13-04-2009, 08:52 PM
2.Scrisoarea
Jay nici nu a ajuns bine in parc,si a primit un telefon.Intai nu a vrut sa raspunda:"Lasa-l sa sune,oricine ar fi.Nu ma intereseaza!"insa un sentiment ciudat il cuprinse.Simtea ca e ceva important,asa ca scoase nervos telefonul.Pe ecran scria un singur cuvant,care il facu sa tresara,sa aiba strangeri de inima.Era:Corina.
-Ce faci?Unde esti?
-Trebuie sa vii neaparat.Am ceva important sa-ti spun.Vino,te rog,urgent...
Fata era nelinistita,isi pierduse suflul,dar continua sa il roage,ca si cum credea ca Jay o va refuza.
-Unde ne intalnim?
-Sunt...la perifeira Bucurestiului...In cimitirul acela in care am mai fost noi...stii?
-Ce cauti acolo,ce s-a intamplat?intreba Jay cu o voce de nerecunoscut,dar dar fata deja inchisese.I se parea un loc ciudat pentru o intalnire,desi mai fusesera acolo dintr-o pura curiozitate morbida.
Se avanta pe strazile pe care tocmai plouase.Avea numai o ora pana cand incepeau cursurile.
"Ce vrea sa-mi spuna?De ce acolo?Suna ca si cum ar fi ceva important,ca si cum nu ar putea fi amanat.Iar eu...cum o sa-i mai spun eu toata..."Nu termina acest gand pentru ca privirea lui incepea sa alunece peste tot ce-l inconjura.Se afla intr-un autobuz aglomerat,in care aerul era comprimat de viteza prea mare.Strazile erau pustii,probabil din cauza vremii de noiembrie-singura perioada care il facea pe Jay sa traiasca cu adevarat.
In autobuz totul fremata de viata.Grupuri de adolescenti vorbeau tare,radeau cu zgomot,adultii vorbeau la mobil,ori se intalneau cu cineva cunoscut.Cu totii erau preocupati de viata lor.Jay,intotdeauna se privise ca un strain,de parca viata lui era un show cu ciudatenii,iar el era singura persoana care privea cu interes,analizand.Aproape ca putea auzi bataile inimilor tuturor celor din masina.Stia ca este privit,cercetat de cei din jur.Se gandea la cum arata...
Poarta un palton lung,negru,de stofa,iar pe dedesubt are blugii stramti,un hanorac rosu si un tricou tot negru,pe care scria:"Intangibi".Aceasta idee il facu sa schiteze un zambet abia vizibil.Parul saten,cam lung pentru un baiat,ii oferea posibilitatea de a-si ascunde privirea.Nu-i placea contacul vizual,iar daca il priveai,isi cobora ochii negrii si adanci.Probabil ca abia atunci observai creionul cu care isi conturase aproape imperceptibil ochii.Era o aparitie curioasa,care,fara ca sa para trist,avea,de obicei,o expresie ingandurata.Desi nu prea vorbea,spunea multe.Asa era el.
Acum insa incepuse sa rada de unul singur.Isi aminti,cum,intr-o zi,mama,vazand-ul ca se machiaza,a izbucnit furioasa:"Ce fata frumoasa ai fii tu!",dupa care l-a pocnit si a inceput sa planga ca o isterica,pentru ca "ea nu a vrut o fiica!!!"
"Acum chiar ca se uita lumea se uita la mine!"isi spuse,oprindu-se brusc din ras.Din cauza privirilor prea multe,atintite asupra lui,aflase exact ce simte un claustrofob,dar noroc ca exact atunci a trebuit sa coboare.Traversa catre poarta cea mare a cimitirului.Acolo,nu era nimeni.Doar frunze moarte si morminte reci,de marmura.
Chiar daca era singur,avea sentimentul ca este urmarit.Ceva ii dadea fiori,ca si cum cineva era la 2 pasi in spatele lui.S-a intors o data-nimeni,a doua oara-tot nimic.A intrat pe poarta si s-a mai intors,facand cativa pasi in spate-nimic.S-a rasucit pe calcaie si a simtit cum o mana rece il atingea pe obraz.A sarit in laturi inspaimantat,dar a vazut ca era doar o statuie a unui inger.
"Ciudat.Parca mai inainte nu era aici."gandi el atunci.
