Blestemul Stixului

[dark.blue]

Hello, am revenit cu un nou fic, sper ca o sa fie mai bun decat celalalt. Este despre grecia antica, in clasa a saptea eram atat de obsedata de chestiile aste incat am memorat un intreg dictionar mitologic, dar cu timpul, am uitat o mare parte din el. Acum cateva zile am vazut la tv Odiseea si de atunci a reinceput nebunia. Am incercat sa combin doua pasiuni, si asta a iesit:

Cap. I
Thetys:

Troia, cetate blestemata cu ziduri inalte si cladiri marete, cetatea lui Priam, al Hecubei si al fiilor si ficelor lor, camp de lupta al oamenilor si al zeilor, teren de joaca al lui Zeus si al Herei, cimitir al miilor de razboinici greci, printre care si Ahile, cel mai viteaz dintre toti. Scaldat in apele blestemate ale Stixului, razboinicul ce nu putea fi doborat nici macar de un zeu, a fost ucis de un simplu muritor, razboinic ce nu putea fi doborat nici macar de armele faurite de insusi Hefaistos, doborat de o sageata otravita.
Am facut tot ce am putut ca sa il apar de pericole, voiam sa il fac nemuritor, sa traiasca alaturi de mine pentru eternitate. Chiar si acum imi amintesc acel intuneric din infern, tinutul lui Hades si al Persefonei, si miile de umbre de pe malurile Stixului. Micutul copilas din bratele mele isi intindea bratele spre miile de umbre atrase de venirea noastra si incerca sa le stranga in maini, insa ele erau doar umbre, doar amintiri de mult pierdute, doar vise…unora poate li se parea ca a fost un gest necugetat sa il duc pe micutul Ahile in imparatia umbrelor, dar nu vroiam sa las prezicerea lui Calchas sa se adevereasca, nu puteam sa imi las fiul sa moara pe campul de lupta. L-am scufundat in Stix, in apele blestemate din imparatia mortii. L-am tinut de un calcai, ca sa nu il pierd, nu mi-am dat seama ca acest detaliu ii va aduce sfarsitul…nu am mai dat importanta acelui lucru, am alergat inspre iesirea din lumea subpamanteana, alergand printre umbre cu chipul contorsionat de durere, am ignorant miile de soapte care rasunau in spatele meu, miile de strigate indurerate din partea celor ce vroiau sa afle vesti de la suprafata, de la fii, ficele, sau parinti ramasi in viata. Am ignorant durerea lor pentru a-mi salva micutul de la petrecerea unei eternitati in acea lume, sa reusesc sa il fac nemuritor, sa petreaca o eternitate alaturi de mine si de ceilalti zei, dar nu am reusit. Calchas i-a prezis din nou moartea lui Ahile si mi-a spus ca scufundarea in Stix nu l-a ajutat cu nimic. Am hotarat sa il duc pe muntele Pelion, sa fie crescut de centaurul Cheiron. Daca nu am reusit sa il fac nemuritor atunci o sa reuseasca el insusi sa isi faca numele sa dainuiasca peste veacuri. Daca fiul meu nu o sa fie langa mine, macar gandul ca intreaga Grecia il cinsteste, ca numele lui este srigat de lupta, ca a fost cel mai puternic razboinic din intreaga armata sa imi mangaie inima. Puisorul meu crestea pe zi ce trece, la sase ani a invatat sa traga cu arcul si sa vaneze mistreti, mai tarziu, tot sub indrumarea lui Cheiron, Ahile a devenit cel mai bun alergator, si un cantaret remarcabil, insa inevitabilul s-a produs.
Incepuse din vina mea…am evitat sa o evit pe Eris, zeita discordiei, la nunta mea si al lui Peleus. Vroiam o nunta linistita, unde oamenii si zeii sa manace si sa danseze laolalta, insa stiam ca atata timp cat zeita discordiei va fi prin preajma, nunta mea nu va fi asa cum imi doream. Am evitat sa o invit, dar ea tot a aparut, si a aruncat un mar de aur pe care scria un singur cuvant: Kallistei (Celei mai frumoase). A provocat un razboi intre Hera, Atena, si Afrodita, fiecare avand cate un motiv bun sa se creada cea mai frumoasa. Cele trei zeitati au incercat in fel si chip sa gaseasca un mod just de a atribui marul, dar fiecare a incercat sa gaseasca un zeu care sa o aleaga pe ea cea mai frumoasa. Pana la urma au ajuns la un muritor, Paris, fiul lui Priam, abandonat de parintii lui pe muntele Ida, din cauza visului pe care Hecuba, mama lui, il avuse atunci cand il nascuse, vis in care ea nastea o torta care incendiase intreaga cetate.
Nu credeam ca aceasta intamplare o sa ma afecteze si pe mine, insa mai tarziu s-a ajuns la razboi, Razboiul Troian. Afrodita i-o oferise pe Elena, cea mai frumoasa muritoare, ca recumpensa fiului lui Priam, pentru ca o alesese cea mai frumoasa dintre cele trei divinitati. Problema era ca Elena era casatorita cu Menelau, iar rapirea ei insemna razboi, razboi in care zeci de viteji greci aveau sa i se alature sotului Elenei, datorita juramantului pe care il facusera cu mult timp in urma. Printre acei viteji era si Ulise, rege peste insula Itaca, razboinic priceput si istet. Desi nu vroia sa mai participe la nici un razboi, prefacandu-se nebun atunci sand trimisul Palamede venise sa il cheme, stia ca acel razboi nu o sa se termine prea curand, si, totusi, l-a ademenit si pe Ahile in mrejele victoriei.
Am incercat din rasputeri sa il fac pe Achile sa nu intre in razboi, stiam si eu, stia si el ca acolo isi va gasi sfarsitul, insa nu m-a ascultat. S-a dus…i-am adus adus arme faurite de insusi Hefaistos, impreuna cu acei cai primiti de la Poseidon a facut mari pagube Troiei, ucigandu-l chiar si pe Hector, insa, o sageata otravita a lui Paris, indreptata de catre Apolo inspre punctual slab al lui Ahile ii strapunse acel calcai blestemat si l-a omorat. Numele lui a ramas nemuritor, scris cu sangele celor invinsi de el pe cetatea cu ziduri de neinvins. Au castigat razboiul prin viclesug… Ulise i-a condus spre victorie, Dar fiul meu si prietenul lui cel mai bun, Patrocle, au ajuns, la fel ca si multi alti ostasi greci, spre tinutul indepartat al preamaritului Hades si al neinduplecatei Persefona. Nu isi poate imagina nimeni durerea unei mame la pierderea unui copil, nu cunoaste numeni agonia care pune stapanire peste amintirile feciorului mult iubit.
Anii au trecut greu, inecati in chinurile provocate de amintirea celui ce a fost odata Ahile, viteaz ca nimeni altul, cel care a doborat cei mai viteji luptatori ai Troiei. Au trecut sase ani de la moartea lui, plini de durere si lacrimi, insa azi un nou soare rasare pe cerul meu…Selis, fiica mea, imi sta pentru prima data in brate. Imi aminteste de Ahile, aceiasi ochi ageri si negrii care te strapung pana in adancul sufletului, aceiasi putere neobisnuita cu care ma strange de mana. Micuta mea fiica. O bucurie neobisnuita pune stapanire pe mine, exact ca si atunci cand il tinusem prina data pe Ahile in brate, bucuria de a fi mama.

