Astrul Trandafirului Albastru

[BloodyInnocence]

ma bucur ca inca mai citeste cineva aceasta poveste:) chiar aveam impresia ca a fost uitata. uite si continuarea. sper sa iti placa.

-Ce se intampla maine, Angelique? O intreb eu avand un sentiment rau prevestitor.
Angelique isi lasa privirea in jos, evitand sa ma priveasca direct in ochi.
-Nu te astepti sa traiesti dupa lupta de maine, nu? Vrei ca eu sa fiu printre supravietuitori si singurul supravietuitor al clanului, de aceea mi-ai dat aceasta sticluta, afirm eu folosind un ton precaut, fara nici o inflexiune deoarece nu doream sa o acuz sau sa o fac sa se simta prost.
Sunt atent la fiecare schimbare, miscare pe care o face, sa vad daca intr-adevar am dreptate si dupa modul in care se joaca cu sticluta imi dau seama ca am ghicit. Este nelinistita si se chinuie sa gaseasca un motiv, ceva plauzibil care sa ii sustina actiunile insa nu gaseste nimic. Recunosc, nu o mai iubesc, dar in nici un caz nu ii doresc moartea si asta in mare parte din cauza ca o sa doara si o sa ma doara foarte tare daca ea va muri. Acum ca ma gandesc mai bine, nu pot spune ca ceilalti imi sunt indiferenti dar moartea lor nu m-ar afecta prea tare, pot spune chiar ca majoritatea sunt foarte dispensabili, insa Angelique si Frederic sunt familia mea, singura familie pe care am cunoscut-o si care a ramas cu mine de-a lungul anilor in timp ce totul in jur se schimba iar noi am ramas la fel, tin la amandoi. Nu vreau sa imi petrec restul eternitatii singur, deja ma cuprinde disperarea numai la gandul ca as putea sa imi petrec restul vietii singur, dar normal ca nimic nu se vede pe chipul meu nimic, ai crede ca este sculptat din piatra nu facut din carne umana.
Intr-un final o aud pe Angelique cum ofteaza, pregatindu-se sa spuna ceva.
-Wolf... nu stiu ce se va intampla maine, pe cuvant, nu stiu, dar este important si am un sentiment rau in legatura cu lupta. Tin minte ca si Louis a fost la fel in noaptea in care mi-a dat sticluta. Mi-a spus ca era un dar de la Cedric pentru invatacelul sau. Erau foarte apropiatu, tin minte ca la cateva zile dupa ce m-a facut, Cedric l-a vizitat. Este o persoana incredibila, Wolf. Face parte din Cei Vechi, primi vampiri. Este atat de batran... spune ea cazand intr-o stare de vis in care nu puteam sa o urmez. Mi-a povestit anumite lucruri... aici se opreste pentru cateva minute pentru a-si regasi glasul deoarece devenise foarte ingrijorata si simteam si frica venind dinspre ea atunci cand incepuse sa povesteasca despre el si s-a lasat coplesita de sirul amintirilor.
„Frica? De ce sa ii fie teama de creatorul lui Louis? Este ceva ce ar trebui sa stiu in legatura cu el? Cat de infricosetor poate fi?” ma intreb eu incercand sa ghicesc cate ceva din personalitatea si felul de a fi al acestui Cedric.
-Eu nu am baut, zice ea serioasa. In mare parte din cauza ca imi era teama si inca imi mai este, desi pare prietenos si manierat, un adevarat gentleman sa stii ca nu este, in cazul lui aparentele se inseala amarnic. Este prietenos doar cu copiii sai iar cu cei din afara se poarta foarte rece. Pe mine nu m-a suportat niciodata si mi-a spus ca eu o sa ii cauzez moartea lui Louis si cateodata stau si ma gandesc incercand sa imi dau seama daca nu a avut dreptate... Eh, nu conteaza, spune scuturandu-si capul, sunt sigura ca tu te vei descurca.
-Vrei sa beau sangele acum, aici? O intreb eu serios.
Mi-a starnit curiozitatea si doresc sa aflu mai multe despre acest vampir. Stiu ca singura cale de a afla este de a bea acel sange.
