Full Moon

[fake_fate]

Mai intai vreau sa mutumesc ca ati deschis ficu!tnx:X:X:X
Imi cer scuze ca nua am mai intrat vacanta departe de casa, si marturisesc lipsa de idei. Nu stiu cata lume se astepta de la Chloe sa boceasca...dar va spun ca nu va mai face:d am poze noi...trucate se vad mai bene. Despre marea certa...no words, frefer sa nu se mai intampleDeci fara cuvinte:
















10.Ike Hunter


“Cunoşteam bine calmul dinaintea furtunii, prevestirea căreia i-am întors de fiecare dată spatele şi am râs fals. Am simţit pe pielea mea acest calm de când ajunsesem în campus, de când trupul meu s-a încordat la vederea lor, a vampirilor. Am rostit cuvintele cu voce tare, însă ochii îmi erau închişi, mâinile îmi acopereau urechile, apoi am zâmbit amar, şi furtuna a venit oricât am negat şi a distrus totul în calea ei. A sfâşiat fericirea, a pătat dragostea, a frânt inocenţa şi tot ce a rămas au fost epavele ce pluteau pe o mare de lacrimi. Liniştea s-a aşternut din nou, dar de data aceea numai eu eram acolo. Ma învăluit protectoare pentru ca durerea să se cuibărească nestingherită în sufletul meu şi să mă devoreze încet, dureros şi sigur.
Nu aparțin răului. Nu aparțin binelui. Binele nu poate exista fără rău, iar răul nu poate exista fără bine….eu fără cine nu pot exista? Eu nu exist aşa că…fie ca Îngeri din Rai să existe în continuare şi să îndrume oameni spre lumină, să îi îndrume pe ei iar eu creatură a nimănui să privesc din îndepărtare universul, din îndepărtare, din vid, din nimic.
Şi mi-am lăsat pradă corpul şi sufletul durerii. Am închis ochii împăcată cu lacrimile sărate precum Marea Moartă. Mi-am îmbrăţişat trupul şi am dat uitare mie.
Doare prea tare ca sa mai exist…nu pot exista, iar ultimele fragmente din mine cad o data cu lacrimi nevăzute in vid….”


În camera fetelor era linişte, Rouge stătea rezemată de patul colegei sale cu căştile în urechi şi o carte în mână. Deşi se părea că avea intenţia să citească, privirea ei era în altă parte, nu la muzică şi nici la cuvintele chinuitoare din manual. Era undeva departe sau poate gândurile se îndreptau spre fata ce dormea în pat. Şi-a întors capul crezând că s-a trezit, dar nu a fost decât o fantasmă a dorinţei sale. Chloe rămăsese aşa cum o aşezase, precum o statuie fără suflet a vechiului Olimp, întruchipând frumusețea şi perfecțiunea. Degetele de marmură ,ce se vedeau pe lângă pătură, erau la fel de fragile ca atunci când o zări în baie, buzele aveau aceeaşi culoare vineţie, obrajii se uscaseră dar genele încă păstrau amintirea lacrimilor, Rouge îşi întoarse privirea şi îşi frecă faţa cu mâinile apoi lăsă capul pe spate şi închise ochii. Din mp3 se auzea încet o voce răguşită ce cânta cu ultimele speranțe. Se încruntă şi schimbă melodia apoi îşi duse mâna dreaptă la frunte. Chloe deschise ochii şi inspiră adânc apoi speriată, îşi duse mana la inimă şi se ridică în şezut, Rouge reacționă imediat şi se întoarse zâmbitoare spre ea ignorând chipul speriat al acesteia.
-Chloe!îi spuse sărind în braţele ei. Oh nu ai idee prin ce am trecut să nu mai faci aşa nici o dată, m-ai auzit? Te simţi bine?câteva clipe păru că se gândeşte, apoi a dat din cap afirmativ.
-Ce s-a întâmplat?continuă Rouge cu întrebările. Răspunsul întârzie să apară în schimb lăsându-se linişte, fiecare aştepta ceva: Rouge un răspuns… Chloe o scăpare. Într-un final Rouge decise să renunţe.
-Dacă nu vrei să îmi spui...
-Nu!sări Chloe ca arsă. Amm...aaa....vroiam să mă despart de el şi...şi….
-Oh a fost un mitocan deci! Lasă că trece!o consolă aceasta şi îi dădu un pic pupic pe obraz. Chloe răsuflă uşurată, găsirea unui răspuns plauzibil fusese mai uşor decât crezuse iniţial. Se ridică din pat şi se îndreptă spre dulap să se îmbrace,deşi nu avea nici un chef, trebuia să îşi reia cursurile. Rouge stătu cu ea până se schimbă apoi se grăbiră spre cursuri. Primul curs îl avea cu domnul Eric Carson, unul dintre vampiri, dar părea că nu observase acest mic detaliu. Tot cursul se uita la tablă într-un punct fix gândindu-se la ea însăşi, la aceea nouă lume ce şi se deschidea în faţă fără să îşi fi dorit toate acele lucruri. Decise să nu se lase învinsă de propriile temeri să trăiască în continuare ascunsă pentru cei dragi. Pe parcursul orei îi mai arunca câte o privire colegei sale, Rouge, gândindu-se cum ar fi dacă….
„ Cât aş vrea să o i-au în braţe şi să îi şoptesc la ureche ce fel de monstru sunt. Să o simt cum se înfioră şi cum mica ei lume roz se destramă, se sparge precum o oglindă!”

