâmbind fericită.
-Trebuia să mă aștept, am spus pregătindu-mă să-mi arate diferiți cântăreți ce arătau foarte bine.
-Ia te uită !
A desfăcut ambalajul din plastic și a scos CD – ul ce se oferea gratuit la fiecare număr apărut lunar. Nu mi-a luat mult să realizez al cărei trupe era și i-am luat revista din mână.
-Cât interes subit, a comentat cu un zâmbet larg pe față.
-Nu se poate ! Cred că am ajuns în rai ! Este un articol despre AC/DC și au dat și albumul Highway to Hell.
Eram extrem de entuziasmat, AC/DC fiind una dintre formațiile mele favorite de mult timp. Am început să răsfoiesc revista, în căutarea articolului mult așteptat. Sincer să fiu, nu m-aș fi așteptat să găsesc un articol despre această trupă în Mojo, lucru ce m-a făcut să regret că am numit-o revistă pentru oamenii fără alte ocupații mai interesante și care dau banii degeaba. Se pare că acum eram și eu unul dintre ei.
-Să nu-mi spui că acum îți place revista, a zis înghiontindu-mă în coaste.
I-am oferit unul din zâmbetele mele inocente și am apucat carcasa CD – ului, studiind-o pentru puțin timp. Apoi am abordat fața aceea de cățeluș, ce o convingea mereu de Dia. Înțelegându-mi ideea, și-a dat ochii peste cap, spunând:
-Bine. Poți să-l iei și, dacă vrei, ia și revista că tot mama a făcut două abonamente pentru ea și am lunar două exemplare.
Am început să râdem amândoi.
Da, puteam să confirm că mama Dianei era o persoană incredibil de neatentă. Când trebuia să se ducă la apartamentul numărul 192, s-a dus la 122 fiindcă semănau prea mult literele și nu avea mult de urcat. Țin minte că am rugat-o să-mi trimită un plic la nu știu ce concurs și, până la urmă, am aflat că ea îl pusese în cutia poștală greșită ! Niciodată n-aș fi crezut că poate exista o femeie atât de neatentă, agitată, grăbită, dar am aflat că m-am înșelat când am cunoscut-o pe mama adolescentei.
Ea s-a ridicat în picioare, privindu-mă însistent. Știam că dorea să-mi arate ceva, așa că am zâmbit ștrengărește și am dat din cap. Fiindcă ne înțelegeam atât de bine, și-a dat seama într-o clipită ce-i comunicasem fără să vorbesc și s-a concentrat. A încercat un casper care i-a ieșit în totalitate, dar, la final, fiindcă n-a fost atentă, a căzut pe jos. Am sărit ca ars de pe bancă și am îngenunchiat lângă ea, întrebând îngrijorat :
-Ești bine ?
Totuși, răspunsul nu a venit. Privea atentă într-un punct, dar mi-am canalizat atenția spre genunchiul ei. I se rupsese puțin materialul blugilor și puteam vedea cum sângele îi curgea lin pe piele. Am luat rapid din rucsacul meu sticla de apă și un șervețel, udându-l cu lichidul transparent și tamponând peste rană. A tresărit ușor, dar apoi a rămas calmă, neafectată.
-Te doare?
Și, iarăși, răspunsul a întârziat să apară. Enervat, m-am uitat în direcția în care privea și am înțeles de ce nu răspunsese. Puțin mai departe, pe o bancă stătea tipul care-i plăcuse lui Dia. Era împreună cu o altă tipă – genul ce ar face orice pentru o partidă de sex – și se lingeau de mama focului. Primul impuls a fost să mă duc și să-l strâng de gât pe băiatul ăla, să îl omor pentru ce-i făcuse Dianei mele. Totuși, știam că nu era vina lui căci nici nu știuse că prietena mea îl plăcuse. I-am mângâiat părul, neștiind ce să fac, ce să spun. Am tăcut și am ridicat-o de pe jos, așezând-o pe bancă și m-am dus să-i iau skateboardul de lângă un coș de gunoi. I-am mai aruncat o ultimă privire tipului nenorocit și am pus placa lângă a mea, trântindu-mă pe bancă lângă Dia. Ea stătea cu genunchii strânși la piept și mai avea puțin și începea să plângă. Mi-am trecut o mână pe după umerii ei și am tras-o mai aproape de mine. Probabil că aștepta să spun ceva, așa că am încercat să găsesc niște cuvinte potrivite.
-E un nesimțit. Se dă la toate fetele. Nu te merită.
Probabil că n-a fost cel mai strălucit lucru pe care l-am spus fiindcă am simțit-o cum tremură. Nu a durat mult și s-a arucat în brațele mele, strângându-mi tricoul în pumni, lăsând lacrimile să curgă. Am fost șocat, dar am oftat și i-am mângâiat părul, lăsându-mi bărbia pe creștetul capului ei.
-Dia... Am șoptit, simțindu-mă neputincios, inutil.

