25-03-2010, 04:40 PM
Deci asa cum vedeti este un fic in colaborare cu Denny, din punctul meu de vedere o sa fie interesanta aceasta colaborare:) Sper sa reusim sa creem ceva nemaipomenit.
Ce sa va spun despre poveste? Este genul fantastic si o sa vedeti rasturnari de situatie si multa actiune, dar pentru un inceput va rog sa suportati impreuna cu mine o mica incursiune in istoria celor ce au ajuns sa traiasca pe Pamant.:)
Sper sa va placa si sa ne spuneti parerea voastra.
Prolog
Pamantul este pe moarte, iar omenirea este impartita in doua. Oameni care au reusit sa ramana normali, luptandu-se cu aerul toxic, ce constituie acum in anul 2234 atmosfera Pamantului, si cu apa poluata si oameni care au suferit transformari din cauza ca nu au avut posibilitatea de a se proteja. Unii au murit, altii au suferit groznice mutatii, dar majoritatea au suferit niste mutati la nivelul adn-ului care le-a oferit niste puteri. Acestia din urma au fost numiti mutanti si sunt vanati de cei care se numesc „ Normali†pentru ca sunt diferiti. Cand Pamantul era pe punctul de a deveni o planeta ostila, Normali au construit nave si s-au dus pe o planeta numita Anoestera. O planeta in afara sistemului nostru solar, o planeta pe care se lucra de ani de zile tocmai pentru a o face sa corespunda cu nevoile oamenilor. Asa ca au plecat, lasand pamantul sa moara in pace si lasand mutanti pe acesta sa moara si ei odata cu el. Numai ca nu am murit, sper nemultumirea Normalilor. Asa cum am spus, noi avem puteri. Acestea se manifesta in natura, dar ne-a luat multi ani sa invatam sa le controlam, din moment ce totul pe aceasta lume era corupta, facand totul foarte greu de controlat. Unii controlau focul si cu ajutorul acestuia si metalele, reusind sa creeze diferite lucruri iar cu aceasta abilitate au curatat pamantul si apele de toate metalele ce otraveau locurile inconjuratoare. Altii controlau apele si toate vietuitoarele, in afara de oameni. Acestia erau mult mai greu de controlat si de inteles, fiind fiinte care gandesc. Cei ce aveau acea putere impreuna cu cei ce puteau controla pamantul si automat si plantele, au redat culoare planetei, readucand la viata specii de plante si animale de mult disparute, iar ultimii puteau manipula aerul, atmosfera, clima, ei au scapat de toxinele ce il otraveau, redandu-i acea culoare de albastru deschis cerului ce de mult timp nu m-ai cunoscuse altceva decat negru si gri. Si imi amintesc acea zi in care cei ce stapaneau aceste elemente au terminat. Nu aveam decat doisprezece ani, dar imi amintesc de parca ar fi ieri. In acea zi am vazut pentru prima data in viata mea soarele. A fost atat de minunat. Sa simt caldura lui cum imi mangaie pielea mea albicioasa si bolnavicioasa. Singurii care nu aratau ca mine erau negrii si cei care erau o amestecatura intre negrii si albi, dar nici pielea acestora nu arata sanatoasa. Soarele reda tuturor culoarea aceea sanatoasa pe care o vazusem de multe ori in cartile foarte vechi ce povesteau despre un alt timp. Un alt timp in care existau patru anotimpuri, nu doar doua, un alt timp in care nu exista atata poluare, in care nu existam noi.
