24-03-2010, 05:20 PM
Avertisment: Sunt câteva cuvinte vulgare
Capitolul 2
Vladimir P.O.V
Sunetul strident al ceasului mă trezeşte din somn. Frate şi ce bine dormeam. Iau micul aparat în mână şi îl arunc în peretele de lângă pat. Dau cearceaful la o parte şi mă ridic în şezut. Îmi întind trupul căscând. Mă dau jos din pat şi mă duc la baie, unde îmi fac toaleta de dimineaţă. Mă uit în oglindă şi văd acelaşi chip ca în fiecare dimineaţă. Părul roşcat era răvăşit, iar sub ochii negri aveam cearcăne. La naiba! Nu ar trebui să îmi pierd timpul cu târfe până la 3 dimineaţa.
Ies din baie şi mă îmbrac cu o pereche de pantaloni negri şi un tricou alb. Mă încalţ cu o pereche de adidaşi şi ies din cameră. Mă apropii de frigider şi deschid uşa. Era gol. Ce surpriză! Chiar nu mă aşteptam la aşa ceva. Spun pe un ton ironic pentru mine.
Închid frigiderul şi mă aşez pe canapeaua veche. Praful s-a ridicat în aer, făcându-mă să tuşesc. Oftez şi mă uit prin încăpere. Garsoniera în care locuiam era veche. Pereţii crăpaţi o dădeau de gol.
10 ani. Ce repede a trecut timpul! Parcă acum câteva zile mă jucam cu mama şi tata, iar acum ei sunt morţi. Au murit pentru a mă salva pe mine. De cine? De un purice ca Diocleţian Cervant. Într-o bună zi o să îl fac să se târască la picioarele mele. Într-o zi, care va sosi în curând.
Deodată aud bătăi în uşă. Cine să fie la ora asta? Acestea deveneau din ce în ce mai apăsate.
- Vin!
M-am ridicat de pe canapea şi m-am apropiat de uşă. În acel moment , simţurile mi s-au activat. Cineva care îmi era duşman, bătea la uşa mea! Am apăsat pe clanţă şi am deschis uşa. În faţa mea stăteau doi bărbaţi destul de înalţi. După îmbrăcăminte mi-am imaginat că erau gărzile de corp ale unui rege. Diocleţian!
- Vă pot ajuta băieţi?
- Vladimir Montenegro?
- Depinde! V-aţi rătăcit şi aveţi nevoie de ajutor?
- Regele Armis Van de Cristo te cheamă la palatul său.
Stăpânul părinţilor mei? Mă caută?
- De ce? Ce vrea regele vostru cu mine?
- Ai face bine să nu mai pui întrebări şi să vii cu noi!
- Scuze băieţi, însă nu plec fără vreo explicaţie.
- Regele nu ne-a spus de ce te vrea.
Drăguţ! Totuşi foarte ciudat. Mi-am luat o haină şi am ieşit din garsonieră. Am coborât din clădire, unde ne aşteptau trei cai. M-am apropiat de unul alb. Întotdeauna mi-au plăcut caii. L-am mângâiat pe bot, iar acesta a nechezat. M-am urcat în spatele lui, iar cei doi tipi au făcut acelaşi lucru. Au pornit în faţa mea , dar se mişcau ca doi morţi. Va fi o călătorie lungă!
Deja începea să se înnopteze. Unul dintre indivizi mi-a spus că nu mai avem mult, până ajungem la palat. Deci regele a fost aproape de mine tot acest timp şi mă caută abia acum? Patetic! Oare ce voia cu mine?
În jumătate de oră, calculată după ceasul meu invizibil, am ajuns la destinaţie. Trebuie să spun că am rămas plăcut impresionat. Palatul era mare si făcut din piatră. Avea şi un turn. Oare acolo îşi închidea sclavii? M-am dat jos de pe cal, rămânând în faţa porţii. Am deschis poarta de fier şi am înaintat spre intrarea în palat. Fiecare pas îmi arăta o uimire. Grădina din faţă era destul de mare. Mă întrebam cum arată grădina din spate. Statuile din marmură tronau. Ai spune că era mai degrabă un cimitir.
