Asa m-am schimbat

[Suki]

Buna! In sfarsit capitolul nou. Pacat ca nu e odata pe saptamana da na...

• Descrierea
  Imi place, e destul de ok din punctul meu de vedere e foarte buna. Imi place ca ai descris nu numai hainele ci si sentimentele Sakurei. Asta chiar e foarte bine.
  
• Naratiunea
  Pot sa zic ca imi place, nu e deloc grabita si e in abundenta. Actiunea din ea nu fuge de tatari sau rusi, ceea ce e foarte bine. Ai reusit sa relatezi in naratiune fiecare parte din scena.
  
• Dialogul
  Ei bine, e putin sec alocuri. Nu prea stiu de ce insa in mare parte mi-a palcut. Sti ca stiu ca poti mai bine asa ca te straduiesti si iti iese.
  
• Idea
  E originala, eu una nu am mai intalnit-o insa poate sunt altii care au mai citit asa ficuri si li se pare folosita insa din punctul meu de vedere e originala. Cred ca baietii aia o sa aiba niste cosmaruri noptile astea pana pui continuarea...
  

Sa sti ca nu mi-a placut aluzia facuta in legatura cu capitolul anterior. Am lasat comentariu insa a fost sters. Prebabil era spam:-? Da nu mai stiu. Pune repede nextu ca ma plictisesc si ma supar ca am impresia ca renunti la fic si asta chiar nu imi place sa stiu. Asa ca posteaza cat de des poti...

[Vir]

Am terminat si capitolul sase si m-am gandit eu asa sa il postez...Sper sa va placa si sa aveti in vedere ca sfarsitul l-am facut fiind racita:(
Si sa nu uit acest capitol il dedic lui Letty:X...stie ea de ce...:))

Cap 6:Am plans cat pentru o viata

Dormeam linistita pe patul pufos al lui Sasuke imbalsamat cu parfumul lui deosebit ce mi-a gadilat simturile toata noaptea. La un moment dat ochii mei s-au deschis si au inceput sa vada camera lui Sasuke inecata in ceata. Am mai clipit delicat de cateva ori pana cand imaginea a devenit curata ca lacrima. Simt cum langa corpul meu era un alt trup care respira adanc si ritmat. Ridic capul si observ ca am fost cuibarita langa Sasuke. Brunetul ma cuprindea langa el cu mana dreapta si parul lui negru era in contrast cu perna alba ca spuma laptelui. Ma ridic cat de atent puteam ca sa nu-l trezesc si ma duc spre baie. Parul meu inca era prins intr-un fel de coc. Il desfac si raman uimita de cat de frumos era aranjat. Imi fac jumatate din rutina de dimineata si ma imbrac in blugii care erau uscati si camasa care avea nasturi noi. Ma indrept pe scara catre bucatarie unde o vad pe Hana cum gatea diverse mancaruri si deserturi cu miros imbietor. Ii dau un vesel “buna dimineata” si o intreb daca pot ajuta. Aceasta a zis ca daca stiu cum sa o ajut, sunt bine venita. Pentru ca aveam o oarecare pricepere, m-am apucat de treaba.
In cuptor tocmai pusesem doi cozonaci, care acum imprastiau in bucatarie o atmosfera dulce de Craciun. Pe aragaz se facea o ombleta facuta de mine, iar Hana se pregatea sa puna pe foc o alta oala cu mancare. Chiar daca erau foarte multe lucruri care nu isi aveau locul pe mesele pe care gateam , era destul de ordine. Hana in ciuda varstei destul de inaintate, mie mi se parea o femeie extraordinara. Si in timp ce-i multumeam pentru camasa si din vorba-n vorba, Sasuke soseste fix cand aranjam masa. Hana ii spuse:
-Buna dimineata! Sasuke, stii cat de indemanatica e fata asta la bucatarie si pe deasupra mai e si simpatica, nu crezi?
Eu asteptam destul de crispata raspunsul, dar Sasuke nu a facut decat sa stea cateva minute cu privirea atintita spre Hana fara sa exprime nimic, dupa care s-a dus sa deschida geamul.
De ce ma mai miram? Asa era Sasuke de cand il cunosteam. Mereu nu dadea raspuns daca nu avea rost sa isi spuna parerea. Deobicei cand nu zice nimic eu cred ca nu se mai deranjeaza sa spuna “nu ma intereseaza”. Oricum, ne-am asezat la masa si dupa ce am ajutat-o pe Hana cu vasele, mi-am luat la revedere, i-am multumit Hanei inca odata si am pornit spre casa. Mult mai atenta prin ce cartiere ma duc si mult mai atenta pe langa cine trec, mergeam sfios spre casa. Afara inca erau troiene mari si imaculate. Chiar daca nu ninsese prea mult era un strat destul de mare de zapada peste tot. Oriunde priveam in jur, vedeam copii cu obrajii ca focul, alergand si tavalindu-se prin plapuma alba. Eu nu faceam decat sa merg si sa privesc drumul si respiratia care in contact cu aerul rece forma un abur care se impleticea gratios cu aerul formand o imbratisare in care aburul era cufundat disparand incetul cu incetul. Intr-un sfarsit ajung in casa goala, bineinteles. Ma dezbrac de acele haine si le arunc direct in cosul de rufe schimbandu-ma in niste colanti trei sferturi gri si un tricou roz cu modele negre. Imi cufund picioarele in niste papuci pufosi albi si imi tarasc pasii pana in bucatarie. Imi fac foarte multa ciocolata calda si ma asez pe fotoliu langa geam. Am pus niste muzica si priveam peisajul inghetat. Zapada formase un basm rece pe langa crengile de gheata ale copacilor care nu mai gazduiau imnurile pasarilor viu colorate. Chiar daca era un peisaj intepenit exprima curatenie si pace. Era exact de ce aveam nevoie, dupa ce era sa vad cum frumusetea adolescentei se poate termina intr-o secunda care ti se pare ca dureaza o vesnicie. Stateam si priveam, iar din cand in cand sorbeam din lichidul dulceag cu aroma imbietoare. Stiu doar ca am mai mancat cate ceva si apoi am sunat-o pe Ayame. Aceasta nu mi-a raspuns, dar nu mi s-a parut catusi de putin ciudat. Dupa ce m-am plimbat printre canale si am ascultat muzica, toata seara am avut maraton de filme: groaza si comedie. Mi-am facut un castron imens de floricele si am luat si ciocolata calda. Dupa vreo patru filme cred ca am adormit.
Incerc sa alerg, incerc sa alerg cu toata forta. Eram speriata si nu stiam de ce. Dar cand arunc o privire in spate vad un grup imens de mafioti pe urmele mele. Vreo douazeci de baieti cu briceaguri in mana. Cand ii vad incerc sa alerg si mai repede, dar picioarele devin grele ca niste bolovani. Incerc cu disperare sa le tarasc dupa mine dar degeaba. Cand ma uit din nou in fata il zaresc pe Sasuke. Un zambet imi apare in coltul gurii si il rog sa ma ajute. Acesta deschide bratele si ma asteapta sa vin. Dar picioarele mele erau tot la fel de grele si nu le puteam ridica. Tot incerc si incerc, iar atunci cand ajung la el ma tranteste in zapada si scoalte un briceag apropindu-se cu briceagul de fata mea, iar cu capul de pieptul meu. Respiram alert si nu puteam scapa din cauza mainilor si picioarelor care cantareau sute de tone. Se apropia din ce in ce mai mult pana cand…
-Ahh! strig disperata ridicandu-ma in sezut pe canapeaua din sufragerie.
Sub cap se odihnea perna mea pufoasa si eram invelita cu plapuma mea calduroasa. Televizorul mergea degeaba, floricelele erau peste tot pe podea, terminasem toata ciocolata calda, cana era pusa la intamplare pe jos, iar eu tocmai avusesem cel mai oribil cosmar. Respiram la fel de alert ca si in vis si priveam buimaca in jur. Ma uit la ceas si sar ca arsa, parintii mei trebuiau sa vina in mai putin de o ora. Ma ridic din pat si ma apuc sa strang covorul de floricele de pe jos. Iau vasul gol, si cana si le pun in chiuveta de la bucatarie. Imi iau perna, patura si le pun inapoi pe pat. Ma imbrac si imi fac rapid rutina de dimineata. Parintii mei sosesc parca anuntand ca ziua va fii plictisitoare. Nu prea am facut nimic pentru ca toata lumea avea cate ceva de facut. Numai eu mi-am pierdut timpul avand grija de existent mea.

