06-07-2009, 09:26 AM
(Din cauza faptului ca post-urile de dupa 25 iunie nu au putut fi salvate, am sa postez din nou capitolul care lipseste^_^)
10."Doar o alta crima"
Sunt 6 luni de cand s-au petrecut toate acestea. Timpul, a trecut pentru Jay cu o monotonie ucigatoare, intre regrete si certuri, intre vis si realitate. Nimic nu s-a schimbat, si totusi, ceva, i-a adancit cu incetul ranile.
Curande a inceput iar sa se simta in aer un iz de moarte, moarte de o violenta melancolie, care distruge tot mai multe vieti, suflete, oameni.
La fel ca in acea noapte, cand linistea intunecata a parcului fusese sfaramata de ordinele batjocoritoare pe care el le dadea unei victime.
Trupul de la picioarele lui incepu, ca la comanda, sa se miste, incercand sa se ridice in picioare. El o urmarea atent, cu mainile infundate in buzunare, avand aerul ca totul abia incepe.
Ea se sprijinea de varful pantofilor lui negri, care, intr-o secunda o izbira de trunchiul unui copac. Se apropie cu mersul elegant de domn, si o ridica de la sol, azvarlind-o peste o banca inconjurata de trandafiri.
"Banca indragostitilor", asa cum o numea tot liceul.
-Dragut, nu? Am ales locul perfect pentru o "lady" ca tine.
Fata aceea chiar ii placuse. Avea parul negru, tenul putin mai intunecat, era supla, si totusi bine cladita. Aducea o nota de exotism in perindarea stearsa a acelorasi "opere de arta" ale lui.
O lua pe dupa talie, si, scotandu-si cravata, o lega cu aceasta la maini. Ii saruta buzele trandafirii, iar ea, complet scarbita, se retrase brusc din bratele lui.
-Aha! Deci nu-ti convine!
Isi scoase cureaua si o lovi violent peste fata, apoi i-o prinse in jurul gatului, strangand puternic:
-Acum ai zgarda, nu mai scapi!
O trase de partea care atarna a curelei, mai aproape de el, iar sarutul lui intinse rujul fetei. Ii sterse de pe obraji acea dara rosie care chiar denota o suferinta, si, impingand-o inapoi pe banca, se ridica, isi aprinse o tigara, si incepu sa-i vorbeasca:
-Hai sa discutam despre tine. Azi tu vei fi opera de arta, pentru ca, draga mea, arta de calitate este nemuritoare. La fel vei ramane si tu, in vesnicie. Trebuie, insa, sa-mi spui ceva care sa te reprezinte, ca un punct de plecare.
-Ucigasule! Nu vei scapa niciodata!
-Violenta, poate? Daca e asa, ne va fi chiar foarte usor... Semanam.
se apropia periculos de mult de ea, iar faptul fata ca se retragea in cel mai indepartat colt al bancii, il enerva la culme.
Ii puse tigara in gura, spunandu-i:
-Uite, poate vrei si tu, sa nu zici ca sunt nepoliticos, insa ea se ineca aproape instantaneu. Acest lucru il amuza teribil. Radea, dar rasul ii ingheta rapid, si, luand tigara, i-o stinse pe decolteul pe care bluza ei ii lasa la iveala.
Nu se stie cum, fata reusise sa-si elibereze mainile si incerca sa fuga, dar brusc, fu impiedicata de forta lui supraomeneasca. O prinsese de par, aducand-o inapoi pe banca.
-Stai, domnisoara, unde fugi?
-Ah... Lasa-ma, te rog. Promit ca nu va afla nimeni, iti jur!
-Si daca nu vreau? ii sopti, luand-o iar la bataie, ca "sa-si invete lectia". o lovea cu pumnii si picioarele in continuu, iar ea incerca sa-l apuce de guler si sa-l traga in jos, dar nu reusi decat sa-l infurie mai rau. Pana la urma el rasturna "banca indragostitilor", cu tot cu ea, in tufa din spate. Spinii aceia puternici o ranisera si o durea tot corpul. Vru sa se ridice, dar nu fu in stare - o ajuta el, aducand-o "de zgarda", pe alee, si punand-o in genunchi la picioarele lui. Vroia sa se distreze.
-Asculta, poate ca te las in pace, daca faci ceva, un singur lucru: te ridici si ma saruti... de buna voie.
Fetei ii era sila de fiinta ei, dar ar fi facut orice ca sa scape.
Se sprijini de el, se ridica, si...
Simti cum mana lui ii atinge barbia, o mangaie, apoi, cu o miscare brusca i-a intors capul, lasand-o fara suflare, ucigand-o pe loc. Si-a luat cureaua inapoi, iar corpul ei l-a aruncat peste trandafiri.
