Îi vei da ingerului care nu poate zbura…aripi?

[Axxa.No.Way]

cathy*angel- ma bucur mult ca iti place si merci de comm^^... nu am avut timp sa postez ca am avut teza la mate(preferata mea ~x( ), dar a trecut si vine cea de romana(chiar preferata mea:X) la care invat mai lejer asa ca iata-ma postad desi e peste trei zile:-"
Strawberry- deci... ;)) cum sunt momente in viata in care avem pofta de ciocolata, dar nu mancam ca punem pe noi ceva calorii care se dau cam greu jos... sunt momente in viata in care vrem sa papam cioko si chiar o facem<3 , cam atat am avut de spus si sarumana de comm=))
Irukandji- Nice to see you again^^ si yap, inca maniaca a genului liric :victorie:

Capitolul X:
Incercarea de a salva pe cineva...


Cu multi ani in urma, cele noua bestii cu cozi au fost create dintr-o energie mai presus de intelegerea noastra. Cand a realizat imensa lor putere, creatorul lor, le-a sigilat pe toate cu ajutorul fortei din care acestea au fost facute, insa oamenii, in cautarea puterii, l-au rupt si au eliberat bestiile. Dandu-si seama de greseala lor, acestia au gasit fiecareia o ”gazda”, o fiinta umana in care sa o inchida. De-alungul istoriei, multi au incercat sa le captureze pentru a se folosi de chakra lor, insa nimeni nu a reusit vreodata, asta pana la aparitia organizatiei Akatsuki. In acelasi timp, bizara energie care era sursa creatiei bestiilor a fost sigilata in corpul multor oameni, dar puterea acesteia era mult prea mare, toate ”gazdele” innebunind si murind in final. Ninja i-au pierdut urma pentru mult timp, insa au gasit-o cand aceasta a intrat in fiica kage-ului din Konoha. Atunci a fost si un mare razboi, cel mai mare din istoria noastra, fata care detinea imensa putere, numita si ”Vindecatoarea cu Privire de Cristal”, murind in incercarea de a aduce pacea, lucru pe care l-a si reusit. Dupa trecerea ei in nefiinta, acea energie avea nevoie de un alt om, a carui soarta era deja decisa si anume sa salveze toate fapturile umane din iminentul razboi ce avea sa urmeze, caci de mult existau mari neintelegeri intre cele cinci mari natiuni shinobi… dar planurile s-au schimbat in timp.
…si asa de la arma Konohai, eu am ajuns sa fiu instrumentul de lupta al tuturor celor cinci natiuni.
Ma durea foarte rau capul si mai mult decat atat mainile, pe care le simteam pline de rani, deasupra carora a fost presarata sare… dar trebuia sa ma astept la asta. Am deschis ochii tematoare, dupa care mi-am privit mana stanga ce avea niste insemne bizare, al caror inteles il stiam prea bine. Imi eliberasem o parte din putere si nu trebuia decat sa astept momentul potrivit pentru a o folosi ca sa scap de aici, insa in primul rand, aveam nevoie de odihna, caci deja simteam toata acea energie cum se zbatea in mine. Sangele imi pulsa mai repede, iar inima imi batea din ce in ce mai tare, respiratia accelerandu-se. Am incercat sa ma gandesc la ceva frumos ce sa-mi aline suferinta, dar imaginatia si optimismul ma parasira, gandurile fiindu-mi cuprinse de imagini sinistre ale mortii tuturor celor dragi, urmate de panica, groaza … si lacrimi.
In cele din urma mi-am revenit. Ma intrebam cum as fi putut sa-mi ascund inscriptiile de pe mana, Tsunade avea cu siguranta sa-i dea seama de ceea ce am facut.
Usa s-a deschis incet, fara nici un sunet, iar in camera a intrat Madara, pasind cu grija. A ramas tacut in dreptul usii, cu bratele incrucisate… nu reuseam sa citesc nimic in privirea lui.
-E mai rau decat credeam, Sakura, mi-a spus calm in cele din urma.
… m-am prefacut ca nu stiam la ce se referea.
-Nu am crezut ca imi poti face fata doar cu atata putere chiar si pentru cateva momente, a adaugat incet.