O noua saptamana incepe. Nu credeam ca va fii cine stie ce dar trebuia totusi sa ma duc la scoala. Ce pot spune, a trecut ziua de luni, ziua de marti, pana vineri. Ayame nu ma mai sunase si deja imi faceam griji. Probabil o suparasem dar am hotarat sa astept sa vina ca sa putem lamuri lucrurile fata in fata. Saptamana trecuse…lin. Rasesem in hohote cu Hinata si TenTen, Sasuke si cu mine parca eram mai apropiati. Nu stiu ce imi daduse aceasta senzatie dar stiam sigur ca simt un magnet intre noi care ne apropie incet dar sigur, deveneam prieteni. La scoala nu am mai avut probleme si notele bune au curs fara oprire. Totul era prea frumos ca sa fie adevarat.
Sosise ziua de vineri, maine aveam sa ma duc la meciul baietilor, iar duminica dadeam petrecerea de Craciun. Ce putea sa fie mai frumos? Pentru ca incepuse vacanta, intr-un sfarsit, eu si Sasuke am decis sa nu mai ne intalnim pentru ca nu aveam de ce. Asa ca am profitat si am iesit la o plimbare prin basmul iernii. M-am imbracat si mi-am luat telefonul in cazul in care cineva vroia sa ne facem planuri pentru vacanta. Am pasit in atmosfera rece si am inceput sa-mi tarasc pasii lin peste zapada imaculata. Crengile copacilor dansau alaturi de o adiere inghetata, strazile erau pline de masini care mergeau mai incet ca de obicei, soarele era acoperit de norii de pe infinitul de argint, iar oamenii dadeau peisajului o tenta de miscare. Deodata aud cum telefonul suna isteric in buzunar. Il scot si raspund repede, era mama lui Ayame:
-Da, raspund eu vesel crezand ca Ayame va veni azi.
-Buna, Sakura, am o veste nu tocmai buna, spune mama ei cu voce in care se simtea puternic tristetea.
-Da, ce este? Spun eu destul de speriata.
-Pai, este vorba de Ayame, continua mama ei tot la fel de trista. De ultima oara cand ai sunat-o au aparut complicatii foarte grave. Si singura cale de a scapa de acestea era operatia. Dar in urma acesteia se puteau intampla doua lucruri: primul era ca Ayame sa isi revina si sa scape de tot, iar a doua, a doua era…sa moara. Si, continua mama ei aproape plangand, ea a fot operata si corpul ei nu…nu a fost destul de puternic sa supravietuiasca si…si…spunea mama ei plangand deja in hohote.
-Va rog linistiti-va! o rog eu desi aproape izbugnisem in plans.
Mi-a inchis nemaisuportand sa vorbeasca despre asta. Imediat ce am auzit tonul telefonului, o lacrima mi-a curs pe obrazul inghetat lasand o urma subtire. O singura lacrima a fost deajuns ca sa incep sa plang. Simteam cum pamantul imi fuge de sub picioare, era prima oara cand murea cineva cunoscut si eu aflam imediat. Sufletul era sfasiat in mii de bucati si imi venea sa plang la nesfarsit. Am inceput sa fug, sa fug cate de repede pot spre parc. Acolo stiam ca va fii liniste si ca nu voi fii deranjata, voi putea plange. Imi doream sa fiu mica si sa parintii sa-mi spuna ca Ayame este bine dar mai intarzie pentru ca are treaba sau orice altceva. Un suflet bland ca al ei parasise lumea pamanteana si urca spre cer, din pacate prea devreme. Picioarele alergau pe zapada din ce in ce mai repede, lacrimile imi udasera deja intregul chip, iar inima era zdrobita si confuza. Intr-un sfarsit picioarele mele pasesc in interiorul parcului. Imediat ce vad ca am intreat ma indrept rapid catre apa de la sfarsitul parcului. Acolo simteam ca trebuie sa ma descarc. Alergam fara macar sa vad daca dau peste cineva, dar cine ar fii in parc in mijlocul iernii? Doar eu si tristetea intiparita in suflet. In timp ce alergam vad pe cineva in fata. Parea a fii un baiat brunet cu o geaca neagra, dar nu ma interesa asa ca am trecut in fuga pe langa el, plangand in hohote. Dar nu apuc sa ma indepartez cinci metri de el si simt cum ma apuca de incheietura si ma intoarce spre el. Cand ii vad chipul raman uimita, nu imi venea sa cred ca era chiar el, era chiar Sasuke. Il privesc buimaca in timp ce el ma privea uimit. Eram foarte trista, iar el statea in fata mea parca intrebandu-ma din privire ce am patit. La un moment dat imi ia fata in palmele sale si ma intreaba ce s-a intamplat. Eu nu reusesc sa-I raspund, ci doar sa izbugnesc din nou in plans si sa-i sar in brate. Acesta ma strange la pieptul sau in timp ce eu plangeam cu lacrimi amare peste geaca brunetului. Eu eram trista, iar el era acolo sa ma tina in brate. Imi managaia spatele si isi trecea mana prin parul meu murmurand ceva, dar eu plangeam prea tare ca sa-l pot auzi. Am stat acolo ceva timp, in care el nu s-a oprit sa ma stanga in brate. Cand m-am mai linistit s-a uitat adanc in ochii mei si m-a intrebat ce s-a intamplat. Am inceput sa-i povestesc totul, dar cand am ajuns la propozitia „Dar Ayame a murit” pur si simplu ultimul cuvant nu l-am putut rosti. Dar nu a fost nevoie pentru ca Sasuke mi-a pus degetul pe buze si mi-a sters lacrimile inainte ca acestea sa ajunga la sfarsitul obrazului. Dupa ne-am asezat pe o banca, iar eu eram in bratele brunetului. Era tacut dar acum nu aveam nevoie de cuvinte ci doar de imbratisarea lui. A inteles asta si ma tinea in bratele lui in timp ce eu priveam in gol. Imi venea sa plang, dar prezenta lui imi oprea lacrimile si imi linistea sufletul. Am mai stat asa vreo ora in care el m-a tinut in imbratisare linistindu-ma pe deplin, apoi mi-am dat seama ca trebuie sa merg acasa. S-a oferit sa am conduca, iar eu am acceptat. Am fost tacuti tot drumul, desi in acel moment chiar nu aveam ce sa ne zicem. Inainte sa intru in casa, am mai sarit o data in bratele lui protectoare, iar el mi-a raspuns imbratisarii si inainte sa plece mi-a sarutat delicat fruntea. Avea niste buze moi care erau mult mai linistitoare decat orice altceva in lumea asta, iar cand acestea mi-au atins pielea am simtit un fior cald in tot corpul. Si daca cineva m-ar intreba care este cel mai magic lucru din lume, eu stiu care e: sarutul lui Sasuke.
Dupa a plecat, iar eu am intrat in casa si m-am indrepatat spre camera mea, cu imaginea lui in gand. Acolo m-am schimbat in pijamale si m-am trantit in pat ascultand muzica pana cand avionul spre tara viselor m-a luat la bord.

Sper ca e bun;;) Astept comentarii(muulte daca se poate)

[Vir]

Imi pare rau ca am intarziat asa mult, dar chiar nu am avut timp mai deloc si in plus vroiam sa postez si doua capitole...Oricum sper sa va placa...

Cap 7: O vacanta grozava

Soarele a inceput sa rasara sfios luminand imprejurimile. Inaintand pe bolta cereasca, incetul cu incetul ajunge si la fereastra mea revarsandu-si razele pe chipul meu obosit. Lumina blanda de rasarit a fost indeajuns sa ma deranjeze si sa ma intorc cu spatele spre fereastra. Desi aveam de gand sa ma mai odihnesc o vreme, m-am uitat alene la ceas. Era sa cad din pat cand am observat ca m-am trezit la timp ca sa pot ajunge la meci. M-am ridicat in sezut pe patul pufos si in gand mi-a aparut chipul zambind al prietenei mele. O lacrima mi s-a scurs pe obraz aducandu-mi aminte ca aceasta s-a stins. Nu voi uita niciodata momentul in care a venit in cartier si am devenit prietene, imi va fii foarte dor de ea. Apoi, in gand imi aparu chipul lui Sasuke. Acel chip plin de liniste si seriozitate, acel chip m-a facut sa-mi sterg lacrimile si sa continui ziua cu capul inainte. M-am indreptat spre baie si mi-am facut siesta de dimineata dupa care mi-am tarat picioarele spre dulap ca sa-mi aleg o tinuta. Am luat obluza mov cu modele gri si negre, un hanorac gri cu modele roz si negre, o pereche de jeansi negri la la care am asortat o bentita neagra, niste cercei de argint si un lantisor cu pandantiv stea de argint. Alegerea mea a fost mai neagra ca de obicei, totusi murise o prietena buna. Dupa ce mananc cate ceva, ma incalt, imi iau geaca si ies pe usa spre scoala zece. Afara era frig si la fel de multa zapada, care imprastia o atmosera racoritoare de Craciun. Dar eu aveam gandurile oriunde in afara realitatii. Eram purtata de valuri de tristete, melancolie, fericire si iubire. Cu fiecare pas facut pe plapuma imaculata gandurile imi zburau din ce in ce mai departe. Ajung cu picioarele pe pamant cand vad poarta scolii zece. Ma opresc sfioasa si imi astept prietenele si colegul. Ma gandeam daca sa le spun de Ayame, desi nu era o idee asa buna, mai bine le spuneam dupa meci si petrecerea de Craciun. Cand am luat hotararea si-au facut aparitia si cei trei si am pornit spre sala. Cand am intrat am observat o sala mare cu un teren pe masura. La capete erau portile, iar in lateral se aflau doua randuri de banci. Pana la inceperea meciului mai era ceva timp asa ca ne-am asezat oriunde am vrut, deoarece nu era mai nimeni. Dupa ce ne-am facut comode si am mai vorbit cateva minute, meciul era pe punctul de a incepe.
Cele doua echipe erau gata sa inceapa. Sasuke era centru, Naruto era inter dreapta, Neji era inter stanga, iar pe celelate pozitii mai erau niste baieti de a Xa pe care ii cunosteam doar din vedere. In cealata echipa nu vedeam o posibila amenintare, credeam ca baietii vor castiga usor. Meciul incepe, echipa lui Sasuke pleaca in atac si cu ocazia asta brunetul da un gol de toata frumusetea la care nu am putut sa ma abtin sa nu ii fac galerie alaturi de ceilalti spectatori. La fel ca si TenTen si Hinata eram foarte incantata, zambeam si urmaream jocul cu atentie. De cand meciul incepuse, scorul era in favoarea echipei brunetului cu majoriatatea golurilor marcate de Sasuke, Naruto si Neji. Pentru ca brunetul statea in fata, el coordona mai toate miscarile, ma uitam atat de atent incat puteam simti fiecare gest si gand al brunetului. Erau foarte priceputi, iar prima repriza a aratat asta, pentru ca s-a terminat douazeci si sase la nouasprezece pentru liceul nostru. Toti s-au asezat pe banci diferite odihninduse. Naruto ne cauta cu privirea pana cand ne-a vazut si ne-a zambind facandu-ne cu mana. In rest, Neji si Sasuke erau prea concentrati si nu au aruncat privirea dupa cine saluta Naruto. Am privit ciudat dar am inteles situatia fara sa comentez.
Arbitrul fluiera, iar cea dea doua repriza incepe. Totul era din nou in favoarea baietilor nostri. Golurile si jocul curgeau intr-un ritm alert. La un moment dat scorul devine egal, iar Sasuke se pregatea sa dea un gol. In acel moment vad cum un jucator il trage de umar si mana, iar brunetul cade serios pe pamant, izbindu-se puternic de acesta. Toata sala amuteste, iar eu privesc uimita scena care mi se derula in fata ochilor. Astept nerabdatoare ca brunetul sa se ridice dar nimic. Arbitrul deja il scotea pe acel individ de pe teren, dar Sasuke tot nu se ridica. Atunci sar de pe banca si urlu cu putere:
-Sasuke, ridica-te! Nu-l poti lasa pe asta sa distruga totul. Te rog ridica-te, stiu ca poti sa continui!
Atunci, usor dar sigur, brunetul se ridica. Printre suvitele negre asemanatoare cu penele gratiosului graur se zaresc ochii lui Sasuke in care se oglindea dorinta de a castiga. Un zambet imi acapareaza fata in timp ce jocul continua. Echipa liceului nostru primeste lovitura libera. Sasuke arunca la poarta si marcheaza. Atunci, eu impreuna cu ceilalti din sala aclamam bucurosi. Dupa alte cateva zeci de minute de joc, baietii castiga cu cincizeci si doi la patruzeci si sapte. Dupa ce primesc bucurosi vestea ca au castigat si ca vor reprezenta judetul se indreapta cu totii spre vestiar. TenTen si Hianta aveau niste treaba asa ca au plecat grabite, iar eu am ramas uitandu-ma cum sala se goleste incetul cu incetul. Apoi intepenesc in fata usii de la vestiar, asteptand parca ceva ce nici macar eu nu stiam cu exactitate.
Usile de la vestiar se deschid, iar de acolo ies aproape toti baietii cu exceptia unuia, cu exceptia lui Sasuke. Dupa ce i-am urmarit pe baieti cum ies din sala, am aruncat o privire prin vestiar. Sasuke era acolo si isi inchidea ghiozdanul. Isi ridica privirea intersectand-o cu a mea. Ne privim cateva clipe dupa care brunetul trece pe langa mine cu nepasare. Privirea mea ajunge in pamant, chiar credeam ca macar imi va multumi. Ma gandeam daca mai are rost sa cred putinele cuvinte pe care mi le rostise pana cand simt o rasuflare calda in apropierea urechii si aud doar un glas:
-Multumesc! imi spuse Sasuke incolacindu-si bratele pe langa trupul meu apoi atingand suav cu buzele pielea gatului meu sfarsind cu chipul in parul meu.
Ramanem asa cateva clipe in care imi dau seama cat de mult imi place sa-l simt langa mine, sa-i numar bataile inimii si sa-i dezmierd parul ravasit. Acele clipe in care ma tine in brate sunt magice si ma tin departe de lumea reala. Ma inchid intr-un univers nou unde totul se rezuma la noi si unde nu exista altceva decat sufletele noastre. Simt cum parasesc acel univers imediat ce bratele lui se indeparteaza de trupul meu. Ma mai priveste o data tinandu-mi chipul in palmele sale dupa care pleaca fara sa mai imi sopteasca macar un sunet. Raman intre vis si realitate pana cand imi dau seama ca trebuie sa plec acasa.
Dar ce sa fac, cine sa mai fiu cand eu nici macar nu stiu daca el tine la mine. Daca acest raspuns nimeni nu vrea sa mi-l dea, nu-l voi cere. Singurul lucru dupa care tanjesc este sa-l simt din ce in ce mai apropae de mine, sa-l simt mereu si sa ne pierdem timpul impreuna in acel univers gol in care suntem doar noi. Visele imi sunt naruite toata ziua, in care nu am mai facut nimic decat sa sper sa-l intalnesc pana la petrecere. Atunci imi dau seama ca nu am mai planificat nimic cu petrecerea asa ca insfac telefonul si il sun pe Naruto sa stabilim ce si cum. Sper sa iasa destul de bine. Chiar daca nu o sa fim toti macar sa ne distram. Asa mi-am pierdut eu ziua, stand, rasfoind, privind, ascultand diverse reviste, programe si melodii invartind telefonul si gandindu-ma cat de ciudate au devenit simplele zile de weekend. Am stat si m-am gandit in special la universul unde doar el si cu mine mai existam. Unde il simt din ce in ce mai aproape si unde ma simt insfarsit iubita. Am visat sa pasesc din nou pe acel univers pana am adormit cu el in minte.
A doua zi, m-am trezit destul de tarziu in jurul pranzului si cu o ora inainte de petrecerea de Craciun. Acolo vom fii toti: eu, Hinata, TenTen, Temari, Naruto, Neji, Shikamaru, Gaara si ar fii putut veni si Ayame. Dar ce ma face sa-mi sterg rapid lacrimile care erau aproape de a cadea liber pe chipul deja intristat era ca Sasuke va fii acolo sa reinvie universul in care as dori sa traiesc pentru eternitate. Ma gandeam cum ma voi distra, cat de bine va fii si cine stie cate alte lucruri minunate se mai pot intampla. M-am pregatit si am iesit pe usa cu ritmul distractiei in sange. Inima imi dansa de bucurie si pulsa fericire in fiecare minut.
Cand am ajuns la pizzeria la care aveam sa ne intalnim am ramas surprinsa si simteam cum bucuria paleste in timp ce tristetea isi face loc si se inghesuie in sufletul meu. Am vazut-o pe Ino la masa alaturi de prietenii mei. Mai nimeni de la masa nu radea, nici macar un zambet nu le lumina fata. Doar Ino statea si tot isi flutura parul in timp ce gura ei nu se oprea din trancanit. Puteam pune pariu ca vorbeste de cate concursurii de frumusete a castigat, bineinteles ca fara sa aduca in vorba ca mama ei a platit sume mari pentru acest lucru. Pun pariu ca vorbea si despre parul, ochii si corpul ei care dupa parerea tuturor prietenilor parintilor ei erau perfecte. Se vedea dupa ochii aproape inchisi ai prietenilor mei si dupa faptul ca isi sprijineau capul pe maini ca isi doreau sa nu fii venit. In acel moment, Naruto m-a vazut si m-a chemat langa ei. Se vedea ca s-a luminat si ca e bucuros ca poate voi scapa de trancanitoarea aceea. Am oftat si m-am asezat pe banca de la masa la care stateam si vedeam cum ochii blondei rasfatate imi arunca fulgere, puteam sa pun din nou un pariu pentru ca eram sigura ca ea nu vroia sa fur atentia celorlalti. Stiind ca nu ii va conveni m-am apucat sa-mi salut prietenii si sa le aduc aminte ca vacanta a venit si am pomenit si ceva de o partida de sanius.
Au inceput incetul cu incetul sa se lumineze si apoi am si comandat ceva, credeam ca nu va fii asa rau pana la urma. Si in plus, devenea din ce in ce mai bine, Sasuke sosise. Ce e drept, cu jumatate de ora intarziere, dar mi-am spus ca mai bine mai tarziu decat niciodata. Pentru ca nimeni nu vroai sa stea langa Ino, banca pe care statea ea si din pacate si eu era singura care mai avea un loc liber. De aceea Sasuke a fost nevoit sa se aseze langa mine. Nu am zis nimic ca sa nu dau nimic de banuit, doar TenTen si Hinata s-au uitat pe ascuns la mine parca spunandu-mi din priviri ca soarta tine cu mine. Dar nu s-a intamplat mai nimic pana la un moment dat. Tocmai ne adusese pizza si tot vorbeam noi acolo despre diverse si radeam si bineinteles ca vorbeam despre lucruri de care Ino nu mai auzise pana atunci. Si pentru ca nu mai putea sa fiarba in suc propriu a spus:
-Hei, Sakura, noua chiar nu ne plac glumele tale nesarate si ce tot trancanesti tu acolo.
-Oh, Ino imi pare rau, dar chiar vroiam sa acopar discutiile despre falsa ta frumusete pe care nimeni nu o recunoaste, spun pline de rautate.
-Cine te crezi sa spui ca nimeni nu afirma asta?
-Cine ma cred? Unul dintre oamenii normali care chiar vad ca tu esti enervanta.
-Dar toti prietenii parintilor mei spun ca sunt frumoasa, talentata, draguta, respectuasa…
-Da, da, am inteles ca ei mint atat doar ca sa fie protezatii parintilor tai, care arunca prea multi bani numai sa nu ti se rupa tie o unghie, spun raspicat intrerupand-o pe blonda care avea sa spuna o lista lunga daca nu interveneam.
- Sa stii ca daca te mai porti asa cu o persoana asa importanta ca mine, parintii mei vor avea grija sa te pedepseasca.
-Parintii tai nu au voie sa se atinga nici cu un deget de mine, nu tu si nici ei nu sunt cele mai importante persoane din lume, spun deja obosita de toate insultele blondei.
-Asculta aici, copila idioata ce esti, spune Ino in timp ce eu imi dadeam ochii peste cap si vroiam sa o intrerup din nou pentru ca deja intrecea totul.
Dar cand sa deschid gura si sa o inchid pe a blondei simt mana calda a cuiva, mana lui Sasuke. Acesta ma luase delicat de mana si isi intoarce privirea spre mine. Am amutit rapid, iar blonda si-a continuat discursul de insulte. Nu am mai auzit-o bine, ci singurul lucru care il mai simteam era mana lui Sasuke infasurata in jurul mainii mele si privirea lui calda care ma determina sa tac si sa inghit in sec. Inainte cu cateva secunde ca prietenii mei sa intervina Sasuke spuse:
-Daca vrei sa vezi o copila idioata alearga la o oglinda si uite-te. Hai du-te odata, oglinda aia asteapta pe cineva urat ca tine ca sa o sparga.
Ino amutise la propriu si se uita la Sasuke uimita si devaztata. Cateva secunde s-a mai holbat la privirea lui Sasuke care arunca mai mult ca sigur fulgere. Apoi s-a intors si a fugit din pizzerie. Am inceput toti sa radem, in afara de Sasuke care a schitat doar un zambet si mi-a dat drumul la mana. Imediat ce Ino a plecat, am inceput sa ne distram de minune. Am vorbit, am ras atat de mult si ne-am jucat si niste jocuri apoi ne-am mai plimbat pe afara. Cativa s-au batut cu bulgari, iar dupa multe ore de distractie ne-am indreptat spre casa. Bineinteles ca eu am mers de una singura, uda fleasca si cu zambetul pe buze. Si ce stiu este ca dupa ce am ajuns mi-am facut un dus, am luat o gustare si m-am trantit in pat cu telecomanda in mana pana cand am adormit de oboseala cu amintirile acelei zile frumoase si cu atingerea lui Sasuke imprimata pe mana.

