12-07-2009, 10:39 PM
12. Vacanta
Cabana era de fapt o vila ceva mai mica, asezata, ca multe altele, la marginea unei paduri intunecoase.
..Totul suna atat de cunoscut, nu? Pare un peisaj desprins dintr-un film prost si previzibil, numai ca aceasta era viata reala, viata unui ucigas. Adevarul este ca padurea il speria si pe el cateodata, dar de obicei, peste tot plutea o seninatate aproape ireala.
De data aceasta, nu era altceva decat un crang obisnuit, care adaposteste animale de prada si vietati mici si neinsemnate. O padure care ziua se scufunda in razele soarelui, iar noaptea se adanceste in intuneric, care inghite in fiecare an pe cei ce se pierd prin desisurile ei, si care alina sufletele ratacite prin viata.
Lui i-a placut aceasta noua fateta a padurii - " comuna, atat de comuna incat iese in evidenta."
Da... Astfel ar fi putut devini un om sters, dintre cei mai obisnuiti. I-ar fi placut sa se prefaca un pic, asa ca, imediat ce se instala in cabana, isi intra extrem de firesc in noul rol, pe care avea sa-l joace ca un actor desavarsit.
Pe la 4 dupa amiaza isi facu o cafea, si, sub privirile mirate ale soferului, porni radioul. Desigur, acesta se asteptase la un alt comportament din partea lui, si chiar se intreba cum va rezista, avand in grija "acest adolescent capricios", cum ii spunea uneori in gluma.
De fapt, cei doi erau buni prieteni. Soferul era cu vreo 3 ani mai mare decat el - nu avea decat 20 de ani. Ambii erau stapaniti de acelasi caracter greu de stavilit, de o eleganta violenta, poate chiar infect. Parintii lui erau innebuniti de asemanarea asta, dar nu indrazneau sa-i desparta, de frica fiului lor, si a reactiei pe care ar fi avut-o.
Dupa ce sorbi cu sete din ceasca, spuse pe un ton peocupat:
-Pentru cateva zile, vreau sa fiu ca toti ceilalti, sa ma confund cu lumea "normala", accentua el ultimul cuvant.
Ochii interlocutorului se marira si mai mult de uimire, si inclina capul, schitand o miscare interogativa.
-Ca o...vacanta! ii explica, iar pe buze i se insira un zambet multumit. A gasit cel mai potrivit cuvant: "vacanta".
Fiecare se cufunda apoi, in tacere, in propriile ganduri, si totusi, urmarind indeaproape miscarile celuilalt.
Conner (asa i se adresa criminalul amicului sau) incepu sa schimbe posturile de radio cautand ceva de calitate. Intre timp, tovarasul lui parasi masa, si se duse catre fereastra. De fapt, acela era un perete facut numai din sticla, care se deschidea precum o usa, si lasa razele soarelui sa navaleasca in camera. Trecu in spatele perdelei albe, de matase si urmari cu privirea cum fumul de tigara urca pana sus, pe langa geam, ondulandu-se incet, ca si corpul unui sarpe, ori al unei femei galese.
De dincolo de fereastra il priveau niste ochi caprui, pe jumatate inchisi, plictisiti de atata rautate. Intalnise propriul chip, reflectat pe luciul sticlos si transparent. Restul corpului se ascundea printre unduirile perdelei, deoarece purta un costum la fel de alb ca si aceasta. Isi lipi mana de geam, isi sprijini fruntea de ea, si, privind in gol, stinse tigara pe sticla. Desena o inima neagra, din scrum, dar curand, aceasta incepu sa se prelinga in jos.
Baiatul se ridica si, cu un aer vexat, arunca in scrumiera chistocul.
-Conner, tu crezi ca e bine ce facem?
-Ce? il intreba distrat.
-Stii... Cauza noastra nobila!
Conner se opri din a mai invarti rotita acelui radio vechi, si, inca venindu-i sa rada, se chinui sa-si compuna o mutra serioasa.
-Tu ce crezi? Ei? Ei?
Cel ce intrebase ajunsese sa fie supus unui interogatoriu in gluma. Stia ca acum, Conner nu are chef de discutii serioase, asa ca se posomori, si, in drum spre usa, matura radioul care zbarnaia fara rost, pe un ton hodorogit si enervant.
Zilele ce urmara erau la fel de albe ca perdeaua aceea: plimbari de ore in sir prin padure, aceeasi, vesnica si fara gust cafea, discutii marunte, romane politiste neterminate, citite in final de Conner, obisnuitele tigari abia incepute si aruncate pe unde se nimereste, paharele de coniac baute intr-o arzatoare tacere la doua noaptea...
