Incercarile destinului

[Claribel]

7.Criza si furie

Imi deschid incet ochii si clipesc de cateva ori. Ma ridic si ma indrept cu pasi nesiguri spre dus. Simteam o durere destul de mare intre picioare, precum si pe tot corpul. Ma uit in oglinda si realizez ca adormisem cu acel prosop pe mine. Ii dau drumul pe jos si observ o multime de urme mici si rosii pe trupul meu. Intru sub dus si dau drumul la apa rece ca gheata, chiar daca eram constienta ca as fi putut raci, mai ales ca eram la munte. Imi simteam tot corpul incins, gata sa explodeze oricand. Picaturile reci ce se zdrobeau puternic de mine ma amorteau. Dupa vreo ora de stat sub dus ies si ma indrept spre dulap. Imi iau o pereche de blugi, o bluza cu maineci lungi de culoarea lamaiului si ma imbrac. Ma indrept spre pat pentru al aranja, insa ma opresc cand dau patura cu care m-am invelit si observ pe cersaful alb cateva picaturi de sange. Il iau repede si ma indrept spre baie de unde iau si prosopul si le pun intr-un cos ce era langa dus. Imi sprijin mainile de o parte si alta a chiuvetei si privesc in jos.
-Ce-am facut? Daca o sa afle fratele meu am incurcat-o, spun cu o voce ingrozita. Mainile incep sa-mi tremure din ce in ce mai tare si incerc sa ma gandesc cum sa rezolv problema asta. Nu reuseam sa gasesc nicio solutie, in minte avand numai acea intamplarea. Imi ridic privirea spre oglinda din fata mea. Imi observ noua mea reflexie. Nu ma mai recunosteam. Eu nu eram asa inainte. Nu intelegeam ce se intamplase cu fata serioasa si rece care nu lasa teama sa i se vada deloc, care purta mereu o masca. Tot ce vedeam in oglinda era o fata cu chipul palid, ochii goi si foarte speriata. Nu! Asta nu puteam sa fiu eu. Ma gandesc ca poate era mai bine daca nu incercam sa-mi fac prieteni. Poate ar trebui sa fiu rece si distanta, exact ca inainte, chiar daca asta ar insemna sa o indepartez pe Yuki. Inca imi priveam reflexia si eram nervoasa pe mine. Lovesc puternic cu pumnul pe cea din fata mea. Oglinda se sparge intr-o multime de bucatele. Vad cum o dara de sange coboara pe mana mea si injur usor. Deodata aud un tipat si ma uit spre usa. Era Yuki, care se uita speriata la mine, iar in spatele ei erau Harumi, Ikuto si Aren. Chiar si ei se uitau cu ingrijorare neintelegend nimic. Aren ma privea destul de ciudat.
-Esti bine?! Trebuie sa-ti oprim sangerarea, spune Yuki apropiindu-se de mine si lundu-mi mana pentru a se uita la rana.
-Nu-i nimic! E doar o zgarietura, ii spun incercand sa o fac sa se departeze de mine. Parea ca nu ma asculta deloc.
-Nu este doar o zgarietura! Este la incheietura mainii si la cat sange iti curge cred ca ti-ai taiat vreo vena, spune Yuki foarte ingrijorata. Incepeam deja sa ma satur. Nu intelegeam de ce vrea sa ma ajute. Niciodata n-am avut nevoie de ajutor, mereu am reusit sa ma descurc singura. O lovesc usor peste mana, iar aceasta se uita la mine uimita. Cei trei inca priveau scena si nu stiau ce sa faca sau sa zica.
-N-am nimic! Ce nu intelegi? Nu te mai baga atata si lasa-ma in pace, ii spun tipand la ea. Yuki se uita la mine si nu stia ce sa spuna. Cateva lacrimi incepura sa-i cada pe chip. Ma simteam vinovata, insa trebuia sa o indepartez de mine. La urma urmei asa era cel mai bine, caci ar putea afla oricand ce fac eu.
-Ce te-a apucat fato? Incerca doar sa te ajute! Spuse Harumi apropiindu-se de Yuki.
