05-05-2009, 03:06 AM
Stiti ce se intampla cand omul sta pana la ora asta ca sa se uite la Junjou Romantica? Scrie putin la fic! Si stiti ce se intampla cand putinul acela completeaza cap? Cap se posteaza! So, here we go:
Cap XI – Ceata
Deschise ochii incet, incercand sa-si dea seama unde se afla. Insa lumina ii invada privirea, fortand-o sa isi lipeasca pleoapele. Ridica mana cu greu, punand-o in fata ochilor, incercand din nou sa-i deschida. Privi in jurul ei, iar mobilierul o anunta ca este intr-o casa simpla. Nu o recunostea. Se ridica incet in sezut, examinand locul mai bine. Dormise pe o saltea, patul neexistand in acea camera. In fata ei era o fereastra mare prin care lumina invada camera, umpland-o de caldura. Pe pervaz era o fotografie mica, pusa in rama. S-a apropiat de ea, sperand ca o va ajuta sa afle unde se afla. In poza erau un o femeie tanara, cu parul negru, lung pana la talie, un barbat ce parea mai in varsta decat ea, cu parul de un alb spre gri, lasat peste un ochi. Cei doi tineau de mana un baietel, parul lui avand aceeasi culoare ca si a barbatului, chiar si aceeasi frizura. Pareau fericiti.
Se intrista. Ochii abisali ai femeii ii aduceau aminte de ceva…Nu-si putea da seama de ce. Se ghemui intr-un colt al incaperii cu genunchii stransi la piept. Fara voia ei, doua lacrimi cristaline i se prelinsera pe obraji, urmand conturul fetei. Surprinsa de reactie, isi sterse rapid lacrimile, incercand sa isi dea seama de sentimentele ce-i ardeau sufletul. Simtea ca are nevoie de ceva, ceva ce sa-i aline durerea. Nici macar nu stia de la ce provine aceasta durere, ci doar ca se simtea…singura. Da, „singura”, de acest cuvant ii adusera aminte ochii femeii. Incerca sa se concentreze, concentrandu-se pentru a-si patrunde in minte si a-si cauta amintirile. Insa nu isi aminti nimic.
< Nu am amintiri? Si atunci… cum de traiesc? Cine sunt? De unde vin? Si, mai ales, de ce ma simt asa? >
Lacrimile iesira din nou la iveala, ochii sticlosi reflectandu-i durerea. Nu avea rost sa traiasca o viata fara amintiri, ce era practic o viata falsa. Fara sa stii de unde vii si incotro sa te indrepti… Ratacind in noaptea neagra, fara nicio stea sa te calauzeasca. Insa atunci isi aminti. In negrul noptii luminara doi ochi abisali. Purtau culoarea penei corbului, deci nu ar fi trebuit sa se distinga de mantia neagra a durerii, insa ei luminau, luminau din ce in ce mai tare, emanand caldura si siguranta, tragand-o din acel sicriu al mortii.
Ridica pleoapele. Si ei erau acolo, stralucind la fel ca atunci cand o luase din acel taram intunecat. O priveau. Pareau ingrijorati. O voce de matase intrerupse dialogul privirilor:
- Esti in regula?
Dadu sa raspunda, insa sunetele nu puteau razbi barajul buzelor. Deschise gura incet, incercand sa-i spuna ceva, insa nu reusi, asa ca o inchise la loc, uitandu-se in continuare in ochii lui. Stia ca ei o pot intelege, ca ii pot alina durerea. Ar fi stat astfel o vesnicie, numai ea si privirea lui. Insa acesta era un vis frumos, iar visele frumoase nu devin niciodata realitate…
- Sakura-chan!
