29-09-2009, 08:13 PM
Tinand cont ca s-au sters continuarile postate le voi reposta, astept sa citesc reply-urile vostre.
Va urez lectura placuta!
Intr-o zi in care ne vom simti singuri si parasiti de lumea ce ne inconjoara, intr-un sfarsit tragic al vietii, vom ajunge sa sarutam buzele reci ale mortii. Lovindu-ne de peretele plat si invizibil ce ne-ar inconjura si ne-ar da tarcoale pana cand inima ar inceta sa mai bata, iar ploapele greoaie ar cadea peste ochii inspaimantati. Mai apoi am ajunge undeva in bezna lumii pierdute. Ne-am simti neputinciosi, nu am stii daca asta-i moartea, sau doar pretinde a fii. Cu fiecare secunda care ar trece amintirile s-ar pierde undeva-n trecutul uitat, iar mai apoi dupa cateva minute in care am privi in gol, ne-am intreba †Cine suntem? †si †Unde suntem? †, ne-am pierde in abisul asasinului intunecat.
~ Sacrificand iubirea pentru salvarea lumii, uitand prietenia pentru a trai in intunericul uitarii.~
Implorand moartea sa-ti crute viata, rugandu-te sa poti supravietui chinului adus de acesta.
> Razele plapande ale soarelui, luminau parculetul in care doua fete stateau si se dadeau bucuroase-n leagan. O blonda cu parul lung, prins in doua codite si ochii albastri plini de dragoste, statea linistita pe unul din leaganele din parculet, langa aceasta, pe leaganul alaturat, o adolescenta cu parul negru spre albastru, scurt, statea si citea o carte.
- Ami, mai lasa cartea asta, de cand am plecat de la scoala tu o tot citesti, sopti tanara, prividn-o un pic cam dur. Mai distreazate si nu te mai ascunde printre carti, continua aceasta cu vocea sa calda si calma, lundu-i prietenei sale cartea din mana si inchizand-o, nu inainte-a de a-i lasa un micut semn la pagina ramasa. Ami, ii zambi prieteneste, privind cum prietena ei se indreapta spre topoganul din fata ei... <
> - Venus-chan, sti cat de mult te admir, esti idolul meu! Canti foarte frumos, cuvintele spuse mai degraba semanau cu niste chitaituri vesele... <
> - Fetelor, voi sunteti cele mai bune prietene de pe planeta! Acelasi voce copilaroasa, acelasi ochisori sclipitori, aceasi fata cu un suflet mare si naiv. <
In mintea celor patru Senshi, amintirile cu tanara lor prietena circulau. Isi amineau boacanele facute de Usagi, zambetele aduse pe buzele lor in momentele triste, datorita acelei fiinte iubitoare si copilaroase, sau rasetele infernale ce se auzeau de fiecare data cad copila spunea cate o tampenie. Nu puteau sa creada ca de data aceasta ea le mintise, de fiecare data dupa o lupta dura, lipsita de puteri Sailor Moon, lesina. Insa de data aceasta tanara a disparut impreuna cu intunericul ce amenintase lumea.
- De ce ea? Usagi, intoarce-te!
Linistea se regasise pe Pamant, insa-n galaxie intunericul pandea, astept micuta greseala a gardienelor pentru a putea ajunge stapan a tutor creaturilor din Univers si Cosmos. Mania sa intunecata, furia si ura ce-o purta fata de creaturile ce-l distrusesera candva aveau sa-l ajute sa le distruga pe Senshi si ajutoarele acestora. Numai puterea lor unita, prietenia si dragostea ce le unesc ar putea sa le ajute, insa in momentul de fata fetele sunt cele mai vulnerabile creaturi de pe planeta noastra draga.
Cu fiecare secunda care trecea Mamoru nu mai rezista, o simtea aproape de el, insa nu o zarea.
> O priveliste superba si extrem de romantica, frumusetea lunii, oglindindu-se-n marea limpede. Doua siluete mergeau usor pe nisipul moale. Cele doua persoane se tineau de mana, pareau a fi doi indrgostiti, doua suflete pereche. Baiatul o privea cu multa dragoste, isi dorea sa-i simta din nou gustul suav al buzelor acestei, era al lui si doar a lui, nimeni nu avea dreptul s-o ia de langa el. Fata il privea si ea la randul ei, observandu-i privirea dulce si buzele rozali, pe care dorea sa le atinga.
- Mamo-chan, iubirea noastra este ca vantul! Sopti blondina, in timp ce vantul isi facu simtita prezenta, mangaindu-le chipurile.
Brunetul nu intelegea ce vrea sa spuna, se uita la ea uimit.
- Ce vrei sa spui, Odango?
- Pai vantul nu se vede, insa se simte, iar dragostea noastra este la fel, zambi aceasta, apropindu-si buzele de ale lui, dandu-i un mic pupic, iar mai apoi rusinandu-se. <
Astept sa citesc parerile voastre, bune sau rele [ critici, sfaturi, laude etc ].
