Black.Immortal.Rose

[Kita]

Chapter II: Invite me in, please!

Kita POV

”La naiba!”
Se plimba dintr-un colt in altul al casei cautand disperata sosetele. Era iar in intarziere. De ce trebuia sa inceapa scoala atat de devreme, era asa de frumos sa dormi fara sa te trezeasca amaratul ala de ceas desteptator.
Isi prinse repede parul intr-o codita nearanjata cu un mic elastic negru care nu era prea rezistent, sigur avea sa se rupa pana la sfarsitul zilei, dar fata numai avea timp sa caute acum si elastice pierdute.
Cerul era senin si era destul de cald afara, aerul era foarte proaspat deoarece aseara ploase, torential chiar. Cat de schimbatoare putea fi vremea. Exact cand iti inchipui ca ploia nu o sa se opreasca nici dupa 100 de ani , in urmatoarea secunda apare soarele, luminand usor cerul.
Kita a ajuns in sfarsit la academie, cu parul ravasit de vanticelul care isi mai facea ocazional aparitia prin aer , si o expresie adormita pe fata alba.
Sasuke se apropie incet de ea, cu un zambet micut , aproape neobservabil. Asta era frumusetea prieteniei cu el , nu trebuia sa zica nimeni nimic. Se intelegeau pur si simplu prin gesturi si mimica.
”Kakashi intarzie ?”intreba ea cascand.
”Ca deobicei”
”Minunat” raspunse fata pe un ton sarcastic. Se chinuise atata sa ajunga la timp, pentru ce? Ca domnul Kakashi , marele intarziat sa faca ce stie el mai bine. Ghici ce? Sa intarzie.
In scurt timp li-se alaturara si Sakura cu Naruto. Naruto incepu sa palavrageasca ca deobicei fara limita, cu toate ca nimeni nu-l asculta. Kita se uita in gol, asteptand ceva mai interesant sa se intample. Pentru o secunda isi indrepta atentia care fata roz din fata ei care incerca disperata sa lege o conversatie cu Sasuke, care parea foarte adancit in gandurile propii, ignorand-o cu totul.
Persoana care a intrerupt si ieri armonia tacerii si-a facut dinou aparita. Eleva noua, pe nume Kagome se apropie de ei cu o privire de data aceasta foarte serioasa.
”Kagome-chan! Mai vii sa mancam ramen azi?” intreba deodata Naruto cu o sclipire in ochii lui albastri.
”Nu pot azi , poate alta data. Tu esti Kita nu ? Trebuie sa vorbesc ceva neaparat cu tine.”
”Noi ne ducem sa-l cautam pe Kakashi, te asteptam” se auzi deodata vocea lui Sasuke in timp ce se indeparta usor usor de ea si de Kagome.
”Bine Sasuke. Acum spune ce ai de spus.”
Deodata ceva in privirea fetei din fata ei se schimba cu totul, parca aceasta ultima fraza ii schimbase toata viata. Se uita acum in gol la Kita, parca uitase cu de prezenta ei. Kita se uita usor ciudat la ea .
”Ce vroiai sa vorbesti?”
”Ah ..scuze , mi-am amintit ceva important. Liderul, cred ca stii la cine ma refer, m-a trimis sa-ti transmit ca te asteapta la sediu.” zise aceasta zambind usor si pleca.
Pein? Deci, asta era Kagome, facea parte din Akatsuki. Stia ca o mai vazuse pe undeva, dar nu putea sa-si aminteasca exact datele. Kita nu-l mai vazuse de mult pe Pein, baiatul cu care a copilarit si a impartit totul, baiatul care era ca un frate mai mare pentru ea, care a avut grija de ea in cele mai nefericite clipe.
De-a bea astepta sa se termine scoala , sa poate sa plece , sa-l revada dupa atatea luni in care numai auzise nimic de el. Zambi in sinea ei in timp ce se indreptata catre Kakashi si restul echipei, urma sa fie o zii lunga de antrenament.

