Claustrofobie

[Bad Blood.]

Claustrofobie

Capitolul unu

Agonizat. Rupt în bucăţi. Gâtuit şi dorind să aflu cu disperare ceva nou despre mine şi nu doar faptul că sunt nebun. Singur între patru pereţi. Ah, cât pot să urăsc cuvântul singur! Mă face să mi se usuce gura de parcă aş fi mâncat buruieni şi simt că mi se zgârie gâtul de parcă aş încerca să reînviu amintiri pe stomacul gol.Măcar dacă tavanul ar fi fost surpat încât să pot vedea stelele, dar nu…

Oare sunt un surdo – mut? Nu, nu sunt, dar eu aşa mă simt – o minte goală într – un corp străin.
Dragă caietule, lasă – mă să – ţi spun că nici nu ştiu de ce scriu aceste rânduri. Si, până la urmă, cui să i le spun? Mie sau ei? Încă sunt nedumerit, nu ştiu ce să fac. Ea? Parcă ea nu mai există, dar atunci de ce încă îmi apare în gânduri?
Caietule, trebuie să mă înţelegi. Nu am cui să îi spun aceste lucruri aşa că, te rog, fi îngăduitor cu mine. Am nevoie atât de mult de tine acum când eu sunt pe dos, când totul e pe dos încât te implor să nu – mi întorci spatele.

Pereţii sunt stropiţi de cerneala cu care am scris in scumpul, dragul meu caiet încât cred că au sângerat curcubeul, dar, din păcate, nu am fost capabil să plonjez în culorile lor. Aş vrea să scriu poezii aşa cum scriu proprile – mi secrete şi pana cu care scriu să mi – o pun sub pernă ca să – mi dea senzaţia de visare, dar parcă totul se spulberă odată cu venirea zorilor.

Mă gândesc că dacă nimic nu funcţionează atunci cred că o să – mi ard amintirile. Cel mai convenabil; atât pentru mine cât şi pentru ele…
Dar dacă acum simt durerea atunci nu pot să spun că tot ce trăiesc este un vis pentru că nu este. Totuşi, ea este singura care încă mă mai ţine în viaţă acum. Dacă o simt înseamnă că încă sunt viu, dar irosesc degeaba oxigenul din jur. Eu mereu voi fi cu două octave mai jos decât satisfăcător. Parcă sunt acidul sulfuric dizolvat în apă. Ah, cât mi – aş fi dorit să fi fost fumător pentru că îmi tot afum nervii, dar tot e mai bine decât să trăiesc cu ei. Prea multe remuşcări într – o minte atât de mută.

Îţi promit că asta e ultima dată când mai scriu, scumpul meu confident. Un nebun aşa ca mine nu ar mai trebui să scrie şi nici nu merit dreptul ăsta. Mi – ai fost de mare ajutor. Multumesc.
Am luat o brichetă pe care am găsit – o pe masă şi încep să – i dau foc caietului. Am parcurs un popas fără urme; nimic mai mult şi chiar a fost simplu. Mirosul cenuşii mă linişteşte atât de mult încât aş mirosi – o toată noaptea. În fine, cred că déjà bat câmpii cu gratie şi oricum nu mai contează. Totuşi, îmi parte rău că ocup un spaţiu pe această planetă; nu cred că era necesar să am darul ăsta - e prea nesemnificativ pentru mine si cred că pentru asta o să ard în infern şi până şi morţii vor şti că vin să le ţin companie. Nu pot să nu – mi doresc asta pentru că sună atât de tentant; ca o iluzie divină.

Vreau să – mi leg ligamentele şi tendoanele, să – mi înconjoare umerii şi să –mi provoc singur moartea. Ar fi un cadou pe care îl aştept de mult dar nu sunt atât de puternic. Am nevoie de ajutorul ei, dar cum să mă ajute o moartă? Nu poate să reînvie pentru mine. Nu ar fi corect şi până la urmă este doar un vis desenat pe un carton ce începe să pălească.

