03-10-2009, 09:39 PM
merci mult de commuri si ma bucur ca va place[DeathRebel: da, am luat numele din Shugo Chara(grozav manga si anime :X )^^]
Capitolul IX: Zambind celor ce te-au ranit
Sunt momente in viata in care cazi deoarece nu ai de ales, alteori faci asta desi lupti pentru a ramane in picioare… sau te arunci singur in gol, dandu-te batut. Fara sa-mi dau seama, le-am facut pe toate trei si acum nu pot decat sa regret ca in acest lung drum nu mi-am ferecat inima, asa cum mi-am propus demult sa fac. Dar daca mi-as fi ignorat sentimentele, m-as fi rezumat doar la caderea cauzata de mine. Sa continui a lupta era prea greu, mult prea greu! Eram obosita, trebuia sa ma intind, sa inchid ochii si sa uit totul, ceea ce era imposibil. Imi simteam ranile mai dureros ca niciodata, se parea ca nici macar una nu se vindecase in timp, ci devenisera mai mari, iar din ele mi se prelingea pe suflet mai mult sange… mai multe lacrimi. Am privit in spate, rotindu-mi capul incet, parca pentru a amana inevitabilul moment in care aveam sa-l privesc.
Am tresarit cand mi-am dat seama ca nu se schimbase deloc, parea ca nu imbatranise nici macar cu o singura zi, era exact la fel ca inainte, doar ca imi inspira o teama mai adanca fata de vremea cand inca ma puteam considera un copil. Atunci am realizat ca atmosfera era tensionata, cu totii fiind cu ochii pe mine, in afara de cel cu pielea ca de rechin, pe al carui gat inca presam taisul imensei sabii.
-Daca va miscati, s-a zis cu el! le-am spus pe un ton glacial.
S-a lasat o tacere lunga pana cineva indraznise sa spuna un cuvant, iar acela nu a fost nimeni altul decat dragul meu fratior, Deidara:
-Sakura, te rog sa lasi sabia jos! si imi intinse mana.
Cum putea sa se astepte ca dupa atatia ani in care am trait intr-o stare ingrozitoare de mizerie si in care nu mi-a fost alaturi niciodata, aveam sa-i ating mainile patate de sangele atatora persoane nevinovate!?
Acela a fost momentul in care a facut o mare greseala, pasind inspre mine.
*************************************************************
Tropotul grabit al pasilor tanarului rasuna adanc pe holuri, trecand prin peretii cenusii si ajungand afara doar pentru a se pierde ca un murmur printre codrii. Curand, ajunsese in fata unei usi mari, pe care o deschise, trantind-o. A mers pana in mijlocul incaperii si abia atunci a privit in jur, vazand-o pe Lady Tsunade stand pe scaunul biroului ei si langa ea erau Kakashi, Naruto si Gaara.
-Astia sunt toti? a intrebat Sasuke revoltat, aproape tipand.
Femeia se incrunta si ii raspunse scurt, ingrijorarea nelipsindu-i de pe chipul usor imbatranit:
-Da.
-A fost rapita de cea mai periculoasa organizatie terorista care a existat vreodata, iar voi trimiteti doar trei elevi si un profesor!?
Dupa cele spuse de brunet, linistea invalui brusc camera aflata la capatul scarilor de-un gri pal, doar pentru a fi sparta de alte vorbe:
-E spre binele ei, Sasuke. Trebuie sa fie foarte putini cei care stiu de rapirea Sakurei si pentru a avea mai multe sanse sa o salvam, suntem nevoiti sa operam in tacere. In plus, cine ar putea fi mai buni pentru aceasta misiune, decat Vulpea cu Noua Cozi, un Demon al Nisipului si doi detinatori de Sharingan… dintre care unul este de-asemenea un Demon? ii spuse Gaara, privindu-l atent pentru a incerca sa-si dea seama la ce se gandea tanarul Uchiha.
-Cand plecam? a intrebat brunetul pe un ton normal.
Raspunsul veni din partea sensei-ului lor:
-Intr-o ora.
Naruto era atipic de tacut, cugeta asupra multor lucruri, iar unul dintre numeroasele sale ganduri a luat glas:
-Dar de ce Sakura…?
Atunci toti l-au privit uimiti, cu exceptia brunetului care iesi trantind usa, asa cum o deschisese cand intrase. Chiar si saizeci de minute pareau o eternitate pentru Sasuke, caci unicul lui scop in a ajunge cat mai repede la rozalie era acela de a-si intalni fratele si a isi infaptui razbunarea. Sufletul lui era mai intunecat ca niciodata, iar acest fapt avea sa le ingreuneze mult misiunea de salvare… dar asta nu avea nici cea mai mica importanta pentru el. Vapai de ura ii straluceau in priviri si ar fi sacrificat intregul Univers doar pentru a se putea confrunta cu fratele sau. Inocenta copilului de odinioara se pierduse in anii lipsiti de dragostea parinteasca, in nevoia de a se maturiza mult mai repede pentru a putea supravietui acestei lumi haotice, si mai ales in apriga dorinta de razbunare care ii luase pana si ultima farama de constiinta. Nu mai era de mult copil… insa nici om nu se mai putea numi.
