07-05-2010, 10:30 PM
Heya, people... Am venit cu capitolul 15. Va multumesc tuturor de comentariile care au fost si va mai astept, dar sper sa nu mai dispara. Ma bucur ca va place si sper sa cititi in continuare.
Lectura placuta!
Capitolul XV
M-am asezat usor pe iarba vestejita, capul fiind indreptat catre mirobolantul peisaj al norilor ce mi se deschidea in fata ochilor. Era absolut mirific; eram vrajita de formele norilor si ma adanceam si mai mult in profunzimea lor, incercand sa las uitarii cele intamplate. Eram o proasta; oare cum am putut face asta? Ce a fost in capul meu? Firicelele subtiri si reci de iarba imi gadilau corpul si imi trezeau simturile cele mai ascunse, facandu-ma sa ma las prada uitarii si sa cad in lumea viselor. Insa, partea mintii mele, partea mai realistica m-a impiedicat sa fac asta si m-a fortat sa ma "delectez" cu cele mai mari greseli ale vietii mele. Fiecare imagine, fiecare glas, fiecare simt, fiecare secunda petrecuta in deplina fericire; aceste lucruri imi inundau mintea. Oftez si iar oftez, oare rezolva cu ceva asta?
Asadar, am trecut peste bariera ce-mi ascundea viitorul cu toate bucuriile si treistetile sale, cu toate fericirile visate. Simteam ca in fata mea s-a deschis o poarta, pe care aveam sa intru in imparatia mult asteptata. Insa, cheia, unde este cheia ce va deschide acesta imensa usa? Un aer blajin si induiosator ma curpinse, facandu-mi privirea sa devina blanda si trista. Cat am fost mica, nu eram draguta, nici zburdalnica, nimeni nu ma suruta, nimeni nu ma imbratisa, iar eu stam linistita si cuminte prin colturi, ca nu cumva sa supar pe cineva. De atunci am fost intodeauna sacrificata si am ajuns ce am ajuns. Lumea! Cum ar fi sa ma cunoasca si sa stie ce gandesc? Bizar.
Privesc trista imprejur. Doi copaci batrani se uscasera si, profitand de spartura facuta in bolta de frunzis, o ploaie de lumina se revarsa, incalzind pamantul rece, trezind la viata germenii ierbii vestejite, ai papadiilor si lianelor si deschizand o puzderie de flori mici si albe, usoare ca un abur, si digitalele ca niste focuri de artificii. Fluturi, albine, bondari indesati, tantari peste masura de mari, ca niste schelete de musca, mii de gaze zburatoare, umpleau fantana luminoasa si calda, sapata in umbra inghetata a frunzisului greu. Clipesc de cateva ori si raman stupefiata. Peisajul fascinant ce ma facu sa explodez de fericire, disparu ca un nor purtat de vant. Nu se intamplase asta niciodata, erau doar roadele imaginatiei mele impanzite. Soarele incepea sa se ascunda de lume, fancandu-si loc desupra norilor cenusii. Printre crengile lungi si groase ale copacului aparu o raza lunga si rasleata, incalzindu-mi fata si trezindu-ma din visare. Una cate una, razele solare se ascundeau si ele, facand loc norilor. Aerul deveni rece si bataia vantului incepea sa se inteteasca. Urma o furtuna.
Ma ridic usor si imi indrept privirea catre locul de unde am venit. Era ciudat. Ma simteam banal si aveam un mare gol in stomac. Am facut cativa pasi mici, dupa care am prins curaj si am fugit catre casa. M-am oprit involuntar in pragul usii si am privit lung covorul auriu ce acoperea dusumeaua rece. Am pasit hotarata si am simtit un fior rece ce mi se prelingea pe sira spinarii, facandu-ma sa tremur necontenit. Am marit pasul si am ajuns in camera mea.
M-am aruncat in pat si am incercat sa-mi eliberez mintea de toate cele ce le adunasem pana acum. Gandeam profund ai adanc tulburata. Priveam in gol, de parca as privi cele intamplate. Imi lipesc o palma pe frunte. Nu imi vine sa cred. Asta este planul perfect, iar eu am facut cel mai important pas fara sa vreau. Eram incredibila! Ha... ma simteam vinovata cand trebuia sa ma simt bine.
Imi misc privirea ba la dreapta, ba la stanga. Eram ametita si obosita. O durerea magnifica imi cuprinse capul; pamantul se invartea cu mine. Clipesc, dupa care cad pe podeaua din lemn vechi. Ochii mei verzui devin reci, de-un mov crud si patrunzator. Imagini imi invelesc mintea intr-o aura infricosatoare si nostalgica, facand ca lacrimi sarate sa se prelinga pe fata-mi gingasa. Ma trezesc din transa. Corpul imi tremura, iar lacrimile imi erau siroaie pe obraji, respiratia imi era sacadata, iar inima avea un ritm alert. Incerc sa ma ridic, dar puterile m-au tradat. Am cazut, lovindu-ma la cap. Priveam firicelul rosiatic ce provenea din capul meu. Suvitele-mi rozalii mi-au devenit rosii.
