01-04-2009, 11:17 PM
Merci mult pentru reply-uri. O sa tin cont de sfaturi... promit...
Iar acum, continuarea.......
:)
4. Inger si demon
A doua zi de scoala a sosit repede... Cu mult prea repede, dupa parerea mea. Niciodata nu mi-a placut sa ma trezesc devreme, dar n-aveam ce face. M-am ridicat rapid din pat cand sunetul metalic al ceasului a inceput sa-mi inunde auzul, injurand usor printre dinti. La dracu cu toate ceasurile din lume. De ce trebuia sa aibe toate acelasi sunet stresant, care ma scoate din sarite inca de la prima ora? Cum sa am o zi linistita, cand toate incep astfel?
Offf, Doamne! Inca o dimineata in care mi-am tot pus intrebari filozofice, fara sa observ ca timpul trece . Si, ca de obicei, cand m-am trezit din 'visare' a trebuit sa ma misc de doua ori mai repede pentru a nu intarzia la scoala.
Cand am ajuns la scoala aveam pulsul crescut de la alergat deoarece refuzasem din nou sa il rog pe soferul pe care mi-l angajase tata sa ma duca cu masina. Toti colegii mei veneau la scoala pe jos, iar eu nu as am dorit sa fiu 'cea care este adusa cu masina la scoala' , chiar daca asta insemna ca aveam sa intru in clasa dupa profesor.
Din fericire, profesorii nostri nu se grabeau prea tare sa intre la ore, asa ca am ajuns cu doar cateva minute inaintea lui Kakashi-sensei, deoarece cu el aveam ore. M-am asezat rapid in banca mea si a Hinatei (a doua de la geam), reusind in sfarsit sa-mi restabilesc pulsul. Eram atat de plictisita de ora de istorie, incat nu aveam nimic mai bun de facut decat sa ma apuc sa-mi analizez colegii in liniste, pentru a nu-l deranja pe diriginte.
Si atunci l-am vazut... Era in ultima banca , la fel de plictisit ca si mine. Ochii-i intunecati priveau pe fereastra, cuprinzand in ei intreg orizontul. Asculta muzica la i-pod degajat, fara sa-i pese ca profesorul il privea. De fapt, era destul de greu sa-ti dai seama daca e sau nu la ore, deoarece parea destul de tacut... doar parea.
Parul lui ca de abanos ii incadra fata alba ca prima zapata, facandu-i ochii sa straluceasca. Era frumos, cu mult mai frumos decat mi-l imaginasem eu vreodata. Mai frumos decat credeam ca putea fi un om.
- Hinata... Acela nu e Sasuke?
Vocea mea nu mi-a ascultat mintea, ci s-a ghidat dupa inima, facand ca singurul meu gand sa prinda viata fara ca eu sa realizez asta. M-am inrosit imediat, constienta de efectul brunetului asupra mea.
- Oooo! Ba da, el e. Se pare ca l-ai observat si tu in sfarsit. Credeam ca nu o sa ma mai intrebi niciodata asta.
Prietena mea parea entuziasmata de remarca mea spusa cu o jumatate de gura. Incercasem din rasputeri sa-mi maschez tremurul din voce, dar nu-mi iesise atat de bine pe cat imi doream eu. Nu fata de Hinata, care reusea sa ma citeasca la fel de bine ca pe o carte deschisa, desi o cunosteam doar de cateva ore.
Dupa remarca Hinatei m-am intors cu spatele la Kakashi, concentrandu-mi toata atentia asupra lui Sasuke. Daca inainte de a-l observa mi se parea ca timpul trecea cu incetinitorul, odata ce l-am avut pe el ca punct de reper, ora devenise brusc extrem de interesanta.
Cand preaiubitul clopotel s-a auzit, incantandu-ne tuturor urechile, m-am trezit brusc din starea de hipnoza pe care mi-o produsese Sasuke. Atunci nu intelegeam de ce il priveam atat de intens, dar sclipirea aceea magica din ochii lui imi atragea privirea ca un magnet. Il analizasem in liniste toata ora , fara sa realizez ca el isi daduse seama inca din prima secunda ca il priveam, dar nu zisese nimic, pentru a nu ma deranja.
