Blestemul Cartii

[Rina]

well, am mai incercat cateva ficuri, si l-am nascocit si pe-asta. Stiu ca este mai copilaros asa, dar am vrut sa-l fac si haios. E cu aventura, magie si nascocirea imi apartine, deci nu se leaga de vreun anime, film etc. Sper sa va placa si criticile (cat mai urate) o sa le apreciez mult :D
imi cer scuze pentru greselile cu caciulite si virgulite, dar sunt puse cu un program caci tastatura mea nu stie sa faca asa ceva

CAP.1-CUM SA CHEMI UN TROL

Directorul se plimba pe culoarele scolii, bucurându-se de după-amiază. Linişte, pace si bun simt. Astea erau caracteristicile unei instituţii de învăţământ perfecte, ca a lui. Atâţia elevi civilizaţi! Nu puteai sa nu-i iubeşti! Cu câtă politeţe si cu cat respect îl salutau...Dar bucuria de obicei nu tine mult. Orice pădure are si uscăciuni, sau, in cazul nostru, orice scoală are si oi negre. Se auziră câteva râsete amestecate cu ţipete si imediat o fata se izbi din plin de director, iar de ea se loviră alti copii, izbutind să-l dărâme. După ce lua o trântă zdravănă, se pregăti sa răcnească vreo câteva detenţii, insa elevii erau mult prea prinşi in jocul lor ca să-i mai dea atenţie. Erau mulţumiţi ca aterizaseră pe moale! Strigând veseli, trecură pe lângă director (sau peste el). Tânăra aflata in fruntea lor alerga cat o ţineau picioarele. Cursa era esenţială. Nu mai câştigase locul întâi de la concursul "Cine are curaj sa verse stropitoarea pe catalog". Podeaua deveni pe neaşteptate un adevărat patinoar si aluneca, intrând in coliziune cu dulapurile înşirate pe hol. Norocul ei fu ca apuca sa se întoarcă si se lovi cu umărul, nu cu capul.Ceilalţi o depăşiră, fugind mai departe. Amarata, încercă sa îşi recapete echilibrul, frecându-şi cu o mana braţul vătămat,si fu la un pas sa alunece iar. De când era podeaua aşa lucioasa?
- Ce toanta!
La capătul şirurilor de dulapuri, câteva fete se amuzau de "victima" lor. Pojghiţa subţire de gheata aplicata pe duşumea îşi îndeplinise scopul.
- Ai pierdut controlul din cauza vitezei, Lenka? chicoti o eleva înaltă, bruneta, tunsa foarte scurt.
Râzând cu pofta, se îndepărtară. Nu discutau ele cu asemenea persoane. Dar Lenka ştia unde se duceau. Acolo unde se duce orice fata care tine la imaginea ei: la baie. Le urmări si aştepta sa intre toate, apoi închise uşor usa. Cu mana pe clanţă, murmura câteva vorbe, si auzi încuietoarea răsucindu-se. Va dura ceva pana când le descoperea careva. Mulţumită de ea însăşi, pleca fluierând. Bucuria ei, ca si a directorului, nu dura mult, caci de îndată ce fu lângă colt, se produse un zgomot puternic. Privi înapoi si îşi zări rivalele mânioase, iar una arăta spre ea. Ieşiseră! Lenka o lua la goana. Daca era prinsa, o încasa rău. Le auzea paşii in urma ei. Usa unei clase tocmai se deschidea si, neavând vreme s-o ocolească, o împinse cu putere, dinauntru răsunând un "au" subţire. Profesorul Noţiunilor de Baza! Numai el avea voce de piţigoi. Îl simpatiza, caci n-o parase directorului când se jucase la conducta de apa si inundase tot parterul. Acum nu era timp să-i para rău. Trebuia să-şi plângă de mila ei, nu lui. In alte circumstanţe şi-ar fi înfruntat colegele, insa de aceasta data erau cinci contra unu. Coti pe un coridor si se repezi in prima clasa pe care-o văzu, nimerind intr-o bezna deplina. Închise usa la loc si îşi lipi urechea de lemnul rece, cu sufletul la gura. Îşi tinu respiraţia, de teama sa n-o dea de gol gâfâiala. Paşii se auzeau, dar mai departe. Reuşise. Exista totuşi posibilitatea ca pericolul sa nu fi trecut, aşa ca nu ieşi. Cum nu vedea nimic, totul fiind negru, hotărî ca putina lumina n-ar strica.
