Magia verii

[iuliana]

pai asta e prima mea poveste postata.. si sper sa va placa


Inceputul...

Ichigo inoata disperat prin marea involburata si suparata de plecarea baietului. Raceala apei ii intrase pe sub piele , frigul aproape il paralizase , dar el tot inota .
"E pacat ca se sfarseste asa , dupa tot ce am facut pentru ei" asa gandea Ichigo abatut, stia ca ei il vroiau inapoi.
"Nu trebuie sa renunt , trebuie sa ajung acasa".
Dar supararea si frigul il oprea sa se mai zbata, simtea rasuflarea rece ca de gheata a Mortii si o astept curajos in apa rece si stia ca se ducea spre fund.
Cu ultimele puteri inca incercand sa se ridice la suprafata si cu gandul spre casa, el se indrepta spre fundul marii. Lumina lunii disparea in apa sarata.Isi lua ramas bun si adio de la toti si cu mahnire ca nu a reusit sa ajunga acasa inchise pentru ultima data ochii lui albastrii care odinioara straluceau de energie si asteptau aventura dar care erau acum mahniti si obositi.
Auzi un zgomot de otel , dar si mai asemanator cu cozile oamenilor marii, dar el nu realizase , apa ii intrase in plamani si simtea in gura gustul ei sarat.
Se trezi intr-un tunel , in jurul lui era intuneric, incat nu se vedea nici tavanul nici peretii, incerca sa tinga peretii dar nu atinse nimic.
Stia ca , ceva trebuie sa fie . Merse mai incolo, nimic, inca cativa pasi , tot nimic , se ridica in varfuri , dar nici tavanul nu reusi sa-l atinga .
"Pesemne ca tunelul acesta e foarte mare si de aceea nu pot sa ating nici peretii si nici tavanul", incerca baiatul sa se asugure, fiindca imima incepu sa-i bata tare, de parca vroia sa-i strapunga pieptul . Dar reusi sa se calmeze,dar a mai ramas o singura parte in sufletul lui care inca nu se linistise.
"Cred ca sunt in tunelul dintre moarte si viata , dar unde este lumina?"
Nici nu se gandise la acest lucru bine ca si aparuse o lumina la unul din capetele tunelului . Lumina dadea caldura si liniste , ca si partea aceea din sufletul lui Ichigo de linistise.
Baiatul grabi pasii spre ea , uita de tot si de toate , si un zambet ii aparuse pe fata .Dar deodata se oprise sa-si aminteasca ceva pierdut , se uita in jur , si cand se uita inapoi multe sentimente se revarsase peste sufletul lui si multe amintiri din copilarie pana acum,ii aparuse inaintea ochilor.
Bucuria de la varsta de 5 ani cand se nascuse sora lui amestecata cu durerea de la moartea parintilor lui, uimirea si frica de orfelinat si iubirea pentru noii parinti.
Vazuse sacrificiul pe care acestia il depuse pentru el , care pentru ei era un strain .Revederea cu sora lui, Sugami, pana si surprinderea cand vazu prim oara sirenele , si salvarea lor , dar si aflarea crudului adevar ca ele ii ucise parintii, apoi fuga in mare si moartea.

Capitolul va continua ...va rog lasati-mi si mie comentarii sa vad unde am grasit. :bye:

[iuliana]

Cred ca vei intelege dupa ce voi posta....cred...daca nu renunt..


"Cand vazu cum a murit , sinti o furnicatura pe sira spinarii si parca isi imagina corpul asejat printre comorile marii sau printre coltii unui peste carnivor.
Curiozitatea il indemna sa se gandeasca spre familia lui si spre ceea ce era "acasa" pentru el.Inchizand ochii simti durerea din sufletele celor dragi lui, durerea sfasietoare mai puternica ca moartea pe care o cunostea,accea teribila durere cunoscuta de toti care au pierdut pe cineva drag.
Cu ochii inchisi,cu lacrimile curgandu-i pe obraji, Ichigo se intoarse cu spatele spre lumina si cu fata spre lumea plina de rautati. Si daca mai e timp va iesi din mare si va pleca spre casa.
Isi vedea parintii cum plangeau, si pe Sora cum isi strangea pumnisorii mici la ochi.
Ichigo incepu sa alerge foarte repede , plansetele si vocile se auzeau tot mai aproape , parca erau la un pas de el,dar daca ar deschide ochii...,ii era frica ca iar o sa vada intunericul rece si tacut si tunelul fara pereti , de unde plansetele aveau ecou catre inima lui.
Dorinta i sa implinit , lumina il ustura ochii, iar mirosul familiar de parfum al mamei ii trezea amintiri, asa nepretuite.
Putin ametit privi in jur , de unde familia il privea cu fetele palide , dar zambind!!!..."

...

Aiko inchise cu zgomot cartea cu coperta rosu-caramiziu, si se duse spre baie,de unde isi impluse paharul cu apa. In ultimul timp ii era din ce in ce mai sete .
"Poate ca e din cauza povestilor cu sirene? " se intreba ea putin ingrijorata. Azi am terminat cartea si abia astept sa trec maine pe la Akira sa i-o povestesc."
Arunca o privire spre ceas.
"O...pardon, azi."
Citise toata noaptea, puse jos capul obosit si inchise veioza.
"Odata si odata ...va trebui sa port ochelari,dacao sa ma mai chinui cu lumina veiozei..."
Uitandu-se prin intunericul din camera inchise ochii. Visul ei a fost foarte agitat , visa ca oamenii marii o urmareau si pe ea...S-a ridicat in fund trezita de cosmar ...era ora 8.
Frica din vis se risipise odata cu trzirea , dar undeva in coltul mintii mai era prezenta si gata sa apara daca era vr-un pericol.
Si pericolul o pandea din umbra fara ca ea sa stie....[/size]