[Sailor Moon]Never Say Goodbye - Is Time To Believe

[Little Star]

Fiindca-mi place foarte mult Sailor Moon si tinand cont ca este anime-ul -copilariei mele - si probabil al multor alti useri - m-am gandit sa fac o poveste inspirata din acest anime.
Sper sa va placa prezentarea si sper ca nu am exagerat cu drama.
Genul ficului: Cred ca deja se stie... Actiune si Romance ...
Va urez Lectura Placuta![u]

Prezentare

Lumea se poate transforma in infern, insa norocul oamenilor este acela ca inca exista persoane ce apara planeta de creaturile groaznice, pline de ura si manie, ce au un sufletul mai negru decat insusi intunericul. Razele plapande ale lunii lumineaza orasul trist, cateva tinere stau si se privesc cu ochii inlacrimati aducandu-si aminte de prietena lor.
- Usagi… vocile acestora devenira una singura, strigand o persoana ce nu aparea, o persoana ce-si lasase sufletul si trupul prada intunericului doar pentru a salva lumea, prietenele si marea sa iubire.
Patru prietene priveau neputincioase spre parcul de langa ele, ochii fetelor fiind plini de tristete, dorindu-si ca in acest moment sa se trezeasca din cosmarul in care traiau. Nu le venea sa creada ca printesa lor disparuse, aceea copila inocenta ce le ajuta si le facea mereu sa zambeasca, ce se gandea mai intai la ele si mai apoi la ea.
Inimile lor erau acum goale, se simteau neajutorate, nu le mai pasa de ranile lor trupesti, invinsesera raul. Dar cu ce pret? Cu pretul unei persoane dragi lor si acest lucru nu-l puteau accepta.
- De ce? o voce plina de durere se auzi in miezul noaptii, intrebarea sa nu avea raspuns, insa amintirea aducea durere.
Poate ca planeta si universul fusesera salvate de infern, insa acum, luptatoarele noastre traiau in agonie si-n iadul ce-l adusese disparitia lui Usagi. Usor s-au ridicat de pe pamantul umed, sangele curgandu-le din ranile recent facute, inaintau in fata, revenind, din nou la forma lor normala, disparandu-le hainele de luptatoare. Lacrimile lor inca se rostogoleau pe chipurile palide ale acestora, vroiau sa o gaseasca pe prietena lor, sperau sa traiasca, insa cu cat inaintau cu atat mai mult speranta disparea.
Din fata lor, de pe strada intunecata, trei siluete alergau spre ele, dorindu-si ca acestea sa nu fi patit ceva.
- Fetelor! vocile acelor persoane se auzira strigandu-le cu toata forta lor. Erau trei baieti, acestia deasemenea aveau rani pe corp, iar in unele locuri hainele le erau sfasiate.
- Taiki, vocea subtire a lui Ami se auzi, iar mai apoi tanara il imbratisa pe baiatul din fata ei, incepand sa planga si mai tare.
- Ce se petrece aici? vocea calma si totodata speriata a lui Mamoru se auzi si ea, spargand linistea cristalina.
Nici un raspuns, nimeni nu spunea nimic, sau poate doar lacrimile ce curgeau incet pe chipurile fetelor. Una din tinere inainta spre baiatul brunet ce pusese intrebarea, se uita la el trista, parul ei blond acum era plin de praf, observandu-se usor ca facuse fata cu greu luptei. Aceasta deschise usor gura, incercand sa spuna ceva, insa vocea-i pierise, tremura din toate incheieturile, buza de jos a guri incepuse si ea sa-i tremure.
- Us... Usagi... incepu aceasta pierzandu-si vocea si mai mult, tanara parca acum era hipnotizata, nu putea sa mai spuna nimic, era traumatizata de imaginile ce-i aparura-n minte.
- Ce s-a intamplat cu Usagi? Intrebara baietii in acelasi timp, uitandu-se dupa ea.
- Unde este? Raspundeti-mi! vocea ingrozita a brunetului se auzi din nou.
Inima sa batea mai repede ca niciodata, incerca sa-si caute cu privirea iubita, insa nu o vedea, dorea s-o zareasca, sa fie teafara, insa sufletul si mintea deja incepura sa-i spuna altceva. Nega gandurile negre, nega faptul ca fiinta iubita de el patise ceva. Cu o privire tulburata se uita la Ami, ce inca plangea in bratele lui Taiki.
- Usagi, s-a sacrificat pentru a salva Universul, a disparut dupa lupta, vocea melancolica a lui Rei se auzi si ea, privirea-i era atintita-n pamant, nu putea sa se uite nici la iubitul prietenei sale, ce acum simtea infernul in suflet, nici la prietenii ei ce se simteau la fel ca ea.