- Pasare luminoasa si argintie,
A zeilor plăsmuire.
Cu un mic "poc", lângă ea se materializa un pui de găină minuscul, format din lumina alba si care se si puse pe smiorcăit. Nervoasa, Lenka îl călcă. Nu era un om nemilos, dar puiul ii putea trăda prezenta. In plus, putea oricând sa creeze asemenea fapturi, de preferabil ceva mai mari.
pasăre luminoasa si argintie,
A zeilor plăsmuire.
Nu fu tocmai ce sperase, dar un corb alb era mai bun decât un pui prăpădit si plângăcios. Magia era o arta care cerea concentrare deplina si aşa ceva nu găseai la o fetiţă de unsprezece ani. Pasărea zbura prin încăpere, lumina penajului sau alungând întunericul. Nu se afla intr-o sala de clasa. Pe unde trecea, zburătoarea dezvăluia siluetele a zeci de cutii, cârti prăfuite si mobilier şcolar stricat, vechi probabil de ani de zile. Lenka privi cu interes toate acestea. Ştia unde se găsea si, desi in mod normal ar fi trebuit sa fie speriata, n-o trecu niciun fior. Poveştile legate de creaturi ce bântuie podurile si pivniţele erau doar atât: povesti. Aceasta pivniţa era ca oricare alta, fara nimic dubios. Cum nu exista altceva mai bun de făcut, cobori cele câteva trepte si paşi in urma corbului. Cutii, bănci, o catedra rupta de care parca se ocupase chiar personal, un şoarece gras (asta explica dispariţia prânzului profesorului de Leacuri) si tot felul de alte nimicuri. Se opri in dreptul unei lăzi cu cărţi prăfuite, cu pasărea rotindu-se pe deasupra. Dintotdeauna o pasionaseră cărţile, atâta timp cat nu purtau denumirea de manuale, dar, ca orice elev netocilar, nu citea orice. Ridica o carte roşie si o răsfoi. "Cum sa fi un director de elita". Strâmbându-se, o puse jos si trecu la alta, un volum negru si gros. Nu avea niciun titlu pe coperta, aşa ca ii spori interesul. O deschise, entuziasmata, si descoperi "măreţul" subiect: " Arta culinara vegetala si istoria fructelor blestemate". De parca ar mânca cineva asemenea porcarii! Si la fructele blestemate era suficienta recunoaşterea lor. Mare brânză! Ce alte fructe mai încercau să-ţi smulgă mana si, daca aveau putin noroc, si capul? Cartea îşi găsi locul lângă cea roşie si nu după mult li se mai alătura câteva despre ştiinţele cosmice, un soi de matematica, "Ce faci când iţi învie ciorapul" si inca doua intr-o limba necunoscuta. După ce fu scoasa o întreagă enciclopedie despre educaţia elevilor, Lenka găsi si o carte mai deosebita. O ridica, simţind-o rece la atingere. Coperta părea sa fie făcută din piele verde, cu mici gâlme si întărită de un strat de lac, in centru aflându-se o jumătate de sfera ce conţinea imaginea unui ochi roşu, închis. O acoperea un strat subţire de praf, insa timpul nu-şi lăsase amprenta asupra ei. Se spune ca o clipa poate schimba viaţa unui om. Deschiderea cutii a marcat sfârşitul vechii vieţi a Lentei si începutul celei noi. Se aşteptase sa vadă cealaltă jumătate a sferei, dar înspre interior coperta era neteda, ca si cum ar fi fost presata. Paginile negre ca smoala conţineau un scris alb sau, prin unele parti, roşu. Nu exista titlu. După cum sunau cuvintele, părea sa fie un volum de vrăji. Mâinile