26-05-2009, 12:17 AM
acum stiu ca eu mereu vin cu povesti dughite si ca mi se nazar zeci de idei, dar povestea asta a pornit in principal din vina cuiva si am vrut sa o astern pe hartie. momentan recunosc, inca nu e interesanta, dar va fi.
stiu ca Rui are parul verde..dar lasati-l sa fie saten..mi-a fost greu sa gasesc o poza mai potrivita.
sper ca macar capitolul de introducere sa va placa si il duceti pana la capat.
v-as fi recunoscatoare daca ati comenta si aici cum ati facut-o la More than Brotherly love din moment ce povestea asta pastreaza un oarecare feeling din cealalta.
va pwp. Spor la citit.
Shoichi : http://i31.photobucket.com/albums/c356/h...art7xe.jpg
Sora: http://i298.photobucket.com/albums/mm256...85e0c1.gif
http://i300.photobucket.com/albums/nn38/...aab8fc.jpg
Rui: http://i31.photobucket.com/albums/c356/h...s/boy9.jpg
Maki :http://i31.photobucket.com/albums/c356/high_on_shugar/Anime%20Boys/proInku2.jpg
Capitolul 1.
Bun venit acasa!
Sunetul usor deranjant al trenurilor ce ajungeau in gara nu se putea compara cu dezordinea din mintea baiatului care incerca sa nu se mai gandeasca la ce insemna intoarcerea sa acasa. Se astepta ca frana sa faca destul zgomot incat sa il trezeasca la realitate, bine, poate nu realitatatea din mintea lui, ci una mai imperfecta si imprevizibila, dar si-a dat seama, de indata ce usile s-au deschis, ca trenul avea sini magnetice si nu ar fi scos nici macar un sunet, decat daca avea loc o defectiune.
Pasind pe peron, incepu sa se gandeasca de ce nu a luat un tren normal, unul care sa mearga cu viteza mica si sa il intarzie cat mai mult posibil, pentru ca apoi sa aiba o scuza pentru care sa spuna ca ii este somn si sa nu trebuiasca sa intre in discutie cu familia sa. Aproape toti din jurul lui, cautau cu privirea pe cineva din familie sau poate prieteni si apoi plecau de indata ce isi luau bagajele, dar asta nu se aplica si pentru persoana lui. Baiatul pasi drept inainte pana cand a ajuns la poarta, apoi a cautat un taxi si a plecat spre noua lui destinatie. Parul lui roscat stralucea candva, insa acum arata prafuit si obosit, la fel ca ochii sai verzi-albastrui ce abia se intrezareau pe deasupra ochelarilor de soare. In mod normal, s-ar fi imbracat ceva mai frumos, pentru a se reintalni cu familia sa, dar tocmai revenea dintr-o excursie asa ca singurele haine de pe el erau o pereche de blugi albastri ce pareau stramti, dar si largi in acelasi timp, si o jacheta tip hanorac care parea ca e cu doua numere mai mari si trada o slabire brusca a baiatului.
Singurul bagaj pe care il aduse cu el era un rucsac cu cateva haine necesare primelor zile, stia ca restul hainelor sale vor ajunge in cateva zile de la facultate. Oricum nu avea sa inceapa stagiu inca de cum ajunge, vacanta se termina abia peste o luna si atunci incepea si pregatirea lui pentru a deveni medic chirurg. Nu s-ar fi intors in orasul sau natal, daca profesorii de la universitate nu i-ar fi spus ca Universitatea din Tokyo e cea mai bine pregatita pentru a asigura medici foarte buni, dar cumva se simtea linistit, chiar daca ar fi dorit sa o rupa la fuga inapoi si sa nu se mai intoarca niciodata.
Avea motivele lui pentru care refuza sa se gandeasca la Tokyo ca oras natal sau posibil loc pentru a se stabili pe viata, problema lui nu era orasul in sine ci cateva persoane ce se aflau in acel oras. Din nou, problema nu erau exact acei oameni ci relatia tensionata pe care o avea cu ei. De fapt, daca statea sa se gandeasca mai bine, avand in vedere ca au vorbit doar de cateva ori in 9 ani de zile, nu prea aveau cine stie ce relatie.
Meditand la intoarcerea sa, baiatul a ajuns la stupida concluzie ca de fapt nu are de ce sa fie tensionat, avea sa isi revada unchii si verisorul, totul avea sa fie bine atata timp cat nu o dadea in bara. Si daca facea ceva gresit?
� Nu..� a murmurat baiatul, scuturand usor din cap de indata ce a coborat din maxi taxi si a ajuns in fata unui complex de apartamente. A scos o foaie mica din buzunar si s-a uitat pe ea, apoi a mototolit-o si a aruncat-o in cosul de gunoi de la intrare. A inceput sa urce scarile, parca dorind sa se intoarca inapoi, s-a trezit ciocanind in usa, chiar daca dorea sa se faca ca nu vede adresa si apoi a asteptat.
Clichetul farfuriilor nu se putea auzi pana in living unde o femeie cu par si ochi negri ca abanosul, se chinuia sa intre intr-o dispozitie buna. Nu putea inca asimila si constientiza ca acel baiat avea sa se intoarca in viata lor si sa locuiasca chiar in propriul lor apartament. Chiar daca sotul si fiul ei erau incantati, ea nu putea sa gaseasca acel curaj sau poate binevointa de a il accepta pe nepotul sau. Dupa atatia ani, era ca si cum un strain intra in casa lor si se baga in treburile familiei, dar nu tocmai asta o ingrijora. Senzatia de ingrijorarea era datorata temerii femeii ca fiul sau sa nu se lase manevrat de acel baiat si sa devina ca si el. Si, totusi, nici ea nu stia exact ce anume e atat de gresit la el. Fiind coordonator general a uneia dintre cele mai cunoscute organizatii nonguvernamentale din Japonia, se simtea in tot dreptul sa decida cine ce trebuie sa faca si cand. Reusise sa dicteze cat de cat viata propriului sau fiu, pana si sotul ei era mult prea ascultator, insa puterea ei de manevrare nu avea sa functioneze impotriva noului venit. Sunetul farfuriilor s-a oprit si cateva secunde mai tarziu, usa de la bucatarie s-a deschis si inauntru a intrat un baiat de aproape 17 ani, parul sau saten aproape stralucea chiar si in slaba lumina din living, ochii sai caprui spre galben denotau numai bucurie, el era poate singurul, cel mai fericit, de sosirea verisorului sau.
- Rui, ti-ai terminat toate temele? a intrebat femeia foarte vesela, gata sa alunge gandurile rele din mintea sa.
- Ma duc sa vad, a raspuns satenul, pe un ton calm si suav, deloc aspru precum specificul vocii barbatesti odata ajunsi la adolescenta. Cand vine Sora?
- O sa vina. Nu inteleg de ce il astepti asa de nerabdator, a recunoscut bruneta.
- Mama, Sora e verisorul meu. Tin minte ca mereu a avut grija de mine. A fost mereu langa mine cand eram mici. O sa vezi ca va fi si in continuare.