-E bine de stiut, i-am raspuns suparata.
A continuat nepasator, de parca nu am spus nimic mai inainte:
-Nu inteleg de ce ai facut asta, mai e mult pana la urmatorul razboi, iar acum ca ti-ai eliberat puterea s-ar putea ca ea sa te consume pana atunci.
-Nu mai minti! Nu sunt o copila stupida care nu stie pe ce lume se afla… si nici naiva nu sunt! Konoha si Suna au deja multe probleme cu celelalte natiuni, dintre care unele deja au inceput sa-si pregateasca razboinicii pentru batalie. Pe deasupra, mai sunteti si voi cu tot cu obsesia voastra pentru bestii! i-am spus artagoasa in timp ce imi infasuram mainile cu fasa pentru a ascunde semnele.
A inceput sa paseasca inspre mine, constient de faptul ca il auzeam.
-Opreste-te! i-am zis fara a-l privi, concentrata asupra acoperirii inscriptiilor.
Dar a continuat sa mearga relaxat, fara a rosti nici un cuvant.
-Opreste-te! am tipat, de aceasta data uitandu-ma adanc in ochii lui.
A facut ceea ce i-am zis, desi nu mai erau decat un metru-doi intre noi. Si-a dus mana incet la masca, dupa care a scos-o… lumina ii juca pe chipul palid, conturandu-i trasaturile ce il faceau sa para atat de…
***********************************
Se auzeau pasi hotarati atingand crengile brune ale copacilor ca niste tunete ce prevesteau o furtuna. Vuietele se apropiau din ce in ce mai mult de marginea padurii, erau asemenea unui vant puternic ce distrugea totul in cale… si trecand pe langa o ramura mica cu o frunza delicata in varf, aceasta a fost smulsa si s-a prabusit neputincioasa la pamant, privind inspre cei patru shinobi, in mersul lor necrutator. La un moment dat, acestia s-au oprit, uitandu-se cu uimire si totodata cu dispret in fata, stiind ca erau aproape… mult prea aproape.
-Se pare ca ajungem imediat, a spus Kakashi fara nici cea mai mica urma de teama in glas.
In fata lor se infatisa un platou imens, avand solul nisipiu si lipsit de plante, pe care erau mai multe ridicaturi de pamant asemenea unor dealuri sau chiar a unor munti foarte mici. Cu totii simteau prezenta coechipierei lor si sperau ca aceasta misiune sa se termine cu bine, pentru ca in cazul in care nu vor supravietui toti, scopul principal al celorlalti era sa o aduca pe fata inapoi la academie… caci soarta celor doua sate depindea de acea fiinta pe care o considerau mult prea fragila, dar se inselau amarnic.
-Am o idee, a spus Sasuke privind absent inaintea lor, catre peisajul pustiu din fata.
Ceilalti il contemplau curiosi, iar pe masura ce acesta le explica planul sau, ei il ascultau cu mai multa atentie si interes.
-Ingenioasa idee, Uchiha, i-a zis nepasator Gaara. Dar cum ne vom imparti?
-Nu conteaza, important este sa porim cat mai repede. Cine stie prin ce momente trece Sakura acum… sau daca mai este in viata.
Auzind discutia elevilor sai, barbatul cu par argintiu a intervenit:
-Bineinteles ca inca mai traieste, Naruto… Akatsuki are nevoie de ea, iar liderul lor, Madara, nu i-ar face rau Sakurei niciodata. Si Gaara, mi se pare foarte logic care vor fi echipele. Eu si Uzumaki o vom lua prin lateral, ajungand in final in spatele lor, in timp ce tu si Sasuke veti patrunde prin fata. Nelamuriri?
-Nu. Sa mergem! a rostit Sasuke ganditor, pornind inainte, cu ceilalti in urma sa.
Pe Kakashi il macinau numeroase cugetari: era nerabdator sa isi vada elevii luptand, de asemenea era ingrijorat pentru ei si se intreba daca va fi capabil sa o protejeze macar pe rozalie, insa observase perspicacitatea tanarului Uchiha… echipa sa avea nevoie de un conducator. Oare Sasuke era indeajuns de bun pentru a indeplini aceasta functie si a-si indruma colegii? Nu… era prea multa ura in el.

