Wild eyes

[Jollye]

Prefata.

De curand, mai precis acum o luna si jumatate, tata s-a recasatorit. Viitoarea mea mama era o persoana extraordinara, si, la cei 17 ani ai mei, cand aveam ca toti cei de varsta mea o criza tipica adolescentina, s-a dovedit ca ma intelege incredibil de bine. O cunosteam de multi ani. Lucra in acelasi centru de avocatura ca si tata, numai ca era la alt etaj si se ocupa de subiecte total diferite. Cu toate astea, nu avusesem o legatura foarte stransa, pentru ca la putinul nostru timp liber, ne vedeam o data la doua saptamani, cand luam masa in oras. Dar dupa logodna lor, care mi s-a parut a fi un lucru advers la faptul ca se intalneau de atata timp si ca vorbeau in � acel � fel unul cu altul, ne-am mutat toti intr-un apartament din centru, impreuna cu fratele meu Ryan . Nu ma plangeam. O duceam destul de bine , untr-un fel, pana cand viata mea a inceput sa se schimbe.

Capitolul 1- visul amintirilor .

Eram cufundata in intuneric. Simteam caldura. Ea se contura pe umerii mei ca doua palme care ma zgaltanau, facandu-mi capul sa se clatine dintr-o parte in alta. Auzeam ecouri de voci care ma strigau. O voce copilareasca si cunoscuta mie. Imi amintea de mine cand eram mica. Dar caldura si toata agitatia cresteau ca un impuls puternic facandu-ma sa tresar si sa deschid ochii. Se facu lumina in ochii mei si imediat am realizat ca tot ce simtisem si vazusem era numai o iluzie si ca defapt visasem. Dar era atat de real. Real pentru ca puteam percepe mult mai multe lucruri ca intr-un simplu vis si ca eram intr-un fel pe picioarele mele. Nu vedeam totul din aer. Si mi-am dat imediat seama de ce mi se intamplau astea.
Cand eram mica, cam pe la 7 ani nu mai mult, a avut loc un razboi care a lasat in urma mari dezastre. Multi oameni si-au piedut viata iar sute de copii au ramas orfani. In acest razboi tatal meu fusese solicitat sa participe ajutand. Cum mama murise iar eu nu aveam cu cine sta, a fost nevoit sa ma ia cu el,Ryan fiind in grija matusii mele . Stateam mereu cu doamnele care se ingrijeau de treburile din jur in timp ce tatal meu isi risca viata in fiecare minut. Deseori acceptam faptul ca nu putea fi langa mine si incercam sa nu plang. In schimb mi-am marcat viata complet. De ce? Sa spunem ca un copil de varsta mea nu trebuia sa vada atata durere si sange. Om dupa om cadea injunghiat pe la spate in propria balta de sange iar ultimele lor cuvinte erau in simplu �Amin� si vedeam toate astea intamplandu-se nici la 10 metri de mine. Pentru ca mergeam des cu masina schimbandu-ne cortul si locatia asemenea imagini nu erau excluse. Imi aduceau deseori aminte de mama care si dansa murise intr-un mod tragic si sangeros. Si ma abtineam sa nu plang dar nu prea reuseam. Tresaream la fiecare zgomot puternic pufnind in lacrimi si strigandu-mi tatal . A fost o perioada care nu mi-o amintesc decat foarte rar sau poate deloc pentru ca reprim acel sentiment de durere care ma doboara.
Dupa razboi eu si tatal meu care slava Domnului scapase cu propria viata, ne-am intors in New York unde am incercat sa ducem o viata cat de cat normala. Ryan era inca un bebelus mic si simpatic nu cum il stiu acum, iar eu aveam grija de el cand tata era la servici. Pe masura ce cresteam deveneam mai rece, mai indiferenta si nepasatoare de propria viata si ce ma inconjoara. Sa zicem ca am reusit sa trec peste toata acea drama. Dar nu indeajuns incat cel putin eu sa duc o viata normala. Tatal meu a incercat sa-si refaca viata . Il vedeam mai vesel, mai cu capul in nori, si mai plin de viata de cand se recasatorise cu Marina.
In prezent totul e bine.Sunt in a doua �luna de miere� care e pe sfarsite si se iubesc foarte mult unul pe altul. Cei drept, David merita asta.Insa eu sunt condamnata ss am grija de pacostea de Ryan . acum el are 11 ani. Dar nu s-a schimbat deloc in ultimul timp. Nu vad nici o picatura de maturitate in el. Dar are timp.
Viata e scurta dar si lunga in acelasi timp. Si nu-l condamn. Ce-mi doresc cel mai mult e ca el sa aiba in continuare o copilarie fericita . Copilarie de care eu nu prea am avut parte. Am fost nevoita sa ma maturizez devreme si sa transform timpul meu in munca continua. Timp in care alti copii se jucau toata ziua si radeau bucurandu-se de viata.Dar acum ca am crescut pot avea mai multa libertate.
Revenind putin la realitate, asa cum spuneam am deschis ochii. Mainile calde care erau lipite de umerii mei erau cele ale fratelui meu Ryan. Incerca sa ma trezeasca din somn.
-In sfarsit te-ai trezit! A trebuit sa trag de tine o groaza de timp !
- Serios? Ufff..ce cald e! Ai lasat caloriferul aprins?
- Nu..Dar ai broboane de transpiratie pe frunte si gat. Si esti foarte rosie. Sigur te simti bine surioara? Ma intreba el in timp ce imi verifica temperatura cu palma.
- Ma doare putin capul. Cred. Nici eu nu mai eram sigura ce mi se intampla. Pe moment simteam ca iau foc efectiv. Am sarit din pat alergand spre baie si lasandu-l pe Ryan singur in propria mea camera. Nu faceam asta niciodata, dar nu luasem in considerare acum.
Ajunsem in fata oglinzii. Ryan chiar avea dreptate. Ardeam. Oare ce mi se intampla? Imi simteam corpul amortit si aveam frisoane. Din interiorul meu ieseau spre suprafata dureri ingrozitoare ce imi strapungeau corpul. Am cazut pe podeaua din baie. Nu puteam sa ma tin pe picioarele mele. Speriat, Ryan a incercat sa ma ajute ducandu-ma pana in pat. Am stat asa pana pe la ora 13:00 cugetand la visul meu. In mintea mea el se manifestate diferit. Ajunsa la un punct in care limitele mele erau chiar la limita simteam ca am nevoie de ajutor imediat. Iar apoi a aparut Ryan care a incercat sa ma trezeasca. In urma acestui vis am relatat toate amintirile copilariei mele. Hm..probabil acum faceam fata mult mai usor.
Incet, incet, mi-am revenit din starea mea depresiva. M-am dus sa mananc ceva. Ryan era in sufragerie si se uita la televizor.

