05-04-2009, 10:13 PM
<Partea 1>
1.Visul
Ma strecurasem fara nici un zgomot pe usa alba a camerei.Ea nici nu ma observase-privea catre fereastra larg deschisa.Lumina lunii ii dadea parului ei o nuanta aramie.Formele sublime,talia subtirica,ochii visatori,buzele usor intredeschise,gata sa slobozeazsca vorbe intotdeauna aranjate...Asa mi se infatisa in toata naivitatea ei dulce.Era inca pura.
Nu puteam rezista dorintei,nu puteam sa nu ma apropii de acea fiinta.Simteam cum demonul din mine incepe cu incetul sa-mi controleze sufletul.Vroiam sa o ranesc,sa o stapanesc;tocmai pentru ca era atat de frumoasa.Intr-o secunda am ajuns lange ea,si simtindu-mi respiratia calde pe gatul rece de la racoarea noptii,incerca sa se intoarca,dar o prinsei cu putere de umeri.Se chinuia sa se elibereze,dar nu era destul de puternica.Pentru acest lucru o dispretuiam,dar in acelasi timp,delicatetea acelei sfortari,eleganta miscarilor ei,chiar si in acest moment imi ofereau o oarecare satisfactie,o placere.
"Este cu siguranta o persoana mandra,pentru ca,desi a realizat ca nu va scapa,continua sa incerce.Trebuie sa ma opresc.Aici!Acum!Trebuie!"dar gandurile imi fura intrerupte de ceva ciudat:
Pana atunci,ea tremurase,facuse miscari necontrolate,iar acum se oprise,apoi,cu o brutalitate ciudata,care mi s-a parut aproape mimata,a incercat sa ma impinga pe spate.M-am infuriat.Cum indraznea?!I-am soptit:
"Vrei sa vezi cum e durerea?Hai sa incercam!"si intr-un moment de furie am impins-o peste pervazul geamului,apoi,tragand-o rapid inapoi,am sarutat-o usor pe gat.Sarutul a devenit,cu timpul,violent,sangeros...Patrundeam incet in pielea pala,pana cand sangele cald ajunsese sa se prelinga pe rochia ei alba.
Ma cuprinsese un fel de frenezie fara sens.Gustul metalic ma innebunea.Setea crestea pe masura ce continuam.Incetul cu incetul ramanea fara viata...Ma hotarasem sa nu o ucid,doar sa o aduc la un pas de moarte.Stiam ca mai am sa ma distrez mult cu ea.Imi placea.
Se lasase usor pe bratele mele.Avea ochii inchisi,si cu o vadita suferinta imprimata in tot cea ce consta fiinta ei.Priveam trupul care se abandonase in bratele mele,trasaturile fetei,parul care isi pierduse parfumul acela de viata.Buzele de un rosu atat de intens,incat daca le priveai prea mult,isi pierdeau din stralucire,schitau acum,in coltul gurii,un zambet de o rara simplitate.Sa fie acesta zambetul in fata mortii?Zambetul acela de resemnare?
"Nu!Nu se poate!Ce fac?...Cine sunt...sau...ce?Trebuie sa ma opresc,trebuie,chiar acum..."
Ultimele cuvinte aproape le sopteam,iar ele prindeau viata,pluteau prin aerul camerei.
Fara sa-mi dau seama,ma oprisem din...cea ce faceam.
Priveam ametit in jur.Puteam simti ca cineva avea sa vina in curand.Cu siguranta fusese auzita tipand.Trebuia sa fac ceva repede.
Incet-incet dorinta de sange,violenta,furia care ma orbise mai devreme se destrama,iar in suflet incepeau sa apara primele unde de regret.Abia atunci am inceput sa simt greutatea corpului pe care il tineam in brate,abia atunci cand suflul vietii pierise.
Mai degraba din instinct am stiut ce trebuie sa fac.Mi-am muscat mana,si am lasat sangele sa curga pe buzele pe care le admiram ca si hipnotizat.
Curand,fata se trezi ca dintr-un somn adanc si ma privi cu ochi mari,de un violet intunecat.
O secunda am intors privirea intr-o parte,si o lumina puternica,m-a orbit.Da!Era lumina diminetii,care,aproape fierbinte,imi invaluia fiinta,ma sufoca si se izbea de fiecare obiect din camera..."
Asa se incheia o pagina din jurnalul lui Jay.In acea dimineata i-a luat ceva timp sa-si dea seama ce e realitate si ce vis,dar,in privinta asta mama i-a fost de mare ajutor.Da!Ea l-a ajutat sa realizeze ca se trezise si totul era real,prea real.Si-a amintit ca locuia intr-o casa mare,care de obicei il face sa se simta stingher,ca are o mama care nu il suporta si un tata care nu prea il cunoaste,desi nu a divortat de mama si nici nu a plecat cu alta.Stia ca "azi este 25 noiembrie",ziua prietenei sale,asa ca urma sa se intalneasca in parc.Mama deja striga prin casa,asa ca a sarit din pat,incepand sa se imbrace.Se pregatea minutios,pentru ca atunci cand iesea di casa "aratand in halul asta",asa cum ii spunea de obicei,ea sa fi terminat de tipat si sa nu mai aiba vorbe pline de furie.