Ajuns în faţa porţii am deschis-o şi am intrat in interior. Pe mijlocul holului se afla un covor roşu, iar încăperile erau luminate de lumânări. Cât consum de lumânări se face aici! Şi acum cum dracu ajung la rege?
Am început să înaintez pe hol, intrând în diferite încăperi. M-am pierdut şi mai tare. Grozav! Deodată aud nişte paşi. În încăpere şi-a făcut apariţia o fată cu parul roşcat şi lung. Cred că era o servitoare. Una destul de drăguţă şi cu care îţi puteai murdări cearceafurile. A trecut pe lângă mine, fără să îmi dea prea multă importanţă.
- Hei tu!
S-a oprit şi s-a întors cu faţa către mine. Cred că era nervoasă.
- Cu mine vorbeÅŸti?
- Mai vezi vreo servitoare pe aici? Spune-mi unde e regele Armis!
A început să râdă. S-a apropiat de mine, ajungând în faţa mea.
- EÅŸti un bou cu gura cam mare!
- Şi tu o curvă cu un tupeu cam mare!
- Vrei să îţi arăt că am şi un genunchi mare?
Mă uitam ciudat la ea. La ce dracu se referea? A zâmbit şi mi-a dat un genunchi între picioare. Mi-am dus ambele mâini la acea zonă şi am început să o înjur în gând. Curva năibii! O să o păţească! Lângă ea şi-a făcut apariţia o servitoare puţin mai învârstă. Nu am putut să îi văd chipul, deoarece purta un văl.
- Vera! Îl poţi duce pe acest dobitoc la rege?
- Desigur!
Aşa numita Vera şi-a plecat capul în faţa panaramei. Oare era şefa servitoarelor? Roşcata m-a privit încă odată şi a părăsit camera. Femeia m-a ajutat să mă ridic de jos. A început să meargă în faţa mea , îndrumându-mă spre regele ei. Roşcata sigur era de la ţară. Numai acolo a învăţat să lovească aşa. Poate a lovit-o un cal. De-aş rămâne aici. O să o lovesc mai rău ca un cal.
Servitoarea s-a oprit în faţa unei uşi imense de fier. A împins-o şi mi-a făcut semn să intru înăuntru. Încăperea era mare. Acelaşi covor roşu se întindea pe mijlocul încăperii. Un candelabru mare era agăţat de tavan. La capătul covorului se aflau trei trepte din marmură, iar deasupra lor erau două tronuri. Pe unul dintre tronuri stătea un bărbat cu părul negru. Alături de el se afla o femeie cu părul albastru, iar rochia cu care era îmbrăcată se asorta perfect cu părul. Oare cum ar arăta goală, femeia? Era ciudat! Nu putea fi regina, pentru că ea a murit odată cu părinţii mei.
- Apropie-te băiete! Mi-a spus calm femeia.
Am făcut câţiva paşi spre tron. M-am oprit în faţa treptelor.
- Vladimir Montenegro! Ai crescut atât de mult. Cine ar fi crezut?
- Dumnezeu? Am întrebat pe un ton ironic. Doar pentru că era rege, asta nu însemna că nu puteam să îl iau peste picior.
- Ai face bine să îţi moderezi comportamentul tinere! Regele nu este unul dintre beţivii cu care îţi petreci tu timpul. Mi se adresă tipa.
- Lasă-l Consuelo! Îmi plac provocările. Iar Aria a devenit plictisitoare în ultimul timp. Vladimir ştii de ce eşti aici?
- Nu!
- Părinţii tăi m-au slujit pe mine, acum 10 ani. Nu e aşa? Până când Diocleţian i-a ucis, la fel cum a făcut şi cu soţia mea. Am dreptate?