[Punctuletu` Verde]

Deeeci...Imi pregătesc locul ! : ]
Dau Edit după ce termin de citit . ^^

Ediiiit !

Hello !
Buun, am citit întreg ficul şi pot spune că-mi place foarte mult . Ador numelele alese personajelor , Michael şi Diana . Sunt chiar simpatice, bravo ţie . Acţiunea decurge chiar bine, nu pot spune că e grăbită or smth, iar descrierea îşi face şi ea locul . Nu lipseşte, e chiar bine scrisă . Nu cred că am vazut greşeli de tastare , nu, chiar nu am văzut .
Ce-mi mai place este că dialogul nu este sec . Good for you :]
Vorbind despre tema aleasă pentru poveste, nu am mai citit ceva care să fie asemănător idei tale , deci e originală şi frumoasă . Mi-a plăcut enorm de mult .
Aştept nextu` şi sper să fie la fel de bun ca acesta . :]
Spor la scris şi multă inspiraţie !

[Topaz]

Iată-mă și pe mine la ora asta, citind ficuri în loc să învăț :)) dar a meritat. ^^

Mi-a plăcut începutul ficului și cred că asta m-a făcut să continui lectura. Michael mi se pare un personaj destul de interesant, dar cred că e puțin construit după tine, right? I mean, e rocker și skater, așa ca și tine, nu? Nu te cunosc, știu că am vorbit doar o dată, dar atâta lucru știu și eu =]]
De asemenea îmi place și de Diana. Cel mai mult mi-a plăcut parte cu tipul de care se îndrăgostise în secret, în plus, ai descris așa frumos momentul în care îl revede și începe să plângă în brațele lui Michael. He is so cute!
Ai un stil drăguț, pot zice și îmi place foarte mult cum descri. Ador faptul că ai scris la persoana I ^^. Stai bine cu exprimarea, dialogul nu e deloc sec, îmi place. Greșeli nu am văzut, doar una mică de tastare, dar nu contează (yeah, am un ochi foarte dezvoltat când vine vorba de greșelile mele sau ale alor persoane:)) ).

Oricum, sper să citesc următorul capitol cât mai repede :3 fiindcă sunt foarte curioasă ce se mai întampla și mă tot macină o întrebare: o sa ajungă ăștia doi impreuna? xD

[oV!K!o]

Super, adica ti-a iesit bine ce ai scris, cum au mai spus si ceilalti astept next-ul, si sper sa fie mai bun sau macar la fel pentru ca e interesanta povestea. Sper ca pe viitor poate se va intampla ceva intre Michael si Dia. Aaa..am doar ceva mic de comentat. La inceput nu l-ai prezentat pe Michael (ex cati ani are si cum IL CHEAMA, la Dia n-am pretentii) eu una am aflat asta din context. Asa nu zgarie tare la urechi, dar presupun ca nu..strica acest detaliu. In rest imi place foarte mult si esti bun pe poste de SCRIITOR.:d, succes in continuare

[Hope:)]

Hello! in sfarsit trec si eu pe aici. Ca sa inceo cu inceputul: cum de v-a venit ideea titlului. Adica...e pur si simplu genialaaa!!! Ca poveste, din exterior nu e cine stie ce, dar ai facut in asa fel incat sa o extinzi si sa o ,,indulcesti". A fost supeeeeerb. Abia astept continuarea. Sa vad cum scrie si Abbeh:-). Iubirea pe care o neaga Michael ma pune pe ganduri, si la fel cred ca si pe el:)). Sunt curioasa cat o sa mai stea asa, fara sa-i spuna nimic Dianei in legatura cu asta. Deci, astept cu nerabdare nextu' si spor la inspiratie:-).

[SnowFlake.]

Hello ^.^".
Deci în primul rând numele ficului m-a atras să apar şi eu pe aici :-" :)). " Dragostea este magia iluziei " - > cred că are perfectă dreptate. [:
Aş vrea să-ţi spun, dragă Metal, că ai un stil de a scrie foarte interesant. Îmi place cum descrii şi toate cele ^^. Naraţiunea şi dialogul sunt la locurile lor şi acţiunea nu este grăbită deloc, fiind multe detalii pe aici, lucru care mă încântă. Aş vrea că Dia să-l uite pe acel bădăran care nu o merită şi să se îndrăgostească de Mika ;;) şi invers. Ar face un cuplu drăguţ <333.
Vreau nextul repede !
Deci Abbeh, iubire, grăbeşte-te :)) !