Dictionar mitologic: http://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:M...reac%C4%83

[dark.blue]

Hi, am revenit cu capitolul II, sper sa va placa :d

Cap II
Thetys:
Au trecut douazeci de ani de atunci. Fiica mea, zeita vietii mele este acum o tinara frumoasa, cu ochii negri si ageri, cu parul negru ca si intunericul din Hades. Copilaria ei a fost una dintre cele mai frumoase perioade ale vietii mele. Frumusetea si puterea ei erau neobisnuite, se putea intrecea si cu cei mai mari zei, fiind crescuta de doua zeite pe care le putea intrecea usor in toate competitiile. Am incercat sa nu repet greseala facuta cu Ahile, nu as putea sa suport si pierderea ei. Numai eu stiu cator tentatii de a-mi lua viata din cauza pierderii fiului iubit am rezistat, insa am rezistat de dragul ei, am incercat sa invat din greselile facute inainte si sa reusesc sa-mi indeplinesc visul: sa am o familie nemuritoare. Am scufundat-o in Stix… Am fost pentru a doua oara in Hades pentru a oferi nemurire copilului meu. Nu, nu am facut aceeasi greseala ca si cu Ahile, am legat-o intr-un cearsaf si am scufundat-o cu totul, astfel nici o parte a corpului micutei nu a ramas neprotejata, insa, cand am alergat inapoi spre lumea de deasupra ea mi-a cazut din brate. Putea sa mearga singura si sa vorbeasca, desi avea numai cateva luni, asa ca am chemat-o la mine…intotdeauna alerga la mine cand o chemam, dar atunci se uita speriata la fata mea.
-Nu, nu o sa ma mai pot intoarce! Vreau sa raman aici! Nu o sa ma lasi sa ma intorc! Vreau sa fiu o umbra, o amintire, un vis! Vreau sa raman!
Stia sa vorbeasca, insa nu atat de clar, stia sa mearga, insa cu greu. A inceput sa alerge inapoi, cu o viteza inspaimantoare, incercand sa imbratiseze fiecare umbra care-i aparea in fata. Am reusit sa o ajung si sa o prind, la cativa metri distanta de Stix. Am strans-o puternic in brate, plangand, iar ea s-a calmat atunci cand lacrimile mele i-au cazut pe umerii goi. Am inceput din nou sa alerg inspre iesire, tinand-o strans pe micuta in brate si incercand sa imi opresc lacrimile. Am sperat ca acel incident nu va insemna atat de mult, am sperat ca acea copila din bratele mele va redeveni fiica mea, mandra mea fiica nemuritoare, si asa s-a intamplat. Niciun alt semn de acest fel nu mi s-a mai aratat, dar am vrut sa ma asigur. M-am intors la Calchas, vestitul prooroc care a prorocit moartea lui Ahile, ca sa il intreb ce se va intampla cu Selis, stiind ca nu voi putea face nimic ca sa ii schimb destinul, asa cum am incercat si cu al lui Ahile, dar…vroiam sa stiu la ce sa ma astept. Calchas imbatranise, nu era nemuritor la fel ca si mine, era bolnav, insa zeii aveau nevoie de el, asa ca il tineau in viata. L-am intrebat tematoare ce destin ii prevede lui Selis, iar el mi-a raspuns…desi nu mi-as fi dorit in viata mea sa aud acel raspuns…
- Fiica ta va fi viteaza si puternica, la fel ca si Ahile, sau poate si mai puternica, va castiga multe razboaie si numele ei va fi nemuritor printre zei si printre oameni. Ai reusit sa o faci nemuritoare, insa multe vor fi chinurile pe care le va indura, cele mai crunte dureri de pe lume se vor abate asupra ei, pana cand va ajunge sa isi blesteme nemurirea si sa isi doreasca sa moara. Isi va ucide cele mai iubite fiinte de pe lume, si sufletul ei va fi torturat de amintirile lor si de gandul ca ea i-a omorat. Nemuritorii vor fi cei care ii vor aduce sfarsitul, asa ca nu ai cum sa o scapi de ei. Aceasta e soarta fiilor tai, oricat ai incerca, iti va ramane doar amintirea, nu poti sa le schimbi destinul, Thetys. Va muri.
-Mare Calchas, cu ce ti-am gresit de imi condamni la moarte copii mei? Nu stii cat de mare e durerea unei mame atunci cand isi vede copii crescand, si murind in cele mai grele chinuri? Nu stii cat de greu ii este unei mame sa vada numele fiilor ei scris cu sange in toate locurile in care ei au umblat? Nu stii cat de greu e sa te plimbi prin lume si sa auzi oamenii razand si bucurandu-se de toate nimicurile vietii, stiind ca pentru fericirea lor fiul meu a trebuit sa moara? Te implor, mare prooroc, cruta-mi fiica! Nu zdrobi inima si asa indurerata a unei mame!