Cap 8: Scoala nu putea sa inceapa mai bine

Dupa petrecerea de Craciun nu m-am mai intalnit absolut cu nimeni. Am plecat cu familia la bunici, unde am decis sa ne petrecem Craciunul. De acolo am trimis mesaje prietenilor mei carora le-am spus vestea care m-a zguduit in intregime, moartea lui Ayame. Chair daca nu vroiam sa le stric vacanta, mai bine aflau de la mine pentru ca asa era cel mai bine. Eu stiam mai bine decat altii cum trebuia sa le spun. Dar nu stiu de ce m-am chinuit sa gasesc cuvintele potrivite cand nu conta cum o spui pentru ca dupa sigur vei simti aceiasi durere ingrozitoare care te macina pe dinauntru pana reusesti sa o anihilezi cu singurul sentiment mai puternic si mai exploziv decat tristetea, cu dragostea.
Apoi a venit Craciunul si am fost foarte bine dispusa. Am fost impreuna cu parintii la bunici. Am ajutat-o pe mama si pe bunica, m-am plimbat prin sat cu tata si bunicul si m-am distrat cu prietenii mei de acolo. Dar chiar daca fiecare zi era mai distractiva decat cealalta si imi doream din ce in ce mai mult sa dureze o eternitate, stiam ca urmatoarea zi ma apropie de sfarsitul vacantei. Si pana la urma a trebuit sa oftez si sa accept ca si vacanta de Craciun s-a terminat.
Si in prima zi de scoala de dupa vacanta nu aveam nici macar o farama de bucurie ca ma duc la scoala. Dar am incercat prin rasputeri sa-mi ridic moralul spunandu-mi ca ma voi reintalni cu prietenele mele si ca ii voi vedea privirea lui Sasuke si cate nu-mi spuneam sa ma bine dispun. Dar doar gandul trebuia sa zboare la Sasuke si eram din nou pe picioare. Bucuria scadea si crestea intruna si in mintea mea era o zapaceala desavarsita. Dar a trebuit sa ma linistesc pentru ca mergeam la scoala, nu la o petrecere. Si pana la urma, cu toata nebunia din jur, am ajuns si la scoala. Am vorbit putin despre Ayame, privind in pamant si simtindu-i din nou lipsa, dar a fost de ajuns ca TenTen sa deschida larg bratele ca sa ne cuprinda pe mine si Hinata intr-o imbratisare care ne-a readus aminte ca viata merge mai departe, iar noi trebuie sa o urmam. In rest nu s-a mai intamplat nimic spectaculos. Si chiar daca ma mai uitam la Sasuke acesta nu schita nimic, chiar daca stiam mai mult ca sigur ca m-a vazut. Am oftat dupa fiecare privire care o aruncam in zbor dupa tintuirea privirii lui de abis, dar nu faceam decat sa o arunc in necunoscut si sa o las sa rataceasca pentru eternitate.
Si tot asa, cu priviri pierdute si povestiri din vacanta au trecut orele mai mult decat usoare pana la ora de dirigentie. Nu a trecut mult timp dupa sunetul clopotelului ca dirigintele nostru a intrat in clasa. Parul sau era ciufulit si saten, ochii caprui ne priveau la fel ca in fiecare zi, purta aceleasi haine simple in culori sterse si ne zambea destul de vizibil, asta insemna ca aveam sa primim o veste buna. Mai ales ca noi nu primeam multe vesti rele si rareori eram certati, la mijloc fiind un motiv intemeiat. Nu eram cei mai cuminti, ascultatori si silitori elevi dar barbatul ce ne era diriginte nu avea mai mult si nici mai putin de douazeci si opt de ani. Si pentru ca nu era foarte departe de tinerete si varsta de liceean, ne intelegea pentru ca amintirile din liceu inca mai erau destul de proaspete, iar tineretea si lipsa de o experienta adevarata la catedra nu il faceau un profesor mai nepriceput, din contra era unul dintre preferatii clasei noastre. Ne asteapta sa tacem si spune:
-Inainte sa va aratati bucuria si sa o faceti auzita in toata scoala, asteptati sa termin tot ce am de spus. In toate scolile colinda un program nou despre o situatie in care sa va descurcati singuri. Este vorba de o excurisie pe care o ve-ti face in niste echipe. Vom face echipele astazi, prin tragere la sorti. Fiecare va primi un sofer si o masina de sase persoane. Ve-ti merge intr-un loc ales de mine din tara si ca sa imi demonstrati ca ati fost acolo trebuie sa imi aduceti poze, suveniruri si asa mai departe si sper ca nu trebuie sa va spun ca acestea trebuie sa fie decente. Si sa nu uit ca soferul va asculta de voi, daca ii spuneti sa mearga pe un drum gresit, dumnealui pe acolo va duce fara sa va spuna nimic, iar la sfarsit imi zice tot ce ati gresit. Restul detaliilor sunt scrise pe fisa cu reguli, iar echipa care aduce cele mai multe dovezi si care s-a descurcat cel mai bine castiga la nivel de clasa.
Imediat ce a inceput sa ne imparta regulamentul am inceput aproape toti sa chicotim de fericire. Si toti ne rugam sa intram cu cine vrem noi in echipa. Eu vroiam cu Hinata si TenTen, dar nici cu una dintre ele era posibil sa nu intru. In timp ce sefa clasei cu dirigintele pregateau tragerea la sorti eu mai citeam regulamentul, iar din cate am vazut chiar trebuia sa ne descucam singuri. Aveam voie cu orice aparat de fotografiat si filmat, transportul si jumatate din cazare erau platite de organizatori, iar cu mancarea si obictivele turistice trebuia sa ne descurcam singuri. De asemenea trebuia sa vizitam si niste locuri si obiective indicate de profesor. Avea sa fie o excursie costisitoare si distractiva. Si cred ca cel mai interesant era ca soferul primea bani de la organizatori ca sa se poata caza in acelasi hotel cu noi sau in unul din apropiere si ca sa plateasca masa. Nu realizez ca tragerea la sorti a inceput decat atunci cand imi aud numele:
-Sakura…Naruto…Sasuke si Hinata, spuse tare si clar dirigintele in timp ce sefa clasei nota numele noastre pe o agenda.
M-am uitat fericita la Hinata care rosise destul de puternic in obraji, apoi amandoua ne uitam cu parere de rau la TenTen care nu era cu noi. Sentimentul de suparare ne trece imediat ce auzim ca TenTen e cu Neji in echipa. Satena rosise usor in timp ce eu mai aveam putin si pufneam in ras. Dupa ce am terminat si cu echipele, am mai discutat despre regulament ca de exemplu cat vom sta si cand vom pleca. Si am aflat ca pana saptama viitoare aveam timp sa ne facem bagajele. Timpul dedicat excursiei era de o saptamana si puteam pleca si ne intorceam cand vroiam noi. Eram de capul nostru. Nefiind singura care a observat ca avem prea multa libertate, cineva a intrebat de ce s-a organizat asa ceva daca unii, nu neaparat din clasa noastra, nu se pot descurca. Atunci dirigintee ne-a spus ca se alege doar o singura clasa dintr-o scoala intreaga, de obicei cea mai cuminte. Asta explica de ce am primit asa multi bani. Dupa alte intrebari si raspunsuri am plecat acasa.
Urmatoarea saptamana am avut niste ore foarte usoare si niste teme foarte scurte, probabil ca sa avem timp sa aranjam totul. Am tot vorbit cu Naruto, Hinata si Sasuke despre cati bani ne trebuie, gustari, aparate foto, harti ale oraselor, ora la care sa plecam si alte detalii. Toata saptamana la mine in camera a stat o valiza si un ghiozdanel din care am tot scos si bagat lucruri, iar pe biroul meu a stat o lista de pe care am tot sters si adaugat lucruri. Parintii mi-au tot dat sfaturi, mi-au mai spus si niste locuri frumoase pe care le puteam vizita pe langa cele pe care le-am primit pentru ca aveam voie sa adaugam orice ne-ar placea si noua si profesorilor nostrii. In fiecare zi mai luam o hotarare, mai ne razgandeam, mai uitam vreun detaliu si iar ne intorceam de unde am plecat. Dar dupa multe planuri, detalii, liste si asa mai departe a sosit ziua de luni. Ne-am hotarat sa plecam la ora sapte din fata scolii. Cand am ajuns acolo soferul cu masina cu tot ne astepta. Am inghesuit bagajele in portbagaj si ne-am asezat cum planuisem. Hinata si Naruto stateau in spate si mai aranjau cateva lucruri, eu stateam la mijloc cu harta in mana si ii raspundeam lui Sasuke la intrebari. Brunetul statea langa sofer si ii spunea tot ce vrea sa faca, cu ce viteza sa mearga, era atent la semnele de circulatie si tot restul. Trebuia sa ajungem in partea cealalta a tarii si asta nu era foarte usor. Ne gandisem ca ar fii bine daca ne ducem direct la destinatie si cand ne intoarcem mai facem cate un popas in diferite orase. Am plecat la sapte jumatate si nu ne-am oprit decat de doua ori ca sa luam o gustare.
Pe la sase jumatate mai aveam vreo doua ore si ajungeam la destinatie. Sasuke nu ma mai intrebase de nici un oras de ceva vreme, iar oboseala incepea sa-si spuna cuvantul. Genele aproape erau impletite inchizand o poarta vopsita cu smoala care ma impiedica sa vad, Corpul se dezechilibra usor lasandu-ma sa cad si sa ma izbesc de suprafata moale a scaunelor de culoarea cerului brazdat de norii aducatori de furtuni zgomotoase si umede. Mainile nu mai tineau harta asa de bine aproape lasand-o sa pluteasca pana va cadea sub vreun scaun, fara sa poata scapa. Si usor, usor am adormit, gandurile fiind purtate in lumea fara vise.