Nu imi venea sa cred. Nu cunoscusem aceasta latura a planetei in care traisem, niciodata. De altfel, nici nu speram vreodata sa o cunosc. Tot ce stiam era acel deseu de viata, in care trebuia sa lupti cu dintii pentru o masca de oxigen sau o gura de apa cat de cat curata. Nici nu imi inchipuiam sa mananc altceva decat terciul acela ce ni-l dadeau asociatiile guvernului. Cine manca altceva era bogat de isi permita hrana adevarata. Fructe si carne, lucruri ce puteau fi mestecate nu baute. Lacrimi mi-au aparut in ochi cand mi-am dat seama ca acum eram libera sa respir fara masca, libera sa beau dintr-un rau fara sa imi fie teama ca o sa mor in cateva ore. Nu eram multi. Doua mii de persoane. Un numar relativ mic fata de Normali, asa cum ne placea sa ii numim, iar majoritatea aveau puteri de apa, aer si pamant, doar vreo o suta stapaneau focul, inclusiv eu. Aveam sa inteleg mai tarziu de ce. Focul era cel mai puternic dar si cel mai instabil si periculos, dar nu ne pasa.
Am inceput sa ne cream singuri un mod de a ne organiza si ne-am impartit in patru clase dupa puterile noastre. Apoi fiecare clasa s-a impartit in familii si si-a creat singura orasul sau. Ne intelegem bine cu toti si din cauza tuturor greutatilor prin care am trecut, nu existau bani, toti eram egali si toti ne ajutam, asa ca nimeni nu avea motiv sa fure sau sa ucida, pentru ca ceea ce avea unul avea si celalalt. Bineinteles, ocazional mai existau crime din pasiune dar si acestea erau atat de rare. Nu pot sa va explic de ce. Poate ca o data cu noile puteri, fiind mai aproape de natura, am devenit mai pasnici, mai buni. Dar sa revenim la oile noastre. Ne ajutam reciproc chiar daca eram de clase diferite, neexistand nici un pic de rasism si prejudecata in mintile noastre, singurul lucru care ne despartea era limba. Nu eram toti de aceasi nationalitate si automat nu vorbeam aceasi limba. Dupa ce ne-am organizat si la conducerea statului s-au ales patru oameni, fiecare dintr-un clan, acestia au luat hotararea ca toti sa invatam stravechea limba a atlantilor, latina. Norocul nostru era ca aveam cativa vorbitori de limba latina care ne-au invatat, iar unde nu gaseam traducerea corecta a unui cuvant o inventam, incercand sa o ghicim. Sa fim cat mai aproape de adevar si uite asa cu toti am ajuns sa vorbim o singura limba. Vechile nume pe care le dadusem claselor au devenit pentru: apa – Aqua, foc – Ignis, aer – Aeris si pamant – Angelus, iar orasele le-am numit: Apamea, Elatea, Aegles si Ceres. Acestea erau doar orasele capitala ale fiecarei clase, existau si alte orase, dar mai putin importante.
Cat despre infatisarea noastra, va pot spune ca nu mai aratam umani dupa cativa ani. Aveam treizeci si patru de ani cand am inceput si eu sa ma schimb, ca toti ceilalti. Bineinteles copii mei se nascusera deja schimbati. Cei din clanul Aqua au inceput sa aiba parul si ochii in toate nuantele de albastru si albastru-verzui, de la cea mai inchisa nuanta pana la cea mai deschisa. Clanul Ignis le aveau in toate nuantele de galben-rosiatic, portocaliu, rosiu si negru-rosiatic. Clanul Aeris alb, roz pal, de la alb spre blond pana la gri, gri-albastrui, iar cei din clanul Angelus aveau culorile de la verde inchis la deschis, pamantiu si verde-pamantiu. Era o incantare sa iesi pe strada si sa vezi oameni cu parul intr-o multitudine de colori, semana cu un curcubeu ce intotdeauna era in miscare.
