Puzzle [+18] [yaoi / criminalistica]

[Mitsukai Yoru]

Normla, de aia e fic criminalistic sa te tina in suspans. Ma bucur ca ai tercut din nou si ca ti-a palcut ce ai citit, nu-mi vine sa cred toti ma interaba cine e barbatul cu care locuieste kanou=)) o sa afli o sa afli mersi mult de comment:*

Capitolul 3: Deznodamant

Simtea caldura imprastiindu-se prin trupul sau, si-si misca degetele in cautarea ei. O mana lipita de a sa ii strangea degetele cu putere, cat de linistitor putea fi. De fiecare data cand avusese cosmaruri, fratele sau il tine de mana. Cat de indepartate pareau momentele alea, unde se afla acum? Bestialitatea vietii l-a calcat si l-a apasat , i-a taiat aripirle in plin zbor si i-a furat bucuriile la care avea dreptul, lui, un exemplar uman de tipul lui, plin de negativitate si otrava.
Lent, pleoapele i s-au deschis si tot ce a constientizat a fost un alb infinit, pe care nu stia de unde sa-l ia si unde sa-l puna. Un alb tare, sfidator, luminos, enervant, un alb pe care nu-l recunostea. Nu era tavanul camerei sale. Urmatorul lucru pe care l-a constientizat in mahmureala sa profunda a fost greutatea in respiratie. Incerca sa inspire cat mai mut aer, insa plamanii lui il respingea, ca si cum s-ar fi trezit din betie, o betie in care deliciile vietii erau otravitoare.
Stranse palma si isi intoarse chipul spre directia ei. Ramase cu ochii atintiti asupra celui ce statea langa el in pat. Ce naiba facea langa un baiat? Isi pipai corpul si realiza ca purta doar boxeri; nu-si amintea ce s-a intamplat aseara.
Se ridica si se uita prin camera, trebuia sa fie in internatul cladirii, totul i se parea lipsit de personalitate si incaperea iti dadea un aer de singuratate. Ii displacea senzatia asta si i se parea chiar dureroasa.
Auzi un oftat usor si isi indrepta privirea catre pat. Baiatul ce dormise langa el il privea acum cu o urma de curiozitate ascunsa in ochii.
-Unde-mi sunt hainele? intreba Kanou pe un ton indiferent, incercand sa se ascunda de baiatul din fata sa.
-Nee, ai putea sa zici si tu un multumesc ceva, inainte sa ma iei cu intrebari din astea. Sunt Akimoto Hideaki, mai pe scurt Hide.
Kanou il masura cu privirea si se intoarse cu spatele, mergand catre geam. Il deschise si privi afara, avusese dreptate, se afla chiar in liceu. Era placut acolo, si lasa acel sentiment sa-l domine, sa-l paralizeze; simtea pulsul inimii cum crestea in intensitate si cu fiecare bataie se simtea mai liber, mai predispus slabiciunii de care vroia sa scape.
Simti ceva lovindu-i spatele si isi vazu hainele pe jos. Hide se aseza pe pat, privindu-l ingandurat. Se uita la Kanou cu atata atentie,, iar baiatul se simti expus atat fizic, cat si interior unei citiri profunde.
Hide il analiza, fara a spune nimic. Cat de diferiti erau, Kanou avea pielea alba, mult mai alba decat vazuse pana atunci, si poate ca asta facea sa fie atat de dureros sa-l atingi. Nu avea un trup bine facut, dar avea o frumuseste aparte, o sensibilitate pe care Hide nu o mai vazuse.
-Iti iau un televizor? Te uiti la corpul meu de minute bune, nu-mi spune ca te-ai indragostit si tu de mine?
Kanou il surpinse cu intrebarea sa si aproape ca-l facu sa se balbaie, insa Hide isi inchise buzele imediat, dandu-si seama ce ar putea face daca ar vorbi intr-un impuls.
-De tine? Cine s-ar indragosti de un pusti enervant ca tine?
-Da , da, asta a zis si fostul, si fostul celalalt si fosta, da, da, toti au zis asta, spuse baiatul afirmand din cap.
Hide stranse pumnul enervat si isi intoarse capul ca semn contradictoriu la spusele tanarului. Kanou zambi, fapt ce-l surprinse pe Hide, avea un zambet diferit. Un zambet parca scrijelit, ca si cum l-ar invata; il intristase. Il durea, era ca un venin ce se raspandeste prin trup si ucide, si asta il facea sa-si doreasca sa fie alaturi de baiat. Avea un sentiment diferit, ca si cum s-ar vedea prins in mintea lui Kanou, atunci tresari. Cand acel gand ii strabatu mintea, ajunse sa tremure incontrolabil.
-Cine esti? murmura Hideaki.
-Hm? In niciun caz un specimen pe cale de disparitie cum ma tratezi tu, afirma Kanou bosumflat... Kanou, asta e numele meu, Kanou Akemi.
Hideaki deschise ochii mari, lasandu-si pupilele sa-i tulbure privirea. Nu putea sa creada ca persoana din fata sa e el. Nu vroia sa creada asta, era si asa destul de dureros sa-l vada in starea in care era, cum ar fi suportat asta? Cum ar putea macar sa-l priveasca in ochi pe cel ce l-a parasit atat de mult timp?
Tacu, muscandu-si cu putere buza inferioara. Incerca sa se controleze, trebuia sa faca asta, celalalt nu avea voie sa afle cine e el.
Se auzi un tipat infundat. Kanou era pe jos, in genunchi, tremurand. Parea disperat, se vedeau lacrimile cum se scurg pe fata sa, lasand niste cicatrici false si rosii. Nu-si putea misca trupul, parea a astepta ca ceva sa se termine, probabil nu-si dadea seama ca plangea, expresia sa era mult prea plina de dramatism. Nimic nu i se mai parea natural, vroia doar sa se scufunde in adancimile intunericului, unde nimic din claritatea fada a acestei lumi nu ar mai avea nicio urma de reflex. Se simtea inghitit de timp, intr-o alta dimensiune case se deschidea sub el, era constient de prezenta acelei greutati ce-i apasa creierul, de presiunea pe intreg organismul, insa nu dorea sa o elimine intr-un fel.
-Nu, nu din nou. Nu mai vreau! Opriti-va, opriti-va! tipa baiatul.
Hideaki se repezi la el, aruncandu-se in genunchi si luandu-l in brate. Il strangea cu putere si ii simtea trupul tremurand, parca in acelasi timp cu inima sa. Nu stia cum ar trebui sa reactioneze, continua sa-i mangaie crestetul capului, punandu-si genunchi de o parte si de alta a trupului lui Kanou. Vroia sa-l protejeze, trebuia sa faca asta, insa se simtea un idiot cand realiza ca e lipsit de orice putere.
Il prinse pe baiat de barbie si ii ridica fata la nivelul chipului sau. Simtea lacrimile cum se scurg pe propri-i obraji si realiza ca plange. Nu, nu era momentul sa-si arate sabiciunea. Ii mangaie chipul si isi apropie buzele de ale sale. Vroia sa stea asa, vroia sa-i simta respiratia ca niste intepaturi mici pe chipul sau. Nu il saruta, insa isi lipi fruntea de a sa si ii strecura degetele prin palma baiatului. Cat de dor ii era de momentele astea, atatea zile, atatea cuvinte, toate erau nimic. Totul devenise nimic, incerca sa inteleaga situatia prin care trecea baiatului, incerca sa-l citeasca, sa-l invete ca pe o definitie. Cum putea sa explice legatura dintre ei? Interpretarile curente pe care le avea nu aveau nicio justificare mai adanca. Statu asa pana cand simti cum tanarul se calmeaza si respira din ce in ce mai normal. Vroia sa-l simta, stia ca acel gest insemnase mai mult decat orice sarut, si asta il linistea, nu-l uitase inca, dupa fiecare cosmar obisnuia sa-i sarute fruntea, l-a iubit enorm, il iubeste si probabil il va iubi, nu a putut suporta ideea de a il vedea asa distrus.
-Esti bine? intreba Hide, prinzandu-i fata intre palme si privindu-l.
Baiatul nu raspunse la intrebare, nu facea decat sa murmure cateva cuvinte, privea intrebator in directia celuilalt si parca era prins in alta lume. Hideki il analiza atent, incercand sa intelega ce zice baiatul. Urechile incepura sa distinga sunetul slab.

