14-11-2010, 01:08 AM
Heya aasta e prima mea...ma rog a doua incercare de fic, nu mai pot spune ca sunt noua deci pot accepta si critici dure.
am sa pun cotinuarea odata pe saptamana-duminica, blah blah blah
enjoy the fic
Disclamer: Nu deţin nici un personaj din manga-ul/anime-ul creat de Masashi Kishimoto, cu excepţia celor creeate de mine, şi nu fac profit în urma întâmplărilor/personajelor
Zambetul tau poate ucide
Prolog:
Odată am ÅŸtiut ÅŸi eu ce înseamnă să zâmbeÅŸti, eram veselă ÅŸi atât de însufleÅ£ită, până când mi-a fost luată din viaţă acea esenţă, numită ,,bucurieâ€.
Acest sentiment a început să se destrame dupa ce a plecat el. Prietenii au început să mă părăsească plecând în căutarea lui, a baiatului ce a frânt o mie de inimi. Cum te poţi bucura, cum poţi zâmbi când ştii că cei mai buni prieteni ai tăi nu se mai intorc, că…au murit încercand să-l aducă din nou pe calea cea bună ?
Capitolul 1.- S-au întors!
Razele soarelui veneau dansand spre dormitorul meu cu scopul de a mă trezi, reusind intr-un final acest lucru. Incerc sa-mi deschid ochii albastrii ca cerul senin pentru a-mi cauta cu privirea papucii pufosi si albastri,
ii gasesc, era si imposibil sa nu fac acest lucru, doar m-am impiedicat de ei, nu?
Ma ridic din patul meu cu asternuturi roz, ca petalele de cires, asa cum era Sakura…buna mea prietena Sakura, care probabil este moartă acum. Eram nedespatite pana cand am aflat ca suntem indagostite de acelasi baiat. Si acum imi amintesc cum am cunoscut-o. Ea plangea de zor din cauza unor copiii rautaciosi…
Flashback:
-Buna , tu esti fetita caruia i se spune ,,frunte-lataâ€, nu?
-C-Cine esti ?
-Eu ? Ino, Ino Yamanaka, numele tau este…?
- Sakura Haruno.
-Vino aici maine, am ceva care s-ar putea sa-ti placa.
End of Flashback.
De atunci a trecut mult timp, iar ea a picat in aceeaÅŸi echipa cu el, cu Sasuke Uchiha, baiatul cu parul ca negura noptii si ochii ca pana corbului. Cat regret cat m-am certat cu ea, iar acum nu-i pot spune ,,imi pare rauâ€, care nu mai are nici un rost. Si Hinata a plecat, sperand ca il va prinde din urma pe Naruto. Naruto cel blond si hiper-activ, cat o sa-i duc lipsa! Nu o sa mai vad niciodata acel zambet pana la urechi sau acel baiat plin de optimism gata de orice misiune, pregatit sa-si protejeze prietenii, ceea ce eu nu am facut, iar acum sunt pierduti.
Ma dau jos din pat sperand sa-i vad astazi pe drum venind acasa, aducandu-l cu ei pe Sasuke, sa o aud pe rozalie lovindu-l pe Naruto pentru vreo prostie spusa fara sa fi gandit sau pe Hinata cum se balbaie pe langa el…dar stiu ca asta nu se va intampla decat cu ajutorul unei minuni. Merg spre baie pentru a-mi face siesta de dimineata, asta daca ora 11 poate fi numita ora matinala…Baia, fumos decorata, asa cum imi place mie, avea faianta de culoare albastra, iar gresia era alba ca spuma laptelui, mica, dar potrivita pentru o singura persoana. Parintii mei s-au mutat in America inainte ca acest razboi sa inceapa, sperand ca se va termina repede. Un sunet bizar m-a facut sa ies din visare pentru cateva minute, facandu-ma sa ies afara din casa, iar in momentul urmator doua lacrimi au evadat din ochii mei, cazand pe obraji. Nu-mi venea sa cred ca ceea ce vad este real. Ei erau. Prietenii mei erau in viata si si-au dus la bun sfarsit misiunea. O priveam pe rozalie, care s-a schimbat in acesti doi ani, parul roz, odata scurt este acum lung pana la solduri, dar ochii ei..era ceva ciudat cu ei. Nu mai emanau fericire si entuziasm, ci emanau ura si indiferenta la fel ca ai lui Sasuke cand eram mici. Dar am presupus ca doar mi se pare. Nimeni nu a scos nici un sunet, nu se auzea nimic, asta pana cand Naruto a deschis gura si mi-a spus:
-Doar nu ne credeai morti, nu?
Nu am putut spune nimic, am dat negativ din cap incercand sa par sigura pe mine, dar planul a esuat total cand Sakura m-a intrebat:
-Tu chiar ai crezut ca nu ne vom mai intoarce si ca ai scapat de noi?
-S-Sakura…
Am imbratisat-o pe vechea mea prietena si i-am spus incet:
-De ce crezi asta, frunte-lata?
-Ino!
Rozalia se enerva la culme, nu credeam ca se va supara atat pentru o porecla copilaroasa..
Dupa cateva ore petrecute cu prietenii mei, am plecat in padure, asa cum fac de doi ani. Stau si ma gandesc la trecut, dandu-mi seama ca eram o papusica fitoasa...nu mi-am dat seama pana acum ca m-am certat cu Sakura degeaba, nici macar nu-l iubesc pe Sasuke asa cum am crezut.