-Nu plange! Nu eu scriu soarta oamenilor, eu doar le-o citesc. Zeii sunt singuri care pot schimba destinul oamenilor.
-Si eu sunt un zeu! Fratii si parinti mei, si ei sunt zei, dar nu si-ar dori niciodata ca Selis sa moara! Ahile i-a cinstit intotdeauna pe toti Olimpienii, de ce i-au ursit o asemenea soarta?
-Thetys, incrucisate sunt caile zeilor, atat de incrucisate incat nici ei insisi nu le inteleg, cum as putea eu, un biet muritor sa le inteleg gandurile? Ei imi spun doar ceea ce vor sa auda oameni, si eu transmit, iar aceasta a fost ultima sarcina primita de la zei, sa iti spun viitorul fiicei tale, acum o sa ma las in voia lui Hades, insa, o sa te rog ceva: atunci cand durerea pierderii fiicei tale iti va sfasia inima, aminteste-ti ca durerea care ii macina sufletul ei a fost de zece ori mai mare decat a ta, si, zambeste…fiica ta a reusit sa lupte impotriva celor mai crancene torturi de pe lume, aliindu-se cu moartea, si nu fugind de ea.
Aceste au fost ultimele cuvinte ale vestitului prooroc Calchas, ultimul lucru facut in viata, a fost sa-mi spuna ca si fiica mea va muri. Am plans, am plans o noapte intreaga ascunsa in adancul celei mai pustii mari, mi-am lasat sufletul sa se elibereze, iar atunci cand in sfarsit m-am hotarat sa ma intorc in casa mea si sa ies din acel pustiu am vazut ca soarele era deja de mult rasarit, si caldura dogoritoare mangaia marea.
Am hotarat sa nu intervin in destinul lui Selis. Am incercat sa fac asta cu Ahile, iar singurul lucru pe care am reusit sa-l fac a fost sa-l privez de bucuriile tineretii, sa-l ascud, incercand sa-l salvez. Nu… nu o sa repet acele greseli la nesfarsit. Voiam sa o duc din nou pe muntele Pelion, sa fie crescuta de centaurul Cheiron, la fel ca si Ahile, dar atunci cineva m-a oprit. Sora geamana a lui Apollo, Artemis, m-a rugat sa o las pe ea sa o creasca pe micuta. Era zeita vanatorii, nimeni nu o intrecea la vanatoare, sagetile ei isi atingeau intotdeaua tinta, inima ei impietrita din cauza pierderii finitei iubite se parea ca se inmuiase la vederea micutei mele. De fiecare data cand mergea la vanatoare cu alaiul ei de nimfe o lua si pe Selis, invatand-o tot ce stia ea, si transformand-o putin cate putin in ceea ce este azi.
Atunci cand Selis a fost destul de mare i-am spus povestea fratelui sau, evitand insa sa ii spun ca si ea fusese scufundata in Stix, despre micul incident petrecut pe taramul umbrelor si despre prezicerea lui Calchas. De atunci si-a dorit si ea sa devina o razboinica, iar Artemis, care intre timp devenise a doua ei mama, nu putea sa ii ofere antrenamentul necesar, asa ca Selis, fara sa ne spuna nimic mie sau lui Artemis, s-a furisat intr-o noapte in Pontul Euxin si le-a cerut Hipolitei si Antiopei, ficele lui Ares, zeul razboiului, si reginele amazoanelor, un popor de femei luptatoare, sa o antreneze. Acestea au acceptat, vazand vitejia cu care fiica mea a mers la ele, si curajul cu care le-a infruntat pe amazoane o copila care pe atunci avea zece ani. Acesta a fost si inceputul unei stranse prietenii intre Artemis si amazoane. Acum fiica mea este o razboinica puternica, poate chiar mai puternica decat Ahile, si frumoasa ca si o zeita. Participa la razboaie alaturi de amazoane si produce pagube uriase adversarilor, poate chiar mai mari decat produceau cele doua regine. Artemis ii este intotdeauna aproape atunci cand are nevoie, iar Apollo, fratele ei, de asemenea. Am continuat sa sper ca acele cuvinte spuse de Calchas vor fi moarte, pe taramul umbrelor, la fel ca si spiritul vestitului prooroc, insa, la fel ca si numele fiului meu, unele cuvinte pot fi nemuritoare.