fetei dădeau cu repeziciune foile si in ochi i se citea fascinată. Fiecare pagina o impresiona tot mai mult. La un moment dat, privirea ii căzu pe o vraja penibila. Învăţase cate ceva despre mana, energia magica a vrăjitorilor, si despre felul in care, daca era terminata, corpul o folosea pe cea firava a vieţii. Odată terminata si ea, venea moartea. O vraja necunoscuta putea fi tocmai ce trebuia ca sa demonstreze teoria. Curiozitatea a ucis pisica, dar aceeaşi curiozitate o rodea pe Lenka. Vorbele nu erau ameninţătoare, ba chiar sunau a gluma, deci, de ce sa nu încerce? Trase aer in piept si rosti:
- Monstru mare si idiot,
Mâncăcios si verde tot.
Apăru o luminiţă verzuie, ce sclipea ca o stea si emana un fum cenuşiu. După ce se risipi, in locul stelei stătea o dihanie imensa, solida. Avea cel putin cinci metri înălţime si trupul ii era ca al unui om, doar ca mult mai gros si...verde. Intre urechile clăpăuge ii creştea un smoc de par negru, cârlionţat, înconjurat de chelie. Ochii negri ii erau moleşită. Într-un cuvânt, era un monstru bleg si numai asta o împiedica pe Lenka s-o ia la fuga urlând. Mai văzuse troli in poze si acolo erau cumpliţi si agresivi, cu sânge rece, nu gata sa doarmă pe ei. Totuşi, nu era indicat să-şi forţeze norocul, aşa ca se retrase încet, mergând cu spatele. Fara să-şi dea seama, strânse cartea la piept. Creatura se întoarse spre ea si se apleca, cu o privire tâmpă.
mâncare? întrebă cu o voce grosolana. Stomac la mine bate vantu'.
Poate si din cauza ca ea îl crease, ea pricepu ca nu voia s-o mănânce, ci ii cerea mâncare. Nu îndrăznea sa se puna cu un monstru flamand, dar nici nu-l putea lăsa de capul lui prin şcoală. Conform teoriei, orice arătare creata ori invocata putea fi nimicita cu vorbele potrivite. Conştientizând prezenta cărţii, o deschise la pagina cu vraja, sau acolo vru cartea sa se deschidă. Din păcate, nu se menţiona si cum sa scapi de un trol înfometat. Si in fond, el voia doar mâncare! Putea să-l lase sa se servească din bucătărie, mai ales ca nimeni nu avea de unde sa ştie din cauza cui apăruse. Dihania gemu, acompaniata de chiorăitul stomacului.
- Haide, zise mica lui creatoare, destul de încet, luând-o spre scări.
Nu fu nevoie sa se asigure ca o urma. Ii auzea clar tropăitul in spatele ei. Pe măsură ce mergea, trolul descoperi o posibila masa, care ii tot zbura pe deasupra capului. Lenka tocmai ajunsese la usa, când se lăsa bezna, insa asta nu rezolva problema, caci o fiinţă invocata, in cazul de fata, un corb pe post de beculeţ, dispărea când era distrus, sau mâncat. Apăsă clanţa si, după ce se asigura ca holul era gol, ieşi din pivniţă. Monstrul o urma, dând cu fruntea de pragul de sus pana să-şi dea seama ca trebuia sa se aplece. Cu mirosul sau dezvoltat, descoperi imediat încotro era bucătăria si, cum voinţa stăpânei sale nu se impuse, pleca spre sursa aromelor mâncării. Grăbită sa dispară de la locul faptei, Lenka fugi in direcţia opusa, cu un sentiment de uşurare. Alerga fara oprire câteva minute, fericita ca cei din primii ani terminaseră programul si cei avansaţi erau la ore, îndrăznind să-şi tragă sufletul abia in sala de la intrare. Era o încăpere impresionanta, cu un tavan înalt de care era agăţat un candelabru cu suport auriu, format din zeci de cristale. In partea opusa scărilor ce se ramificau ca sa duca la etajele superioare, se găseau uşile