A scuturat rapid din cap, uimită de ororile pe care le gândea şi un nou val de durere i-a lovit pieptul scurgându-se rapid în fiecare celulă din trup. Şi-a reţinut lacrimile, nu putea fi slabă, nu fusese nici odată şi nu îşi permitea să înceapă tocmai atunci. Clopoţelul sună la timp, Chloe îşi strânse rapid lucrurile şi ieşi din clasă înainte ca Rouge să îi observe ochii roşii. Holurile erau pline de chipuri zâmbitoare şi veselie, toţi colegi se distrau şi râdeau fără să ştie sau să fie conştienţi de lumea ce îi înconjoară din întuneric. Erau oare norocoşi sau ghinionişti. Cu siguranță Chloe îşi dorea să fie ca ei din nou, o fată care simpla ei preocupare era ce să poarte a doua zi, dar nu, ea făcea parte din acele fete ce se gândeau cum va fi a doua zi lumea. Intră direct în baie şi se spălă pe faţă, apoi lăsă apa să curgă nestingherită şi sperând ca şi probleme să curgă la fel de pe umeri săi. Liniştea din păcate nu dură mult fiindcă intrarea a fost asaltată de trei fete, două dintre ele având camera faţă în faţă cu a ei. Când au observat-o, volumul vocilor a fost micşorat şi au început să îşi şoptească cuvinte pe care Chloe nu se stingheri să le audă. S-a uitat la ele şi le-a zâmbit dar nu a primit decât o privire trufaşă şi plină de dezgust, degeaba încerca să îşi refacă imaginea în ochii lor, va rămâne pentru ele fata care “mârâie”! Enervată de situaţie se şterse pe mâini de apă şi de întreaga situaţie şi ieşi din baie trântind cu putere uşa. Pauza trecuse pe nesimţite iar holurile deveniseră pustii, se uită într-o parte şi în alta, dar nimic. Pentru o clipă i-se păru ciudat...dar numai pentru o clipă. Era răcoare, unul dintre gemuri fiind deschis şi lăsând ninsoarea să pătrundă în campus, covorul roşu era murdar de noroi şi pe alocuri ghemotoace de hârtie îşi făceau dansul cu galantul partener: vântul. Mai avea două cursuri pe acea zi dar nu vroia să se concentreze ci doar să doarmă, îşi puse mâinile în sân şi străbătu holul spre scări, tocurile făcând ecou la fiecare pas, coti la dreapta şi urcă spre camerele de zi. Dacă atunci liniştea din campus i-se păru ciudată în aceea clipă devenise ceva de speriat, nu era nimeni! Sala de jocuri era goală. Cantina goală. Sala de sport goală. Se panică şi începu să alerge pe culoare în căutarea unei persoane ce să îi risipescă acel sentiment de teamă. Nimic, în oricâte încăperi ar fi intrat, sentimentul nu dispăru ci se accentuase, fugi spre uşa de la intrare, dorind mai mult să scape din acel loc si de acel sentiment decât să găsească pe cineva. Mai era doar o clipă, un centimetru şi teama avea să dispară, era sigura de acel lucru, putea chiar paria cu propria viaţă, dar nu apucă să atingă mânerul uşi sau să îşi dovedească siguranţa.. Nu putu fiindcă aceasta se deschise larg. Inima se opri în loc, pielea se făcu ca de găină, trupul se încordă şi simţi cum ochii se schimbară într-o clipă, unghiile îi crescură şi lua o poziţie defensivă în faţa întunericului. Aşteptă calmă ca acel cineva ce deschise uşa să păşească din întuneric şi să îşi arate chipul. În tot acel timp analiză încet dacă e bine sau nu să îl primească în acel mod, o singură concluzie trase şi aceea că nu îi păsa. Se opri şi ultima sursa de zgomot, ninsoarea ,dar nu şi lumina cereasca, Luna. Zâmbi în sinea ei amintindu-şi de influenţa pe care o avut-o ultima dată Luna asupra ei, acela a fost ultimul lucru pe care îl făcu înainte ca acel cineva să păşească în lumină şi totul să dispară.