Isi intoarse capul incet, analizandu-l pe baiatul blond ce statea in prag. Ochii lui de un albastru intens erau chiar mai ingrijorati decat cei abisali, in timp ce ii cauta fetei privirea. Imediat ce i-o prinse, un zambet usor se intipari pe chipul sau. Se indrepta spre adolescenta confuza, ignorandu-l pe cel ce statea cu ea, si prinzand-o pe ea intr-o imbratisare puternica. Cand ii dadu drumul chipul baiatului radia de bucurie, in timp ce al fetei era in continuare confuz. Observand asta, adolescentul o intreba, ingrijorarea reaparandu-i pe chip:
- Ce-ai patit?
Ea il privi din nou pe cel cu care privirea ei vorbise, si il vazu stand sprijinit de perete, privind in alta parte. Apoi isi muta privirea la cel din fata sa, reusind sa ii puna intrebarea ce o tot framanta:
- Cine sunteti?
Blondul ridica din spranceana, neintelegand. Fata se uita spre celalalt adolescent, si observa ca o atintea socat cu privirea.
- Ce vrei sa spui, Sakura-chan?
- Cum mi-ai spus? intreba fata.
Inainte ca baiatul sa ii poata raspunde, brunetul fu in genunchi in fata ei, intreband-o:
- Nu mai stii cine suntem?
Ea scutura incet din cap in semn ca nu.
- Stii cine esti tu? mai intreba el.
Fata ii dadu acelasi raspuns mut. El stranse din pumni frustrat, apoi urla:
- Kakashi!
Cel chemat era un barbat cu parul gri, lasat intr-o parte, cu un ochi acoperit de bandana Satului Frunza, celalalt fiind caprui. Se uita spre ea si intelese imediat din privirea ei pierduta ce se inampla. Se uita cu subinteles la cei doi, apoi pleca in alta camera, urmat indeaproape de acesti. Ea ramase din nou singura. Isi indrepta privirea pe fereastra, incercand sa admire ceea ce era dincolo de geam pentru a-si alunga tristele ganduri. Casa era incadrata din toate partile de firele ierbii de un verde crud ce se indoiau usor sub greutatea picaturilor de roua. Deasupra covorului de matase ce formau un smarald urias se ridicau ciresi inalti, falnici, mireasma florilor acestora raspandindu-se delicat in aer. Intr-o parte, retras, era un leagan vechi de lemn. Pale de vand il leganau usor, facandu-l sa scoata un scartait usor ce se conbina cu suieratul vantului printre frunze. Suntele acelea i se pareau fetei ca un cantec de leagan. Se sprijini de fereastra, ascultand in liniste. Simtea ca ceva vrea sa razbeasca peretele de uitare ce se pusese intre gandurile si memoriile ei, sa ii dezvaluie adevarul. Inchise ochii incet, concentrandu-se.
Flashback
Vantul sufla din fata, ravasindu-i suvite de par pe fata gingasa ce radia de fericire. Leaganul scoase un scartait usor cand piciorusele ei ajunsera la nivelul barii. Incepu sa rada de bucurie, lasandu-se pe spate, si uitandu-se la cerul albastru ce se intindea nesfarsit deasupra ei. Adrenalina ii curgea prin vene, iar fericirea ii lumina chipul.
- Vino si tu! chicoti ea.
In clipa urmatoare simti o rasuflare calda in ceafa, iar leaganul incetini putin din cauza greutatii. Fire roscate de par ii mangaiau acum fata, in timp ce o forta impingea leaganul din spate.
- Langa mine, preciza ea.
Doua maini calde ii atinsera umerii, sprijinindu-se putin de ei. Apoi el fu langa ea. Ii zambi fericita si se aseza in poala lui. Acesta o mangaie pe par, ridicandu-si privirea spre ciresul inflorit. Zambi usor, apoi ii atrase si ei atentia. Ea se uita vrajita la florile de culoarea parului sau ce pluteau lin prin aer. Intinse palma si una dintre ele poposi acolo.