masive din lemn, înrămate cu fier. Când erau închise, formau un grifon ce ţinea in gheare un soare, totul fiind opera sculptata. Pereţii erau ticsiţi cu tablouri care înfăţişau diferite persoane importante, sau "Uratul", "Părosul", "Obeza", "Hipopotamul" si alte zeci de astfel de denumiri, ştiute la perfecţie de fiecare elev. Lenka se sprijini de balustrada, încercând să-şi potolească respiraţia. Era linişte. Asta însemna ca nu fusese descoperit trolul inca. Brusc, sesiza ca strângea in braţe cartea si obiectul o putea da de gol. Îşi descheie vesta si fixa volumul nu prea gros cu ajutorul curelei de la fusta, tresărind când simţi materialul rece prin bluza subţire, apoi încheie nasturii la loc. Arăta cam umflata vesta, deci trebuia sa ajungă repede in camera. Fara tragere de inima, renunţă la suportul de sprijin si înaintă spre uşile mari, dar senzaţia ca era urmărită o făcu sa întoarcă rapid capul. In locul de bifurcaţie al scărilor stătea un băiat brunet, cu o claie de par sârmos si un rânjet prevestitor de nenorociri pe fata, reflectat si in ochii verzi. Kane era fratele lui Zarini, fata bruneta care îngheţase podeaua. Lenka ghici ca aflase povestea cu baia si in fata unui elev cu trei ani mai mare nu avea nicio şansă. Izbi cu umărul uşile si fugi afara, tăind de-a dreptul pajiştea verde a scolii. Colturile cărţii o împungeau dureros, insa frica fata de urmăritor o ajuta sa îndure. Nu departe, se zăreau doua case din lemn cenuşiu si acoperit aproape pătrat. Daca ajungea la cea din stânga, era salvata. Distanta scădea văzând cu ochii. Mai avea putin...Pe măsură ce se apropia, pământul devenea înclinat si cu denivelări, caci ea nu se ţinea pe poteca. O astfel de denivelare fu o piedica perfecta. Pierzându-şi echilibrul, căzu si se rostogoli la vale. Când îşi încheie cursa infernala, parca totul se învârtea in jur. Trosnetul unei rămurele o anunţă ca, in sfârşit, Akane o ajunsese. Nu credea ca el personal ii va face ceva, fiind adeptul zicalei "sunt băiat, nu dau in fete", insa o va lăsa pe mana găştii lui Zarini. Si va descoperi cartea...Directorul avea s-o omoare când va afla de trol, asta daca scăpa cu viaţă din ghearele lui Zarini. Un mârâit ii răsună in ureche si îl văzu pe Akane cum bătea in retragere. Fata se oprise la picioarele unui dulău argintiu, uriaş. Câinele lătra cu furie, zgâlţâindu-şi urechile lungi si, daca nu-l ţinea lanţul de la gat, l-ar fi mâncat de viu pe intrus. După ce le arunca amândurora o privire ucigătoare, băiatul hotărî ca nu mai avea ce face si se întoarse pe unde venise. Lenka, inca nevenindu-i sa creadă ca scăpase, se tinu de grumazul câinelui pentru a se ridica. Animalul o adulmeca si încercă să-şi bage botul in vesta ei. Amintindu-şi de carte, ea îl împinse cu blândeţe si intra in casa. Era o clădire simpla, cu uşi pe fiecare perete si un rand de scări pentru primul, al doilea si al treilea etaj. Semăna mult cu un hotel. Multi elevi veneau de departe, aşa ca fuseseră găzduiţi la şcoală. Cum clădirile nu erau prea lungi, fiecare camera era destinata a doi ocupanţi.
-Lenka, ce-ai păţit? o întrebă Kimi, şocată de expresia terminata de pe chipul prietenei sale, când navali in încăpere.
-Lasă asta, zise Lenka, trântindu-se pe pat si scoţând la iveala cartea.
Înainte ca vreuna sa spună ceva, îl auziră pe director, clar si răspicat:
- CARE A LÄ‚SAT TROLUL IN BUCÄ‚TÄ‚RIE!?