Imi intinde sticluta si da din cap intr-un mod care afirma ca „da, vrea sa beau sangele in acea clipa”. Nu imi este teama de ceea ce o sa se intample dupa ce savarsesc acel act. Daca imi va oferi mai multa putere, chiar nu imi pasa de consecinte. Sunt obsedat dupa putere, aceasta este slabiciunea mea, dar nu cred ca este chiar o slabiciune ci mai mult o dorinta avida de a trai cat mai mult. Legea junglei domneste in aceasta lume care poarta manusa aparentei de civilizatie iar acea lege zice ca cel puternic traieste in timp ce cel slab moare, deci cu cat voi fi mai puternic cu atat voi fi mai periculos. Nu reprezinta o slabiciune, cel putin nu atata timp cat stiu sa ii joc pe ceilalti pe degete in asa fel incat sa ies eu castigator de fiecare data, insa mai am multe de invatat, recunosc. Din fericire, sunt un elev bun, invat repede. Consecintele acestei puteri nu le pot ignora, cu cat devin mai puternic cu atat imi pierd locul de sub soare, interdictiile devin mai puternice si incep sa ii apartin intunericului din ce in ce mai mult, dar nu imi pasa. Poate sunt un pic nebun, dar pe cuvant nu imi pasa, asa ca atunci cand ma vad cu sticluta in mana nu ezit nici o fractiune de secunda in a o desface si a da pe gat tot continutul ei. Angelique se uita uimita si putin speriata la mine, asteptand ca ceva ciudat sa se intample, numai ca nimic nu s-a petrecut.
-Te simti diferit? Ma intreaba.
-Nu.
Dar am vorbit prea devreme. Un foc a inceput sa arda in interiorul meu. Durea ingrozitor, de parca trupul me respingea sangele celuilalt vampir, de parca doua popoare se luptau pentru suprematie. Cum se poate asa ceva? Atat de puternic sa fie acel sange incat sa poate sa ma controleze? Si apoi de parca asta nu a fost de ajuns simt o prezenta de o putere uimitoare si dupa cate vad o simte si Angelique pentru ca se uita de-a dreptul terifiata la usa, de parca se astepta ca in orice moment sa apara trupele inamice in usa si sa ne omoare. Nu dureaza mult si observ ca usa se deschide incet, iar in aceasta isi face aparitia un tanar, un copil in jur de saisprezece ani cu parul lung, saten si ochi de gheata care parca ma ard. Parca ei sunt vinovati pentru focul ce arde acum in venele mele, ei il intretin. Acei ochi albastru nu ii acorda nici o atentie lui angelique care sta impietrita, ci se uita direct la mine cantarindu-ma de sus pana jos si apoi oprindu-se la ochi mei negri incercand sa intre in capul meu, in mintea mea sa vada ce gandesc, ce simt.
-Cedric... sopteste Angelique dupa care in secunda urmatoare dispare, strecurandu-se pe langa acesta.
El nu da nici un semn ca i-ar fi constientizat prezenta in incapere.
Spre rusinea mea recunosc ca mi-e frica, este o persoana care numai frica si teroare iti poate inspira, desi pare tanar, modul in care ma tintuieste cu privirea il tradeaza, ii tradeaza anii.
-Tu nu esti Louis, afirma el foarte intrigat.
Bineee, deci nu stie ca Louis este mort, dar cum se poate asa ceva? Din cate mi s-a spus moartea unui copil este coplesitoare si oribila, doare mult mai rau decat daca te-ar fi obligat cineva sa iti tai singur picioarele. Sa ii spun eu adevarul? Ce imi va face da ii zic ca scumpul lui copil a murit acum multi, multi ani? Din fericire pentru mine nici nu trebuie sa ii spun nimic.
-Este mort, nu-i asa?
-Da.