-Hei, surioara, cum te mai simti? Pare ca te-ai mai linistit.

-Da! Sunt putin mai bine. Dar tu? Ti-ai facut temele?

-Ba da..le-am facut!

-Ti-am zis! Nu iti faci temele, nu te uiti la Tv!. Tata Mi-a zis sa am grija de tine. Acum dute sus si fa ce ai de facut. Daca ma asculti, diseara te duc la Mc.
- Yeeee!!!

Sari de pe pat si ma apuca de gat invartindu-se si razand de bucurie. Intr-un fel ma simteam bine, chiar daca ii promisesem ceva contra vointei mele. Era doar un copil. Se duse in camera la el timp in care eu mi-am luat ceva din frigider sa mananc. Parintii trebuiau sa se intoarca peste 3 zile si asteptam asta cu nerabdare. Era o zi de duminica plictisitoare. Nu planuisem nimic asa ca m-am gandit sa ies putin pe plaja. Pe plaja din Atlantic City. Mi-am luat haina si am iesit. Afara era mai cald azi. Soarele stralucea mai puternic si radia caldura mai intensa. Partea de plaja pe care alesem sa ma plimb era pustie. Stateam pe malul marii si priveam in departare. Razele soarelui imi mangaiau fata. Aerul era sarat. Printer firele de nisip fierbinte se ascunde fericirea tuturor celor care au pasit azi cu sufletul plin,pe plaja. Printer valurile marii poti auzi si acum ecourile rasetelor de peste zi.
Insa marea parea acum a ingana cantece de leagan. Unele semanau cu cele care mi le canta mama cand eram mica. Sunetele se unduiau pe valuri si melodii incantatoare imi mangaiau spiritul. Ma simteam ametita. Simteam cum plutesc pe acele ritmuri nepamantene si ma lasam dusa departe..departe.. Cat este durata acestei clipe prezente? O fractiune de secunda,un minut sau poate nici atat. Trecutul a umplut existenta noastra;prezentul implica implinirea datoriei dar si angajarea viitorului. Este adevarat pentru lucrurile acestei vieti, dar cand este vorba de sufletul nostrum, ne ascundem,ne pierdem cu totul. Ne simtim obositi si descurajati in urma eforturilor depuse care credem noi,nu prea au auvt sens.
Aveam un motiv sa ma gandesc la toate acestea. Atmosfera dar si gandurile care ma presau trebuiau cumva spuse.si avand o discutie cu mine insami realizam ca nu pretuiam prea mult ceea ce aveam in jur. Sensul acestei vieti pe care o aveam era un gand desart. Nimic mai mult. Vroiam sad au un rost acestei trairi. Un rost pe care nu il prea vedeam sau gaseam. Probabil incercam sa par ceva mai mult decat sunt deja. Oricum as fi luat-o mintea mea era intr-o agonie continua si constiinta ma presa pentru lucruri facute sau dorite,pro si contra vointei mele. Nu steam exact ce-I de facut. Teoretic poate chiar practic, existenta mea plutea pe axa unei lumi nepotrivite mie. Facuta sa traiesc intr-o lume care se invarte continuu nestiind ce cauta si negasind un scop pentru propria fiinta ma desgusta complet. Din pacate, visele si teoriile mele despre o lume fantastica erau inposibil de pus in practica. Erau doar minciuni cu care ma incalzeam intr-o lume rece..de gheata. Adevarul era chiar in fata mea dar steam ce ascunde. Doar triste minciuni. Un adevar neadevarat. Era ca sic and luminile se stingeau,cand totul se abatea spre intuneric,lasand lucrurile mai incetosate,oamenii fiind in dubii si nelamuriri. Cam asa eram eu. Intr-o cautare continua, a ceva ce nu voi gasi, si ca sper in zadar.
Ma gandeam sa ma intorc din moment ce nu mai aveam ce face. Lui Ryan I se facea probabil foame . auzeam inca undele acelea sonore,insa nu mai aveau aceeasi intensitate.nu stiu cati oameni vor mai fi vrajiti de acele acorduri divine dezlandtuindu-se peste ei constiinta si punandu-si intrebari la care nimeni nu raspunde. Dar speram sa gasesc cat mai repede ceea ce caut�!

Capitolul 2� o familie aproape perfecta.

Era o noapte ploioasa de vineri, 13 octombrie
Stateam ingandurata meditand la ziua de maine.
La o fractiune de secunda casa fusese cufundata intr`o completa bezna!

Bineinteles. un fapt comun. Lucruri de genul asta se intamplau ff. des la noi in casa. Mai ales dupa miezul noptii.

Acum depinde. Noaptea asta era cu totul diferita. Vineri 13 sa subliniez. Da. Sa zicem ca nu credeam in superstitii. Din moment ce eram obisnuita cu fenomenul. Dar curiozitatea din mine ma dobora. Am coborat pe scari dar pana sa ajung la sursa..un omulet mic si negru se strecoara printre picioarele mele. Extraterestru mic! (miam zis eu) idiotul de fratemiu!!