Acum trăiesc din amintiri şi am fost pictat cu o pensulă ruptă şi sunt lipit între spaţiul dintre ieri şi azi; sunt un dezastru natural ce provoacă numai ploi acide. Sunt carbonul din care se face monoxidul de carbon şi pot fi si azotul din aer, pe care tu îl respiri. Ciudată această asemănare dintre mine şi elementele chimice. Poate chiar sunt un element chimic şi poate mă asemăn cu un gaz rar. Si ce este cel mai ciudat este că nu stiu ce este în mintea mea, dar tot ce ştiu este că ploile cu acizi sunt preferatele mele pentru că ador să simt durerea pe propria – mi piele şi pentru că numai asta mă mai satisface. Se vede cât sunt de întreg: mă rup singur in bucăţi...

[Kent nanotek^^]

Da , deci acu ca am descoperit cum sa schimb scrisul pot sa.ti las si comment :>.Ideea e fooarte marfa:x , mai ales ca scrii din perspectiva unui baiat.Imi place faptul ca el tine atat de mult la ea incat simte ca traieste degeaba.Cum ti'am zis si tie ador ultima fraza:x.Imi place ca tipul stie chimie:)).Nu stiu de ce [poate ptca imi plac morcovii] dar ceea ce scrie 'tipul' ma duce cu gandul la alb complet , la un blod buclat in sanatoriu asta de un alb complet ,singur , izolat si morcovi:)).Mai scrie despre ea , vreau sa stiu cum a murit >:) , cu lux de amanunte :>.
Da sii ca sa pot sa pornesc iar muzica , inchei si eu :)) [ai observat ca trag de cuvinte ca sa scap mi repede ?=))].Oricum , kentul asteapta urmatorul capitol ca sa ma zapacesti iar cu chimie :))>:d<

[Abbeh.]

"Mă face să mi se usuce gura de parcă aş fi mâncat buruieni şi simt că mi se zgârie gâtul de parcă aş încerca să reînviu amintiri pe stomacul gol." - ce e cu bold e o parte genială aş putea spune. M-a impresionat într-o oarecare măsura, lucru care nu se prea întâmplă des; sau cel puţin nu la toate lucrările pe care le citesc.
Am rămas profund impresionată de lucrarea ta, regret că nu a fost mai lungă. Nu ştiu dacă tu ai mai scris, nu ştiu nici câţi ani (şi îmi e sincer lene să mă uit acum la profil), dar ideea e că îmi place cum narezi.
Apreciez că scrii cu diacritce şi admir faptul că narezi din perspectiva unui băiat, puţini o fac şi cu mult mai puţini o fac şi bine.
Ideea-mi place. De fapt, m-ai încântat de la început, cu totul.
Nu ai probleme cu descrierea sau acţiunea, sau cel puţin nu după cum văd eu lucrarea ta.
Aştept să postezi următorul capitol. *hugs*

[hiimera]

Deci vreu sa-ti spun ca mi-a placut foarte mult cum ai facut.. nu e prea mare.. dar nu conteaza, e chiar super fain. M-a atras si foarte mult titlul, chiar e faina ideea, imi place ca scrii ordonat si super corect, deci ne intreci pe toti (mai ales pe mine).:love: :love: Astept cu nerabdare nextul, chiar ma lasi in suspans XD. Oricum nu te grabii ia-o usor ca sa pui cum trebuie.Abia astept sa vad ce se va intampla. >:D< Succes cu urmatorul capitol ! >:D<

[Budinca]

oh, de cand nu am mai criticat ceva. imi trosnesc oasele neuronilor.