Rog un moderator sa-mi deschida si celalalt fic: ''Do i love you...Sakura?''
Multumesc^ ^
am sa pun cotinuarea odata pe saptamana-duminica, blah blah blah
enjoy the fic
Disclamer: Nu deţin nici un personaj din manga-ul/anime-ul creat de Masashi Kishimoto, cu excepţia celor creeate de mine, şi nu fac profit în urma întâmplărilor/personajelor
Zambetul tau poate ucide
Prolog:
Odată am ÅŸtiut ÅŸi eu ce înseamnă să zâmbeÅŸti, eram veselă ÅŸi atât de însufleÅ£ită, până când mi-a fost luată din viaţă acea esenţă, numită ,,bucurieâ€.
Acest sentiment a început să se destrame dupa ce a plecat el. Prietenii au început să mă părăsească plecând în căutarea lui, a baiatului ce a frânt o mie de inimi. Cum te poţi bucura, cum poţi zâmbi când ştii că cei mai buni prieteni ai tăi nu se mai intorc, că…au murit încercand să-l aducă din nou pe calea cea bună ?
Capitolul 1.- S-au întors!
Razele soarelui veneau dansand spre dormitorul meu cu scopul de a mă trezi, reusind intr-un final acest lucru. Incerc sa-mi deschid ochii albastrii ca cerul senin pentru a-mi cauta cu privirea papucii pufosi si albastri,
ii gasesc, era si imposibil sa nu fac acest lucru, doar m-am impiedicat de ei, nu?
Ma ridic din patul meu cu asternuturi roz, ca petalele de cires, asa cum era Sakura…buna mea prietena Sakura, care probabil este moartă acum. Eram nedespatite pana cand am aflat ca suntem indagostite de acelasi baiat. Si acum imi amintesc cum am cunoscut-o. Ea plangea de zor din cauza unor copiii rautaciosi…
Flashback:
-Buna , tu esti fetita caruia i se spune ,,frunte-lataâ€, nu?
-C-Cine esti ?
-Eu ? Ino, Ino Yamanaka, numele tau este…?
- Sakura Haruno.
-Vino aici maine, am ceva care s-ar putea sa-ti placa.
End of Flashback.
De atunci a trecut mult timp, iar ea a picat in aceeaÅŸi echipa cu el, cu Sasuke Uchiha, baiatul cu parul ca negura noptii si ochii ca pana corbului. Cat regret cat m-am certat cu ea, iar acum nu-i pot spune ,,imi pare rauâ€, care nu mai are nici un rost. Si Hinata a plecat, sperand ca il va prinde din urma pe Naruto. Naruto cel blond si hiper-activ, cat o sa-i duc lipsa! Nu o sa mai vad niciodata acel zambet pana la urechi sau acel baiat plin de optimism gata de orice misiune, pregatit sa-si protejeze prietenii, ceea ce eu nu am facut, iar acum sunt pierduti.
Ma dau jos din pat sperand sa-i vad astazi pe drum venind acasa, aducandu-l cu ei pe Sasuke, sa o aud pe rozalie lovindu-l pe Naruto pentru vreo prostie spusa fara sa fi gandit sau pe Hinata cum se balbaie pe langa el…dar stiu ca asta nu se va intampla decat cu ajutorul unei minuni. Merg spre baie pentru a-mi face siesta de dimineata, asta daca ora 11 poate fi numita ora matinala…Baia, fumos decorata, asa cum imi place mie, avea faianta de culoare albastra, iar gresia era alba ca spuma laptelui, mica, dar potrivita pentru o singura persoana. Parintii mei s-au mutat in America inainte ca acest razboi sa inceapa, sperand ca se va termina repede. Un sunet bizar m-a facut sa ies din visare pentru cateva minute, facandu-ma sa ies afara din casa, iar in momentul urmator doua lacrimi au evadat din ochii mei, cazand pe obraji. Nu-mi venea sa cred ca ceea ce vad este real. Ei erau. Prietenii mei erau in viata si si-au dus la bun sfarsit misiunea. O priveam pe rozalie, care s-a schimbat in acesti doi ani, parul roz, odata scurt este acum lung pana la solduri, dar ochii ei..era ceva ciudat cu ei. Nu mai emanau fericire si entuziasm, ci emanau ura si indiferenta la fel ca ai lui Sasuke cand eram mici. Dar am presupus ca doar mi se pare. Nimeni nu a scos nici un sunet, nu se auzea nimic, asta pana cand Naruto a deschis gura si mi-a spus:
-Doar nu ne credeai morti, nu?
Nu am putut spune nimic, am dat negativ din cap incercand sa par sigura pe mine, dar planul a esuat total cand Sakura m-a intrebat:
-Tu chiar ai crezut ca nu ne vom mai intoarce si ca ai scapat de noi?
-S-Sakura…
Am imbratisat-o pe vechea mea prietena si i-am spus incet:
-De ce crezi asta, frunte-lata?
-Ino!
Rozalia se enerva la culme, nu credeam ca se va supara atat pentru o porecla copilaroasa..
Dupa cateva ore petrecute cu prietenii mei, am plecat in padure, asa cum fac de doi ani. Stau si ma gandesc la trecut, dandu-mi seama ca eram o papusica fitoasa...nu mi-am dat seama pana acum ca m-am certat cu Sakura degeaba, nici macar nu-l iubesc pe Sasuke asa cum am crezut.
Rog un moderator sa-mi deschida si celalalt fic: ''Do i love you...Sakura?''
Multumesc^ ^