~ Doare sa-ti stii prietenii departe, dar oare ce simti cand acestia dispar in abisul intunericului, fara a-ti spune nici ce-a mai mica vorba? ~

Momoru, nu putea accepta acest lucru, spera ca ceea ce traia acum era doar un cosmar din care vroia sa se trezeasca, insa nu putea, ghiarele mortii ii luase inca o persoana draga. Ii luase fiinta pe care o iubise, o iubea si pe care avea s-o iubeasca tot restul vietii sale. Totusi in sufletul sau, si-n sufletul celorlalti o mica speranta exista si nu-si doreau s-o piarda. Adolescenti incercau sa-si revina, credeau din toata fiinta lor ca fata traia, nu aveau sa-i accepte moartea asa usor, nu fara a lupta si ai arata mortii ca prietenia si dragostea inving orice obstacol.

~ Perduta-n spatiul cosmic...
Undeva-n visele dragi ...
In paradisul galaxiei ... ~

Zilele treceau, insa niciun semn cum ca Usagi ar fii in viata, sau raul ar fi revenit in lume. Totul parea linistit, nici o prezenta stranie, nici o furtuna ce-ar putea sa le de-a un semn tinerelor.

> - Nu va face-ti griji pentru mine, voi fi bine! se auzi glasul copilaroas al adolescentei ce tinea in mainile firave un cristal, isi privi prietenele cu multa dragoste, iar mai apoi isi intoarse privirea spre intunericul ce se apropia cu viteza lumini de ele. Privirea sa deveni una trista, plina de mila, sperand ca intr-o zi universul va fii plin de bunatate si dragoste.

” Te voi invinge, chiar daca acest lucru inseamna moartea mea. Ii voi salva si voi aduce dulcea pace pe pamantul drag mie.
Silver Crystal, te rog, ajuta-ma sa inving raul si purifica Universul ratacit in intuneric ... ”

Acestea au fost ultimele ganduri ale tinerei inainte ca intunericul s-o prinda-n mirajul sau si s-o desparta de prietenele sale. <

- Ne-ai mintit, Usagi? Ne-ai spus ca va fi bine si n-a fost asa, vocea trista a unei tinere brunete cu parul lung se auzi incet. Aceasta privea luna, amintindu-si clipele insuportabile din ultimile zile, amindindu-si vorbele prietenei sale.

> Nu va face-ti griji pentru mine, voi fi bine! <

Momentan postez doar atata, astept sa citesc parerile voastre - bune, rele - si sper sa va placa aceasta micuta prezentare, voi incerca sa evoluez cat mai mult.

* Z-Bye *

[Little Star]

Tinand cont ca s-au sters continuarile postate le voi reposta, astept sa citesc reply-urile vostre.
Va urez lectura placuta!

Capitolul 1

Rautatea din lume a disparut, dar pentru cat timp?

Intr-o zi in care ne vom simti singuri si parasiti de lumea ce ne inconjoara, intr-un sfarsit tragic al vietii, vom ajunge sa sarutam buzele reci ale mortii. Lovindu-ne de peretele plat si invizibil ce ne-ar inconjura si ne-ar da tarcoale pana cand inima ar inceta sa mai bata, iar ploapele greoaie ar cadea peste ochii inspaimantati. Mai apoi am ajunge undeva in bezna lumii pierdute. Ne-am simti neputinciosi, nu am stii daca asta-i moartea, sau doar pretinde a fii. Cu fiecare secunda care ar trece amintirile s-ar pierde undeva-n trecutul uitat, iar mai apoi dupa cateva minute in care am privi in gol, ne-am intreba ” Cine suntem? ” si ” Unde suntem? ” , ne-am pierde in abisul asasinului intunecat.