Imi simt corpul intins pe o suprafata moale si imi trec usor mana peste aceasta. Era usor aspra asemenea scaunelor din masina cu care mergeam inainte sa cad prada somnului. Inainte ca ochii mei sa se deschida complet si sa ma dezmeticesc cu totul, simt o zguduitura care ma trezeste instantaneu. Atunci realizez ca doua brate puternice ma tineau strans langa un trup cald si protector care respira ritmat lasand-o sa patrunda pe langa gatul meu facandu-ma sa simt fiori patrunzatori in intreg corpul. Parfumul imbatator semana izbitor cu cel al lui Sasuke asa ca intorc usor capul, cat sa vad ca Sasuke era acea persoana misterioasa. Chipul sau nevinovat si linistit m-a facut sa rosesc usor si sa zambesc. Chiar daca mi-ar fii placut sa-i vad si privirea asemanatoare abisului intunecat, m-am ridicat fara alte dezamagiri si putin uimita. Abea acum realizam ca adormisem pe un loc din mijloc si ca m-am trezit pe cele din spate si mai ales in bratele brunetului. Aud vocile prietenilor mei care vorbeau de un oras si de cat mai e pana acolo. Ii salut si ii intreb ce s-a intamplat asezandu-ma langa Hinata. Naruto fiind ocupat sa se uite la drum, Hinata a fost cea care mi-a dat detaliile. Mi-a spus cum ca la un moment dat Sasuke m-a intrebat ceva despre un oras, iar eu nu i-am raspuns. Atunci si-au dat seama ca am adormit. Mi-a spus ca imediat ce si-a dat seama ca dorm la chemat pe Naruto in locul lui, sa fie cu ochii in patru dupa semne de circulatie si alte lucruri. Apoi a rugat-o pe Hinata sa vina in locul meu si sa tina harta. Mi-a spus si ca Sasuke ar fii glumit cu ea facandu-l pe Naruto si pe bruneta sa rada. Dupa care m-a luat cu multa atentie in brate si m-a dus pe bancheta din spate, asa cum stateam cand m-am trezit, nu inainte sa se asigure ca nu voi cadea. Am simtit putina caldura in obraji, semn ca m-am inrosit dupa ce bruneta a terminat de povestit. Nu prea stiu ce exprimau fetele prietenilor mei, stiu doar ca m-am intors sa-i vad chipul ingerului langa care am dormit asa putin, dar totusi asa de bine. Dupa care mi-am intors privirea lasand-o sa cada prin sticla geamului de langa mine. Cerul era alb ca laptele pe care se mai vedeau urme de argint. Crengile dezgolite se miscau dupa voia vantului care abea isi facea simtita prezenta prin jur. Zapada care era intinsa pe campurile goale din spatele copacilor insirati pe marginea drumului. Acea plapuma alba dadea o atmosfera de basm. Unul destul de inghetat, dar totusi un basm. Gandurile imi zburau parca vrand sa prinda linia orizontului. Nu prea mai aveam multe lucruri de facut si coborandu-mi privirea prin masina imi vad aparatul foto. Il insfac si le fac poze tuturor, inclusiv lui Sasuke. Am mai facut niste poze pe geam, hartilor si m-am oprit ca sa mai am baterie. Dupa ce am terminat si cu acest gest copilaresc mi-am fixat din nou privirea afara.
Peste ceva timp, nu foarte mult, m-a luat puternic ameteala. O durere izbitoare imi strabatea capul in lung si in lat. Mi-am dus rapid mana pe frunte parca schitand durerea ingrozitoare ce abea incepuse. Vreo cinci minute mi-am tot trecut mana peste frunte si am incercat sa-mi revin, dar durerea, asemanatoare cu multe fulgere de foc care iti exploreaza mintea in voie din cand in cand provocand cate o explozie, nu inceta. Hinata a observat ca nu sunt in apele mele si m-a intrebat ce am patit. I-am spus, iar bruneta m-a sfatuit sa inchid ochii, sa-mi las capul pe spate si sa ma gandesc la ceva linistit. Am incercat, dar tot nu s-a intamplat nimic, durerea nedandu-mi pace. Pentru ca Hinata si Naruto incepeau deja sa-si faca griji, au hotarat sa oprim ca sa iau niste aer. Ne-am pus gecile, mai degeaba si am iesit din masina. Hinata mi-a dat niste apa in timp ce gustam pofticiosa acel aer rece si proaspat ce ne inconjura. Nu stam mult si Sasuke isi face aparitia langa noi, intreband de ce ne-am oprit. In timp ce Hinata i-a spus eu nu mi-am luat privirea de la ochii lui. Si am putut vedea ca imediat ce a auzit, ceva se schimbase, dar nu stiam ce anume sau de ce, durerea nu ma lasa sa ma concentrez la maxim. Apoi in fata ochilor il vad pe Sasuke care se uita la mine afisand o privire calda si luandu-mi chipul in palmele sale cercetandu-ma. M-am inmuiat usor si l-am privit fara sa mai soptesc nimic. Brunetul si-a retras usor palmele si a intrebat daca avem vreo pastila pe aici. Si din fericire, Hinata si-a adus aminte ca in bagaj are niste pastile. A trebuit sa deschidem portbagajul si sa cautam in lumina slaba a serii niste pastile. Spre norocul meu le-a gasit si mi-a dat una, dupa care am continuat drumul, eu odihnindu-ma privind pe geam. Se facuse deja noapte si pentru ca era mult mai periculos, am hotarat sa ne cazam intr-un alt oras, decat in cel in care planuisem. Nu a luat mai mult de o jumatate de ora sa ajungem, sa ne cazam, sa platim si sa ne instalam in camere. Eu cu Hinata stateam in camera zece, baietii in care unsprezece, iar soferul in camera paisprezece.
Dupa ce ne-am cazat nu am mai facut multe. Am facut poze vilei in care ne cazasem, camerelor si bineinteles noua. Apoi ne-am dus in restaurant si am mancat cate ceva, dupa care ne-am dus in receptie pe niste canapele, sa radem si sa vorbim. Timpul a trecut cu viteza unui fulger si a trebuit sa ne culcam daca maine vroiam sa avem energie pentru cate aveam de vizitat. Ne-am dus fiecare in camerele noastre. Am facut un dus mai mult decat revigorant si ne-am pus fiecare in patul sau. Nu stiu cat de bine au adormit prietenii mei, dar eu am adormit ca un prunc, cu ochii acoperiti de poarta somnului inchisa cu lacatul facut din genele mele impletite si ghemuita sub patura calduroasa.