Toate acestea insemnau pentru ei o viata normala, desigur, dar chiar si printre faldurile albe ale perdelei se ascundea o pata ingalbenita de timp...
... Ultima zi a sederii lor acolo...
Aproape ca se facuse dimineata. El adormise in camera de la etaj, tinand in brate ceea ce fusese candva o fiinta. Deodata se trezi speriat, cu inima batand sa-i sparga pieptul, gata sa treaca dincolo de coaste si sa i se opreasca in palme.
Ceva la fel de inspaimantator, ceva din trecut, ceva care incepea iar sa se repete il scula din somn, la fel de brusc si pe un alt tanar, care dormea tot la etaj, intr-o casa la fel de mare. Ochii ingroziti, gura gata sa vorbeasca si totusi atat de muta, pielea la fel de palida, viata la fel de complicata aratau cat de mult semanau cei doi: el si Jay. Numai ca Jay nu ucisese pe nimeni... inca!
Primul, criminalul, se ridica, si privi incaperea. Totul parca tremura sub lumina rece a zorilor. Ea zacea rastignita pe pat, cu parul de un blond pastelat rsfirat pe perna, cu privirea pironita in tavan. Ochii ei mari si albastri straluceau metalic la vederea mortii, al carei sarut ii invinetise buzele.
Scenele terifiante, din momentul cand o siluise ii reveneau lui in minte. Se dadu 2 pasi inapoi ingrozit.
o roza de sange se marea tot mai mult, tinzand sa acopere intreg patul. Pe mana ei se scurgeau firisoare subtiri si rosii, care aterizau in paharul cu vin de pe podea.
I se facu greata de toata aceasta scena, si iesi afara. Nici nu-si mai amintea cum o facuse... "A! Da!" A incercat intai sa o otraveasca, dar fiindca murea atat de greu, a injunghiat-o cu un cutit.
Se facuse sufocant de cald, iar sub lumina albastruie, il vedea pe Conner apropiindu-se. Ii spuse, aratand spre teribila camera:
-Scapa de ea!
Dintr-odata, se simtea nesigur, instabil, parca dezgolit de orice artificiu elegant, si, expus lumii intregi, in adevarata sa monstruozitate.
Un pic mai tarziu, in padure, focul incepuse sa arda. limbile lui rosii isi savurau lacome prada, reducand totul la cenusa purtata de vant.
Cabana era de fapt o vila ceva mai mica, asezata, ca multe altele, la marginea unei paduri intunecoase.
..Totul suna atat de cunoscut, nu? Pare un peisaj desprins dintr-un film prost si previzibil, numai ca aceasta era viata reala, viata unui ucigas. Adevarul este ca padurea il speria si pe el cateodata, dar de obicei, peste tot plutea o seninatate aproape ireala.
De data aceasta, nu era altceva decat un crang obisnuit, care adaposteste animale de prada si vietati mici si neinsemnate. O padure care ziua se scufunda in razele soarelui, iar noaptea se adanceste in intuneric, care inghite in fiecare an pe cei ce se pierd prin desisurile ei, si care alina sufletele ratacite prin viata.
Lui i-a placut aceasta noua fateta a padurii - " comuna, atat de comuna incat iese in evidenta."
Da... Astfel ar fi putut devini un om sters, dintre cei mai obisnuiti. I-ar fi placut sa se prefaca un pic, asa ca, imediat ce se instala in cabana, isi intra extrem de firesc in noul rol, pe care avea sa-l joace ca un actor desavarsit.
Pe la 4 dupa amiaza isi facu o cafea, si, sub privirile mirate ale soferului, porni radioul. Desigur, acesta se asteptase la un alt comportament din partea lui, si chiar se intreba cum va rezista, avand in grija "acest adolescent capricios", cum ii spunea uneori in gluma.
De fapt, cei doi erau buni prieteni. Soferul era cu vreo 3 ani mai mare decat el - nu avea decat 20 de ani. Ambii erau stapaniti de acelasi caracter greu de stavilit, de o eleganta violenta, poate chiar infect. Parintii lui erau innebuniti de asemanarea asta, dar nu indrazneau sa-i desparta, de frica fiului lor, si a reactiei pe care ar fi avut-o.
Dupa ce sorbi cu sete din ceasca, spuse pe un ton peocupat:
-Pentru cateva zile, vreau sa fiu ca toti ceilalti, sa ma confund cu lumea "normala", accentua el ultimul cuvant.
Ochii interlocutorului se marira si mai mult de uimire, si inclina capul, schitand o miscare interogativa.
-Ca o...vacanta! ii explica, iar pe buze i se insira un zambet multumit. A gasit cel mai potrivit cuvant: "vacanta".