[Topaz]

Erau multumiti ca aterizasera pe moale! -> Da, coreeect =]] asta e ceea ce contează

Strigand veseli, trecura pe langa director (sau peste el). -> okey, mi-a plăcut ce scrie în paranteze, asta a făcut fraza cât mai tare :))


Cine are curaj sa verse stropitoarea pe catalog. -> Stropitoarea? O.o' Well, eu ştiam că aia e cam mare... era mai ghini să zici apa :-??

patinuar -> Wei, vrei bătaie? Corect îi patinoar :p

frecandu-si cu o mana bratul vatamat,si fu la un pas sa alunece iar -> ce rost are virgula aia acolo?

"Ce faci cand iti invie ciorapul" -> Oh c'mon, ce fel de titlu e ăsta?=))

-Mancare? intreba cu o voce grosolana. Stomac la mine bate vantu'. -> Aici am râs cel mai mult, trust me =]]

Okay... greşeli nu prea ai avut and that is very good, mah friend. Dar, bineînţeles, puteai tu scrie altceva înafară de un fic cu magie? :)) I guess not... dar ţi se potriveşte acest gen extraordinar de mult. Şi ţin să te anunţ că dacă vrei sa fie amuzant ficul îţi iese asta foarte bine. Eu una am râs o groază la acest capitol.
Ai un stil frumos de a scrie, ordonat, cu puţine greşeli... ai şi ceva ce ma atrage la stilul tău. Ai talent şi aer de scriitoare :-> Şi sper să văd cât mai repede nextul! Succes în continuare la scris. Bye~

[Rina]