Baiatul a urcat scarile in graba, nu a avut ocazia sa auda bataile din usa, insa femeia le-a auzit foarte clar. A stat pe ganduri cateva minute, apoi s-a ridicat de pe scaun si s-a dus pana la usa. Cel pe care il vedea de partea cealalta a vizorului, parea a fi nimeni prea special, dar nici bun de aruncat la gunoi. Ea a deschis usa cu un singur gand in minte. Baiatul se pregateste pentru a deveni chirurg, deci nu putea avea prea mult timp liber si trebuia sa fie inteligent, iar ei ii placeau oamenii inteligenti.
A deschis usa larg si a afisat un zambet enorm chiar daca frica de a il primi in casa inca stagna in mintea ei.
- Buna ziua, numele meu e Sora, s-a prezentat baiatul, mai mult decat politicos, zambind, ca si cum era intradevar fericit sa fie acolo.
Adevarul era ca amandoi aveau propriile lor motive sa fie rezervati si asteptand ce e mai rau. Femeia se temea ca trecutul s-ar putea repeta sau ca de data asta s-ar putea intampla ceva cu adevarat iremediabil. Baiatul se temea de respingere si credea cu adevarat ca nu va mai fi niciodata considerat membru al familiei, ca va ramane un intrus.
- Bine ai venit, Sora-kun! a raspuns femeia, fara sa isi dea seama de tonul ridicat al vocii.
De indata ce l-a invitat pe tanar in sufragerie, de la etaj s-a auzit un zgomot si apoi cativa pasi grabiti pe scari. Baiatul si femeia si-au ridicat privirea spre scari si amandoi s-au speriat. Satenul alergase rapid spre parter, s-a impiedicat accidental si a cazut in gol. Roscatul a fost primult care a reactionat. A urcat rapid scarile, cate doua, si a reusit sa il prinda pe Rui chiar inainte de a se lovi de scari. Trupul lui Sora a fost primul care s-a lovit de pamant, insa nu si al satenului. Una dintre mainile roscatului il tineau strans la corpul sau, cealalta pe moalele capului, protejandu-l de orice lovitura pe care o putea primi din cauza caderii. Nici ochelarii baiatului nu au cazut la pamant, nici nu ar fi avut cand pentru ca roscatul l-a strans puternic la pieptul sau inainte de a isi lasa propriul trup sa cada.
De indata ce amandoi au ajuns la podea, femeia s-a relaxat si a oftat adanc. Satenul s-a ridicat repede in picioare, numai pentru a constata ca fusese ferit total de orice lovitura. Privirea sa s-a indreptat imediat spre roscatul ce inca se afla langa scari si isi freca usor capul pentru a mai atenua din durerea pe care o simtea. In cele din urma, Sora si-a ridicat privirea spre cel de langa el, apoi a zambit cald.
- Rui..., aproape a susotit roscatul, pe un ton protectiv si oarecum glumet.
Inccidentul ii amintea de copilarie, cand Rui obisnuia sa faca mereu o nazdravenie si aproape sa fie ranit. Un gand linistitor strabatu mintea noului venit. Verisorul sau nu se schimbase, era la fel de prietenos si de vesel ca intotdeauna, putea fi singurul care sa se bucure cu adevarat de intoarcerea sa. De indata ce roscatul s-a ridicat in picioare, satenul l-a luat in brate si practic a tipat: Bine ai venit! in urechea lui, facand-ul pe Sora sa se strambe putin.
- Vezi, mama? Ti-am zis ca Sora va fi alaturi de mine? Ca in copilarie! a zambit satenul, de indata ce i-a dat drumul verisorului sau si aceasta a multumit pentru primire.
Femeia s-a uitat cu coada ochiului la roscat, apoi a schitat un zambet oarecum fals, dar si neincrezator. Chiar daca reusea sa faca lucrurile acestea nesemnificative, asta nu insemna ca brusc, Sora era cel mai potrivit pentru a ii incredita siguranta propriului sau fiu. Acel zambet a fost impartasit si de roscat. Chiar daca Rui spunea asta, vorbele sale nu le faceau neaparat si adevarate.
- Uhm..., daca as putea, as vrea sa ma intind putin. De abia m-am intors dintr-o alta calatorie, recunoscu baiatul pe un ton destul de cald, dar si de obosit. Femeia a aprobat dand usor din cap, apoi a urcat in camera ei pentru a isi continua munca.
- Sora onii-chan, chiar vrei sa te culci? s-a auzit vocea dulceaga a satenului de indata ce roscatul a ajuns la etaj. Baiatul si-a lasat rucsacul in fata balustradei, si-a sprijinit coatele pe ea, apoi a oftat si a zambit usor.
- Numai putin. Lasa-ma sa ma odihnesc putin, s-a rugat acesta schitand o expresie faciala intradevar demna de mila celorlalti. Oboseala se citea pe chipul lui, nu era numai o oboseala fizica ci si una mintala. Ultimele zile si le petrecuse gandindu-se ca se va intoarce acasa, la fosta lui casa, si ca va fi nevoit sa se reintegreze intr-un mediu din care a fost dat afara cu mult timp in urma.
Vazand expresia dureroasa de pe chipul verisorului sau, Rui a zambit si l-a rugat pe Sora sa aiba grija de sine pentru ca oboseala nu face bine la sanatate. Pentru saten, conversatia nu a sunat deloc ciudat. Adolescentul isi amintea ca Sora era mereu alaturi de el, dar nu reusea sa aduca la suprafata ultima amintire pe care o avea despre verisorul sau. Stia ca, la un moment dat, parintii roscatului au murit, apoi, peste cateva timp, Sora a fost trimis la o scoala cu internat si de atunci noua ani au trecut fara a se mai revedea.
Usa s-a inchis cu greu in urma roscatului. Capul il durea de dinainte, dar dupa lovitura primita, incepuse sa capete nuante mai grave. Camera lui..., isi amintea de momentele in care parintii il aduceau acasa la unchi si il lasau sa se joace cu Rui. Primise chiar si o camera numai a lui, diferenta de varsta dintre cei doi veri fiind de patru ani. Acea camera de atunci era aceeasi ca cea in care a ajuns acum, dar parea mult mai rece si mai distanta decat cea din trecut.
Sora si-a trantit rucsacul pe pat, si-a scos cateva haine dinauntru si apoi le-a luat cu sine pana in baie. Ar fi fost minunat daca o baie calda ar fi rezolvat toate probleme lui, dar nu a fost asa. De la cald, robinetul a fost imediat rotit spre rece.
Mainile roscatului s-au sprijinit de perete, acesta si-a aplecat capul si a oftat usor, lasand apa sa ii curga pe trup si sa il mai racoreasca putin, sa ii clarifice mintea. Nu a rezistat mult, trupul a inceput sa ii tremure, daca mai ramanea mult sub jetul de apa, risca sa raceasca si nu ar fi fost tocmai cea mai buna idee. Sora s-a apropiat de oglinda si a inceput sa isi usuce parul cu unul dintre prosoapele pe care le-a gasit in baie. Liniile gatului sau pareau trasate perfect, umerii sai erau nici prea lati, dar nici prea mici, mai jos de pieptul sau se puteau zari acele patratele de atlet, ce coborau pana la bazin, unde alte doua linii coborau de o parte si de cealalta a corpului. Chiar daca muschii sai nu ieseau ingrozitor de tare in evidenta, se vedea ca baiatul avea un trup lucrat, nu unul firav si dezlanat, arata chiar foarte bine pentru cineva de douazeci de ani. De fapt, era deja major, nu mai putea fi numit baiat ci barbat. Pentru un proaspat barbat, Sora arata ingrozitor de bine.