********************************************************************
L-am lovit pe cel cu pielea ca de rechin cu piciorul, impingandu-l in fata si in mai putin de o secunda eram deja langa Deidara, cu varful sabiei atingandu-i usor pieptul in dreptul inimii. In rest, nimeni nu facuse nici cea mai mica miscare, iar asta m-a pus pe ganduri, caci dintre toi cei de fata, stiam sigur ca Madara si Itachi ar fi putut sa ma opreasca. Am incercat sa raman calma sau macar sa par astfel, desi inima imi batea intr-un ritm alert.
In acel moment, Madara incepu a se apropia de mine. Il priveam uimita fara sa fac nimic. In doar cateva secunde era la doi metri de mine… nu mai aveam ce sa fac. De fapt, mai era o solutie, doar una… insa era si cea mai periculoasa. Ma saturasem de atata gandit, asa ca mi-am presat incheietura mainii stangi de lama ascutita a katanei si cateva picaturi de sange au inceput sa se prelinga pe podea. Am aruncat sabia in sus, privind-o atent si vazand reflectia ochiilor mei de-un albastru aproape cristalin, am realizat ca nu mai era nici-o cale de intoarcere. Rupsesem sigiliul si nimeni nu putea face nimic in aceasta privinta. Atunci am auzit strigatul lui Madara:
-Imobilizeaz-o!
Si inainte de a actiona, eram deja in puternica stransoare a lui Itachi, iar ochii celuilalt Uchiha priveau adanc in ai mei, incercand sa-mi patrunda in ganduri si sa ma linisteasca. Nu a reusit, caci cele doua tehnici de doujutsu*, Sharinganul si cel al Vindecatoarei cu Privire de Cristal se opuneau unul altuia. Eram constienta de faptul ca nu trebuia sa folosesc nici macar zece la suta din puterea mea, dar mi-am asumat riscul de a o mari la douazeci. Tocmai cand credeam ca am invins, in minte mi-a aparut brusc imaginea parintilor si a fratelui meu mai mic, toti plini de sange si stand fara suflare intinsi pe podeaua rosie din vechea mea casa… dupa care totul a disparut, preschimbandu-se in sumbra culoare, negru… atat imi amintesc.
****************************************************
Crengile trosneau la pasul grabit al celor ce strabateau padurea in cautarea rozaliei. Gaara se opri si odata cu el, Naruto, Kakashi si Sasuke.
-Ce se intampla? intreba nervos brunetul.
-Avem nevoie de odihna, ii raspunse roscatul cu ochi verzi, sfidandu-l prin felul in care il privea.
-Nu mai avem mult de alergat. Daca am continua, am ajunge chiar inainte de a se innopta si am putea sa ne confruntam cu Akatsuki in noaptea aceasta! spuse Sasuke.
Naruto il privi cu dezgust, dupa care se rasti la el:
-Tu auzi ce zici!? Scopul nostru este sa o salvam pe Sakura fara varsare de sange, ca daca ne vom lupta cu ei, singurii care au sa moara suntem noi! Nu putem pune aceasta misiune in pericol.
-Terminati! le spuse Kakashi ganditor, privind absent in fata. Pe urma se intoarse catre tanarul Uchiha si ii spuse:
-Avem o misiune de indeplinit si aceea este foarte clara. Trebuie sa va salvati coechipiera... ai inteles, Sasuke?
Acesta a murmurat un â€da†scurt si a inceput sa alerge din nou, cugetand doar la momentul in care avea sa-si revada fratele, iar ceilalti l-au urmat fara a scoate un singur cuvant.
In sufletele fiecaruia era ceva diferit… ingrijorare, disperare, tristete, amagire, frica… ura, si nimeni nu stia cum sa le ascunda mai bine. Dar nici nu era necesar, pentru ca nu erau atenti unul la altul, ci la ceea ce le facea inima mai grea.