Snowy a fost aici ;;].

[Abbeh.]

Vă mulţumim enorm pentru comentarii, chiar nu mă aşteptam să fie atât de multe.
Sper să vă placă în continuare şi sper să nu dezamăgesc pe nimeni : )).
Lectură plăcută!

Capitolul 2

Naivitatea oamenilor poate deveni supărătoare în anumite circumstanţe şi am impresia că mult prea multă lume se lasă înşelată de aparenţe. Conceptul de prietenie dintre două persoane de sex opus este deseori perceput greşit, ceea ce e trist, iar dacă tot sunt într-unul puţinele mele momente de o aşa-zisă filozofie, trebuie să recunosc că prea puţini ştiu ce e prietenia şi aproape nimeni nu o simte.
Îmi trag blugii pe mine şi-mi iau placa de skateboard de sub pat; e sămbătă, deci trebuie să merg la Mika.
Îmi aranjez puţin părul şi părăsesc casa. Senzaţia de nostalgie se ţine ca un scai de mine, aş vrea să mă pot dezlipi de ea, de pământ, de lumea materială, de tot.
Dezamăgirea unei iubiri neîmpărtăşite sălăsluieşte în mine făcându-mă să tresar ori de câte văd un cuplu sau o fată plângând; băieţii sunt nişte nenorociţi. Toţi! Fără excepţii.
După ce izvorul meu de lacrimi a secat mi-am dat seama că nu trebuie niciodată (dar niciodată) să mă dezmint. Trebuie să rămân consecventă cu mine insumi, aşa e cel mai bine.
Drumul până la casa lui Mika mi-a părut extrem de scurt azi, poate şi din vina gândurilor ce mă ameţesc în momentul de faţă.
O panoramă familiară mi-a încântat privirea de îndată ce-am păşit în cartierul amicului meu; de opt ani de zile îmi pierd vremea pe aici şi nu am nici cea mai mică urmă de regret.
Am păşit încrezătoare în casă; ca în fiecare sâmbătă eu mergeam să-l trezesc şi să-l scot din casă. Uneori nu pot crede că e atât de leneş...
După o porţie bună de gâdilat şi-a luat şi el placa şi am plecat către parc. Femeile de pe drum îşi tot fereau copii de noi; ha! Ce să le spun, parcă noi nu am fi destul de buni pentru a ocoli nişte plozi răsfăţaţi. L-am auzit pe Mika oftând şi-mi dau seama că gândeşte la fel.
Ajunşi la rampe „l-am încântat” pe Mika cu noua revistă Mojo, ştiam că nu-i plăcea, dar îmi făcea o deosebită plăcere să-l torturez.
Am fost dea dreptul uimită să văd că a fost încântat de revistă, mai exact de articolul şi CD – ul cu AC/DC şi făcând mutra de căţeluş căreia niciodată nu-i rezistam mi-am dat ochii peste cap oferindui-o.
După asta eram foarte pregătită să-i arăt ce ştiu: şi anume un casper pentru care exersasem zile întregi pentru a-l face pe Mika mândru de mine.
Îmi ieşea, mă descurcam perfect, iar la sfârşit l-am văzut pe el.
Pe acelaşi el care cu ceva timp în urmă îmi sfărâmase sufletul, mă mutilase pe interior fără să vrea, fără să ştie. Şi la ce bun c-am plâns atât? La ce bun atâtea blesteme aduse la adresa lui?
Nu merita şi eu o ştiam prea bine. Ce vina avea bietul băiat că eu mă îndrăgostisem de el deşi nu-l cunoşteam? N-avea, dar tot eu făceam pe nebuna.
Şi m-am zbătut o vreme să ajung la el, să devenim amici, dar nu a funcţionat; până şi Mika a încercat dar nu a fost să fie. Şi atunci? Atunci ce-am făcut?
Am încetat să mai lupt, obosisem să înot contra curentului, să-mi fac iluzii şi să sper.
Speranţa e un viciu! Când „iei” o supradoză de speranţă e ca şi când ai lua o doză letală de morfină, doar că morfina te ucide dintr-o dată, speranţa te lasă să te zbaţi, să plângi, să visezi şi să te stingi încetul cu încetul.
Era la fel cum îl ştiam: total ieşit din tipare, dar era cu o fată şi se sărutau de mama focului. Durea şi încă al naibii de tare, voiam să pier, să zbier, să dispar, să mă evapor, dar nu-mi era cu putinţă.
Nu mi-a mai ieşit nimic, m-am prăbuşit aşa, deodată, panicându-l şi pe Mika; lucru care-mi stătea în fire de altfel.
Blugii mi s-au găurit în genunchi, iar sângele şi-a făcut apariţia pe pielea-mi albă şi fină, dar mai conta?
Mă uitam la amicul meu ca la maşini străine , cu privirea-mi nevinovată, cu ochii plini de lacrimi încercând din răsputeri să nu plâng.
Doream doar să plec, nu voiam consolare din partea nimănui. Să se fi considerat un subiect tabu şi să nu poată fi abordat, dar puteam să jur că nu avea să fie.
M-a ridicat pe bancă, lângă el dându-mi ocazia să mă ghemuiesc la pieptul lui. Era atât de protector şi puteam să jur că va urma ceva, că-mi va spune câteva cuvinte, chiar de-ar fii cele mai nepotrivite.
-E un nesimțit. Se dă la toate fetele. Nu te merită.