In camera satenului, Rui se juca cu creionul si nu reusea sa rezolve nici macar una dintre problemele de matematica pe care le primise de la scoala. Spera ca, de indata ce verisorul sau se intoarce, cei doi vor putea petrece ceva timp impreuna si sa povesteasca ce au facut in ultimul timp, dar roscatul parea sa aiba cu totul alt plan. Rui simtea ca nu poate lasa lucrurile asa, s-a ridicat de pe scaun, si-a lasat ochelarii pe birou si a iesit din camera sa, tinta spre camera roscatului.
- Sora! Sora, eu..., satenul s-a oprit cand l-a vazut pe verisorul sau punandu-si tricoul. Firicele de apa coborau de pe parul inca putin ud al barbatului si reuseau sa ii dea acestuia o sclipire ciudata, total nespecifica parului sau.
- Rui, imi pare rau. trebuie sa plec. Vorbim cand ma intorc, bine? a intrebat roscatul, cu un zambet pe chip, deschizand din nou usa si iesind in graba. Inainte ca satenul sa mai poata spune ceva, roscatul deja iesise pe usa de la intrarea in apartament si se indrepta cu pasi repezi spre centrul orasului.
Nu ii lipsea aglomeratia. In Fukuoka era destul de multa galagie, nu numai ziua ci si noaptea si totusi, nimic nu se putea compara cu Tokyo, capitala metropola. Nu recunostea multe dintre locurile prin care trecea, dar stia in ce directia anume trebuia sa o ia pentru a ajunge la Cafeneaua Viselor. Nu intelegea exact de ce i se spunea asa, astepta sa ajunga acolo pentru a se intalni cu amicul lui, prietenul lui din copilarie, si sa vorbeasca. Maki era un fel de geniu, inca de mic dovedise ca e inteligent. Doar cu doi ani mai mare decat Sora, aceasta isi incepuse deja stagiatul desi nu avea nevoie. Tatal lui era directorul general al Spitalului National Tokyo, era suficient sa spuna o vorba si fiul sau putea deveni medic fara macar a munci. Maki dorea sa devina si el chirurg, insa nu unul obisnuit. Bine, Maki nu era obisnuit.
Ajuns la acea Cafenea a Visurilor, Sora a dat peste o lume total diferita fata de ce se afla in exteriorul ei. Parea ca fiecare locusor este decorat intr-un mod anume, parca mii de personalitati se ciocneau si fuzionau unele cu altele creand o atmosfera perfecta pentru oricine dorea sa se simta in largul lui. Pasind in holul principal al cafenelei, roscatul a observat un chelner imbracat in haine chinezesti, cu parul prins in coada de cal, venind inspre el.
- Buna ziua, cauti pe cineva anume?
- Uhm..., un prieten, a raspuns usor nesigur, roscatul. Trebuia sa ma intaln...
- Am inteles. Aici toti sunt prieteni. Pe cine anume cauti? A intrebat, din nou, chelnerul afisand un zambet derutant de cald.
- Pe Maki.
- Ah..., domnul Fujiwara. Maki Fujiwara. Desigur. Te rog sa ma urmezi, a facut o plecaciune acesta aratand in directia unei usi ceva mai departata decat restul.
De indata ce roscatul a pasit inauntru, a vazut o singura persoana, un barbat inalt cu parul negru, lung, si cu ochii aparent usor tulburati. Griul din iris dadea senzatia ca acel barbat e nauc si nu se poate controla, dar ii dadeau brunetului si un aer de senzualitate si mister. Camasa alba cu cateva brodarii florale la baza, pantalonii negri foarte matasosi la vedere, felul in care ridica ceasca cu cafea de pe masa, totul dadea impresia unui adevarat nobil.
Cand barbatul a observat prezenta celor doi noi veniti, s-a ridicat de pe scaun si a zambit larg.
Chelnerul s-a scuzat si s-a indepartat de cei doi, deschizand usa si apoi inchizand-o usor.
- Nu e frumos locul, Sora? Imi aminteste de Hong Kong, tie nu?
Trecusera atatia ani, vocea prietenului sau cu siguranta se schimbase. Parea atat de increzator pe sine, atat de neclintit si de impunator, numai eticheta lui comportamentala ii putea face pe cei din jur sa se simta inferior. Vocea calda si linistita parea ca nu se poate umili a ajunge la tonul jucaus si imprevizibil al celorlalti. Cel putin nu pana cand brunetul s-a apropiat de roscat.
- So-Ra! a silabisit acesta pe un ton cu tonul diferit, foarte jucaus si glumet, in timp ce l-a luat in brate pe roscat. De cand nu te-am vazut....hehe...multa vreme a trecut, a ras brunetul, incepand sa il loveasca usor pe celalalt, in umar.
- Maki, hei...ce e cu locul asta?
- Iti place? a intrebat barbatul. I se zice Cafeneaua Visurilor. Fiecare incapere poate fi considerata o mica tarisoara, cu specificul acelui popor. Asta de exemplu se cheama � Camera Shanghai, dar are si cateva detalii de prin restul Chinei. Practic, aici regasesti orice loc pe planeta. Cu siguranta si tu vei gasi unul in care sa te simti bine.
- Tu vorbesti serios? O cafenea mica la baza unui bloc poate avea cate ...
- Hei....vezi toate astea zece etaje. Toate sunt ale Cafenelei.
Roscatul si-a inchis gura si s-a asezat pe cateva dintre pernele multicolore si frumos aranjate din mijlocul camerei, si a inceput sa soarba din ceaiul verde ce statuse pana atunci acoperit.
- Cum e ? a intrebat brunetul, foarte curios.
- Ceaiul e grozav.
- Nu ceaiul. Rui si familia. E bine?
- Da, e bine momentan. Astazi Rui m-a prins semidezbracat, a oftat roscatul, evident afectat.
Cumva locul parea sa isi indeplineasca menirea, se simtea linistit si in largul lui, nimic nu putea sa il incomodeze sau sa il deranjeze, culorile vii ii placeau, pernele erau atat de comfortabile incat roscatul si-a lasat trupul sa se intinda in cel mai lipsit de jena mod posibil. Brunetul a ridicat o spranceana cand a vazut un semn rosu, undeva aproape locul unde se afla fermoarul pantalonului lui Sora, si s-a lasat in genunchi, gata sa ii deschida fermoarul pentru a vedea ce se afla acolo.
- Hei, ce faci?! s-a rastit de indata aceasta, prinzand exact la timp mana prietenului sau.
- Ai un semn rosu, a spus foarte ironic brunetul, afisand un zambet usor rautacios, uitandu-se in directia fermoarului.
- Maki, noi n-am mai vorbit de mult..., lucrurile s-au schimbat foarte mult si...
- Amandoi am crescut. Sunt 9 ani. Deci, ce fata se face vinovata de insemn?
Roscatul si-a ridicat privirea spre brunet si l-a privit fix pe acesta in ochi. Ochii verzi-albastrui pareau sa se miste usor, culoarea lor devenind rapid albastru clar apoi capatand nuante verzulii pe margini, in timp ce griul ochilor lui Maki parea sa se micsoreze din ce in ce mai mult. Brunetul a zambit, oarecum compatimator, si s-a asezat in fund, in fata celuilalt.