"Poate ca nu."ii raspunse o voce care il facu sa tresara.Semana cu vocea Corinei,dar ea nu era nicaieri.Acel glas parea ca vine tot din mintea lui,desi el nu gandise acele cuvinte.Era totusi,o voce atat de straina...
O mai auzi o singura data,spunand poruncitor:"Scrisoarea!"
Nu-i era neaparat frica,pentru ca semana cu vocea Corinei,si,de altfel,observase la picioarele ingerului un plic.Pe el era scrisul inconfundabil,inflorit,al iubitei:"pentru Jay".
Deschise si incepu sa citeasca:
"Astazi am iesit foarte hotarata afara.Practic am alergat de la usa,in mijlocul strazii,pentru ca,apoi,sa ma opresc.Cerul se apropiase amenintator de mult de capetele noastre pacatoase.Strada,orasul,oamenii,viata aici,toate sunt inecate in gri.Am izbucnit intr-un ras necontrolat:"Hai,Doamne,daca vrei,coboara tavanul asta putred numit cer,si mai jos,poate ne striveste.Poate ca si Tu esti sangeros."Ultima propozitie nu mi-a mai starnit rasul."Daca e asa?Atunci cui mai lasa pacatul violentei?Daca si Dumnezeu e asa,atunci hai sa-i dam drumul,sa vedem cum e,cum se simte."Am pornit intr-o fuga animalica pe strazi.M-am oprit abia in fata cimitirului.
Stii...Mereu am admirat eleganta unora de a muri.Nu sunt nici plecati in fata mortii,dar nu au nici o razvratire aproape umila.Ei au o moarte nobila.
Niciodata,aici nu am avut un pas grabit,ci lent,calm.Nu pot spune ca miscarile mele nu denota o oarecare violenta,dar ea se preschimba in ceva gratios si intunecat...
Eu,insa,vreau sa-ti spun o alta poveste...
...Elisa a fost singura mea prietena,numai ca,din cauza fricii de moarte,ne-am apropiat si mai mult de intunecimile acestui fenomen ciudat...
Facusem un juramant-daca pana la 13 ani nici una din noi nu este nemuritoare,ne sinucideam.Mai erau cateva zile si Elisa ar fi implinit si ea acea varsta.Atunci am descoperit singura metoda care ne-ar fi dat viata vesnica.Ne-am intalnit intr-un loc asemanator cu acesta.
O figura palida,cu privirea atat de arzatoare incat nu puteai sa o ocolesti ne intampina ca si cum ar fi fost "acasa".Fiecare stia ce are de facut,asa ca intr-o liniste grea,apasatoare,aproape fierbinte,am trecut la fapte.Eu am fost prima.Am luat cutitul argintat,si cu o usoara apasare pe incheietura mainii am facut sa curga sangele,care parca nu se mai oprea.El a fost multumit de cat i-am oferit.Acum venise randul Elisei-ea se temea de sange,si nu a avut puterea sa se taie."Asta trece cu timpul",ne-a spus vampirul.Nu a fost asa...In orice caz,i-am dezgolit incheietura si am taiat-o eu.Nu a avut decat o usoara tresarire,in timp ce ii treceam lama peste venele,in care pulsa viata.Vampirul s-a repezit,practic zmulgandu-mi-o din maini,si a lasat-o aproape golita.I-a dat drumul abia cand a inceput sa se pateze si iarba din jur cu pacatele si dorintele ascunse in acel sange.
Acum stiu ce i-a placut atat de mult la ea.De ce a lasat-o aproape moarta.I-a placut naivitatea ei,frica de sange,usoarele nuante de bine care contrastau cu dorintele si visurile ei.Vroia doar sa se distreze,si mi-a spus si mie:"Fata asta n-o sa supravietuiasca mult.Tu esti mai puternica.Profita de ea".In mod ciudat,vorbele lui nu m-au infuriat.In adancul inimii stiam ca e adevarat,si ca o parte din vina imi apartinea.
Dupa ce a terminat,vampirul s-a taiat si el,si ne-a dat sa bem din sangele lui.De aici incolo a inceput cosmarul...mai ales pentru Elisa.
Ea nu a acceptat ideea ca este o fiinta a intunericului.Regretele,imaginea vietii pe care ar fi putut sa o aiba o torturau,asa ca a hotarat sa renunte la tot.A facut-o cu acelasi cutit argintat.
Mi-a fost greu sa o iert,dar si mai greu sa accept ca fiinta ei delicata era ingropata 2 metri sub pamant..."