- Asta sunt eu? intreba ea
- Da, Sakura, ii raspunse cel de langa ea. Esti gingasa precum o floare de cires. Primavara magia ta se raspandeste peste tot, in timp ce parfumul dulceag ramane in sufletul tuturor. Vara ramai la locul tau, bucurand privirea tuturor. Toamna te uiti la ei peste umar, pregatita sa-i parasesti. Iiarna le privesti din departare contururile, nemairecunoscand pe nimeni. Apoi, primavara, te intorci la ei. Acesta este un cerc nesfarsit, invevitabil. Nimeni nu poate schimba asta. Destinul e hotarat. Vezi asemanarea? Te-ai nascut sa fii ceea ce esti, si nu poti schimba nimic.
- Nu imi pasa. Atata timp cat va am pe voi, pot trai orice destin imi alege soarta.
O stranse tare la piept, apoi ii sopti:
- Nu te vom parasi niciodata, Sakura. Promit!
End of Flashback
< De asta imi spunea tipul ala „Sakura-chan”! Insa cel de langa mine, din leagan… cine e? Si de ce aveam acel sentiment… de ce simteam asa in preajma lui? >
- Sakura! Sakura, ma auzi?
Deschise ochii speriata, insa se calma cand intalnii ochii de onix. Nu simtise ca baiatul brunet o tinea de umeri, zgaltaind-o usor. Se uita la el, insa chipul ii era sculptat in marmura, nici un sentiment putandu-se citi pe el. In ochi, insa, licarea ingrijorarea. Acela era adevaratul el. Acelea era adevaratele sale sentimente, cele ascunse ca o comoara in abisul din ochii lui. Ochii-i erau oglinda sufletului.
- Esti in regula? o intreba el.
- Da, murmura ea.
- Se pare ca ti-ai revenit, spuse adolescentul usurat. Haide, ii zise el, ajutand-o sa se ridice.
- Unde mergem? intreba ea nedumerita.
- In Satul Ascuns Intre Frunze, numit si Konoha, ii raspunse barbatul. Doctorii nostri vor incerca sa te faca sa iti aduci aminte totul.
- Si daca nu reusesc? intreba fata.
- Atunci… va trebui sa apelam la ANBU.
Adolescenta nu mai zise nimic si accepta sa fie dusa in sat. Blondul se oferi sa o duca in brate, insa ea il asigura ca se descurca. El mormai ceva in barba, apoi incepura toti sa alerge. Fata observa ca cei trei stateau intr-o formatie de aparare... O aparau pe ea. Deodata se simti neajutorata. Ei trebuiau sa o apere din cauza ca ea nu era in stare sa faca asta. Se puneau in pericol din cauza ei. Un sentiment de vina o cuprinse, in timp ce in ochi i se citea neputinta.
Continuara sa alerge prin padure pana la apus. Atunci se oprira, coborand pe pamant, iar Kakashi spune:
- Din pacate trei dintre rucsacuri au fost pierdute in timpul luptei, deci nu mai avem decat un sac de dormit. Eu voi dormi aici – arata spre portiunea plata a copacului de langa el, formata din mai multe craci groase – asa ca ramane sa va organizati voi.
< Lupta? Ce lupta? >
Inainte sa plece, argintiul ii arunca o privire plina de subinteles brunetului, care dadu scurt din cap. Apoi adolescentul vorbi:
- E clar ca nu o putem lasa pe Sakura sa se imbonaveasca, insa Naruto cu siguranta raceste usor. Asa ca vei lua tu sacul de dormit, prostule.
- Si Sakura-chan…? intreba blondul.
- De ea am eu grija, ii raspunse brunetului.
Apoi o lua pe rozalie de mana, tragand-o dupa el. Se asezara langa un copac, sprijinindu-se de trunchiul acestuia. Fata sa uita la adolescent neintelegand ce se intampla, insa in clipa urmatoare bratele acestuia o inconjurara, lipindu-i trupul de al lui.
- Am promis ca voi avea grija de tine, sopti baiatul, si exact asta am de gand sa fac. Acum dormi.
Ea se supuse, punandu-si capul pe pieptul baiatului si inchizand ochii.