- Am inteles, aproape a soptit brunetul, intelegand de ce Sora s-a uitat asa de fix la el. Te inteleg, amice! a continuat foarte calm si amuzat, batandu-l usor pe roscat, pe umar. Sora a clipit des de cateva ori, apoi a zambit la randul sau si a continuat sa isi bea ceaiul.
- Ce zici? Comandam niste bautura adevarata? a intrebat brunetul.
- Nu cred. Bautura m-a adus cum ai vazut, a recunoscut roscatul.
Privirea curioasa a prietenului sau, l-a determinat pe Sora sa ii povesteasca. Trimis intr-un schimb de elevi, roscatul a cunoscut un baiat cu parul blond spalacit, la fel de inalt ca el, slabut si frumos imbracat, cu un aer oarecum obisnuit, dar cu un comportament dinadins provocator. Amic al unui coleg de-al roscatului, acel baiat, Tayo il chema, a inceput sa se invarta prin oras impreuna cu ei si sa ii duca in cluburi de noapte destul de rau faimate. Fiind neobisnuit cu bautura, intr-o noapte i s-a facut rau roscatului si tocmai blondul s-a oferit sa il duca la apartamentul inchiriat provizoriu.
Ametit de la bautura, nu tocmai sigur pe actiunile sale si ciudat de dezinhibat, Sora s-a trezit pipait de acel baiat si mai apoi sarutat. Trupul sau nu a reactionat pe moment, insa cateva momente mai tarziu, s-a trezit sarutandu-l inapoi si atingandu-l intr-un mod in care nu isi imagina ca va atinge vreodata un baiat. Oricat de ciudat si imoral ar fi putut parea, experienta nu s-a repetat numai o singura data si Sora a dezvoltat un soi de reactie raspuns la genul acela de atingeri, atunci cand se imbata. In ultima sa noapte in acel oras, Tayo a renuntat la a il mai aproviziona pe roscat cu bautura si a dorit ca acesta sa o faca avand mintea clara. Chiar daca Sora se mai culcase pana atunci cu Tayo, aceea ultima noapte a fost cea mai stresanta si obositoare din viata lui, motiv pentru care inca se simtea terminat chiar si in timp ce statea relaxat pe perne si sorbea din ceai.
- Am inteles, a aprobat brunetul aparent multumit de ce aude. Deci un blond te-a sedus prin imbatare in mod repetat si pana sa iti dai seama, ai dezvoltat o reactie automata. Una dintre intrebarile mele este: chiar nu ti-ai dat seama...sau nu ai vrut?
Roscatul a stat cateva momente pe ganduri apoi a oftat adanc. Trebuia sa recunoasca, pe o parte nu ii pasa absolut deloc daca se culca sau nu cu acel blond, pe de alta parte mintea lui, sau mai bine zis trupul sau, reactionase fara voia lui. Tumultul si dezordinea din mintea lui l-au facut incapabil sa gandeasca in acel prim moment, in urmatoarele dati pur si simplu s-a lasat condus de val fara a incerca sa impiedice o repetare a acelei seri.
- Sora, tu nu te-ai indragostit de acel Tayo. Se pare ca ati fost doar parteneri de sex, hm... . Destul de bine, prietene. O ultima intrebare. Tu ai primit-o sau ai dat-o?
Intrebarea l-a facut pe roscat sa se inece si sa inceapa sa tuseasca necontrolat. Roseata din obrajii celui mai tanar l-a facut pe Maki sa realizeze ca intrebarea sa a fost intradevar putin cam deplasata, dar sclipirea din ochii aceia atat de nespecific japonezi, i-au dat de inteles ca roscatul s-a ridicat la nivelul asteptarilor si s-a comportat ca un adevarat barbat.
Brunetul l-a mai batut de cateva ori pe umar si i-a ranjit, foarte fericit ca prietenul sau nu s-a lasat pe mainile unui necunoscut, si ca a preluat conducerea, chiar si ametit fiind.
- Sunt sigur ca ai reusit sa il faci sa planga. Probabil semnul a fost o razbunare, a pomenit din nou brunetul, dupa ce amandoi au parasit Cafeneaua Visurile si au inceput sa mearga inspre Mall.
Pasii inceti ai celor doi adolescenti se auzea in tandem cu melodia pe care o ascultau. Satenul cara cateva sacose, impreuna cu un alt baiat, putin mai inalt decat el, cu parul rozaliu si ochii rosiatici, clari, ce purta ochelari. Rui nu trebuia sa ii poarte mereu ci doar cand isi facea temele, dar prietenul sau, Shoichi, ii purta mereu si nu ii dadea jos nici macar la sport.
- Deci, ceea ce vrei tu sa zici e ca verisorul tau s-a reintors in oras si nici nu te baga in seama? a mai intrebat odata rozaliul pentru a se convinge ca a auzit bine ceea ce i-a povestit prietenul si colegul lui de liceu.
- Da, vreau sa zic...inteleg. E mai mare decat mine cu patru ani si probabil are propria lui viata, dar totusi...sunt verisorul lui, nu?
- Mi-l amintesc pe Sora...sau mai exact ochii lui, a recunoscut Shoichi. Cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut, a continuat putin mai incet, intr-o stare mai mult de reflectare decat de jena.
- Da, asta asa ...., satenul a vrut sa spuna ca e adevarat, dar s-a oprit brusc cand l-a vazut pe varul sau, cateva sute de metrii mai in fata, in compania unui barbat ce arata mult prea atragator si se comporta exagerat de prietenos. Uite-l, e acolo, a continuat satenul, aratandu-i colegului sau cele doua persoane ce se pregateau sa treaca pe la semafor.
Rui s-a uitat inspre Shoichi, asteptand ca acesta sa spuna ceva, insa ambii obraji ai prietenului sau erau rosii. Rozaliul se uita foarte uimit la cei doi, care pareau parca scosi din filme, un frumos rebel in toata regula si un galant plin de senzualitate, si se simtea oarecum ametit. Isi putea auzi bataile inimii marindu-si frecventa, corpul sau nu mai dorea sa urmeze fiecare comanda pe care creierul sau o trimitea, nici macar baiatul nu stia la care dintre cei doi se uita sau de ce se simtea asa de ...captivat. Si alte cuvinte puteau fi folosite pentru a descrie starea lui, dar parca �Captivat� le cuprindea pe toate. Rui a continuat sa se uite intrebator la colegul sau, apoi uimit la cei doi care ii observasera pe baieti si se indreptau spre ei.
� Stai asa...doar nu s-a....nu s-a indragostit?� a gandit satenul de indata ce l-a vazut pe Shoichi inghitind in sec, in momentul in care roscatul si-a salutat verisorul.
- Hei... te stiu de undeva, nu esti cumva Shoichi? a intrebat foarte vesel, roscatul gata sa il imbratiseze pe rozaliu. Maki s-a uitat putin uimit la baiatul cu ochelari, apoi si-a indreptat privirea spre satenul ce privea in jur nemaintelegand nimic.
Rozaliul era aproape complet inrosit la fata, Sora era foarte fericit si plin de viata, Maki usor derutat de atitudinea celorlalti trei in timp ce Rui parea nepotrivit de deranjat.