Am prosperat avand grija de pamant si incercand sa avansam tehnologic, dar tehnologia pe care o cautam trebuia sa nu polueze pamantul. Nu vroiam sa facem aceleasi greseli ca strabuni nostri, nu vroiam sa otravim din nou planeta. Din cand in cand mai aveam cate un vizitator de pe Anoestera care venea sa vada daca relatiile de amicitie inca mai sunt valabile intre planeta noastra si a lor. Imi amintesc si ziua in care a venit prima data un mesager sa vada ce s-a petrecut cu aceasta lume si cu cei pe care i-au lasat in urma. Toti nu am fost deloc multumiti cand l-am vazut pentru prima oara, aterizand pe Normal, dar cum traiam o viata pasnica, lipsita de razboaie, foame si poluare si cum era impotriva convingerilor noastre, l-am primit cu bratele deschise, incercand sa uitam ca oameni lui au fost aceia care ne-au lasat aici sa murim. Intr-un fel trebuia sa le multumim, dar cel care merita recunostinta noastra este Dumnezeu, nu ei, pentru ca El ne-a dat aceste puteri.
-Deci, copii aceasta este povestea noastra. Asa cum am trait-o eu atunci cand eram ca si voi, doar o copila, le spun eu celor douazeci si ceva de copii ce erau stransi in jurul meu ascultandu-ma cu atentie.
Ma uitam la fiecare cu atentie si cu mici perle sarate in ochii mei negrii-rosiatici, lacrimi de bucurie ca am supravietuit o suta cincizeci si sase de ani si am putut sa imi vad nepotii crescand, avand si ei copii lor de care sa aiba grija. Nu existau multi ca mine, de fapt nu mai existau multi ca mine, sa traiasca asa de putin. Eram printre ultimi dintre cei care au trait in acele timpuri cand Pamantul era pe moarte si acum incet si eu aveam sa ma indrept spre somnul cel de veci, sa ii las pe copii mei sa spuna povestea la randul loc cand vor fi la fel de batrani ca mine. Am murit cu zambetul pe buze, la cateva zile dupa ce mi-am spus povestea, fericita fiind ca lumea era pasnica si buna si ca nu existau pericole in aceasta societate in care traiam. Niciodata nu mi-am inchipuit cat de rau m-am inselat. Niciodata nu m-am intrebat de ce era necesar ca fiecare membru dintr-o clasa sa se casatoreasca tot cu un membru din aceasi clasa si nici nu aveam sa aflu raspunsul la aceasta intrebare, dar sunt sigura ca voi il veti afla. Am o presimtire ca asa se va intampla.
Ce sa va spun despre poveste? Este genul fantastic si o sa vedeti rasturnari de situatie si multa actiune, dar pentru un inceput va rog sa suportati impreuna cu mine o mica incursiune in istoria celor ce au ajuns sa traiasca pe Pamant.:)
Sper sa va placa si sa ne spuneti parerea voastra.
Laevis
Prolog
Pamantul este pe moarte, iar omenirea este impartita in doua. Oameni care au reusit sa ramana normali, luptandu-se cu aerul toxic, ce constituie acum in anul 2234 atmosfera Pamantului, si cu apa poluata si oameni care au suferit transformari din cauza ca nu au avut posibilitatea de a se proteja. Unii au murit, altii au suferit groznice mutatii, dar majoritatea au suferit niste mutati la nivelul adn-ului care le-a oferit niste puteri. Acestia din urma au fost numiti mutanti si sunt vanati de cei care se numesc „ Normali†pentru ca sunt diferiti. Cand Pamantul era pe punctul de a deveni o planeta ostila, Normali au construit nave si s-au dus pe o planeta numita Anoestera. O planeta in afara sistemului nostru solar, o planeta pe care se lucra de ani de zile tocmai pentru a o face sa corespunda cu nevoile oamenilor. Asa ca au plecat, lasand pamantul sa moara in pace si lasand mutanti pe acesta sa moara si ei odata cu el. Numai ca nu am murit, sper nemultumirea Normalilor. Asa cum am spus, noi avem puteri. Acestea se manifesta in natura, dar ne-a luat multi ani sa invatam sa le controlam, din moment ce totul pe aceasta lume era corupta, facand totul foarte greu de controlat. Unii controlau focul si cu ajutorul acestuia si metalele, reusind sa creeze diferite lucruri iar cu aceasta abilitate au curatat pamantul si apele de