< De ce trebuie sa fiu protejata? De ce? >
Cap XI – Ceata
Deschise ochii incet, incercand sa-si dea seama unde se afla. Insa lumina ii invada privirea, fortand-o sa isi lipeasca pleoapele. Ridica mana cu greu, punand-o in fata ochilor, incercand din nou sa-i deschida. Privi in jurul ei, iar mobilierul o anunta ca este intr-o casa simpla. Nu o recunostea. Se ridica incet in sezut, examinand locul mai bine. Dormise pe o saltea, patul neexistand in acea camera. In fata ei era o fereastra mare prin care lumina invada camera, umpland-o de caldura. Pe pervaz era o fotografie mica, pusa in rama. S-a apropiat de ea, sperand ca o va ajuta sa afle unde se afla. In poza erau un o femeie tanara, cu parul negru, lung pana la talie, un barbat ce parea mai in varsta decat ea, cu parul de un alb spre gri, lasat peste un ochi. Cei doi tineau de mana un baietel, parul lui avand aceeasi culoare ca si a barbatului, chiar si aceeasi frizura. Pareau fericiti.
Se intrista. Ochii abisali ai femeii ii aduceau aminte de ceva…Nu-si putea da seama de ce. Se ghemui intr-un colt al incaperii cu genunchii stransi la piept. Fara voia ei, doua lacrimi cristaline i se prelinsera pe obraji, urmand conturul fetei. Surprinsa de reactie, isi sterse rapid lacrimile, incercand sa isi dea seama de sentimentele ce-i ardeau sufletul. Simtea ca are nevoie de ceva, ceva ce sa-i aline durerea. Nici macar nu stia de la ce provine aceasta durere, ci doar ca se simtea…singura. Da, „singura”, de acest cuvant ii adusera aminte ochii femeii. Incerca sa se concentreze, concentrandu-se pentru a-si patrunde in minte si a-si cauta amintirile. Insa nu isi aminti nimic.
< Nu am amintiri? Si atunci… cum de traiesc? Cine sunt? De unde vin? Si, mai ales, de ce ma simt asa? >
Lacrimile iesira din nou la iveala, ochii sticlosi reflectandu-i durerea. Nu avea rost sa traiasca o viata fara amintiri, ce era practic o viata falsa. Fara sa stii de unde vii si incotro sa te indrepti… Ratacind in noaptea neagra, fara nicio stea sa te calauzeasca. Insa atunci isi aminti. In negrul noptii luminara doi ochi abisali. Purtau culoarea penei corbului, deci nu ar fi trebuit sa se distinga de mantia neagra a durerii, insa ei luminau, luminau din ce in ce mai tare, emanand caldura si siguranta, tragand-o din acel sicriu al mortii.
Ridica pleoapele. Si ei erau acolo, stralucind la fel ca atunci cand o luase din acel taram intunecat. O priveau. Pareau ingrijorati. O voce de matase intrerupse dialogul privirilor:
- Esti in regula?
Dadu sa raspunda, insa sunetele nu puteau razbi barajul buzelor. Deschise gura incet, incercand sa-i spuna ceva, insa nu reusi, asa ca o inchise la loc, uitandu-se in continuare in ochii lui. Stia ca ei o pot intelege, ca ii pot alina durerea. Ar fi stat astfel o vesnicie, numai ea si privirea lui. Insa acesta era un vis frumos, iar visele frumoase nu devin niciodata realitate…
- Sakura-chan!
Isi intoarse capul incet, analizandu-l pe baiatul blond ce statea in prag. Ochii lui de un albastru intens erau chiar mai ingrijorati decat cei abisali, in timp ce ii cauta fetei privirea. Imediat ce i-o prinse, un zambet usor se intipari pe chipul sau. Se indrepta spre adolescenta confuza, ignorandu-l pe cel ce statea cu ea, si prinzand-o pe ea intr-o imbratisare puternica. Cand ii dadu drumul chipul baiatului radia de bucurie, in timp ce al fetei era in continuare confuz. Observand asta, adolescentul o intreba, ingrijorarea reaparandu-i pe chip:
- Ce-ai patit?