Am deschis ochii uşor, încă îmi aminteam aceea teamă îngrozitoare, crezusem că toată lumea a dispăruse, că rămăsesem ultimul om de pe lume. Am zâmbit, unii oameni nu ştiau ce spun când îşi doreau să rămână ultimi. Era un sentiment îngrozitor, dar eram sigură că nu a fusese decât un vis, ca eu m-am dus în cameră, mi-am luat o pătură şi m-am culcat în camera de zi renunţând la toate cursurile de joi. Curioasă să văd cât am dormit, am deschis ochii, era seară ca în visul meu dar zgomotele erau acolo, auzeam focul ce mocnea în şemineu. M-am întors pe spate şi am inspirat adânc…mare greşeală. Imediat am simţit un parfum foarte asemănător cu cel al vampirilor, lucrul rău numărul unu era că nu aparţinea nici unuia dintre Carsoni, lucrul rău numărul doi era că se apropria rapid. Foamea îşi făcu prezenţa.
„Nu acum…”
Am înghiţit în sec şi m-am încordat apoi am aşteptat ca vampirul să îşi arate faţa. Cât am aşteptat m-am străduit să îi aud paşii dar nimic, mergea prea uşor sau prea repede ca să îl identific. Înainte ca eu să mai pot face o mişcare, în faţa mea apăru unul din cei mai frumoși băieți răi, văzuți de mine vro dată. Avea părul negru, destul de mare şi răvăşit frumos în toate direcțiile posibile. Ochii lui negri erau de o formă ciudata şi interesantă, buzele potrivit de subțiri şi colorate de un roz pal, nasul pic iar sprâncenele parcă desenate. La a doua privire am observat că în sprânceana stângă avea un cercel şi în urechea dreapta la fel. Aş fi putut să mai stau şi să îl analizez, dar un pandantiv, probabil din argint îmi blocă privirea iar eu m-am încruntat fără să vreau.
-Ce purecii mei?am spus din greşeala dând să dau pandantivul la o parte, mirare s-a dat singur fiindcă băiatul începu să râdă în hohote. M-am ridicat în şezut şi m-am aplecat după canapea, acesta stătea pe jos şi râdea ţinându-se de abdomen. De ce să râdă? Ce era amuzant?
M-am încruntat şi am spus că nu era amuzant apoi m-am trântit la loc. Imediat o mână atinse spătarul şi băiatul se ridică de jos apoi se aplecă şi îmi atinse buzele cu ale lui. Mare greșeală! Am simţit cum ochii şi-au schimbat culoarea iar unghiile mi-au crescut . Foamea devenea chinuitoare dar plăcută…l-am apucat de cravată şi l-am tras mai aproape. Săruta bine…foarte bine! Ok era primul meu sărut. Ce purecii mei? Tremuram din fiecare încheietură iar inima îmi bătea puternic, mă simţeam bine şi vroiam să continue. Focul ce îl simţeam datorită foamei devenise dulce precum ciocolata iar săruturile lui mă aprindeau din ce în ce mai tare cu fiecare secundă. Distrată de sărut nu mi-am dat seama că venea cineva decât în momentul când băiatul a fost propulsat în zid de o umbră sau mai bine zis de enervantul Kyle Blade Carson. În timp ce vampirul, al cărui nume nu îl ştiam deşi îl sărutasem, rămăsese cu o atitudine rece, cea a lui Kyle părea că poate să îi dea foc numai gândindu-se. Ochii lui negri erau asemănători cu cei ai unui demon scăpat din lanțurile întunericului, colții îi ieșiseră iar mușchii îi erau încordați ca nişte arcuri. Cu braţul stâng îi ţinea gâtul lipit de perete iar cu cea dreaptă era gata de atac mai în spate. Speriata de întorsătura pe care lucrurile o luaseră nu ştiam ce să fac. Train apăru în spatele meu cu o găleata plină cu gheaţă şi mi-o puse în braţe apoi îl apucă de braţul drept pe Kyle.