Şi avea dreptate, ştiu că avea! Dar nu-mi era cu putinţă să-l aprob; plângeam deja şi nu voiam să fie sesizabil. Îl strângeam de hanorac sperând să nu plâng “cu voce tare”, însă nu ştiu cât de bine-mi ieşea.
A mai murmurat ceva, dar nu am înţeles sigur ce. Puţin probabil să fii spus ceva care să mă ajute.
Hanoracul său era deja ud. De ce plângeam? Nu ştiu, poate obişnuinţa sau poate că într-adevăr mă durea. Atâta amar de vreme m-am străduit să ţin in mine, exclamam veselă „Mie nu-mi pasă câtuşi de puţin de ăla”, iar acum plâng ca idioata.
Mika mă consola fizic, că verbal stătea tare prost cu consolările.
Cred că a trecut jumătate de oră în care am suspinat, iar apoi am auzit paşi. M-am oprit dintr-o dată, ca şi când mi-ar fi porncit cineva. Mi-am şters lacrimile cât de repede am putut şi mi-am ridicat capul sus, zâmbind. Desigur, acelaşi zâmbet fals.
Era el , spre sincera mea nefericire.
-Mika omule, ce faci?
Omule? Oh, te rog, fă-mă să cred că el nu a spus asta.
-Salut Nate; bine, pe aici cu Dia. Tocmai îmi arăta că a exersat casper-ul şi aproape îi ieşise. Tu ce faci?
Am impresia că i-a răspuns rece şi sincer nu doream asta. Îl uram eu, nu trebuie s-o facă şi Mika, plus că eu îl uram pe nedrept. Am fost prea naivă, ăsta-i adevărul şi acum plătesc.
-Sunt cam obosit, sincer. Abia am scăpat de tipa aia, o pacoste măi, aşa-s toate.
Am înghiţit în sec. La ce bun mă zbăteam dacă el vedea toate fetele ca pe nişte poveri?
Şi atunci m-a trăsnit „dacă e gay?”, dar nu, aşa ceva clar nu era cu putinţă. El nu dăduse nici măcar cea mai mică bănuială că ar fii gay, nu am de ce să-l suspectez.
Mi-am luat placa în mână şi m-am ridicat. L-am privit pe Mika cu subînţeles şi am murmurat:
-Ne vedem mai încolo...
Nu ştiam unde am să mă duc, eram plictisită, rănită (poate mai mult în orgoliu decât în suflet) şi ajunsesem să-mi pun stupida întrebare „de ce naiba am plecat?”
Priveam debusolată în juru-mi neştiind ce să fac, unde să mă duc şi încercam din greu să nu-l mai compar pe el cu o progenitură.
De ce-l numeam aşa? Nu am idee, cred că eram prea nervoasă pentru a mai judeca în momentul acela sau poate... nu ştiu.
Telefonul vibra de zori în buzunarul de la blugi, dar o lene – poate stupidă – m-a acaparat. Am luat micuţul obiect şi am răspuns. Era Mika.
-Unde eşti măi?
-Sincer? Nu ÅŸtiu; de ce?
-Dia, întoarce-te acum în parc! Mi-a spus pe-un ton poruncitor. Aproape că s-a răstit la mine, lucru care de obicei nu-i sta în fire.
Cel mai probabil crede că m-am rătăcit şi îşi face griji pentru mine. Da, asta e!
Drumul până la amicul meu mi-a părut foarte lung, cu cât mai mult din drum parcurgeam cu atât mi se părea că am mai mult de mers.
Atâtea figuri necunoscute , atâtea clădiri străine, nu ştiu ce-mi venii să mă avânt prin partea asta a oraşului. Privesc ceasul de la mână şi mă urc pe skateboard, îmi e lene să merg pe jos plus că aşa ajung mai repede.
Am intrat în parc şi am avut parte de acelaşi „tratament” din partea acelor femei ciudate.
Ele ciudate sau eu ciudata? Nu ştiu, după părerea lor eu sunt ciudata, după părerea mea ele sunt ciudatele. De ce mă tot gândesc la asta?
Pun pariu că toate fetele se gândesc la cât de drăguţ e un anumit băiat sau dacă le stă bine părul; numai eu mă gândesc la cât de ciudate sunt anumite femei.
De îndată ce am ajuns la rampe l-am putut vedea pe Mika şi cred că e singur; poate că Nate a plecat şi aşa totul se rezolvă, nu mai este nevoie să dau ochii cu el, nu mai este nevoie să îmi fac griji că mă vor năpădi lacrimile şi aşa mai departe.
-Deci? Îl întreb privindu-l.
-Deja ai ajuns?
-Care-i faza Mika? De ce m-ai chemat înapoi? L-am întrebat iritată
-Voiam să-ţi vorbesc... Măi, nu trebuia să pleci aşa; ce-ţi veni? Mă întreabă cu privirea aceea atât de tipică lui, pe care o folosea atunci când îmi ţinea morală.
De ce am plecat? Ce e în capul ăstuia? Mă cunoaşte de opt ani, ştie cât îl plăceam pe tipul ăla şi mă întreabă de ce-am plecat?
Omul ăsta e culmea, culmea îţi spun.
Am privit într-o parte şi l-am văzut venind; inima mi-a accelerat şi aveam din nou acel gând stupid “sunt îndrăgostită”, dar nu sunt.
Îmi repet aceeaşi teorie în gând: “îndrăgostiţii nu sunt altceva decât nişte toxicomani în legalitate înşelaţi de propria judecată”, dar am impresia că nu are să meargă.
Sau da?