Cand pauza a sosit, el s-a ridicat de pe scaunul sau, apropiindu-se de mine cu miscari sigure. Mai are rost sa spun ca eram toata rosie de emotie? Vazandu-l cum paseste lin, degajat, fara sa-l stanjeneasca privirile mele indiscrete, m-am intrebat daca el chiar exista cu adevarat sau era doar plasmuirea imaginatiei mele. Dar, o voce frumoasa , cu un ton usor gros si o muzicalitate extraordinara a avut grija sa ma trezeasca la realitate, sa-mi arate ca totul este la fel de real ca si mine.
- Buna! Eu sunt Sasuke. Asta daca mai are rost sa ma prezint. Am vazut ca ma priveai atent in ora. Este ceva in neregula sau vrei doar un autograf?
Cand a terminat de vorbit, a afisat un zambet sarcastic in coltul gurii, facandu-ma sa ma simt inferioara lui. Parea sigur de el, de faptul ca toata lumea il place si ca toti il vad ca pe un mare star... si chiar asa era, dar eu nu aveam de gand sa-l las sa-mi vorbeasca asa. Poate ca vroia doar sa fie dragut, dar remarcile lui nesarate erau o jignire pentru origoliul meu cu mult mai puternic decat starea de moleseala ce ma cuprinsese cand el se apropiase de mine.
- Nu! Nu am nevoie de niciun autograf... cel putin , nu din partea ta. Si nici nu inteleg de ce spui ca te-am privit toata ora, deoarece eu nici macar nu te-am remarcat pana acum. Daca nu te superi, imi irosesti oxigenul, asa ca...
I-am raspuns pe un ton calm, rece, reusind sa-mi ascund tremurul usor ce vroia sa ma dea de gol in fata lui. Privirea mea il sageta, incercand sa-l intimiteze, contrastand perfect cu picioarele care-mi tremurau de emotie. Aveam inima mai mica decat un purice , dar nici nu ma gandeam sa-mi dau arama pe fata si sa ma las sagetata de ochii lui itunecati, ce ma priveau uimiti. De fapt, daca ma priveam, cred ca eram si eu la fel de uimita ca si el. Paream atat de sigura de mine la suprafata, incat pana si eu ma intrebam daca inima care batea cu atata putere inauntru-mi imi apartinea. Nici nu eram in stare sa realizez de unde dobandisem atata putere, incat sa-i arunc o replica dura, care sa ma scoata de sub dominatia lui.Si totusi, o rostisem...
Dupa cateva secunde de liniste, care mie imi parusera o eternitate, Sasuke a zambit usor, dupa care s-a indepartat de langa mine. M-am prabusit imediat ce mi-a intors spatele, avand siguranta ca el nu ma vedea in starea aceea de vurnerabilitate. Zambetul lui imi ramasese imprimat in fata ochilor, reusind sa-mi darame toata falsitatea.
Eram cu mult prea derutata pentru a-l intelege. Desi ii dadusem o replica destu de sarata, el imi zambise aparent calm,lasandu-ma in ceata. Nu-i intelegeam reactiile deloc , pe atunci nu-l cunosteam la fel de bine ca azi si nici nu ii cunosteam zambetul disperat , dar si amuzat in alcelasi timp, pe care l-a folosit atata timp doar in prezenta mea. In momentul acela nu stiam de interesul pe care i l-am declansat si nici de emotiile din ochii lui inexpresivi. Nu-i aflasem acea fata tematoare, ce se ascundea intr-un colt al inimii sale, in spatele imaginii impunatoare si degajata, fata ce i-o scosesem la iveala chiar eu, printr-o simpla privire. Aveam sa aflu toate acestea dupa cateva luni, cand el mi-a marturisit totul,renuntand la toate secretele ce ne mai indepartau.