[^^Lorraine^^]

Frumoasa ideea. Pacat ca nu a comentat nimeni la acest topic. Deocamdata a fost singurul la care m-am gandit sa postez si sunt si prima ....

Nu vreau sa fiu critica sau sa par nesuferita. Doar imi zic parerea. Numele personajelor sunt prea cunoscute si imi aminteste de filmele cu Hercule . Nu stiu de ce dar asta imi aminteste. Unele cuvinte le repeti prea mult de exemplu "Miile" din primul post. Poti sa te adaptezi si sa adaugi acelasi cuvant dupa ce au mai trecut cel putin 3 propozitii....sau fraze. Imi place ideea cu zeita mama care incearca sa-si repare greseala cu cel de-al doilea copil. Ceea ce iar nu mi-a placut a fost ca ai prezis prin acel cititor de destine viitorul lui Selis. Grabesti actiiunea plus ca nu mai are acelasi farmec....Plus intrebarile acelea prea dramatice si exagerate nu ar trebui sa isi aibe locul.

In rest mi-a placut deoarece e ceva mai serios fata de alte ficuri care am mai citit si ceva mai diferit. Astept continuarea cu mare drag!:)

[fake_fate]

Ola. Ai aici o idee care mi se pare geniala, si se vede ca iti place aceasta cultura. Aceste prime capitole imi par memoriile acestei mame stim deja viitorul fetei, trecutul baiatului. Si totusi mie una nu mi sa diminuat deloc interesul despre ea. Cred ca in fiecare femeie exista o asemenea mama, si imi pare nu numai povestea mamei ci poveste unei famili. Ai trecut rapid printre amintiri punctand doar clipele in de prabusire . Nu stiu ce va fi in continuare dar I am waiting forword!
Succes!