Erau 3 lucruri pe care le ura cel mai mult:umilinta,cuvintele inveninate si dorinta celorlati de a te transforma asa cum le place lor.Spunea ca unii vor sa schimbe modul in care arati,atitudinea,viziunea asupra lumii,gandurile,aspiratiile,pana si preferintele.Era de parere ca daca lasi astfel de oameni in jurul tau,incetul cu incetul vor schimba intreaga ta faptura,pana cand,intr-o zi,te uiti in oglinda si vezi exact opusul tau.Intre timp,ei,cei care te-au facut sa renunti la principii,sa nu mai fi o persoana distincta,infloresc.Se hranesc cu toate lucrurile pe care le pierzi,pana cand te lasa gol,singur-viu,dar mort...Mama lui era genul acela de persoana,sau cel putin asa o vedea Jay.
In orice caz,astazi nu avea astfel de ganduri.Il framanta doar "visul acela ciudat".Nu era prima data cand il avea,si probabil,nici ultima...
In acele momente ale vietii,nu avea timp sa se gandeasca la ce i se intampla.Traia ca un fugar,printre spaime,temeri,dorinte,exaltari...Toate se petreceau atat de repede incat nu mai reusea sa le analizeze.Ce sa mai spunem de consecinte...Lua decizii pripite si se trezea in fata faptului implinit.Nu era loc de regrete,pentru ca apareau noi probleme.
De 2 luni,implinise 15 ani.Atunci a avut prima data visul...Visul in care el era un criminal,in care dorinta de a ucide ii stapanea sufletul,neputandu-se impotrivi in vre-un fel.Acel vis se repeta in fiecare noapte,si in fiecare dimineata se trezea cu un sentiment ciudat,ca si cum fiecare celula,inca adormita,ar fi dus,in timpul noptii,o lupta fara sfarsit.
Hotarase sa-i povesteasca cuiva totul.Vroia sa ii spuna Corinei,prietena lui."Ea trebuie sa stie..."-cu aceasta scurta propozitie in minte,iesi pe usa casei.
1.Visul
Ma strecurasem fara nici un zgomot pe usa alba a camerei.Ea nici nu ma observase-privea catre fereastra larg deschisa.Lumina lunii ii dadea parului ei o nuanta aramie.Formele sublime,talia subtirica,ochii visatori,buzele usor intredeschise,gata sa slobozeazsca vorbe intotdeauna aranjate...Asa mi se infatisa in toata naivitatea ei dulce.Era inca pura.
Nu puteam rezista dorintei,nu puteam sa nu ma apropii de acea fiinta.Simteam cum demonul din mine incepe cu incetul sa-mi controleze sufletul.Vroiam sa o ranesc,sa o stapanesc;tocmai pentru ca era atat de frumoasa.Intr-o secunda am ajuns lange ea,si simtindu-mi respiratia calde pe gatul rece de la racoarea noptii,incerca sa se intoarca,dar o prinsei cu putere de umeri.Se chinuia sa se elibereze,dar nu era destul de puternica.Pentru acest lucru o dispretuiam,dar in acelasi timp,delicatetea acelei sfortari,eleganta miscarilor ei,chiar si in acest moment imi ofereau o oarecare satisfactie,o placere.
"Este cu siguranta o persoana mandra,pentru ca,desi a realizat ca nu va scapa,continua sa incerce.Trebuie sa ma opresc.Aici!Acum!Trebuie!"dar gandurile imi fura intrerupte de ceva ciudat:
Pana atunci,ea tremurase,facuse miscari necontrolate,iar acum se oprise,apoi,cu o brutalitate ciudata,care mi s-a parut aproape mimata,a incercat sa ma impinga pe spate.M-am infuriat.Cum indraznea?!I-am soptit:
"Vrei sa vezi cum e durerea?Hai sa incercam!"si intr-un moment de furie am impins-o peste pervazul geamului,apoi,tragand-o rapid inapoi,am sarutat-o usor pe gat.Sarutul a devenit,cu timpul,violent,sangeros...Patrundeam incet in pielea pala,pana cand sangele cald ajunsese sa se prelinga pe rochia ei alba.
Ma cuprinsese un fel de frenezie fara sens.Gustul metalic ma innebunea.Setea crestea pe masura ce continuam.Incetul cu incetul ramanea fara viata...Ma hotarasem sa nu o ucid,doar sa o aduc la un pas de moarte.Stiam ca mai am sa ma distrez mult cu ea.Imi placea.