Priveam stupefiata "rauletul" de sange ce curgea necontenit pe podea, prelingandu-se pana la noptiera. Privirea mi-a devenit incetosata, apoi mi-am inchis ochii si...
Imi deschis ochii incet; o lumina slaba ce-mi incetosa privirea se ivi la contactul cu ochii mei. Priveam nedumerita si speriata in jurul meu, nu stiam unde ma aflu. Eram ametita, iar durerea de cap inca nu-mi daduse pace. Un aer sinistru si infricosator se simtea, iar asta ma facea sa-mi pierd controlul. Era o liniste derilanta si apasatoare; simteam nevoia sa aud ceva, ceva ce ma facea sa cred ca traiesc. Deschid adanc ochii si caut cu privirea un indiciu referitor la locul in acre ma aflu. Ating podeaua, poate imi voi da seama unde eram. Era alcatuita din bucati mari de lemn, usor crapate si umede; nu eram in casa mea. Am incercat sa scot un strigat, insa nimic. Era ca si cum nu as fi avut voce. Am incercat sa ma ridic si sa fug de acolo, insa am ramas ca si paralizata cand am auzit sunetul pasilor ce se auzeau undeva in apropiere.
Un scartait apasator se auzi, ce-mi deranja profund urechile. Un ranset oarecum malefic rasuna in inacapere, perturband linistea ce se asternuse. Sunetul pasilor se accentua cu fiecare secunda, facandu-ma sa simt persoana din ce in ce mai aproape de mine. Am inceput sa transpir, respiram din ce in ce mai greoi, iar inima isi pierduse controlul. Am dat frau liber emotiilor, iar lacrimi amare mi s-au prelins pe obraji, pana jos, pe gat, oprindu-se apoi in materialul bluzei. M-am dat putin in spate si am inecat sa ma apar; orice se putea intampla.
Am simtit apoi un fior rece ce mi se prelingea pe sira spinarii. Corpul imi tremura groaznic, iar maxilarul imi era inclestat. O mana calda am simt pe umarul meu. Am incercat sa o ating, insa nu ma puteam misca. Mi-a ridicat capul si am incercat sa privesc persoana din fata mea, insa intunericul abisal ma impiedica sa fac asta. Mi-am sprijinit capul pe mana sa si am incercat sa ascult suieratul linistitor al vantului.
Am scos un oftat si un zambet mi-a aparut pe chip. Oare ce se va mai intampla cu mine?
finish.. astept comentarii si sper sa nu mai dispara. va mutumesc inca odata si va mai astept. sper sa va placa capitolul acesta. bye`:)
Lectura placuta!
Capitolul XV
M-am asezat usor pe iarba vestejita, capul fiind indreptat catre mirobolantul peisaj al norilor ce mi se deschidea in fata ochilor. Era absolut mirific; eram vrajita de formele norilor si ma adanceam si mai mult in profunzimea lor, incercand sa las uitarii cele intamplate. Eram o proasta; oare cum am putut face asta? Ce a fost in capul meu? Firicelele subtiri si reci de iarba imi gadilau corpul si imi trezeau simturile cele mai ascunse, facandu-ma sa ma las prada uitarii si sa cad in lumea viselor. Insa, partea mintii mele, partea mai realistica m-a impiedicat sa fac asta si m-a fortat sa ma "delectez" cu cele mai mari greseli ale vietii mele. Fiecare imagine, fiecare glas, fiecare simt, fiecare secunda petrecuta in deplina fericire; aceste lucruri imi inundau mintea. Oftez si iar oftez, oare rezolva cu ceva asta?
Asadar, am trecut peste bariera ce-mi ascundea viitorul cu toate bucuriile si treistetile sale, cu toate fericirile visate. Simteam ca in fata mea s-a deschis o poarta, pe care aveam sa intru in imparatia mult asteptata. Insa, cheia, unde este cheia ce va deschide acesta imensa usa? Un aer blajin si induiosator ma curpinse, facandu-mi privirea sa devina blanda si trista. Cat am fost mica, nu eram draguta, nici zburdalnica, nimeni nu ma suruta, nimeni nu ma imbratisa, iar eu stam linistita si cuminte prin colturi, ca nu cumva sa supar pe cineva. De atunci am fost intodeauna sacrificata si am ajuns ce am ajuns. Lumea! Cum ar fi sa ma cunoasca si sa stie ce gandesc? Bizar.