...si ce se intampla cand urci, urci, si tot ce gasesti prin raze aplatizate e sfarsitul si deznodamantul imensei tragedii a vietii...

Atat reusi sa auda , insa asta il ingrozi , daca persoana din fata sa era cea pe care o asteptase, daca propriile-i vorbe ii erau necunoscute, atunci sfarsitul incepuse.
-Kanou! tipa acesta dandu-i o palma.
Baiatul tresari si se uita in jurul sau. Inca isi mai amintea imaginile alea, inca le mai simtea. Incepu sa planga si sa-l traga pe Hideaki de camasa, spunand cuvinte fara a le lega.
-Camera, sange, mult sange, trebuie sa ajungem va muri, va muri, daca nu ajungem va muri, va muri si nu va apuca sa... Ajuta-l, trebuie sa-l ajutam, spuse tanarul iesind pe usa in fuga.
Hideaki il urma alergand dupa el, ce naiba se intampla? Baiatul se departase destul de mult, insa il vazu cand se opri in fata unei camere. Nu isi dadea seama ce se intampla cu el, insa nu facea niciun gest. Ajunse in dreptul sau si-l prinse de mana, privind apoi in camera. Fara a spune nimic, ridica mana si ii acoperi ochii lui Kanou, ferindu-si la randul sau privirea.