~Mai tarziu~

Mergea incet, isi simtea picioarele greoaie si inima batand din ce in ce mai tare. Nu prea stia la ce sa se astepte, in cateva luni se pot schimba multe lucruri. Aproape mecanic, se apropie usor de sediu, inghiti in sec. Se uita nervoasa la ceas, ar fi trebui sa vina deja cineva sa o ia de aici , piciorul stang se misca nervos, simtea cum i-se contracta muschi usor.
O usa care parea ca nici nu exista in locul acela se dechise usor iar Deidara iesi repede , il zari pe Tobi pentru o secunda, dar Deidara ii inchise usa in fata.
”Kita-chan! Scuze pentru intarziere, a trebuit sa-l gonesc pe Tobi...hmm.”
”Nu-i nimic , pentru un moment am crezut ca o sa imbatranesc aici.” raspunse ea razand, usor fortat.
”In sfarsit a aparut cineva pe aici care sa-mi aprecieze arta. Arta e o explozie!”
Deidara deschise dinou acea usa ciudata iar Kita il urmari, cu cativa centimetri departare. Intrara intr-o camera mare ca un fel de sufragerie uriasa. Membri erau imprastiati prin camera, dar nu apuca sa studieze prea bine camera ca fu imediat asaltata de Tobi.
”Kita , Kita , Kita ...Tobi e baiat bun.”
”Chiar e Tobi.”
”Tobi o place pe Kita.”zise acesta alergand prin camera , vesel si copilaros ca deobicei. Deidara parea foarte exasperat de comportamentul partenerului si incepu sa il alerge incercand sa-l linisteasca.
Fata zambi si studie camera. Intr-o colt era Itachi cu Kisame si Kagome. Pareau sa fie foarte seriosi, discutau probabil ceva important?! Era ciudat, nu si-ar fi inchipuit niciodata ca Itachi ar fi putut sa fie prieten cu cineva cum era Kagome. Pentru ea , Itachi a fost mereu inchis , retras in el. Intr-un fel de neatins.
Privirea ei se intalni cu cea a lui Kagome, care zambi subtil si ii anunta si pe restul ca fata ajunsese. Kisame se intoarse si ii zambi iar Itachi se uita la ea cu aceasi privire , goala care nu exprima nimic.
Kita zambi doar, subtil. Baiatul blond care statea intr-o colt singur , era o noua achizitie, il mai vazuse odata , il chema Sadako . Nu baga pe nimeni in seama, cel putin nu pe ea. Deodata baiatul isi intoarse privirea spre ea, ochii lor s-au intalnit pentru o secunda, au ramas asa, nici nu stia exact cat timp, doar ca era pierduta in ochii albastri, atat de deschisi si luminosi. Sadako se indrepta acum spre ea cu un zambet pe fata alba, nu-l mai vazuse niciodata cu un zambet asa simpatic.
”Buna, eu sunt Sadako.” zise acesta intinzandu-i mana prieteneste.
Fata se uita ciudat la el, chiar nu isi mai amintea ca o mai intalnise acum cateva luni? Pentru o secunda ar fi vrut sa-l ia la intrebari , sa-l critice pentru memoria slaba, dar zambetul lui sincer o facu sa se razgandeasca brusc.
”Kita” raspunse ea scurt.
Probabil ar fi stat asa sa se uite unul la altu daca Itachi nu ar intervenit, cu aceasi mimica lipsita de expresie.
”Kita, te asteapta liderul.”
Fata zambi si se indrepta usor catre camera unde stia ca sta deobicei Pein. Batu usor in usa mare de lemn pretios si intra.
Pein o stranse usor de mana si o lua in brate, pentru o secunda nu a mai putu respira din cauza imbratisari puternice, asemenea unui urs.
”Mi-a fost dor de tine.” sopti el incet.
”Nu te-am mai vazut de ceva vreme.”
Ochii ei caprui aveau acum o usoara sclipire verde, nu se schimbase mult. In ochii ei era tot copilul cu care a crescut, nu putea sa-l vada in pozitia de lider, daca nu ar fi vazut cu ochii ei probabil nu ar fi crezut.
”In sfarsit a facut si Kagome ceva bine.” zise acesta zambind , nu a lasat-o pe Kita sa zica nimic pentru ca continua repede cu alta fraza.”Te-am chemat aici ca sa te conving sa te alaturi, stii ca te pot ajuta cu Rinneganul si aici ai fi in siguranta, nu ai mai pune-o pe matusa ta in pericol, am vorbit deja cu ea si e de acord sa locuiesti macar aici.”
Fata se uita acum la el , cu gura usor intre-deschisa , ochii mari si caprui care se uitau in gol, nu stia exact ce sa zica. Intr-un fel avea dreptate, macar asa matusa ei numai era in pericol , dar ...cum ramanea cu academia si Sasuke. Statea in casa cu dusmani lui, era o situatie ciudata.
”Dar, cum ramane cu Sasuke? E prietenul meu cel mai bun...e o situatie ciudata.”
”Chiar crezi ca-l cunosti pe Sasuke asa cum ma cunosti pe mine?! Sunt multe lucruri care nu le stii despre fratele lui Itachi, credema.”raspunse sec, aproape enervat.
Kita isi musca usor buza de jos, aproape ca-si dadea sangele, Pein era Pein, il cunostea de multi ani si Sasuke chiar ii ascundea multe lucruri in ultimul timp.
”O sa ma mut aici, e mai bine pentru matusa mea ...dar ma mai gandesc in legatura cu a intra in Akatsuki, nu sunt inca hotarata.”
”Perfect, defapt oricum ti-am adus lucrurile aici si ti-am pregatit camera, e intre a lui Konan si a lui Itachi.”zambi el scurt.
Fata rase zgomotos, Pein o cunostea prea bine, atat de bine incat se baza pe asta. Dupa ce se opri din ras , il mai imbratisa odata pe Pein si se hotara sa-si viziteze noua camera. O cauta pe Konan in toata casa, dar parea sa fii iesit. Insa Itachi statea singur intr-un colt, camera ei era langa a lui Itachi, asa ca-si lua inima in dinti si se apropie de el.
”Itachi, ai putea sa imi arati si mie camera, am tot cautat-o pe Konan peste tot.”
”Da, e langa a mea.” raspunse el scurt si incepu sa mearga usor , au ajuns intr-un hol lung , cu usi de o parte si de alta . Toate usile pareau sa fie speciale in felu lor, parca aveau personalitate. Usa ei era de un visiniu inchis, parea veche dar in acelasi timp eleganta. Intinse usor mana si simti cu pielea ei alba se zgaria usor de lemnul vechi. Era o senzatie ciudata, apleca usor capul, se simtea singura , nu simtea ca e locul ei aici.
O mana rece ii atinse usor umarul.
”O sa fie bine.” sopti el usor si apoi disparu dupa usa neagra a camerei lui.
Simtea respiratia sacada la atingerea lui Itachi, era ciudat ce sentiment ii trecea prin corp la doar o atingere a pieli.
Impinse usa mare de lemn si intra intr-o camera cu niste pereti albi cu un strop de gri, un pat imens in mijlocul camerei , toate bagajele ei in camera , un dulap mare si o fereastra imensa care lasa toata lumina soarelui sa scalde camera.
Se intise pe patul moale si rasufla usurata.