Va urez lectura placuta!
Capitolul 1
Rautatea din lume a disparut, dar pentru cat timp?
Intr-o zi in care ne vom simti singuri si parasiti de lumea ce ne inconjoara, intr-un sfarsit tragic al vietii, vom ajunge sa sarutam buzele reci ale mortii. Lovindu-ne de peretele plat si invizibil ce ne-ar inconjura si ne-ar da tarcoale pana cand inima ar inceta sa mai bata, iar ploapele greoaie ar cadea peste ochii inspaimantati. Mai apoi am ajunge undeva in bezna lumii pierdute. Ne-am simti neputinciosi, nu am stii daca asta-i moartea, sau doar pretinde a fii. Cu fiecare secunda care ar trece amintirile s-ar pierde undeva-n trecutul uitat, iar mai apoi dupa cateva minute in care am privi in gol, ne-am intreba †Cine suntem? †si †Unde suntem? †, ne-am pierde in abisul asasinului intunecat.
~ Sacrificand iubirea pentru salvarea lumii, uitand prietenia pentru a trai in intunericul uitarii.~
Implorand moartea sa-ti crute viata, rugandu-te sa poti supravietui chinului adus de acesta.
> Razele plapande ale soarelui, luminau parculetul in care doua fete stateau si se dadeau bucuroase-n leagan. O blonda cu parul lung, prins in doua codite si ochii albastri plini de dragoste, statea linistita pe unul din leaganele din parculet, langa aceasta, pe leaganul alaturat, o adolescenta cu parul negru spre albastru, scurt, statea si citea o carte.
- Ami, mai lasa cartea asta, de cand am plecat de la scoala tu o tot citesti, sopti tanara, prividn-o un pic cam dur. Mai distreazate si nu te mai ascunde printre carti, continua aceasta cu vocea sa calda si calma, lundu-i prietenei sale cartea din mana si inchizand-o, nu inainte-a de a-i lasa un micut semn la pagina ramasa. Ami, ii zambi prieteneste, privind cum prietena ei se indreapta spre topoganul din fata ei... <
> - Venus-chan, sti cat de mult te admir, esti idolul meu! Canti foarte frumos, cuvintele spuse mai degraba semanau cu niste chitaituri vesele... <
> - Fetelor, voi sunteti cele mai bune prietene de pe planeta! Acelasi voce copilaroasa, acelasi ochisori sclipitori, aceasi fata cu un suflet mare si naiv. <
In mintea celor patru Senshi, amintirile cu tanara lor prietena circulau. Isi amineau boacanele facute de Usagi, zambetele aduse pe buzele lor in momentele triste, datorita acelei fiinte iubitoare si copilaroase, sau rasetele infernale ce se auzeau de fiecare data cad copila spunea cate o tampenie. Nu puteau sa creada ca de data aceasta ea le mintise, de fiecare data dupa o lupta dura, lipsita de puteri Sailor Moon, lesina. Insa de data aceasta tanara a disparut impreuna cu intunericul ce amenintase lumea.
- De ce ea? Usagi, intoarce-te!
Linistea se regasise pe Pamant, insa-n galaxie intunericul pandea, astept micuta greseala a gardienelor pentru a putea ajunge stapan a tutor creaturilor din Univers si Cosmos. Mania sa intunecata, furia si ura ce-o purta fata de creaturile ce-l distrusesera candva aveau sa-l ajute sa le distruga pe Senshi si ajutoarele acestora. Numai puterea lor unita, prietenia si dragostea ce le unesc ar putea sa le ajute, insa in momentul de fata fetele sunt cele mai vulnerabile creaturi de pe planeta noastra draga.
Cu fiecare secunda care trecea Mamoru nu mai rezista, o simtea aproape de el, insa nu o zarea.
> O priveliste superba si extrem de romantica, frumusetea lunii, oglindindu-se-n marea limpede. Doua siluete mergeau usor pe nisipul moale. Cele doua persoane se tineau de mana, pareau a fi doi indrgostiti, doua suflete pereche. Baiatul o privea cu multa dragoste, isi dorea sa-i simta din nou gustul suav al buzelor acestei, era al lui si doar a lui, nimeni nu avea dreptul s-o ia de langa el. Fata il privea si ea la randul ei, observandu-i privirea dulce si buzele rozali, pe care dorea sa le atinga.
- Mamo-chan, iubirea noastra este ca vantul! Sopti blondina, in timp ce vantul isi facu simtita prezenta, mangaindu-le chipurile.
Brunetul nu intelegea ce vrea sa spuna, se uita la ea uimit.
- Ce vrei sa spui, Odango?
- Pai vantul nu se vede, insa se simte, iar dragostea noastra este la fel, zambi aceasta, apropindu-si buzele de ale lui, dandu-i un mic pupic, iar mai apoi rusinandu-se. <
Astept sa citesc parerile voastre, bune sau rele [ critici, sfaturi, laude etc ].