- s-a luat curentu surioara!!! AHHH!! HAI sa spunem povesti de groaza" zice el cu un zambet demonic pe care nu l-am vazut, ci doar imaginat. oricum il cunosteam. asa ca fraieru a inceput sa se strambe in lumina telefonului ca si cand ar fi interpretat un personaj ca �Dracula�

-Fraire!! in loc sa te ocupi de dracia aia de telefon mai bn mai ajuta . Vrei sa stai pe intuneric toata noaptea?

-uu...e hai ca nu trebuie sa te stresezi .
- Sunt f. calma! spre deosebire de adrelina din tine. arati groaznic! ceai facut? iar ai cautat in tomberon dupa jucariile tale ?

- siigur. Continua sa se prosteasca cu lumina de la telefon in timp ce mutra sa idioata arata infricoasatoare.
- Stii povestea cu tipul care livra orez?
- Ar trebui?
- Ei bine...Era odata ca niciodata, un batran care livra gogosi din orez! intr-o noapte ploioasa ca asta, in timp ce fulgerele explodau la tot pasu, el statea acasa si manca una dintre gogosi.... cand a ridicat capacul cutiei.... gogosile nu mai erau!!! "

-AAAA!!! am tipat eu cu o oarecum ironie ca sa ii fac jocul! el a inceput sa rada.

-" si cand batranul a murit.... au ridicat capacul sicriului sa il mai vada o data.... IAR BATRANUL NU MAI ERA!!!!"
-Interesant! Cred.
- E infricosator.
-Asta ca sa stii!! sa nu te mai indopi cu atatea gogosi ! nu de poveste! dar daca ma uit atent..ai cam luat proportii in ultima vreme!
-Esti rea!! gogosile sunt bune! si daca am pus cateva kg pe mine am sa ma fac"macho cand voi impli 18 ani" asa ftele o sa ma placa prea mult!!

Oh hai ca asta le intrecea pe toate. Eram obisnuita cu bombele care`i ieseau in fiecare minut din gura..dar astea le intrecea pe toate.

- Ai doar 11 ani!! :))iar tu te crezi "macho"? pana la 18 te mai schimbi.

-Da..poate!

- Hai ca-mi respiri aerul!! dute-n camera ta ryan ! si stai acolo pana dimineata.
-bine..bine..(imi scoase limba intr`un mod prostesc--cei drept era doar un copil-un copil enervant)

-Si ...Ryan...
-Ce ???

-Incearca sa nu faci vreo prostie pana dimineata.
-Am sa imi dau silinta..
Imediat ce mam asigurat ca a inchis usa lumina a revenit la normal si mam bucurat de o noapte fara prostiile lui. Cum parintii erau plecati eu puteam s stau calma..fara griji . tot ce ma ingrijora in acest moment era faptul ca razgaiatu` de fratemiu ar da foc casei. daca incercam sa uit..totul era perfect asa ca mam trantit in pat si am pornit tv-ul.
Ce liniste era fara vocea lui. A lor. In ultimul timp ma simteam asa constransa. Familia mea era foarte galagioasa din toate privintele. Nu exista dimineata in care sa nu se contrazica chiar si pentru cel mai simplu act. Iar cum tatal meu se recasatorise, se adunau si mai multe. Poate pt. el era ceva ce a asteptat cam circa 5-6 ani. Insa eu simteam ca nu mai fac fata. La absolut nimic. Ce iesise bun din toate astea era faptul ca noua sotie a tatalui meu ,Marina, era o femeie minunata. Il iubea mult pe tatal meu. Si pe noi . Ryan si cu mine. Inainte nu avuse copii. Asa ca ne indeplinea mofturile cu cea mai mare placere. Iar ryan era ff. satisfacut. In ultimele 2 luni camra lui se umpluse de 3 ori cu jucarii fata de cum era inainte sa apara Mary in vietile noastre. Cei drept, si eu progresasem. Ma duceam mai des la mall..ceea ce nu incanta prea mult pt. ca aveam destule haine,cosmetice etc. Aveam mai multi bani de buzunar. Cam dublu fata de cat primeam inainte.