Atunci, primul pas era facut... Mai urmau multi altii, care m-au adus in stadiul in care ma aflu acum...
Iar acum, continuarea.......
:)
4. Inger si demon
A doua zi de scoala a sosit repede... Cu mult prea repede, dupa parerea mea. Niciodata nu mi-a placut sa ma trezesc devreme, dar n-aveam ce face. M-am ridicat rapid din pat cand sunetul metalic al ceasului a inceput sa-mi inunde auzul, injurand usor printre dinti. La dracu cu toate ceasurile din lume. De ce trebuia sa aibe toate acelasi sunet stresant, care ma scoate din sarite inca de la prima ora? Cum sa am o zi linistita, cand toate incep astfel?
Offf, Doamne! Inca o dimineata in care mi-am tot pus intrebari filozofice, fara sa observ ca timpul trece . Si, ca de obicei, cand m-am trezit din 'visare' a trebuit sa ma misc de doua ori mai repede pentru a nu intarzia la scoala.
Cand am ajuns la scoala aveam pulsul crescut de la alergat deoarece refuzasem din nou sa il rog pe soferul pe care mi-l angajase tata sa ma duca cu masina. Toti colegii mei veneau la scoala pe jos, iar eu nu as am dorit sa fiu 'cea care este adusa cu masina la scoala' , chiar daca asta insemna ca aveam sa intru in clasa dupa profesor.
Din fericire, profesorii nostri nu se grabeau prea tare sa intre la ore, asa ca am ajuns cu doar cateva minute inaintea lui Kakashi-sensei, deoarece cu el aveam ore. M-am asezat rapid in banca mea si a Hinatei (a doua de la geam), reusind in sfarsit sa-mi restabilesc pulsul. Eram atat de plictisita de ora de istorie, incat nu aveam nimic mai bun de facut decat sa ma apuc sa-mi analizez colegii in liniste, pentru a nu-l deranja pe diriginte.
Si atunci l-am vazut... Era in ultima banca , la fel de plictisit ca si mine. Ochii-i intunecati priveau pe fereastra, cuprinzand in ei intreg orizontul. Asculta muzica la i-pod degajat, fara sa-i pese ca profesorul il privea. De fapt, era destul de greu sa-ti dai seama daca e sau nu la ore, deoarece parea destul de tacut... doar parea.
Parul lui ca de abanos ii incadra fata alba ca prima zapata, facandu-i ochii sa straluceasca. Era frumos, cu mult mai frumos decat mi-l imaginasem eu vreodata. Mai frumos decat credeam ca putea fi un om.
- Hinata... Acela nu e Sasuke?
Vocea mea nu mi-a ascultat mintea, ci s-a ghidat dupa inima, facand ca singurul meu gand sa prinda viata fara ca eu sa realizez asta. M-am inrosit imediat, constienta de efectul brunetului asupra mea.
- Oooo! Ba da, el e. Se pare ca l-ai observat si tu in sfarsit. Credeam ca nu o sa ma mai intrebi niciodata asta.
Prietena mea parea entuziasmata de remarca mea spusa cu o jumatate de gura. Incercasem din rasputeri sa-mi maschez tremurul din voce, dar nu-mi iesise atat de bine pe cat imi doream eu. Nu fata de Hinata, care reusea sa ma citeasca la fel de bine ca pe o carte deschisa, desi o cunosteam doar de cateva ore.
Dupa remarca Hinatei m-am intors cu spatele la Kakashi, concentrandu-mi toata atentia asupra lui Sasuke. Daca inainte de a-l observa mi se parea ca timpul trecea cu incetinitorul, odata ce l-am avut pe el ca punct de reper, ora devenise brusc extrem de interesanta.
Cand preaiubitul clopotel s-a auzit, incantandu-ne tuturor urechile, m-am trezit brusc din starea de hipnoza pe care mi-o produsese Sasuke. Atunci nu intelegeam de ce il priveam atat de intens, dar sclipirea aceea magica din ochii lui imi atragea privirea ca un magnet. Il analizasem in liniste toata ora , fara sa realizez ca el isi daduse seama inca din prima secunda ca il priveam, dar nu zisese nimic, pentru a nu ma deranja.