- Da! Însă acest lucru nu răspunde la întrebarea : De ce sunt aici?
- Ai dreptate! Consuelo , aici de faţă, e Oracolul meu de când am pus mâna pe tronul acestui regat. Vede totul! Nimic nu îi scapă. Acum câteva zile a avut o viziune. În care erai implicat. Eşti puternic Vladimir. Poţi ajunge să fii la fel de puternic ca mine. Eşti în stare să devii următorul rege al acestui regat.
Consuela a mârâit, strângându-şi pumnii. Regele a privit-o şi a zâmbit. Totul era din ce în ce mai ciudat.
- Nu o băga în seamă pe Consuelo. Ea ţine cu fiica mea şi vrea tronul doar pentru scumpa ei protejată. Vladimir! Fiica mea e slabă şi nu poate conduce regatul. De asta am nevoie de tine. Deşi nu vreau să cedez tronul fără o luptă dreaptă. Vreau să rămâi aici ca noul meu protejat. Tu şi fiica mea ve-ţi lupta pentru tron, când voi crede eu că e necesar. Accepţi?
- Ok! Să recapitulăm. Au trecut 10 ani de la moartea părinţilor mei, iar tu nu mai căutat niciodată. Consuelo are o viziune, în care apar şi din care rezultă că pot fi la fel de puternic ca un rege şi pot să rămân cu un regat.
- Exact!
- Păi…nu văd de ce nu aş accepta!
Regele a zâmbit şi s-a ridicat de pe tron. A venit lângă mine şi m-a îmbrăţişat. M-a bătut pe umăr şi s-a întors cu faţa către Oracol.
- Consuelo! Cheam-o pe Aria! E timpul să îşi cunoască oponentul!
- Nu e nevoie! Sunt chiar aici!
Bărbatul a zâmbit. M-am întors cu faţa către uşa şi am văzu-o pe prinţesă. Să îmi dau palme! Fiica regelui era fufa care mi-a lovit ’prietenul’ şi care am numit-o servitoare.
Capitolul 2
Vladimir P.O.V
Sunetul strident al ceasului mă trezeşte din somn. Frate şi ce bine dormeam. Iau micul aparat în mână şi îl arunc în peretele de lângă pat. Dau cearceaful la o parte şi mă ridic în şezut. Îmi întind trupul căscând. Mă dau jos din pat şi mă duc la baie, unde îmi fac toaleta de dimineaţă. Mă uit în oglindă şi văd acelaşi chip ca în fiecare dimineaţă. Părul roşcat era răvăşit, iar sub ochii negri aveam cearcăne. La naiba! Nu ar trebui să îmi pierd timpul cu târfe până la 3 dimineaţa.
Ies din baie şi mă îmbrac cu o pereche de pantaloni negri şi un tricou alb. Mă încalţ cu o pereche de adidaşi şi ies din cameră. Mă apropii de frigider şi deschid uşa. Era gol. Ce surpriză! Chiar nu mă aşteptam la aşa ceva. Spun pe un ton ironic pentru mine.
Închid frigiderul şi mă aşez pe canapeaua veche. Praful s-a ridicat în aer, făcându-mă să tuşesc. Oftez şi mă uit prin încăpere. Garsoniera în care locuiam era veche. Pereţii crăpaţi o dădeau de gol.
10 ani. Ce repede a trecut timpul! Parcă acum câteva zile mă jucam cu mama şi tata, iar acum ei sunt morţi. Au murit pentru a mă salva pe mine. De cine? De un purice ca Diocleţian Cervant. Într-o bună zi o să îl fac să se târască la picioarele mele. Într-o zi, care va sosi în curând.
Deodată aud bătăi în uşă. Cine să fie la ora asta? Acestea deveneau din ce în ce mai apăsate.
- Vin!