Desigur ma mutasem la scoala cea noua unde iii cunoscusem pe Rogue, Jake,Team si Mel. Ma simteam bine in preajma lor . Cea mai mare parte a timpului o petreceam cu ei. Iar tatal meu pleca acum mai des de acasa. Iesea in oras. (o iesire in doi. Cum spune el �romantica�) sincer, nu stiu daca la cei 39 de ani ai tatalui meu se mai poate numi ceva romantic ,dar ..in dragoste nimic nu interzis. Iar el mergea pe zicala: � Niciodata nu e prea tarziu� o aplica in orice situatie. El era o fire foarte zapacita, incurca mereu lucrurile si nimic nu ii iesea bine. Avea nevoie de cineva ca Marina.. O fire calma,protectoare si desigur cu capul pe umeri. De cand e ea, bucataria si sugrageria arata mai curate, baile mai ingrijite,iar praful e sters. Cat despre dormitoarele noastre,suntem pe cont propriu. Mai putin Ryan. El asteapta mereu ca cineva sa-i stranga mizeria din urma. Dar ne-am obisnuit. David( tata) spune mereu : �Ryan e cel mai mic. Ar trebui sa ia exemplu de la tine� �ca si cand nu l-as fi corectat si invatat de atatea ori. Insa el il vede ca pe un ingeras. Iar eu cad mereu vinovata cand vine vorba de el. Ei bine cam asa arata familia mea ca un mic rezumat. Dar eram multumita de ei.
Ceasul batuse ora 2:00 . Ryan probabil dormea si m-am gandit ca asa ar trebui sa fac si eu. Am inchis ochii si am incercat sa ma cufund in linistea dintre cei 4 pereti intre care ma aflam.
Era asa intuneric..prea intuneric. Dar o raza de lumina rupse bezna continua.ochii mei se deschisera ingustati si somnorosi.
O noua dimineata sosise foarte repede. O dimineata ca oricare alta,evident. Trebuie sa fi fost obosita tare pentru ca am adormit repede si nu am visat nimic. Am dormit adanc si profund. Aporape neintoarsa. Ora 7:30. Cascasem timp de 10 minute cu intervale scurte. Aveam nevoie de un dus sa ma trezesc la propriu. Inca dormeam. Altfel nu-mi explic de ce m-am impiedicat de 2 ori pana sa ajung la baia care era la jumatate de metru.
-Ah!!! La naibaa! E rece! Ce impuls. De jos din bucatarie auzeam tipete ce pronuntau numele meu. Era Marina. Ma chema la micul dejun,asa ca m-am grabit cu dezmortirea mea si in timp ce coboram scarile ma si incaltam cu sosetele mele pufoase.
-Viiin!! Am strigat dupa un timp. Dar ce drum pana in bucatarie. Sa cad la fiecare 4 trepte.
-Draga mea, ai sa te lovesti asa. Ia totul usor. Mai este timp . Imi spuse ea calma si zambi usor. Asta chiar ma relaxa. Parea inceputul unei zile frumoase chiar daca afara ploua cu galeata . Bine..frumoasa pana sa apara David. Intra pe usa incurcat intr-o sarma subtire de jur imprejurul propriului corp ud ca si cand ar iesit din cabina de dus si stropit de noroi.
-Draga mea,imi poti da o mana de ajutor aici? Pare ca m-am incurcat!
- Da. Asta am putut sa observ. Spuse ea cu un ranjet in coltul gurii.
-Off..David niciodata nu te inveti minte? Uite-te in ce hal arati! Speram sa numai pun un rand de haine la spalat in dimineata asta.
- Ei doar ma stii !
-Da..foarte neindemanatic, am adaugat eu.
- Ah.., �neata Jess! Nu te-am vazut! Eram incurcat cu sarmele astea.
-Sunt convinsa! L-am incurajat eu in timp ce imi luam un baton de cereale. Nu prea comunicam cu el deobicei. Nici nu cred k aveam vreun subiect comun. Si cand incercam sa ma bag in seama pt. ca linistea era prea asurzitoare el schimba repede subiectul si de la vremea �frumoasa� de afara ajungeam efectiv mereu la autoturisme si la cat frumos ar fi daca el ar avea destui bani pt. un Mercedes nou. Evident avea. Dar Marina era contra cu totul . Isi schimbase masina inainte de logodna. Insa el era prea fascinat de acestea.
- Ai planuri pe azi draga mea? Ma intreba el in timp ce isi dadea jos haina uda.
-Mmm..nu cred. De ce? Vreo iesire?
- Ma gandeam ca ar fi frumos sa iesim in seara asta undeva. Asa ca in familie. Ranji.
-Nu stiu...sa vad in functie de temele de la scoala. Poate voi merge.
Desigur nu vorbeam serios. Trebuia sa gasesc un motiv bun ca sa ma scutesc de prezenta mea in seara asta. Nu aveam de gand sa petrec atata timp cu razgaiatul de fratemiu. Pana sa ne intoarcem acasa aveam sa-l bat de circa 10 ori intr-un interval scurt de timp.
-O.k ! e timpul sa ma duc la servici. Vrei sa te iau pana la scoala Jess? E in drum.
- Nu..cred ca voi merge pe jos. Asa mai pierd timp gandindu-ma la ce voi face pe parcursul intregii zile.
- Bine. Daca insisti. Ajung mai devreme azi deci nu mancati. Vom lua cina in oras. Spuse pe un ton vesel dupa care o saruta pe Marina si iesi pe usa.
- Ohh..Va fi o zi lunga!!!!!
- Si ploioasa. Adauga Mary. Bineinteles ca intotdeauna ploua mai mult decat soare pe cer. Iar asta imi dadea o dispozitie melancolica si molesitoare.
-Plec! Am trigat de pe hol. Nu stiu la cat ajung .
- Vei ajunge la cina de diseara? Lui David iar placea foarte mult sa fii acolo.