Era ciudat, semana mult prea mult cu Itachi si chiar cu Sasuke… nu era de mirare, doar in toti trei curgea acelasi sange, cel al celui mai temut clan ce a existat vreodata in Konoha.
Stateam in pat si nu incetam a-l privi pe Madara, cand mi-am dat seama ca ma holbam la el de ceva vreme, mi-am plecat capul in incercarea de a-mi ascunde chipul imbujorat. I-am simtit mana jucand-se delicat in parul meu si atunci s-a auzit brusc un zgomot puternic… o explozie. Acesta s-a ridicat imendiat de pe marginea patului in care eram si iesind pe usa, a trantit-o cu putere. Am incercat de trei ori sa ma ridic pana am reusit si pe urma mi-am dat seama ca puteam ajunge in locul de unde s-a auzit acea bubuitura numai daca ma foloseam de puterea mea. Am inchis ochii alene si am desfacut grabita fasa in care imi infasurasem o parte din mana stanga, presand fara mila pe rana inca deschisa de la incheietura. Picaturile lichidului rosiatic au inceput a se prelinge pe jos, iar cand am deschis ochii, nuanta lor neobisnuita de un albatsru cristalin era acolo… gata sa ucida. Intreg corpul mi-a fost cuprins de o energie ca un drog, ma simteam ca un mort readus la viata. Am luat-o la fuga catre locul din care se auzea infernala galagie, iar cu fiecare pas eram din ce in ce mai aproape de locul unde se tinea lupta. Odata ajunsa acolo nu reuseam sa disting mai nimic, o ceata densa parca invaluise intreaga incapere pe jumatate daramata. Cine cu cine se batea? Privind mai atent, am reusit sa disting doua perechi de Sharingan si inca unul, iar in zid era o spartura mare ce ducea catre lumea de afara… era un haos total. In urmatoarea clipa, cineva m-a apucat de talie si am fost lipita de trupul misteriosului vinovat. Am vrut sa ma intorc sa-i administrez o privire… una singura era de ajuns ca sa-l opresc din a mai face umbra acestui pamant si asa destul de plin de specimene ca el sau ea, dar mi-a prins gatul intr-o singura mana si nu puteam sa privesc in spatele meu. Brusc, am auzit un tipat, cineva era ranit… era Gaara. Trebuia sa fac ceva, desi nu vedeam mai nimic de ceata. Mi-am ridicat mana cu incheietura inca sangeranda, iar cand un strop s-a prelins pe maneca mainii din jurul taliei mele, a patruns prin haina, lasand o gaura si a atins pielea uimitor de alba a celui ce ma tinea. Puteam sa ii fac fata daca nu as fi fost in acea stare de ameteala… de abia ce puteam sa ma tin pe picioare. Ciudat era ca persoana care ma tinea, in loc sa-mi dea drumul si sa strige de durere, m-a strans mai tare. Atunci ceata a disparut partial si doar siluetele a doua persoane au devenit clare… erau Itachi si Sasuke. In acel moment mi-am dat seama ca eu eram intr-un colt al acelei incaperi cu adevarat mare, iar in cel de langa mine era fratele coechiperului meu, in timp ce brunetul se afla in fata noastra. Ce cauta acolo? Insa mai ales ce ii lua atat de mult sa ma salveze? Parea ca ezita si asta nu ma mira deloc… avea de ales dintre a-si indeplini razbunarea si o fata pe care o considera enervanta, pe deasupra pe care o ura. Nu mai aveam nici-o speranta, se parea ca trebuia sa ies de acolo pe cont propriu, dar asta nu se putea atunci, cand eram slabita, lipsita de vlaga si mai ales intr-o astfel de stare. Sasuke m-a privit in ochi si nu stiu de ce, uimirea i se intiparise pe chipul brazdat de ura si dispret… mi-a zambit trist, iar in urmatoarea clipa ceata iar a aparut si eu am fost eliberata din stransoare. Cand m-am uitat inspre cel ce ma tinuse atata timp pe loc, l-am vazut prabusit la pamant si scuipand sange… trupul sau era paralizat partial datorita otravii dintr-o singura picatura de sange de-a mea, ce doar i-a atins pielea. Daca era cu adevarat puternic ar fi avut sanse sa apuce ziua de maine, iar daca nu… atunci sa fie mai atent data viitoare cand imi va sfida puterea si abilitatile de ”vindecatoare”. Mai mult decat a face pe ”doctorita”, ucid.


imi cer scuze ca v-am facut sa asteptati, dar mi-a fost imposibil sa scriu pana acum(sau macar sa termin capitolul ;)) din cauza tezelor , testelor, olimpiadelior si tot asa...+ o ruda a venit din strainatate and you know how it is: family and the loved ones first^^) dar acum vine vacanta si promise un capitol mult mai curand:-)
P.S: sorry pt toate punctele de suspensie=))(cred ca am cam exagerat dar decat sa ma verific si a 2-a oara, mai bine sa postez, nu?^___^) anyway, multumesc mult celor care cititi acest fic si sper sa nu va dezamagesc vreodata[-x