Asa se incheia scrisoarea care parca era neterminata.
Jay nici nu a ajuns bine in parc,si a primit un telefon.Intai nu a vrut sa raspunda:"Lasa-l sa sune,oricine ar fi.Nu ma intereseaza!"insa un sentiment ciudat il cuprinse.Simtea ca e ceva important,asa ca scoase nervos telefonul.Pe ecran scria un singur cuvant,care il facu sa tresara,sa aiba strangeri de inima.Era:Corina.
-Ce faci?Unde esti?
-Trebuie sa vii neaparat.Am ceva important sa-ti spun.Vino,te rog,urgent...
Fata era nelinistita,isi pierduse suflul,dar continua sa il roage,ca si cum credea ca Jay o va refuza.
-Unde ne intalnim?
-Sunt...la perifeira Bucurestiului...In cimitirul acela in care am mai fost noi...stii?
-Ce cauti acolo,ce s-a intamplat?intreba Jay cu o voce de nerecunoscut,dar dar fata deja inchisese.I se parea un loc ciudat pentru o intalnire,desi mai fusesera acolo dintr-o pura curiozitate morbida.
Se avanta pe strazile pe care tocmai plouase.Avea numai o ora pana cand incepeau cursurile.
"Ce vrea sa-mi spuna?De ce acolo?Suna ca si cum ar fi ceva important,ca si cum nu ar putea fi amanat.Iar eu...cum o sa-i mai spun eu toata..."Nu termina acest gand pentru ca privirea lui incepea sa alunece peste tot ce-l inconjura.Se afla intr-un autobuz aglomerat,in care aerul era comprimat de viteza prea mare.Strazile erau pustii,probabil din cauza vremii de noiembrie-singura perioada care il facea pe Jay sa traiasca cu adevarat.
In autobuz totul fremata de viata.Grupuri de adolescenti vorbeau tare,radeau cu zgomot,adultii vorbeau la mobil,ori se intalneau cu cineva cunoscut.Cu totii erau preocupati de viata lor.Jay,intotdeauna se privise ca un strain,de parca viata lui era un show cu ciudatenii,iar el era singura persoana care privea cu interes,analizand.Aproape ca putea auzi bataile inimilor tuturor celor din masina.Stia ca este privit,cercetat de cei din jur.Se gandea la cum arata...
Poarta un palton lung,negru,de stofa,iar pe dedesubt are blugii stramti,un hanorac rosu si un tricou tot negru,pe care scria:"Intangibi".Aceasta idee il facu sa schiteze un zambet abia vizibil.Parul saten,cam lung pentru un baiat,ii oferea posibilitatea de a-si ascunde privirea.Nu-i placea contacul vizual,iar daca il priveai,isi cobora ochii negrii si adanci.Probabil ca abia atunci observai creionul cu care isi conturase aproape imperceptibil ochii.Era o aparitie curioasa,care,fara ca sa para trist,avea,de obicei,o expresie ingandurata.Desi nu prea vorbea,spunea multe.Asa era el.
Acum insa incepuse sa rada de unul singur.Isi aminti,cum,intr-o zi,mama,vazand-ul ca se machiaza,a izbucnit furioasa:"Ce fata frumoasa ai fii tu!",dupa care l-a pocnit si a inceput sa planga ca o isterica,pentru ca "ea nu a vrut o fiica!!!"
"Acum chiar ca se uita lumea se uita la mine!"isi spuse,oprindu-se brusc din ras.Din cauza privirilor prea multe,atintite asupra lui,aflase exact ce simte un claustrofob,dar noroc ca exact atunci a trebuit sa coboare.Traversa catre poarta cea mare a cimitirului.Acolo,nu era nimeni.Doar frunze moarte si morminte reci,de marmura.
Chiar daca era singur,avea sentimentul ca este urmarit.Ceva ii dadea fiori,ca si cum cineva era la 2 pasi in spatele lui.S-a intors o data-nimeni,a doua oara-tot nimic.A intrat pe poarta si s-a mai intors,facand cativa pasi in spate-nimic.S-a rasucit pe calcaie si a simtit cum o mana rece il atingea pe obraz.A sarit in laturi inspaimantat,dar a vazut ca era doar o statuie a unui inger.
"Ciudat.Parca mai inainte nu era aici."gandi el atunci.
"Poate ca nu."ii raspunse o voce care il facu sa tresara.Semana cu vocea Corinei,dar ea nu era nicaieri.Acel glas parea ca vine tot din mintea lui,desi el nu gandise acele cuvinte.Era totusi,o voce atat de straina...