Ea il privi din nou pe cel cu care privirea ei vorbise, si il vazu stand sprijinit de perete, privind in alta parte. Apoi isi muta privirea la cel din fata sa, reusind sa ii puna intrebarea ce o tot framanta:
- Cine sunteti?
Blondul ridica din spranceana, neintelegand. Fata se uita spre celalalt adolescent, si observa ca o atintea socat cu privirea.
- Ce vrei sa spui, Sakura-chan?
- Cum mi-ai spus? intreba fata.
Inainte ca baiatul sa ii poata raspunde, brunetul fu in genunchi in fata ei, intreband-o:
- Nu mai stii cine suntem?
Ea scutura incet din cap in semn ca nu.
- Stii cine esti tu? mai intreba el.
Fata ii dadu acelasi raspuns mut. El stranse din pumni frustrat, apoi urla:
- Kakashi!
Cel chemat era un barbat cu parul gri, lasat intr-o parte, cu un ochi acoperit de bandana Satului Frunza, celalalt fiind caprui. Se uita spre ea si intelese imediat din privirea ei pierduta ce se inampla. Se uita cu subinteles la cei doi, apoi pleca in alta camera, urmat indeaproape de acesti. Ea ramase din nou singura. Isi indrepta privirea pe fereastra, incercand sa admire ceea ce era dincolo de geam pentru a-si alunga tristele ganduri. Casa era incadrata din toate partile de firele ierbii de un verde crud ce se indoiau usor sub greutatea picaturilor de roua. Deasupra covorului de matase ce formau un smarald urias se ridicau ciresi inalti, falnici, mireasma florilor acestora raspandindu-se delicat in aer. Intr-o parte, retras, era un leagan vechi de lemn. Pale de vand il leganau usor, facandu-l sa scoata un scartait usor ce se conbina cu suieratul vantului printre frunze. Suntele acelea i se pareau fetei ca un cantec de leagan. Se sprijini de fereastra, ascultand in liniste. Simtea ca ceva vrea sa razbeasca peretele de uitare ce se pusese intre gandurile si memoriile ei, sa ii dezvaluie adevarul. Inchise ochii incet, concentrandu-se.
Flashback
Vantul sufla din fata, ravasindu-i suvite de par pe fata gingasa ce radia de fericire. Leaganul scoase un scartait usor cand piciorusele ei ajunsera la nivelul barii. Incepu sa rada de bucurie, lasandu-se pe spate, si uitandu-se la cerul albastru ce se intindea nesfarsit deasupra ei. Adrenalina ii curgea prin vene, iar fericirea ii lumina chipul.
- Vino si tu! chicoti ea.
In clipa urmatoare simti o rasuflare calda in ceafa, iar leaganul incetini putin din cauza greutatii. Fire roscate de par ii mangaiau acum fata, in timp ce o forta impingea leaganul din spate.
- Langa mine, preciza ea.
Doua maini calde ii atinsera umerii, sprijinindu-se putin de ei. Apoi el fu langa ea. Ii zambi fericita si se aseza in poala lui. Acesta o mangaie pe par, ridicandu-si privirea spre ciresul inflorit. Zambi usor, apoi ii atrase si ei atentia. Ea se uita vrajita la florile de culoarea parului sau ce pluteau lin prin aer. Intinse palma si una dintre ele poposi acolo.
- Asta sunt eu? intreba ea
- Da, Sakura, ii raspunse cel de langa ea. Esti gingasa precum o floare de cires. Primavara magia ta se raspandeste peste tot, in timp ce parfumul dulceag ramane in sufletul tuturor. Vara ramai la locul tau, bucurand privirea tuturor. Toamna te uiti la ei peste umar, pregatita sa-i parasesti. Iiarna le privesti din departare contururile, nemairecunoscand pe nimeni. Apoi, primavara, te intorci la ei. Acesta este un cerc nesfarsit, invevitabil. Nimeni nu poate schimba asta. Destinul e hotarat. Vezi asemanarea? Te-ai nascut sa fii ceea ce esti, si nu poti schimba nimic.