Fiecare se cufunda apoi, in tacere, in propriile ganduri, si totusi, urmarind indeaproape miscarile celuilalt.
Conner (asa i se adresa criminalul amicului sau) incepu sa schimbe posturile de radio cautand ceva de calitate. Intre timp, tovarasul lui parasi masa, si se duse catre fereastra. De fapt, acela era un perete facut numai din sticla, care se deschidea precum o usa, si lasa razele soarelui sa navaleasca in camera. Trecu in spatele perdelei albe, de matase si urmari cu privirea cum fumul de tigara urca pana sus, pe langa geam, ondulandu-se incet, ca si corpul unui sarpe, ori al unei femei galese.
De dincolo de fereastra il priveau niste ochi caprui, pe jumatate inchisi, plictisiti de atata rautate. Intalnise propriul chip, reflectat pe luciul sticlos si transparent. Restul corpului se ascundea printre unduirile perdelei, deoarece purta un costum la fel de alb ca si aceasta. Isi lipi mana de geam, isi sprijini fruntea de ea, si, privind in gol, stinse tigara pe sticla. Desena o inima neagra, din scrum, dar curand, aceasta incepu sa se prelinga in jos.
Baiatul se ridica si, cu un aer vexat, arunca in scrumiera chistocul.
-Conner, tu crezi ca e bine ce facem?
-Ce? il intreba distrat.
-Stii... Cauza noastra nobila!
Conner se opri din a mai invarti rotita acelui radio vechi, si, inca venindu-i sa rada, se chinui sa-si compuna o mutra serioasa.
-Tu ce crezi? Ei? Ei?
Cel ce intrebase ajunsese sa fie supus unui interogatoriu in gluma. Stia ca acum, Conner nu are chef de discutii serioase, asa ca se posomori, si, in drum spre usa, matura radioul care zbarnaia fara rost, pe un ton hodorogit si enervant.
Zilele ce urmara erau la fel de albe ca perdeaua aceea: plimbari de ore in sir prin padure, aceeasi, vesnica si fara gust cafea, discutii marunte, romane politiste neterminate, citite in final de Conner, obisnuitele tigari abia incepute si aruncate pe unde se nimereste, paharele de coniac baute intr-o arzatoare tacere la doua noaptea...
Toate acestea insemnau pentru ei o viata normala, desigur, dar chiar si printre faldurile albe ale perdelei se ascundea o pata ingalbenita de timp...
... Ultima zi a sederii lor acolo...
Aproape ca se facuse dimineata. El adormise in camera de la etaj, tinand in brate ceea ce fusese candva o fiinta. Deodata se trezi speriat, cu inima batand sa-i sparga pieptul, gata sa treaca dincolo de coaste si sa i se opreasca in palme.
Ceva la fel de inspaimantator, ceva din trecut, ceva care incepea iar sa se repete il scula din somn, la fel de brusc si pe un alt tanar, care dormea tot la etaj, intr-o casa la fel de mare. Ochii ingroziti, gura gata sa vorbeasca si totusi atat de muta, pielea la fel de palida, viata la fel de complicata aratau cat de mult semanau cei doi: el si Jay. Numai ca Jay nu ucisese pe nimeni... inca!
Primul, criminalul, se ridica, si privi incaperea. Totul parca tremura sub lumina rece a zorilor. Ea zacea rastignita pe pat, cu parul de un blond pastelat rsfirat pe perna, cu privirea pironita in tavan. Ochii ei mari si albastri straluceau metalic la vederea mortii, al carei sarut ii invinetise buzele.
Scenele terifiante, din momentul cand o siluise ii reveneau lui in minte. Se dadu 2 pasi inapoi ingrozit.
o roza de sange se marea tot mai mult, tinzand sa acopere intreg patul. Pe mana ei se scurgeau firisoare subtiri si rosii, care aterizau in paharul cu vin de pe podea.
I se facu greata de toata aceasta scena, si iesi afara. Nici nu-si mai amintea cum o facuse... "A! Da!" A incercat intai sa o otraveasca, dar fiindca murea atat de greu, a injunghiat-o cu un cutit.
Se facuse sufocant de cald, iar sub lumina albastruie, il vedea pe Conner apropiindu-se. Ii spuse, aratand spre teribila camera:
-Scapa de ea!
Dintr-odata, se simtea nesigur, instabil, parca dezgolit de orice artificiu elegant, si, expus lumii intregi, in adevarata sa monstruozitate.
Un pic mai tarziu, in padure, focul incepuse sa arda. limbile lui rosii isi savurau lacome prada, reducand totul la cenusa purtata de vant.