toate metalele ce otraveau locurile inconjuratoare. Altii controlau apele si toate vietuitoarele, in afara de oameni. Acestia erau mult mai greu de controlat si de inteles, fiind fiinte care gandesc. Cei ce aveau acea putere impreuna cu cei ce puteau controla pamantul si automat si plantele, au redat culoare planetei, readucand la viata specii de plante si animale de mult disparute, iar ultimii puteau manipula aerul, atmosfera, clima, ei au scapat de toxinele ce il otraveau, redandu-i acea culoare de albastru deschis cerului ce de mult timp nu m-ai cunoscuse altceva decat negru si gri. Si imi amintesc acea zi in care cei ce stapaneau aceste elemente au terminat. Nu aveam decat doisprezece ani, dar imi amintesc de parca ar fi ieri. In acea zi am vazut pentru prima data in viata mea soarele. A fost atat de minunat. Sa simt caldura lui cum imi mangaie pielea mea albicioasa si bolnavicioasa. Singurii care nu aratau ca mine erau negrii si cei care erau o amestecatura intre negrii si albi, dar nici pielea acestora nu arata sanatoasa. Soarele reda tuturor culoarea aceea sanatoasa pe care o vazusem de multe ori in cartile foarte vechi ce povesteau despre un alt timp. Un alt timp in care existau patru anotimpuri, nu doar doua, un alt timp in care nu exista atata poluare, in care nu existam noi.
Nu imi venea sa cred. Nu cunoscusem aceasta latura a planetei in care traisem, niciodata. De altfel, nici nu speram vreodata sa o cunosc. Tot ce stiam era acel deseu de viata, in care trebuia sa lupti cu dintii pentru o masca de oxigen sau o gura de apa cat de cat curata. Nici nu imi inchipuiam sa mananc altceva decat terciul acela ce ni-l dadeau asociatiile guvernului. Cine manca altceva era bogat de isi permita hrana adevarata. Fructe si carne, lucruri ce puteau fi mestecate nu baute. Lacrimi mi-au aparut in ochi cand mi-am dat seama ca acum eram libera sa respir fara masca, libera sa beau dintr-un rau fara sa imi fie teama ca o sa mor in cateva ore. Nu eram multi. Doua mii de persoane. Un numar relativ mic fata de Normali, asa cum ne placea sa ii numim, iar majoritatea aveau puteri de apa, aer si pamant, doar vreo o suta stapaneau focul, inclusiv eu. Aveam sa inteleg mai tarziu de ce. Focul era cel mai puternic dar si cel mai instabil si periculos, dar nu ne pasa.
Am inceput sa ne cream singuri un mod de a ne organiza si ne-am impartit in patru clase dupa puterile noastre. Apoi fiecare clasa s-a impartit in familii si si-a creat singura orasul sau. Ne intelegem bine cu toti si din cauza tuturor greutatilor prin care am trecut, nu existau bani, toti eram egali si toti ne ajutam, asa ca nimeni nu avea motiv sa fure sau sa ucida, pentru ca ceea ce avea unul avea si celalalt. Bineinteles, ocazional mai existau crime din pasiune dar si acestea erau atat de rare. Nu pot sa va explic de ce. Poate ca o data cu noile puteri, fiind mai aproape de natura, am devenit mai pasnici, mai buni. Dar sa revenim la oile noastre. Ne ajutam reciproc chiar daca eram de clase diferite, neexistand nici un pic de rasism si prejudecata in mintile noastre, singurul lucru care ne despartea era limba. Nu eram toti de aceasi nationalitate si automat nu vorbeam aceasi limba. Dupa ce ne-am organizat si la conducerea statului s-au ales patru oameni, fiecare dintr-un clan, acestia au luat hotararea ca toti sa invatam stravechea limba a atlantilor, latina. Norocul nostru era ca aveam cativa vorbitori de limba latina care ne-au invatat, iar unde nu gaseam traducerea corecta a unui cuvant o inventam, incercand sa o ghicim. Sa fim cat mai aproape de adevar si uite asa cu toti am ajuns sa vorbim o singura limba. Vechile nume pe care le dadusem claselor au devenit pentru: apa – Aqua, foc – Ignis, aer – Aeris si pamant – Angelus, iar orasele le-am numit: Apamea, Elatea, Aegles si Ceres. Acestea erau doar orasele capitala ale fiecarei clase, existau si alte orase, dar mai putin importante.