Mi-am aruncat ochii si m-a atras titlul (duh..) si da, nu a fost ceea ce ma asteptam sa fie XD
ma asteptam la ceva ce sa-mi dea senzatia de albastru inchis, dar e doar gri. Nu, nu, si asta e bine. Partea buna sau partea rea mai intai? (am uitat procedura) Ok...combinatie.
1. Inginerul chimist claustrofob de mai sus ar putea fi o figura foarte interesanta. Buuut, pare mai mult un *checks notebook* borderliner semi-psihopat combinat cu dependent combinat cu schizoid. Nu ai pus suficient accentul pe sentimentul de claustrofobie. Ai facut-o la inceput, still.
2. Capitolul are niste parti foarte bune, ca cea remarcata de cei dinaintea mea si ca altele like

Vreau să – mi leg ligamentele şi tendoanele[...]

sau

Aş vrea să scriu poezii aşa cum scriu proprile – mi secrete[...]

. Cel putin, cea din urma m-a atins la inima. A picat bine c:
3. Stilul lui de a nara este...stai sa formulez. Aha! Se simte o tendinta spre haotic (care ar fi binevenita, avand in vedere tema si personajul), dar nu se afirma atat de mult pe cat ar trebui si textul pare, cel putin in unele locuri, ''rupt in bucati'', cum ziceai.
Un alt motiv pentru acest lucru este faptul ca domnul inginer chimist trece prin urmatoarele: nebun, disperat, depasit de viata -> indragostit/fost indragostit, simte nevoia iubitei, dependent -> sinucigas, insingurat. (...de cate chestii sufera omul asta? XD) Ok, deci trece prin toate si acestea nu sunt legate foarte strans intre ele.
Ce as sugera aici ar fi schimbarea (relativ) a perceptiei asupra suicidului, pentru ca asa cum este aici pare putin...*searches for word*...putin...un cliché. I mean, felul in care isi prezinta ideea este genial, am precizat faza cu tendoanele mai sus, dar apoi cade in normalitate. Eh..^^" sincer, m-a zgariat cam rau faza cu

[...]şi nici nu merit dreptul ăsta.

Da, da, stiu ca nu strict in faza de suicid, dar hey, tot acelasi personaj e. A facut totul sa sune ca "nu merit sa traiesc, deci ma omor" si asta chiar e prea banal pentru ideea si potentialul povestii.
Oh, doamne! Scuze, nu lua tot de mai sus ca pe o critica aspra, sunt specialista in a bate campii XD.
4. Mai pun o critica, vreau sa termin apoi cu un punct bun. (God, have mercy!) E mica, promit. Am inteles ca vorbea cu acel caiet. Meh, nu vorbea, scria in el, tot aia. Ok, good enough, e bine ca avea macar un caiet langa el.(*curious mind* ma intrebam daca doar atunci a inceput sa scrie sau scrisese si inainte) Singura chestie era faptul ca nu se diferentiau cuvintele pe care i le adresa caietului fata de naratiune. Nu iti spun sa il diferentiezi neaparat (like..cu ghilimele or so), dar daca ai contopi dialogul asta cu naratiunea atunci da, ar da un haos delicios si de toata frumusetea :3
5. Well! Mi-a placut finalul (si-a dat pe fata pasiunea! XD), desi vazand ca este si masochist mi-am literally dat un *facepalm*. Omul asta e chiar messed up. Ultimul enunt e "<3", sarcasmul si ironia i se potriveste domnului inginer(saracul, poate doar era un elev silitor la chimie in scoala).

Ei bine, poate nu o sa ma crezi, dar am terminat. Pe moment XD Nu stiu ce ar trebui sa spun aici...
Ideea e promitatoare, capitolul 1 lasa loc de multe interpretari, iar personajul imi place (pentru ca da, are charm-ul omului nebun) sooo, da, astept capitolul doi c:

[IceCat]

Okay am zis sa intru si eu oleaca aici sa sa vad in mare despre cei vorba. Nu m-am pornit neaparat cu gandul de a citi, dar am citit primele cuvinte si apoi n m-am mai putut opri. A fost bine, mi-e mi-a placut. Nu stiu ce sfaturi as putea sa iti dau pentru personal nu mi-a sarit nimic in ochi. Apreciez ca scrii cu diacritici. Nu am avut o parte care sa imi atraga in mod special atentia. Is curioasa despre ce va fi toata povestea, v-a continua asa ori va avea si o actiune sau ceva?