Se lasase usor pe bratele mele.Avea ochii inchisi,si cu o vadita suferinta imprimata in tot cea ce consta fiinta ei.Priveam trupul care se abandonase in bratele mele,trasaturile fetei,parul care isi pierduse parfumul acela de viata.Buzele de un rosu atat de intens,incat daca le priveai prea mult,isi pierdeau din stralucire,schitau acum,in coltul gurii,un zambet de o rara simplitate.Sa fie acesta zambetul in fata mortii?Zambetul acela de resemnare?
"Nu!Nu se poate!Ce fac?...Cine sunt...sau...ce?Trebuie sa ma opresc,trebuie,chiar acum..."
Ultimele cuvinte aproape le sopteam,iar ele prindeau viata,pluteau prin aerul camerei.
Fara sa-mi dau seama,ma oprisem din...cea ce faceam.
Priveam ametit in jur.Puteam simti ca cineva avea sa vina in curand.Cu siguranta fusese auzita tipand.Trebuia sa fac ceva repede.
Incet-incet dorinta de sange,violenta,furia care ma orbise mai devreme se destrama,iar in suflet incepeau sa apara primele unde de regret.Abia atunci am inceput sa simt greutatea corpului pe care il tineam in brate,abia atunci cand suflul vietii pierise.
Mai degraba din instinct am stiut ce trebuie sa fac.Mi-am muscat mana,si am lasat sangele sa curga pe buzele pe care le admiram ca si hipnotizat.
Curand,fata se trezi ca dintr-un somn adanc si ma privi cu ochi mari,de un violet intunecat.
O secunda am intors privirea intr-o parte,si o lumina puternica,m-a orbit.Da!Era lumina diminetii,care,aproape fierbinte,imi invaluia fiinta,ma sufoca si se izbea de fiecare obiect din camera..."
Asa se incheia o pagina din jurnalul lui Jay.In acea dimineata i-a luat ceva timp sa-si dea seama ce e realitate si ce vis,dar,in privinta asta mama i-a fost de mare ajutor.Da!Ea l-a ajutat sa realizeze ca se trezise si totul era real,prea real.Si-a amintit ca locuia intr-o casa mare,care de obicei il face sa se simta stingher,ca are o mama care nu il suporta si un tata care nu prea il cunoaste,desi nu a divortat de mama si nici nu a plecat cu alta.Stia ca "azi este 25 noiembrie",ziua prietenei sale,asa ca urma sa se intalneasca in parc.Mama deja striga prin casa,asa ca a sarit din pat,incepand sa se imbrace.Se pregatea minutios,pentru ca atunci cand iesea di casa "aratand in halul asta",asa cum ii spunea de obicei,ea sa fi terminat de tipat si sa nu mai aiba vorbe pline de furie.
Erau 3 lucruri pe care le ura cel mai mult:umilinta,cuvintele inveninate si dorinta celorlati de a te transforma asa cum le place lor.Spunea ca unii vor sa schimbe modul in care arati,atitudinea,viziunea asupra lumii,gandurile,aspiratiile,pana si preferintele.Era de parere ca daca lasi astfel de oameni in jurul tau,incetul cu incetul vor schimba intreaga ta faptura,pana cand,intr-o zi,te uiti in oglinda si vezi exact opusul tau.Intre timp,ei,cei care te-au facut sa renunti la principii,sa nu mai fi o persoana distincta,infloresc.Se hranesc cu toate lucrurile pe care le pierzi,pana cand te lasa gol,singur-viu,dar mort...Mama lui era genul acela de persoana,sau cel putin asa o vedea Jay.
In orice caz,astazi nu avea astfel de ganduri.Il framanta doar "visul acela ciudat".Nu era prima data cand il avea,si probabil,nici ultima...
In acele momente ale vietii,nu avea timp sa se gandeasca la ce i se intampla.Traia ca un fugar,printre spaime,temeri,dorinte,exaltari...Toate se petreceau atat de repede incat nu mai reusea sa le analizeze.Ce sa mai spunem de consecinte...Lua decizii pripite si se trezea in fata faptului implinit.Nu era loc de regrete,pentru ca apareau noi probleme.
De 2 luni,implinise 15 ani.Atunci a avut prima data visul...Visul in care el era un criminal,in care dorinta de a ucide ii stapanea sufletul,neputandu-se impotrivi in vre-un fel.Acel vis se repeta in fiecare noapte,si in fiecare dimineata se trezea cu un sentiment ciudat,ca si cum fiecare celula,inca adormita,ar fi dus,in timpul noptii,o lupta fara sfarsit.
Hotarase sa-i povesteasca cuiva totul.Vroia sa ii spuna Corinei,prietena lui."Ea trebuie sa stie..."-cu aceasta scurta propozitie in minte,iesi pe usa casei.