Ceva se intampla, intalnirea aceasta avea sa fie un nou inceput si sa aduca cu sine multe peripetii. Pentru fiecare in parte si pentru toti in acelasi timp, in cele mai ciudate moduri.
stiu ca Rui are parul verde..dar lasati-l sa fie saten..mi-a fost greu sa gasesc o poza mai potrivita.
sper ca macar capitolul de introducere sa va placa si il duceti pana la capat.
v-as fi recunoscatoare daca ati comenta si aici cum ati facut-o la More than Brotherly love din moment ce povestea asta pastreaza un oarecare feeling din cealalta.
va pwp. Spor la citit.
Shoichi : http://i31.photobucket.com/albums/c356/h...art7xe.jpg
Sora: http://i298.photobucket.com/albums/mm256...85e0c1.gif
http://i300.photobucket.com/albums/nn38/...aab8fc.jpg
Rui: http://i31.photobucket.com/albums/c356/h...s/boy9.jpg
Maki :http://i31.photobucket.com/albums/c356/high_on_shugar/Anime%20Boys/proInku2.jpg
Capitolul 1.
Bun venit acasa!
Sunetul usor deranjant al trenurilor ce ajungeau in gara nu se putea compara cu dezordinea din mintea baiatului care incerca sa nu se mai gandeasca la ce insemna intoarcerea sa acasa. Se astepta ca frana sa faca destul zgomot incat sa il trezeasca la realitate, bine, poate nu realitatatea din mintea lui, ci una mai imperfecta si imprevizibila, dar si-a dat seama, de indata ce usile s-au deschis, ca trenul avea sini magnetice si nu ar fi scos nici macar un sunet, decat daca avea loc o defectiune.
Pasind pe peron, incepu sa se gandeasca de ce nu a luat un tren normal, unul care sa mearga cu viteza mica si sa il intarzie cat mai mult posibil, pentru ca apoi sa aiba o scuza pentru care sa spuna ca ii este somn si sa nu trebuiasca sa intre in discutie cu familia sa. Aproape toti din jurul lui, cautau cu privirea pe cineva din familie sau poate prieteni si apoi plecau de indata ce isi luau bagajele, dar asta nu se aplica si pentru persoana lui. Baiatul pasi drept inainte pana cand a ajuns la poarta, apoi a cautat un taxi si a plecat spre noua lui destinatie. Parul lui roscat stralucea candva, insa acum arata prafuit si obosit, la fel ca ochii sai verzi-albastrui ce abia se intrezareau pe deasupra ochelarilor de soare. In mod normal, s-ar fi imbracat ceva mai frumos, pentru a se reintalni cu familia sa, dar tocmai revenea dintr-o excursie asa ca singurele haine de pe el erau o pereche de blugi albastri ce pareau stramti, dar si largi in acelasi timp, si o jacheta tip hanorac care parea ca e cu doua numere mai mari si trada o slabire brusca a baiatului.
Singurul bagaj pe care il aduse cu el era un rucsac cu cateva haine necesare primelor zile, stia ca restul hainelor sale vor ajunge in cateva zile de la facultate. Oricum nu avea sa inceapa stagiu inca de cum ajunge, vacanta se termina abia peste o luna si atunci incepea si pregatirea lui pentru a deveni medic chirurg. Nu s-ar fi intors in orasul sau natal, daca profesorii de la universitate nu i-ar fi spus ca Universitatea din Tokyo e cea mai bine pregatita pentru a asigura medici foarte buni, dar cumva se simtea linistit, chiar daca ar fi dorit sa o rupa la fuga inapoi si sa nu se mai intoarca niciodata.
Avea motivele lui pentru care refuza sa se gandeasca la Tokyo ca oras natal sau posibil loc pentru a se stabili pe viata, problema lui nu era orasul in sine ci cateva persoane ce se aflau in acel oras. Din nou, problema nu erau exact acei oameni ci relatia tensionata pe care o avea cu ei. De fapt, daca statea sa se gandeasca mai bine, avand in vedere ca au vorbit doar de cateva ori in 9 ani de zile, nu prea aveau cine stie ce relatie.
Meditand la intoarcerea sa, baiatul a ajuns la stupida concluzie ca de fapt nu are de ce sa fie tensionat, avea sa isi revada unchii si verisorul, totul avea sa fie bine atata timp cat nu o dadea in bara. Si daca facea ceva gresit?
� Nu..� a murmurat baiatul, scuturand usor din cap de indata ce a coborat din maxi taxi si a ajuns in fata unui complex de apartamente. A scos o foaie mica din buzunar si s-a uitat pe ea, apoi a mototolit-o si a aruncat-o in cosul de gunoi de la intrare. A inceput sa urce scarile, parca dorind sa se intoarca inapoi, s-a trezit ciocanind in usa, chiar daca dorea sa se faca ca nu vede adresa si apoi a asteptat.
Clichetul farfuriilor nu se putea auzi pana in living unde o femeie cu par si ochi negri ca abanosul, se chinuia sa intre intr-o dispozitie buna. Nu putea inca asimila si constientiza ca acel baiat avea sa se intoarca in viata lor si sa locuiasca chiar in propriul lor apartament. Chiar daca sotul si fiul ei erau incantati, ea nu putea sa gaseasca acel curaj sau poate binevointa de a il accepta pe nepotul sau. Dupa atatia ani, era ca si cum un strain intra in casa lor si se baga in treburile familiei, dar nu tocmai asta o ingrijora. Senzatia de ingrijorarea era datorata temerii femeii ca fiul sau sa nu se lase manevrat de acel baiat si sa devina ca si el. Si, totusi, nici ea nu stia exact ce anume e atat de gresit la el. Fiind coordonator general a uneia dintre cele mai cunoscute organizatii nonguvernamentale din Japonia, se simtea in tot dreptul sa decida cine ce trebuie sa faca si cand. Reusise sa dicteze cat de cat viata propriului sau fiu, pana si sotul ei era mult prea ascultator, insa puterea ei de manevrare nu avea sa functioneze impotriva noului venit. Sunetul farfuriilor s-a oprit si cateva secunde mai tarziu, usa de la bucatarie s-a deschis si inauntru a intrat un baiat de aproape 17 ani, parul sau saten aproape stralucea chiar si in slaba lumina din living, ochii sai caprui spre galben denotau numai bucurie, el era poate singurul, cel mai fericit, de sosirea verisorului sau.
- Rui, ti-ai terminat toate temele? a intrebat femeia foarte vesela, gata sa alunge gandurile rele din mintea sa.
- Ma duc sa vad, a raspuns satenul, pe un ton calm si suav, deloc aspru precum specificul vocii barbatesti odata ajunsi la adolescenta. Cand vine Sora?
- O sa vina. Nu inteleg de ce il astepti asa de nerabdator, a recunoscut bruneta.
- Mama, Sora e verisorul meu. Tin minte ca mereu a avut grija de mine. A fost mereu langa mine cand eram mici. O sa vezi ca va fi si in continuare.
Baiatul a urcat scarile in graba, nu a avut ocazia sa auda bataile din usa, insa femeia le-a auzit foarte clar. A stat pe ganduri cateva minute, apoi s-a ridicat de pe scaun si s-a dus pana la usa. Cel pe care il vedea de partea cealalta a vizorului, parea a fi nimeni prea special, dar nici bun de aruncat la gunoi. Ea a deschis usa cu un singur gand in minte. Baiatul se pregateste pentru a deveni chirurg, deci nu putea avea prea mult timp liber si trebuia sa fie inteligent, iar ei ii placeau oamenii inteligenti.