Cand pauza a sosit, el s-a ridicat de pe scaunul sau, apropiindu-se de mine cu miscari sigure. Mai are rost sa spun ca eram toata rosie de emotie? Vazandu-l cum paseste lin, degajat, fara sa-l stanjeneasca privirile mele indiscrete, m-am intrebat daca el chiar exista cu adevarat sau era doar plasmuirea imaginatiei mele. Dar, o voce frumoasa , cu un ton usor gros si o muzicalitate extraordinara a avut grija sa ma trezeasca la realitate, sa-mi arate ca totul este la fel de real ca si mine.
- Buna! Eu sunt Sasuke. Asta daca mai are rost sa ma prezint. Am vazut ca ma priveai atent in ora. Este ceva in neregula sau vrei doar un autograf?
Cand a terminat de vorbit, a afisat un zambet sarcastic in coltul gurii, facandu-ma sa ma simt inferioara lui. Parea sigur de el, de faptul ca toata lumea il place si ca toti il vad ca pe un mare star... si chiar asa era, dar eu nu aveam de gand sa-l las sa-mi vorbeasca asa. Poate ca vroia doar sa fie dragut, dar remarcile lui nesarate erau o jignire pentru origoliul meu cu mult mai puternic decat starea de moleseala ce ma cuprinsese cand el se apropiase de mine.
- Nu! Nu am nevoie de niciun autograf... cel putin , nu din partea ta. Si nici nu inteleg de ce spui ca te-am privit toata ora, deoarece eu nici macar nu te-am remarcat pana acum. Daca nu te superi, imi irosesti oxigenul, asa ca...
I-am raspuns pe un ton calm, rece, reusind sa-mi ascund tremurul usor ce vroia sa ma dea de gol in fata lui. Privirea mea il sageta, incercand sa-l intimiteze, contrastand perfect cu picioarele care-mi tremurau de emotie. Aveam inima mai mica decat un purice , dar nici nu ma gandeam sa-mi dau arama pe fata si sa ma las sagetata de ochii lui itunecati, ce ma priveau uimiti. De fapt, daca ma priveam, cred ca eram si eu la fel de uimita ca si el. Paream atat de sigura de mine la suprafata, incat pana si eu ma intrebam daca inima care batea cu atata putere inauntru-mi imi apartinea. Nici nu eram in stare sa realizez de unde dobandisem atata putere, incat sa-i arunc o replica dura, care sa ma scoata de sub dominatia lui.Si totusi, o rostisem...
Dupa cateva secunde de liniste, care mie imi parusera o eternitate, Sasuke a zambit usor, dupa care s-a indepartat de langa mine. M-am prabusit imediat ce mi-a intors spatele, avand siguranta ca el nu ma vedea in starea aceea de vurnerabilitate. Zambetul lui imi ramasese imprimat in fata ochilor, reusind sa-mi darame toata falsitatea.
Eram cu mult prea derutata pentru a-l intelege. Desi ii dadusem o replica destu de sarata, el imi zambise aparent calm,lasandu-ma in ceata. Nu-i intelegeam reactiile deloc , pe atunci nu-l cunosteam la fel de bine ca azi si nici nu ii cunosteam zambetul disperat , dar si amuzat in alcelasi timp, pe care l-a folosit atata timp doar in prezenta mea. In momentul acela nu stiam de interesul pe care i l-am declansat si nici de emotiile din ochii lui inexpresivi. Nu-i aflasem acea fata tematoare, ce se ascundea intr-un colt al inimii sale, in spatele imaginii impunatoare si degajata, fata ce i-o scosesem la iveala chiar eu, printr-o simpla privire. Aveam sa aflu toate acestea dupa cateva luni, cand el mi-a marturisit totul,renuntand la toate secretele ce ne mai indepartau.
Atunci, primul pas era facut... Mai urmau multi altii, care m-au adus in stadiul in care ma aflu acum...