Ask The dust[Intreaba praful]

[Lucifer]

Capitolul III







This world will never be
What I expected
And if I don't belong
Who would have guessed it
I will not leave alone
Everything that I own
To make you feel like it's not too late
It's never too late








Mergand pe drumul dezamagirii imi aduc aminte de clipele in care Mushiro m-a gasit, eram doar un pusti de 14 ani dar, care suferise mult, datorita greselilor facute in viata. Imi aduc aminte cum m-am dus la el intr-un parc iar el statea linistit pe o banca citind un ziar, cu o voce calda de copil, i-am cerut niste bani, imi era tare foame caci nu mancasem de o saptamana, stomacul imi era ca un rau ce statea sa inunde durera era cumplita, caci nu imi luasem nici doza, eram in pana totala.

Cand m-a auzit a lasat ziarul jos si am zarit fata unu om pana in saizeci si doi de ani cu parul alb ca prima zapada de decebrie, s-a ridicat politcos si mi-a intins mana, l-am apucat de mana si ma tras langa el pe banca.
Ma intrebam in gandul meu : Oare acestui om nu ii e rusine sa stea langa o persoana ca mine oare nu simte sila cand ma priveste? Brusc am fost intrerupt de vocea calda a batranului car rasuna ca un glas de inger ce iti inducea un sentiment de liniste si siguranta.

Batranul acesta care sa atasat de mine din prima clipa in care m-a vazut, avea sa devina protectorul meu pe parcursul acestor ani.
Ajungand acasa la Mushiro , l-am zarit in fata usi de la subsol, ma astepta aproape adormit dar dornc sa vada cum mi-a mers. Imediat ce am ajuns in scara blocului mi-a spus:

- Nu fi trist copile, mai ai o ultima sansa la anu
- Da, spun eu cu jumatate de voce, iar lacrimile imi curgeau siroaie
- Nu plange , de ce plangi , de cand plange marele Galior?
- Oh Mushiro numai mare nu ma pot numi eu
- Nu uita, niciodata nu e prea tarziu, nu renunta mai ai o ultima sansa la anu.

Prin ulitma sansa batranul se refera la pactul pe care impreuna il facusem ca timp de trei ani incepand cu varsta de 15 ani sa i fac o vizita mamei o data pe an pana la varsta de 18 ani. Dar avand in vedere cum merg lucrurile se pare ca am fost un nenorocit o fiinta care nu a stiut decat sa distruga vise si sa fure sperante nu mai aveam nici o speranta ca mama ma va ierta.

Undeva la periferia orasului pe o strada pustie, pustiita de viscolul ce batea ridicand in aer resturile aruncate de oameni pe jos , se afla o casa unde sus la etaj intr-o camera era aprinsa o lumina slaba de veoza si intr-un colt inca mai palpaiau intr-un suport ce parea a fi un tort, doua lumanari ce erau pe jumatate stinse. La parter intr-o camera ce parea a fi o sufragerie intr-un col se zarea prin perdeaua de la geam o umbra ce parea a fi un corp de femeie, ce statea ghemuita langa canapea, parea ca jelea pe cineva. Plengea ca si cum inima i fusese smulsa din corp, se pare ca durerea aceste femei era cumplita, oare de ce suferea, ce o apasa asa de tare pe suflet.

Este doar o intrebare fara rascpuns caci femeia nu are pe nimeni langa sa o consoleze sa i dea o urma de speranta.
Printre lacrimi si susupine femeia, tinde sa spuna ceva, oare la cine se adresa, unei fantasme, unei iluzi provocate de profunda-i tristete?

- Oh , fiule stiu ca regreti din toata inima ce ai facut, stiu ca esti in cautarea iertari, sunt mandra de tine ca t-ai descurcat in toti acesti ani. Dar, trebuie s inveti cum e atunci cand iti pierzi speranta trebuie sa devi matur, nu uita ca fiecare are steaua sa ce vegheaza asupra lui

Oare la cine se referea aceasta femeie, ce vroia ea se sa spuna prin a fi matur? Cine trebuia sa se maturizeze. Cine era cel care facuse atata rau aceste femei?