- Nu stiu! Va sun inainte. Vad cum stau lucrurile la scoala. E sambata. Si as avea cateva planuri cu prietenii.
-In cazul asta,poate altadata. Dar sa ajungi devreme acasa. Stii ca tatalui tau nu ii place sa intarzii.
-La 10:00 voi fi acasa! Nici mai mult nici mai putin. Ne vedem diseara Mary! Ma saruta dulce pe obraz dupa care ma imbratisa. Ii simteam intradevar dragostea de mama. Chiar daca nu aveam acelasi sange. Ma simteam bine in prezenta ei . Si mereu vedeam in ochii ei o caldura si o iubire nesfarsita pentru toti . E ceea ce aveam cu totii nevoie. Mai ales David.
La scoala nimic nou. Ca deobicei ploua si starea mea nu era prea buna. Insa ii aveam pe prietenii mei care stiau cum sa imi ridice moralul si sa afisez un zambet cat de cat natural chiar daca nu asta simteam. Mai mult era de ochii lumii.dar apreciam lucrul asta. Pentru ca tineau cu adevarat la mine. Si tineam si eu la ei. In drum spre clasa m-am intalnit cu Jake si am inceput sa vorbim. Dupa care ne-am intalnit cu Rogue.
- Hei, �Arizoana� cum e ploaia? Rase ea in timp ce imi scutura in cap cele cateva picaturi de apa de pe sapca ei.
- Merge..ce-i drept! Nu ma plang. Am inceput sa ma obisnuiesc. Tu?
- Ca deobicei! Nimic nou. Abea astept sa vina ziua de maine. Aveti planuri?
Jake si cu mine ne-am uitat unul la altul.
- Nimic. Capul meu e complet gol. Rase Jake. Dar..ma gandeam ca tu ai venit deja cu o solutie?!
- Nimic. Sa-i asteptam pe Team si Mel. Poate au ei vreo idee. :)
Am mers pana in bancile noastre discutand despre ziua de maine si ce ar fi mai potrivit sa facem intr-o zi de duminica. Problema e ca ploua in continuare. Altfel, cu siguranta toti am fi sarit cu cate ceva. Scurt si la obiect bineinteles. In sfarsit isi facuse aparitia Team, iar din urma venea si Mel..Am uitat sa mentionez ca cei doi erau frati. Ii gaseai aproape mereu impreuna. Mai putin cand Team si echipa aveau un nou meci .
- Ce va luat atat sa ajungeti? Ofta Rogue.
- Probleme in trafic, adauga Mel.
- Hei , ne gandeam la niste idei pentru ziua de maine. Vreo propunere?
In timp ce asteptam un raspuns cat de cat concret, ii analizam pe cei doi. Niciodata nu mi-am dat seama cat de bine seamanau unul cu altul. Si asta poate pentru ca nu eram prea atenta la infatisarea altora. Tot ce vedeam era o aparenta care ca prin vis disparea. Rar se intampla ca cineva sau ceva sa-mi atraga atentia.
- Da..ma gandeam ca daca tot ploua si maine..sa mergem la un film. Stiu ca
asta facem mai des..dar nu avem nimic de pierdut. Am dreptate ? Tot ce conteaza este ca suntem impreuna. spuse Mel cu entuziasm.
Ma uitam la ea si ma gandeam ca este atat de diferita. Mel nu era genul de fata care sa se tina dupa un baiat scai daca acesta nu o place. Era o fire timida si calma, puteai sa discuti cu ea orice problema. Insa eu nu prea ii impartaseam secretele mele. Nu pentru ca nu as fi avut incredere ci pur si simplu pt. ca nu aveam ce sa-i zic.Dar se vedea ca este o fata si o prietena deosebita. Nu spuneam nimanui niciodata ce ma deranjeaza. Iar asta pentru ca nu vroiam sa ii enervez . ma gandeam ca motivele mele de tristete sunt prea banale pentru a le impartasi cu cineva .Cu cineva ca ei. Erau intradevar niste oameni deosebiti in viata mea care mereu ma sprijineau chiar si in cele mai stupide idei ale mele. Mai ales Rogue. Si ..apreciam asta foarte mult. Apreciam ca ma puteau suporta asa cum eram. Incredibil de banala si neinteresata.
- Deci! Asa ramane! Zise Team. Ma voi uita pe net la programul de maine.
-In regula atunci! Zambi Rogue. Parea oarecum multumita. Dar probabil se simtea la fel ca si mine. Teribil.
La ora domnul Collins a vorbit si a tot vorbit pana s-a sunat. Am incercat sa fiu atenta macar pe jumatate dar orele de chimie ma plictiseau mereu. Desi eram destul de priceputa. In pauza mare am mers la cantina. Nu prea aveam pofta de mancare dar Jake se juca cu lingurita considerandu-ma doar un copil mic incercand sa-mi bage mancarea pe gat. Si nu puteam sa ma opun..
-Ce plictiseala.! Intradevar era. Lumea banala ca deobicei. Alerga dupa lucruri marete si interesante dar defapt erau numai prostii. Mancarea de la cantina,oribila. Pilaful semana cu un terci amestecat cu apa. Iar supa �mai mult apa �chioara�.Acum inteleg de ce nu imi era foame. Dupa terminarea orelor Jake ma conduse acasa. Intre timp am mai vorbit despre scoala si ziua de maine dar am pierdut sirul discutiei pe undeva la jumatate pentru ca gandul imi zbura la alte lucruri. Ce viata neinteresanta. Ce lume acaparanta. Te constrangea din toate partile. Vroiam ceva mai interesant mai cu mult gust . Ma simteam ca intr-o inchisoare. Dar viata mea avea sa se schimbe curand . si nu mi-as fi imaginat niciodata ca intr-un asa fel .ma asteptam la orice. Nu ma speriam usor. Viata e plina de surpize. Viitorul iti rezerva cate ceva la fiecare pas.