-Nu i-am cerut ajutorul. Acum, iesiti din camera mea, le spun eu nervoasa dupa care dau drumul la robinetul de la chiuveta si-mi pun mana sub el. Aud cum usa se inchide si inchid usor ochii. Inchid robinetul si intru in camera pentru a-mi lua un bandaj din bagajul meu. Ma opresc pentru cateva momente cand il vad pe roscat pe patul meu privindu-ma, insa imi continui repede drumul. Incerc sa ma leg la mana desi era destul de greu. Aren se apropie de mine si ma leaga, dupa care ma prinde de barbie si ma priveste in ochi. Il priveam cu multa ura si raceala.
-Nu ma gandeam ca vei incerca sa te omori doar pentru ca ti-ai pierdut virginitatea, spune acesta vrand sa ma sarute. Imi intorc capul si ma departez usor de el.
-Nu as face asa ceva. Acum pleaca de aici.
-Fetito, nu vrei sa ma enervezi. Daca am chef aici voi sta, spune acesta apucandu-ma puternic de brat.
-Da-mi drumul! Ii spun tipand. Aren parea ca nici nu ma asculta si incepea sa ma stranga din ce in ce mai tare. Incercam sa ma eliberez insa tot ce reuseam era sa-mi provoc o durere si mai mare.
-Niciodata, dar niciodata sa nu mai ridici tonul la mine. Putin imi pasa cine esti. Atunci cand vreau ceva, pur si simplu iau. Eu te vreau pe tine, vreau sa aflu totul despre tine, spune acesta tipand si avand o privire furioasa. Simteam cum nu ma mai puteam controlo, ca mai am putin si explodez.
-Ti-am spus sa-mi dai drumul! Spun deodata, iar Aren este impins de o putere invizibila intr-unul din pereti. Imi duc mainile la gura si privesc ingrozita. Roscatul se ridica si tusi de cateva ori dupa care se uita la mine. Eu il priveam nestiind ce sa spun sau sa fac. Tocmai era sa fac o prostie sau mai bine zis tocmai am facut o prostie. Doar am gandit, insa nu as fi crezut ca va avea vreu efect. Tocmai era sa-l omor pe cel de care ma indragostise-m. Devenisem un monstru. Cad usor in genunchi si privesc in gol. Aud pasii lui care se apropie de mine.
-Hei! Esti bine? Nu stiu ce s-a intamplat dar…
-Nu te apropia! Sunt un monstru! Era, era sa te omor, ii spun dandu-ma tot mai in spate. Aren se apleaca langa mine si ma prinde de umeri zgaltaindu-ma usor pentru a-mi reveni.
-Ce tot spui? Nu stiu cum s-a intamplat, insa tu n-ai nicio vina, imi spune acesta incet. Il privesc si vad ingrijorarea pe chipul lui. Ma uit atent in ochii lui si imi vin in minte tot ce gandeste. Ma ridic brusc in picioare si-l privesc speriata.
-N-ai de unde sa stii! Nu stii nimic despre mine! De ce tot va bagati in viata mea. Nu ma mai recunosc, spun eu lasand cateva lacrimi sa cada. Plangeam, dupa atata timp, plangeam. Roscatul ma privea uimit. Se apropie de mine si ma imbratisa. Capul meu statea sprijinit de pieptul lui bine lucrat. Ii auzeam bataile puternice ale inimii.
-Asa este! Nu stiu nimic despre tine, insa vreau sa aflu, vreau sa te cunosc, spune tanarul cu a voce joasa si calma. Il privesc si vad cum ochii ii erau diferiti. Erau plini de caldura, tristete si durere. Parca ma regaseam pe mine in ei. Ma uit neincrezatoare la el. Nu stiam ce sa fac, eram data total peste cap. Simteam ca pot avea incredere in el, ca as putea sa-i spun secretul meu.
-Vrei sa stii totul despre mine? Atunci asa sa fie! Nu sunt o persoana normala. Nu sunt ca tine sau ca ceilalti. De mica am diferite pu… , ma opresc cand imi aud telefonul sunand. Aren ma privea surprins. Ma indrept spre telefon si-l privesc. Inima incepe sa-mi bata cu putere. Era fratele meu. Imi era teama sa-i raspund deoarece sigur si-ar fi dat seama ca ceva nu era in regula cu mine. Dupa cateva secunde se opreste. N-am putut sa vorbesc cu el. Ce as fi putut sa-i spun?
-Si ce vroiai sa-mi spui? Ma intreba Aren curios. Raman cateva secunde nemiscata.
-Stii ce?! Uita tot ce ai auzit! Nu era nimic important, ii spun dupa care ies repede din camera cu mobilul in mana. Nu ar fi trebuit niciodata sa-mi treaca prin minte sa-i spun.