M-am ridicat de pe canapea şi m-am apropiat de uşă. În acel moment , simţurile mi s-au activat. Cineva care îmi era duşman, bătea la uşa mea! Am apăsat pe clanţă şi am deschis uşa. În faţa mea stăteau doi bărbaţi destul de înalţi. După îmbrăcăminte mi-am imaginat că erau gărzile de corp ale unui rege. Diocleţian!
- Vă pot ajuta băieţi?
- Vladimir Montenegro?
- Depinde! V-aţi rătăcit şi aveţi nevoie de ajutor?
- Regele Armis Van de Cristo te cheamă la palatul său.
Stăpânul părinţilor mei? Mă caută?
- De ce? Ce vrea regele vostru cu mine?
- Ai face bine să nu mai pui întrebări şi să vii cu noi!
- Scuze băieţi, însă nu plec fără vreo explicaţie.
- Regele nu ne-a spus de ce te vrea.
Drăguţ! Totuşi foarte ciudat. Mi-am luat o haină şi am ieşit din garsonieră. Am coborât din clădire, unde ne aşteptau trei cai. M-am apropiat de unul alb. Întotdeauna mi-au plăcut caii. L-am mângâiat pe bot, iar acesta a nechezat. M-am urcat în spatele lui, iar cei doi tipi au făcut acelaşi lucru. Au pornit în faţa mea , dar se mişcau ca doi morţi. Va fi o călătorie lungă!
Deja începea să se înnopteze. Unul dintre indivizi mi-a spus că nu mai avem mult, până ajungem la palat. Deci regele a fost aproape de mine tot acest timp şi mă caută abia acum? Patetic! Oare ce voia cu mine?
În jumătate de oră, calculată după ceasul meu invizibil, am ajuns la destinaţie. Trebuie să spun că am rămas plăcut impresionat. Palatul era mare si făcut din piatră. Avea şi un turn. Oare acolo îşi închidea sclavii? M-am dat jos de pe cal, rămânând în faţa porţii. Am deschis poarta de fier şi am înaintat spre intrarea în palat. Fiecare pas îmi arăta o uimire. Grădina din faţă era destul de mare. Mă întrebam cum arată grădina din spate. Statuile din marmură tronau. Ai spune că era mai degrabă un cimitir.
Ajuns în faţa porţii am deschis-o şi am intrat in interior. Pe mijlocul holului se afla un covor roşu, iar încăperile erau luminate de lumânări. Cât consum de lumânări se face aici! Şi acum cum dracu ajung la rege?
Am început să înaintez pe hol, intrând în diferite încăperi. M-am pierdut şi mai tare. Grozav! Deodată aud nişte paşi. În încăpere şi-a făcut apariţia o fată cu parul roşcat şi lung. Cred că era o servitoare. Una destul de drăguţă şi cu care îţi puteai murdări cearceafurile. A trecut pe lângă mine, fără să îmi dea prea multă importanţă.
- Hei tu!
S-a oprit şi s-a întors cu faţa către mine. Cred că era nervoasă.
- Cu mine vorbeÅŸti?
- Mai vezi vreo servitoare pe aici? Spune-mi unde e regele Armis!
A început să râdă. S-a apropiat de mine, ajungând în faţa mea.
- EÅŸti un bou cu gura cam mare!
- Şi tu o curvă cu un tupeu cam mare!
- Vrei să îţi arăt că am şi un genunchi mare?
Mă uitam ciudat la ea. La ce dracu se referea? A zâmbit şi mi-a dat un genunchi între picioare. Mi-am dus ambele mâini la acea zonă şi am început să o înjur în gând. Curva năibii! O să o păţească! Lângă ea şi-a făcut apariţia o servitoare puţin mai învârstă. Nu am putut să îi văd chipul, deoarece purta un văl.
- Vera! Îl poţi duce pe acest dobitoc la rege?
- Desigur!