Capitolul 3- Noul venit

Alarma ceasului suna zgomotos .Stiam exact ce inseamna asta. E vremea sa ma ridic pe picioarele mele pt. Inceperea unei noi zlie.. Cerul era acoperit de norii cenusii ce ascundeau lumina soarelui fara a lasa urme. Aveam aceeasi stare de spirit. In urma cu 2 zile ma plimbam pe plaja de nebuna in cautarea unui raspuns inexistent. Ce dorinta arzatoare fierbea in mine. Uneori simteam ca numai rezist, ca as vrea sa alerg cat mai departe si sa descopar ce cautam. Aruncand o privire mai amanuntita spre geamuri am vazut ca erau aburite. Probabil in urma contactului dintre temperaturi. Imaginea imi amintea de mintea mea care era la fel de involburata de nimicuri si nu vedeam limpede ci doar ceva in ceata.
M-am gandit ca un dus m-ar face sa ma relaxez. Eram incordata. Dupa care imi voi intampina ziua plictisitoare cu placere pt. ca Jake ma sunase de dimineata si ma anuntase ca nu vom mai merge nicaeri in acest weekend din cauza vremii. Ei, cu sau fara tot una era.
La scoala atmosfera era mai agitate azi. Oare carui motiv se datoreaza acest fapt? Ma uitam nedumerita la privirile celor din jur Se manifestau diferit de data asta. Nu stiu de ce,dar pt. prima data eram curioasa fata de barfele iesite. Insa am mers linistita pana la ora de curs.
-Hei Gaby!! Ma striga Team. Ai auzit noutatile? Veni si se aseza langa mine nerabdator sa-mi povesteasca.
- Nu! Nu le-am auzit. Nici nu cred ca aveam cum. Doar stii cat pe dinafara sunt.
- Deci! S-a mutat de curand un baiat nou din Washington. Este omul de baza la echipa sa de innot care a concurat pe faza nationala. Este foarte talentat. Si desgur,cum spun fetele cand vad un nou tip : frumos si atragator.
-Mm..suna interesant. Am bolborosit eu nefiind incantata de id�e. Grozav! Inca un ingamfat de suportat. Inca un tip caruia lumea sa ii adreseze laude si alea alea.
- L-am cunoscut si eu. Il cheama James . pare un tip de treaba.Dar e ceva cam ciudat la el. Nu stiu. Pare asa dur si rigid dar cand vorbeste cu lumea pare incantat de orice si zambeste larg. Straniu.
Aveam dreptate. Cine se credea? Batman? Nu imi suradea ideea ca va ocupa un loc in clasa noastra. Cel putin scaunul de langa mine era ocupat asa ca nu eram disponibila. Macar cu asta puteam sa ma multumesc.
- Da! Minunat. Cred ca ne vom intelege de minune am zis printre dinti.
- Sa ghicesc..nu-ti place de el ? esti asa sensibila.
- Calmeaza-te!nimic special.
- O haide Gaby! Mi-am dat seama ca nu-ti place ideea dar macar incearca sa fii draguta. Il vei cunoaste in curand. Vei vedea ca totul o sa fie O.K.!
- Uraaa!! ..abea astept!
- Bine. Se pare ca asta nu a mers. Dar mai gandeste-te.
Pleca probabil dezamagit. Era incantat ca reusise sa converseze cu el odata si acum imi relata mie descriei stupide care probabil nu erau reale.
Clopotelul suna zgomotos intrerupand explicatiile banale ale doamnei Winchester. Rogue statea sprijinita de banca ei intrebandu-ma despre starea mea abatuta.
- Nu te simti prea bine nu-I asa?
Vedeam o oarecum neliniste in voacea ei.chiar ii pas ace mi se intampla.
- Mda. Nu prea ma incanta ideea cu��noul venit.� Rezultatul oricum vor fi doar niste barfe trecatoare care vor fi publicate per prima pagina a ziarului scolii.
- Cel putin stim ca e temporar. Adauga ea plictisita.
Si atunci intra pe usa . Vazandu-l ochii mi s-au inundat de ceata. Ce chip luminos avea. Zambetul lui imi bloca campul visual si mai mult. Era inalt,bine facut , parul dat cu gel si ridicat in tepi iar in ochii lui se citea o enigma tainica. Asta a fost prima mea impresie fizica asupra lui. Team avuse dreptate cu privire la misterul din ochii lui.
- Cat de inuman! Am exclamat necontrolandu-mi vorbele!
- Poftim? Se revolta Rogue.
- Aa..vreau sa spun ca arata inuman de aiurea. Uite-te si tu. toata lumea il constringe din parti diferite. Fetele rosesc cand ii intalnesc privirea si il admira pana la limite.
- Da. Asa credeam si eu. Pentru un moment am avut impresia ca tu chiar il placi.
Si eu . Doar pe moment. Imi era rusine de felul in care ma scuzasem. Vorbele imi iesira ca un val furios in mare. Teribil .
Cu greu mi-am desprins privirea de la chipul sau aparent ( doar aparent) exagerat de frumos. Pentru un moment am avut impresia ca nici nu ma observase, cand, in timp ce ma intorceam, m-a fixat cu privirea. Am intors din nou capul in directia lui, cu gura cascata oarecum nepoliticos, cand el a chicotit. Ma simtea atat de penibil, incat am rosit si mi-am intors copilareste capul in alta directie, incrucisand mainile la piept
. -Hey Gaby! esti rosie! te simti bine?
- Sunt O.K. nu am nimic. doar ca... Rogue ma observa cum il urmaream cu coada ochiului.
- ca ce?
- cred k am avut parte de destule azi. As vrea sa plece si sa nu se mai uite la mine asa.
- Gaby! ce tot vorbesti? Sigur esti bine?
Atunci mi-am dat seama ce prostii spusesem. gandeam si vorbeam . iar Rogue auzea fiecare cuvant rostit de mine. nu-mi gaseam scuze. nimic de zis in acel moment insa m-am simtit mai usurata cand l-am vazut pe James iesind pe usa inconjurat de multimea de elevi. "are atatia admiratori... noua "vedeta" a scolii... HA!" am gandit eu imbufnata dupa care m-am dat jos pe pe banca lui Rogue pe care eram cocotata si m-am indreptat spre banca mea sa imi scot cartile de Mate si toate celelalte "necesitati". ma pregateam sa ies din clasa sa merg la baie, cumva, am reusit sa ma izbesc de o colega, Samantha. " Hei, scuze" am murmurat eu destul de neatenta, pregatindu-ma sa ma departez, in timp ce ea incepuse sa spuna ceva, insa nu o auzeam. Tocmai castigasem o distanta rezonabila de 4 metri, iar ea, probabil nu observase ca eu plecasem, cand, i-am auzit numele lui. M-am intors instantaneu sa vad despre ce vorbea cand ea sa oprit mirata si s-a uitat cu o privire ciudata la mine, nemaizicand nimic . Am continuat si eu sa ma uit la ea, si, am spus enervata
- Ia mai lasati-ma cu ingamfatul ala de bani gata care probabil habar n-are ce-i cu viata lui. Pariez ca se simte foarte bine in pielea de "vedeta" acum. Pentru mine nu-i nici o vedeta, e probabil un mare ratat.
Samantha, care tocmai se pregatea sa spuna ceva, a ramas cu gura pe jumatate deschisa, incercand sa gesticuleze spre spatele meu. Nepricepand ce vrea sa spuna, m-am intors intr-o doara destul de sictirita si am dat nas in nas cu James care ma privea amuzat cu mainile incrucisate la piept.
- Nu sunt chiar o vedeta. Esti o pustoaica destul de temperamentala, stii?
Apoi a inceput sa chicoteasca. Ma facusem probabil rosie de nervi!!
-Scuza-ma? vorbesti cu mine?
-Mai este vre-o alta "Gaby" prin jur? apoi incepu sa isi invarta capul teatral.
-Nu am spus'o cu rautate. Dar observ ca nu prea ma suporti.
-Observi bine. Am obiectat in timp ce incercam sa nu-i intalnesc privirea .
-Uite care-i treaba. Da-mi un motiv si te las in pace.
- Si daca nu vreau? ce ai sa faci? ..probabil suna stupid..provocand-ul tocmai pe el..si mai ales nestiind de ce-i in stare.
- Ma pui la incercare. Nu stiu cum ma vezi tu..dar sa stii ca pot mult mai mult decat sa inot.
-Wow, poti face mai mult decat sa te dai in spectacol?!?
Nu era bineinteles o intrebare, ci mai degraba o exclamare, plina de ironie si oarecuma rautate.
Samantha s-a grabit sa se faca nevazuta, astfel incat ramasesem doar noi doi pe hol.
El mi-a zambit cu un zambet care mi-a taiat respiratia si am incercat sa-mi dau toata silinta sa nu imi las coplesit capul in pamant.
Am incercat pe cat posibil sa ii infrunt privirea senina si, in timp ce incercam sa ma uit cat de urat posibil la el am cedat si am abandonat acea privire dusmanoasa incolocuind-o cu una mirata si visatoare. Apoi, mi-am mutat privirea de la ochii sai de culoarea chihlimbarului la buzele sale, rasfrante intr-un zambet si putin umezite, atat de roz, moi, si probabil atat de dulci...
Mi-am scuturat capul si am revenit la "pozitia initiala", apoi am murmurat:
- Ia mai scuteste-ma , nu merita!
In timp ce el continua sa chicoteasca si imi striga peste umar
-Ai grija ce faci cu privirea Gaby, nu vreau ca noua mea scoala sa piara in flacari !
Am continuat sa merg enervata si constienta in acelasi timp ca urechile mele erau destul de atente la ceea ce zicea si bineinteles, m-am impiedicat.
Dupa ore am mers acasa la Rogue sa ne facem temele si i-am relatat conversatia
mea cu James in urma careia, ea, a ramas cu o impresie foarte �sublima.�
-Cred ca te simpatizeaza. Au fost cuvintele ei.
Insa tu , nu prea il suporti. De ce se intampla asta? Esti invidioasa pentru popularitatea lui ? Sau sa iau invidia ca pe o incoltire a sentimentelor tale?
-Ha! Glumesti? Vrei sa spui ca mie tocmai MIE imi place de James?Ca din 500 de fete ale scolii noastre nu m-am gasit decat EU?
-Am luat-o ca pe o optiune. Nimic mai mult. Altfel, nu-mi pot explica fenomenul atractiei dintre voi cand va priviti.
-Rogue! Mie nu-mi place de James. Nu-mi place si nici nu-mi va placea vreodata. Bine?
-Bine.
In urma raspunsului ei foarte sec, stiam ca nu ma ia in serios. Dar am lasat-o in pace. Aveam si eu demnitatea mea. In plus, nu ma vedeam cu un tip ca James. Tocmai eu, o fata atat de banala si cu totul pe dinafara lumii in care traieste el.