arigato Morti-chan si am pus si nextu :P

CAP. 2- CU GRIFONUL PRIN VAZDUH

-Nu pot sa cred, facu Kimi, dupa ce asculta toata istorisirea.
-Ca am invocat un trol care bantuie scoala? zise Lenka. Nici eu.
--Nu, nu-mi vine sa cred ca ai incercat s-o blochezi in baie pe Zarini. Eu i-am pus colorant in fursecuri, spuse cu mandrie, apoi pe fata i se asternu o expresie visatoare. O fi nesuferita, dar fratele ei este superb...
Prietena ei ofta. Ce puteai sa-i ceri? Lenka si Kimi erau diferite din aproape toate punctele de vedere. Kimi era nepoata directorului, insa asta n-o scutea de pedepse, fiind tratata ca oricare alt elev ,si avea un temperament unic. Nu exista baiat de care sa nu se fi indragostit, si nu exista baiat care sa n-o placa, cel putin pana o cunostea cu adevarat. Chiar si Akane o admira putin. Intr-adevar, era o fata frumusica, cu un par blond-roscat si ochi verzi, avand darul de a face lucruri fara sa gandeasca si reactiona cum te asteptai mai putin. Nu de putine ori incendiase scoala. Lenka, pe de alta parte, nu avea rude, cu exceptia unui frate, caci parintii murisera in timpul Navalei Mortilor. Fratele ei, abia intretinandu-se pe el, nu-i putuse purta de grija si o lasase in seama scolii, unde se jucase in voie doi ani, pana sa-si înceapa învatatura. Era genul de persoana energica si optimista, dornica sa învete lucruri noi. Bineînteles, nu si pe cele predate de profesori. Parul saten închis spre aramiu ii ajungea pana la mijloc (bine ca disparusera suvitele facute cu var albastru), ochii fiindu-i de aceeasi culoare. Ajunsese la scoala in acelasi timp cu Kimi si, de când descoperisera, adica dezgropasera, scheletul unui caine ce pazise cândva curtea institutie, devenisera prietene la catarama, insa uneori erau pe unde separate, ca acum. Kimi visa la Akane, in timp ce Lenka, uitând deja de ce ar fi putut face trilul in bucatarie, se chinuia sa afle mai multe despre carte. Dar nu îndrazni sa mai practice vreo vraja. Unele ii dadeau motive de îngrijorare. Erau mult mai lungi decât cele vazute de ea pana atunci si sunau a pacte. Asta însemna ca putea fi o carte de magie demonica, magie ce facea legatura cu Universul Mort. Nimic nu trebuia sa intre sau sa iasa din acel tarâm cumplit. Dar tronul nu venise de-acolo, caci cei ca el puteau fi gasit la granita padurilor cu deserturile. Absorbita de carte, nu simti trecerea timpului si fu surprinsa sa constate ca soarele se ascunsese dupa linia orizontului, lumina provenind de la o lampa agatata de tavan. Tema la Leacuri! Uitase complet.
- Doua saptamâni n-ai dat pe la ora, iar data trecuta ai spus ca ti-a fugit proiectul, ii aminti Kimi, necrutatoare. Acum ce scuza mai ai?
i-a explodat, raspunse Lenka, dând din umeri. Daca e nevoie, demonstrez.
-Nu cred ca-ti va cere cineva asta.
Lenka era legendara in domeniul exploziilor. Fusese singurul elev din istoria scolii capabil sa arunce in aer trei sali de clasa si doua bai. Incredibil ce putea face amestecarea solutiei pentru geamuri cu niste lichide colorate pe sticlele carora scria "Nu pune mana. Efecte periculoase"! A doua zi, profesorul de Leacuri înghiti foarte usor minciuna ( una dintre clasele distruse fusese a lui) asa ca, dupa ora, toata lumea era intr-o dispozitie excelenta.
i-e prima data când nu ne da teme, zise Lenka, foarte vioaie.
- Cred ca ii era frica sa nu-ti faci tu tema, comenta Kimi, apoi îsi dadu ochii peste cap. Mai bine. Ma saturasem de sadit rosiii alergatoare. Numai înghetate stau in ghiveci.
Tot distrându-se pe seama rosiilor, ajunsera la dulapuri. Lenka se pregatea sa-l deschida pe-al ei, când cineva o trase de brat, lipind-o cu spatele de peretele opus. Nu mai era nimeni pe coridor, cu exceptia lor si a ultimelor persoane pe care voia sa le întâlneasca.
- Am crezut ca ai disparut de pe lumea asta dupa ce-ai facut ieri, maria Zarini, cu fata mov. Si stiu ca tu ai fost cu apa, adauga pentru Kimi, care nu-si putu retine un chicotit.
- Ce spui de o confruntare, doar noi doua? sugera Lenka.
Poate n-o ajuta magia, dar putea face pe "pisica" la nevoie.
- Cred ca am alta idee, spuse Zarini rautacioasa. Daca scoateti un sunet, n-o sa va puteti nici macar tari pana la cabinetul medical.