Aşa numita Vera şi-a plecat capul în faţa panaramei. Oare era şefa servitoarelor? Roşcata m-a privit încă odată şi a părăsit camera. Femeia m-a ajutat să mă ridic de jos. A început să meargă în faţa mea , îndrumându-mă spre regele ei. Roşcata sigur era de la ţară. Numai acolo a învăţat să lovească aşa. Poate a lovit-o un cal. De-aş rămâne aici. O să o lovesc mai rău ca un cal.
Servitoarea s-a oprit în faţa unei uşi imense de fier. A împins-o şi mi-a făcut semn să intru înăuntru. Încăperea era mare. Acelaşi covor roşu se întindea pe mijlocul încăperii. Un candelabru mare era agăţat de tavan. La capătul covorului se aflau trei trepte din marmură, iar deasupra lor erau două tronuri. Pe unul dintre tronuri stătea un bărbat cu părul negru. Alături de el se afla o femeie cu părul albastru, iar rochia cu care era îmbrăcată se asorta perfect cu părul. Oare cum ar arăta goală, femeia? Era ciudat! Nu putea fi regina, pentru că ea a murit odată cu părinţii mei.
- Apropie-te băiete! Mi-a spus calm femeia.
Am făcut câţiva paşi spre tron. M-am oprit în faţa treptelor.
- Vladimir Montenegro! Ai crescut atât de mult. Cine ar fi crezut?
- Dumnezeu? Am întrebat pe un ton ironic. Doar pentru că era rege, asta nu însemna că nu puteam să îl iau peste picior.
- Ai face bine să îţi moderezi comportamentul tinere! Regele nu este unul dintre beţivii cu care îţi petreci tu timpul. Mi se adresă tipa.
- Lasă-l Consuelo! Îmi plac provocările. Iar Aria a devenit plictisitoare în ultimul timp. Vladimir ştii de ce eşti aici?
- Nu!
- Părinţii tăi m-au slujit pe mine, acum 10 ani. Nu e aşa? Până când Diocleţian i-a ucis, la fel cum a făcut şi cu soţia mea. Am dreptate?
- Da! Însă acest lucru nu răspunde la întrebarea : De ce sunt aici?
- Ai dreptate! Consuelo , aici de faţă, e Oracolul meu de când am pus mâna pe tronul acestui regat. Vede totul! Nimic nu îi scapă. Acum câteva zile a avut o viziune. În care erai implicat. Eşti puternic Vladimir. Poţi ajunge să fii la fel de puternic ca mine. Eşti în stare să devii următorul rege al acestui regat.
Consuela a mârâit, strângându-şi pumnii. Regele a privit-o şi a zâmbit. Totul era din ce în ce mai ciudat.
- Nu o băga în seamă pe Consuelo. Ea ţine cu fiica mea şi vrea tronul doar pentru scumpa ei protejată. Vladimir! Fiica mea e slabă şi nu poate conduce regatul. De asta am nevoie de tine. Deşi nu vreau să cedez tronul fără o luptă dreaptă. Vreau să rămâi aici ca noul meu protejat. Tu şi fiica mea ve-ţi lupta pentru tron, când voi crede eu că e necesar. Accepţi?
- Ok! Să recapitulăm. Au trecut 10 ani de la moartea părinţilor mei, iar tu nu mai căutat niciodată. Consuelo are o viziune, în care apar şi din care rezultă că pot fi la fel de puternic ca un rege şi pot să rămân cu un regat.
- Exact!
- Păi…nu văd de ce nu aş accepta!
Regele a zâmbit şi s-a ridicat de pe tron. A venit lângă mine şi m-a îmbrăţişat. M-a bătut pe umăr şi s-a întors cu faţa către Oracol.
- Consuelo! Cheam-o pe Aria! E timpul să îşi cunoască oponentul!
- Nu e nevoie! Sunt chiar aici!
Bărbatul a zâmbit. M-am întors cu faţa către uşa şi am văzu-o pe prinţesă. Să îmi dau palme! Fiica regelui era fufa care mi-a lovit ’prietenul’ şi care am numit-o servitoare.