Privesc trista imprejur. Doi copaci batrani se uscasera si, profitand de spartura facuta in bolta de frunzis, o ploaie de lumina se revarsa, incalzind pamantul rece, trezind la viata germenii ierbii vestejite, ai papadiilor si lianelor si deschizand o puzderie de flori mici si albe, usoare ca un abur, si digitalele ca niste focuri de artificii. Fluturi, albine, bondari indesati, tantari peste masura de mari, ca niste schelete de musca, mii de gaze zburatoare, umpleau fantana luminoasa si calda, sapata in umbra inghetata a frunzisului greu. Clipesc de cateva ori si raman stupefiata. Peisajul fascinant ce ma facu sa explodez de fericire, disparu ca un nor purtat de vant. Nu se intamplase asta niciodata, erau doar roadele imaginatiei mele impanzite. Soarele incepea sa se ascunda de lume, fancandu-si loc desupra norilor cenusii. Printre crengile lungi si groase ale copacului aparu o raza lunga si rasleata, incalzindu-mi fata si trezindu-ma din visare. Una cate una, razele solare se ascundeau si ele, facand loc norilor. Aerul deveni rece si bataia vantului incepea sa se inteteasca. Urma o furtuna.
Ma ridic usor si imi indrept privirea catre locul de unde am venit. Era ciudat. Ma simteam banal si aveam un mare gol in stomac. Am facut cativa pasi mici, dupa care am prins curaj si am fugit catre casa. M-am oprit involuntar in pragul usii si am privit lung covorul auriu ce acoperea dusumeaua rece. Am pasit hotarata si am simtit un fior rece ce mi se prelingea pe sira spinarii, facandu-ma sa tremur necontenit. Am marit pasul si am ajuns in camera mea.
M-am aruncat in pat si am incercat sa-mi eliberez mintea de toate cele ce le adunasem pana acum. Gandeam profund ai adanc tulburata. Priveam in gol, de parca as privi cele intamplate. Imi lipesc o palma pe frunte. Nu imi vine sa cred. Asta este planul perfect, iar eu am facut cel mai important pas fara sa vreau. Eram incredibila! Ha... ma simteam vinovata cand trebuia sa ma simt bine.
Imi misc privirea ba la dreapta, ba la stanga. Eram ametita si obosita. O durerea magnifica imi cuprinse capul; pamantul se invartea cu mine. Clipesc, dupa care cad pe podeaua din lemn vechi. Ochii mei verzui devin reci, de-un mov crud si patrunzator. Imagini imi invelesc mintea intr-o aura infricosatoare si nostalgica, facand ca lacrimi sarate sa se prelinga pe fata-mi gingasa. Ma trezesc din transa. Corpul imi tremura, iar lacrimile imi erau siroaie pe obraji, respiratia imi era sacadata, iar inima avea un ritm alert. Incerc sa ma ridic, dar puterile m-au tradat. Am cazut, lovindu-ma la cap. Priveam firicelul rosiatic ce provenea din capul meu. Suvitele-mi rozalii mi-au devenit rosii.
Priveam stupefiata "rauletul" de sange ce curgea necontenit pe podea, prelingandu-se pana la noptiera. Privirea mi-a devenit incetosata, apoi mi-am inchis ochii si...
Imi deschis ochii incet; o lumina slaba ce-mi incetosa privirea se ivi la contactul cu ochii mei. Priveam nedumerita si speriata in jurul meu, nu stiam unde ma aflu. Eram ametita, iar durerea de cap inca nu-mi daduse pace. Un aer sinistru si infricosator se simtea, iar asta ma facea sa-mi pierd controlul. Era o liniste derilanta si apasatoare; simteam nevoia sa aud ceva, ceva ce ma facea sa cred ca traiesc. Deschid adanc ochii si caut cu privirea un indiciu referitor la locul in acre ma aflu. Ating podeaua, poate imi voi da seama unde eram. Era alcatuita din bucati mari de lemn, usor crapate si umede; nu eram in casa mea. Am incercat sa scot un strigat, insa nimic. Era ca si cum nu as fi avut voce. Am incercat sa ma ridic si sa fug de acolo, insa am ramas ca si paralizata cand am auzit sunetul pasilor ce se auzeau undeva in apropiere.
Un scartait apasator se auzi, ce-mi deranja profund urechile. Un ranset oarecum malefic rasuna in inacapere, perturband linistea ce se asternuse. Sunetul pasilor se accentua cu fiecare secunda, facandu-ma sa simt persoana din ce in ce mai aproape de mine. Am inceput sa transpir, respiram din ce in ce mai greoi, iar inima isi pierduse controlul. Am dat frau liber emotiilor, iar lacrimi amare mi s-au prelins pe obraji, pana jos, pe gat, oprindu-se apoi in materialul bluzei. M-am dat putin in spate si am inecat sa ma apar; orice se putea intampla.
Am simtit apoi un fior rece ce mi se prelingea pe sira spinarii. Corpul imi tremura groaznic, iar maxilarul imi era inclestat. O mana calda am simt pe umarul meu. Am incercat sa o ating, insa nu ma puteam misca. Mi-a ridicat capul si am incercat sa privesc persoana din fata mea, insa intunericul abisal ma impiedica sa fac asta. Mi-am sprijinit capul pe mana sa si am incercat sa ascult suieratul linistitor al vantului.
Am scos un oftat si un zambet mi-a aparut pe chip. Oare ce se va mai intampla cu mine?
finish.. astept comentarii si sper sa nu mai dispara. va mutumesc inca odata si va mai astept. sper sa va placa capitolul acesta. bye`:)