Mai pe seara , cand am ajuns acasa, nu era nimeni. Erau probabil toti plecati in oras. Ma simteam atat de singura. Doream sa vorbesc cu cineva care sa ma inteleaga. Nu ca prietenii mei nu ar face-o, dar vroiam pe cineva special. Inafara de micul meu univers scolar si familial. Spre fericirea mea temele erau deja facute si nu aveam altceva la dispozitie decat sa stau si iar sa stau pana cand o noua zi va incepe.
Stateam pe pat gandindu-ma la ziua de maine si la ce banalitati voi face ca intotdeauna.Treceam de la o zi la alta parca asteptand ca ceva sa se intample. Ceva de care nu aveam habar. Asteptam probabil sa ma sune... insa o parte mica, probabil aia lucida imi spunea ca asta nu avea sa se intample mai curand. E ca si cum mi-ar fi dat papucii... in mod neoficial, bineinteles. Nu ca am fi fost vreodata impreuna, insa aveam o mica speranta ca o faclie in inima ca probabil simtea ceva pentru mine. Teribil deci era faptul ca nu puteam sa-mi stapanesc acest sentiment. abea il cunoscusem si deja atractia din privirea lui ma tragea spre el ca un magnet. imi simteam neputinta de a ma linisti. Simteam cum incepeam sa tremur de emotie numai cand imi imaginam chipul lui atragator si imposibil de perfect. Dar totusi asteptam sa ma sune. si de cand ma trantisem in pat in urma cu 10 minute acea dorinta obsedanta nu imi disparuse din minte. si in acel moment, mai presus decat orice, am simtit ca vreau sa il aud... sa ii aud vocea moale si catifelata, intreband probabil banalitati, in timp ce inima mi-o lua la goana si de la un mic si absurd mormait... voiam sa il aud!
Off...dar la ce ma gandeam? Doar pentru ca eram amici nu insemna ca ma va suna la fiecare 5 minute. In plus, nici nu ne intelegeam prea bine ca asa ceva sa se intample, si era ceva mai ciudat la el. Mereu cand il priveam isi ascundea chipul de mine incercand parca sa evite ceva periculos. oare eram asa urata? sau poate insuportabila. privirea lui ascundea mereu ceva ciudat. observasem asta foarte bine. si nu numai la el. ci si la Jake,Rogue,Team si Mel. Dar ei nu erau ca el. Ei erau prietenii mei. Insa poate obsesia mea in devenire pentru el ma facea sa am halucinatii.
- Cat de prostesc! Mi-am spus in timp ce ma jucam cu o suvita de par.
Probabil chipul sau prea superb suferea arsuri daca intalnea privirea unei biete fete, fara nimic special... si offf! ochii aceia de culoarea cerului furtunos, cu degene exagerat de lungi si apoi... acele buze subtiri, dar totusi pline, ce se curbau mai mereu in acel suras suav... si totul, totul parca era mult prea mult pentru o simpla fata ca mine.
�Ce nedrept,ce nedrept,ce nedrept.� aceste cuvinte imi rasunau ca un ecou in minte. si chiar era nedrept. nu avea de ce sa se fereasca de mine. ma simteam exclusa si neinteresanta cand se uita asa. parca tocmai zisesem ceva prostesc si sec incat il dezgusta.
- Ce nedrept!!!! mi-am zis pentru a 5-a oara! Si simteam cum fiecare litera rostita
imi fulgera prin corp,rodul lacrimilor ce imi incetosau privirea. Ma simteam ca un copil rasfatat care nu sia primit jucaria cand a fost ceruta. Eram furioasa!
Destul de suparata, dar mai ales nervoasa m-am intors pe cealalta parte... si n-am putut adormi in nici un fel, apoi m-am ridicat din pat sa merg pana la bucatarie sa imi mai pun un bol cu cereale." al doilea pe ziua de azi" am ridicat eu indiferenta din cap... apoi am simtit cum inauntrul meu incolteste o dorinta imposibila de a rade,Si am inceput sa rad prosteste, fara un motiv anume. Tocmai deschisesem T.V-ul, si incepusem sa ma uit la o emisiune neinteresanta, cand, telefonul a inceput sa vibreze. Bineinteles, inima mea a inceput la randul sau sa imi bata atat de tare incat sa imi sara din piept. Imi era atat de frica sa ma uit la telefon, sa nu cumva sa sufar o dezamagire incat, tragand prelung aer in piept, m-am aplecat la telefonul de langa pat deblocandu-l.
... primisem un mesaj....