Ochii mei se deschid usor si in fata nu imi apare lumina plapanda a diminetii, ci negura noptii. Dupa ce ma dezmeticesc, imi ridic usor capul cu ajutor palmelor sprijinite pe suprafata moale a patului si ma uit in jur. Hinata dormea fara nicio grija, iar pe cer luna si stelele sclipitoare vegheau asupra lumii. Ma uit la ceas si vad ca era ora trei fara douazeci dimineata. M-am dat jos din pat cu gandul sa i-au o gura de aer. Mi-am pus papucii si am inceput sa-mi tarasc picioarele pe covoarele intinse destul de bine pe podea. Trec pe langa camera baietilor si vad ca usa era foarte putin deschisa. Uitandu-ma la usa si pe hol fiind aproape intuneric complet, m-am impiedicat de covor cazand. Am avut un contact destul de dureros cu podeaua, julindu-mi usor palma. Dar m-am ridicat si mi-am tarat pasii in continuare spre terasa hotelului. Era foarte frig, afara fiind iarna si eu eram imbracata doar in pijamale, dar nu dadeam o importanta foarte mare, doar ma uitam la sclipirea delicata si firava a stelelor si la lumina care dansa in jurul lunii pana pe zapada neatinsa din gradina ce o aveam in fata. Fiind iarna in aceea gradina se gaseau doar flori de gheata peste care era asternuta plapuma iernii, iar haina copacilor lipsind. In timp ce priveam fermecata la peisajul de basm, simt ceva calduros pe umeri asa ca imi intorc privirea. In spate il zaresc pe Sasuke ce avea o privire care putea topii si zapada de afara. Pe umeri imi pusese geaca cu care venisem si apoi se aseza in dreapta mea. I-am urmarit miscarile cateva secunde dupa care mi-am fixat privirea in pamant. De ceva vreme ma gandeam sa-l intreb ceva si acum se pare ca aveam ocazia. Am luat o gura mare de aer si am spus:
-Sasuke vroiam sa te intreb ceva.
-Ascult, spuse el scurt.
-Pai, ma intrebam de ce m-ai ajutat cu scoala si de ce ai inceput sa ma bagi in seama dupa un an dupa ce ne-am cunoscut? spun eu cu jumatate de gura.
-E o poveste lunga, imi spuse brunetul privind luna.
-Sunt gata sa o ascult.
-Inainte sa incep sa te ajut, mama mea a murit din cauza unui accindent de masina. Si pe patul de spital, inainte sa moara, m-a rugat sa incerc sa le dau o sansa, sa-i ajut si sa devin macar un amic pentru colegii de clasa si oamenii pe care o sa-i mai intalnesc. Sa incerc sa ma schimb macar putin.
Am tacut amandoi cateva minute, eu fiind foarte uimita de ce am auzit. Dupa care i-am spus zambind:
-Imi pare rau pentru ce s-a intamplat, dar sa stii ca dorinta mamei tale s-a indeplinit, am devenit amici.
-Da, stiu. Chiar ii multumesc mamei ca m-a ajutat sa-mi dau seama ca Hinata este o prietena buna si tu o fata foarte speciala, a spus el intorcand privirea spre mine.
Cand am auzit cred ca m-am inrosit foarte puternic in timp ce bataile inimii au accelerat. Ochii mei erau pierduti prin privirea lui de abis si rataciti in caldura pe care acestia o imprastiau. Am simtit cum intru din nou in universul nostru, gol dar totusi atat de special. Apoi am inceput sa simt cum ma scufund in lumea noastra imediat ce el si-a dus mana dupa corpul meu, tragandu-ma mai aproape de el. In timp ce una din maini imi mangaia spatele, cealalta era pe gatul meu aproape de obraji facandu-ma sa simt fiori calzi strabatandu-mi corpul. Buzele lui s-au apropiat amenintator de mult de ale mele. Puteam sa-i simt caldura corpului in timp ce inima imi iesea din piept. Dupa care am putut sa simt cum buzele brunetului le ating suav pe ale mele apoi gustandu-le pasional. Si-a trecut limba peste buzele mele facandu-si loc in lacasul meu umed. Limba lui a inceput sa o mangaie delicat pe a mea si sa danseze amandoua un dans in care el domina. Cand am simtit ca nu mai am aer a rupt usor sarutul si m-a privit adanc in ochi. L-am luat puternic in brate si i-am soptit:
-Ma bucur ca tu ai fost cel care mi-a luat primul sarut.
M-am retras usor ca sa-i privesc fata. Avea un zambet micut in coltul gurii care m-a facut sa zambesc. Vazandu-mi zambetul brunetul mi-a sarutat obrazul stang si m-a rugat sa mergem inauntru ca sa nu racesc. Am parcurs holul pana la camera mea in timp ce brunetul m-a tinut foarte apropae de el. Cand am ajuns in fata camerei mele i-am mai sarit o data in brate si i-am soptit „noapte buna”. Brunetul nu a mai spus nimic si mi-a sarutat usor gatul, dupa care a plecat intrand in camera. Am facut la fel in timp ce imi tineam un deget pe buzele abea sarutate. Mi-as fii dorit sa-l mai sarut o data pentru ca iubeam aceea senzatie pe care o aveam. Un sentiment ciudat ce imi provoca fiori, dar totusi unul foarte placut care ma facea sa-i doresc buzele pentru eternitate. Pentru ca trebuia sa ma culc. M-am intins pe pat sub patura calduroasa gandidu-ma la momentul in care buzele ni s-au unit. Acel gand m-a facut sa cad foarte repede in lumea viselor.

[Vir]

Cap 9: Iubire sub flori de gheata

Peisajul inghetat de afara era usor reinviat de lumina plapanda a soarelui, care isi facu loc printre norii imprastiati in vazduh. Aerul rece era departe de mine si patul pufos in care dormeam linistita, dar razele soarelui s-au incapatanat sa ajunga pe chipul meu, facandu-ma sa ma trezesc. Ochii au fost impanziti de razele soarelui, in timp ce imi ridicam trupul greoi din culcusul calduros. Chiar daca aseara am facut o pauza de vise, am fost intr-un loc unde visurile nu sunt false si de neindeplinit ci in universul unde ele sunt mereu realitate si o singura persoana are imensa putere de ale indeplini. Dar se pare ca tot eu m-am trezit prima, cel putin, Hinata inca dormea cu spatele spre sulitele soarelui, care erau inca ambitioase si se luptau cu indiferenta ei nevinovata. Imi las prietena cu visurile ei si ma duc spre baie sa-mi fac siesta de dimineata, iar dupa ce termin ma imbrac cu ceva simplu, colorat si calduros, dupa care ma indrept spre receptie. Nu apuc sa incep coboratul treptelor pentru ca o mana calda ma apuca delicat de incheietura mainii intr-o imbratisare calda din care nu-mi doream sa scap prea curand. Si ce mi-a gadilat simturile si le-a ametit mai tare a fost sarutul pasional care a urmat din partea lui, din partea lui Sasuke. Ii spun “buna dimineata” si el imi sopteste la ureche acelasi salut. Apoi paraseste imbratisarea si se imdreapta hotarat spre camera unde am dormit. Ma grabesc sa-i spun ca Hinata doarme, dar acesta apasa pe clanta incat nu am auzit niciun sunet. Dupa cateva clipe iese cu geaca mea in mana apoi se duce sa o ia si pe a lui. Cand termina imi pune geaca pe umeri si ne indreptam amandoi spre iesirea din hotel. Ma face sa-l urmez pana la o banca pe care ne asezam, brunetul luandu-ma in brate. Priveam amandoi aceea pagina desprinsa dintr-o carte cu basme in timp ce degetele lui se jucau cu parul meu. Corpul meu era scufundat in imbratisare, in timp ce linistea domnea pretutindeni. Dar cine avea nevoie de cuvinte? Aveam ceva care exprima mai mult decat oricare o suta de cuvinte, aveam geturi, atingeri, saruturi pline de iubire, din care puteam simiti cu adevarat dragostea si grija pe care mi-o purta. Ma simteam in siguranta, dar nici el nu ma putea proteja pentru eternitate de acel ger si in plus trebuia sa plecam.
Ne-am dus sus sa ne trezim prietenii si sa facem bagajele, dupa care am coborat jos sa luam micul dejun. Am terminat facand o ultima poza si apoi am plecat. Nu aveam foarte mult de mers, doar o ora, dupa care puteam vizita multe lucruri de pe lista lunga pe care o aveam pusa bine in ghiozdan alaturi de aparatul foto, care avea sa ne fie de mare folos. Acelasi peisaj de basm ca in ziua precedenta ne-a lasat impresia unui vis devenit realitate, pana cand a trebuit sa fim cu ochii in patru dupa un hotel. Am ales unul mai departe de centru ca sa putem avea un somn linistit, am platit, ne-am dus bagajele sus si fiecare cu ghiozdanul in spate am plecat spre centrul orasului. Acolo trebuia sa vizitam ce era in fruntea listei noastre, muzeele. Am inceput cu cel de arta, in care eu si Hinata am ramas uimite de minunatele picturi si sculpturi realizate cu multa grija si pasiune. De asemenea si Sasuke parea a fi mai mult sau mai putin uimit de operele de arta, dar ceea ce era mai iesit din comun, era faptul ca Naruto era destul de atent la explicatiile ghidului , ceea ce nu il caracteriza. Am facut poze in continuu pana a trebuit sa intram in muzeul de istorie. Pe langa obiectele vechi care erau atent expuse dupa sticla subtire si pe langa ce ne povestea ghidul, am avut si un filmulet pe un ecran urias. Dupa ce am iesit si din acest muzeu, cu multe alte poze si cunostinte noi, unele si notate, ne-am indreptat spre un monument istoric al orasului. Era vorba despre un turn inalt, vechi si impunator. Cand il priveai te facea sa te simti mic si neinsemnat, dar cand erai inauntru erai nerabdator sa poti vedea lumea asa cum o vede si el, de sus. Am platit intrarea si dupa ce am ascultat povestea acestui turn, am pornit pe cele doua sute de scari, desi nu cred ca se numarau treptele, dar totusi am fost ambitiosi si am porinit spre sfarsitul turnului. Am ras atat de mult pana sus, incat nu am obosit nici macar putin. Dar rasul a disparut rapid si a fost inlocuit de uimire imediat ce am vazut aceea priveliste inghetata, care ne facea sa tremuram din cauza frigului specific iernii si din cauza uimirii. Totul era asa de mic si parea neinsemnat, dar totusi, in lumea reala acele lucruri erau asa importante. Dar fiind asa sus, nu mai puneai pret pe lucrurile care erau la picioarele tale. Am facut si aici foarte multe poze dupa care am coborat. Trecusera patru ore si jumatate si eram obositi, iar fiecare vroia altceva, mai ales eu si Hinata, dar am gasit rapid solutia salvatoare, sa ne despartim, iar la ora opt sa ne vedem la hotel.
Nu stiu cum am ajuns eu sa raman cu Sasuke, iar Hinata cu Naruto, dar nu era o crima, mai ales ca vroiam sa-l cunosc si sa petrec cat mai mult timp cu brunetul. Imediat dupa ce ne-am despartit m-a luat delicat de mana si intr-un fel, m-a condus dupa el, eram increzatoare asa ca l-am lasat sa ma duca oriunde. Mergand condusa de el, am ajuns amandoi langa un patinuar mare cu gheata ca o oglinda de cristal si destul de gol. Ne-am dus foarte aproape de marginea patinuarului si i-am privit pe cei cativa oameni care zburau pe gheata. Eram putin geloasa pe modul cum picioarele mangaiau gheata intr-un mod asa de gratios pentru ca eu nu stiam de loc sa patinez pe gheata sau pur si simplu sa nu cad cand am o pereche de role in picioare. Intre mine si brunet s-a instalat o linistete apasatoare, pana cand brunetul m-a intrebat daca vreau sa patinez, eu spunand categoric nu. Nu a mai spus nimic, iar dupa cateva minute, mi-a spus ca se duce sa ia niste ciocolata calda. Dupa ce a plecat, am privit gheata si am oftat. Nu a trecut mult si il vad pe brunet intorcandu-se cu doua perechi de patine in maini si ma invita sa ma asez pe un scaun de langa patinuar ca sa ma incalt. Ma uit speriata la ce avea in mana, dar totusi ma asez si incalt o pereche. Cand ajungem la portita de intrare, ma cheama inauntru, dar eu speriata ca voi cadea, dau negativ din cap. Vazand asta, brunetul imi intinde mana si ma roaga sa am incredere in el. Usor dar sigur am inceput sa duc mana spre el pana a prins-o puternic intr-o stransoare. Am pasit usor pe suprafata acelei oglinzi in timp ce strangeam cu putere mana lui Sasuke. M-a vazut cum ma uitam speriata in jurul meu si cu cealalta mana mi-a ridicat chipul in asa fel priviriule noastre sa se intersecteze. S-a apropiat usor de buzele mele, le-a sarutat apasat si apoi mi-a soptit sa ma incredere. Pot spune ca atunci am avut mult mai multa incredere si l-am lasat sa ma ajute. M-a tras usor dupa el, pe langa marginile patinuarului si mi-a spus sa dau usor din picioare, cum face si el. Am urmat instrctiunile si m-am descurcat destul de bine, mai ales ca mi-a garantat ca nu o sa cad.
Dupa doua ore am invatat si eu putin sa merg, asa ca am iesit de pe patinuar. Sasuke s-a dus sa lase patinele, iar eu m-am dus sa iau niste ciocolata calda. In timp ce asteptam sa primesc comanda niste idioti se uitau insistent la mine. Nu le-am dat importanta si am continuat linistita sa astept. Dar inainte sa pot sa plec linistita cu ciocolata calda am fost intrebata de unul dintre tipii care se holbau la mine:

-Papusa, nu vrei si in patul meu?
Si desi am continuat sa merg, a venit in fata mea spunand:
-Daca vii ai sa vezi ca e mult mai bine decat la altii, spuse acesta in timp ce deja tremuram, dar am scapat pentru ca in spatele meu a aparut Sasuke punandu-mi mana pe umar. Imediat ce l-a vazut pe Sasuke, l-am auzit pe acel tantalau spunand:
-Ah, scuze amice, n-am stiut ca e curva ta. Distrati-va diseara!
-Ai mare grija pe cine faci tu curva ca o patesti! spune brunetul plin de furie.
Ma bucur asa mult ca nu a inceput o cearta, nu as fi vrut sa-l vad pe brunet batandu-se cu acel tantalau si imediat ce ne-am indepartat de gura lui mare am rasuflat usurata. Cred ca Sasuke a observata pentru ca imediat mi-a sarutat tampla, linistindu-ma complet. Sunt fericita ca Sasuke are acest dar de a ma linisti intr-o clipita, e mereu acolo unde am nevoie cel mai mult de cineva. Ne-am asezat pe o banca si intr-un moment gustam din ciocolata calda, iar in celalalt gustam buzele brunetului. Iar printre saruturile de zahar ii mai povesteam brunetului o bucata din viata mea, pentru ca ma intreba, eu fiind incantata ca o face.
Tocmai terminasem o alta povestioara si am luat paharele in care bausem ciocolata ca sa le arunc, dar am simtit cum brunetul imi strange puternic mana. Dupa care s-a ridicat si mi-a soptit:
-Nu vezi ca atunci cand esti singura intri in belele? De acum nu mai scapi de mine, mi-a spus Sasuke in timp ce eu probabil eram ca un rac.
Pana la urma am aruncat paharele si ne-am indreptat spre hotel, tinandu-ne de mana. Cand am ajuns eram singuri, fara Naruto sau Hinata, asa ca brunetul m-a tras dupa el in camera lui si a lui Naruto. Mi-a dat jos geaca si m-a luat in brate, trantindu-ne in pat. Apoi buzele lui le-au dezmierdat pe ale mele, dupa sarutandu-mi pielea gatului, iar cand a vrut sa ajunga mai jos, a inceput sa-mi dea jos bluza, dar l-am impins usor, inchizand ochii si intorcand capul ca sa nu-i intalnesc privirea, imi era frica de ce putea spune. Dar se pare ca nu a zis nimic, doar s-a dat de pe mine si a deschis televizorul. M-am ridicat de pe pat si l-am privit, nu a vrut sa se uite la mine, asa ca am soptit:
-Sasuke?
S-a uitat la mine, dar oare era suparat? Nu vroiam sa se supere, dar nu ma simteam pregatita, asa ca am continuat:
-E in regula? Adica eu nu vreau sa...eu nu sunt..., spuneam eu balbaindu-ma.
-Shh! Nu-i nimic, imi pare rau daca m-am grabit, m-a intrerupt brunetul lasandu-ma uimita.
I-am sarit in brate si i-am cautat buzele, pe care le-am gasit. Dar dupa ce m-am departat de el, a vrut din nou sa ma sarute, dar eu l-am lovit cu o perna si am inceput sa rad, dar am fugit rapid de el, desi nu prea aveam unde sa ma ascund intr-o camera de hotel. Si asa am inceput sa ne alergam intr-o camera de hotel, pana la urma Sasuke reusind sa ma prinda in pat, in timp ce eu radeam si el era peste mine. M-a privit pana m-am oprit din ras, ca mai apoi sa ma sarute. Dupa care eu m-am imbracat in pijamale si m-am cuibarit in pat, langa el, ca sa ne uitam amandoi la un film de groaza, doar eram amandoi amatori. Si dupa ce filmul s-a terminat, l-am rugat pe Sasuke sa inchida televizorul, dar brunteul dormea ca un copilas, asa ca am stins eu totul, nu vroiam sa-l trezesc, pentru ca era asa pasnic si linistit, incat i-am sarutat obrazul inainte sa alunec si eu in lumea viselor.

[♥Luchi♥]

BlackSmile ce faci baby??sa incepem se pare ca in sfarsit am reusit sa iti citesc ficul. ce pot sune? hmmm.... IL ADOR!!!!!!!!. E super tare. Imi place cum i-a raspuns Sasuke lui Ino la masa atunci. Greseli de ortografie nu ai. Dialogul e putin dar mie una imi place pentru l-ai pus acolo unde trebuie. La DESCRIERE... DOAMNE MAICA DOMNULUI. Credeam ca inebunesc. In primul capitol nu stiu daca exista vreun rand fara sa existe macar o metafora sau un epitet, comparatie si altele. M-ai omorat. Descriere la greu. Nu zic ca nu e bine sa descrii imprejurimile, dar nici chiar in halul asta, nush imi plac unele cu mai multa actiune. Incearca sa mai scoti din descriere. Cred ca am sarit peste mi de parti de descriere. Fiu. Hai ca m-am linistit trebuia sa ma descarc si eu cumva. Iubire, povestea e super tare si o iubesc la fel de mult cum te iubesc pe tine. Si imi place cum o saruta Sasuke pe Sakura. Dar ai folosit tu acolo o replica care imi aminteste tipator de mult de Twilight "Nu vezi ca atunci cand esti singura intri in belele? De acum nu mai scapi de mine" numai Bella intra in probleme cand nu e Edward langa ea. Dar poate si pentru ca Sakura o fi rac ca mine. Pai... TEEEEE IUBESCCCCCC atat pe tine cat si FIcUL tau.. Ai o imaginatie suuuuuuuuuuuuuuuuper bogata si sper sa continui ca altel ne certam acasa rau de tot... Imi place faza in care Sakura s-a trezit la Sasuke in brate in masina, dar aici mi-a fost mai greu sa imi dau seama la ce te refereai si desi am inteles intr-un final am si eu o intrebare draga: Cum de ea nu a simtit ca e miscata?, adica ori ce om cand doarme in masina nu e complet adormit asa ca daca ar fi oprit sau ar fi ridicat-o ar fi simtit. Da stiu. Despic firul in 4 sau poate tu o sa zici ca il despic in o mie, da asa sunt eu. Mie mi-a placut enorm ficul tau si nu am ce sa iti reprosez

Ori cum astept cu inima in gat nextu urmator si mai redu macar un picut din DESCRIERE te rog din toata inima mea.....

am uitat sa specific ca e super tare? :)):)) cred ca am zis asta de o mie de ori.


ja ne!!!!!

[Erina Ozaki]

Buna BlackSmile am dat pe la ficul tau desi imi cer scuze ca nam lasat un comm mai devreme dar se rezolva acum. Mai povestea ta este interesanta, dar mai ai de lucrat putin la dialog. Descrierea este buna si in ultimul capitol ai descris cat de cat, insa intotdeauna este loc de mai bine.
Actiunea decurge lent si nu e fugarita de gaste foarte bine asta imi place. Naratiunea este lenta si se imbina armonios cu descrierea si actiunea. Ai cateva greseli de tastare pe care le trec cu vederea, desi nam citit sa vad daca lea mentionat cineva.
Dialogul..Eh este bun desi fara suparare in unele parti puteai sal treci la vorbire indirecta ^_^. In rest numai am nimik de obiectat. Sper sa ai inspiratie si multa bafta cu nextul.Il astept cu nerabdare.

[Savarina Ali]

salutik
deci am venit si eu pe aici, nu stiu daca am mai postat sau nu, dar imi place foarte foarte mult. esti fenomenala cand vine vorba de inspiratie... este asa de sweet si chiar foarte romantic... imi place nespus de mult. banuiesc ca trebuie sa zic cate ceva pe aici nu? pai ce pot sa zic? doar lucruri bune. so descrierea este minunata si mie imi place ca e muuuuuuuuuuuulta, ii da un aer aparte ;). dialogul se impleteste de minune pe aici, si nu mi se pare sec. naratiunea da o pata deosebita de culoare acestei povesti. actiunea face toti banii ... glumesc, totul face toti bani, adica ficul in sine. esti priceputa sa faci ca totul sa se impleteasca in armonie.
deci te astept cu nextul si sa fie la fel de frumos sau chiar mai bine ;)
bye bye si pupici multi de tot :*

[Vir]

Un nou capitol...cred ca voi posta mai des pentru ca in sfarsit e vacanta :)