-Să ne calmam!propuse Train.
Încă în şoc, nu ştiam ce se petrece, mai ales că Train chicotea uitându-se la găleata de gheaţă. M-am uitat şi eu apoi m-am înroşit. Kyle îi dădu până la urmă drumul vampirului misterios şi se îndreptă spre un colţ al camerei, departe de mine şi de necunoscut, Train rămăsese lângă acesta privindu-l serios…numai eu mă uitam când la Kyle când la Train cerşind cea mai mică explicație. După ce stătură câteva clipe în acel fel Train se hotărî să spargă gheaţa.
-Îmi cer scuze pentru neplăcerile provocate!
-Nu ai de ce să îţi ceri scuze Ludov..oh scuze! Am uitat Train, nu ai de ce…îmi place tipa!m-am încruntat…dacă se referea la mine atunci la o a doua scăpare aveam să îi umflu moaca. În timp ce mă gândeam cum avea să arate cu pumnul meu în faţă îmi veni o idee fugară.
-Tu ai fost cel din întuneric?l-am întrebat. Train şi Kyle se uitară uimiţi la mine apoi la vampir, se părea că şi ei ar fi dorit un răspuns.
-Da!
Acel mic răspuns le satisfăcuse curiozitatea celor doi fiindcă imediat s-au relaxat iar vampirul veni lângă mine şi îmi întinse mâna.
-Ike Hunter…
-Chloe Jasmine Raymond!l-am luat de mâna ce o ţinea întinsă şi acesta se aplecă şi mă sărută scurt pe buze. Roşisem de enervare sau poate fiindcă pur şi simplu mă sărutase. Cine se credea?
-Ce draguţă e când roşeşte!spuse uitându-se la Kyle.
La spusele lui în cameră se făcu o altă mişcare, Kyle veni spre Ike iar Train se aşeză în faţa lui şi îl împinse înapoi, apoi se întoarse spre Ike şi îl întrebă ce avea de gând să facă. Atât Kyle cât şi eu îngheţaserăm deşi eu una nu ştiam ce se petrecea sau despre ce vorbeau. Ike Hunter îşi bagă mâna stângă în buzunar şi se scărpină în cap cu cea dreapta apoi o băga şi pe ea în buzunar. Făcu câteva gesturi inutile cu capul apoi rânji obraznic şi spuse:
-Se pare că avem un mic secret băieţi! Cum să dau de gol o asemenea păpuşă? Îmi place…şi sar putea să îmi placă mai mult pe viitor! Mai vedem!spuse acesta şi făcu cu ochiul. Imediat Kyle se retrase din cameră tocmai la timp fiindcă doi studenţi intrară şi nu era prea inteligent să îl vadă în acel hal.
Ike se aşeză lângă mine şi îmi zâmbi pervers, în mod normal aş fi luat o atitudine rece şi ar fi primit o palmă de să îi sară purecii, dar eu în schimb mă ruşinasem şi încercam să îmi potolesc inima. Train începu să râdă şi îmi puse din nou găleata cu gheaţă în braţe.
-Mă bucur că ai trecut cu bine, sunt sigur că Ike te va ajuta, noi mergem la vânătoare!
Viaţa mea se complica rapid, precum un joc ce nu avea reguli, un nou personaj apăruse în viaţa mea…Ike Hunter şi spre deosebire de Kyle Blade Carson…îl plăceam prea mult pentru binele meu!