"Gaby... dormi?"

...era el...
Oh doamne!! imi simteam inima cum pulsa batai accentuate. ce sa-i zic? oare de ce mi-a trimis mesaj? ce motiv are? cate intrebari. Vai..vai...vai. Nu aveam cuvinte. nu ma vedeam adresandu-ma lui cu ceva de genul: "desigur ca nu. doar schimbam programele tv. " ce patetic. nu stiu nici macar daca vroiam sa raspund. imi era frica ca incercarea mea de a deschide o discutie cu el va fi un esesc, si ma voi face de ras ca intotdeauna. Incercand sa "inghit" o gura buna de aer, am inceput sa tastez rapid un mesaj pe care sa i-l trimit. in fond, ce conta daca avea sa ma fac din nou de ras? adica ma mai facusem pana atunci...Nu. Nu dorm. � i-am zis eu intr-un final." Tocmai imi "intrasem in mana" cand telefonul a inceput sa vibreze din nou. Nu-i adevarat. Deja ma lua cu ameteli! Probabil el credea ca voi fi impresionata de interesul lui brusc pentru mine . si ca..voi raspunde sigur urmatorului mesaj. Ei! oricum nu aveam nimic de pierdut. ce mai conta? si asa nu ieseam prea mult in evidenta. uite o ocazie perfecta. oricum ne intalneam la scoala. si nu il puteam evita la nesfarsit.
incepand sa citesc mesajul am prins culoare. nu una obisnuita.

"....ma gandeam..poate iesim intr-o zi..
Nu prea am avut ocazia si cred ca ar fi o idee sa ne cunoaste mai bine. ce zici?"
...imi poti da raspunsul maine dupa ore� "

. Cu siguranta ii voi da raspunsul maine. In nici un caz acum. nu-mi credeam ochilor. ce e cu interventia asta brusca in viata mea? vorbea cu mine parca ne cunosteam de-o viata.
Ma uitam incremenita la ecranul telefonului mei, apoi, incercand sa gasesc un raspuns pentru acea schimbare brusca de comportament m-am trezit tastand. M-am uitat la ecran, pentru ca nu imi dadea pur si simplu seama ca tastam.
Spre surpirnerea mea am fost luata pe dinainte de ganduri nebunesti ce-mi zburau prin minte si cand sa trimit mesajul am vazut ce sciresem.

".....da..vorbim maine dupa ore..."

�Vom vobi.� �Am suspinat eu. Deparca eram deacord. nu vroiam sa-l intalnesc in ochi de teama ca probabil voi recurge la ceva necugetat in urma comportamentului si privirii lui catre mine. Insa..spre dezamagirea mea o persoana ca el nu poate fi evitata asa usor. Frumusetea si splendoarea lui naturala iesea din interior spre exterior fiind exagerat de mult in evidenta. Atat de mult incat atunci cand trecea pe coluarul scolii , toata lumea il privea ferindu-se din calea lui si exprimandu-si mirarea unii altora in soapta.
Am decis sa ma culc intr-un final. Ma rostogolisem de cateva ori la stanga si la
dreapta tragand dupa mine si patura cu care eram invelita pana am dat-o jos. Abea atunci constatasem ca inca nu dormeam si ca acele mesaje brusc primite ma framantau lasand in urma insomnia care ma acaparase deja. Fiind sigura ca nu voi adormi in felul acesta, m-am hotarat sa citesc ceva pana voi fi destul de obosita ca sa pot dormi. Macar cateva ore sa uit de toata treaba asta. Si de el, evident. Ajunsesem la paragraful al treilea al cartii �Lumina in amurg� scrisa de Xavier de Montepein cand telefonul a luminat intunericul iar. M-am cutremurat. Probabil�nu. Defalt sigur era el. Am ezitat un moment pana cand mi-am zis ca nu are rost si ca oricum nu ma puteam linisti cand tentatia era asa mare. Am inceput sa citesc mesajul si suna cam asa:

� �Noapte buna Gaby!......�
��.Abea astept ziua de maine. Sa ai vise dulci�.