Kagome POV

Cum poate cateodata o singura fraza, chiar un singur cuvant sa-ti schimbe deodata toata viata.
Nu stia ca acel Sasuke era la academie , ca era chiar prieten cu protejata lui Pein. Sasuke, cel pentru care fratele ei si-a dat viata. Nu putea sa creada asa ceva, pentru acel taca, ea a pierdut tot ce avea drag pe lume asta.
In momentul de fata isi dorea razbunare mai mult decat orice. O forta de neasteptat o lua prin surprindere, parca toata energia si fericirea a fost absorbita din ea , isi uitase sensul , scopul. S-a lasat inca odata dusa cu totul de val. Dar era pentru ultima data cand se intampla asta. Acum stia ce trebuie sa faca si sa se concentreze pe asta. Trebuia sa continue sa se duca la academie cu toate ca misiunea data de lider se sfarsise, acum avea propria misiune si sincer nu-i pasa daca ceilalti vor fi sau nu de acord. Intr-un fel le facea un favor .
Statea in patul mare cu asternuturi de un mov inchis si privea tavanul alb, se intunecase afara , era un intuneric de nedescris, numai mica veioza de pe dulapior lumina. Lumina ei mica si alba se chinuia sa lupte cu intunericul dar nu era suficient, o noapte se asternuse peste fiinta fetei.