O mai auzi o singura data,spunand poruncitor:"Scrisoarea!"
Nu-i era neaparat frica,pentru ca semana cu vocea Corinei,si,de altfel,observase la picioarele ingerului un plic.Pe el era scrisul inconfundabil,inflorit,al iubitei:"pentru Jay".
Deschise si incepu sa citeasca:
"Astazi am iesit foarte hotarata afara.Practic am alergat de la usa,in mijlocul strazii,pentru ca,apoi,sa ma opresc.Cerul se apropiase amenintator de mult de capetele noastre pacatoase.Strada,orasul,oamenii,viata aici,toate sunt inecate in gri.Am izbucnit intr-un ras necontrolat:"Hai,Doamne,daca vrei,coboara tavanul asta putred numit cer,si mai jos,poate ne striveste.Poate ca si Tu esti sangeros."Ultima propozitie nu mi-a mai starnit rasul."Daca e asa?Atunci cui mai lasa pacatul violentei?Daca si Dumnezeu e asa,atunci hai sa-i dam drumul,sa vedem cum e,cum se simte."Am pornit intr-o fuga animalica pe strazi.M-am oprit abia in fata cimitirului.
Stii...Mereu am admirat eleganta unora de a muri.Nu sunt nici plecati in fata mortii,dar nu au nici o razvratire aproape umila.Ei au o moarte nobila.
Niciodata,aici nu am avut un pas grabit,ci lent,calm.Nu pot spune ca miscarile mele nu denota o oarecare violenta,dar ea se preschimba in ceva gratios si intunecat...
Eu,insa,vreau sa-ti spun o alta poveste...
...Elisa a fost singura mea prietena,numai ca,din cauza fricii de moarte,ne-am apropiat si mai mult de intunecimile acestui fenomen ciudat...
Facusem un juramant-daca pana la 13 ani nici una din noi nu este nemuritoare,ne sinucideam.Mai erau cateva zile si Elisa ar fi implinit si ea acea varsta.Atunci am descoperit singura metoda care ne-ar fi dat viata vesnica.Ne-am intalnit intr-un loc asemanator cu acesta.
O figura palida,cu privirea atat de arzatoare incat nu puteai sa o ocolesti ne intampina ca si cum ar fi fost "acasa".Fiecare stia ce are de facut,asa ca intr-o liniste grea,apasatoare,aproape fierbinte,am trecut la fapte.Eu am fost prima.Am luat cutitul argintat,si cu o usoara apasare pe incheietura mainii am facut sa curga sangele,care parca nu se mai oprea.El a fost multumit de cat i-am oferit.Acum venise randul Elisei-ea se temea de sange,si nu a avut puterea sa se taie."Asta trece cu timpul",ne-a spus vampirul.Nu a fost asa...In orice caz,i-am dezgolit incheietura si am taiat-o eu.Nu a avut decat o usoara tresarire,in timp ce ii treceam lama peste venele,in care pulsa viata.Vampirul s-a repezit,practic zmulgandu-mi-o din maini,si a lasat-o aproape golita.I-a dat drumul abia cand a inceput sa se pateze si iarba din jur cu pacatele si dorintele ascunse in acel sange.
Acum stiu ce i-a placut atat de mult la ea.De ce a lasat-o aproape moarta.I-a placut naivitatea ei,frica de sange,usoarele nuante de bine care contrastau cu dorintele si visurile ei.Vroia doar sa se distreze,si mi-a spus si mie:"Fata asta n-o sa supravietuiasca mult.Tu esti mai puternica.Profita de ea".In mod ciudat,vorbele lui nu m-au infuriat.In adancul inimii stiam ca e adevarat,si ca o parte din vina imi apartinea.
Dupa ce a terminat,vampirul s-a taiat si el,si ne-a dat sa bem din sangele lui.De aici incolo a inceput cosmarul...mai ales pentru Elisa.
Ea nu a acceptat ideea ca este o fiinta a intunericului.Regretele,imaginea vietii pe care ar fi putut sa o aiba o torturau,asa ca a hotarat sa renunte la tot.A facut-o cu acelasi cutit argintat.
Mi-a fost greu sa o iert,dar si mai greu sa accept ca fiinta ei delicata era ingropata 2 metri sub pamant..."
Asa se incheia scrisoarea care parca era neterminata.