Pentru o secunda am impresia ca vad o tristete nemarginita in ochii sai, dar nu pot sa fiu sigur deoarece masca de gheata isi ia locul de drept pe chipul sau. Cateva minute trec intr-o liniste mormantala, apoi de parca si-a adus aminte in ce an este, se uita la mine, prezentandu-se ca un adevarat gentleman. Singurul lucru pe care nu il face este sa intinda mana sa dam mana. Nu stiu care este faza cu acest act, dar vampiri evita contacul cu alte fiinte de fiecare data cand au aceasta posibilitate.
-Scuza-mi manierele. Eu sunt Fabrizio del Firenze sau mai bine spus, Cedric.
-Ti-ai schimbat numele... zic eu nedandu-mi seama ca am vorbit.
-Da. Este necesar atunci cand esti atat de batran ca mine, plus eram in Italia, un nume ca Cedric ar fi atras atentia.
-Si cum ai ajuns aici atat de repede? Intreb curios.
-Cati ani ai baiete? Ma intreaba ignorandu-mi complet intrebarea.
Este atat de ciudat sa aud cum imi spune „baiete”, mai ales ca eu am douazeci si doi de ani, iar cel care sta in fata mea are cel mult optisprezece. In mod normal nici nu i-as acorda atentie unui asemenea specimen, insa cel care sta in fata mea cu siguranta nu imi este inferior ci superior.
-O suta cincizeci si sapte de ani.
-Cati ani ai avut cand te-a transformat?
-Douazeci si doi.
-Esti tanar si totusi simt o putere venind din adancul sufletului tau care ma incanta, o sa ai un destin plin de pericole si maret, toata lumea se va teme de tine si iti va cunoaste numele, presimt. Esti copilul lui Louis?
-Nu. Sunt copilul lui angelique.
-Oh... inteleg, spune el putin dezamagit. Maine este ultima lupta, nu?
Este ciudat, este mai mult decat ciudat dar nu gasesc cuvintele potrivite pentru a descrie aceasta atmosfera in care noi doi discutam. De cand a deschis gura nu am vazut nici o emotie pe chipul sau. Eu credeam ca sunt o statuie ce nu poate fi citita, dar adevarul este ca palesc in comparatie cu adevaratul maestru care din cate stiu eu poate a inventat aceasta atitudine si care sta chiar la cativa pasi de mine.

-Stiu ca ma repet, insa trebuie sa intelege-ti ceea ce simteam si cu ce intensitate simteam frica si respectul inspirat din aceasta teama, fac eu o pauza sa le povestesc celor cativa vampiri din jurul meu.

-Da.
-Nu vei participa, afirma el simplu.
-Poftim? Tip la el nevrand sa aud ce spune pentru ca ceea ce exprima era blasfemie pentru urechile mele si o pata neagra pe onoarea mea.
-Nu vei participa, repeta el. Daca te implici o sa mori.
-Esti de partea italienilor, zic eu cu un ton acuzator.
Mai lipsea si sa il imping cu degetul si masca mea era compromisa pentru totdeauna, dar ma enervasem. Nu puteam sa concep un asemenea lucru. Eu sa dezertez? Eu?!
-Nu. Nu m-am implicat in aceasta lupta fara sens. Crede-ma, eu si ceilalti care sunt ca mine, nu dam doi bani pe certurile voastre infantile. Sunteti amuzanti si ne place sa va privim, dar mai mult de atat nu ne bagam. Si maine va fi macel. Pentru prima oara in istoria noastra, a celor vechi, Nephilim se va implica in aceasta cearta care a durat mult prea mult pentru gusturile lui si din pacate pentru tabara ta este de partea italienilor. Personal, nu consider ca este o alegere inteleapta, insa i-ati omorit copilul si vrea razbunare. Angelique stie, insa nu ii pasa, din punctul ei de vedere, ea si-a facut treaba. Vladimir este mort, Petru va supravietui...poate, nu stiu sigur. Floris nu va avea voie sa participe si va fi trimis departe, tu daca vei participa vei muri.
A spus toate aceste lucruri cu un ton impersonal, rece de parca ar fi vorbit despre vreme, dar nu, nu este corect sa spun despre vreme pentru ca aceasta este imprevizibila insa el este foarte sigur ca asa se va intampla, ceea ce ma face sa ma intreb daca nu cumva are o putere speciala care ii ofera aceste informati. Si apoi pe acelasi ton, raspunzandu-mi la intrebarile nepuse continua sa argumenteze anumite lucruri.