Singurul care observase era Kakashi, privindu-si cu mila elevii. Echipa sa era formata numai din persoane care au avut mai mult de suferit una singura decat restul Academiei. Toti acesti nenorociti erau sub indrumarea sa, dar el nu stia ce sa faca cat sa le aline suferinta. Putea doar sa taca si sa ii priveasca de-aproape cu o adanca parere de rau. Daca ar fi stiut ce avea sa se aleaga de intreaga lui echipa…
*â€doujutsuâ€: tehnici jutsu executate cu ochiul;
sper sa va placa^^ si voi incerca sa pun urmatorul capitol mai curand(sper sa reusesc :-| )
Capitolul IX: Zambind celor ce te-au ranit
Sunt momente in viata in care cazi deoarece nu ai de ales, alteori faci asta desi lupti pentru a ramane in picioare… sau te arunci singur in gol, dandu-te batut. Fara sa-mi dau seama, le-am facut pe toate trei si acum nu pot decat sa regret ca in acest lung drum nu mi-am ferecat inima, asa cum mi-am propus demult sa fac. Dar daca mi-as fi ignorat sentimentele, m-as fi rezumat doar la caderea cauzata de mine. Sa continui a lupta era prea greu, mult prea greu! Eram obosita, trebuia sa ma intind, sa inchid ochii si sa uit totul, ceea ce era imposibil. Imi simteam ranile mai dureros ca niciodata, se parea ca nici macar una nu se vindecase in timp, ci devenisera mai mari, iar din ele mi se prelingea pe suflet mai mult sange… mai multe lacrimi. Am privit in spate, rotindu-mi capul incet, parca pentru a amana inevitabilul moment in care aveam sa-l privesc.
Am tresarit cand mi-am dat seama ca nu se schimbase deloc, parea ca nu imbatranise nici macar cu o singura zi, era exact la fel ca inainte, doar ca imi inspira o teama mai adanca fata de vremea cand inca ma puteam considera un copil. Atunci am realizat ca atmosfera era tensionata, cu totii fiind cu ochii pe mine, in afara de cel cu pielea ca de rechin, pe al carui gat inca presam taisul imensei sabii.
-Daca va miscati, s-a zis cu el! le-am spus pe un ton glacial.
S-a lasat o tacere lunga pana cineva indraznise sa spuna un cuvant, iar acela nu a fost nimeni altul decat dragul meu fratior, Deidara:
-Sakura, te rog sa lasi sabia jos! si imi intinse mana.
Cum putea sa se astepte ca dupa atatia ani in care am trait intr-o stare ingrozitoare de mizerie si in care nu mi-a fost alaturi niciodata, aveam sa-i ating mainile patate de sangele atatora persoane nevinovate!?
Acela a fost momentul in care a facut o mare greseala, pasind inspre mine.
*************************************************************
Tropotul grabit al pasilor tanarului rasuna adanc pe holuri, trecand prin peretii cenusii si ajungand afara doar pentru a se pierde ca un murmur printre codrii. Curand, ajunsese in fata unei usi mari, pe care o deschise, trantind-o. A mers pana in mijlocul incaperii si abia atunci a privit in jur, vazand-o pe Lady Tsunade stand pe scaunul biroului ei si langa ea erau Kakashi, Naruto si Gaara.
-Astia sunt toti? a intrebat Sasuke revoltat, aproape tipand.
Femeia se incrunta si ii raspunse scurt, ingrijorarea nelipsindu-i de pe chipul usor imbatranit:
-Da.
-A fost rapita de cea mai periculoasa organizatie terorista care a existat vreodata, iar voi trimiteti doar trei elevi si un profesor!?
Dupa cele spuse de brunet, linistea invalui brusc camera aflata la capatul scarilor de-un gri pal, doar pentru a fi sparta de alte vorbe:
-E spre binele ei, Sasuke. Trebuie sa fie foarte putini cei care stiu de rapirea Sakurei si pentru a avea mai multe sanse sa o salvam, suntem nevoiti sa operam in tacere. In plus, cine ar putea fi mai buni pentru aceasta misiune, decat Vulpea cu Noua Cozi, un Demon al Nisipului si doi detinatori de Sharingan… dintre care unul este de-asemenea un Demon? ii spuse Gaara, privindu-l atent pentru a incerca sa-si dea seama la ce se gandea tanarul Uchiha.
-Cand plecam? a intrebat brunetul pe un ton normal.
Raspunsul veni din partea sensei-ului lor:
-Intr-o ora.
Naruto era atipic de tacut, cugeta asupra multor lucruri, iar unul dintre numeroasele sale ganduri a luat glas:
-Dar de ce Sakura…?
Atunci toti l-au privit uimiti, cu exceptia brunetului care iesi trantind usa, asa cum o deschisese cand intrase. Chiar si saizeci de minute pareau o eternitate pentru Sasuke, caci unicul lui scop in a ajunge cat mai repede la rozalie era acela de a-si intalni fratele si a isi infaptui razbunarea. Sufletul lui era mai intunecat ca niciodata, iar acest fapt avea sa le ingreuneze mult misiunea de salvare… dar asta nu avea nici cea mai mica importanta pentru el. Vapai de ura ii straluceau in priviri si ar fi sacrificat intregul Univers doar pentru a se putea confrunta cu fratele sau. Inocenta copilului de odinioara se pierduse in anii lipsiti de dragostea parinteasca, in nevoia de a se maturiza mult mai repede pentru a putea supravietui acestei lumi haotice, si mai ales in apriga dorinta de razbunare care ii luase pana si ultima farama de constiinta. Nu mai era de mult copil… insa nici om nu se mai putea numi.