Fiind înconjurata din toate partile, cele doua o urmara pe rivala lor. Kimi arata destul de vesela, ca si cum ar fi fost într-un joc, in comparatie cu prietena sa, care era departe de a zâmbi macar. Zarini mergea spre un anumit loc, cunoscut deja uneia dintre ele. Bezna pivnitei fu alungata de lumina unei prepelite albe (corbul era ceva mai demn) si coborâra toate. Lenka simti un nod in gat. Daca stiau despre carte? Si o mai si luase in geanta, de teama sa nu scotoceasca cineva prin camera. Directorul le vorbise prima ora si le jurase solemn ca, daca punea mana pe pacatosul care adusese tronul, îl trimitea la neamul monstrului sau, la alegere, se muta cu Bizoni, câinele ce pazea curtea. Parca ii mai veni inima la loc, cel putin pentru moment, in clipa in care Zarini, ajutata de doua colege, împinse o catedra culcata. Se aflau departe de locul in care descoperise cartea. Sub catedra se gasea o trapa ce fu ridicata cu usurinta, iar celelalte eleve le împinsera pe ea si pe Kimi înauntru, pe niste scari, într-un întuneric deplin. Auzindu-le râzând si banuind ce planuiau, Lenka se întoarse, preferând sa se bata cu ele, dar, odata închisa, trapa nu mai putu fi deschisa. Totusi, încerca. Împinse cu toata forta de care dispunea, fara a reusi macar s-o clinteasca. Probabil trasera catedra la loc.
sulita Iadului pieritoare,
Mareata flacara ucigatoare.
Nu ar fi trebuit sa stie aceasta vraja, dar nu se putu abtine sa nu cotrobaie printr-o carte de groaza interzisa minorilor când avusese ocazia. Din mâinile ei tâsni o sulita arzânda, cu vârful de jar, insa nu reusi decât sa îngereasca trapa. Lumina unui paun (cu coada de purcel, spre jena lui) alunga bezna si dezvalui unde se aflau. Erau intr-o camera destul de îngusta, in care singurul obiect consta intr-o statuie putin mai mare decât un cal. Reprezenta un animal cu cap de acvila si membre anterioare sub forma de gheare, restul era trupului fiind de leu, iar pe spate i se odihneau doua aripi enorme. Penele si blana ar fi fost placut la atingere, daca n-ar fi fost sculptate din piatra. Faptura dormea cu botul pe labe sau, mai bine spus, pe gheare, amintind de un caine.
- Cum naiba iesim? izbucni Lenka, lovind coada statuii.
- Ne va gasi cineva, încerca Kimi s-o linisteasca.
- Cine? N-a mai intrat nimeni aici de zeci de ani. Daca strigam nu vom fi auzite pana sus sau, daca din întâmplare, ne aude vreun elev, va crede ca suntem fantome.
Rosti cu respect cuvântul "fantome". Erau scursuri ale Universului Mort, ce-si jeleau trupul decedat, insa cele stabilite in pod se dovedira a fi neîntrecute in bântuirea si enervarea directorului , depasind boacana oricarui elev. Dar nici macar fantomele nu coborau pana acolo si, la cum o stiau pe Zarini, n-aveau sa mai vada lumina zilei vreodata. O poveste conform careia li s-a acrit de scoala si au plecat in lume, si gata! Într-un colt se gasea scheletul firav al unui soarece, ceea ce însemna ca nu exista alta cale de iesire. Kimi se sprijini de un perete, cu bratele încrucisate.
- De ce nu folosesti cartea?
Cu o scurta ezitare, Lenka scoase din geanta cartea, a carui coperta batea spre albastru in lumina pasarii, ce se reflecta in jumatatea de sfera. Nu-si mai facea griji ca vrajile puteau fi periculoase. Decât sa ramâna ca un faraon in mormânt, mai degraba risca. Dadu cu grija paginile, punând cartea pe spatele statuii. Stralucirea paunului pâlpâia, poate si din cauza ca tot încerca sa-si manânce coada, dar ii oferea destula vizibilitate. Vrajile care provocau explozii nu mergeau, caci le-ar fi cazut tavanul in cap. Si nici cele cu inundatii, nisipuri miscatoare sau invazii de ghinde, ce-o mai fi însemnând si asta. Din nou, cartea paru sa-i citeasca gândurile si se deschise larg la o vraja destul de dubioasa.
- Ce-ai gasit? se interesa Kimi, venind lânga ea.
-Nu sunt sigura, murmura Lenka. S-ar putea sa tina.
Citi de câteva ori cele doua rânduri, pentru a fi sigura ca nu se încarca, si îsi ridica privirea spre statuie.
- Miracol de suflare,
Nefiinta cu viata muritoare.
Câteva clipe nu se întâmpla nimic, apoi sculptura tresari. Un val de auriu o strabatu de la cioc pana in vârful cozii. Penele devenira albe si blana galbuie, iar un ochi galben, ca de pisica, se atinti asupra celor doua fete.
- Cu ce va pot ajuta, le întreba cu o voce catifelata.
-...vorbesti? facu Lenka, cu gura cascata.