A deschis usa larg si a afisat un zambet enorm chiar daca frica de a il primi in casa inca stagna in mintea ei.
- Buna ziua, numele meu e Sora, s-a prezentat baiatul, mai mult decat politicos, zambind, ca si cum era intradevar fericit sa fie acolo.
Adevarul era ca amandoi aveau propriile lor motive sa fie rezervati si asteptand ce e mai rau. Femeia se temea ca trecutul s-ar putea repeta sau ca de data asta s-ar putea intampla ceva cu adevarat iremediabil. Baiatul se temea de respingere si credea cu adevarat ca nu va mai fi niciodata considerat membru al familiei, ca va ramane un intrus.
- Bine ai venit, Sora-kun! a raspuns femeia, fara sa isi dea seama de tonul ridicat al vocii.
De indata ce l-a invitat pe tanar in sufragerie, de la etaj s-a auzit un zgomot si apoi cativa pasi grabiti pe scari. Baiatul si femeia si-au ridicat privirea spre scari si amandoi s-au speriat. Satenul alergase rapid spre parter, s-a impiedicat accidental si a cazut in gol. Roscatul a fost primult care a reactionat. A urcat rapid scarile, cate doua, si a reusit sa il prinda pe Rui chiar inainte de a se lovi de scari. Trupul lui Sora a fost primul care s-a lovit de pamant, insa nu si al satenului. Una dintre mainile roscatului il tineau strans la corpul sau, cealalta pe moalele capului, protejandu-l de orice lovitura pe care o putea primi din cauza caderii. Nici ochelarii baiatului nu au cazut la pamant, nici nu ar fi avut cand pentru ca roscatul l-a strans puternic la pieptul sau inainte de a isi lasa propriul trup sa cada.
De indata ce amandoi au ajuns la podea, femeia s-a relaxat si a oftat adanc. Satenul s-a ridicat repede in picioare, numai pentru a constata ca fusese ferit total de orice lovitura. Privirea sa s-a indreptat imediat spre roscatul ce inca se afla langa scari si isi freca usor capul pentru a mai atenua din durerea pe care o simtea. In cele din urma, Sora si-a ridicat privirea spre cel de langa el, apoi a zambit cald.
- Rui..., aproape a susotit roscatul, pe un ton protectiv si oarecum glumet.
Inccidentul ii amintea de copilarie, cand Rui obisnuia sa faca mereu o nazdravenie si aproape sa fie ranit. Un gand linistitor strabatu mintea noului venit. Verisorul sau nu se schimbase, era la fel de prietenos si de vesel ca intotdeauna, putea fi singurul care sa se bucure cu adevarat de intoarcerea sa. De indata ce roscatul s-a ridicat in picioare, satenul l-a luat in brate si practic a tipat: Bine ai venit! in urechea lui, facand-ul pe Sora sa se strambe putin.
- Vezi, mama? Ti-am zis ca Sora va fi alaturi de mine? Ca in copilarie! a zambit satenul, de indata ce i-a dat drumul verisorului sau si aceasta a multumit pentru primire.
Femeia s-a uitat cu coada ochiului la roscat, apoi a schitat un zambet oarecum fals, dar si neincrezator. Chiar daca reusea sa faca lucrurile acestea nesemnificative, asta nu insemna ca brusc, Sora era cel mai potrivit pentru a ii incredita siguranta propriului sau fiu. Acel zambet a fost impartasit si de roscat. Chiar daca Rui spunea asta, vorbele sale nu le faceau neaparat si adevarate.
- Uhm..., daca as putea, as vrea sa ma intind putin. De abia m-am intors dintr-o alta calatorie, recunoscu baiatul pe un ton destul de cald, dar si de obosit. Femeia a aprobat dand usor din cap, apoi a urcat in camera ei pentru a isi continua munca.
- Sora onii-chan, chiar vrei sa te culci? s-a auzit vocea dulceaga a satenului de indata ce roscatul a ajuns la etaj. Baiatul si-a lasat rucsacul in fata balustradei, si-a sprijinit coatele pe ea, apoi a oftat si a zambit usor.
- Numai putin. Lasa-ma sa ma odihnesc putin, s-a rugat acesta schitand o expresie faciala intradevar demna de mila celorlalti. Oboseala se citea pe chipul lui, nu era numai o oboseala fizica ci si una mintala. Ultimele zile si le petrecuse gandindu-se ca se va intoarce acasa, la fosta lui casa, si ca va fi nevoit sa se reintegreze intr-un mediu din care a fost dat afara cu mult timp in urma.
Vazand expresia dureroasa de pe chipul verisorului sau, Rui a zambit si l-a rugat pe Sora sa aiba grija de sine pentru ca oboseala nu face bine la sanatate. Pentru saten, conversatia nu a sunat deloc ciudat. Adolescentul isi amintea ca Sora era mereu alaturi de el, dar nu reusea sa aduca la suprafata ultima amintire pe care o avea despre verisorul sau. Stia ca, la un moment dat, parintii roscatului au murit, apoi, peste cateva timp, Sora a fost trimis la o scoala cu internat si de atunci noua ani au trecut fara a se mai revedea.
Usa s-a inchis cu greu in urma roscatului. Capul il durea de dinainte, dar dupa lovitura primita, incepuse sa capete nuante mai grave. Camera lui..., isi amintea de momentele in care parintii il aduceau acasa la unchi si il lasau sa se joace cu Rui. Primise chiar si o camera numai a lui, diferenta de varsta dintre cei doi veri fiind de patru ani. Acea camera de atunci era aceeasi ca cea in care a ajuns acum, dar parea mult mai rece si mai distanta decat cea din trecut.
Sora si-a trantit rucsacul pe pat, si-a scos cateva haine dinauntru si apoi le-a luat cu sine pana in baie. Ar fi fost minunat daca o baie calda ar fi rezolvat toate probleme lui, dar nu a fost asa. De la cald, robinetul a fost imediat rotit spre rece.
Mainile roscatului s-au sprijinit de perete, acesta si-a aplecat capul si a oftat usor, lasand apa sa ii curga pe trup si sa il mai racoreasca putin, sa ii clarifice mintea. Nu a rezistat mult, trupul a inceput sa ii tremure, daca mai ramanea mult sub jetul de apa, risca sa raceasca si nu ar fi fost tocmai cea mai buna idee. Sora s-a apropiat de oglinda si a inceput sa isi usuce parul cu unul dintre prosoapele pe care le-a gasit in baie. Liniile gatului sau pareau trasate perfect, umerii sai erau nici prea lati, dar nici prea mici, mai jos de pieptul sau se puteau zari acele patratele de atlet, ce coborau pana la bazin, unde alte doua linii coborau de o parte si de cealalta a corpului. Chiar daca muschii sai nu ieseau ingrozitor de tare in evidenta, se vedea ca baiatul avea un trup lucrat, nu unul firav si dezlanat, arata chiar foarte bine pentru cineva de douazeci de ani. De fapt, era deja major, nu mai putea fi numit baiat ci barbat. Pentru un proaspat barbat, Sora arata ingrozitor de bine.