Cat despre infatisarea noastra, va pot spune ca nu mai aratam umani dupa cativa ani. Aveam treizeci si patru de ani cand am inceput si eu sa ma schimb, ca toti ceilalti. Bineinteles copii mei se nascusera deja schimbati. Cei din clanul Aqua au inceput sa aiba parul si ochii in toate nuantele de albastru si albastru-verzui, de la cea mai inchisa nuanta pana la cea mai deschisa. Clanul Ignis le aveau in toate nuantele de galben-rosiatic, portocaliu, rosiu si negru-rosiatic. Clanul Aeris alb, roz pal, de la alb spre blond pana la gri, gri-albastrui, iar cei din clanul Angelus aveau culorile de la verde inchis la deschis, pamantiu si verde-pamantiu. Era o incantare sa iesi pe strada si sa vezi oameni cu parul intr-o multitudine de colori, semana cu un curcubeu ce intotdeauna era in miscare.
Am prosperat avand grija de pamant si incercand sa avansam tehnologic, dar tehnologia pe care o cautam trebuia sa nu polueze pamantul. Nu vroiam sa facem aceleasi greseli ca strabuni nostri, nu vroiam sa otravim din nou planeta. Din cand in cand mai aveam cate un vizitator de pe Anoestera care venea sa vada daca relatiile de amicitie inca mai sunt valabile intre planeta noastra si a lor. Imi amintesc si ziua in care a venit prima data un mesager sa vada ce s-a petrecut cu aceasta lume si cu cei pe care i-au lasat in urma. Toti nu am fost deloc multumiti cand l-am vazut pentru prima oara, aterizand pe Normal, dar cum traiam o viata pasnica, lipsita de razboaie, foame si poluare si cum era impotriva convingerilor noastre, l-am primit cu bratele deschise, incercand sa uitam ca oameni lui au fost aceia care ne-au lasat aici sa murim. Intr-un fel trebuia sa le multumim, dar cel care merita recunostinta noastra este Dumnezeu, nu ei, pentru ca El ne-a dat aceste puteri.
-Deci, copii aceasta este povestea noastra. Asa cum am trait-o eu atunci cand eram ca si voi, doar o copila, le spun eu celor douazeci si ceva de copii ce erau stransi in jurul meu ascultandu-ma cu atentie.
Ma uitam la fiecare cu atentie si cu mici perle sarate in ochii mei negrii-rosiatici, lacrimi de bucurie ca am supravietuit o suta cincizeci si sase de ani si am putut sa imi vad nepotii crescand, avand si ei copii lor de care sa aiba grija. Nu existau multi ca mine, de fapt nu mai existau multi ca mine, sa traiasca asa de putin. Eram printre ultimi dintre cei care au trait in acele timpuri cand Pamantul era pe moarte si acum incet si eu aveam sa ma indrept spre somnul cel de veci, sa ii las pe copii mei sa spuna povestea la randul loc cand vor fi la fel de batrani ca mine. Am murit cu zambetul pe buze, la cateva zile dupa ce mi-am spus povestea, fericita fiind ca lumea era pasnica si buna si ca nu existau pericole in aceasta societate in care traiam. Niciodata nu mi-am inchipuit cat de rau m-am inselat. Niciodata nu m-am intrebat de ce era necesar ca fiecare membru dintr-o clasa sa se casatoreasca tot cu un membru din aceasi clasa si nici nu aveam sa aflu raspunsul la aceasta intrebare, dar sunt sigura ca voi il veti afla. Am o presimtire ca asa se va intampla.
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)