Grifonul îsi dadu ochii peste cap. De ce toti întrebau asta când învia o statuie? Pe de alta parte, Kimi îl privea fascinata. Mereu admirase fiintele mitologice.
- Daca nu va deranjeaza..., începu timida, am vrea...adica daca binevoiti...
- Ne poti scoate de-aici? zise Lenka direct.
Acum ca ii trecuse socul initial, era nerabdatoare sa vada roadele vrajii. Grifonul cerceta tavanul, apoi se ridica in picioare, cu gatul întins.
- Si unde vreti sa va duc?
- Departe, spuse Kimi, in lumea ei. Peste ape si munti.
- Atunci urcati.
Atât ii trebui. Dintr-un salt fu pe spinarea lui. Lenka n-o urma, punând cartea in geanta. Nu la asta se gândise ea, dar, înainte sa apuce sa-si exprime dezacordul, prietena ei o apuca strâns de mana. Se trase înapoi, insa, batând din aripi, grifonul sapa in tavan cu ghearele, ridicând-o in aer. Neavând alta cale, se agata disperata de piciorul lui si Kimi o ajuta sa urce in spatele ei, înainte de a se prinde si ea de firele de blana lungi de pe portiunea unde se împletea cu penele. Iesisera din încaperea subterana si plutea prin pivnita. Instantaneu, animalul înaripat se repezi spre usa, facând-o praf, si se avânta pe coridor. Elevii se lipeau de pereti pentru a-i face loc, toti cu expresii terorizate. Câtiva profesori asistara la cursa, mult prea uimiti ca sa încerce ceva. Dupa câteva cotituri, grifonul ajunse in sala de intrare. Trecu pe sub candelabru, facând cristalele sa se legene in urma curentului, si se napusti spre usi cu ciocul auriu deschis. Din gâtlej ii tâsni o raza de un albastru orbitor, ce distruse frumosul lemn. Izbi usile arse, provocând o avalansa de aschii înnegrite, si se ridica spre cer. Biroul se smuci in lant, latrând si dând din coada. Tinându-se strâns de mijlocul lui Kimi, Lenka privi cum dulaul ramase in urma, împreuna cu domeniul scolii. Directorul avea s-o jupoaie de vie pentru asta! Închise ochii o perioada, rugându-se ca aterizarea sa fie blânda. Dupa un timp ii deschise din nou. Oricâta groaza i-ar fi pricinuit înaltimea, trebuia sa admita ca peisajul parea desprins dintr-o poveste, sau dintr-un vis. Norii erau atât de aproape, încât ii dadeau senzatia ca, daca ar fi ridicat mana, i-ar fi atins. Soarele stralucea puternic, razele sale mângâind penajul si blana "calului" lor, desi Lenka era de perete ca "o cam batea in cap". Îsi învinse teama si privi in jos. Tocmai trecusera peste suprafata limpede a unui lac si se aflau deasupra unei paduri întinse. In ritmul asta, într-un sfert de ceas erau la ocean.
- Te poti opri, i se adresa ea grifonului.
mi-ati spus sa va duc peste ape si munti, si asta voi face, raspunse el, studiind cu pofta un porumbel care-si schimba imediat directia.
Cu alte cuvinte, nu se va opri decât dupa ce strabateau zeci de tinuturi. Kimi nu se arata prea deranjata.
- Se mai vede scoala?
-Nu cred, zise Lenka, terminata. Trebuie sa coboram, Kimi. Daca ne duce prea departe, ne va lua luni sa ne întoarcem.
Prietena sa se bosumfla, dar încuviintara din cap. Nu fara regret.
- Bine, dupa tine.
- Poftim? Tu prima.
- Hai, Lenka, suntem vrajitoare, putem zbura.
- Atunci de ce n-o faci tu? replica Lenka.
- Pai....am cam uitat cum se face, recunoscu Kimi.
- Sau ai lipsit de la lectie?
-Nu îndrazni sa ma acuzi pe mine, se enerva ea. Nici tu n-ai fost la ora. Nu atunci i-ai lipit pisica lui Zarini de hornul scolii?
Cealalta se încrunta, insa nu putea nega asta. Si stia ca, ciondanindu-se, pierdeau timp pretios. Simtind ca i se opreste inima in loc, se uita la padurea de dedesubt. Grifonul prinsese un curent de aer bun si, cu putin noroc, puteau sari dintr-un copac. Pana sa-si faca putin curaj pentru "cascadorie", Kimi îsi trecu un picior peste spinarea galbuie si se arunca. Lenka încerca s-o apuce, tipând dupa ea, dar nimeri in gol. Sa se desparta era ultimul lucru pe care-l voia, asa ca, tinându-si respiratia, sari si ea. Cazu in frunzisul unui copac, zgâriindu-se si întepându-se in ramuri, abia apucând sa se agate de o creanga mai zdravana. Se legana putin si îsi dadu drumul pe pamânt, aterizând in picioare. Hainele ii erau rupte, fata si mâinile zgâriate, dar macar avea geanta. Bine ca nu i se agatase prin pom, desi habar n-avea de ce o pretuia atât de mult. Acum tot ce-i mai ramasese de facut era s-o gaseasca pe Kimi si sa spere sa ca nu va atrage atentia vreunei lighioane flamande.