[kaleido star]Kaleido Star: Recreation

[AoiButterfly]

funky_angel - merci pentru comment. Intradevar actiunea este grababita rau tare la inceput, am zis ca o sa corectez si acest lucru insa am uitat sa il fac. Nu m-a deranjat ceea ce ai scris, pana la urma eu am zis: "Orice sfat/critica e bine venita" si am stiut ce cer. Oricum, ma bucur ca totusi are si ceva parti bune.
angelique.vampire - merci si tie pentru comment. La prima parte, cu timpurile alea verbale nu am stiut cum sa le fac sa sune mai bine si am lasat asa. O sa am mai mare grija de acum inainte. Si cum am mai zis, nu injur pe nimeni...

De mentionat [ceea ce am uitat sa zic la inceputul ficului]: fic-ul asta este inceput undeva in 2007 si nici la ora actuala terminat; la inceput capitolele o sa fie mai varza pentru ca nu am avut timp sa le corectez [oricum, ca sa arate cum arata acum au mai fost o data corectate].



Capitolul 2

Era atat de derutat. Se simtea ca un leu inchis in cusca, fara nici o sansa de scapare. I se parea ca toti se uitau urat la el, il invinovateau chiar daca nu vorbeau, ochii o faceau in locul lor.
“Ar fi mai bine daca as pleca.”

Salonul mic si alb era asemenea unei inchisori, se simtea printra intr-o cusca din care nu mai poate iesi. Camera se misca in ritmuri nebune, devenea din ce in ce mai mica… Simtea cum hainele ii iau foc, nu mai rationaliza, respira din ce in ce mai greu, sacadat. Apa atat de racoroasa. Avea trupul greu si gol, simtea cum apa o invada, ii pangarea incet trupul si ii invaluiau sufletul; era slabita. O lumina… Atat de alba, atat de pura, atat de intensa, atat de…
O invaluia incet asemenea unei matii protectoare. Toate visele incepu sa se transforme in aripi frante de durere…
In sfarsit se trezi. Ce ciudat, avusese impresia ca totul era mai mult decat un vis. Un vis banal, sadic si lipsit de importanta, asa gandea in acest moment.
Obrajii ei rosiatici, cu o tenta capsunie, acum erau albi ca spuma laptelui, ochii odata veseli si sclipitori acum erau tristi si reci, fata… Se cunostea ca nu mai era acea Sora plina de viata care este gata sa depaseasca orice obstacol. Acum devenise doar o stafie, un gand, o amintire...
Usa se deschisese incet, aproape insesizabil, numai un scartait surd mai rasuna acum in camera. Cu miscari suple si elegante intra in camera o femeie; parul galben ca floare soarelui si ochii albastri, plini, asemenea cerului ii conturrau expresia fetei. Un singur sentiment o incerca, stand in fata prietenii, partenerei si rivalei sale. Un singur sentiment… Teama.
- Sora… Nu! Nu! Nu! Ea nu era slaba. Nu era la fel ca restul, trebuia sa se abtina. Ce faci? Te simti mai bine? Spuse incercand sa para cat mai draguta.
- Da, oarecum. Insa, tu cine esti?
“Deci nu minteau, intradevar si-a pierdut memoria… Ma asteptam la o gluma jalnica.”
- O prietena! Atat trebuie sa stii… Doar o prietena. Se intoare usor, lasand parul sa zboare usor prin aerul care mirosea numai a medicamente... Un aer inchis si imbucsit, ii mai zambi o data si apoi parasi camera fara a mai scoate un cuvant.
“O prietena… am o prietena!”
Intradevar, supriza fusese mare. Cum putea ea sa aiba ca prietena o asemenea femeie.
“Nu!”
Gasea acest lucru practic imposibil, nu se putea asa ceva…
“Imposibil…!”

Seara venise cu repeziciune. Cerul era colorat de mii si mii de culori care dansau armonios animand admosfera. Soarele se pregatea sa cede locul iubitului sau, Luna. Ultimile raze atinsese pamantul ca niste sperante… Undeva, la o fereastra mica, facuta din lemn batran si plin de amintiri, statea un barbat care parea prezent doar cu trupul… Mintea zburase deja departe de lumea reala.




Ja ne...