A plecat, disparand in intuneric. Pentru el fusese "doar o alta crima".
10."Doar o alta crima"
Sunt 6 luni de cand s-au petrecut toate acestea. Timpul, a trecut pentru Jay cu o monotonie ucigatoare, intre regrete si certuri, intre vis si realitate. Nimic nu s-a schimbat, si totusi, ceva, i-a adancit cu incetul ranile.
Curande a inceput iar sa se simta in aer un iz de moarte, moarte de o violenta melancolie, care distruge tot mai multe vieti, suflete, oameni.
La fel ca in acea noapte, cand linistea intunecata a parcului fusese sfaramata de ordinele batjocoritoare pe care el le dadea unei victime.
Trupul de la picioarele lui incepu, ca la comanda, sa se miste, incercand sa se ridice in picioare. El o urmarea atent, cu mainile infundate in buzunare, avand aerul ca totul abia incepe.
Ea se sprijinea de varful pantofilor lui negri, care, intr-o secunda o izbira de trunchiul unui copac. Se apropie cu mersul elegant de domn, si o ridica de la sol, azvarlind-o peste o banca inconjurata de trandafiri.
"Banca indragostitilor", asa cum o numea tot liceul.
-Dragut, nu? Am ales locul perfect pentru o "lady" ca tine.
Fata aceea chiar ii placuse. Avea parul negru, tenul putin mai intunecat, era supla, si totusi bine cladita. Aducea o nota de exotism in perindarea stearsa a acelorasi "opere de arta" ale lui.
O lua pe dupa talie, si, scotandu-si cravata, o lega cu aceasta la maini. Ii saruta buzele trandafirii, iar ea, complet scarbita, se retrase brusc din bratele lui.
-Aha! Deci nu-ti convine!
Isi scoase cureaua si o lovi violent peste fata, apoi i-o prinse in jurul gatului, strangand puternic:
-Acum ai zgarda, nu mai scapi!
O trase de partea care atarna a curelei, mai aproape de el, iar sarutul lui intinse rujul fetei. Ii sterse de pe obraji acea dara rosie care chiar denota o suferinta, si, impingand-o inapoi pe banca, se ridica, isi aprinse o tigara, si incepu sa-i vorbeasca:
-Hai sa discutam despre tine. Azi tu vei fi opera de arta, pentru ca, draga mea, arta de calitate este nemuritoare. La fel vei ramane si tu, in vesnicie. Trebuie, insa, sa-mi spui ceva care sa te reprezinte, ca un punct de plecare.
-Ucigasule! Nu vei scapa niciodata!
-Violenta, poate? Daca e asa, ne va fi chiar foarte usor... Semanam.
se apropia periculos de mult de ea, iar faptul fata ca se retragea in cel mai indepartat colt al bancii, il enerva la culme.
Ii puse tigara in gura, spunandu-i:
-Uite, poate vrei si tu, sa nu zici ca sunt nepoliticos, insa ea se ineca aproape instantaneu. Acest lucru il amuza teribil. Radea, dar rasul ii ingheta rapid, si, luand tigara, i-o stinse pe decolteul pe care bluza ei ii lasa la iveala.
Nu se stie cum, fata reusise sa-si elibereze mainile si incerca sa fuga, dar brusc, fu impiedicata de forta lui supraomeneasca. O prinsese de par, aducand-o inapoi pe banca.
-Stai, domnisoara, unde fugi?
-Ah... Lasa-ma, te rog. Promit ca nu va afla nimeni, iti jur!
-Si daca nu vreau? ii sopti, luand-o iar la bataie, ca "sa-si invete lectia". o lovea cu pumnii si picioarele in continuu, iar ea incerca sa-l apuce de guler si sa-l traga in jos, dar nu reusi decat sa-l infurie mai rau. Pana la urma el rasturna "banca indragostitilor", cu tot cu ea, in tufa din spate. Spinii aceia puternici o ranisera si o durea tot corpul. Vru sa se ridice, dar nu fu in stare - o ajuta el, aducand-o "de zgarda", pe alee, si punand-o in genunchi la picioarele lui. Vroia sa se distreze.
-Asculta, poate ca te las in pace, daca faci ceva, un singur lucru: te ridici si ma saruti... de buna voie.
Fetei ii era sila de fiinta ei, dar ar fi facut orice ca sa scape.
Se sprijini de el, se ridica, si...
Simti cum mana lui ii atinge barbia, o mangaie, apoi, cu o miscare brusca i-a intors capul, lasand-o fara suflare, ucigand-o pe loc. Si-a luat cureaua inapoi, iar corpul ei l-a aruncat peste trandafiri.
A plecat, disparand in intuneric. Pentru el fusese "doar o alta crima".