- Nu imi pasa. Atata timp cat va am pe voi, pot trai orice destin imi alege soarta.
O stranse tare la piept, apoi ii sopti:
- Nu te vom parasi niciodata, Sakura. Promit!
End of Flashback
< De asta imi spunea tipul ala „Sakura-chan”! Insa cel de langa mine, din leagan… cine e? Si de ce aveam acel sentiment… de ce simteam asa in preajma lui? >
- Sakura! Sakura, ma auzi?
Deschise ochii speriata, insa se calma cand intalnii ochii de onix. Nu simtise ca baiatul brunet o tinea de umeri, zgaltaind-o usor. Se uita la el, insa chipul ii era sculptat in marmura, nici un sentiment putandu-se citi pe el. In ochi, insa, licarea ingrijorarea. Acela era adevaratul el. Acelea era adevaratele sale sentimente, cele ascunse ca o comoara in abisul din ochii lui. Ochii-i erau oglinda sufletului.
- Esti in regula? o intreba el.
- Da, murmura ea.
- Se pare ca ti-ai revenit, spuse adolescentul usurat. Haide, ii zise el, ajutand-o sa se ridice.
- Unde mergem? intreba ea nedumerita.
- In Satul Ascuns Intre Frunze, numit si Konoha, ii raspunse barbatul. Doctorii nostri vor incerca sa te faca sa iti aduci aminte totul.
- Si daca nu reusesc? intreba fata.
- Atunci… va trebui sa apelam la ANBU.
Adolescenta nu mai zise nimic si accepta sa fie dusa in sat. Blondul se oferi sa o duca in brate, insa ea il asigura ca se descurca. El mormai ceva in barba, apoi incepura toti sa alerge. Fata observa ca cei trei stateau intr-o formatie de aparare... O aparau pe ea. Deodata se simti neajutorata. Ei trebuiau sa o apere din cauza ca ea nu era in stare sa faca asta. Se puneau in pericol din cauza ei. Un sentiment de vina o cuprinse, in timp ce in ochi i se citea neputinta.
Continuara sa alerge prin padure pana la apus. Atunci se oprira, coborand pe pamant, iar Kakashi spune:
- Din pacate trei dintre rucsacuri au fost pierdute in timpul luptei, deci nu mai avem decat un sac de dormit. Eu voi dormi aici – arata spre portiunea plata a copacului de langa el, formata din mai multe craci groase – asa ca ramane sa va organizati voi.
< Lupta? Ce lupta? >
Inainte sa plece, argintiul ii arunca o privire plina de subinteles brunetului, care dadu scurt din cap. Apoi adolescentul vorbi:
- E clar ca nu o putem lasa pe Sakura sa se imbonaveasca, insa Naruto cu siguranta raceste usor. Asa ca vei lua tu sacul de dormit, prostule.
- Si Sakura-chan…? intreba blondul.
- De ea am eu grija, ii raspunse brunetului.
Apoi o lua pe rozalie de mana, tragand-o dupa el. Se asezara langa un copac, sprijinindu-se de trunchiul acestuia. Fata sa uita la adolescent neintelegand ce se intampla, insa in clipa urmatoare bratele acestuia o inconjurara, lipindu-i trupul de al lui.
- Am promis ca voi avea grija de tine, sopti baiatul, si exact asta am de gand sa fac. Acum dormi.
Ea se supuse, punandu-si capul pe pieptul baiatului si inchizand ochii.
< De ce trebuie sa fiu protejata? De ce? >
![[Imagine: thekillers.png]](http://i683.photobucket.com/albums/vv193/SteaPurpurie/thekillers.png)