Cap 10: Lasa-ma sa-ti explic

Urmatoarele zile au fost foarte asemanatoare cu prima, in care am stat numai prin oras. Inconjurati de o aura de caldura ne plimbam prin orase ca niste simpli calatori pierduti prin atatea minunatii, fie ele ale naturii prea darnice sau frumusetile construite de mana omului. Si dupa ce ne sfarseam misiunea de calatori rataciti, porneam fiecare pe ce drum vroia, sa faca cine stie ce, ca in prima zi: eu cu Sasuke, iar Hinata cu Naruto sau toti patru. Cred ca impreuna cu brunetul totul mi se parea mult mai frumos decat era, chiar si gerul acela a palit atunci cand am simtit imbratisarea lui si zapada aceea, mult prea rece, mi-a incalzit sufletul cand am vazut-o imprastiata pe chipul lui Sasuke. Dar fiecare lucru frumos are un sfarsit, asa ca ne-am indreptat spre casa si cum mereu drumul de intoarcere mi s-a parut mereu mai frumos, asa a fost si acum pentru ca am ras cu totii in hohote, chiar si soferul a chicotit impreuna cu noi, calatorii nazdravani. Am ajuns destul de tarziu, asa ca soferul ne-a dus acasa pe fiecare, iar cand am ajuns sa cobor din masina cu care voi avea atatea amintiri, mi-am imbratisat puternic prietena, pe Naruto si i-am dat un sarut de „noapte buna” brunetului. Apoi i-am privit cum se indeparteaza si imi fac cu mana, Naruto fiind foarte entuziasmat, Hinata razand in hohote, iar Sasuke privind prin inima mea.
Am intrat in casa, care din pacate era goala pentru ca parintii mei erau plecati, din nou, dar de data asta aveau sa lipseasca o vreme indelungata, trei luni. Nu-mi placea singuratatea, decat in cazuri speciale, iar in rest ma obisnuiam cu ea, ca acum, cand am hotarat sa fac o baie. Inainte ca apa in care am turnat cu lacomie spumantul cu miros de crini sa fie destul de multa ca sa ma pot scufunda in ea, am mancat cate ceva-eram moarta de foame. Dupa baia inmirezmata, am descarcat pozele in calculator, ca mai apoi sa le pun pe un CD. Dupa oboseala si-a spus cuvantul si m-am uscat ca mai apoi sa ma trantesc in pat.
A doua zi m-am trezit apta pentru o saptamana lunga, in care profesorii u recuperat ce trebuia sa facem in saptamana cu excursia. A fost destul de greu, dar impreuna cu Sasuke am trecut si peste miile de teme. Apoi am aflat ca am castigat concursul, dupa ce cativa profesori au analizat toate suvenirurile si pozele. Dirigintele a pomenit ceva si de o surpriza, ador surprizele. Dupa ce am incheiat o saptamana agitata, am fost la Hinata acasa, pentru o petrecere in pijamale alaturi de TenTen. Cat ne-au tinut puterile, atat am dansat, ne-am machiat, ne-am costumat, ne-am uitat la filme, ne-am batut cu perne si am vorbit, in special despre baieti si excursie, iar la o ora tarzie am fost doborate de oboseala. Urmatoareazi, dupa ce am plecat de la casa brunetei, m-am indreptat spre casa lui Sasuke, ca sa-i fac o surpriza. Cand sa ma apropii de usa minunatei case a lui Sasuke, il vad cum iese imbracat in negru, cu chipul care exprima tristete, privirea in care se oglindeau ura si disperarea. In mana avea doua flori, mai exact doi trandafiri rosii sangerii, imbracati intr-o mantie neagra. Cand l-am vazut am fost sigura de un lucru si nu ma-m putut abtine sa spun ceva:
-Te duci la ea la mormant, nu? am spus, brunetul incuviintand. Vin cu tine, am continuat nevrand sa-l las singur.
A trecut pe langa mine si mi-a luat mana intr-o stransoare puternica si dupa m-a pupat pe frunte. Am porinit amandoi spre cimitir, iar pe drum am vazut o florarie, asa ca ne-am oprit sa luam si un buchet pentru Ayame. A fost foarte scump, dar e sfarsitul lui februarie, dar o prietena asa buna merita cu desavarsire. Pana la urma am ajuns si am pornit spre mormantul mamei lui Sasuke. Mergand si trecand pe langa alte morminte am ajuns la mormantul mamei brunetului. In timp ce brunetul punea florile piatra mortuara, eu m-am uitat la poza de pe aceasta. Era o femeie minunata, cu parul brunet si lung, ochii negrii identici cu ai lui Sasuke si un zambet atat de sincer. Cand Sasuke a revenit langa mine, cu privirea atintita pe poza mamei lui, l-am luat puternic de mana, acesta imbratisandu-ma. Simteam ca e trist si lacrimile vroiau sa iasa la iveala, dar nu vroiam sa stiu ce se va intampla cu el daca eu incep. Apoi am mers la Ayame. Si ea avea o poza cu zambetul ei sincer si era exact ca atunci cand am cunoscut-o, nu trecuse mult timp, desi parea o vesnicie. L amormantul ei deja eram cuprinsa de emotii si n-am mai rezistat presiunii asa ca am inceput involuntar sa plang in hohote. Ce ma bucur ca Sasuke a fost acolo sa ma imbratiseze si sa murmure niste cuvine care cred ca erau linistitoare, pentru ca nu le-am prea auzit. Peste putin timp m-am oprit din bocit, am fost, sunt si voi fi o plangacioasa, desi tatei ii place sa spune sensibila si ca este una din calitatile mele.
Dupa ne-am dus la casa brunetului care era toata la picioarele noastre, nimeni nu era acasa. Si ce puteam noi sa facem: am gatit si spre uimirea mea nu a iesit un dezastru, ne-am alergat prin toata casa si ne-am uitat la un film cu saruturi peste saruturi care mi-au dat o stare destul de euforica. Dar pentru ca era iarna a trebuit sa plec destul de devreme ca sa ajung acasa inainte sa se intunece. Sasuke ar fi vrut sa vine cu mine, dar bunica lui nu avea cheie si Sasuke trebuia sa ramana acasa. Asa ca i-am dat brunetului un ultim sarut si am iesit pe usa, Sasuke inchizand-o dupa ce am iesit pe poarta.
Nu am apucat sa fac foarte multi pasi ca vad pe cineva iesind dupa o masina si ma ia nebuneste in brate. Am tresarit speriata la inceput, dar dupa am vazut ca nu e nimeni altcineva decat un baiat enervant si cam prost caruia ii placea de mine de vreo doi ani si care isi baga nasul unde nu trebuie. Imediat ce l-am vazut i-am spus sa se dea jos de pe mine, nu facuse niciodata ceva de genul asta, dar niciodata sa nu spui niciodata. Oricum nu mi se parea o amenintare. I-am mai spus de cateva ori sa imi dea drumul dar incapatanat cum este si copilaros imi spunea ca nu vrea si ma enerva prin modul lui copilaresc de a fi. Eram nervoasa dar cand sa-i trag o palma bine meritata, ma saruta. Limba lui era dornica sa exploreze lacasul meu umed, dar nu l-am lasat, dintii mei formasera o bariera pana ii trageam o palma si plecam. Dar inainte sa-i las o urma dureroasa pe obraz, aud :
-Sakura...era vocea lui Sasuke, acea voce dulce in care puteam simti dezamagirea si o urma de disperare.
M-am smucit cu toata forta si l-am dat pe tip cu cativa pasi mai in spate si m-am uitat la Sasuke, avea poseta mea in mana, probabil venise sa mi-o dea. Dar se uita la mine de parca ar fi vrut sa ma ucida, apoi a spus :
-Daca neaparat vroiai altu’, mai bine spuneai sau domnisoara vroia doi odata sau sunt mai multi ?
-Sasuke, nu, ai inteles gresit...am spus destul de trista si speriata de ce ar putea urma.
-Ce e de inteles ? Vroiai multi prostanaci deodata, o sa-i ai, dar eu nu mai sunt unul dintre ei.
-Nu, Sasuke...am spus lacrimand.
Dar el a scos rapid telefonul meu din poseta si a facut ceva dupa care mi-a pus poseta cu tot cu telefon in brate, aproape era sa le scap si a mers in casa. M-am uitat cum se indeparteaza si am inceput sa plang si sa fug dupa el, dar mi-a trantit usa de la intrare in nas, eu cazand la picioarele ei :
-Sasuke ! Te rog, lasa-ma sa-ti explic ! am spus plangand in fata usii.
Nu stiu daca m-a auzit, dar am mai stat acolo ceva timp si am vrut sa-i explic, dar nu-mi raspundea asa ca am luat rapid telefonul si am inceput sa-i caut numarul, dar nu l-am gasit. Asta facuse, isi stersese numarul si nu-l stiam aproape deloc, doar primele cifre, asa ca am lasat telefonul sa se izbeasca de pamant, eu punand capul pe genunchi si intreband in soapta :
-De ce nu ma lasi sa-ti explic ? De ce ? Ce vrei sa fac sa ma lasi ? Ce ?...
M-am ridicat cu greu, foarte trista si macinata de intrebarile pe care inca le sopteam si am batut in usa cu toata foarta de foarte multe ori. Dupa pumnul a inceput sa ma doara si am dat un picior usii apoi am urlat :
-De ce nu ma lasi sa-ti explic ? Ti-e frica de adevar ? Lasule !
Apoi am plecat, dar l-am vazut pe Mitzuji, acel baiat disperat care se uita la mine de parca ar fi vazut o fantoma. Era numai vina mea ca l-am lasat pe baiatul asta sa ma tina in brate atata timp, daca nu-l lasam poate nu ma saruta sau macar daca tremuram de frica Sasuke m-ar fi ajutat. Privindu-l, scena de nai devreme se repeta iar si iar asa ca am urlat la el :
-Nu puteai sa faci altceva, disperatule ? Nu puteai sa placi pe altcineva ? De ce m-ai ales pe mine ? De ce m-ai sarutat ? Lasa-ma dracu in pace ! Nu vreau sa te mai vad niciodata !
Apoi am fugit, repede de tot, de teama ca ma va saruta, am fugit plangand in hohote si clipind intr-una ca sa vad drumul si sa nu ma impiedic. Dar nu puteam sa fac nimic, durerea era asa mare incat ma orbea, nu mai puteam deosebi zapada de lacrimile mele reci ca si ea, asa ca am cazut de o groaza de ori. Nu mai putam intelege nimic, mi-era frica de tot ce ma inconjura, ma simteam incoltita de umbre care semanau cu Sasuke si care repetau acelasi lucru spus mai devreme iar si iar si iar...Dar am ajuns in casa si m-am trantit in fata usii, dupa care cu greu am incuiat-o. M-am uitat in jos plangand si dupa un timp, nu stiu cat de lung, m-am oprit, nu m-am calmat, doar m-am oprit din plans. M-am ridicat de pe jos, mi-am scos cizmele si le-am aruncat pe undeva, mi-am dat jos geaca, m-am suit pe canapea si starngand perna in brate ca sa-mi scot din cap chipul si vocea lui, am adormit.

[Savarina Ali]

buna
am citit capitolul acum doua zile cand l-ai postat dar lenea e mare, si nu am dat un com. dar acum imi misc putin gandurile si la un com care sa se potriveasca, deoarece azi am insolatie si tot azi mi-a venit si inspiratia ciudat nu? stiu stiu asa e, e foarte ciudat.
so criticile pentru tine, ufff doamne dar voi nu ma lasati si pe mine sa fac niste comentarii mai dure? nu sigur ca nu. glumeam, intr-un fel. cei drept nu am ce sa zic de rau, dar am ce sa zic de bine;) so sa incepem : descriere ai si este foarte frumoasa, dialog ai, desi este putin, nu e sec si asta e un lucru bun . naratiune ai foarte multa si e buna, iar actiunea si un melc ar putea sa o intreaca daca stam sa facem asa deci de aici rezulta ca actiunea nu este grabita ceea ce este foarte bine.
deci ai tot ce ii trebuie unui fic de succes. iti urez mult noroc in continuare si te astept cu nextul
bye bye si pupici :*

[Vir]