Anyway, nya, spor la scris.

[BloodyInnocence]

nu stiu ce as putea sa scriu...pe cuvant se vede clar ca ti-ai dat silinta sa scri un asemenea capitol care pur si simplu m-a lasat masca. am totusi un lucru sa iti reprosez si anume dupa cratima care desparte pronumele de verb( sper ca asa este cum am spus si nu tocmai am facut o gafa:)) nu se pune spatiu, nici inainte si nici dupa. ea uneste cele doua parti ale propozitiei si sunt un singur cuvant.:P
in rest sunt curioasa sa vad cum o sa continui de aici inainte. daca iti vei mentine acest mod de a scrie sau vei schimba.... chiar sunt curioasa sa stiu ce se va intampla mai departe avand in vedere ca acesta este doar primul capitol si inca nu ai intra in actiune.:)
bafta in continuare.

[Bad Blood.]

Mulţumesc mult de comentarii. Chiar nu credeam că o să am atâtea.
Fallen Angel, capitolul este scris în Word şi de aceea este space după cratimă. Dar nu mă supăr că ai zis.
Enjoy.

Capitolul doi

Şi tu, dragul meu, va trebui să te salvezi singur.

Am putut vedea ironia şi ipocrizia din spatele vorbelor ei; deja mi-o imaginez scriindu-mi cuvintele cu zâmbetul său macabru întipărindu-se pe faţă, făcându-mă deja să închid ochii de prea multe ori într-o şaisprezecime de secundă.

***

Doar zgomotul paşilor ei sparg tăcerea, frângănd-o în mii de fărâme negre ale unei bizare sticle care ţese infinitul. Şi totuşi, nu îmi ridic privirea nici măcar când şoaptele ei îmi surzesc auzul ca şi cum ar fi cântat acordurile celui mai frumos duet, desferecându-mi oasele şi zgâriindu-mi retina, opacizând-o. Şi apoi, cu cea mai frumoasă splendoare, mi se adresează:

-Este ultimul exemplar. Ia-l.

Pauză.

Nu mă clintesc nici un milimetru deşi încerc să-mi dezleg degetele amorţite legate între ele; nu sunt numai amorţie, sunt vlăguite, sleite, carbonizate. Falangele-mi sunt neclinite. Defapt, nu le pot clinti, rămânând încă drepte, fără viaţă ca şi cum ar fi fost secate de straturile de sânge, înlemnindu-le. Şi totuşi, ele sunt neîntinate şi curate; îmi aduc repaosul.Şi apoi, cu o indubitabilă inseguritate, rostesc:

-Anna, amanta egoului maladiv, fă-mi o favoare şi citeşte-mi.

Apoi, cu o francheţe retrospectivă, începe a rosti cuvintele, neînţelegându-mi apogeul înţelegerii şi nici pe cel al dezastrului. Şi, din nou, o tăcere eternă.
Acum receptez stimulii cu o nuanţă infinită, o infamie placidă.

Ah, pentru o clipă sufletul mi-a devenit reflexia propriei minţi, iar corpul un cavou pierdut, înmărmurit.

Cred că în acest context eu sunt mutul, iar ea – ecoul. Cel puţin cred că nu mai există alb şi negru; doar un gri omogen, lichid.

Şi totuşi, tăcerea dintre noi este mult prea vagă. De parcă corpul meu ar fi o fantasmă fără urme demonstrative asupra imobilizării nebuniei şi demenţei mele. De parcă timpul s-ar fi oprit în loc, şi cu cât tăcerea durează mai mult, cu atât mă fosilizez şi mă estompez mai repede. Parcă sunt ultima octavă transfigurată.