In camera satenului, Rui se juca cu creionul si nu reusea sa rezolve nici macar una dintre problemele de matematica pe care le primise de la scoala. Spera ca, de indata ce verisorul sau se intoarce, cei doi vor putea petrece ceva timp impreuna si sa povesteasca ce au facut in ultimul timp, dar roscatul parea sa aiba cu totul alt plan. Rui simtea ca nu poate lasa lucrurile asa, s-a ridicat de pe scaun, si-a lasat ochelarii pe birou si a iesit din camera sa, tinta spre camera roscatului.
- Sora! Sora, eu..., satenul s-a oprit cand l-a vazut pe verisorul sau punandu-si tricoul. Firicele de apa coborau de pe parul inca putin ud al barbatului si reuseau sa ii dea acestuia o sclipire ciudata, total nespecifica parului sau.
- Rui, imi pare rau. trebuie sa plec. Vorbim cand ma intorc, bine? a intrebat roscatul, cu un zambet pe chip, deschizand din nou usa si iesind in graba. Inainte ca satenul sa mai poata spune ceva, roscatul deja iesise pe usa de la intrarea in apartament si se indrepta cu pasi repezi spre centrul orasului.
Nu ii lipsea aglomeratia. In Fukuoka era destul de multa galagie, nu numai ziua ci si noaptea si totusi, nimic nu se putea compara cu Tokyo, capitala metropola. Nu recunostea multe dintre locurile prin care trecea, dar stia in ce directia anume trebuia sa o ia pentru a ajunge la Cafeneaua Viselor. Nu intelegea exact de ce i se spunea asa, astepta sa ajunga acolo pentru a se intalni cu amicul lui, prietenul lui din copilarie, si sa vorbeasca. Maki era un fel de geniu, inca de mic dovedise ca e inteligent. Doar cu doi ani mai mare decat Sora, aceasta isi incepuse deja stagiatul desi nu avea nevoie. Tatal lui era directorul general al Spitalului National Tokyo, era suficient sa spuna o vorba si fiul sau putea deveni medic fara macar a munci. Maki dorea sa devina si el chirurg, insa nu unul obisnuit. Bine, Maki nu era obisnuit.
Ajuns la acea Cafenea a Visurilor, Sora a dat peste o lume total diferita fata de ce se afla in exteriorul ei. Parea ca fiecare locusor este decorat intr-un mod anume, parca mii de personalitati se ciocneau si fuzionau unele cu altele creand o atmosfera perfecta pentru oricine dorea sa se simta in largul lui. Pasind in holul principal al cafenelei, roscatul a observat un chelner imbracat in haine chinezesti, cu parul prins in coada de cal, venind inspre el.
- Buna ziua, cauti pe cineva anume?
- Uhm..., un prieten, a raspuns usor nesigur, roscatul. Trebuia sa ma intaln...
- Am inteles. Aici toti sunt prieteni. Pe cine anume cauti? A intrebat, din nou, chelnerul afisand un zambet derutant de cald.
- Pe Maki.
- Ah..., domnul Fujiwara. Maki Fujiwara. Desigur. Te rog sa ma urmezi, a facut o plecaciune acesta aratand in directia unei usi ceva mai departata decat restul.
De indata ce roscatul a pasit inauntru, a vazut o singura persoana, un barbat inalt cu parul negru, lung, si cu ochii aparent usor tulburati. Griul din iris dadea senzatia ca acel barbat e nauc si nu se poate controla, dar ii dadeau brunetului si un aer de senzualitate si mister. Camasa alba cu cateva brodarii florale la baza, pantalonii negri foarte matasosi la vedere, felul in care ridica ceasca cu cafea de pe masa, totul dadea impresia unui adevarat nobil.
Cand barbatul a observat prezenta celor doi noi veniti, s-a ridicat de pe scaun si a zambit larg.
Chelnerul s-a scuzat si s-a indepartat de cei doi, deschizand usa si apoi inchizand-o usor.
- Nu e frumos locul, Sora? Imi aminteste de Hong Kong, tie nu?
Trecusera atatia ani, vocea prietenului sau cu siguranta se schimbase. Parea atat de increzator pe sine, atat de neclintit si de impunator, numai eticheta lui comportamentala ii putea face pe cei din jur sa se simta inferior. Vocea calda si linistita parea ca nu se poate umili a ajunge la tonul jucaus si imprevizibil al celorlalti. Cel putin nu pana cand brunetul s-a apropiat de roscat.
- So-Ra! a silabisit acesta pe un ton cu tonul diferit, foarte jucaus si glumet, in timp ce l-a luat in brate pe roscat. De cand nu te-am vazut....hehe...multa vreme a trecut, a ras brunetul, incepand sa il loveasca usor pe celalalt, in umar.
- Maki, hei...ce e cu locul asta?
- Iti place? a intrebat barbatul. I se zice Cafeneaua Visurilor. Fiecare incapere poate fi considerata o mica tarisoara, cu specificul acelui popor. Asta de exemplu se cheama � Camera Shanghai, dar are si cateva detalii de prin restul Chinei. Practic, aici regasesti orice loc pe planeta. Cu siguranta si tu vei gasi unul in care sa te simti bine.
- Tu vorbesti serios? O cafenea mica la baza unui bloc poate avea cate ...
- Hei....vezi toate astea zece etaje. Toate sunt ale Cafenelei.
Roscatul si-a inchis gura si s-a asezat pe cateva dintre pernele multicolore si frumos aranjate din mijlocul camerei, si a inceput sa soarba din ceaiul verde ce statuse pana atunci acoperit.
- Cum e ? a intrebat brunetul, foarte curios.
- Ceaiul e grozav.
- Nu ceaiul. Rui si familia. E bine?
- Da, e bine momentan. Astazi Rui m-a prins semidezbracat, a oftat roscatul, evident afectat.
Cumva locul parea sa isi indeplineasca menirea, se simtea linistit si in largul lui, nimic nu putea sa il incomodeze sau sa il deranjeze, culorile vii ii placeau, pernele erau atat de comfortabile incat roscatul si-a lasat trupul sa se intinda in cel mai lipsit de jena mod posibil. Brunetul a ridicat o spranceana cand a vazut un semn rosu, undeva aproape locul unde se afla fermoarul pantalonului lui Sora, si s-a lasat in genunchi, gata sa ii deschida fermoarul pentru a vedea ce se afla acolo.
- Hei, ce faci?! s-a rastit de indata aceasta, prinzand exact la timp mana prietenului sau.
- Ai un semn rosu, a spus foarte ironic brunetul, afisand un zambet usor rautacios, uitandu-se in directia fermoarului.
- Maki, noi n-am mai vorbit de mult..., lucrurile s-au schimbat foarte mult si...
- Amandoi am crescut. Sunt 9 ani. Deci, ce fata se face vinovata de insemn?
Roscatul si-a ridicat privirea spre brunet si l-a privit fix pe acesta in ochi. Ochii verzi-albastrui pareau sa se miste usor, culoarea lor devenind rapid albastru clar apoi capatand nuante verzulii pe margini, in timp ce griul ochilor lui Maki parea sa se micsoreze din ce in ce mai mult. Brunetul a zambit, oarecum compatimator, si s-a asezat in fund, in fata celuilalt.