Ce rapida am fost :)) Multumesc mult ca ati comentat :X

Cap 11 : Voi tine la tine mereu

Incep sa clipesc usor si ridic capul de pe perna. Ochii mei erau probabil cei mai incercanati, iar capul meu mai avea putin si exploda. Durerea ma strabatea din cap pana in picioare si amortisem imbracata. Abea ca am putere sa ma ridic putin sa vad cat este ceasul, era cinci dimineata, acum imi explicam de ce este asa intuneric pentru o dimineata. M-am ridicat de pe canapea, mi-am luat niste papuci in picioare si am iesit pe usa. Era destul de frig, dar de ce mi-ar pasa ? Am ridicat privirea spre cerul argintiu care incet, incet isi pierdea farmecul intunecat, in favoarea unor nori cenusii care se imbratisau formand o coroana pe cer. Incep sa curga stropi de ploaie, in sfarsit nu mai ningea. M-am intins pe jos cu capul sprijinit de cimentul dur si am inceput sa plang gandindu-ma ce se intamplase ieri, dar usor lacrimile mele au inceput sa fie confundate cu stropii de ploaie reci si grei care m-au udat pana la piele. Am stat acolo parca sa-mi aduc aminte cat l-am iubit, il iubesc si cat il voi iubi. Dar oare merita sa iubesc o persoana care nu vroia sa ma asculte ? O persoana care era usor orbita de gelozie ? Sau oare merita sa incerc sa-i spun ceva ? Nici eu nu stiam, doar eram prinsa intr-un sir de ganduri nesfarsit.
Am stat acolo cat a durat ploaia, dupa care am intrat in casa. Dornica de un dus. Dupa ce am facut si un dus probabil mai rece decat stropii de ploaie, m-am imbracat in ceva la intamplare, o bluza si niste blugi. M-am incaltat cu o niste adidasi si am iesit pe usa doar cu cheile. Am inceput sa hoinaresc strazile pustii, asemanatoare cu mintea si inima mea. Dar cine ar fi iesit pe strada la vreo sase jumatate dimineata ? O nebuna ca mine care avea nevoie sa faca ceva, daca nu avea sa-si aduca aminte de cele mai frumoase clipe pe care le-a trait. M-am indreptat spre parc, desi era plin de amintiri, am vrut sa vad daca le pot ocoli, dar era asa de greu sa tii lacrimile in frau. Dar trebuia, altfel cum aveam sa trec prin scoala, plangand ca un bebelus ? Trebuia sa fac ceva in fiecare minut, trebuia sa-mi ocup timpul, trebuia sa ma obisnuiesc cu amintirile. Dar ce sa fac, erau in mintea mea mereu, abea ma concentram sa merg. Vroiam sa plang, dar nu puteam, trebuia sa ma opresc, sa invat sa nu mai plang, sa nu mai fiu o plangacioasa. M-am incruntat puternic, parca incercand sa ma inving pe mine insumi si cred ca atunci am descoperit care e cea mai grea lupta, cea impotriva ta sau mai bine zis, a amintirilor tale. Trrebuia sa fiu puternica, dar am simtit ca iarasi trebuie sa fug si asta am facut, am luat-o la fuga si m-am indreptat spre casa lui Sasuke. Cand m-am uitat la ea mi-a venit sa plang asa ca am inchis ochii si am intors capul, dar amintirile erau deja acolo, in mintea mea si trebuia intruna sa le suport. Dar la un moment m-am simtit pregatita si m-am uitat la casa lui Sasuke, fara sa lacrimez sau sa suspin, dar in sufletul meu eram asa de trista incat puteam plange. M-am dus langa usa lui Sasuke si am pus usor urechea pe suprafata usii si l-am auzit pe brunet cum vorbea la telefon cu Naruto si cum ii spunea ca e singur acasa. L-am asteptat sa termine de vorbit si apoi am inceput sa bat cu pumnii in usa, dar cel cu care am batut ieri ma durea ingrozitor, iar abea atunci vedeam cat de vanat putea fi. Dar am continuat sa bat cu putere si apoi m-am oprit brusc fiind sigura ca m-a auzit si ca stia sigur ca eu sunt. L-am rugat sa ma lase sa-i explic si el mi-a zis ca nu am ce sa-i explic apoi a aruncat ceva in usa, provocand o bubuitura de care m-am speriat si am inceput sa lacrimez, iar ma lasam prada lacrimilor si vroiam sa devin puternica, dar instictiv am fugit...

Au urmat luni intregi de scoala in care eram hotarata sa-l fac pe Sasuke sa ma asculte, dar nu vroia, nu puteam sa-i spun nimic pentru ca imediat ma respingea sau pur si simplu pleca din fata mea. Iar mai rau era ca am incercat si la scoala sa fac ceva, ca sa ma asculte putin, dar imediat venea si Ino langa mine doar ca sa nu ma lase sa-i atrag atentia, pentru ca ea inca nu aflase ce s-a intamplat in excursie. Si cand venea peste mine, Sasuke nu-i spunea nimic, chiar nimic, o lasa sa defileze pe acolo si sa imi spuna sa plec, iar cand brunetul auzea ce vroia blonda, nu-i spunea ca o abroba, dar si el imi spunea acelasi lucru si pentru mine era ca o sustinere. Ma durea prea tare ca ii tinea partea si ce spunea, era mai rau decat cutitul in rana. Trebuia sa fiu puternica, sa nu mai plang, iar in doua luni am reusit sa nu mai plang, dar ce rost avea daca Sasuke nu imi daduse inca sansa. In tot acest timp m-am tuns, scurt in spate, cu niste suvite mai lungi in fata, mi-am facut temele numai ca nu aveam ce face noaptea cand abea dormeam si nu vroiam ca gandul sa ma poarte la el. Nu mancam si nu mai stiam sigur daca apa are gust. Dupa cearta le-am rugat pe prietenele mele sa ma lase pentru ca nimeni nu ma poate ajuta acum in afara de Sasuke., dar ele vroiau sa dea de mine, dar telefonul meu era inchis si pus undeva bine, sau mai bine zis : aruncat acolo unde nu va fi gasit, iar daca vroiau sa vina la mine acasa, nu eram decat noaptea de la noua pana dimineata la sapte. Nu prea aveau ce face nici daca ma prindeau, pentru ca au facut-o o data si discutia dintre noi le-a convoins ca mai bine ma lasa sa ma descurc singura, desi stiu sigur ca au cautat niste solutii care nu vor functiona niciodata. Asa au trecut doua luni intregi : foarte putina mancare, ca o vrabie, putina apa, putin somn, rugandu-ma mult de el, stand pe afara o groaza si fara pic de viata.
Si in ziua in care s-au implinit fix doua luni, eram din nou pe strada. Era primavara, pe la inceputul lunii aprilie, intr-o zi de duminica pe la vreo patru dupa-amiaza. Iesisem sa ma calmez, ma simteam de parca, cat aer aveam in fiecare zi de la toate plimbarile nesfarsite, totusi simteam ca ma sufoc. Vroiam sa ii simt parfumul si imbratisarea, ma simteam prea pustiita ca sa mai simt ceva in afara de dragostea lui. M-am dus pe o strada marginasa si aproape goala, unde isi pierdeau vremea drogatii si vagabonzii care cautau linistea unui cartier de batrani, de care nu ma temeam, totusi noi cautam acelasi lucru :liniste. Pe la ora aia, toti varsnicii dormeau si era asa liniste, peisajul era asa simplu, asta cautam, nimic spectaculos. Cerul era destul de alb cu o usoara tenta de gri, drumurile erau prafuite, iar in presupusele spatii verzi nu era decat pamant uscat si crapat de trecerea timpului. Cativa pomi, aruncati in peisaj, erau infloriti, aducand o mica bucurie batranilor. Pe langa blocurile vechi, prafuite si scorojite erau insirate gunoaie care puteau umple cosurile de gunoi de la marginea trotuarelor, care erau goale.
Si ma plimbam, aproape distrusa, gandindu-ma la orice imi venea in cap, cand am trecut pe langa niste simpli baieti de vreo douazeci-douazeci si cinci de ani. Stateau intr-un grup de vreo cinci si se drogau pe rand. Cativa deja erau in starea euforica, in care totul era neobisnuit de frumos, nemaipomenit, sublim, dar doar pentru cateva minute, cand incepea calvarul si incepeau sa fie foarte suparati si revoltati. M-am oprit sa-i urmaresc, din pura curiozitate si fara sa stiu ca flacara dorintei de a vedea lumea ca ei, incepuse sa arda. Trei radeau ca niste nebuni, se bucurau de viata, desi nu cred ca aveau de ce. Deodata il aud pe unul dintre ei :
-Hei, cine-i aia cu paru’ albastru ? a spus el in timp ce ma uitam la una din suvitele mele care era inca roz,
-Nu-l baga in seama, e fericit, spuse un altul care se parea ca era inca treaz.
-Vad, spun eu uitandu-ma invidioasa la baietii care se simteau asa bine.
-Vrei si tu ? imi spuse acelasi baiat de mai devreme.
Am stat putin sa ma gandesc pana sa-i raspund. Prima oara m-am intrebat de ce mi-a oferit, cred ca aratam mai suparata decat as fi crezut. Apoi m-am gandit daca sa ma droghez ca sa vad lumea roz pentru cateva minute, dupa care sa fiu foarte suparata. Credeam ca merita sa incerc pentru ca dupa ce deveneam suparata, nu puteam fi mai mult decat eram atunci si simteam ca ii pot face fata si nu poate fi mai rau decat acum. Asa ca mi-am luat inima in dinti si am zis hotarata :
-Da, vreau sa incerc, vreau sa ma simt bine.
-Ok, ma bucur ca vrei , o sa-ti placa, mi-a spus incantat acel baiat dandu-mi putin praf mortal pe un suport micut.
Nu m-am mai sinchisit sa intreb ce mi s-a dat sau cat de puternic era, l-am luat si am incercat, oarecum, sa ma pregatesc, sa ma incurajez singura. Mereu mi-a fost frica de necunoscut, chiar si atunci imi era frica sa incerc, imi era frica pentru ca nu puteam sa mai dau inapoi daca faceam asa ceva. Dar ma saturasem sa fiu trista, sa nu ma pot gandi la ceva frumos si sa nu ma pot distra din nou ca alta data. Imi era frica, eram speriata de ce se poate intampla dupa, dar ce se va intampla daca nu o fac, cand voi mai zambi ? Dorinta de a zambi a invins frica si am apropiat de nas acel praf. Inima a inceput sa bata din ce in ce mai tare, vroiam sa o fac mai repede, dar totusi ma miscam asa de incet cand, deodata, nu foarte departe de locul unde ne aflam, aud o persoana strigand :
-Sakuraa ! Opreste-te ! Nu face asta !
Era chiar vocea lui ? Chiar era el ? Ma intorc grabita doar ca sa aflu raspunsul, iar cand il vad rasuflarea mi se taie si scap praful din mana, acesta imprastiindu-se la picioarele mele. Il vad cum alearga disperat numai ca sa se asigure ca nu o voi face, chiar daca praful era la picioarele mele, chiar vroia sa ajunga la mine, cat mai devreme posibil. Mai avea putin, trecea strada si la cativa pasi de trecere ma aflam eu, asteptamdu-l nemiscata si prea uimita sa reactionez. Deodata aud sunetul motorului unei masini si ma uit in directia de unde auzisem. Era o masina oarecare, care mergea cu o viteza neobisnuit de mare, apoi m-am uitat rapid la Sasuke sa vad daca se opreste, dar nu, el inca alerga nebuneste, iar cand am vazut ca mai are putin si traverseaza am urlat disperata :
-Sasuke, stop !
Dar era prea tarziu, masina l-a lovit puternic chiar in fata mea, chiar daca franase, a avut destula putere sa il arunce cu putere la cativa metri. Sangele lui se imprastiase pe suprafata alba a masinii si pe strada prafuita, iar el era intins pe strada cu chipul privind spre cer. Cand il vad nu mai stau holbandu-ma si alerg spre el cazand in genunchi, chiar langa el. Picaturi de sange ii murdareau chipul si curgeau din trupul lui, vrand sa-l lase fara viata. Il iau in brate si ii ridic capul rugandu-l disperata sanu adoarma. Toata aceasta teroare durase mai putin de zece secunde si am inceput sa ma uit disperata in jur. Soferul care a facut asta plecase, probabil de mult, la fel si acei tipi care se drogau, dar uitandu-ma in jur, vad un semafor care arata ca masinile mai au treizeci de secunde de rosu. Sun disperata la salvare dupa care fac o poza semaforului, idiotul care a facut asta va plati cu varf si idesat. Apoi, asteptand disperata sosirea ambulantei, am incercat sa-l fac pe Sasuke sa ramana treaz si am inceput sa-i vorbesc, nici eu nu stiam despre ce, nu mai ca sa nu inchida ochii, cine stie ce se putea intampla daca o facea. Lacrimile imi inundasera de mult ochii si nu vroiam sub nicio forma sa-l pierd, mai bine sa traiasca si sa ma ignore toata viata decat asta. Ii vorbeam si ma bucuram pentru ca parea sa ma asculte, dar deodata a zambit si a soptit :
-Promite-mi ca nu o sa mai faci asa ceva !
-Promit, am murmurat eu printre suspine, dar te rog rezista putin, ambulanta va veni si totul va fi bine, te rog nu adormi, am continuat eu rugandu-ma sa reziste.
El nu a incetat sa zambeasca si asta mi-a tinut speranta aprinsa, pana cand am simtit cum inima mi se sfarama atunci cand a inchis ochii...