Îmi iau pana împroşcată cu cerneală de pe masă şi încep să scriu cuvinte aruncate – n vânt pe o pagină de pergament difuză, îngălbenită:

Ţi-am ţesut cavoul cu adjective măgulitoare cu propriul meu sânge Totuşi, tot egocentrică ai rămas; şi stingheră.
Ţi-am presărat acizi în apă; în veninul dulce-amărui pe care îl emani.
Ţi-am pregătit într-o seringă morfină pentru a ţi-o picura printre artere; apoi te îneci în propriul tău sânge. Chiar şi fantasmele elocizează cuvinte neînţelese pe cărţile de tarot.
Iubita mea funebră, înţelege că nu poţi trăi pentru totdeauna.
Biet înger apocaliptic, priveşte – ţi reflexia în oglindă şi o să observi cum te stingi în lipsa aripilor tale.
Eşti un experiment nereuşit şi în acelaşi timp necunoscut, neexploatat.
Apropo, tot consider că eşti concepută din neutroni cu masa egală alor mei.
Îţi presari sulfaţi pe buze, dar încă simt că locul tău e gol pe canapea.

Al tău şi totuşi nu,
Vladimir.

Realitatea este că eu nu am perceput cum trebuie. Da, sunt egoist; vreau ca să-şi risipească oxigenul pentru mine.

Deja simt cum ţesuturile îmi sunt despicate cu ceva mult mai tăios decât bisturiul, transformându-le în mici particule de celule. Celule arse, îmbătrânite de vreme.
Parcă sunt perforat în mii de bucăţi reprezentând nişte fibre plastificate

Mă simt ca un piroman; vrând să dau foc amintirilor şi conştiinţei. Cred că deja atriile mi-au fost devorate de albine, de albine ucigaşe.
Sunt împroşcat cu acid; cu mii de tipuri de acizi. Stop! Cineva să oprească durerea surdă care îmi cuprinde oasele. Chiar dacă un antropofag mi-ar fi smuls pielea de pe oase şi mi – ar fi zgâriat vertebrele tot ar fi fost mai bine.

-Mulţumesc. Pentru tot. Chiar dacă nimic nu e coerent. Ştii, mintea mea e ca o baltă ceţoasă, dar totuşi sper să înţelegi.

[BloodyInnocence]

sunt prima!! si dau edit maine...to stress out and nervous to do it now.

Edit:
Muahahaha, am aparut azi asa cum am promis.Deci.
"Defapt" se scrie dezledat, "de fapt" sunt doua cuvinte. de fapt = din cauza faptului. So stiu sigur ca este dezlegat si ca nu l-au legat si pe acesta cum au facut cu niciun si nicio
apoi nu este "inseguritate" ci "insecuritate". Cred ca ai aceasi problema ca si mine si confunzi "c" cu "g"( eu sunt cu "v" si "f", dar este pe acolo;))
"artriile" cred ca ai vrut sa spui acolo "arterele" nu? am cautat in dex si nu am gasit cuvantul pe care tu l-ai scris.
Si in ultima fraza ai uitat verbul "este".
Mai este interesant si greu de digerat, daca pot spune asa, dar interesant. Dai dovada de maturitate si un vocabular foarte bogat prin acest capitol. ii pot simtii durerea personajului tau care se inconjoara de cuvinte goale, elocvente incercand sa se distanteze astfel de propriul torment. din pacate nu intelege ca nu conteaza in ce limba, ce cuvinte foloseste durerea este la fel si nu va disparea decat poate cu timpul.:)
Astept urmatorul capitol pentru a vedea cum decurg lucrurile pentru a afla cine este personajul, cum arata, ce s-a intamplat.

[Nami]

Heey.>;d< Ţi'am mai spus de o grămadă de ori: ador felul cum scrii. Îmi plac epitetele şi expresiile care le foloseşti.
'Ţi-am presărat acizi în apă; în veninul dulce-amărui pe care îl emani.' - Îmi place mult partea asta.
'Stop, cineva să oprească durerea surdă care îmi cuprinde oasele.' - Again, încă o parte foarte frumoasă.
Am văzut doar o greşeală de tastare:
frângănd-o - frângând-o.
Capitolul ăsta e reuşit şi îmi place foarte mult. Spor la scris & keep up the good job.