~ Sacrificand iubirea pentru salvarea lumii, uitand prietenia pentru a trai in intunericul uitarii.~

Implorand moartea sa-ti crute viata, rugandu-te sa poti supravietui chinului adus de acesta.

> Razele plapande ale soarelui, luminau parculetul in care doua fete stateau si se dadeau bucuroase-n leagan. O blonda cu parul lung, prins in doua codite si ochii albastri plini de dragoste, statea linistita pe unul din leaganele din parculet, langa aceasta, pe leaganul alaturat, o adolescenta cu parul negru spre albastru, scurt, statea si citea o carte.
- Ami, mai lasa cartea asta, de cand am plecat de la scoala tu o tot citesti, sopti tanara, prividn-o un pic cam dur. Mai distreazate si nu te mai ascunde printre carti, continua aceasta cu vocea sa calda si calma, lundu-i prietenei sale cartea din mana si inchizand-o, nu inainte-a de a-i lasa un micut semn la pagina ramasa. Ami, ii zambi prieteneste, privind cum prietena ei se indreapta spre topoganul din fata ei... <

> - Venus-chan, sti cat de mult te admir, esti idolul meu! Canti foarte frumos, cuvintele spuse mai degraba semanau cu niste chitaituri vesele... <

> - Fetelor, voi sunteti cele mai bune prietene de pe planeta! Acelasi voce copilaroasa, acelasi ochisori sclipitori, aceasi fata cu un suflet mare si naiv. <

In mintea celor patru Senshi, amintirile cu tanara lor prietena circulau. Isi amineau boacanele facute de Usagi, zambetele aduse pe buzele lor in momentele triste, datorita acelei fiinte iubitoare si copilaroase, sau rasetele infernale ce se auzeau de fiecare data cad copila spunea cate o tampenie. Nu puteau sa creada ca de data aceasta ea le mintise, de fiecare data dupa o lupta dura, lipsita de puteri Sailor Moon, lesina. Insa de data aceasta tanara a disparut impreuna cu intunericul ce amenintase lumea.
- De ce ea? Usagi, intoarce-te!

Linistea se regasise pe Pamant, insa-n galaxie intunericul pandea, astept micuta greseala a gardienelor pentru a putea ajunge stapan a tutor creaturilor din Univers si Cosmos. Mania sa intunecata, furia si ura ce-o purta fata de creaturile ce-l distrusesera candva aveau sa-l ajute sa le distruga pe Senshi si ajutoarele acestora. Numai puterea lor unita, prietenia si dragostea ce le unesc ar putea sa le ajute, insa in momentul de fata fetele sunt cele mai vulnerabile creaturi de pe planeta noastra draga.

Cu fiecare secunda care trecea Mamoru nu mai rezista, o simtea aproape de el, insa nu o zarea.
> O priveliste superba si extrem de romantica, frumusetea lunii, oglindindu-se-n marea limpede. Doua siluete mergeau usor pe nisipul moale. Cele doua persoane se tineau de mana, pareau a fi doi indrgostiti, doua suflete pereche. Baiatul o privea cu multa dragoste, isi dorea sa-i simta din nou gustul suav al buzelor acestei, era al lui si doar a lui, nimeni nu avea dreptul s-o ia de langa el. Fata il privea si ea la randul ei, observandu-i privirea dulce si buzele rozali, pe care dorea sa le atinga.
- Mamo-chan, iubirea noastra este ca vantul! Sopti blondina, in timp ce vantul isi facu simtita prezenta, mangaindu-le chipurile.
Brunetul nu intelegea ce vrea sa spuna, se uita la ea uimit.
- Ce vrei sa spui, Odango?
- Pai vantul nu se vede, insa se simte, iar dragostea noastra este la fel, zambi aceasta, apropindu-si buzele de ale lui, dandu-i un mic pupic, iar mai apoi rusinandu-se. <


Astept sa citesc parerile voastre, bune sau rele [ critici, sfaturi, laude etc ].