-Daca esti destept o sa ma asculti, nu am ajuns la aceast varsta fiind nesabuit si o sa vezi peste vreo cinci, sase sute de ani ca o sa fi exact ca mine.
-Cum ai ajuns aici asa de repede? Il intreb eu din nou, amintindu-mi ca a zis ca sta in italia.
-Doar nu crezi ca am venit din Italia, nu?
Un zambet ii aparu pe chip, insa nu patrunse si acei ochi inghetati in timp cu care continua sa ma priveasca.
-Pai...
-Naivitate, nu ai plecat inca? Intreaba el vorbind de unul singur. Imi place sa privesc cum va luptati intre voi, asa ca sunt aici de cateva zile bune anticipand o lupta pe cinste. Nimic nu intrece o lupta intre doi vampiri egali.
-Angelique de ce nu a stiut?
-Pentru ca nu am treaba cu ea. Este penibila. Ea si cu restul familiei du Solei.
A zis asta cu atata dezgust si scarba incat un marait l-a intrerupt, un marait care a pornit din adancul meu, din cauza ca ma simteam jignit. Eu eram capul acelei familii in ciudata faptului ca Louis, creatorul lui angelique, a intemeiat-o. Nu pot sa il las sa imi insulte familia in acest mod. Asa ceva este inadmisibil!
-Angelique este mai aproape de tine decat sunt eu, soptesc printre dinti, amenintator asteptand un singur semn ostil care sa imi declanseze canii sa iasa la iveala, insa el continua sa stea degajat in cadrul usii.
-Poate, dar ea a ramas bloacata in trecut. Nu am stiut ca Louis a murit deoarece el a oprit legatura dintre noi in ideea ca daca acesta este capturat si torturat eu sa nu ma simt chinuit si automat obligat sa il ajut. Cu trecerea timpului durerea cauzata de golul ce mi l-a lasat in inima s-a atenuat si atunci cand a murit eu nu mi-am dat seama, am crezut atunci cand nu am mai auzit vesti de la el ca pur si simplu a disparut. Ma asteptam ca angelique sa vina la mine. Am chemat-o, dar nu a venit, ordinul meu nu este atat de puternic pentru aceasta. Este blocata gandindu-se numai la Louis si cum poate sa faca sa ii indeplineasca dorintele. Tu, in schimb, esti altfel. Simt dorinta pentru putere pe care o emanezi. Te pot ajuta sa devi si mai puternic, trebuie doar sa vi cu mine, zice el cu o flacara ce incepuse sa ii arda in privire.
-Vin cu tine pentru ca mi-ai facut o oferta pe care nu o pot refuza, dar nu pot pleca azi. Maine ma duc pe campul de lupta si am de gand sa lupt si sa traiesc. Daca ma vei astepta bine, daca nu, iarasi bine.
-Imi placi, baiete. Ai tupeu.
Si cu asta a disparut la fel cum a aparut lasandu-ma sa ma gandesc la ceea ce s-a petrecut in aceasta seara. pentru prima data de cand am baut sangele imi dau seama ca acel foc care ma ardea din interior incercand sa iasa afara s-a stins, dar nu stiu nici cand, nici cum, insa am impresia ciudata ca Cedric sau mai bine zis Fabrizio del Firenze a facut ca focul sa se stinga doar ca nu pot sa fiu sigur si nici nu stiu daca vreau cu adevarat sa stiu asa ceva.
Nu m-am mai dus la petrecere in aceasta seara pentru prima data in o groaza de ani simt nevoia de a dormi, de a ma odihni si asta fac. Nici macar nu m-am hranit, nu mai simteam nevoia in aceasta seara pentru sange. Asa ca am adormit, uitand de Angelique, uitand de Louis, dar in special uitand de Fabrizio del Firenze, cel care mi-a dat peste cap viata, inca o data sau poate eu sunt vinovat pentru asta pentru ca am baut sangele lui?