[SnowFlake.]

Bună >:D<.
Abbeh, mulţumesc pentru că ai pus capitolul chiar îl aşteptam. Şi se pare că aşteptarea mea nu a fost în zadar ;;). Totuşi la început acţiunea mi se pare puţin grăbită, dar în rest decurge normal. Îmi place cum descri, ţi-am mai spus ;;) ? Şi impresia lui Dia despre iubire, sincer e într-un fel reală. Mika, ah ce nume drăguţ, îmi place din ce în ce mai mult şi îl detest din ce în ce mai mult pe celălalt tip !
Hai măi ! Doar nu va rămâne Dia cu el, sau da ? :))
Sper că nu ne lăsaţi în suspans mult timp nu-i aşa ? Prin asta se subînţelege - > Metal grăbeşte-te : >.

Snowy a fost aici ;;].

[Hope:)]

Ohh......deci pur si simplu e genial capitolul. Ce-mi place cel mai mult e ca nu grabesti deloc actiunea. E sooper ok. As vrea, daca se poate, ,,sa ii spun" ceva Diey: ,,Hey, fato, imbarbateaza-te si vorbeste cu el!" Apropo, ce simte ea se numeste atractie, dupa parerea mea. Iubirea e in 2. Dar in fine, cred ca e bine si asa. Moaaaama, deci nu pot crede ca inca nu i-a spun Mika Dianei ce simte pentru ea. Ma innebuneste... Imi place personalitatea ei. E interesanta. Oricum, astept nextu' si spor la scris

[Bad Blood.]

Îmi rezerv locul. Dau edit mai târziu. Promit :p

Edit:
Iartă-mi impertinenţa de a lăsa edit tocmai acum. Ştiu, sunt o mare leneşă. Revenind la fic...
Deci, îmi place mult. Sunt curioasă cum o să decurgă acţiunea, adică aş vrea să fie ceva gen cu nişte dezvăluiri, etc. Nu mă luaţi în seamă că deja bat câmpii cu graţie. Oricum, am ceva cu delimitarea paragrafelor şi totuşi asta nu e o greşală.Fiecare scrie cum e învăţat.
Ah, nu ştiu ce să mai scriu ca să umplu trei rânduri. Ah, da, am văzut vreo trei- patru greşeli de tastare. În rest nimic.
Acestea fiind spuse, aÅŸtept nextul.