- Am inteles, aproape a soptit brunetul, intelegand de ce Sora s-a uitat asa de fix la el. Te inteleg, amice! a continuat foarte calm si amuzat, batandu-l usor pe roscat, pe umar. Sora a clipit des de cateva ori, apoi a zambit la randul sau si a continuat sa isi bea ceaiul.
- Ce zici? Comandam niste bautura adevarata? a intrebat brunetul.
- Nu cred. Bautura m-a adus cum ai vazut, a recunoscut roscatul.
Privirea curioasa a prietenului sau, l-a determinat pe Sora sa ii povesteasca. Trimis intr-un schimb de elevi, roscatul a cunoscut un baiat cu parul blond spalacit, la fel de inalt ca el, slabut si frumos imbracat, cu un aer oarecum obisnuit, dar cu un comportament dinadins provocator. Amic al unui coleg de-al roscatului, acel baiat, Tayo il chema, a inceput sa se invarta prin oras impreuna cu ei si sa ii duca in cluburi de noapte destul de rau faimate. Fiind neobisnuit cu bautura, intr-o noapte i s-a facut rau roscatului si tocmai blondul s-a oferit sa il duca la apartamentul inchiriat provizoriu.
Ametit de la bautura, nu tocmai sigur pe actiunile sale si ciudat de dezinhibat, Sora s-a trezit pipait de acel baiat si mai apoi sarutat. Trupul sau nu a reactionat pe moment, insa cateva momente mai tarziu, s-a trezit sarutandu-l inapoi si atingandu-l intr-un mod in care nu isi imagina ca va atinge vreodata un baiat. Oricat de ciudat si imoral ar fi putut parea, experienta nu s-a repetat numai o singura data si Sora a dezvoltat un soi de reactie raspuns la genul acela de atingeri, atunci cand se imbata. In ultima sa noapte in acel oras, Tayo a renuntat la a il mai aproviziona pe roscat cu bautura si a dorit ca acesta sa o faca avand mintea clara. Chiar daca Sora se mai culcase pana atunci cu Tayo, aceea ultima noapte a fost cea mai stresanta si obositoare din viata lui, motiv pentru care inca se simtea terminat chiar si in timp ce statea relaxat pe perne si sorbea din ceai.
- Am inteles, a aprobat brunetul aparent multumit de ce aude. Deci un blond te-a sedus prin imbatare in mod repetat si pana sa iti dai seama, ai dezvoltat o reactie automata. Una dintre intrebarile mele este: chiar nu ti-ai dat seama...sau nu ai vrut?
Roscatul a stat cateva momente pe ganduri apoi a oftat adanc. Trebuia sa recunoasca, pe o parte nu ii pasa absolut deloc daca se culca sau nu cu acel blond, pe de alta parte mintea lui, sau mai bine zis trupul sau, reactionase fara voia lui. Tumultul si dezordinea din mintea lui l-au facut incapabil sa gandeasca in acel prim moment, in urmatoarele dati pur si simplu s-a lasat condus de val fara a incerca sa impiedice o repetare a acelei seri.
- Sora, tu nu te-ai indragostit de acel Tayo. Se pare ca ati fost doar parteneri de sex, hm... . Destul de bine, prietene. O ultima intrebare. Tu ai primit-o sau ai dat-o?
Intrebarea l-a facut pe roscat sa se inece si sa inceapa sa tuseasca necontrolat. Roseata din obrajii celui mai tanar l-a facut pe Maki sa realizeze ca intrebarea sa a fost intradevar putin cam deplasata, dar sclipirea din ochii aceia atat de nespecific japonezi, i-au dat de inteles ca roscatul s-a ridicat la nivelul asteptarilor si s-a comportat ca un adevarat barbat.
Brunetul l-a mai batut de cateva ori pe umar si i-a ranjit, foarte fericit ca prietenul sau nu s-a lasat pe mainile unui necunoscut, si ca a preluat conducerea, chiar si ametit fiind.
- Sunt sigur ca ai reusit sa il faci sa planga. Probabil semnul a fost o razbunare, a pomenit din nou brunetul, dupa ce amandoi au parasit Cafeneaua Visurile si au inceput sa mearga inspre Mall.
Pasii inceti ai celor doi adolescenti se auzea in tandem cu melodia pe care o ascultau. Satenul cara cateva sacose, impreuna cu un alt baiat, putin mai inalt decat el, cu parul rozaliu si ochii rosiatici, clari, ce purta ochelari. Rui nu trebuia sa ii poarte mereu ci doar cand isi facea temele, dar prietenul sau, Shoichi, ii purta mereu si nu ii dadea jos nici macar la sport.
- Deci, ceea ce vrei tu sa zici e ca verisorul tau s-a reintors in oras si nici nu te baga in seama? a mai intrebat odata rozaliul pentru a se convinge ca a auzit bine ceea ce i-a povestit prietenul si colegul lui de liceu.
- Da, vreau sa zic...inteleg. E mai mare decat mine cu patru ani si probabil are propria lui viata, dar totusi...sunt verisorul lui, nu?
- Mi-l amintesc pe Sora...sau mai exact ochii lui, a recunoscut Shoichi. Cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut, a continuat putin mai incet, intr-o stare mai mult de reflectare decat de jena.
- Da, asta asa ...., satenul a vrut sa spuna ca e adevarat, dar s-a oprit brusc cand l-a vazut pe varul sau, cateva sute de metrii mai in fata, in compania unui barbat ce arata mult prea atragator si se comporta exagerat de prietenos. Uite-l, e acolo, a continuat satenul, aratandu-i colegului sau cele doua persoane ce se pregateau sa treaca pe la semafor.
Rui s-a uitat inspre Shoichi, asteptand ca acesta sa spuna ceva, insa ambii obraji ai prietenului sau erau rosii. Rozaliul se uita foarte uimit la cei doi, care pareau parca scosi din filme, un frumos rebel in toata regula si un galant plin de senzualitate, si se simtea oarecum ametit. Isi putea auzi bataile inimii marindu-si frecventa, corpul sau nu mai dorea sa urmeze fiecare comanda pe care creierul sau o trimitea, nici macar baiatul nu stia la care dintre cei doi se uita sau de ce se simtea asa de ...captivat. Si alte cuvinte puteau fi folosite pentru a descrie starea lui, dar parca �Captivat� le cuprindea pe toate. Rui a continuat sa se uite intrebator la colegul sau, apoi uimit la cei doi care ii observasera pe baieti si se indreptau spre ei.
� Stai asa...doar nu s-a....nu s-a indragostit?� a gandit satenul de indata ce l-a vazut pe Shoichi inghitind in sec, in momentul in care roscatul si-a salutat verisorul.
- Hei... te stiu de undeva, nu esti cumva Shoichi? a intrebat foarte vesel, roscatul gata sa il imbratiseze pe rozaliu. Maki s-a uitat putin uimit la baiatul cu ochelari, apoi si-a indreptat privirea spre satenul ce privea in jur nemaintelegand nimic.
Rozaliul era aproape complet inrosit la fata, Sora era foarte fericit si plin de viata, Maki usor derutat de atitudinea celorlalti trei in timp ce Rui parea nepotrivit de deranjat.
Ceva se intampla, intalnirea aceasta avea sa fie un nou inceput si sa aduca cu sine multe peripetii. Pentru fiecare in parte si pentru toti in acelasi timp, in cele mai ciudate moduri.
From time to time, we all have to write our own blank page.
_______________________________________________________________