********************************************************************
L-am lovit pe cel cu pielea ca de rechin cu piciorul, impingandu-l in fata si in mai putin de o secunda eram deja langa Deidara, cu varful sabiei atingandu-i usor pieptul in dreptul inimii. In rest, nimeni nu facuse nici cea mai mica miscare, iar asta m-a pus pe ganduri, caci dintre toi cei de fata, stiam sigur ca Madara si Itachi ar fi putut sa ma opreasca. Am incercat sa raman calma sau macar sa par astfel, desi inima imi batea intr-un ritm alert.
In acel moment, Madara incepu a se apropia de mine. Il priveam uimita fara sa fac nimic. In doar cateva secunde era la doi metri de mine… nu mai aveam ce sa fac. De fapt, mai era o solutie, doar una… insa era si cea mai periculoasa. Ma saturasem de atata gandit, asa ca mi-am presat incheietura mainii stangi de lama ascutita a katanei si cateva picaturi de sange au inceput sa se prelinga pe podea. Am aruncat sabia in sus, privind-o atent si vazand reflectia ochiilor mei de-un albastru aproape cristalin, am realizat ca nu mai era nici-o cale de intoarcere. Rupsesem sigiliul si nimeni nu putea face nimic in aceasta privinta. Atunci am auzit strigatul lui Madara:
-Imobilizeaz-o!
Si inainte de a actiona, eram deja in puternica stransoare a lui Itachi, iar ochii celuilalt Uchiha priveau adanc in ai mei, incercand sa-mi patrunda in ganduri si sa ma linisteasca. Nu a reusit, caci cele doua tehnici de doujutsu*, Sharinganul si cel al Vindecatoarei cu Privire de Cristal se opuneau unul altuia. Eram constienta de faptul ca nu trebuia sa folosesc nici macar zece la suta din puterea mea, dar mi-am asumat riscul de a o mari la douazeci. Tocmai cand credeam ca am invins, in minte mi-a aparut brusc imaginea parintilor si a fratelui meu mai mic, toti plini de sange si stand fara suflare intinsi pe podeaua rosie din vechea mea casa… dupa care totul a disparut, preschimbandu-se in sumbra culoare, negru… atat imi amintesc.
****************************************************
Crengile trosneau la pasul grabit al celor ce strabateau padurea in cautarea rozaliei. Gaara se opri si odata cu el, Naruto, Kakashi si Sasuke.
-Ce se intampla? intreba nervos brunetul.
-Avem nevoie de odihna, ii raspunse roscatul cu ochi verzi, sfidandu-l prin felul in care il privea.
-Nu mai avem mult de alergat. Daca am continua, am ajunge chiar inainte de a se innopta si am putea sa ne confruntam cu Akatsuki in noaptea aceasta! spuse Sasuke.
Naruto il privi cu dezgust, dupa care se rasti la el:
-Tu auzi ce zici!? Scopul nostru este sa o salvam pe Sakura fara varsare de sange, ca daca ne vom lupta cu ei, singurii care au sa moara suntem noi! Nu putem pune aceasta misiune in pericol.
-Terminati! le spuse Kakashi ganditor, privind absent in fata. Pe urma se intoarse catre tanarul Uchiha si ii spuse:
-Avem o misiune de indeplinit si aceea este foarte clara. Trebuie sa va salvati coechipiera... ai inteles, Sasuke?
Acesta a murmurat un â€da†scurt si a inceput sa alerge din nou, cugetand doar la momentul in care avea sa-si revada fratele, iar ceilalti l-au urmat fara a scoate un singur cuvant.
In sufletele fiecaruia era ceva diferit… ingrijorare, disperare, tristete, amagire, frica… ura, si nimeni nu stia cum sa le ascunda mai bine. Dar nici nu era necesar, pentru ca nu erau atenti unul la altul, ci la ceea ce le facea inima mai grea.
Singurul care observase era Kakashi, privindu-si cu mila elevii. Echipa sa era formata numai din persoane care au avut mai mult de suferit una singura decat restul Academiei. Toti acesti nenorociti erau sub indrumarea sa, dar el nu stia ce sa faca cat sa le aline suferinta. Putea doar sa taca si sa ii priveasca de-aproape cu o adanca parere de rau. Daca ar fi stiut ce avea sa se aleaga de intreaga lui echipa…
*â€doujutsuâ€: tehnici jutsu executate cu ochiul;
sper sa va placa^^ si voi incerca sa pun urmatorul capitol mai curand(sper sa reusesc :-| )